Manual biblic

Capitolele 13 la 22. împărţirea ţăii

Harta de la pagina următoare arată localizarea aproximativă a

naţiunilor canaanite şi distribuţia celor douăsprezece seminţii ale
Israelului. Existau 6 cetăţi de refugiu (capitolul 20, vezi la Deuteronom
19); şi 48 de cetăţi pentru leviţi, inclusiv 13 pentru preoţi (21:19, 14).
Altarul de lângă Iordan (cap.22) avea menirea să constituie un semn al
unităţii naţionale într-o naţiune ce era despărţită de un mare râu.

Capitolele 23, 24. Cuvântarea de rămas bun a lui Iosua

Iosua primise de la Moise Legea scrisă a lui Dumnezeu (1:8). Acum
el adaugă la ea propria sa carte (24:26). Iosua ştiuse să folosească scrierea,
asemenea lui Moise (vezi la Deuteronom 31). El a pus să se măsoare
ţara şi în cadrul acestui proces s-a folosit de o "carte" (18:9). A citit
poporului "cartea" lui Moise (8:34). La muntele Ebal a "scris pe pietre"
o copie a Legii (8:32).

Cuvântarea lui Iosua a avut drept ţintă idolatria pe care a condamna-

t-o cu toată tăria. Idolatria canaanită era o combinaţie arătoasă de religie
şi satisfacere liberă a poftelor trupeşti încât numai oamenii cu o deosebită
tărie de caracter puteau să reziste ademenirilor sale.

Canaaniţii

"Canaaniţii" estetermenul general prin care sunt denumiţi toţi

locuitorii ţării. în sens mai restrâns, se aplică la cei care locuiau în câmpia
Esdraelon şi în câmpiile învecinate. "Amoriţii" era de asemenea un
termen general referitor la toţi locuitorii acelei regiuni, dar mai concret
la un trib care locuia la vest de Marea Moartă şi cucerise ţinutul de la
răsărit de Iordan, împingându-i înapoi pe amoniţi. "Feriziţii" şi "iebusiţii"
ocupau munţii de la sud. "Heviţii" şi "hitiţii", grupuri risipite ce
aparţineau puternicului regat de la nord, cu capitala la Carchemiş, ocupau
regiunea Liban. "Girgasiţii" se crede că locuiau la răsărit de Marea
Galileii. Hotarele acestor popoare erau mobile şi în diferite perioade ale
istoriei au ocupat diferite poziţii geografice.

Religia canaaniţilor

Baal era zeul principal; Astarteea, nevasta lui Baal, zeiţa lor princi

IS AH AR ¥=^{ ^^=

IUDA _-
2-JţEBUSIŢII

Harta 36. Aşezarea geografică a seminţiilor.

166

pală. Era personificarea principiului fertilităţii din natură. Iştar era numele

ei babilonean. Baalim, pluralul cuvântului Baal, erau chipuri ale lui Baal.
Aşera era un stâlp sacru, un con de piatră sau un trunchi de copac,
reprezentând-o pe zeiţă. Templele lui Baal şi al Astarteii erau de obicei
împreună. Preotesele erau prostituatele templului. Sodomiţii erau bărbaţi
de la templu care se prostituaseră. închinarea la Baal, Astarteea sau alţi
zei cananiţi se compunea de obicei din cele mai extravagante orgii;
templele erau centre ale viciilor.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Religia canaanită. Porunca clară a lui
Dumnezeu pentru Israel a fost să distrugă sau să izgonească din ţară pe
canaaniţi (Deuteronom 7:2, 3). Iar losua a pornit la îndeplinirea acestei
sarcini cu toate forţele, bucurându-se chiar de intervenţia miraculoasă a
lui Dumnezeu. De fapt, DUMNEZEU ÎNSUŞI este Cel ce a înfăptuit
toate minunile.

