Manual biblic

Piramidele egiptene

Spre deosebire de templele -

turnuri babiloniene, care se

construiau cu altare în vârf pentru

închinarea la zei, piramidele nu

au fost altceva decât nişte

morminte, menite să perpetueze

gloria faraonilor care le-au zidit.

începând cu prima dinastie, moda

piramidelor a atins culmea în

dinastia a patra.

Marea Piramidă a lui Cheops.

Cel mai măreţ monument din

toate vremurile. Acoperea 5,26

ha, o suprafaţă de 71,3 m^! (în

prezent 69,6), o înălţime de

146,91 m (în prezent numai

137,16). S-a estimat că ar fi

conţinut 2.300.000 de pietre cu o

grosime medie de 3 picioare

(91,44 cm) fiecare şi o greutate
medie de 2,5 tone. Zidite sub

forma mai multor straturi

suprapuse de calcar cioplit brut

şi cu stratul exterior finisat foarte

mult prin aşezarea unor blocuri

de granit care se potrivesc exact

unele lângă altele. Blocurile

acestea au fost scoase de la locul lor şi folosite la clădirea oraşului Cairo.

In mijlocul laturii de nord există un coridor de trei picioare (91,44 cm)

lăţime şi 4 picioare (121,92 cm) înălţime care duce la o cameră interioară:

camera regilor. Mumia lui Cheops lipsea de acolo.

Cum s-au construit. Pietrele au fost tăiate, numai cu instrumente de

piatră şi aramă, dintr-o carieră aflată la 18 km est, apoi au fost duse pe
calea apei de-a lungul Nilului în timpul inundaţiUor şi trase apoi afară
din apă cu ajutorul unor rampe înclinate, iar pe pământ cu ajutorul unor
nesfârşite echipe de oameni care trăgeau cu funii, fiind apoi ridicate şi
fixate la locul lor cu ajutorul unor icuri bătute alternativ de o parte şi de
alta a platformelor al căror fund era ca un lighean. Se spune că a fost
nevoie de 100.000 de oameni timp de 10 ani ca să se construiască digul
şi alţi 20 de ani să se construiască piramida propriuzisă - toate acestea
etectuate prin munca forţată a sclavilor, sub biciul necruţător al
conducătorului de sclavi

Fig.26. Portretul lui Kheops.

94

Uimitor la piramide este faptul că ele au fost construite în zorii istoriei.

Sir Flinders Petrie a numit Piramida lui Cheops "cea mai mare şi mai
exactă construcţie care s-a ridicat vreodată în lumea aceasta."
Encyclopaedia Britanică spune despre ea astfel: "Forţa creierului de care
face dovadă este la fel de mare ca cea a oricărui om modern."

Capitolul 12:1-3 Chemarea lui Avraam

Aici începe istoria Răscumpărării. Ea fusese deja sugerată în Grădina

Edenului (3:15). Acum, după 2000 de ani de la creaţia şi căderea omului,
la 400 de ani după potop, într-o lume căzută în idolatrie şi răutate,
Dumnezeu 1-a chemat pe Avraam să devină întemeietorul unei mişcări
al cărei obiectiv era RECUPERAREA şi RĂSCUMPĂRAREA omenirii.

In vremea aceea de pionierat a pământului, când naţiunile nu erau

altceva decât nişte formaţiuni tribale aflate mereu în căutarea unor locuri
mai bune în care să se stabilească, Avraam, un om neprihănit, credincios
lui Dumnezeu - nu idolatru - unul din puţinii care mai aderau la tradiţia
unui monoteism primitiv, a primit din partea lui Dumnezeu următoarele
promisiuni, pentru urmaşii lui: 1. Că vor moşteni ţara Canaanului. 2. Că
vor deveni o naţiune mare. 3. Că prin ei TOATE NAŢIUNILE VOR FI
BINECUVÂNTATE.

