Manual biblic


'• ■■ . ■' ş:>' ' .^rtRttvif'ţK1',- .•'•: (,'■>■ sd» --;j!"i /-



Yüklə 4,02 Mb.
səhifə5/82
tarix17.08.2018
ölçüsü4,02 Mb.
#72040
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   82

'• ■■ . ■' ş:>' ' .^rtRttvif'ţK1',- .•'•: (,'■>■ sd» --;j!"i /-.

PUTERILE MONDIALE DIN VREMURILE BIBLICE

Şase guverne mari au dominat lumea precreştină. Fiecare din ele a
contribuit într-un fel sau altul la evenimentele relatate în Biblie.













^Ttbai
















Harta 9. Imperiul Egiptean, 1600-1200 î.Cr. Coincide cu şederea
Israelului în Egipt. Aici a crescut populaţia Israelului de la şaptezeci la
circa 3.000.000.

Harta 10. Imperiul Asirian, 900-607 î.Cr. A distrus regatul de Nord,


al Israelului, în anul 721 î.Cr. Regatului Iuda i-a pretins tribut.
Harta 11. Imperiul Babilonean, 606-536 î.Cr. A distrus Ierusalimul.
A dus pe Iuda în captivitate. Captivitatea evreilor coincide cu durata
Imperiului.

40

41

Harta 12. Imperiul Persan, 536-330 Î.Cr. A permis întoarcerea evreilor


din captivitate şi a contribuit la refacerea lor ca naţiune.

Harta 13. Imperiul Grec, 330-146 î.Cr. A ţinut sub dominaţie Palestina


în perioada intertestamentală. (Vezi paginile 402, 403.)

Harta 14. Imperiul Roman, 146 Î.Cr. până în anul 476 d.Cr. A stăpânit


lumea în perioada în care a apărut CRISTOS. în această perioadă a fost
întemeiată BISERICA.

!fţ >>•:'
DESCOPERIRI ARHEOLOGICE

Valea Eufratului

Locul unde au trăit primii locuitori ai pământului şi cu care se începe


istoria Bibliei, este constituit de valea Tigrului şi a Eufratului. în prezent
el este presărat cu movile mici, ruine ale cetăţilor antice, ale primelor
cetăţi construite pe acest pământ. Cetăţile erau făcute din cărămidă.
Obiceiul era să se arunce gunoiul direct în stradă sau în afara zidurilor.
Casele, când erau reparate se aduceau la nivelul străzii. Când erau
abandonate sau distruse în timp de război, la întoarcere, locuitorii nivelau
doar ruinele, acestea formând astfel temelia unui nou oraş. Fiind din
cărămidă, care se sfărâma sau se dezintegra parţial, aceste ruine formau
o temelie destul de solidă pentru noua cetate, care îngropa astfel vestigiile
locuitorilor ei anteriori. Drept urmare temeliile se ridicau tot mai sus, pe
măsură ce o cetate înlocuia altă cetate. Când noua cetate ajungea să fie
abandonată, cărămida bătută de ploi se dezintegra. Apoi peste ea se
depunea un strat de pământ. Şi astfel, acoperite de furtunile cu nisip,
movilele acestea conţin în interiorul lor secretele vieţii şi civilizaţiile
popoarelor care s-au perindat pe acolo.

Unele din aceste movile au o înălţime de 250 m sau chiar mai mult,


acoperind vestigiile a vreo douăzeci de cetăţi, fiecare cetate având un
strat al ei bine definit, cu unelte, vase de lut, gunoi, apoi diferite arhive
şi resturi ale populaţiei care a locuit acolo în perioada aceea. Săpăturile
arheologice din ultimii ani au ajuns până la stratul cel mai de jos, al
primelor cetăţi, scoţând la iveală lucruri care confirmă, completează sau
ilustrează în mod uimitor relatarea biblică.

începuturile interesului arheologic

Claude James Rich, agent al Companiei Britanice din Estul Indiei, pe


când locuia în Bagdad, la 80 km nord-est de vatra Babilonului antic, a
avut prilejul să vadă nişte inscripţii pe cărămizile aduse de un coleg al
său din vatra cetăţii babiloniene, vizitate de acesta în 1811. Curiozitatea
1-a făcut să stea acolo zece zile, să întocmească o hartă şi să localizeze
elementele acestei vaste colecţii de movile reprezentând Babilonul de
odinioară. Apoi, cu ajutorul localnicilor, a săpat în interiorul movilelor
şi a obţinut câteva tăbliţe, pe care le-a dus cu el la Bagdad.

în 1820 el a vizitat localitatea Moşul, petrecând acolo patru luni,


timp în care a schiţat un plan al movilelor de pe malul celălalt al râului,
pe care el le credea a fi ruinele oraşului Ninive. Apoi a luat aceste tăbliţi
şi inscripţii, pe care nici el, nici alţii nu au fost în stare să le citească.

Paul Emil Botta, consulul francez de la Moşul, a început săpăturile îp


aceste movile în anul 1842 şi, după zece ani, a scos la iveală minunatu
palat al lui Sargon, de la Korsabad.

Sir Austen Henry Layard, un englez supranumit "părintele asirio-


logiei" a descoperit între 1845 şi 1851, la Ninive şi Cala, ruinele palatelor

42

celor cinci regi asirieni, menţionaţi în Biblie, precum şi marea bibliotecă


a lui Asurbanipal, despre care se crede că ar fi conţinut 100.000 de vol-
ume.

De atunci zeci de expediţii britanice, franceze, germane şi americane


au făcut săpaturi arheologice în diverse movile de ruine în văile Tigrului
şi Eufratului găsind sute şi mii de inscripţii pe tăbliţe şi monumente din
primele zile ale civilizaţiei umane. Lucrările continuă şi în prezent: un
şuvoi neîntrerupt de inscripţii antice continuă să pătrundă în marile muzee
ale lumii.

Aceste inscripţii sunt într-o limbă care a ieşit de mult din circulaţie,


dar importanţa lor deosebită a stârnit un viu interes printre oamenii de
ştiinţă, care s-au angajat în descifrarea lor.

Roca Behistun, cheie pentru descifrarea limbii Babiloniene.

în anul 1835 Sir Henry Rawlinson, un ofiţer din armata britanică, a


observat în Munţii Behistun, la 320 km nord-est de Babilon o rocă mare,
izolată, ce se ridica la 500 m deasupra podişului în care se afla. în faţa
acestei roci pe o stâncă perpendiculară, la 121 m deasupra drumului, se
afla o suprafaţă netedă cu inscripţii în piatră. El a făcut cercetări şi a
descoperit că este vorba de o inscripţie gravată în anul 516 Î.Cr. din
ordinul lui Darius, regele Persiei, care a domnit între anii 521-485 î.Cr.
acelaşi Darius sub domnia căruia s-a rezidit Templul de la Ierusalim,
aşa cum ni se spune la Ezra, anul 516 fiind exact anul în care s-a terminat
Templul.

