Jurnal nord italian 2013

14  IULIE 2013 – DOMENICA – PLUTIND PE LAGO DI GARDA

 

Este o dimineata minunata de duminica, cu un cer albastru exact ca in ilustrate.

Chiar ma bucur, pentru ca astazi am proiectat sa ma plimb cu vaporasul pe Lago di Garda. Am mancat usor, in curticica interioara a restaurantului Siena, mi-am pregatit rucsacelul si am plecat spre gara, dar pe un alt traseu, fata de cel din prima zi. De pe Via Marconi am luat-o putin la stanga pe Via della Casa pana la Piazza Simoni. De aici am mers drept inainte pe Via Citta di Nimes, trecand pe langa fostele bastioni (ziduri de aparare) veroneze si am traversat prin parculetul in care se afla cladirile vechiului Ospedale Militare, construit in anul 1859, putand ingriji aproximativ 1000 bolnavi si care a fost din plin folosit in timpul La terza guerra di indipendenza italiana  din 1866. Apoi am traversat Viale dal Cero, Canale Camuzzoni (fost “sant” cu apa, folosit pentru apararea orasului, aflat dincolo de bastioni), Viale Cardinale si am ajuns in Piazzale XXV Aprile unde este “capul de linie” pentru autobuzele care deservesc zona de nord a Italiei.

Din prea mare repezeala, in loc sa ma sui in autobuzul care mergea spre Sirmione, m-am urcat in autobuzul care avea ca destinatie Garda. Costul calatoriei – 4,90 euro, durata 45 minute. In autobuz am stat de vorba cu o doamna, pe care o chema Ani, care lucra ca menajera in Italia de vreo 10 ani – era din Slobozia (langa orasul meu natal) o localitate moarta din punct de vedere economic.

Lago di Garda (sau Benaco) este cel mai mare lac din Italia. Este un lac glaciar prealpin, nascut din procesul de eroziune datorat alunecarii ghetarilor pe pantele muntilor Baldo si Brescia. Lacul este strajuit, spre nord de muntii Dolomiti, care sunt o bariera naturala impotriva puternicelor furtuni muntoase, rezultand in jurul lacului un climat dulce – mediteranean, de unde si denumirea de Lago Benaco = lac benefic. Este situat la altitudinea de 65 metri, deasupra nivelului marii, pe paralela 45 (ca si orasul nostru Ploiesti), profondita massima – 346 metri, are o circumferinta de 158 km, suprafata de 370 kilometri patrati, pe o lungime de 52 km si avand latimea maxima de 17 km. In apele lui sunt 5 insule : Isola del Garda (cea mai mare), Isola San Biagio=Isola dei Conigli (a iepurilor), Isola dell’Olivo, Isola di Sogno si Isola di Trimelone. Inca din epoca romana, plajele de pe malurile Lago di Garda au fost locuri de petrecere placuta a timpului liber, fiind pline de turisti si acum, dupa cum am observat eu, privind de pe puntea vaporului, spre tarmuri.

Deci, am coborat din autobuz in oraselul Garda si am traversat localitatea, in drum spre cheiul de unde trebuia sa iau vaporasul de ora 10,52, pentru plimbarea pe lac – costul biletului de la Garda la Riva di Garda - punctul terminus al plimbarii - este de 12 euro. Am plecat din Garda  la ora 11,00 si am ajuns la Riva la ora 13,30. Pe puntea superioara a vaporasului fac plaja, beau o gura de cafea si ii admir  pe cei care fac yachting sau alte sporturi nautice pe apele lacului Garda. In unele localitati oprim ca sa se suie/sa se coboare turistii, iar pe langa alte localitati trecem destul de aproape de mal, astfel incat putem sa vedem multimea de oameni care sunt la plaja pe mal. Tarmurile de est ale lacului, pe langa care am mers la dus, se numesc la riva di olivi (malul cu maslini) si s-ar fi putut numi si la riva delle viti (al podgoriilor de struguri), pentru ca aici sunt livezi de maslini si plantatii de vita de vie care produc renumitele sortimente de vin Bardolino si Valpolicella. Iata care sunt localitatile prin langa care am trecut in excursia cu vaporasul spre extremitatea nordica a lacului :

         Garda – oraselul care a dat si numele lacului pe malul caruia se afla, pastreaza urmele  dominatiei venetiene : Palazzo dei Capitani del Lago si Palazzo Fregoso (dupa numele dogelui Gianni Fregoso), amandoua construite in secolul XV – nu le-am vazut pe niciunul dintre ele. Pe o panta muntoasa, la 774 metri altitudine se profileaza Santuario de la Madonna della Corona, pe care l-am vazut de pe puntea vasului, cand am fost deja in larg.

