Manastirea din Parma de Stendhal partea îNTÎI

Irl de departe o trăsură, care venea dinspre Panna,

îndu-se spre frontiera de la Casal-Maggiore. Abia

: e să-şi încarce iar puşca şi, întoreîndu-se spre

' hodorogită ce se apropia în trap mărunt, o

seu pe Marietta ; alături de ea, şedea lunganul

Mc Ciletti şi bătrîna, care se dădea drept mama ei.

Ciletti îşi închipui că Fabricio se proţăpise astfel în

:il drumului, ba încă şi cu o puşcă în mînă, pentru

uita şi poate chiar pentru a i-o răpi pe Marietta.

tejeşte jos din trăsură ; în mîna stîngă ţinea un

ruginit, ca vai de el, iar în dreapta o sabie, pe

'eocamdată, nu şi-o scosese încă din teacă şi care

i-a atunci cînd conducerea trupei, neavînd în-

. îi încredinţa vreun rol de marchiz.

Tîlharule .' strigă el mă bucur că dau peste tine

1 o leghe de frontieră ; acum s-a zis cu tine ; aici mai apără ciorapii tăi violeţi.

icio se uita galeş la Marietta, fără să-i pese de

nţările gelosului de Giletti. Deodată, se pomeni

■ toiului cel ruginit la un pas de piept ; abia

ip să tragă una zdravănă peste pistol, folosindu-se

ca sa ca de un băţ ; pistolul se descarcă, dar

ii pe nimeni.

I

235

— Opreşte, dobitocule, urlă Giletti către vetturino ■ şi, în aceeaşi clipă, se repezi sprinten şi apucă de ţeava puşca adversarului său, ţinînd-o îndreptată în direcţia opusă celei în care se afla. Începură amîndoi să tragă de puşcă, cît îi ţineau puterile. Giletti, mult mai vînjos, îşi muta mîinile pe ţeava, schimbîndu-şi-le una după alta şi apropiindu-se tot mai mult de trăgaci ; văzîndu-1 că e gata-gata să-i smulgă arma, Fabricio, ca să-1 împiedice, slobozi încărcătura. Luase bine aminte că vîrful ţevii se afla la mai bine de o palmă deasupra umărului adver­sarului său : detunătura izbucni chiar lîngă urechea acestuia care, o clipă, rămase năucit, dar îşi reveni de îndată.

— Aha, vrei să-mi faci de petrecanie, secătură ! Stai, că-ţi arăt eu ţie ! Şi, azvîrlind cît colo teaca spadei sale de marchiz, se năpusti cu o iuţeală uimitoare asupra lui Fabricio. Acesta nu avea cu ce să se apere ; se crezu pierdut. Fugi spre trăsura care rămăsese la zece paşi în I urmă, trecu prin stingă ei şi, apucîndu-se de arcul din­dărăt, o ocoli fulgerător, ţîşnind prin faţa portierei drepte, ce se afla deschisă. Giletti, care se repezise după el cu toată iuţeala picioroangelor lui şi căruia nu-i dă­duse prin cap să se ţină de arcuri, continuă să mai alerge cîţiva paşi înainte de a-şi putea schimba direc­ţia, în clipa cînd Fabricio trecu prin faţa portierei, auzi pe Marietta spunînd :

— Ai grijă că te omoară. Ia asta !

Şi Fabricio văzu căzîndu-i la picioare un fel de cuţit mare de vînătoare ; se aplecă să-1 ridice şi, în aceeaşi; clipă, simţi în umăr vîrful spadei lui Giletti. Ridicîn-du-se, se pomeni la un pas de urmăritorul său, care îl pocni peste faţă cu straja spadei ; lovitura fu trasă cu atîta sete, încît îl năuci cu desăvîrşire ; puţin lipsi sa nu fie omorît. Din fericire pentru el, Giletti era acum

¹ Surugiu (it.).