Această inscripţie relata pe larg, în limbile persană şi elamită care se


vorbeau pe atunci în Babilon, cuceririle lui Darius. Rawlinson avea ceva
cunoştinţe de persană, astfel, presupunând că este vorba de aceeaşi
inscripţie în trei limbi, mânat de o perseverenţă ieşită din comun, timp
de patru ani, el s-a urcat zi de zi pe rocă şi, agăţat de o protuberantă a
acesteia aflată la baza inscripţiei şi având o lăţime de doar 30 cm, cu
ajutorul unor scări şi scripeţi, el a început să copieze inscripţiile.

în decurs de 14 ani s-au terminat multe alte traduceri. Rawlison


descoperise cheia dezlegării limbii antice babiloniene şi dezvăluise lumii
vastele comori ale literaturii acestui popor.

Harta 15. Babilonia.


Fig. 1. Roca Behistun

44

Scrierea

Până mai acum câţiva ani se credea că scrierea a fost necunoscută în


zilele de la început ale relatării Vechiului Testament. Acest fapt a
constituit unul din argumentele de bază ale teoriei critice moderne potrivit
căreia unele din cărţile Vechiului Testament ar fi fost scrise chipurile cu
mult timp după ce s-au petrecut evenimentele descrise în ele, astfel ele
fiind doar rodul tradiţiei orale. Dar acum arheologia a arătat incontestabil
faptul că s-au tăcut însemnări SCRISE ale unor evenimente importante,
datate chiar de la începutul istoriei.

Originea antediluviană a scrisului

Berosus a relatat despre o tradiţie potrivit căreia Xisutrus, Noe al


babilonienilor, a îngropat Scrierile Sacre dinainte de potop, scrise pe
tăblţe de lut ars la Sippar, şi după aceea au fost dezgropate. Există printre
arabi şi evrei o tradiţie potrivit căreia Enoh ar fi făcut referi la "inscripţii
ale perioadei dinainte de Potop."

Cărţi antediluviene

S-au găsit unele inscripţii de dinainte de Potop. Figura 2 este o tăbţă


pictată găsită de Dr. Langdon la Kiş, sub depunerile Potopului. Figura 3,
reprezintă peceţi găsite de Dr. Schmidt la Fara, sub stratul Potopului.
Dr. Woolley a găsit la Ur sigilii de dinainte de potop.

Peceţile au constituit prima formă de scris, reprezentând numele unei


persoane, indicând proprietarul, apoi slujind ca semnături pe scrisori,
contracte, chitanţe şi alte scrieri. Fiecare persoană îşi avea sigiliul propriu.
Sigiliile erau gravate cu fierăstraie foarte fine sau burghie, pe bucăţi
mici de piatră ori metal. Se foloseau imprimându-se pe tăbliţe când lutul
era nears.

Fig. 2. Tăbliţă dinainte de


potop, găsită la Kiş.

Fig. 3. Sigilii anterioare poto-


pului, găsite la Fara.

45

Scrierea pictografică

Scrierea a început în momentul în care Dumnezeu a pus un "semn"


asupra lui Cain. Semnul acela ilustra o idee. Astfel "semnele" şi
"imaginile" au ajuns sa fie folosite pentru reţinerea unor idei, cuvinte şi
combinaţii de cuvinte. Aceste imagini erau pictate ori gravate pe vase
sau tăbliţe de lut. La aceasta se rezuma aşadar scrierea descoperită în
straturile cele mai de jos ale cetăţilor preistorice ale Babilonului: imagini
pe tăbliţe de lut.

Perimetrul originar de răspândire a scrisului

Nu se cunoaşte cu exactitate când a fost inventat scrisul, dar se pare


că a fost folosit la început numai de către scribii din principalele centre
urbane. Pe măsură ce populaţia a migrat, preferând aşezările stabile
teritorii necunoscute, s-au ivit o sumedenie de tradiţii panteiste, iraţionale,
idolatre şi absurde, distincte de relatările biblice, pornind de la aceleaşi
fapte istorice.

Scrierea cuneiformă

La început, un anumit semn reprezenta un cuvânt întreg sau o


combinaţie de cuvinte, dar, pe măsură ce arta scrisului a evoluat, semnele
au ajuns să reprezinte părţi de cuvinte sau chiar silabe. Acesta era scrisul
care se folosea în Babilonia la începuturile perioadei istorice. Existau
peste 500 de semne diferite cu vreo 30000 de combinaţii. în general
aceste semne erau scrise pe cărămizi din lut moale sau tăbliţe având o
lungime de 2-40 cm iar lăţimea circa 2/3 din aceasta, fiind scrise pe
ambele părţi şi apoi arse sau uscate la soare.

Scrierea alfabetică

A reprezentat cu siguranţă un pas înainte în dezvoltarea scrisului


semnele ajungând să înlocuiască părţi din silabe sau chiar litere. Avem
aşadar o scriere mult simplificată în care 27 de semne reuşeau să acopre
acelaşi număr de cuvinte ca şi cele 500 de semne cuneiforme, chiar
înainte de anul 1500 î.Cr. (Vezi pag.54.)

Materiale pentru scris

Cuvintele: "scriere" "carte" şi "cerneală" sunt toate comune tuturor


ramurilor limbii semitice, fapt care pare să indice că Scrierea de Cărţi şi
Cerneala trebuie să fi fost cunoscute primilor semiţi înainte separarea
lor în diferitele rase. în Babilonia se scria cel mai adesea pe tăbliţe de
lut. Egiptenii foloseau piatra, pielea sau papirusul. Papirusul, precursorul
hârtiei, se confecţiona din trestiile ce creşteau în ţinuturile mlăştinoase,
având un diametru de 5-7 cm şi înălţimea de 25-40 cm. Trestia era tăiată
în fâşii subţiri, împletită în straturi alternative, apoi era înmuiată, presată
Şi transformată în coli subţiri sau suluri de circa 30 cm lăţime şi 30 până
la 300 cm lungime. Uneori se foloseau şi cioburile vaselor de lut pentru
scris.

46

Cărţile pre-avraamice

Primele centre urbane după Potop, aşa


cum se arată la paginile 85 şi 86,
aparţinând Babilonului au fost Kiş, Lagaş,
Acad, Ur, Babilon, Eridu, Nipur, Larsa
şi Fara.

în ruinele acestor cetăţi s-au găsit mii


de cărţi, scrise pe piatră sau pe tăblţe de
lut, înainte de vremea lui Avraam. Cinci
din cele mai renumite sunt arătate aici.

Harta 16. Babilonul


pre-avraamic.

Placa de temelie a lui Anjpada în figura 4. Este


o placă de marmură de 7-10 cm. A fost găsită de
Woolley (1923) lângă o piatră unghiulară a
templului din Obeid, la 7 km vest de Ur. Poartă
următoarea inscripţie: "Anipada, rege al Urului,
fiul lui Mesanipada, a zidit aceasta în cinstea
doamnei lui, Nin-Karşag" (Zeiţa-mamă).
Această tăbliţă se află în prezent la Muzeul
Britanic. Fig- 4.

Placa de temelie

Inscripţia aceasta a fost proclamată drept cel mai vechi document
istoric găsit vreodată. Desigur că s-au găsit şi alte tăbliţe mai vechi, dar
acesta este PRIMUL DOCUMENT SCRIS. CONTEMPORAN cu
EVENIMENTUL pe care-1 consemnează. El marchează, în cadrul anale-
lor babiloniene, hotarul dintre perioada istorică şi cea preistorică. (Vezi
şi pag. 85.)