         Torri del Benaco – un mic sat pescaresc, pe care il zarim de departe si admiram silueta Castello Scaligero (construit la sfarsitul secolului XIV) si serele de lamai infiintate in 1760. Palazzo de la Gardesana, situat chiar in port, este astazi sediul unui hotel. Mai sus se profileaza Chiesa della Trinità cu fresce din secolul XV.

         Pai.

         Castelletto – aici sapaturile arheologice recente au scos la iveala artefactele unei Villa Romana, dintre care interesant este Pietra, avand pe el “graffiti” din Epoca de Bronz.

         Brenzone – cu vechea Chiesa di San Zeno (secolul XII).

         Assenza – cu micuta Chiesa di San Niccola.

         Malcesine – o “comune”, avand un Museo del Lago di Garda, un Castello Scaligero chiar pe mal, o Chiesa parrocchiale di Santo Stefano (1729-1749) si un Palazzo dei Capitani del Lago.  Din centrul oraselului se poate urca rapid spre Monte Baldo cu un teleferic rotativ modern.

         Torbole.

         Riva di Garda – aflata la extremitatea nordica a lacului si dominata spre vest de impresionante scarpate rocciose (pante cu roci), a fost, inca din antichitate, un important nod strategic si comercial, datorita pozitiei ei cheie pe drumul care ducea de la Verona spre Muntii Alpi. Oraselul are pitoresti case vechi, asezate pe strazile inguste, in panta si, nu departe de tarmurile lacului, o Rocca (citadela), cu turnuri medievale, care a fost resedinta printilor bisericii catolice in secolul XVI. In secolul XIX a fost utilizata ca obiectiv militar, iar acum adaposteste Museo Alto Garda cu expozitii dedicate arheologiei, istoriei si l'arte del terrore.

Tarmurile de vest numite si La riva della citrones (a citricelor), sunt mult mai insorite si au clima mult mai agreabila, pentru ca sunt pe partea vestica a lacului, sunt pe vis-à-vis de pantele muntoase, ceea ce a favorizat culturile de citrice si padurile de cedri.

Aici ne-am oprit si am mancat la o trattoria tagliatelle carbonara con vitello (cu carne de vitel) si am baut un pahar de vin Valpolicella – ca tot suntem in zona unde se face acest vin ) Apoi am constatat ca vaporasul cu care trebuia sa ne intoarcem la Sirmione s-a stricat, asa ca am mai stat vreo ora ca sa asteptam un alt vaporas – cursa rapida, pentru a ne plimba pe lac de la nord spre sud – vremea este in continuare superba !

Bilet vaporas de la Riva di Garda la Sirmione – 13,70 euro – am plecat la ora 15,45 si am acostat la Sirmione la ora 19,15.

         Riva di Garda.

         Limone sul Garda – este unul dintre oraselele cele mai pitoresti de pe malurile lacului, al carui nume, normal, vine de la plantatiile de lamai. Se pot vizita livezile cu arborii cu Frutti d'oro : Limonaia del Castel si Limonaia di Villa Boghi.

         Gargnano – este o statiune turistica inconjurata de plantatii de citrice si paduri de cedri. Chiesa di San Francesco are in interior un frumos altar din secolul XV, ale carui arcade in stil maur se termina cu capiteluri sculptate cu portocale si lamai, aluzie la faptul, ca, dupa legenda, Ordinul Franciscanilor a introdus culturile de citrice pe tarmurile Lago di Garda.