La excavările de la Ghezer, conduse de: Macalister, ale Fundaţiei de

Explorări Palestiniene (1904 - 09), s-a găsit într-un strat canaanit, dinainte
de ocupaţia israelită, din jurul anului 1500 î.Cr., ruinele unei "înălţimi",
care fusese un templu unde canaaniţii se închinaseră dumnezeului lor,
Baal, şi zeiţei lor, Astarteea.

Era un ţarc de 50 per 40 metri, înconjurat de un zid, fără acoperiş,

unde locuitorii îşi ţineau sărbătorile religioase. înăuntrul zidurilor erau
stâlpi de piatră nefinisată, de la 1,5 până la 3,5 metri înălţime, înaintea
cărora se aduceau jertfele.

Sub moloz, la această "înălţime", Macalister a găsit un mare număr

de vase din lut cu rămăşiţele unor copii care fuseseră aduşi jertfă lui
Baal. întreaga zonă s-a dovedit că fusese un cimitir pentru nou-născuţi.

O altă practică oribilă era aşa-numitul gen de "jertfe pentru temelie".

Când se construia o casă, se aducea jertfă un copil, care era îngropat de
viu în zidul aflat în construcţie, pentru ca să poarte noroc întregii familii.
S-au găsit multe astfel de ziduri la Ghezer, Meghido, Ierihon şi alte
localităţi. (în ce priveşte jertfirea copiilor, vezi la pagina 198).

De asemenea, la această "înălţime", sub moloz, Macalister a găsit

cantităţi enorme de chipuri şi plăci cu Astarteea care exagerau în mod
grosolan organele sexuale, cu scopul de a trezi senzaţii sexuale.

Astfel, canaaniţii se închinau zeilor lor, în cadrul unui ritual religios

imoral, după care îşi ucideau copiii întâi născuţi, ca jertfă adusă aceloraşi
zei.

Se pare că, într-o mare măsură, ţara canaaniţilor devenise un fel de

Sodoma şi Gomora la nivel naţional.

Ne mai mirăm, aşadar, de ce le-a poruncit Dumnezeu israeliţilor să îi

extermine pe canaaniţi? Mai avea oare o civilizaţie atât de murdară şi
brurtală dreptul să existe? Este unul din exemplele mâniei lui Dumnezeu
împotriva răutăţii naţiunilor.

Arheologii care sapă în ruinele cetăţilor canaanite se întreabă cum de

nu i-a nimicit Dumnezeu mai devreme.

167

Pe lângă faptul că a vrut să îi judece pe canaaniţi, Dumnezeu a mai
urmărit un scop atunci când a dat poruncă să fie exterminaţi canaaniţii -
să-i păzească pe israeliţi de IDOLATRIE şi de practicile ei ruşinoase.
Dumnezeu era angajat în lucrarea de întemeiere a naţinunii israelite,
având un scop unic. măreţ, acela de a pregăti calea pentru venirea lui
Cristos, prin stabilirea în lume a adevărului că există un singur Dumnezeu
Viu. Problema se punea în felul următor: dacă Israel cade în idolatrie,
atunci încetează motivul existenţei sale ca naţiune. Ca măsură de precauţie
era nevoie, prin urmare, să fie curăţată ţara până şi de ultimele vestigii
ale închinării idolatre. în această chestiune, losua a dat Israelului un
foarte bun început. Ce minunat ar fi fost dacă Israelul ar fi continuat pe
linia aceasta! Alta ar fi fost istoria sa!

JUDECĂTORI

169

O

JUDECĂTORI

Primii 300 de ani în Ţara Făgăduinţei

Asupriri şi eliberări succesive

Consemnare a faptelor de vitejie

După moartea lui losua, naţiunea ebraică nu a mai avut nici nici un

guvern central puternic. Israeliţii erau o oonfederaţie de 12 seminţii
independente, fără nici o forţă centripetă, care să le unească, în afară de
Dumnezeul lor. Forma de guvernământ din zilele judecătorilor se numeşte
"teocraţie", prin faptul că Dumnezeu era conducătorul direct al naţiunii.
Poporul însă nu 1-a tratat pe Dumnezeu cu seriozitatea cuvenită şi a
recăzut deseori în idolatrie. Aflaţi într-o stare de anarhie de multe ori,
hărţuiţi mereu de războaie civile şi înconjuraţi de duşmani puternici care
au încercat de nenumărate ori să-i extermine, israeliţii ca naţiune au
avut o dezvoltare foarte lentă, atingând faza finală de naţiune mare abia
târziu de tot în zilele lui Samuel şi David, când s-au închegat într-un

regat.