Promisiunea aceasta (12:2, 3; 22:18) este ideea fundamentală din care

se dezvoltă întreaga Biblie. Dumnezeu 1-a chemat mai întâi pe Avraam
pe când era în Ur. (Fapte 7:2-4; Geneza 11:31). Apoi pe când se afla în
Haran (12:1-4). Apoi din nou la Sihem (12:7). Apoi în Betel (13:14-17)
şi de două ori la Hebron (15:5, 18; 17:1-8). Promisiunea i-a fost repetată
lui Isaac (26:3, 4) şi lui Iacov (28:13, 14; 35:11, 12; 46:3, 4).

Avraam

Din Gen 11:26, 32; 12:4; Fapte 7:2-4, se pare că Avraam s-a născut

pe când tatăl lui avea 130 de ani şi că nu ar fi fost întâiul născut -cum
s-ar putea deduce din 11:6. A avut 75 de ani când a intrat în Canaan.
Vreo 80 când 1-a scăpat pe Lot din primejdie şi s-a întâlnit cu Melhisedec.
86 când i s-a născut Ismael. 99 când a fost nimicită Sodoma. 100 când i
s-a născut Isaac. 137 când a murit Sara. 160 când s-a născut Iacov. A
murit la vârsta de 175 de ani, adică cu 115 ani înainte de migrarea lui
Iacov în Egipt.

Dezvoltarea idolatriei

Avraam nu s-a închinat la idoli, deşi a trăit într-o lume idolatră. La

început omul nu avea decât un SINGUR Dumnezeu; şi, în grădina Eden,
a trăit într-o comuniune strânsă cu Dumnezeu. Dar odată cu păcatul şi
alungarea lui din Eden, omul a pierdut cunoştinţa sa originară despre
Dumnezeu. Apoi, bâjbâind prin întuneric în căutarea tainelor existenţei,
a ajuns să se închine puterilor naturii, care i-au părut lui a fi izvoarele
vieţii. întrucât sexul a fost mijlocul de perpetuare a viaţii, el a jucat un
rol foarte important în religia babiloneană timpurie. Inscripţii
cuneiforme au evidenţiat faptul că o mare parte din liturghiile lor

GENEZA

95

constau în descrieri ale relaţiilor sexuale dintre zei şi zeiţe, din care,

aşa cum credeau ei, ar fi rezultat toate lucrurile. Apoi soarele, luna şi
ploaia, împreună cu diferitele fenomene ale naturii, au fost zeificate,
fiindcă de ele depindea viaţa lumii. De asemenea, regii, întrucât deţineau
puterea, au ajuns să fie zeificaţi. Foarte multe cetăţi şi naţiuni au avut ca
zeu principal pe întemeietorul lor: Asshur, părintele asirienilor, a devenit
zeul de seamă al asirienilor iar Mardouk (Nimrod), fondatorul
Babilonului, a devenit zeul de căpetenie al Babilonului. Şi pentru a-i
face pe zei şi mai reali, au fost făcute chipuri care să-i reprezinte pe regi,
după care imaginile însele au ajuns să devină obiectul de închinăciune
al oamenilor, ca şi când ele ar fi fost zei în sine. Astfel, omul a decăzut
vertiginos de la monoteismul iniţial în abisul nenumăratelor culturi
politeiste idolatre, dintre care unele conţineau practici nespus de rele,
abominabile.