         Toscolano Maderno – este un orasel care a fost construit pe valea torentului Toscolano, care se varsa in Lacul Garda. A fost faimos, din secolul XIV pana in secolul XX, pentru ca aici se producea hartie si produse de papetarie. Aceasta activitate este chiar evidentiata in Museo della Carta (muzeul hartiei).

         Fasano.

         Gardone – compus din doua localitati : Gardone Riviera pe malul Lacului Garda, cu multe hoteluri si restaurante si Gardone di Sopra, situat mai la altitudine, spre pantele muntoase. Acolo se afla resedinta lui Gabriele d’Annunzio (1863-1938), numita Vittoriale, care a fost, pe vremea cand traia poetul, un adevarat sanctuar unde se celebra patriotismul si eroismul razboinic al acestui scriitor, esteician al fascismului italian. In punctul cel mai de sus este amplasat mausoleul in care isi doarme somnul de veci poetul d’Annunzio.

         Isola del Garda – este cea mai mare insula de pe lac, fiind locuita inca de pe vremea romanilor. In secolul XIII aici s-a infiintat un mic asezamant monahal al franciscanilor, marit mai tarziu de catre San Bernardin di Sienna. In 1795, guvernul Republicii Venetiene a desfiintat manastirea si calugarii au parasit insula, rechizitionata prin decret in 1798 de catre Napoleon Bonaparte, dupa infiintarea Republicii Cisalpine. Guvernul acestei republici a vandut insula, in 1817, unor proprietari particulari – printre care si Contelui Luigi Lechi din Brescia, care a transformat manastirea intr-o vila elegant, unde primea diverse personalitati ale epocii, ca Gioachino Rossini sau Gaetano Donizetti. In anul 1860 insula a fost expropriata de noul stat italian unificat si transformata intr-o fortificatie de frontiera impotriva austriecilor. In anul 1870 insula a fost vanduta la licitatie si cumparata de baronul Scotti care care a vandut-o Ducelui Gaetano de Ferrari (181-1893), iar sotia lui – arhiducesa Maria Sergheevna Annenkova (1837-1924, era verisoara tarului rus) a construit aici un impozant palat in stil neogotic venetian inconjurat de o superba gradina in stil englezesc. Si astazi rudele ducilor de Ferrari – familia contesei Charlotte Cavazza - locuiesc aici si se ocupa de afaceri care includ inchirierea de ambarcatiuni, cultivarea maslinilor, cresterea cailor si alte activitati de agroturism.

         Salo – a fost capitala Bella Patria sub dominatia venetiana – din secolul XV si pana la sosirea lui Napoleon in 1796 si sediul efemerei Repubblica sociale italiana, edificata de Mussolini in perioada septembrie 1943 – aprilie 1945. O cladire splendida este cea a Domului din secolul XV care contine un frumos altar din lemn aurit din anul 1510.

         Portese.

         Manerba.

         Moniga – se pare ca zona era déjà locuita in timpul Epocii Bronzului. Numele ei provine de la o zeitate romana – Diana Muchina, care a avut un sanctuar pe teritoriul localitatii. Moniga este cunoscuta datorita specialitatii de vin Chiaretto – un vin roze cu parfum special de fructe si flori preparat prin 1896 de catre Pompeo Molmenti – avocat, profesor de istoria artei si membru al parlamentului italian.

         Padenghe – localitate infiintata de romani. In era crestina, aici s-a construit prima biserica – San Cassiano – in central orasului, dar aproape de tarmurile lacului. Satul Padenghe a fost devastat de navalirile maghiarilor (943) si de aceea locuitorii au fost nevoiti sa fortifice un deal pe care au ridicat un castel medieval cu trei turnuri pe partea de nord-vest – Castellino - la sfarsitul secolului X. Mai tarziu Castellino a fost transformat intr-o fortareata ghibelina. De-alungul secolelor, Padenghe a fost sub dominatia familiei Della Scala, apoi a familiei Visconti si, la 1414 a lui Pandolfo Malatesta – Signore di Brescia. La sfarsitul secolului XVI, aici si-au stabilit fieful niste banditi nemilosi aflati sub conducerea lui Giacomazzo di Padenghe (nascut Giacomo Dainese) care nu au putut fi starpiti decat de trupele generalului Napoleon Bonaparte. Mai tarziu a fost incorporat in Republica Italiana.