Portretul familiei Ur-Nina, fig. 5, regele Lagaşului, fiii şi servitorii


lui; bunicul lui Eanatum, cu inscripţii care explică acest lucru.

Stela din En-hedu-anna, figura 6, fiica lui Sargon, cu inscripţii potrivit


cărora s-ar putea ca ea să fi fost preoteasa zeiţei lunii de la Ur.

Stela Vulturilor a lui Eanatum, fig. 7. A fost găsită la Lagaş de către


Sarzac şi se află în prezent la Muzeul Luvru din Paris. Conţine relatarea
victoriei asupra elamiţilor şi descrie modul de luptă: soldaţii erau dispuşi
în formă unghiulară, înarmaţi cu lănci, scuturi şi coifuri.

Stela lui Ur-Namur, fig. 8, făcută din calcar, înaltă de 3 m şi lată de


1,5 m, a fost găsită pe podeaua Sălii de Judecată din Ur. Acum se află la
Muzeul Universităţii din Pensilvania, SUA. Ea descrie zidirea Ziguratului,
în zilele de glorie ale cetăţii Ur. Este numită "Stelă a îngerilor zburători",
deoarece îngerii sunt sculptaţi în zbor, deasupra capului regelui.

47

Toate acestea aruncă o nouă lumină asupra autenticităţii scrierilor


primilor autori umani ai Bibliei. Arată faptul că se obişnuia să se
înregistreze evenimentele mai importante încă de la începutul istoriei
umane, ceea ce face să devină cert faptul că evenimentele cărţii Geneza
ar fi putut fi foarte bine, şi probabil cele mai multe au şi fost, înregistrate
în documentele de atunci. De asemenea, ne este tot mai uşor să credem
că încă de la început Dumnezeu a format un Nucleu al Cuvântului Său
şi a supravegheat transmiterea şi dezvoltarea lui de la o epocă la alta.
Fig. 5. Ur-Nina

H

Fig. 6. Fiica lui Sargon

Fig. 7. Stela lui Eanatum

Fig. 8. Stela lui Ur-Namur

48

Cărţi şi biblioteci în Babilonul primitiv

Babilonul a fost leagănul rasei umane, locul grădinii Eden, scena
începuturilor relatării biblice, centrul zonei Potopului, căminul lui Adam,
al lui Noe şi al lui Avraam. Istoria lui timpurie este de un interes
extraordinar pentru cercetătorii Bibliei. Babilonul se afla la gurile de
vărsare a râurilor Tigru şi Eufrat, cu lungimea de aproximativ 400 km şi

0 lăţime de circa 800 km. Ţinuturile mlăştinoase ale acestei regiuni erau


de o fertilitate ieşită din comun. Multe secole a fost o zonă intens
populată. Acum este în cea mai mare parte un deşert uriaş.

Acad

Numit de asemenea şi Sipar, Akad, Agade, sau Abu Habba, una


din cetăţile lui Nimrod (Geneza 10:10). Capitala celui de al optulea
rege dinainte de Potop (vezi pagina 72) şi capitala imperiului lui Sargon
(vezi pagina 87). E situat la 50 km nord-vest de Babilon şi unul din
oraşele în care s-au introdus legile lui Hammurabi. "Sipar," unul din
numele lui, înseamnă "Oraşul Cărţii," fapt care indică renumele lui în
ceea ce priveşte cărţile şi bibliotecile. A fost lotul în care, conform
tradiţiei, s-ar fi îngropat Scrierile Sacre înainte de Potop, pentru a fi
apoi dezgropate. Ruinele sale au fost excavate de Rassam, în 1881 şi
apoi de Scheil în 1884. S-au găsit 60000 de tăbliţe, dintre care 30000
alcătuiau o bibliotecă completă.

Lagaş


Numit de asemenea Şirpurla. Aflat la circa 80 km nord de llr, capitala
Babilonului. Era una din cetăţile lui Nimrod. Excavată de Universitatea
din Pennsylvania, sub conducerea lui Peters, Haynes şi Hilprecht, între
anii 1888 şi 1900. S-au găsit 50000 de tăbliţe, cu inscripţii din mileniul
al treilea înainte de Cristos. Printre ele şi o bibliotecă de 20000 de vo-
lume reprezentând arhivele regilor; apoi coli conţinând cilindri mari de
referinţă montaţi pe stative rotative, dicţionare, enciclopedii, lucrări com-
plete de drept, opere de ştiinţă, religie şi literatură. Figura 9 reprezintă
ruinele care au adăpostit aceste vaste biblioteci.

Nipur

Numit de asemenea şi Nufăr, Calneh, la 80 km sud est de Babilon.

1 'n;i din cetăţile lui Nimrod. Excavadată de universitatea din Pensylvania,

sub conducerea lui Peters, Haynes şi


Hilprecht, între anii 1888 şi 1900. S-au
găsit 50000 de tăblii, cu inscripţii din
mileniul al treilea înainte de Cristos. Printre
ele şi o bibliotecă de 20000 de volume;
arhivele regilor; apoi coli cu cilindri mari
de referinţă montaţi pe stative rotative,
dicţionare, enciclopedii, lucrări complete
de drept, opere de ştiinţă, religie şi
literatură. Figura 9 reprezintă ruinele în
care s-au găsit aceste biblioteci vaste.

lemdet Nasr

O cetate de dinainte de potop,


aflată la 40 km nord-est de Babi-
lon. A fost distrusă de foc prin anul
3500 Î.Cr. Excavată în anul 1926 de
Expediţia Field Museum-Oxford
University. Aici Dr. Langdon a găsit
inscripţii pictografice care indicau
existenţa monoteismului iniţial
(vezi pagina 62).

Prisma dinastici Weld

Reprezintă prima schiţă a istoriei


universale ce se cunoaşte. E scrisă
în anul 2170 î. Cr. de un scrib numit
Nur-Nisupus, care înşiră regii de la
începutul rasei umane până în
vremea lui, cuprinzând şi pe cei zece
regi pre-adamici. Este o prismă fru-
moasă de lut ars. A fost găsită de
expediţia Weld Blundell în anul
1922, la Larsa, doar la câţiva km
mai la nord de L'r. în prezent se află
la Muzeul Ashmolean din Oxford.
Existase cu peste o sută de ani
înainte de Avraam, la numai câţiva
kilometri de căminul lui.

Fig. 10. Prisma Weld



(Prin bunăvoinţa Muzeului

Ashmolean, Oxford.)

Fîg. 9. Nipur

(Prin bunăvoinţa Muzeului
din Pensylvania)

Harta 17.



Cărţi din vremea lui Avraam

La Obeid, 7 km vest de Ur, Woolley a găsit "cel mai vechi document


istoric" (vezi pag.46). Astfel, se ştie că Avraam a trăit în centrul unei
culturi literare, ce apăruse cu multe generaţii înainte de vremea lui.