Idolatria din zilele lui Avraam

Ur se afla în Babilonia iar babilonienii aveau mulţi zei şi zeiţe. Ei se
închinau la foc, la soare, la lună, la stele şi la diferite forţe ale naturii.
Nimrod, care se înălţase pe sine ca dumnezeu prin zidirea turnului Ba-
bei, a fost după aceea recunoscut mereu ca zeitatea de căpetenie a
Babilonului. Numele lui popular a fost Marduk. Mai târziu acest nume a
devenit identic cu Bel. Şamaş a fost zeul soarelui. Zeul lunii s-a numit
Sin şi a fost zeitatea de seamă a cetăţii lui Avraam, Ur. Nevasta lui Sin
s-a numit Ningal, fiind zeiţa din Ur. Ea a avut multe nume şi a primit
închinare din partea oamenilor în fiecare cetate ca zeiţă-mamă. Unul din
numele ei a fost Nina, de la care se trage denumirea oraşului Ninive.
Dar numele ei cel mai popular în Babilonia era Iştar. A fost personificarea
pasiunii sexuale; la închinarea ei era prezentă desfrânarea şi prostituţia
numită "sacră, la toate sanctuarele ei, lucru care a devenit obicei general
pentru femeile din Babilon. Legate de templul ei existau apartamente
sau camere luxoase în care preotesele distrau pe închinătorii de parte
bărbătească în cadrul unor ceremonii ruşinoase. Pe lângă aceste preotese-
prostituate, fiecare fată, femeie sau văduvă trebuia să oficieze cel puţin
o dată în viaţă la aceste ritualuri.

Avraam a crezut într-un Singur Dumnezeu

Concetăţenii lui erau idolatri. Tatăl lui a fost idolatru (Iosua 24:1).

Există legende potrivit cărora el a fost persecutat în copilărie pentru
refuzul lui de a se închina la idoli. De unde a ştiut Avraam despre
Dumnezeu? Fără îndoială, prin revelaţie directă de la Dumnezeu. Mai
mult, luând cifrele din capitolele 5 şi 11 aşa cum sunt, înseamnă că viaţa
lui Noe s-a întins până la naşterea lui Avraam iar viaţa lui Noe s-a
suprapus peste cea a lui Metusala cu 600 de ani, în vreme ce viaţa lui
Metusala s-a suprapus peste a lui Adam cu 243 de ani. Astfel s-ar fi
Putut ca Avraam să fi aflat direct de la Sem relatarea Potopului şi relatarea
lui Metusala despre Adam şi grădina Eden.

96

Capitolul 12:4-9. Intrarea lui Avraam în Canaan

Haran, aflat la vreo 965 km nord-vest de Ur şi 643 km nord-est de

Canaan, a fost primul loc de populat al lui Avraam. El pornise din Urîn
căutarea unei ţări în care să-şi poată clădi o naţiune despărţită de idolatrie,
fără să ştie unde se duce (Evrei 11:8). Dar Haran era deja o regiune bine
populată cu aşezări omeneşti, cu drumuri care duceau la Babilon, Asiria,
Siria, Asia Mică şi Egipt, pe care treceau în permanenţă caravane şi
armate. Astfel după moartea tatălui său Terah, Avraam, la chemarea lui
Dumnezeu, a pornit mai departe în căutarea unui ţinut mai puţin populat.

Sichem, primul popas făcut de Avraam, chiar în centrul ţării, a fost o

vale de o neasemuită frumuseţe, între muntele Ebal şi muntele Gherizim.
Aici Avraam a zidit un altar Domnului, dar curând după aceea s-a dus
mai spre sud, continuând să exploreze ţara.

Betel, aflat la 32 km sud de Sichem, la 16 km nord de Ierusalim, a

fost popasul următor al lui Avraam. A fost unul dintre punctele cele mai
înalte din Canaan, cu o privelişte minunată în toate direcţiile. Avraam a
urmat drumul de creastă al lanţului muntos, probabil datorită faptului că
valea Iordanului de la răsărit şi câmpia de pe malul mării erau deja destul
de populate. La Betel a zidit iarăşi un altar, aşa cum făcuse la Sichem şi
cum a făcut mai târziu la Hebron, nu doar ca o recunoaştere a lui
Dumnezeu, ci ca o mărturisire publică a credinţei lui, în faţa acestui
popor în mijlocul căruia a venit să locuiască. Trebuie să-i fi plăcut Betelul,
deoarece acolo s-a stabilit după întoarcerea din Egipt şi despărţirea de
Lot.