         Desenzano del Garda – este cel mai vechi port, construit de romani in secolul I-i.Ch. mai tarziu a devenit o statiune preferata pentru familiile nobiliare. Aici sunt ruinele unui castello medievale, situat la inaltime, dominand portul, un Torre di San Martino, un Museo Civico Archeologico si Chiesa Santa Maria Maddalena, construita in secolul XVI si care are in interior un tablou de Tiepolo reprezentand Cina cea de taina. In 24 iunie 1859 aici au avut loc lupte grele intre trupele italiene si cele austriece, in cadrul celui de-al II-lea Razboi pentru Independenta si Unificarea Italiei. Acum este o statiune cu trei plaje faimoase : Spiaggia Desanzanino, Spiaggia d’Oro si Spiaggia Porto Rivoltella si 27 de hoteluri mari, pline de turisti. Animatia este maxima dupa lasarea intunericului mai ales in Piazza Malvezzi si Piazza Matteotti.

        Sirmione – este localitatea sudica, aflata la punctul extrem al peninsulei cu acelasi nume. Este statiune termala – pentru tratarea afectiunilor respiratorii inca de la 1900. Dincolo de zona hoteliera, casele cochetului orasel inconjoara puternica La Rocca Scaligera – fortareata familiei Scaligeri, un frumos ansamblu crenelat cu donjon (34 metri), inceput in secolul XIII de catre Mastino I della Scalla, ca garnizoana si punct de ancorare pentru flota veroneza si finalizat in secolul XV. Fortareata este accesibila pe podul mobil – singurul exemplar original conservat, al carui portal are doua blazoane in piatra : unul al Republicii Venetiene iar celalalt al familiei Della Scalla. La extremitatea nordica a promontoriul stancos, intr-un loc superb, de unde se vede panorama lacului, se afla Le Grotte di Catullo – o zona arheologica unde s-au gasit vestigiile unei grandioase vile romane, presupusa a fi fost locuinta poetului Catullo (secolul I I.Ch). In orasel mai sunt doua bisericute : Chiesa Parrocchiale di Santa Maria Maggiore – construita in secolul XV cu o fatada decorata cu placi de teracota si Chiesa di San Pietro in Mavino – cea mai veche biserica din Sirmione – secolul VIII, care a fost refacuta in secolul XI, adaugandu-i-se o clopotnita patrata si inca trei abside. Noi am acostat in dreptul Piazza Carducci, am luat-o spre castel, am trecut pe langa faimoasa vila Palazzo Maria Callas, apoi pe Viale Marconi, Via XXV Aprile, Via Colombare, pana la intersectia cu Via Brescia si Via Verona.   

La intersectia celor trei strazi este Fermata Autobus - punctul terminus al autobuzelor care pleaca din Sirmione. Biletul de autobuz de la Sirmione la Verona costa 3,50 euro, durata calatoriei 30 minute. In autobuz m-am intalnit cu o familie cu care mersesem in avionul de la Bucuresti la Verona si impreuna cu ei am coborat la statia de la Portoni della Bra si am mers pe Liston unde am mancat de seara – somon la gratar cu garnitura de legume si un pahar de vin rosu Bardolino – nota de plata = 18 euro.

15 IULIE 2013 – LUNEDI MILANEZA 

 

In aceasta dimineata de inceput de saptamana, m-am sculat putin mai devreme – pe la ora 7,00, am mancat in goana mare micul dejun si apoi am plecat, pe acelasi traseu ca si ieri, spre gara, deoarece trenul pleaca din Ferrovia Stazione Verona la ora 8,40. Procurarea biletelor de tren se face foarte civilizat de la automatul de eliberarea legitimatiilor de calatorie – se introduc bacnotele si ti se elibereaza biletul si restul de bani – daca este cazul. Costul biglietto di treno ordinario Verona – Milano - Verona este de 23,10 euro. Merg spre peronul adecvat, unde trenul companiei feroviare Trenitalia se gareaza cu cea mai enervanta punctualitate, pentru o fosta CFR-ista din Romania si va ajunge la Milano la ora 10,35. Deci distanta Verona – Milano, se parcurge in aproximativ 2 ore – in care timp voi citi putin despre orasul pe care il voi vizita astazi.