Codul lui Hammurabi

Acest cod a fost una din cele mai


importante descoperiri arheologice
făcute vreodată. Hammurabi, rege al
Babilonului prin anul 2000 înainte de
Cristos, a fost contemporanul lui
Avraam. El este identificat în mod
obişnuit de arheologi cu Amrafel din
Geneza 14, fiind unul din regii pe care
i-a urmărit Avraam când 1-a scăpat pe
Lot. Acest rege a pus scribii lui să
adune şi să codifice legile regatului său.
Apoi a dat ordin ca aceste legi să fie
gravate în piatră şi expuse în oraşele
principale ale regatului. Una din aceste
pietre, aşezată în Babilon, a fost
descoperită în anul 1902 pe ruinele de
la Susa, de către o expediţie franceză,
condusă de M. J. de Morgan. în prezent
se află la Muzeul Luvru din Paris. Este
un bloc de piatră neagră de diorit, bine
finisat, având 2,5 m înălţime şi 0,5 m
grosime, cu formă ovalară, admirabil
cioplite toate patru laturile, imprimat
cu scriere cuneiformă din limba ba-
biloneană semitică. Are 4000 de
rânduri, egale ca subiect cu mărimea
unei cărţi medii din Biblie. Este cea mai
lungă scriere cuneiformă descoperită
vreodată. îl reprezintă pe Hammurabi
primind legile de la zeul soarelui,
Şamaş, legi care se referă la închinarea
faţă de zei, la puterea judecătorească,
la impozite, salarii şi dobânzi, la îm-
prumutul banilor, neînţelegeri, că-
sătorie, asociaţii de afaceri, lucrări pu-
blice, construcţii de canale, la în-
treţinerea lor, reguli privind transportul
pasagerilor şi al mărfurilor, la comerţ
internaţional şi multe alte subiecte.

Fig. 1]


Codul lui Hammurabi

(Prin bunăvoinţa Muzeului

din Penssylvania)

51

Iată dar o carte originală, scrisă în piatră, tocmai pe vremea lui


Avraam, păstrată până azi, care poartă mărturia unui sistem de
jurisprudenţă, bine dezvoltat, precum şi a faptului că şi în vremea lui
Avraam talentul literar era admirbil manifestat.

Biblioteci din vremea lui Avraam

în Ur, oraşul de baştină al lui Avraam, în Lagaş, Nipur, Sipar ca


dealtfel în mai toate oraşele importante din Babilon, pe lângă şcoli şi
temple existau biblioteci cu mii de cărţi, dicţionare, gramatici, tratate
de referinţă, enciclopedii, anale oficiale şi cărţi de matematică,
astronomie, geografie, religie şi politică. A fost perioada unei mari
activităţi literare. Acum au fost create capodoperile care mai târziu aveau
să fie copiate din ordinul lui Asurbanipal şi introduse în marea sa
bibliotecă de la Ninive.

Când a vizitat Avraam Egiptul, existau milioane de inscripţii pe piatră,


papirus şi piele. în Canaan, lângă Hebron T cetatea lui Avraam - era un
oraş numit Kiriat-Sefer, care înseamnă oraşul scribilor, fapt ce indică
existenţa unui popor cu gusturi literare.

O şcoală din timpul lui Avraam

La Ur, în stratul epocii lui Avraam, fig. 12, Wolley a descoperit 150
de tăbliţe aparţinând unei şcoli, cu texte de matematică, medicină şi
istorie, precum şi o placă mare, cu coloane paralele, conţinând conjugarea
completă a unui verb sumerian şi a echivalentul său în semită. S-ar putea
ca Avraam să fi frecventat tocmai această şcoală.

Avraam şi scrierile sacre

Fără nici o îndoială, Avraam trebuie să fi primit de la Sem istoria


creaţiei, a căderii omului şi a potopului. El însuşi era beneficiarul unei
alegeri speciale a lui Dumnezeu,
să devină întemeietorul unei
naţiuni prin care într-o zi întreaga
omenire avea să fie binecuvân-
tată. Trăind într-o societate in-
teresată în cultură, având cărţi şi
biblioteci, şi fiind un om respon-
sabil şi întreprinzător,' negreşit, el
va fi ţinut evidenţe precise şi va
fi făcut copii după analele trans-
mise de la strămoşii lui, la care a
adăugat istoria propriei sale vieţi,
făgăduinţele lui Dumnezeu pentru
el. Toate acestea, pe tăbliţe de lut,
in limbajul cuneiform, care aveau

să fie transmise ulterior naţiunii ... .'„,«., , . , ,,

care îl va considera părintele ei. hlS' 12' Sala de clasa la Ur

(University Museum).

52

Scrierea în Egipt

în expediţia din anul 1798 Napoleon a dus împreună cu el şi peste o
sută de oameni de ştiinţă, rapoartele acestora urmând să suscite interesul
lumii ştiinţifice. Un englez pe nume J. G. Wilkinson s-a dus la Teba, a
locuit acolo şi a copiat inscripţii de pe marile monumente (1821-33). El
este numit "părintele arheologiei egiptene" şi câteva din lucrările sale
sunt şi azi folosite ca lucrări de referinţă în arheologie. Un german, pe
nume Lepsius, a publicat în anul 1842 prima lucrare ştiinţifică de proporţii
asupra arheologiei egiptene. De atunci încoace civilizaţia cgipteaană a
cunoscut o eplorare fără precedent.

Piatra Rosetta

Este cheia descifrării limbii egiptene antice. Scrierea în Egipt se făcea


cu ajutorul hieroglifelor, adică o scriere cu imagini în care un simbol
reprezenta un cuvânt. Deja prin anul 800 Î.Cr. intrase în uz o scriere
mult mai simplă, numită "demotică", care se apropia mai mult de alfabet
şi care a rămas scrierea obişnuită până în vremea romanilor, când ambele
scrieri au ieşit din uz şi au fost date uitării. Astfel, aceste inscripţii nu au
putut fi descifrate până când s-a găsit cheia traducerii lor, adică Piatra
Rosetta. Ea a fost descoperită de M. Boussard, unul din învăţaţii care 1-
au însoţit pe Napoleon în Egipt, în anul 1799 într-un oraş din punctul cel
mai de vest al gurii Nilului, numit Rosetta. Acum se află la Muzeul
Britanic. Este o piatră neagră de granit cu 1,20 m înălţime şi 75 cm
lăţime cu o grosime de 30 cm, având trei inscripţii suprapuse, în greacă, în
scrierea demotică egipteană şi în hieroglifele egiptene. Versiunea greacă
se cunoştea mai dinainte. Este vorba de un decret al lui Ptolomeu V
Epifanul, dat în anul 2000
Î.Cr., scris în cele trei limbi
care se foloseau pe vremea
aceea în Egipt şi care urma să
fie impus în diferitelor cetăţi.

Harta 18. Egiptul inferior.

Fig. 13. Piatra Rosetta
(Arhivele Bettman)

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE



53
Un cărturar francez pe nume Champollion după patru ani (1818-22)
de muncă asiduă, comparând înţelesurile ştiute ale literelor greceşti cu
semnele egiptene necunoscute a reuşit să dezvăluie tainele limbii egiptene
antice.