Durata exactă a perioadei judecătorilor este incertă. Anii alocaţi
asupririlor (vezi mai jos) şi mandatelor judecătorilor, cu perioadele de
odihnă, 299, dau un total de 410 ani. Dar unele din aceste cifre par să se
suprapună. Iefta, care a trăit către sfârşitul epocii respective, s-a referit
la această perioadă numind cifra 300 de ani (11:26). Se crede că e o cifră
rotunjită, cam de la 1400 la 1100 înainte de Cristos. Perioada de la Exod
la Solomon, care mai cuprinde şi perioadele şederii în Pustie, precum şi
vremea lui Eli, a lui Samuel, Saul şi David, este numită la I Regi 6:1 480

de ani.

Judecătorii sau perioadele de odihnă:
8 ani Otniel, din Kiriat-sefer, în Iuda

Asupritorii:

Mesopotamienii

Moabiţii

Amoniţii

Amaleciţii

Filistenii

Canaaniţii

Madianiţii

Amaleciţii

40 de ani

18 ani Iehud, din Beniamin

Şamgar

20 ani Debora, din Efraim; Barac din

Neftali

80 de ani

40 de ani

40 de ani

7 ani Ghedeon, din Mânase

Abimelec (uzurpatorul) din

Mânase 3 ani

Tola, din Isacar 23 de ani

18 ani

Amoniţii

Filistenii

Total perioade 111 ani

Iair, din Ghilead, în estul lui

Mânase 22 ani

Iefta din Ghilead, în Mânase est 6 ani

Ibzan din Betleem în Iudeea (?) 7 ani
Elon din Zebulon 10 ani

Abdon, din Efraim 8 ani

Samson, din Dan 2jLani

299 ani

Au mai fost asupriri şi din partea sidonienilor şi maoniţilor (10:12).
"40 de ani"

Despre Otniel, Debora, Barac şi Ghedeon se spune că fiecare a judecat

Israelul 40 de ani iar Ehud de ori câte 40 de ani. Mai târziu, Eli a judecat
40 de ani, iar Saul, David şi Solomon au domnit fiecare câte 40 de ani.
Cifra 40 pare să fi desemnat o generaţie. Observaţi cât de des este folosită
cifra 40 în Biblie. La potop a plouat 40 de zile; Moise a fugit la vârsta de
40 de ani; a stat în Madian 40 de ani; a rămas pe Munte 40 de zile. Israel
a rătăcit prin pustiu 40 de ani; iscoadele au stat în Canaan 40 de zile. Ilie
a postit 40 de zile. Cetăţii Ninive i s-a dat un răgaz de 40 de zile să se
pocaiască. Isus a postit 40 de zile şi a mai rămas 40 de zile după înviere.
Capitolul 1. Canaaniţii care au rămas în ţară

losua îi nimicise pe canaaniţii din anumite părţi ale ţării, în vreme ce

pe alţii îi subjugase (losua 10:40, 43; 11:23; 13:2-7; 21:43-45; 23:4;
24:18). După moartea lui, ei au rămas în număr considerabil de mare
(Judecători 1:28, 29, 30, 32, 33, 35).

16S

Z. MADIANIŢII ^=-

Harta 37. Naţiuni învecinate.