Fondat de triburile celtice, probabil in anul 400 i.Ch., anticul Milano nu era la inceput decat un satuc, cucerit de romani in jurul anului 222 i.Ch., care i-au si dat numele de Mediolanum - insemnand ori “la città tra due fiumi” (orasul dintre doua fluvii) sau “la città in mezzo alla pianura” (orasul din mijlocul campului). Orasul a cunoscut o dezvoltare rapida sub romani, stagnata temporar de trecerea trupelor cartagineze ale lui Hannibal pe aici in anul 197 i.Ch.

Orasul a continuat sa se dezvolte ca important nod strategic si comercial, devenind mai intai capitala regiunii XI romana si apoi, in 293 d.Ch., sub Diocletian, chiar capitala Imperiului Roman. La divizarea imperiului, Diocletian devine imparat in partea de rasarit a Imperiului Roman cu capitala la Nicomedia, iar Maximilian I devine imparatul Imperiului Roman de Apus cu capitala la Mediolanum. Maximilian I se dedica unei refaceri integrale a cetatii, construind ziduri cu fortificatii foarte solide, iar in oras, monumente si palate impresionante. Din acest oras si-a promulgat, in anul 313, imparatul Constatin I, Edictum Mediolanense referitor la toleranta religioasa in Imperiul Roman, adica la garantarea dreptului crestinilor de a-si practica credinta si returnarea tuturor proprietatilor crestine confiscate sub Diocletian. Edictum Mediolanense a fost de fapt, o scrisoare semnata de catre imparatul Constantin si de cumnatul lui – imparatul Imperiului Roman de Rasarit - Licinius (casatorit cu sora lui Constantin), prin care acestia garantau libertatea de credinta religioasa a supusilor. Chiar ! Ma gandesc ca anul acesta s-au implinit 1700 de ani de la promulgarea acestuia. Edictul de la Milano a marcat, in mod traditional, sfarsitul persecutiei crestinilor de catre imparatii romani. Si tot aici, cardinalul Ambrogio (337-367), sosit in Mediolanum in anul 370 ca guvernator imperial laic, a reusit sa restabileasca pacea printre crestinii din Milano, divizati intre ei dupa moartea episcopului arian Aussenzio si a fost ales el insusi cardinal in aclamatiile multimii de crestini milanezi, inainte chiar de a fi botezat dupa ritualul crestin. Cardinalul Ambrogio (Ambrozie) l-a convertit pe Sfantul Augustin, botezandu-l in anul 387, a reinoit ritualul liturghiei celebrate in biserica si a conceput calendarul crestin al sarbatoririi sfintilor in bisericile din Milano, care si astazi isi tin slujbele conform ritualului ambrogian. El s-a declarat un adversar de temut al arianismului - o invatatura crestina din secolul IV, formulata de Arius = preot din Alexandria/Egipt, care sustinea ca Iisus Christos, ca fiinta creata, nu era Divin, ci a devenit sfant de-abia dupa botezul sau in apa Iordanului. Arianismul a fost declarat erezie de catre Primul Conciliu de la Niceea din anul 325 - voi dezvolta mai mult la capitolul dedicat Ravennei.

Declinul Imperiului Roman si incursiunile popoarelor barbare : vizigotii condusi de Alaric in anul 402 si ostrogotii condusi de Theodoric in anul 409, au marcat sfarsitul perioadei infloritoare a orasului Mediolanum. Cincizeci de ani mai tarziu – in 452 – hunii ataca si ei orasul, iar dupa inca 80 de ani – in anul 539, orasul va fi cucerit si devastat de goti, si, in fine, in anul 569 este ocupat de lombarzi (longobarzi). Acestia erau tot triburi germanice originare din nordul Europei, solicitati la inceput ca mercenari in Imperiul Roman de Rasarit, dar, mai tarziu, condusi de Alboin, intreprind, incepand cu anul 569, cucerirea pe cont propriu a peninsulei italice. Deoarece lombarzii si-au stabilit resedinta la Pavia, Mediolanum si-a pierdut suprematia asupra regiunii nordice a peninsulei. Aceasta pozitie de inferioritate a continuat si sub dominatia francilor condusi de Carolingieni (incepand cu anul 774), dar, cu trecerea timpului, Mediolanum s-a impus in regiune, datorita activitatii comerciale infloritoare si datorita faptului ca orasul era condus de catre arhiepiscopul catolic, care a stiut sa-si consolideze si sa-si creasca atat prestigiul sau personal cat si puterea sa politica. Un cardinal in special – Ariberto d’Intimiano, manevrand cu abilitate intre seniorii feudali puternici, pe de o parte si popor, de cealalta parte, a reusit, in secolul XI, sa-I infrunte pe insusi imparatul german. In 1117, desi cardinalii continua sa fie principala autoritate, Milano devine cetate si bogata lui burghezie este invitata oficial sa participe la administrarea treburilor publice ale orasului.