Activitatea literară în Egiptul antic

Cu mii de ani înainte de venirea lui Moise, profesiunea literară fusese


deja o ocupaţie importantă, nu doar în Babilon, ci şi în Egipt. Orice
lucru mai important era înregistrat. în Egipt, consemnarea se făcea pe
piatră, piele şi papirus. Pielea se folosea
încă din dinastia IV. Faptele de vitejie
ale lui Totmes al m-lea, 1500 î.Cr. din
Palestina, au fost consemnate pe suluri
foarte fine de pergament. Papirusul se
folosea încă din anul 2700 î.Cr. Dar
însemnările pe piatră erau mai durabile
şi fiecarem faraon punea să i se graveze
documentele regale pe zidurile
palatului şi pe monumente. Au apărut
astfel biblioteci întregi cu documente
statale imprimate cu mare fineţe.
Figura 14 înfăţişează inscripţiile de pe
obeliscul reginei Hatşeput din Teba.

Tăbliţele din Tell-el-Amarna
în anul 1888 s-au găsit în ruinele de la
Amarna, situate la jumătatea distanţei
dintre Memfis şi Teba, circa 400 de
tăbliţe de lut care făcuseră parte din
arhivele regale ale lui Amenhotep III
şi Amenhotep IV, ce au domnit în jurul
anului 1400 Î.Cr. Aceste tăbliţe se află
în prezent, în mare parte, la Muzeele
din Londra şi Cairo. Ele au o lăţime de
5-7 cm şi o lungime de 7-23 cm. Conţin
corespondenţa în scrierea cuneiformă
babiloneană între diverşi regi ai
Palestinei sau Siriei şi aceşti doi faraoni
egipteni. Asemenea codului în piatră
al lui Hammurabi, ele constituie una
din cele mai importante descoperiri din
perioada recentă.

Fig. 14. Obeliscul lui Hatşeput


Foto: Matson

54
Scrierea în Palestina şi în regiunile limitrofe

S-au găsit un mare număr de inscripţii cuneiforme în Babilonul an-


tic, la fel găsindu-se şi multe inscripţii hieroglifice din Egiptul antic.
Dar în comparaţie cu acestea, inscripţiile din perioada antică, găsite în
Palestina, sunt puţine. Acest fapt e unul din punctele de bază ale teoriei
critice potrivit căreia multe din cărţile Vechiului Testament ar fi fost
scrise la mult timp după ce au avut loc evenimentele descrise în ele.
Astfel, ele nu ar fi, chipurile, decât rezultatul unei tradiţii orale. însă
motivele pentru care regii evrei nu s-au grăbit să clădească monumente
impresionante care să le perpetueze propria lor glorie, aşa cum au făcut
alţii, pot fi numeroase. Totuşi, în ultimii ani s-au scos la lumină multe
dovezi care indică faptul că şi evreii au lăsat urme scrise.

Sichem. Aici, Sellin a găsit tăbliţe cuneiforme canaanite din perioada


preisraelită, documente personale care atestează cunoaşterea şi
întrebuinţarea scrierii de către oamenii Bibliei.

Cea mai veche scriere alfabetică. într-un templu semitic, la Serabit,


lângă minele de turcoaz din Sinai, Sir Flinders Petrie (1905) a găsit
alături de inscripţii hieroglifice, o inscripţie în limbaj alfabetic, fiind
cea mai veche scriere alfabetică cunoscută, datând din jurul anului 1800
î.Cr. Acesta a fost ţinutul în care petrecuse Moise 40 de ani, iar inscripţia
se făcuse cu aprox. 400 de ani înainte de Moise.

Ghezer. Aici, Garstang (1929) a găsit o toartă de ceaşcă din perioada


2000-1600 î.Cr. gravată cu literele scrierii sinaitice, indicând faptul că
această scriere alfabetică era astfel folosită în Palestina încă de timpuriu.

Bet-Şemeş. Aici, Prof. Elihu Grant, cu ocazia expediţiei arheologice


a colegiului Haverford a găsit o bucată dintr-un vas de lut datat în jurul
anului 1800 î.Cr. ce cuprindea o agendă cu cinci rânduri de scriere
alfabetică în limba semitică, scrise cu cerneală, similare scrierii sinaitice.
Lachiş. în 1934 J.L.Starkey, din echipa expediţiei arheologice Wellcome,
a găsit un ulcior gravat datând din anul 1500 î.Cr. cu aceeaşi scriere
alfabetică sinaitică. Lachiş este una din cetăţile pe care le-a nimicit Iosua
în vreamea când "a stat soarele în loc"; mai găsim aici şi o carte scrisă
pe vase de lut, cu privire la cetatea pe care a distrus-o Iosua aşa cum
arăta ea înainte de cădere.

Ras Şamra (Ugarit). Situat la nord de Sidon, lângă Antiohia, Ugaritul


era cetate feniciană şi port la mare, între râul Eufrat şi Marea Mediterană,
un loc de întâlnire al civilizaţiilor. O expediţie franceză (1929) a găsit
biblioteca unui templu, o şcoală pentru scribi, un fel de seminar teologic
cu o mare cantitate de tăbliţe, cu dicţionare şi lucrări de referinţă în opt
limbi: babiloneană, ebraică, egipteană, hitită, sumeriană veche, unele
limbi necunoscute şi un alfabet de 27 de litere mult mai vechi decât

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE

oricare altul cunoscut până atunci.
Multe din ele datează de la mijlocul
celui de-al doilea mileniu î.Cr.

Boghaz Keui, în Asia Mică, un


vechi centru hetit. Aici s-a găsit o
bibliotecă, cu tăbliţe cuneiforme sau
de alt gen, clasificate şi aranjate pe
categorii: în sumeriană, acadiană,
hitită, madiană, precum şi în alte
limbi, şi unele tăbliţe bilingve în cu-
neiformă şi hitită.

Astfel, e cert faptul că scrierea se


folosea în mod curent în Palestina,
Siria şi Fenicia cu secole înainte de
vremea lui Moise. Dr. W. F. Albright,
o autoritate în domeniul arheologiei
palestiniene, precizează: "Numai o
persoană foarte ignorantă mai poate
spune astăzi că scrierea (în diverse
forme) nu se cunoştea în Palestina şi
în regiunile din imediata vecinătate,
în timpul celui de-al doilea mileniu
î.Cr." (Buletinul nr.60 al Şcolii
Americane de Studii Orientale,
Decembrie 1935).

De unde rezultă că nu există nici


un motiv pentru care evenimentele
descrise în primele cărţi ale Bibliei
să nu fi putut fi consemnate de
contemporani.

55

* Boghaz Keui

Hitiţii.

Ras Şamra

SerabH

Harta 19. Zona celor mai


vechi scrieri alfabetice.

Se pune atunci întrebarea: de ce aceste însemnări s-au pierdut, în


vreme ce cantităţi uriaşe de inscripţii babiloniene şi egiptene s-au păstrat?
Din pricina perisabilităţii materialului de scris, a papirusului şi a pielii.
Şi în Egipt, cu mici excepţii, tot ce s-a scris pe papirus şi pe piatră s-a
pierdut. Chiar dacă ar fi fost scris iniţial pe tăbliţe cuneiforme, aşa cum
sunt unii de părere, Pentateuhul a fost curând tradus în ebraică şi copiat
pe piele. Cele zece porunci, nucleul Legii, au fost gravate în piatră, dar
restul a fost scris în "cărţi" (Exod 17.14). Iată deci de când au folosit
evreii în mod obişnuit pielea şi papirusul pentru scrieri, care trebuiau
apoi copiate şi recopiate pe măsură ce se uzau exemplarele.