Capitolul 12:10-20. Şederea lui Avraam în Egipt

Plecând de la Betel şi călătorind înspre sud, el trebuie să fi trecut prin

apropiere de Ierusalim; iar dacă Melchisedec a fost Sem, e posibil ca
Avraam să-i fi făcut o vizită, deoarece aceştia trebuie să se fi cunoscut
încă din Babilon. Din pricina foametei, Avraam s-a dus în Egipt cu gând
să stea acolo până trece foametea. Cât pe-aici să dea de bucluc. Nevasta
lui, Sara, era o femeie frumoasă; ori, prinţii puternici aveau obiceiul de
a-şi lua după bunul plac femeile frumoase, omorându-le soţii. Subterfugiul
lui precaut de a o numi pe Sara "sora" lui n-a fost chiar o minciună. Ea
era sora lui pe jumătate (20:12). Căsătoriile între rude apropiate se
obişnuiau pe atunci, până când dezvoltarea familiilor a oferit o mai mare
posibilitate de selecţie.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Vizita lui Avraam în Egipt. Pe mormântul

lui Senusert al II-lea din dinastia XII, la Benihassen, considerat a fi fost
faraon pe vremea aceea există o sculptură care descrie vizita unor
negustori semiţi din Asia la curtea sa. Naraţiunea patriarhală indică
limpede faptul că a existat un comerţ intensiv cu Egiptul (Geneza 12:10-
20; 37:25; 43:11; 46:6).

GENEZA

97

Capitolul 13. Avraam şi Lot se despart

Ix>t era nepotul lui Avraam. Fuseseră împreună de la plecarea lor din

Ur, cu mulţi ani mai înainte. Acum însă turmele lor de oi şi de vite,
împreună cu corturile lor, se înmulţiseră atât de mult, iar păzitorii turmelor
se certau atât de des între ei, încât s-a părut că cel mai nimerit lucru e ca
Avraam şi Lot să se despartă. Cu multă nobleţe de caracter, Avraam 1-a
lăsat pe Lot să aleagă primul pământul dorit. Nechibzuit, Lot a ales
câmpia Sodomei. Avraam a ales Hebronul, care de acum încolo a devenit
căminul său.

Capitolul 14. Avraam înfrânge pe regii babilonieni

A făcut lucrul acesta ca să-1 scape pe Lot. Avraam trebuie să fi fost

un fel de geniu militar. Cu numai 318 oameni, şi cu ceva ajutoare de
prin vecini, printr-un atac prin surprindere noaptea, i-a zdrobit pe aceşti
patru regi babilonieni renumiţi. Armatele erau mici pe vremea aceea.
Regii nu erau altceva decât nişte prinţi tribali. Avraam a fost un fel de
rege, probabil capul unui clan de o mie sau mai mult de persoane.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Hammurabi. "Amrafel" (1) e identificat

de obicei cu Hammurabi, cel mai renumit dintre regii babilonieni de la
început, al cărui cod de legi 1-a făcut să fie astăzi arhicunoscut. Avraam
trebuie să-1 fi cunoscut personal când era la Ur. Codul de legi al lui
Hammurabi este o voce care străbate până la noi din îndepărtata lume a
lui Avraam. (Vezi pag. 50.)

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: "Calea regilor" (5, 6). Locurile amintite

în versetele 5, 6, pe lângă care au trecut cei patru regi când au venit spre
Sodoma erau atât de departe înspre răsărit, în afara rutei comerciale
obişnuite, încât Albright a spus că el a considerat-o drept o indicaţie a
caracterului de legendă al capitolului 14 din Geneza. Dar în 1929 el a
descoperit un şir de movile mari, în Haran şi de-a lungul hotarului de
răsărit al lui Ghilead şi Moab, care au fost cetăţi înfloritoare prin anul
2000 î.Cr. - deci o indicaţie a faptului că acolo era un ţinut bine populat,
aflat pe drumul comercial dintre Damasc şi regiunile de aur şi aramă ale
Edomului şi Sinaiului.