170
Dumnezeu poruncise poporului Israel să nimicească pe canaaniţi cu I
desăvârşire şi să-i izgonească (Deuteronom 7:2-4). Dacă israeliţii ar fii
ascultat întru totul de această poruncă, ar fi fost scutiţi de multe necazuril
mai târziu.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Fierul din Palestina. Biblia afirmă că filis-l
tenii şi canaaniţii nu au putut fi izgoniţi datorită faptului că aceştial
posedau fier (1:19; 4:3; losua 17:16-18; I Samuel 13:19-22). Se mai|
spune că numai după ce Saul şi David au frânt puterea filistenilor,
intrat fierul în uzul israeiliţilor (II Samuel 12:31; I Cronici 22:3; 29:7).|

Excavările au scos la iveală multe urme de fier din perioada 11001

înainte de Cristos, în Filistia, dar nici una din aceste vestigii nu s-a găsitf
în ţinutul muntos al Palestinei până în anul 1000 î. Cr.

Capitolul 2. Apostazia ce a urmat după moartea lui losua

Pe măsură ce generaţia robustă care crescuse în pustie sub conducerea :

fermă a lui losua, cei care cuceriseră ţara a trecut la cele veşnice, noua ;
generaţie aşezată într-o ţară a belşugului, a căzut curând în idolatria •
vecilnilor.

Un lait motiv al cărţii Judecători

Fiecare om făcea ce voia. Mereu cădeau şi se îndepărtau de Dumne-

zeu, apucând-o pe calea închinării la idoli. Atunci Dumnezeu îi dădea
pe mâna asupritorilor lor. Când, din suferinţa lor cumplită, Israeliţii se
întorceau la Dumnezeu şi strigau către El, atunci Dumnezeu se îndura
de ei şi ridica din mijlocul lor judecători care îi salvau de sub robia
asupritorilor lor. Atât timp cât trăia judecătorul respectiv, poporul slujea
pe Dumnezeu, dar îndată ce judecătorul murea, poporul începea din nou
sa comită adulter spiritual, lipindu-se de idoli. Se poate spune cu precizie
ca atunci când Israeliţii îl slujeau pe Domnul o duceau bine, dar când
slujeau idolilor lor sufereau. Necazurile israeliţilor s-au datora indubitabil
neascultării lor. Ei nu s-au ferit de idoli şi nu au exterminat locuitorii
ţării, aşa cum li se poruncise să facă, şi astfel se isca mereu o luptă
pentru supremaţie.

Capitolul 3. Otniel, Iehud, Şamgar

Otniel, din Kiriat-sefer, o localitate aflată la extremitatea sudică a

ţării, a salvat Israelul de mesopotamieni, care erau nişte invadatori veniţi
din nord-est.

Iehud a salvat Israelul de moabiţi, amoniţi şi amaleciţi.

Moabiţii erau urmaşii lui Lot şi ocupau podişul de la răsărit de Marea
Moartă. Ei se închinau la zeului Chemoş, căruia îi aduceau jertfe
omeneşti. Au avut lupte nenumărate cu Israelul.

Amoniţii erau urmaşii lui Lot. Teritoriul lor era lipit de cel

Moabului, cam de la vreo 45 km răsărit de Iordan. Se închinau la Moli
aducându-şi copiii mici ca jertfe acestui zeu.

JUDECĂTORI

Amaleciţii au fost urmaşii lui Esau. Un trib rătăcitor, care s-a stabilit
mai mult în partea de nord a peninsulei Sinai, dar rătăcea pe arii foarte
largi până în Iuda şi chiar mai departe spre răsărit. Au fost primii care i-
au atacat pe israeliţi după ieşirea acestora din Egipt. Moise a autorizat
nimicirea lor (Exod 17:8-16). Au dispărut din istorie.

Şamgar, despre care nu ni se spune prea mult, a salvat Israelul de

filisteni, care erau urmaşi ai lui Ham. Ei ocupau câmpia de pe coastă la
graniţa de sud-est a Canaanului. Cuvântul Palestina provine de la ei Au
asuprit Israelul din nou în zilele lui Samson

_% TANAH :; (GHEDEON) / ^^-J^J^

SIHEM

• ... ___

,LEHI ^ ~~ "

Harta 38. Ilustraţia cărţii Judecători.