In anul 1162 o parte importanta a orasului a fost distrusa in timpul razboiului impotriva imparatului german Frederick Barbarossa. Dupa fondarea Ligii Lombarde in 1167, orasul Milano a preluat conducerea acestei aliante, iar dupa obtinerea independentei oraselor din Liga, prin Pacea de la Constance (1183), Milano devine ducat. In anul 1277, cardinalul Ottone Visconti, pune capat luptelor sangeroase dintre familiile rivale din Ducatul Milano, reusind sa impuna la conducerea acestuia pe nepotii sai – Matteo si Azzone Visconti. Asa a inceput o lunga perioada de dominatie a familiei Visconti, care va dura pe putin 150 de ani, acestia remarcandu-se printr-o veritabila activitate de reconstructie si modernizare a orasului. Familia Visconti considera insa, efectiv ducatul Milano ca proprietatea lor particulara, pe care voiau sa o “exploateze” dupa bunul lor plac si apoi sa o lase mostenire din generatie in generatie. Astfel, pe la mijlocul secolului XIV, ducatul era condus de fratii Galeazzo si Barnabeo Visconti. Dar in 1378, fiul lui Galeazzo – Gian Galeazzo Visconti (1351-1401), succedand tatalui sau si devenind unul dintre cei mai importanti si impunatori seniori al orasului Milano, nu ezita totusi sa ii inlature de la conducerea ducatului pe unchiul sau Barnabeo si pe mostenitorii acestuia. Dupa moartea lui, lupta pentru putere se acutizeaza intre mostenitorii lui Gian Galeazzo Visconti :

         Valentina (1368-1408) – nascuta din casatoria lui Gian Galeazzo cu Isabelle de Valois (fiica cea mai mica a regelui francez Jean II), casatorita cu Louis, duce d’Orleans, a fost bunica regelui francez Louis XII si strabunica regelui francez Francois I. In contractul ei de casatorie din 1389, era stipulat ca daca familia Visconti nu mai are mostenitori masculini, ducatul Milano va reveni regilor Frantei;

         Gian Maria (1388-1412) – si-a asumat conducerea ducatului la numai 13 ani sub regenta mamei lui Caterina – fiica lui Barnabeo Visconti, pe care pana la urma a inchis-o in castelul ei din Monza unde a si murit, probabil asasinata. Si el a fost ucis de catre ghibelini si pentru ca nu a avut urmasi, ducatul a revenit fratelui mai mic.

         Filippo Maria (1392-1447) probabil ca a pus la cale asasinarea fratelui lui mai mare (Gian Maria) si s-a inscaunat el insusi duce de Milano pentru urmatorii 35 de ani. Nu a avut mostenitori masculini, dar fiica lui nelegitima – Bianca Maria Visconti (1425-1468) i-a preluat mostenirea, sprijinita fiind si de sotul ei, puternicul condotier Francesco Sforza (1401-1466).