Melchisedec, 14:18-20

Rege-preot al Salemului (Ierusalim). Tradiţia ebraică spune că el a

fost Sern, supravieţuitorul Potopului, care mai trăia încă, fiind omul cel
mai bătrân de pe pământ, preot din perioada patriarhală a rasei umane,
aca aşa stau lucrurile, atunci este o indicaţie a faptului că încă de atunci,
cmar după Potop, Dumnezeu a ales Ierusalimul să fie scena Răscumpărării
. menim. Indiferent însă cine a fost Melchisedec, el a constituit o imag-
me preînchipuitoare a lui Cristos (Psalmul 110; Evrei 5, 6, 7).

98

Cap. 15, 16, 17. Dumnezeu reînnoieşte promisiunile faţă de Avraam

De data aceasta, cu explicaţia suplimentară potrivit căreia urmaşii

lui Avraam aveau să moştenească ţara Canaanului, după ce, în prealabil,
vor fi stat 400 de ani într-o ţară străină - Egipt (15:13). Când Avraam a
avut 100 de ani iar Sara 90, Isaac le-a fost făgăduit. De asemenea, s-a
înfiinţat Legământul Circumciziei, ca semn al faptului că urmaşii lui
Avraam formează poporul lui Dumnezeu.

Capitolele 18, 19. Sodoma şi Goniora

Acele focare de fărădelege se aflau doar la câţiva kilometri de Hebron

- căminul lui Avraam - şi de Ierusalim - căminul lui Melchisedec. Totuşi
erau atât de pline de răutate, încât miazmele lor s-au ridicat până la cer.
Nu se scurseseră decât 400 de ani de la Potop, care mai dăinuia în memoria
unora aflaţi încă în viaţă. Totuşi oamenii uitaseră deja lecţia dată prin
nimicirea omenirii - lecţie ce fusese atât de îngrozitoare. Şi astfel
Dumnezeu a făcut să plouă din cer "cu foc şi pucioasă". Peste aceste
două cetăţi, ca să reîmprospăteze memoria oamenilor şi să-i avertizeze
de mânia lui Dumnezeu, care îi aşteaptă pe oamenii răi. Un alt motiv a
fost, probabil, acela de a aminti de condamnarea finală a pământului,
când acesta va arde (II Petru 2:5, 6; 3:7, 10).

Isus a asemănat vremea întoarcerii Sale cu zilele Sodomei (Luca 17:26-

32); şi de asemenea cu zilele Potopului. Ambele au fost perioade de
nespusă răutate. Astăzi, pe o scară nemaiîntâlnită în istorie, cu lăcomia
care există, brutalitatea şi instinctele criminale şi animalice dezlănţuite
la culme, cu demonii din locurile înalte ale pământului, nu e greu să ne
imaginăm apropiatul sfârşit spre care ne îndreptăm cu paşi repezi, în
ciuda eforturilor atâtor oameni de bine şi conducători de stat de a le
aplana. Dacă nu intervine o mişcare mondială de pocăinţă, Ziua Pierzării
nu va fi departe.

Localizarea Sodomei şi Gomorei

Fie la capătul de nord, fie la capătul de sud al Mării Moarte. " Sodoma"

(llsdom) este numele muntelui de la colţul de sud-vest. Din timpuri
străvechi au existat tradiţii potrivit cărora mari schimbări topografice s-
ar putea să fi avut loc la capătul de sud al Mării Moarte, tradiţii care
persistau chiar şi pe vremea când a avut loc distrugerea Sodomei şi
Gomorei. Scriitorii antici au fost în general de părere că locurile de
odinioară a celor două cetăţi se află sub apele Mării Moarte.