172

Capitolele 4, 5. Debora şi Barac

Au salvat Israelul de canaaniţi, care fuseseră subjugaţi de Iosua, dar

reuşiseră din nou să se ridice la putere şi, folosindu-se de carăle lor de
fier, făceau ravagii în rândurile israeliţilor.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Asuprirea canaanită (4:3). Victoria
israeliţilor de la Meghido (5:19).

Institutul Oriental a descoperit în cadrul excavărilor sale de la

Meghido, în anul 1937, în stratul secolului XII î.Cr. indicii ale faptului
că acolo ar fi existat un incendiu teribil, iar sub podeaua palatului s-au
descoperit cam 200 de bucăţi de fildeş frumos sculptat, cu ornamente
din aur, din care una îl reprezintă pe un rege canaanit primind prinşi de
război tăiaţi împrejur. Pare a fi într-adevăr o dovadă a groaznicei
înfrângeri suferite de Israel mai îninte.

Capitolele 6, 7, 8. Ghedeon

Madianiţii, amaleciţii şi arabii (6:3; 8:24) năpădiseră ţara în număr

atât de mare, timp de şapte ani, încât israeliţii au căutat adăpost în peşteri
şi şi-au făcut gropi în care ascundeau grânele (6:2-4, 11). Ghedeon, cu o
armată de 300 de oameni, înarmaţi cu torţe ascunse în vase de lut, cu
implicarea directă al lui Dumnezeu, i-au bătut atât de tare pe aceşti
invadatori pe dealul Moreh încât nu au mai venit niciodată.

Amaleciţii. A fost a doua invazie. (Vezi la cap. 3.)

Madianiţii erau urmaşii lui Avraam şi Chetura. Centrul lor era la
răsărit de muntele Sinai, dar străbăteau mari distanţe. Moise locuise în
mijlocul lor 40 de ani şi se căsătorise cu o femeie dintre ei. Treptat, ei au
ajuns să fie înghiţiţi de arabi.

Arabii erau urmaşi lui Isamel. Arabia era o mare peninsulă, având

2400 km nord-sud şi 1200 km est-vest, cam de 150 de ori cât Palestina.
Era un podiş înalt, ce cobora spre nord, terminându-se cu Deşertul Sirian.
Foarte puţin populată cu triburi nomade.

NOTA ARHEOLOGICĂ: Gropile cu grâne. în excavările de la
Kiriat-sefer, făcute de Seminarul Xenia şi Şcoala Americană, sub conduc-
erea lui Kyle şi Albright (1929-1928), s-au găsit în stratul din perioada
judecătorilor multe gropi umplute cu grâu, fapt care indică nesiguranţa
vieţii şi a proprietăţii din vremea aceea.

Capitolul 9. Abimelec

Fiul unui părinte bun, el a fost un om brutal. Un caz tipic de aventurier

însetat după putere.

NOTA ARHEOLOGICĂ: Distrugerea oraşului Sihem de către
Abimelec. Cu bani din templul lui Baal (4), el a tocmit oameni care să-
i ucidă pe fraţii lui şi a bătut toată cetatea, ucigând populaţia şi dărâmând
oraşul până la temelii peste care a turnat sare (45).

Intre anii 1913-1914 şi 1926-1929, Sellin a identificat o movilă din

apropierea actualului oraş Sihem, stabilind că aparţinea ruinelor canaanite
din anul 1600 Î.Cr. în vârful movilei se afla steaua israelită. Conform

JUDECĂTORI

.173

indiciilor găsite, a rezultat că movila fusese părăsită în anul 1100 î.Cr.

Sellin a mai găsit ruinele unui templu al lui Baal, ce se consideră a fi
templul amintit în versetul 4 din acest capitol.