56
Cine este autorul Pentateuhului?

Concepţia tradiţională este că Moise a scris în mare parte Pentateuhul,


aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, cu excepţia celor câteva versete de la
sfârşit care relatează moartea lui şi câteva interpolări accidentale ale
copiştilor făcute cu scopul de a explica unele lucruri. Părerea este în
concordanţă cu dovezile istorice.

Concepţia critică modernă este că aici e vorba de lucrarea combinată


a mai multor şcoli de preoţi, apărute prin secolul al optulea î.Cr. scrisă
în scopuri partizane, opera fiind bazată pe tradiţii orale, principalii ei
redactori fiind numiţi "J", "E" şi "P". Şi cu toate că opiniile criticilor
privirind secţiunile care trebuie atribuite difeiţilor editori diferă, teoria
este totuşi prezentată ca fiind un "rezultat sigur", apogeu al "erudiţiei
moderne". Potrivit acestei păreri, nu ar fi vorba de o istorie reală, ci doar
de o amestecătură de legende depăşite.

Ce spune însă arheologia? Arheologia aduce în ultimul timp dovezi


atât de puternice, încât produce o reacţie hotărâtă de aderare la concepţia
conservatoare. Teoria după care scrisul nu se cunoştea în timpul lui Moise
este lipsită de orice temei. în fiecare an sunt scoase la iveală din Egipt,
Palestina şi Mesopotamia dovezi atât sub formă de inscripţii, cât şi din
straturile suprapuse de pe suprafaţa pământului, care atestă faptul că
evenimentele Vechiului Testament sunt fapte istorice adevărate. Cât
priveşte aşa-numita "erudiţie" ea a ajuns să aibă tot mai mult respect
faţă de tradiţia după care Moise a scris Pentateuhul.

Un lucru e sigur: Moise ar fi putut foarte bine să scrie Pentateuhul, el


fiind fost educat la palatul lui Faraon şi mai ştim că "Moise a învăţat
toată înţelepciunea egiptenilor", ori, această învăţătură cuprindea şi
cunoştinţe literare. Probabil el ştia mai multe despre istoria lumii
anterioare decât cunoaşte oricare om de azi. El a fost conducător şi
organizator al unei mişcări pe care el o vedea de o importanţă imensă
pentru generaţiile viitoare. Acum se pune întrebarea: Ar fi putut el să fie
atât de NECHIBZUIT încât să încredinţeze documentele şi principiile
mişcării sale numai TRANSMITERII ORALE? Nicidecum, Moise a re-
curs cu siguranţă la scris: (Exod 17:14; 24:4; 34:27; Numeri 17:2; 33:2;
Deuteronom 6:9; 24:1, 3; 27:3, 4; 31:19, 24). în ce priveşte Geneza, se
pare că Moise a folosit documente parvenind de la generaţii anterioare,
în cazul Exodului, Leviticului, Numerilor şi al Deuteronomului toate au
legătură cu propria lui viaţă şi fără îndoială au fost scrise sub îndrumarea
lui. Fenomenele de suprapunere din însemnări se explică şi se justifică
în întregime prin folosirea unor documente anterioare cu caracter atât
de vechi şi sacru, încât Moise s-a ferit să le modifice în vreun fel sau să
le ştirbească integritatea.

In ce limbă s-a scris Pentateuhul? Probabil, în ebraica arhaică ce se


scria în zilele lui Moise, pe suluri de piele sau papirus. Sau, poate în
scrierea cuneiformă a Palestinei şi a Siriei, pe tăbliţe de lut care ulterior

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE

57

au fost traduse în limba ebraică. "Stilul fragmentar şi repetitiv pe alocuri


este conform cu aşteptările noastre în cazul unor cărţi traduse de pe
tăbliţe, care reprezentau fiecare dintre ele o carte în sine". Ce s-a întâmplat
cu exemplarele originale? Dacă au fost scrise pe. papirus sau piele atunci
cu timpul s-au uzat şi au fost înlocuite. Dacă s-au consemnat pe tăbliţe
de lut e posibil ca ele să fi fost distruse de unii regi idolatri ai Israelului.

De aici încolo, notiţele asupra descoperirilor arheologice vor apărea


în capitolele biblice în care fac referinţă la ele. Sunt amintite în Manual
peste o sută de descoperiri arheologice. Ele pot fi găsite cu ajutorul
tabelului alfabetic de la începutul cărţii sau cu ajutorul rezumatului
descoperirilor arheologice de la paginile 830-842 sau în Indexul de la
paginile 855-860.

Multe din descoperirile arheologice din ultima vreme, obţinute de


cei ce explorează ruinele cetăţilor biblice, sunt documente mai evidente
decât dacă ar fi fost scrise într-o carte. Aceste documente coincid exact
cu firul narativ al Bibliei. Bucată cu bucată, Vechiul Testament este
astfel ilustrat, completat şi confirmat. Chiar şi faptele care păreau mai
degrabă un mit, se dovedesc a fi fost reale.

Evenimente care păreau îndoielnice sunt acum confirmate. Oare nu


sporeşte acest fapt şi mai mult verdicilatea Bibliei ca un tot unitar,
facilitând încrederea noastră deplină în afirmaţiile Bibliei şi în
promisiunile ei minunate, atât pentru viaţa de aici, cât şi pentru cea
viitoare?

Cea mai importantă afirmaţie din Biblie este aceea că HRISTOS A


ÎNVIAT DIN MORŢI. Pentru acest lucru s-a scris toată Biblia, fără de
care ea nu înseamnă nimic. Este faptul care dă sens vieţii, fără de care
viaţa nu ar avea nici un rost. Este temelia nădejdii noastre că vom învia
şi noi la rândul nostru pentru viaţa veşnică.

Nu este oare o mângâiere pentru noi să ştim că tocmai cartea care s-


a zidit în jurul acestui eveniment e dovedită a fi o carte istorică în mod
consecvent? Şi astfel nu căpătăm noi oare o îndoită asigurare asupra
faptului că EVENIMENTUL CEL MAI IMPORTANT din toate veacurile
este O REALITATE ISTORICĂ DE NECONTESTAT?

GENEZA


începuturile lumii, ale omului, ale naţiunii ebraice;
Creaţia, Potopul, Avraam, Isaac, lacov şi losif


Cine este autorul Genezei?

Tradiţia seculară ebraică şi creştină spune că Moise, călăuzit de


Dumnezeu, a alcătuit Geneza cu ajutorul documentelor antice existente
în zilele sale.Cartea se incheie cu aprox. 300 de ani înainte de Moise.
Neîndoilnic el a primit aceste informaţii prin revelaţie directă de la
Dumnezeu sau i-au parvenit dovezi şi însemnări istorice de la înaintaşii
lui.