236

¹ aproape ca să-1 mai poată străpunge. Cînd Fabricio

zmetici, o luă la goană, alergînd cît îl ţineau picioa-*

uU- ; din fugă, azvîrli teaca cuţitului şi, răsucindu-se

ilmtr-o dată pe călcîie, se opri la trei paşi de Giletti,

Curo venea după el. Acesta îşi luase prea mult vînt; Fa-

Rik'io pregăti cuţitul ; celălalt, cu spada întinsă, mai avu

ridice puţin acest cuţit, al cărui vîrf i se înfipse

In hrazul stîng. Trecu chiar pe lîngă Fabricio, care

o împunsătură în coapsă ; era şişul lui Giletti, pe

Cii !■■ acesta apucase să-1 deschidă. Fabricio făcu o sări-

I Im i spre dreapta şi se întoarse : în sfîrşit, cei doi adver-

i- aflau la distanţa cuvenită pentru luptă. i.'ik-tti înjura ca un apucat.

>— Am să-ţi tai beregata, boaită afurisită, urla el

Htf una. Fabricio, de tare ce gîfîia, nici nu putea să-i

■la ; lovitura de strajă, pe care o primise, îl du-

inplit, iar din nas îi curgea sînge cu nemiluita.

nai multe lovituri cu cuţitul său de vînătoare şi

la întîmplare şi cîteva picioare, fără să-şi dea bine

ce face ; i se părea că se află la un fel de luptă

i. Gîndul acesta i-1 dase prezenţa muncitorilor

ni număr de douăzeci şi cinci-treizeci, făcuseră

Hfli^ în jurul lor şi le urmăreau încăierarea, dar de la

tare cu totul respectuoasă ; căci cei doi luptători

ngăreau îndîrjiţi, aci se năpusteau unul asupra

L,i ,i,h.

i părea să se mai domolească ; loviturile nu mai

cu aceeaşi repeziciune, cînd, deodată, Fabricio

: „De vreme ce faţa mă doare aşa de tare, în-

< că m-a pocit rău de tot". Cuprins de turbare

ud, se repezi asupra duşmanului său, cu vîr-

i ului de vînătoare întins înainte. Lama pătrunse

ii |
Mm,' m aceeaşi clipă, spada acestuia se înfipse, cît

pi i .li lungă, în braţul lui Fabricio, dar îi alunecă pe

237

sub piele, astfel că acesta se alese doar cu o rană neîn; semnată.

în schimb, Giletti căzuse ; în clipa în care Fabricio j apropie de el, cu ochii la şişul pe care-1 avea în ftîngă, mîna aceasta se deschise moale, lăsînd să-i sca arma.

„A murit, nemernicul", îşi spuse Fabricio, privindu lung : lui Giletti îi curgea gîlgîind sînge din gură. fcricio alergă Ia trăsură.

— Nu cumva ai o oglindă ? îi strigă el Mărie Aceasta, albă ca varul, se uită la el fără să-i ras Bătrîna, foarte liniştită, desfăcu o gentuţă verde tinse o oglinjoară cît mîna de mare. Fabricio se priv pipăindu-şi faţa : ,,Ochii îmi sînt teferi, constată el, ^L ce e mare lucru". îşi cercetă şi dinţii : nu lipsi unul. „Atunci de ce m-o fi durîad atît de rău ?" întreba el, cu jumătate de glas.

•Bătrîna îi răspunse :

— Fiindcă Giletti ţi-a făcut zob partea de sus a oi» zului, strivindu-ţi-o între straja săbiei şi osul pe care I avem toţi aici. Uite, obrazul ţi-e umflat şi ţi s-a

ţit : dacă îţi pui lipitori chiar acum, nici n-are sjH cunoască.

— Că bine zici, să mi se aducă lipitori / rîse FabdB şi îşi recapătă tot sîngele rece. Văzu că muncitorii strînseseră în jurul lui Giîetti şi se uitau la el, îndrăznească să-1 atingă.

