Cap. 10 Lăcustele şi întunericul
Lăcustele au fost una din cele mai rele plăgi. Au dat năvală în valuri
imense, mâncând tot ce era verde. Apoi noaptea cădeau pe pământ şi se
adunau în straturi de până la 10-12 cm. Când erau zdrobite, mirosul
devenea insuportabil. Doar la ameninţarea cu această plagă, slujbaşii lui
Faraon s-au rugat de el să cedeze (7).
întunericul. Aceasta a fost o lovitură directă împotriva lui Ra, zeul
soarelui la egipteni. Timp de trei zile a fost întuneric ca la miezul nopţii
peste întreg Egiptul, dar unde locuiau israeliţii era lumină. Faraon a
cedat, dar nu după mult timp s-a răzgândit din nou.
Cap.ll, 12. Moartea întâilor născuţi din Egipt
Trecuse aproape un an. Cea mai mare dintre crize sta gata să
izbucnească. Apoi lovitura s-a abătut, Faraon a cedat şi Israel a fost
lăsat să plece.
Dacă n-ar fi fost cele zece plăgi, Israel nu ar fi fost niciodată lăsat să
plece şi n-ar fi existat naţiunea ebraică.
Bijuteriile "împrumutate" (12:35). Ele nu au fost împrumuturi, ci de-
a dreptul daruri: plăţi ce se adunaseră de-a lungul generaţiilor de muncă
forţată. Dumnezeu însuşi poruncise poporului să ceară aceste daruri (3:21,
22; 11:2, 3). Egiptenii au fost bucuroşi să se conformeze, deoarece se
temeau de Dumnezeul lui Moise (12:33). Cantităţi însemnate din bogăţia
lor au fost transferată Israelului. O mare parte din ea s-a folosit la con-
struirea Cortului.
NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Moartea întâiului născut al lui Faraon
(12:29). S-au găsit inscripţii care indică faptul că Thotmes al IV-lea,
succesorul lui Amenhotep al II-lea, nu a fost întâiul lui fiu născut, nici
măcar moştenitor aparent. De asemenea, reiese din inscripţie că întâiul
născut al lui Merneptah a avut parte de o moarte năpraznică şi că
succesorul lui nu a fost întâiul lui fiu născut sau moştenitorul aparent.
Astfel, indiferent care dintre faraoni a stat pe tron pe vremea aceea,
afirmaţia Bibliei este confirmată.
începutul Pastelor
Mielul, sângele de pe uşorii uşii, moartea întâilor născuţi, izbăvirea
aintr-o ţară ostilă şi sărbătorirea fără întrerupere a acestui praznic în
istoria Israelului - toate acestea par să fi fost rânduite de Dumnezeu ca
un tel de tablou istoric ce îl preînchipuia pe Cristos, Mielul Pascal,
124
Izbăvitorul nostru dintr-o lume ostilă, prin sângele Său.
Cap. 13. Pâinea nedospită. Consacrarea întâiului născut
Pâinea nedospită trebuia mâncată de praznicul Pastelor, ca o aducere
aminte permanentă a grabei din noaptea izbăvirii (12:34)..
întâii născuţi trebuiau consacraţi Domnului totdeauna, ca o amintire
a răscumpărării lor de la moartea care s-a abătut asupra întâilor născuţi
ai Egiptului.
Ruta spre Canaan (17). Ruta directă, pe lângă coasta mării, prin
teritoriul filistenilor, trecea pe lângă garnizoanele egiptene. în vremea
aceea, exista un mare zid de la Marea Roşie la Marea Mediterană. Drumul
cel mai bun era să ocokvscă Pustiul.
Stâlpul de nor din timpul zilei şi stâlpul de foc din timpul nopţii (21,
22). Părăsind Egiptul şi pregătindu-se să pornească în călătoria lor prin
ţări ostile DUMNEZEU i-a luat sub ocrotirea Lui personală, dându-le
acest semn al călăuzirii Sale, care nu i-a părăsit niciodată, până când au
ajuns în Ţara Promisă, peste 40 de ani (14:19, 24; 33:9, 10; 40:34-38;
Numeri 9:15, 23; 10:11).
Capitolul 14. Trecerea Mării Roşii
Se crede că a avut loc în apropierea Canalului Suez din vremea noastră.