Deschizându-se cu imnul creaţiei, Geneza dă apoi zece "cărţi de


generaţii" care constituie cadrul Genezei.Se pare că ele au fost încorporate
chiar de Moise, cu adăugirile şi explicaţiile pe care Dumnezeu l-ar fi
călăuzit să le introducă.Aceste unsprezece documente sunt următoarele:

"Imnul Creaţiei".(1:1-2:3)

"Generaţiile Cerurilor şi Pământului".(2:4-4:26)

"Cartea generaţiei lui Adam".(5:l-6:8)

"Generaţiile lui Noe".(6:9-9:28)

"Generaţiile fiilor lui Noe". (10:1-11:9)

"Generaţiile lui Seni". (11:10-26)

"Generaţiile lui Terah".(l 1:27-25:11)

"Generaţiile lui Ismael".(25:12-18)

"Generaţiile lui Isaac".(25:19-35:29)

"Generaţiile lui Esau".(36:l-43)

"Generaţiile lui lacov".(37:2-50:26)

Aceste unsprezece documente, iniţial nişte însemnări de familie ale
liniei principale alese de Dumnezeu şi a familiilor înrudite, ce populează
cartea Genezei, parcurgând primii 2000 de ani ai istoriei omului, de la
creaţia lui până la stabilirea în Egipt a poporului ales al lui Dumnezeu.

"Imnul Creaţiei, " 1:1-2:3

Este o descriere poetică, într-un ritm maiestuos, echilibrat, care


cuprinde fazele succesive ale creaţiei, prezentate în formula frecventă
în Biblie bazată pe cifra şapte.în toată literatura nu există o relatare mai

58

GENEZA



59

sublimă a originii lucrurilor.

Cine a scris Imnul Creaţiei? A fost folosit de Moise, dar fără îndoială
a fost scris cu mult timp înainte, probabil de Avraam, Noe, Enoh sau
chiar Adam. Scrierea era deja cunoscută şi folosită în mod obişnuit cu
mult timp înainte de Moise (vezi pag. 44- 45). Câteva din "poruncile,
învăţăturile şi legile lui Dumnezeu" au existat încă din zilele lui Avraam,
adică cu 600 de ani înainte de vremea lui Moise (Geneza 26:5).

De unde a ştiut autorul ce s-a întâmplat înainte să fi apărut omul?


Fără îndoială, Dumnezeu i-a "revelat trecutul îndepărtat, tot aşa cum
mai târziu viitorul a fost descoperit profeţilor."

Cine ştie dacă nu cumva Dumnezeu însuşi 1-a învăţat pe Adam acest


imn.Şi poate că a fost recitat pe cale orală în cercul familiei sau cântat
sub formă de ritualuri în închinarea primitivă ( imnurile constituiau o
parte însemnată a primelor forme de literatură) dealungul generaţiilor
până când a fost inventat scrisul, Dumnezeu însuşi fiind Acela care a
supravegheat transmiterea lui, până când, în cele din urmă, prin mintea
strălucită a lui Moise, acest imn şi-a ocupat locul, ca primă rostire a
Cărţii divine a începuturilor.

Dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum credem noi, şi


dacă Dumnezeu a ştiut de la început că avea de gând să folosească Biblia
ca instrument principal de răscumpărare a omului, atunci de ce este greu
de crezut că Dumnezeu însuşi, când 1-a creat pe om, i-a dat germenele,
şi nucleul acestei Cărţi?

Capitolul 1:1. Crearea Universului

"La început" DUMNEZEU a creat Universul. Ceea ce urmează, în


cele şapte zile, descrie modelarea substanţei deja create, pregătirea
suprafeţei pământului pentru crearea omului şi amenajarea unei locuinţe
corespunzătoare. Crearea omului, conform cronologiei biblice, a avut
loc prin anul 4000 î.Cr. Dar crearea Universului s-a petrecut probabil cu
foarte mult timp înainte.

Cine L-a făcut pe Dumnezeu?

Chiar un copil îţi poate pune această întrebare, dar nimeni nu va putea


da răspunsul. Sunt unele lucruri care ne depăşesc. Noi nu putem concepe
începutul timpului, nici sfârşitul Iui, după cum ne depăşesc şi hotarele
spaţiului.Lumea există dintotdeauna sau a fost făcută din nimic. Ori una,
°n alta, pe nici una din variante nu o putem percepe cu advărat. Ştim
insa un lucru: că din toate lucrurile ce pot fi cuprinse de gândirea noastră,
cea mai înălţătoare e PERSONALITATEA, adică mintea şi inteligenţa
noastră. De unde vine ea? Oare putea materia noastră să creeze
inteligenţa? Prin CREDINŢĂ noi acceptăm ca punct ultim al gândurilor
noastre, o Putere mai presus de noi înşine - DUMNEZEU, cu speranţa
ca intr-o zi, în lumea cealaltă, vom înţelege tainele existenţei.
60
Universul creat de Dumnezeu

Astronomii cred despre Calea Lactee, galaxia de care aparţine


Pământul, că împreună cu sistemul nostru solar, ar conţine
30.000.000.000 de sori, mulţi dintre ei fiind cu mult mai mari decât
soarele nostru, care este de un milion şi jumătate de ori mai mare decât
Pământul. Calea Lactee are forma unui ceas subţire de mână, diametrul
ei fiind de 200.000 ani lumină: un an lumină este distanţa pe care o
parcurge lumina într-un an, cu viteza de 300.000 Km. pe secundă. Ex-
istă cel puţin o sută de mii de galaxii asemenea Căii Lactee, aflându-se
chiar distanţe de milioane de ani lumină între ele.Şi toate acestea s-ar
putea să nu reprezinte decât un fir de praf din ceea ce se afla dincolo de
infinit, în nemărginirea spaţiului.

Capitolele 1:2 la 2:3. Cele şapte zile

Nu ştim dacă a fost vorba de zilele de 24 de ore sau de perioade


succesive. Cuvântul "zi" are sensuri diferite în funcţie de context. în 1:5
termenul e folosit cu sensul de lumină.în 1:8, 13 pare să însemne o zi de
12 ore. în 2:4 pare să cuprindă întreaga perioadă a creaţiei. în pasaje
cum ar fi cele din Ioel 3:18, Fapte 2:20, Ioan 16:23, "ziua aceea" pare să
însemne întreaga eră creştină. în pasaje ca cele din II Timotei 1:12
termenul pare să se refere la perioada de după a doua venire a Domnului.
Iar în Psalmul 20:4 şi în II Petru 2:8, ni se spune ca "o zi pentru Domnul
este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi."

Acest capitol nu este un tratat ştiinţific, dar armonia cu descoperirile


şi cunoştinţele actuale ale biologiei şi zoologiei, este uimitoare.

Prima zi, 1:2-5

Lumina. Lumina trebuie să fi fost cuprinsă în expresia "cerurile şi


pământul" care au fost create la "început." Dar suprafaţa pământului
trebuie să fi fost încă în întuneric, deoarece scoarţa pământului aflată în
răcire, acoperită cu ape ce fierbeau, trebuie să fi produs straturi foarte
dense de ceaţă şi gaze, care ascundeau în întregime lumina soarelui.
Lumina şi succesiunea zilei şi a nopţii au fost stabilite pe suprafaţa
pământului atunci când procesele de răcire au diminuat densitatea cetii
suficient pentru a permite pătrunderea luminii. Totuşi, soarele propriu
zis, nu a devenit vizibil decât în ziua a patra.

A doua zi, 1:6-8

întinderea numită "Cer", înseamnă aici atmosfera sau stratul de aer
dintre pământul acoperit cu apă şi norii de deasupra, care au apărut de
îndată ce s-au răcit apele pământului - ape ce au rămas totuşi destul de
calde pentru a produce nori care acopereau lumina soarelui.