— Ce staţi, puneţi mîna şi ajutaţi-1, le strigă scoateţi-i haiaa... Dădu să mai spună ceva cînd, ridic ochii, văzu pe şosea, la vreo trei sute de paşi, cinci-ş bărbaţi care se apropiau cu paşi botărîţi de locul pricina.

„Ăştia sînt jandarmi, îşi spuse el şi, dat fiind că ucis im orn, au să mă aresteze şi voi avea cinstea a-mi face o intrare cum nu se poate mai soK

u. Ce mai haz vor face prietenii marchizei Raversi,

0 urăsc atît pe mătuşă-inea .'"

pe loc, cu iuţeala fulgerului, le aruncă muncitorilor i. toţi banii pe care-i avea prin buzunare şi se re­ia trăsură.

Opriţi-i pe jandarmi să mă ajungă din urmă, le .l el, şi vă iac bogata ; spuneţi-le că sînt nevinovat, mul acesta m-a atacat cu gîndul să mă omoare.

Iar tu, se întoarse el către vetturino, mînâ cît poţi repede ; îţi dau patru napoleoni dacă treci podul mai ICC ca cei de colo să mă fi putut ajunge din urmă. făcut / îi răspunse vetturino, dar nu vă fie

1 : jandarmii vin pe jos şi ajunge să-mi pun căluţii l.i trap, ca să-i lăsăm hăt în urmă. Şi, spunînd

dădu bici cailor.

nostru îi displăcu cuvîntul teamă rostit de l Hindcă, într-adevăr, trăsese o spaimă grozavă, > vii ura de strajă pe care o primise peste fată. Ne putem întîlni ai oameni călări, n>ai zise omul. şi cu gîndul la napoleonii făgăduiţi, iar cei inăresc ar putea să le strige să ne oprească. iltc cuvinte ; încărcaţi-vă arma / ■ Ce viteaz eşti tu, drăguţul meu preoţel ! strigă arutîndu-1 pe Fabricio. Bătrîna scosese capul ieră si se uita afară ; după un timp, şi-I trase

Nu te urmăreşte nimeni, domnule, îi spuse ea lui cu foarte multă linişte ; şi nici înaintea noastră •viii pe drum. Par, îi cunoşti pe slujbaşii poliţiei şi ştii cît sînt de bănuitori : daca ne văd na-flStfel, în goana cailor, pe digul Padului, îţi dau rl« cti te înhaţă.

I i scoase şi el capul afară.

o la trap, îi spuse el birjarului. Şi, întorcui-| i. i ,11 re bătrînă : Ce fel de paşaport ai ? o întrebă el.

239

— Am trei, nu unul, îi răspunse femeia, şi ne-costat fiecare cîte patru franci ; drept e să ne jefuiasC aşa pe noi, sărmani artişti, care umblăm tot anul colo-colo ? Iată paşaportul lui Giletti ; artist drar tic, zise ea apoi : ăsta vei fi dumneata ; şi iată şi p şapoartele noastre, al Mariettei şi al meu. Numai că letti avea toţi banii noştri la el : acu' ce ne face»

— Cît avea ? întrebă Fabricio.

— Patruzeci de bucăţi de cîte cinci franci, răspunsi bătrîna.

— Vrei să spui şase, şi ceva mărunţiş, interveni Mj rietta zîmbind ; nu vreau să-1 minţim pe preoţelul meu

— E cît se poate de firesc, dragă domnule, că înce să ne alegem, ia acolo, cu vreo treizeci şi patru de ga beni, explică femeia cu acelaşi sînge rece. Căci înseamnă treizeci şi patru de galbeni pentru dumneata In schimb, noi am rămas fără apărător ; de acum cir are să ne mai caute locuinţă, cine are să se tîrguias cu vetturinii cînd călătorim şi cine are să mai bage

în toată lumea ? Giletti, ce-i drept, nu era el arătos, în schimb, era băiat de treabă şi dacă nu i-aţi căzut cu tronc gîsculiţei ăsteia, Giletti n-ar fi băgat mic de seamă, iar noi am fi primit mai departe galbe pe care ni i-aţi fi dat. Vă rog să credeţi că sîntem foa sărace...