Marea Moartă

Marea Moartă are o lungime de 64 km şi o lăţime de 16 km. Capătul

dinspre nord este foarte adânc, atingând în unele locuri 300 de m. Nivelul
apei este mai ridicat în prezent decât pe vremea lui Avraam, datorită
depunerii de mâl aduse de Iordan şi de alte râuri, fără să existe o gură de
scurgere. Ceea ce este astăzi a treia parte din sudul Mării Moarte era pe

GENEZA

99

vremuri o câmpie.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: în anul 1924, Dr. W. F. Albright şi Dr. M.
G. Kyle, conducând o expediţie comună a Şcolii Americane şi a Semi-
anrului Xenia, au găsit în colţul de sud-vest al Mării Moarte, cinci oaze
formate din izvoare de apă dulce, pe o câmpie situată la 152 m deasupra
nivelului Mării Moarte, iar într-o localitate numită Bad-ed-dra, situată
în centrul lor, rămăşiţele unei mari fortificaţii, în mod evident un centru
de festivităţi religioase. S-au găsit mari cantităţi de cioburi şi rămăşiţe
dintr-o perioadă între 2500 Î.Cr. până la 2000 î.Cr. De asemenea, s-au
găsit dovezi care arătau că zona era dens populată şi prosperă, atestând
că trebuie să fi fost o "grădină a lui Dumnezeu." Faptul că populaţia s-a
stins brusc pe acele locuri şi că de atunci a rămas o zonă cumplit de
dezolantă şi pustie pare să indice faptul că întreaga zonă a fost nimicită
printr-un cataclism care i-a schimbat clima şi solul.

Părerea lui Albright şi Kyle, precum şi a majorităţii arheologilor,

este că Sodoma şi Gomora se aflau pe aceste oaze, mai jos pe cursul
izvoarelor şi că acum locurile respective sunt acoperite de Marea Moartă.

"Smoala" (14:10) a fost bitum, asfalt şi gudron, un produs al petrolului

de culoare neagră lucioasă care se topeşte şi arde. Existau rezerve
însemnate ale acestui produs de ambele părţi ale Mării Moarte, mai mult
la căpătui de sud şi foarte mult pe fundul mării. în timpul cutremurelor,
cantităţi uriaşe ale acestor substanţe s-au ridicat la suprafaţă.

"Pucioasă" (19:24). Kyle a spus că sub Muntele Usdom se află un

strat de sare cu o grosime de 45 de m; deasupra lui un strat de marnă
amestecată cu sulf în stare liberă. La vremea potrivită Dumnezeu a aprins

Ierusalim

s^w ?, Kiriathaim

Harta 25. Aşezarea geografică a Sodomei

100

gazele, producându-se astfel o puternică explozie. Sarea şi sulful au fost

aruncate în aer sub formă incandescentă aşa încât literalmente a plouat
cu foc şi pucioasă din cer. Nevasta lui Lot a fost acopertiă cu sare. Ex-
istă mulţi stâlpi de sare la capătul de sud a Mării Moarte, care au purtat
numele de: "soţia lui Lot". într-adevăr, tot ce e legat de această regiune
pare să se potrivească exact cu povestea biblică a Sodomei şi Gomorei.

Capitolul 20. Sara şi Abimelec

Deşi Hebron a fost căminul lui principal, Avraam s-a deplasat din

timp în timp, pe anumite distanţe, în căutarea unor păşuni mai bune
pentru turmele sale. La Gherar, o cetate filisteană aflată la vreo 65 de
km de Hebron, aproape de ţărmul mării, el a avut o altă experienţă,
asemănătoare cu cea din capitolul 12:10-20, legată de Faraon. Sara
trebuie să fi fost o femeie deosebit de frumoasă, din moment ce a
atras atenţia regilor chiar şi la vârsta ei înaintată. Isaac şi Rebeca
au avut mai târziu o experienţă similară cu Abimelec, în aceeşi cetate
(capitolul 26).