 

Asadar, in aceste lupte crancene pentru putere la Milano, s-au implicat si diversi “condottieri” ambitiosi care isi aveau fief-ul in ducat. Condottiere erau conducatori de trupe de mercenari care se angajau in serviciul platit al unui oras, al unui principe sau al unui Papa, in Italia secolelor XIV-XVI. Unul dintre acesti condottieri – Francesco I Sforza, se casatoreste, in anul 1441, cu ultima Visconti – Bianca Maria, capatand astfel si mai multa putere si reusind sa restabileasca in Milano calmul si prosperitatea. Francesco I Sforza s-a dovedit a fi un adevarat principe renascentist, ca si Lorenzo di Medici la Florenta, chiaroveggente e competente (clarvazator si competent), care a stiut sa stabileasca relatii diplomatice puternice cu orasele–state italiene vecine, dar a asigurat si prosperitatea ducatului Milano, prin dezvoltarea agriculturii si a industriei matasii. Catedrala milaneza - Duomo si Chiesa Santa Maria delle Grazie (unde si isi doarme somnul de veci) au fost construite in vremea sa. Francesco I Sforza moare in 1466 (la varsta de 65 de ani), iar succesorii lui au fost chiar mai abili decat el, in special Lodovico I il Moro (1452-1508), care, profitand de  moartea prematura (si violenta) – in 1476, a fratelui lui mai mare – Galeazzo Maria si de ezitarile vaduvei acestuia – Bonna di Savoia, a reusit sa devina, mai intai protectorul tutelar al tanarului sau nepot (de 7 ani) - Gian Galeazzo Maria, devenind Regentul ducatului (pentru urmatorii 20 ani) si, dupa moartea suspecta a  lui Gian Galeazzo Maria, in 1495, obtine puterea absoluta la Milano. Lodovico Sforza (il Moro) s-a dovedit a fi un signiore munifico (darnic), care a imprimat orasului Milano un extraordinar avant urbanistic si economic, redandu-i stralucirea din vremea familiei Visconti. Printre maestrii faimosi ai Renasterii, Lodovico I Sforza l-a invitat sa lucreze la Milano pe arhitectul Donato Bramante (1444-1514) si i-a comandat lui Leonardo da Vinci (1452-1519) faimoasa fresca Ultima cena di Gesù Cristo (Cina cea de taina). In ianuarie 1491, Lodovico il Moro - in varsta de 40 de ani, se casatoreste cu tanara de numai 16 ani, Beatrice d’Este (1475-1497), care aduce la curtea milaneza un aer de prospetime, prin frumusetea ei, prin la gioia di vivere (bucuria ei de viata) si prin extravagantele ei. Beatrice a fost pictata intr-un tablou celebru de catre Leonardo da Vinci si a “lucrat” impreuna cu arhitectul Bramante pentru refacerea Castello Sforza unde apoi a invitat filosofi, poeti, diplomati, militari, pictori si sculptori. Din pacate, Beatrice Sforza a murit ca urmare a unui nasteri dificile in 1497 - la numai 22 de ani, lasandu-l neconsolat pe ducele Lodovico I Sforza, care se “arunca” in meandrele razboaielor din peninsula italica. Dar politica sa externa, bazata pe nestapanite dorinte expansioniste, razboaie neintrerupte si incessante rivalità e alleanze, au sfarsit prin a compromite viitorul orasului Milano. La inceput, Lodovico il Moro, i-a invins pe francezi in batalia de la Fornovo (1495), autorizand pe militari sa foloseasca bronzul destinat statuiei sale ecvestre proiectata de Leonardo da Vinci, pentru a fabrica tunuri. Totusi, francezii, sub conducerea noului lor rege Louis d’Orleans = Ludovic XII, se intorc, in 1498, sa revendice ducatul Milano, deoarece bunica paterna a regelui francez fusese Valentina Visconti – fiica lui Gian Galeazzo Visconti – primul duce de Milano si deci el se considera mai legitim la conducerea ducatului milanez decat familia Sforza. Lodovico il Moro este invins de francezi, fuge la imparatul german Maximilian, de unde se intoarce cu o armata de mercenari si reintra in Milano in anul 1500. Totusi, acesta va ramane invingator pentru putin timp, pentru ca, in final, mercenarii lui elvetieni il predau francezilor si regele Louis XII il intemniteaza in pivnitele castelului Loches, unde a si murit in anul 1508. Francezii raman la Milano pana in 1512, dupa care ducatul este din nou condus de un Sforza – Massimiliano (1493-1530), fiul lui Lodovico il Moro, care ramane in fruntea ducatului Milano pana in anul 1515, cand trupele franceze, conduse de noul lor rege – Francois I de Valois (1494-1547), ii inving pe milanezi in batalia de la Marignano. Massimiliano Sforza a fost luat prizonier si a renuntat la drepturile lui asupra ducatului Milano pentru suma de 30.000 ducati de aur, ramanand sa traiasca in Franta. Totusi, cu ajutorul regelui habsburgic Carol V, in anul 1521, la conducerea ducatului este inscaunat fiul cel mic al lui Lodovico il Moro – Francesco II Sforza – 1495-1535.