Fabricio fu mişcat; îşi scoase punga şi-i dete bătrîr cîţiva napoleoni.

— Uite, zise el, vezi şi dumneata că nu mi-au nfl rămas decît cincisprezece, aşa că, de acum înainte, f nu mai încerci să mă storci.

Marietta îi sări de gît, iar bătrîna îi sărută mîin^| Trăsura continua să înainteze în trapul cailor. Cînd îru cepură să se zărească, în depărtare, barierele galben^ vîrstate cu negru, ale frontierei austriece, bătrîna spuse lui Fabricio :

240

— Cred că ar fi mai bine să cobori din trăsură şi să

I i pe jos, cu paşaportul lui Giletti la dumneata ; noi

Io ti ne oprim, chipurile, să ne dichisim niţel. De altfel,

ii au să ne cerceteze bagajele. Părerea mea e sa

lin i prin Casal-Maggiore fără să te grăbeşti ; poţi chiar

•i'i intri să bei un păhărel ; iar îndată ce vei fi afară

■n lat, întinde-o. Poliţia asta austriacă e dată dracului :

4*11 i va trebui mult să afle că a fost ucis un om ; şi-apoi,

lin in la că treci graniţa cu un paşaport străin, şi de n-ar

|l iKvît atît şi tot te pasc vreo doi ani de temniţă. Ieşind

■jll tirg, ia-o spre dreapta, ca să ajungi la Pad, închi-

i o barcă şi refugiază-te la Ravenna sau Ferrara ;

ieşi cit mai repede din statele austriece. Cu doi

hllvni, poţi cumpăra alt paşaport de la vreun vameş,

esta poate să te nenorocească ; nu uita că l-ai

|W> i pe cel al cărui nume e scris în el.

ipiindu-se pe jos de podul de vase de la Casai-ne, Fabricio recitea cu luare-aminte paşaportul

!i Giletti. Eroul nostru era tare speriat, căci îi răsuna CM tn urechi tot ceea ce îi spusese contele Mosca despre rieolul care îl pîndea la o eventuală întoarcere în austriece ; şi iată că, la două sute de paşi înain-i Iul, se afla cumplitul pod pe care avea să intre în IA aceea, a cărei capitală era pentru el Spielberg-ul. ar fi putut face ? Ducatul Modenei, care se .1 la miazăzi cu statul Parmei, înapoia fugarii |m in iu tea unei convenţii anume; graniţa din munţii partea Genovei era prea depărtată, iar păţania ^; iă se afle la Parma mai înainte ca el să fi

ininge în munţii aceia; astfel că nu-i rămînea • H i'-ntoriul austriac, pe malul stîng al Fadului. Pînă icrie pentru a se pune în vedere autorităţilor • să-1 aresteze, aveau să treacă poate treizeci şi ore, dacă nu chiar două zile. După ce îşi făcu te socoteli, Fabricio îşi arse cu ţigara pro-ii paşaport : era mult mai bine, pentru el, ca

MAnâttlroa din Parma, voi. 1

241

austriecii să-1 ia drept vagabond, decît să ştie că el Fabricio del Dongo, căci nu era exclus să-1 pere ziţioneze.