NOTĂ ARHEOLOGICĂ; în oraşele amintite în legătură cu Avraam,

Isaac şi lacov: Sichem, Betel, Ai, Gherar, Dotan: Albright şi Garstang
au găsit la nivele inferioare ale ruinelor resturi din anul 2000 înainte de
Cristos, dovadă a faptului că oraşele existau la data aceea.

GENEZA

101

Betel '

Ierihon

Ierusalim ■

Gaza

Hebron •

Becrşeba

■ Sodoma?

Harta 26. Regiunea în care a poposit Avraam.

Capitolul 21. Naşterea lui Isaac

Ismael era deja de 15 ani (5:8; 16:16). Pavel a folosit istoria acestor

doi copii ca o alegorie a celor dor.2 Wăminte: c_K\ mozaic şi col creştin
(Galateni 4:21-31).

Beerşeba (30, 31), unde Avraam. Isaac şi lacov au locuit multă vreme,

se afla la graniţa cea mai de sud a Canaanului, la vreo 30 km sud de
Hebron, şi la 240 km de Egipt. A fost locul celor " şapte fântâni". într-o
ţară considerată semi-deşertică ele erau averi de nepreţuit. Fântânile re-
spective mai există şi astăzi.

Capitolul 22. Avraam îl duce pe Isaac să fie jertfit

"Dumnezeu a poruncit acest lucru numai pentru a-1 interzice ulte-

rior". A fost un test al credinţei lui Avraam. Şi totuşi, iată că Dumnezeu
porunceşte ca Isaac să fie jertfit înainte ca acesta să aibă copii! Cumva
Avraam a crezut că Dumnezeu avea să-1 învie pe Isaac (Evrei 11:19).
Nu ştim cum anume i-a făcut Dumnezeu cunoscută această poruncă lui
Avraam. Dar fapt este că Avraam a ştiut că este chiar vocea lui Dumenzeu
şi nu s-a îndoit deloc, căci altfel nu ar fi pornit imediat să execute o
sarcină atât de crudă şi revoltătoare, dacă nu ar fî fost absolut sigur că
Dumnezeu îi poruncise să facă acest lucru. Ideea a fost iniţiată de
Dumnezeu, nu de Avraam.

Aducerea lui Isaac ca jertfă a fost o profeţie preînchipuitoare a morţii

lui Cristos. Un tată care îşi aduce fiul ca jertfă. Fiul stă apoi mort trei
zile (în mintea lui Avraam, 4). O substituire. O jertfă reală. A avut loc
pe Muntele Moria, exact locul unde avea să fie adus ca jertfă, 2000 de
ani mai târziu, însuşi Fiul lui Dumnezeu. Astfel, în naşterea naţiunii
ebraice, acest act a fost o umbră a Măreţului Eveminent căruia această
naţiune avea să-i fie martor.

Capitolul 23. Moartea Sarei

Peştera Macpela, unde a fost îngropată Sara, se află pe panta de vest

a Hebronului, într-o moschee actualmente sub stăpânirea mohamedanilor,
care nu permit creştinilor să intre în ea. în anul 1962, prinţul Ţării Galilor
a intrat totuşi cu permisiunea specială a sultanului. El a văzut pietrele
funerare ale lui Avraam, Isaac, Iacob, Sara, Rebeca şi Lea, apoi o
deschidere circulară ce ducea într-o cavernă dedesupt, care se presupune
ca ar fi fost adevărata peşteră Macpela şi în care se spune că nu s-a intrat
de 600 de ani.

Capitolul 24. Logodna lui Isaac cu Rebeca

Rebeca a fost verişoară de gradul al doi-lea a lui Isaac. Scopul lui

Avraam de a trimite să-i fie adusă o soţie lui Isaac de la rudele sale a fost
acela de a-şi păzi urmaşii de idolatrie. Dacă Isaac s-ar fi căsătorit cu o
I . ^car|anită, ce deosebită ar fi acum întreaga istorie a lui Israel. Ce
^ecţie minunată pentru cei care îşi caută un tovarăş de viaţă!

102