Dumnezeu a folosit "un vânt puternic de răsărit" care a uscat marea în
locul respectiv (21). Apele au stat în picioare, formând un zid perpen-
dicular de ambele părţi (15:8; 14:22). Faptul acesta, împreună cu precizia
revenirii apelor exact atunci când, după ce pe israeliţi i-a salvat, acum
urmau să-i distrugă pe egipteni, nu puteau fi decât actele miraculoase
ale Unui Dumnezeu Atotputernic. Naţiunile vecine au fost alarmate de
această minune (15:14-16).
NOTĂ ARHEOLOGICĂ (EMB)
Limbajul relatării este păstrat fără a se răstălmăci faptele, prin teoria
potrivit căreia vântul puternic a "despărţit" marea în două. E posibil ca
limba de apă a Golfului Suez să se fi întins mult mai spre nord în trecut.
"Plajele ridicate" din zona respectivă indică posibilitatea unor asemenea
variaţii de teren şi a mai multor nivele de apă. Dacă aşa stau lucrurile,
marea se va fi revărsat spre nord, în depresiunile cunoscute azi sub numele
de Lacurile Amare. I>acă ar sufla un vânt puternic (v.21), nivelul apei ar
coborî - lucru care se poate observa destul de des - ceea ce ar duce la
apariţia unei punţi de pământ, apărată la nord şi la sud de ape. Apele au
fost un zid şi asta nu înseamnă mai mult decât o simplă "apărare". Nu e
nevoie să presupunem că au fost cantităţi imense de apă care să sfideze
legile gravitaţiei. "Mormanul" a fost probabil un val uriaş ide flux, care
a străbătut golful. Din descrierea armatei egiptene rezultă că duşmanii
israeliţilor nu au văzut decât un fenomen ciudat desigur, dar nu total
ieşit din sfera naturalului. Ei nu au putut ataca din flancurile laterale.
Apele din depresiunea de la nord şi de la sud formau "un zid". Atunci ei
au trecut prin terenul eliberat de ape, dar s-au împotmolit în mâl şi au
EXOD
125
fost înghiţiţi de apele care au revenit la loc (vers. 25), de îndată ce a
scăzut presiunea vântului.
Capitolul 15. Cântarea lui Moise
Izbăvirea lor din Egipt se aseamănă atât de mult cu izbăvirea Bisericii
din lume la sfârşitul timpului, încât una din cântările triumfătoare ale
răscumpăraţilor se numeşte: "Cântarea lui Moise şi a Mielului"
(Apocalipsa 15:3). Cântarea aceasta pare să prefigureze lucrările şi mai
minunate pentru care cei răscumpăraţi vor cânta laudă lui Dumnezeu,
de-a lungul veşniciei.
Capitolul 16. Mana şi prepeliţele
Nici nu ieşiseră decât de o lună şi greutăţile pustiului au început să le
afecteze starea de spirit. Au început să se plângă, gândindu-se mereu la
oalele cu carne din Egipt, în loc să se gândească la Ţara Promisă (2, 3).
Mana era un fulg mic rotund, folosit drept pâine şi se spune că avea
gustul unei turte dulci cu miere (31). A fost fie creată în mod special
pentru israeliţi, fie era un produs natural, înmulţit atunci însă în mod
miraculos. Cădea ca rouă în fiecare noapte şi arăta ca o sămânţă de
coriandru. Israeliţii o măcinau la râşniţe sau o tocau în mojar, apoi o
fierbeau şi făceau turte din ea. Fiecărei persoane i se îngăduia să aibă un
omer (3,85 1) pe zi. în a şasea zi se găsea mai multă ca să ajungă şi
^lexandrt
Harta 30. Egipt şi Sinai.
126
pentru Sabat. Mana a început la o lună după ce au ieşit din Egipt şi le-a
fost dată zilnic pe toată durata celor 40 de ani, până când au trecut
Iordanul, când deodată, la fel de surprinzător cum a început, a încetat să
mai cadă (Numeri 11:6-9, Iosua 5:12). Isus a considerat mana ca o
întruchipare a Sa (Ioan 6:31-58).
Prepeliţele (13) nu le-au fost date în mod continuu ca mana. Nu sunt
pomenite decât de două ori, aici şi un an mai târziu după ce Israel a
părăsit Muntele Sinai (Numeri 11:31-34). Poporul avea turme mari de
vite (12:38), dar acestea trebuiau folosite raţional când era vorba de
hrană. în Egipt, consumul de carne se rezuma cel mai adesea la peşte.