Pe îîngă sila, cu totul firească de altfel, de a-şi credinţa viaţa paşaportului nefericitului de Giletti, ■ cumentuî acesta îi mai pricinuia lui Fabricio şi alţ griji : statura lui nu măsura decît cinci picioare si cir degete ⁱ pe cînd paşaportul vorbea de cinci picioare zece degete ; apoi, el avea douăzeci şi patru de ani părea cu mult mai tînăr, iar Giletti avusese treizeci | nouă. Trebuie să mărturisim că eroul nostru se plir timp de o jumătate de oră şi mai bine pe un fel îndiguire a Padului, vecină cu podul de bărci, mai înai; de a se hotărî să coboare. „Dacă ar fi altul în meu, ce l-aş sfătui să facă ? se întreba el în ceîe urmă. Bineînţeles, să treacă ; căci a rămîne pe terite Parmei înseamnă a mă expune celei mai mari primejdii un jandarm poate fi oricînd trimis în urmărirea care a ucis, chiar dacă acesta s-a aflat în legitima rare.". Fabricio se scotoci prin buzunare, rupse toaţ hîrtiuţele pe care Ie găsi prin ele şi nu-şi păstră de batista şi tabachera ; căuta să scurteze, pe cît îi era putinţă, cercetarea la care avea să fie supus. Se la o groaznică întrebare care i s-ar fi putut pune care nu găsea decît răspunsuri anapoda : avea sa clare că se numeşte Giletti, însă întreaga lui ruf era însemnată cu monogramul F.D.

După cum se vede, Fabricio făcea parte dintre ac nefericiţi pe care îi chinuie propria lor închipuire ; teahnă pe care o au, de altfel, toţi oamenii de duh Italia. Un soldat francez, bunăoară, care ar fi fost opotrivă de curajos sau chiar mai puţin, s-ar fi prezen ca să treacă pe pod de îndată şi fără a se gîndi dinainl

¹ Piciorul, veche măsură <îe lungime, egala cu 0,3048 m, cate se împărfea în 12 „degete".

242

I

. rco piedică ; dar şi-ar fi păstrat toată stăpînirea de :. în timp ce lui Fabricio îi lipsea cu totul sîngele : în clipa cînd, la capătul podului, un omuleţ îra-cat în haine ceauşii îi spuse : „Intraţi în biroul po-■i, pentru verificarea paşaportului", ncăperea avea pereţii murdari şi cu multe cuie de e spînzurau pipele şi pălăriile soioase ale vameşilor. ui mare, de brad, dincolo de care stăteau aceştia, pătat de cerneală şi de vin ; cele două sau trei re-.o, legate în piele verde, erau pline de pete de toate ■iile, iar cotorul le era înnegrit de degete. Deasupra »r catastife aşezate vraf, unele peste altele, se aflau splendide cununi de laur, folosite în ajun, cu pri-uneia din sărbătoririle împăratului. i>ricio fu izbit de toate aceste amănunte, care (â-■ .-ui i se siringă inima ; piătea acum pentru lisxul ălucea atît d« proaspăt şi minunat ia aparta-s&i din palatul Sanseverina. Iată că era silit si i acest birou scîrbos şi să se supună, ca orice ., unui adevărat interogatoriu. pistul, care întinsese o mînă galbenă ca să-i .•ortul,.era mic şi negricios şi purta la cravată de alamă. „Burghezul ăsta-i în toane rele", îşi ricio. Omul păru peste măsură de mirat cînd .1 ochii de cele scrise în paşaport şi îi trebuiră ■ de cinci minute ca să isprăvească de citit. _;i avut un accident ? îl întrebă el pe străin, ară-i cu capul spre obrazul lui învineţit.

Da, ne-a răsturnat birjarul pe digul Paduîui. Apoi se ajternu din nou, în timp ce coiiţopistul con-1 privească încruntat.

sfeclit-o, îşi zise Fafcricio ; acum are să-mi spună re rău, dar trebuie să-mi dea o veste proastă ; mă anunţe că sînt arestat." Şi o sumedenie de nebuneşti încolfiră în mintea eroului nostru In clipa aceea, încetase să inai judece logic. Astfel,

Ia un moment dat, îi trecu prin cap să fugă pe uşa bil roului, care rămăsese deschisă : „îmi scot haina, m| azvîrl în Pad şi încerc să trec dincolo înot. Fie ce-o numai la Spielberg să n-ajung." în timp ce cîntărea, sinea lui, sorţii de izbîndă pe care i-ar fi avut o as menea încumetare, slujbaşul poliţiei austriece contini să se holbeze la el; aveau amîndoi nişte mutre nemaiB pomenite. Apropierea primejdiei insuflă omului chibzuijj geniu, săltîndu-l, ca să zicem aşa, deasupra lui însuşi în schimb, pe omul cu închipuire bogată, ea îl fac să-şi plăsmuiască adevărate romane, cutezătoare, ce-drept, dar adesea năstruşnice.