Capitolul 10, 11, 12. Tola, lair, Iefta, Izban, Elon, Abdon.

Tola este amintit ca judecător. lair de asemenea.

Iefta era din Miţpa, din Ghilead, ţara lui Iov şi a lui Ilie, aflată la
răsărit de Mânase. Amoniţii a căror putere fusese frântă de Iehud - unul
din judecătorii de la început - deveniseră acum din nou puternici şi prădau
Israelul. Dumnezeu i-a dat lui Iefta o mare victorie asupra amoniţilor şi
a eliberat Israelul. Faptul tragic din istoria lui Iefta este că şi-a jertfit
fiica.

Ibzan, Elon şi Abdon sunt amintiţi ca judecători.

Capitolele 13, 14,15, 16. Samson

Din seminţia lui Dan, la graniţa cu filistenii, el a fost rânduit de

Dumnezeu înainte de a se naşte să devină izbăvitorul lui Israel de sub
asuprirea filistenilor. Dumnezeu 1-a înzestrat cu o forţă supranaturală şi
sub conducerea lui Dumnezeu, faptele sale de vitejie au fost într-adevăr
uimitoare. A fost ultimul dintre judecători amintit în cartea Judecători.
Curând după aceea a urmat organizarea regatului.

Capitolele 17, 18. Migrarea daniţilor

Daniţii primiseră un teritoriu care cuprindea şi câmpia filisteană, pe

care nu putuseră s-o cucerească şi astfel s-au trezit că nu au loc suficient.
Atunci o parte din ei a migrat spre nord şi s-a stabilit la izvoarele
Iordanului.

Capitolele 19, 20, 21. Fapta ruşinoasă a beniamiţilor

Descriu o justiţie sălbatică, aplicată în urma unei crime oribile, fapt

care a dus la dispariţia aproape completă a seminţiei Beniamin.
NOTĂ ARHEOLOGICĂ:

Albright (1922-1923) a găsit în ruinele de la Ghibea un strat de cenuşă

provenit din incendiul care a avut loc în jurul anului 1200 î. de Cr. Trebuie
să fi fost focul descris la capitolul 20, versetul 40.
Eroii credinţei

Barac, Ghedeon, Iefta şi Samson sunt incluşi printre eroii credinţei la

Evrei 11:32. în ciuda anumitor lucruri din viaţa lor asupra cărora avem
îndoieli, oamenii aceştia au avut o credinţă mare în Dumnezeu.
Minunile din cartea Judecători

_r ^Ar_t^ătărj ale îngerilor lui Ghedeon şi Părinţilor lui Samson. Rouă d^ pe
lâna. înfrângerea madianiţilor de către Ghedeon cu numai 300 de oameni.
^amson născut dintr-o mamă stearpă, forţa lui supranaturală. Toate
acestea arată că Dumnezeu, în îndurarea lui, încă avea privirea îndreptată
asupra poporului Său, cu toate că ei decăzuseră atât de mult.

174
Descoperiri arheologice

Filistenii aveau fier, pe când israeliţii nu aveau. La Meghido, asuprirea
Israelului de către canaaniţi şi înfrângerea lor de către israeliţi. Gropile
cu grâne de la Kiriat-sefer. Distrugerea de către Abimelec a oraşului
Sihem. 'Arderea lui Ghibea. Sunt toate dovezi ale faptului că această
carte ocupa un loc real în istorie.

De ce s-a inclus cartea aceasta în Biblie?

Motivul nu e greu de găsit. Avem de-a face aici cu istorie propriu-

zisă. Dumnezeu întemeiase o naţiune cu scopul de a pregăti calea pentru
venirea Răscumpărătorului rasei umane. Dumnezeu era hotărât să păstreze
această naţiune. Şi în ciuda idolatriei şi răutăţii ei, Dumnezeu a păstrat-
o în viaţă. Dacă nu ar fi fost conducătorii de tipul judecătorilor şi dacă
nu ar fi fost ajutorul miraculos al lui Dumnezeu în vremuri de restrişte,
Israelul ar fi fost de mult şters de pe faţa pământului.