Muntele Sinai
Numit şi Horeb. Peninsula Sinai are formă triunghiulară, fiind situată
între două braţe ale Mării Roşii. Ţărmul de vest are circa 290 km lungime,
iar cel de est vreo 210 km. Graniţa dinspre nord are cam 240 km. Partea
de nord a peninsulei este un deşert. Partea de sud este "o grupare de
munţi stâncoşi şi haotici."
Regiunea a fost probabil numită după zeul babilonean al lunii, Sin.
Era cunoscută încă din vechime pentru minele sale de cupru, fier, ocru
şi pietre preţioase. Cu mult înainte de Avraam, regii răsăritului
construiseră un drum de acces la Sinai, care ocolea marginile de nord şi
de vest ale Deşertului Arab.
Muntele Sinai, unde a primit Israel Legea, se află înspre punctul de
sud al Peninsulei. Este o "masă izolată de rocă, ce se ridică abrupt de pe
Fig. 35. Muntele Sinai (Foto Matson)
EXOD
127
podiş cu o extraordinară grandoare." în partea de nord-vest este o câmpie
de 3 km lungime şi aproximativ 800 m lăţime, unde s-ar fi putut să-şi
aibă Israelul tabăra.
La 65 km nord vest de Muntele Sinai, în Valea Peşterilor, există o
sculptură aflată la 120 de metri deasupra minelor, ridicată din ordinul
regelui Semerkhet al primei dinastii de faraoni egipteni, care îl reprezintă
pe acesta ucigându-1 pe regele Sinaiului. Apoi există 150 de inscripţii
ale altor regi de mai târziu. La 16 km mai la nord de Valea Peşterilor se
află Serabit-el-Khadem, unde Sir Flinders Petrie a găsit cea mai veche
scriere alfabetică.
Capitolul 17. Apa din stâncă
Cu puţin mai înainte, Moise îndulcise apele de la Mara (15:25). Aici,
la Refidim, el scoate apă din Stâncă. Mai târziu va face o minune simi-
lară la Meriba (Numeri 20:1-13).
Bătălia cu Amalec (8-15). Prima încercare, în afara graniţelor
Egiptului, a cuiva de a opri marşul Israelului spre Canaan. în consecinţă,
Dumnezeu a poruncit ca amaleciţii să fie exterminaţi (14; Deuteronom
25:17-19).
Capitolul 18. Sfatul lui Ietro
Deşi Moise era un om inspirat cum nu le-a fost dat prea multora să
fie, sfatul acestui prinţ prietenos din Madian, care era socrul lui, 1-a
ajutat pe Moise să realizeze o şi mai bună organizare a vieţii poporului.
Capitolul 19. Glasul Iui Dumnezeu auzit la Muntele Sinai
Israeliţii au stat la Muntele Sinai 11 luni (1; Numeri 10:11). în cadrul
unei groaznice furtuni cu tunete, cutremure de pământ şi sunete
supranaturale de trompetă, cu vârful muntelui acoperit de flăcări
îngrozitoare, Dumnezeu a rostit cele Zece Porunci şi le-a dat Legea.
500 de ani mai târziu, Ilie primea pe acelaşi munte un indiciu după
care Lucrarea lui Dumnezeu avea să se realizeze nu prin foc şi cutremure,
ci prin glasul ca de "susur blând şi subţire" al Profetului care avea să
vină (I Regi 19).
Capitolul 20. Cele Zece porunci
Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.
Să nu te închini la nici un chip cioplit.
Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău.
Adu-ţi aminte de ziua de Sabat ca s-o sfinţeşti.
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.
Să nu ucizi.
Să nu comiţi adulter.
Să nu furi.
Să nu depui mărturie mincinoasă.
128
Să nu pofteşti vreun lucru de-al semenului tău.
Aceste porunci au fost apoi săpate pe ambele feţe ale tablelor de
piatră, "scrise chiar cu degetul lui Dumnezeu." "Tablele au fost lucrarea
lui Dumnezeu iar scrierea a fost scrisul Lui" (31:18; 32:15, 16). Ele au
fost păstrate secole de-a rândul în Chivot. Se crede că au fost distruse în
timpul Captivităţii. Dar dacă totuşi se vor găsi într-o bună zi?