Să fi văzut indignarea din ochii eroultri nostru, st privirea cercetătoare a acelui slujbaş de poliţie, îmţ poţonat cu podoabele sale de alamă / „Dacă I-aş ucii îşi spunea Fabricio, aş fi osîndit la douăzeci de ani galere, dacă nu la moarte, ceea ce e, totuşi, mai purid îngrozitor decît să ajung la Spielberg, cu cîte un lanj de şaizeci de ocale la fiecare picior şi cu opt uncii dl pîine drept hrană, şi aceasta timp de douăzeci de ani j n-aş mai ieşi din închisoare decît la patruzeci şi patr de ani." Judecata lui Fabricio pierdea .din vedere de vreme ce îşi arsese paşaportul, nimic nu putea da vedi poliţaiului că eî este răzvrătitul Fabricio del Dongq

Precum se vede, eroul nostru era speriat rău de şi ar fi fost încă şi mai speriat, dacă ar fi ştiut ce duri îl frămîntau în clipa aceea pe vameş. Căci omul faţa lui era prieten cu Giletti. Să ne închipuim uimir^ lui cînd îi văzu paşaportul în mîinile altuia ; primul gînd fu să-1 aresteze pe acest altul, apoi îşi zise că poat Giletti vînduse paşaportul său acestui tinerel chipeşi care, de bună seamă, făcuse vreo boacănă la ParmaJ „Dacă îl arestez, îşi zise el, îl bag la apă pe GilettiJ căci se va descoperi imediat că şi-a vîndut paşaportul ;J pe de altă parte, ce vor zice şefii mei dacă se apucll să cerceteze şi constată că eu, prietenul lui Giletti, ara!

244

m .11 paşaportul lui aflat în mîna altuia ?" Funcţionarul || ridică de la birou şi îi spuse lui Fabricio :

Aşteptaţi, vă rog. Apoi, din obişnuinţă funcţionă-nică, adăugă : Paşaportul dumneavoastră ridică o pro-

I abricio îşi zise, în sinea lui : „Am înţeles, trebuie

^rs"-

adevăr, slujbaşul vamei ieşi din birou, lăsînd uşa lisă, iar paşaportul pe masa de brad. „Sînt încol-zise Fabricio ; ar trebui să-mi iau paşaportul şi iar podul, agale ; dacă grănicerul mă întreabă, jh *ft-i spun că am uitat să-mi dau paşaportul la vizat Comisariatul de poliţie al ultimului sat din statele unui." Fabricio îşi şi înşfăcase paşaportul, cînd, spre i Iui mirare, îl auzi pe funcţionarul cu acul de i spunînd :

[■— Drept să-ţi spun, nu mai pot : zăpuşeala asta m-a i.i ; mă duc la cafenea să trag o duşcă. După prăveşti luleaua, du-te în birou şi vezi că e un iport de vizat; străinul aşteaptă acolo. I ibricio, care tocmai ieşea tiptil, se pomeni faţă în I ii un tînăr frumuşel, care spuse fredonînd : •— Bine, hai să vizăm paşaportul, să-i tragem o sem-

•>— Unde doreşte domnul să meargă ? - La Mantua, Veneţia şi Ferrara.

Ferrara să fie, răspunse funcţionarul fluierînd ; lumii o ştampilă, puse o viză cu cerneală albastră pe iport şi scrise maşinal cuvintele: Mantua, Veneţia ira, în spaţiul alb lăsat de ştampilă, după care n prin aer mai multe rotocoale cu mîna, semnă şi din nou pana în cerneală, pentru codiţa sem-pe care o trase încet şi cu multă băgare de

Fabricio urmărea, fără să clipească, mişcările acest pene ; funcţionarul îşi admiră semnătura, mai adaug vreo cinci-şase puncte pe ici-pe colo şi, în cele urmă, îi înmînă lui Fabricio paşaportul, spunîndu-i, tonul cel mai obişnuit:

— Drum bun, domnule.