Moartea ultimului Sforza a declansat Razboiul Italian din 1535, in urma caruia ducatul Milano a fost inglobat in Imperiul Spaniol, pentru o perioada de aproape 200 de ani, care a durat pana in anul 1713. Orasul Milano, condus acum de un guvernator militar spaniol, cunoaste o lunga perioada de recesiune si de marasm politico-economic si este “lovit” si de doua epidemii de ciuma – in 1576 si 1630 (

Un ajutor efectiv in aceasta perioada a venit din partea cardinalilor din familia Borromeo – Carlo Borromeo (1538-1582) si Federico Borromeo (1564-1631) care au reusit sa revitalizeze contactele economice si politice ale orasului.

Apoi marile razboaie europene din secolul XVIII, i-au alungat pe spanioli si au instaurat dominatia austriaca asupra orasului, lucru care a schimbat profund intreaga viata sociala, economica, politica si culturala, datorita imbunatatirilor aduse sub dinastia de Habsburg vietii milaneze. Accademia di Brera a fost fondata in aceasta perioada, La Scala a fost construita acum, impreuna cu multe alte cladiri neoclasice. Stand in “trena” capitalei austriece – Viena, Milano si-a regasit lent un rol important in Europa, cel putin in plan cultural. Aici s-a nascut si a creat marele scriitor Alessandro Manzoni (1785-1873), creatorul romanului I promessi sposi (Logodnicii) care a marcat o cotitura in literatura italiana. Totusi, milanezii percepeau dominatia austriecilor ca pe un jug despotic si opresiv si aceasta explica primirea plina de entuziasm oferita trupelor napoleoniene la intrarea acestora in Milano in 15 mai 1796. Aici, in Domul din Milano, la 26 mai 1805, Napoleon s-a incoronat ca regele noului Regat Italian, desemnandu-l pe fiul lui vitreg – generalul Eugene de Beauharnais – ca vicerege. Dupa caderea lui Napoleon in 1815, Congresul de la Viena a readus Lombardia (si, de la sine inteles si Milano) sub dominatia austriaca, dar austro-ungarii nu mai erau acum reformisti ci conservatori, de aceea milanezii au ramas ostili dominatiei habsburgice.

In doar cativa ani Scala di Milano a devenit teatrul liric de referinta din intreaga lume.

In 1848, in celebrele Cinque giorni, milanezii se revolta impotriva dominatiei austriece, determinandu-l pe maresalul Radetzky sa se retraga temporar din oras. Acesta invinge totusi fortele italiene la 24 iulie 1848 la Custoza si restabileste controlul austriac asupra orasului Milano.

In 1859, dupa al II-lea Razboi Italian de Independenta, dominatia austriaca este inlaturata de catre nationalistii italieni sustinuti de Regatul Sardinia. La 8 iunie 1859 in Milano intra triumfal Vittorio Emanuelle II (1820-1878) impreuna cu imparatul Napoleon III – eveniment istoric pregatit minutios de abilul politician care a fost Camillo Benso, conte de Cavour (1810-1861).

Unificarea politica a Italiei a intarit dominatia comerciala a orasului Milano asupra nordului Italiei. In aceasta perioada s-a construit o bogata retea de cai ferate, care au facut din Milano un nod feroviar foarte important in zona. Industrializarea rapida si ascendenta sferei financiar – bancare din Milano, au dus la o crestere rapida a populatiei, care s-a dublat in prima jumatate a secolului XX (si cu aportul italienilor proveniti mai ales din sudul Italiei).