Cele Zece Porunci au format baza Legii sau a Dreptului Ebraic. Patru
din ele au de-a face cu atitudinea noastră faţă de Dumnezeu; şase cu
atitudinea noastră faţă de semenii noştri. Isus le-a condensat în două:
"Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău,
cu toată tăria ta şi cu toată mintea ta; iar pe semenul tău ca pe tine
însuţi."
Reverenţa faţă de Dumnezeu este temelia celor Zece Porunci. Isus a
lăsat să se înţeleagă că ele constituie caracteristica esenţială a modului
în care se apropie cineva de Dumnezeu şi le-a cuprins în rugăciunea
domnească: "Sfinţească-se Numele Tău." Este surprinzător de mare
numărul acelora care, în conversaţia lor obişnuită, hulesc Numele lui
Dumnezeu şi-L folosesc în mod atât de uşuratic. Idolatria este interzisă
categoric.
Cap.21, 22, 23, 24. "Cartea Legământului"
După cele Zece Porunci, ea a constituit prima serie de legi pentru
naţiunea ebraică. Acestea au fost scrise pe o carte. Apoi legământul de a
se supune acestor legi a fost pecetluit cu sânge (24:4, 7, 8).
Alte legi sunt despre: Sclavie. Moarte pentru ucigaşi, pentru cei care
fac răpiri sau îşi bleastămă părinţii. Compensaţia "ochi pentru ochi."
Furt. Stricarea recoltelor. Restituiri. Siluirea. Vrăjitoria. Coabitarea
şi împreunarea cu animalele. Idolatria. Grija faţă de văduve şi orfani,
împrumuturile. Angajamentele. Interdicţia de a blestema un conducător.
Roadele dintâi. întâii născuţi. Ştiri false. Gloatele. Justiţia. Consideraţia
faţă de animale. Mita. Străinii. Sabatul. Anul sabatic. Pastele. Praznicul
recoltei. Praznicul adunării roadelor. Interdicţia de a fierbe un miel în
laptele mamei sale. Interdicţia încheierii de legăminte cu canaaniţii.
Răsplătirea ascultării.
Capitolele 25 Ia 31. îndrumări privitoare la Cort (Tabernacol)
Dumnezeu însuşi a dat planul de construcţie în detalii (25:9). Faptul
e consemnat de două ori: aici, prin cuvintele "aşa va fi" şi în capitolele
35 la 40, unde amănuntele se repetă cuvânt cu cuvânt, "aşa s-a construit".
Tabernacolul a fost "închipuire" a ceva, o "copie şi o umbră" a lucrurilor
cereşti (Ev. 8:5). El a avut o semnificaţie deosebită pentru naţiunea
ebraică, deşi el nu a fost decât "un model al lucrurilor viitoare" (Ev.9 şi
10). Tabernacolul şi Templul, care s-a construit mai târziu, după acelaşi
model, au fost centrul de închinare al neamului evreiesc. Fiind de origine
divină , el a constituit o reprezentare importantă a ideilor pe care
Dumnezeu a dorit să le imprime în omenire, prefigurând multe din
EXOD
129
învăţăturile credinţei creştine.
Capitolele 32, 33. Viţelul de aur
Taurul era zeul principal la egipteni. Mai tîrziu, el a devenit zeul
celor zece seminţii (I Regi 12:28). Această apostazie jalnică în care au
căzut israeliţii, la atît de puţin timp după ce au auzit glasul de tunet din
cer care le spusese "Să nu ai nici un alt dumnezeu în afară de Mine," şi
după ce au văzut toate minunile extraordinare din Egipt, indică până la
ce adâncimi se coborâseră israeliţii în idolatria egipteană. A fost un
moment de criză care a reclamat o acţiune disciplinară imediată şi o
pedeapsă severă.
Intenţia lui Moise de a fi "şters din cartea lui Dumnezeu" (32. 31,
32), de dragul poporului, indică grandoarea caracterului său.
Capitolul 34. Moise din nou pe Munte
Prima oară el stătuse pe Munte 40 de zile şi 40 de nopţi (24:18).
Acum s-a întors pentru alte 40 de zile şi 40 de nopţi (34:2, 28). Prima
dată a primit cele două table şi instrucţiunile pentru Cort. Acum cele
două table sunt refăcute .