Fabricio se şi depărtase, căutînd să-şi stăpîneas iuţeala paşilor cînd, deodată, simţi că îl ia cineva braţul stîng. Instinctiv, duse mîna la pumnal şi, dac n-ar fi fost înconjurat de case, ar fi făcut, poate, ştie ce prostie. Văzîndu-1 atît de speriat, omul car apucase de braţ îi spuse, scuzîndu-se :

— Dar v-am strigat de trei ori şi nu mi-aţi răspu voiam să-1 întreb pe domnul dacă n-are nimic de de rat la vamă ?

— Nu am la mine decît o batistă ; mă duc nu parte de aici, la o rudă, să vînez.

Dar, dacă ar fi fost poftit să spună numele acelfl rude, ar fi fost tare încurcat. Pe arşiţa aceea şi cu toajj emoţiile prin care trecuse, Fabricio era ud leoari parcă ar fi căzut în Pad. „Cînd am de a face cu ac SÎnt viteaz nevoie mare, în schimb, cînd văd un împopoţonat cu ac de alamă, mi se taie picioar iată o temă pentru sonetul comic, pe care am să-1 mit ducesei."

Abia intră în Casal-Maggiore şi o luă la dreaj o uliţă desfundată, care cobora spre Pad. „Am me nevoie, îşi spuse el, de ajutorul lui Bachus* şi al Ceres ², şi intră într-o dugheană, la uşa căreia spînzu o cîrpă ieşită de soare, pe care se afla scris cuvînljj Trattoria ^s. Un cearşaf vechi, prins între două şipci si ţiri, cobora pînă Ia o şchioapă deasupra pămîntului, rind uşa acelei Trattoria de razele vrăjmaşe ale se

¹ Zeul vinului (în mitologia romană).

² Zeiţa agriculturii (în mitologia romană).

³ Ospătărie (it.).

246

I i> femeie cam goluţă şi nurlie îl primi pe eroul ni> mi cu mult respect, ceea ce îi făcu cea mai mare i>l ucre. Fabricio se grăbi să-i spună că moare de

I r.'.une. în timp ce femeia îi gătea de mîncare, un băr-

I Îmi ilc vreo treizeci de ani intră înăuntru, fără să dea

deodată, se ridică de pe banca unde se trîn-

■jic ca la el acasă, şi adresîndu-se lui Fabricio :

^mtccllcHza, la riverisco (salut pe excelenţa-voasîră), îi

(el. Fabricio, care în clipa aceea era cît se poate ( bine dispus, în loc să se îngrijoreze, îi răspunse dnd: — Da' de unde naiba o cunoşti tu pe excelenţa-mea ? — Cum, excelenţa-voastră nu-1 mai recunoaşte pe o, unul din vizitii doamnei ducese Sanseverina ? uc aminte că la ţară, la Sacca, unde ne duceam în i nn, mă îmbolnăveam regulat de friguri ; de

i-am şi cerut doamnei .să-mi dea simbria şi mi-am '• ilpăşiţa. Şi-acum, iată-mă bogat: în loc de leafa P rezece galbeni pe an, la care aş fi putut avea I. doamna ducesă mi-a spus că, pentru a~mi scrie |n ii li iu sonetele — căci sînt poet de limbă vulgară ¹ — ruieşte douăzeci şi patru de galbeni, iar domnul mi-a spus că dacă vreodată am a mă plînge de .1 vin la dînsul. Am avut cinstea să mîn trăsura niorului între două popasuri, cî'nd, ca un bun ce este, s-a dus să se închine la mănăstirea Mlejn.

l.il'iuio îl privi cu Iuare-aminte şi începu să-1 re-

Ui.usr.i. Pe vremuri, era unul din cei mai fercheşi

ni casei Sanseverina ; acum, cînd se pretindea

iurta o cămăşoaie ruptă şi nişte pantaloni de

care fuseseră cîndva negri şi care nu-i mai ajun-

ît pînă la genunchi ; o pereche de pantofi şi

i.'il.i ic ca vai de lume îi întregeau ţinuta vestimen-

I Imlifl vorbită, spre deosebire de limba textelor.