RUT

Străbunica lui David
începutul familiei mesianice

Minunata istorie a unei femei frumoase urmează asemenea liniştii ce

se aşterne după furtună, scenelor tulburătoare din cartea Judecători,
constituind o fermecătoare imagine a vieţii de familie într-o vreme când
în ţară domnea anarhia şi războiul.

Cu o mie de ani mai devreme, Avraam fusese chemat de Dumnezeu

să întemeieze o naţiune cu scopul de a aduce într-o zi un Mântuitor
omenirii. In cartea Rut e vorba de întemeierea acestei familii din cadrul
naţiunii ebraice în care avea să vină Mântuitorul. Rut a fost stăbunica
regelui David. De aici încolo, Vechiul Testament se centrează tot mai
mult în jurul familiei lui David.

Capitolul 1. Şederea în Moab

O familie din Betleem, Elimelec, Naomi şi cei doi fii ai lor, s-au dus

în Moab datorită foametei care domnea în ţara lor. Moabiţii erau urmaşii
lui Lot (Geneza 19:37), deci înrudiţi pe departe cu evreii. Dar ei erau
idolatri. închinarea la zeul lor, Chemoş, presupunea jertfirea copiilor.
Cei doi băieţi din Betleem s-au făcut mari şi s-au căsătorit cu două fete
moabite. După 10 ani, tatăl şi ambii băieţi au murit, iar Rut, văduva

Harta 39. Ilustraţia cărţii Rut.

175

176

unuia dintre ei, sub impulsul unui devotament de o rară frumuseţe (1:16,

17), s-a întors împreună cu Naomi în Betleem.

Capitolul 2. Rut strânge spice pe ogorul lui Boaz

Boaz era fiul lui Rahav, o femeie uşoară din Ierihon. (Iosua 2:1; Matei

1:5; vezi Iosua 2). Străbunica lui David a fost o moabită, iar străbunicul
lui pe jumătate canaanit; deci a fost vorba de sânge străin - sânge din
afară a dus la formarea unei familii alese din cadrul naţiunii alese: toate
acestea întruchipând pe viitorul Mesia, Cel care avea să aducă mântuire
tuturor neamurilor.

Cam la 2 km de Betleem se află un ogor numit "Câmpul lui Boaz",

unde tradiţia susţine că Rut a cules spice. Alături se află "Câmpul
Păstorilor" unde potrivit tradiţiei, îngerilor li s-a vestit naşterea lui Isus.
Conform acestor tradiţii, scena iubirii dintre Rut şi Boaz, care a dus la
întemeierea familiei din care avea să se nască Isus Cristos, a fost aleasă
de Dumnezeu cu 1100 de ani mai târziu ca locul unde se va face anunţul
ceresc al venirii pe pământ a lui Cristos.

Capitolul 3, 4. Căsătoria lor

în Biserica Nativităţii din Betleem, există o cameră în care se spune

că s-a născut Isus. O veche tradiţie spune că aceeaşi cameră a făcut parte
din căminul strămoşesc al lui David şi, înainte de David, al lui Boaz şi
Rut; astfel, conform acestei tradiţii, Boaz a luat-o pe Rut de nevastă şi a
pus temelia familiei din care avea să se nască Cristos în aceeaşi cameră
în care, 1100 de ani mai târziu, avea să se nască Isus Cristos.

Genealogia (4:17-22), care îl arată pe fiul lui Rut a fi Obed, iar pe

fiul acestuia Iese, iar fiul lui Iese: David, este motivul pentru care s-a
scris cartea. De aici încolo, Vechiul Testament se grupează în jurul
viitorului Rege al regilor, care avea să se nască din spiţa lui David.

Fig. 40. Câmpul Păstorilor şi Câmpul lui Boaz, vedere spre Betleem.

Foto Matson
I SAMUEL