"Faţa lui Moise strălucea" (29-35): Dumnezeu era în el. Tot aşa, şi
faţa lui Isus "strălucea ca soarele," când s-a schimbat la faţă (Matei
17:2).
Capitolele 35 Ia 40. Construirea Cortului
Urmează construirea Cortului cu tot mobilierul său, exact aşa cum
prevedeau instrucţiunile date în capitolele 25 la 31.
45 de picioare lungime, 15 picioare lăţime şi 15 picioare înălţime
(12,192 metri şi respectiv 4,572 metri). Construit din scânduri
perpendiculare, acoperite cu perdele. Era îndreptat spre răsărit.
Scândurile, în număr de 20 atît pentru latura de nord, cât şi pentru
cea de sud, şi 6 pentru capătul de vest aveau fiecare 15 picioare (4,572
m) lungime, şi 2 picioare şi 3 ţoii (66,04 cm) lăţime, fiind confecţionate
din lemn tare de salcâm, peste care se turna aur. Fiecare avea 2 cepuri la
capăt, care trebuiau să între în două orificii de argint, fiind susţinute cu
ajutorul a 5 bare ce treceau prin inelele de aur ale scândurilor.
Perdelele, în număr de 20, fiecare având o lungime de 42 picioare
(12,80 m) şi o lăţime de 6 picioare (182 cm), erau făcute din in subţire
de culoare albastră, purpurie şi cărămizie, cu heruvimi meşteşugit inseraţi
in pânza inului. Perdelele erau legate unele de altele cu copcii de aur în
bucle de culoare albastră, formând de fapt o singură perdea, care cuprindea
10 perdele mai mici, având 60 de picioare est-vest (18,28 m), 42 de
picioare nord-sud (12,80 m), restul de 15 picioare atârnând peste capătul
de vest. Această perdea era întinsă peste îngrăditură formată din
scândurile aurite, dând naştere astfel Cortului propriu-zis.
Aurul şi argintul întrebuinţat la construirea Cortului şi a mobilierului
este estimat la vreo 1.250.000 de dolari şi provenea din comorile primite
de la egipteni (12:35).
130
Fig. 36. Modelul Cortului reconstituit de Dr. Schick
Foto Matson
Cortul
Acoperea "tabernacolul", sau cortul portativ, fiind confecţionat fie
din păr de capră, având 1 1 perdele, cu o lungime de 45 picioare fiecare
şi o lăţime de 6 picioare. Perdelele erau legate între ele cu încheietori de
aramă. Lungimea totală era de 66 picioare, de la est la vest, şi 45 picioare
nord-sud. Deasupra exista o acoperitoare din piele de berbec, de culoare
roşie. Deasupra acesteia mai era o acoperitoare din piele de viezure (sau
de focă?). Cortul acesta din trei straturi - de păr de cămilă, piele de
berbec şi piele de viezure - era probabil susţinui la vârf printr-o bară
dispusă orizontal.
Locul Prea Sfanţ sau Sfânta Sfintelor
Situat în partea de vest, 15 picioare din cort. Era un cub perfect.
Reprezenta locuinţa lui Dumnezeu. Nu conţinea decât Chivotul. Marele
Preot intra în ea o dată pe an. "O umbră a Cerului" (Evrei 9:24).
Chivotul
Era o cutie de 114,3 cm lungime, 45,72 cm lăţime şi o înălţime de
45,72 cm. Era din lemn de salcâm, poleit cu aur curat. Conţinea cele
două table cu Cele Zece Porunci, un vas cu mană şi toiagul lui Aron.
Scaunul îndurării era deasupra Chivotului, fiind un capac din aur curat.
Un heruvim la fiecare capăt era cate un alt heruvim făcând corp comun
cu capacul. Erau aşezaţi faţă în faţă, cu aripile întinse, cu privirea
îndreptată în jos spre scaunul îndurării. Scaunul îndurării, fiind aşezat
chiar deasupra celor două table cu cele zece porunci reprezenta locul de
întâlnire dintre Lege şi îndurare: fiind iarăşi "o umbră" a lui Cristos.
Heruvimii indicau interesul viu al fiinţelor cereşti pentru răscumpărarea
EXOD
131
omenirii. Probabil la asta s-a gândit Petru când a afirmat: "(lucruri) la
care îngerii doresc să privească" (I Petru 1:12).