247

tară. în afară de asta, nu se mai bărbierise de \ cincisprezece zile. în timp ce-şi mînca omleta. Fabric stătea de vorbă cu el, ca de Ia egal la egal; păru a ţeîege că Lodovico era ibovnicul gazdei. îşi isprăvi ] repezeală masa, apoi i se adresă acestuia în şoapta

— Aş vrea să-ţi spun ceva...

— Excelenţa-voastră poate să vorbească fără ocol i faţă de ea, e o fată bună de n-are pereche, răspun Lodovico, aruncînd gazdei o căutătură galeşă.

— Atunci, dragii mei, iată despre ce este vor! urmă Fabricio fără şovăială : mi s-a întîmplat un ina bucluc şi am nevoie de ajutorul vostru. Mai întîi, ştiţi că nu e la mijloc nici un fel de chestiune politic pur şi simplu, am omorît un om, care voia să mă uc fiindcă eram în vorbă cu iubita lui.

— Bietul băiat .' suspină femeia.

— Excelenţa-voastră poate să se bizuie pe mine, s| vizitiul cu ochii scăpărînd de cel mai fierbinte dev ment; încotro doreşte excelenţa-voastră să meargă

— La Ferrara. Am eu un paşaport, dar ar fi mai hfl să nu dau ochi cu jandarmii, care s-ar putea să fi fq încunoştinţaţi.

— Şi, ăluia, răposatului, cînd i-aţi făcut de pcti canie ?

— Azi-dimineaţă, pe la şase.

— Excelenţa-voastră nu şi-a mînjit cumva hainele sînge ? îl întrebă gazda. .

— Chiar la asta mă gîndeam şi eu, spuse viz Dar oricum, hainele exceîenţei-voastre sînt din ir postav prea scump ; pe la noi nu se prea vede a

şi s-ar putea să fim luaţi Ia ochi. Am eu un ovrei, J care mă duc chiar acum să cumpăr alte haine. Exd lenţa-voastră e cam de statura mea, atîta doar că e i subţirel.

— Pentru dumnezeu, nu-mi mai spune „excelenţlj te pomeneşti că ne aude careva.

248

— Da, excelenţă, răspunse vizitiul ieşind din du­gheană.

— Stai .' Stai 1 îi strigă Fabricio din urmă. Şi banii ? Intoarce-te .'

— Ce tot vorbiţi de bani .' zise gazda ; are la el şai­zeci şi şapte de taleri, care-s ca şi ai dumneavoastră. în

ma priveşte, adăugă ea coborînd glasul, mai am şi i ii vreo patruzeci, pe care vi-i dăruiesc cu dragă inimă : nu ai întotdeauna bani asupră-fi, cînd faci cîte o poznă din astea. ,

Intrînd în acea Trattoria, Fabricio îşi lepădase haina, >'.-■ prea. mare căldură.

— Aveţi o vestă care ar putea să vă facă pocinogul, il.K.i ar intra cineva : pînza asta englezească ar putea

tic bănuit. Şi îi dete fugarului nostru o vesta de ă vopsită în negru, care aparţinea soţului ei. Din ivi de alături, intră înăuntru un tînăr înalt, îmbră-cu oarecare eleganţă.

— Acesta-i soţul meu, spuse femeia. Pietro-Antonio, adresă ea bărbatului, domnul este prieten cu Lodo-o ; azi-dimineaţă i s-a întîmpîat un bucluc de partea ilaltă a fluviului şi acum vrea să ajungă la Ferrara.

— Foarte bine, vorbi soţul pe un ton cît se poate de politicos, putem să-1 trecem cu barca lui Carlo-Giu-