Chivotul s-a pierdut probabil în robia babiloneană. în Apocalipsa 11:19
Ioan a văzut Chivotul "în Templu." Dar asta a fost o viziune, fără să
însemne neapărat că a fost chiar materialul chivotului din pustie, căci în
cer nu va mai fi nici un templu (Apocalipsa 21:22).
Locul Sfânt
Ocupa 30 de picioare în partea de est a Cortului. Conţinea Masa Pâinii
Punerii înainte, în partea de nord, apoi sfeşnicul în sud şi altarul tămâierii
exact în faţa vălului. Probabil o întruchipare a Bisericii.
Perdeaua
Confecţionat din cel mai bun in, de culoare albastră, purpurie şi
cărămizie, minunat brodat cu heruvimi. Despărţea Locul Sfânt de Locul
Prea Sfânt: sau altfel vorbind, Sala Tronului lui Dumnezeu şi Sala de
aşteptare a omului. Perdeaua a fost ruptă în două la moartea lui Cristos
(Matei 27:51), însemnând faptul că în clipa aceea s-a deschis pentru
oameni uşa spre a merge nemijlocit în prezenţa lui Dumnezeu.
Mai exista o perdea, numită cortina, pentru intrarea prin capătul de
est al Cortului, confecţionat de asemenea din in curat, albastru, purpuriu
sau cărămiziu.
Sfeşnicul
Doar din aur. Piciorul se termina cu 6 braţe dispuse egal de o parte şi
de alta a sa. Se crede că a avut 5 picioare înălţime şi o deschidere de 3,5
picioare (1 picior = 30.48 cm). Ardea cu ulei de măsline. Era curăţit şi
aprins zilnic (30:7, 8).
Sfeşnicele din Templul lui Solomon au fost făcute după modelul
acestuia şi probabil avându-1 şi pe acesta printre ele, duse probabil în
Rahilon şi după captivitate înapoiate. (E/ochiel 1:7)
■8- j7. Sleşmcul sculptat în Arcul lui Titus. [l'rin bunăvoinţa Im Ih.
S.H.Horn, Andrews University, Berrien Springs, Michigan.)
132
Sfeşnicul din templul lui Irod, de pe vremea lui Isus, s-ar fi putut să
fie unul din ele. A fost dus !a Roma în anul 70 d.Cr. Sculptat pe Arcul de
triumf al lui Titus şi după aceea, depus "cu respect în Biserica Creştină
de la Ierusalim" în anul 533 d.Cr. De atunci nu se mai ştie nimic despre
el. Sculptura de pe Arcul fui Titus s-ar putea să fie o reprezentare corectă
a originalului lui.
Sfeşnicul s-ar putea să fi fost o "umbră" a Cuvântului lui Dumnezeu,
deşi în Apocalipsa 1:12, 20,. sfeşnicele reprezintă bisericile.
Masa punerii înainte
Avea 3 picioare lungime, 1,5 lăţime şi 2,25 picioare înălţime. Făcut
din lemn de salcâm şi poleit cu aur. Trebuia să ţină 12 pâini, înlocuite la
fiecare Sabat cu altele noi. în partea de nord a Locului Sfânt. Un simbol
al recunoştinţei faţă de Dumnezeu pentru pâinea zilnică (Luca 11:3).
Ligheanul
Un vas mare de alamă, pentru apa în care să se spele preoţii pe mâini
şi pe picioare, înainte de a sluji la Altar sau în Cort. Reprezintă,
literalmente, curăţia faţă de păcat. O "umbră" a curăţirii prin Sângele lui
Cristos şi, probabil, a botezului creştin.
Curtea
în jurul Cortului exista un gard de 150 de picioare lungime şi 75 de
picioare lăţime cu faţa spre răsărit. Pânză de in subţire de 7,5 picioare
înălţime, e ajezată pe stâlpii de aramă aflaţi la 7,5 picioare unii faţă de
alţii, cu cârlige de argint în locaşuri de aramă. Poarta de la capătul de
răsărit, de 30 de picioare lăţime, din in de culoare albastră, purpurie şi
roşu aprins.
|
|
|
LNUL
|
|
ETOT 1
|
|
Di
|
ID
|
1—s—1
MASA
SFEŞNICUL
|
LIGHE/
O
|
D
|
ARDERII E
|
|
|
|
O
|
|
|
3
|
|
|
|
|
|
1.
|
Dostları ilə paylaş: |