GENEZA


61

A treia zi, 1:9-13

Uscatul şi vegetaţia. Până acum, se pare că suprafaţa pământului fusese
în întregime acoperită de apă datorită instabilităţii scoarţei pământului,
de curând formate, ce se va fi menţinut într-o formă netedă, ca o minge
lichidă. Dar, pe măsură ce crusta pământului s-a răcit, s-a îngroşat şi, au
început să apară insule şi continentele, fără să existe însă ploaie, ci doar
o ceaţă densă ce uda pământul, recent format şi foarte caldă din cauza
temperaturii ridicate a acestuia. Pretutindeni domnea o climă tropicală
şi vegetaţia trebuie să fi crescut foarte rapid, la dimensini uriaşe şi, prin
nenumăratele scufundări şi ridicări succesive ale terenului, se vor fi
produs actualele zăcăminte de cărbune.

A patra zi, 1:14-19

Soarele, Luna, Stelele. Trebuie să fi fost create "la început."în prima
zi lumina lor trebuie să fi pătruns prin ceaţa pământului (1:3), în vreme
ce ele nu erau vizibile. Dar acum, datorită densităţii micşorate a norilor,
ca urmare a răcirii continue a pământului, ele au devenit vizibile de pe
pământ. Au venit periade când suprafaţa pământului a încetat să mai
primească căldură din interior şi a devenit dependent de Soare care era
acum singura lui sursă de căldură.

A cincea zi, 1:20-25

Vieţuitoarele mării, păsările. Notaţi progresia: prima şi a doua zi,
lucrurile fără viaţă; a treia zi, viaţa vegetală; a cincea zi, viaţa animală.

A şasea zi, 1:24-31

Animalele de uscat şi OMUL. Pământul, în sfârşit, era gata pentru a
fi locuit de om. Dumnezeu 1-a făcut pe om DUPĂ CHIPUL SAU.
Dumnezeu a văzut că toate lucrurile pe care le făcuse erau "foarte bune."
(1:4, 12, 21, 25, 31). Dar curând imaginea se întunecă. Dumnezeu trebuie
să fi cunoscut dinainte că aşa se va întâmpla şi trebuie să fi privit întreaga
Sa operă de creare a omului doar un pas către glorioasa lume care va
urma la sfârşit, aşa cum ni se arată în ultimele capitole ale cărţii
Apocalipsa.

A şaptea zi, 2:1-3

Dumnezeu s-a odihnit. Dar nu la modul absolut (Ioan 5:17), ci doar
s-a odihnit după această lucrare anumite de creaţie pe care o făcuse.
Aceasta a fost baza sabatului (Exod 20:11). El poartă o referire mistică
la cer (Evrei 4:4, 9). în ce priveşte cifra "şapte" vezi paginile 139 şi 688.
Numărul "şapte" s-ar putea să aibă în structura universului o semnificaţie
«ire depăşeşte cu mult cunoştinţele omului.
62

NOTA ARHEOLOGICA: Versiuni babiloniene ale creaţiei

în anii recenţi s-au găsit în ruinele de la Babilon, Ninive, Nipur şi


Aşur, săpate pe tăbliţe care erau în circulaţie înainte de Avraam, epopei
ale creaţiei, sub diferite forme, care sunt însă izbitor de asemănătoare cu
"Imnul Creaţiei" din Geneza.

Există şapte tăbliţe (sau epoci) ale creaţiei- "la început"' un "abis


primar" - un "haos al apelor" numit "adâncul" - zeii "au făurit toate
lucrurile" - au făcut "firmamentul de sus şi cel de jos" - "au pus temeliile
cerului şi ale pământului" - în a patra zi "au rânduit stelele" - "au făcut
iarba şi tot ce e verde" - "fiarele câmpului şi vitele şi toate fiinţele" - în
ziua a şasea "l-au făcut pe om din ţărâna pământului" - "ei au devenit
fiinţe vii" - "omul trăia cu nevasta lui " - "erau prieteni" - "într-o grădină
era locuinţa lor " - "haine nu cunoşteau " - "ziua a şaptea a fost rânduită
o "zi sfântă," şi le-au poruncit "să înceteze orice lucru."

Aceste relatări babiloniene şi asiriene despre Creaţie sunt toate


marcate de un evident politeism. Dar întrucât au atât de multe puncte de
asemănare cu relatarea adevărată a Genezei, s-ar părea că ar fi avut o
origine comună. Oare nu constituie aceste tradiţii corupte o mărturie a
faptului că există un original divin?

NOTA ARHEOLOGICA: Monoteismul iniţial

Biblia ne reprezintă rasa umană ca pornind cu credinţa într-un
SINGUR DUMNEZEU, în vreme ce idolatria politeistă s-a dezvoltat
mai târziu. Lucrul acesta se bate cap în cap cu teoria actuală potrivit
căreia ideea unui singur Dumnezeu ar fi o dezvoltare treptată, ascedenta
ce îşi are punctul de pornire în animism.Concepţia Bibliei a fost recent
confirmată de arheologie. Dr. Strephen Langdon de la Universitatea din
Oxford a constatat că cele mai timpurii inscripţii babiloniene sugerează
faptul că primodială a fost credinţa într-un singur Dumnezeu şi că de
acolo a urmat o rapidă decădere în politeism şi idolatrie ( vezi "Mitologia
Semitică" a lui Langdon şi "Expediţia Universităţii şi Muzeului din
Oxford la Kiş," de Henry Field, Broşura 28.)

Sir Flinders Petrie a spys despre religia iniţială a Egiptului că a fost

monoteistă.

Sayce a anunţat în anul 1898 că a descoperit pe trei tăbliţe separate


din Muzeul Britanic, care datează din vremea lui Hammurabi, cuvintele
"Iahve (Iehova) este Dumnezeu."

Antropologi de frunte au anunţat recent că la toate rasele primitive a


existat credinţa într-un Dumnezeu suprem: (vezi " Originea şi creşterea
religiei - Fapte şi teorii." scrisă de Dr.Schmidt).

"Generaţiile cerurilor şi pământului", 2:4-4:26

Numită uneori "a doua istorie a Creaţiei." începe printr-o referire la

GENEZA

starea pustie a pământului (2:5, 6), care corespunde cu prir


"zilei a treia" din "prima istorie" (1:9, 10); apoi dă unele de;

prima parte a

"zilei a treia" din pruna îsione (i:y, iu;; apoi ua uneie detalii omise
din prima relatare, după care continuă cu istoria căderii omului. Este
suplimentară, şi nu contradictorie. Adăugarea ulterioară a unor detalii
nu constituie o contradicţie.

Cine a fost autorul iniţial al acestui document? Documentul acesta


parcurge istoria până la a şasea generţie a urmaşilor lui Cain (4:17-22) şi
se încheie cu Adam care era încă în viată!

(El a trăit până în a opta generaţie a urmaşilor lui Set (5:4- 25). Astfel


toate lucrurile din a doua relatare s-au întâmplat în timpul vieţii lui Adam.
Dacă scrierea n-a fost inventată în timpul vieţii lui Adam, oare nu s-ar
putea atunci ca Adam să fi povestit aceste lucruri în cercul familiei sale,
aşa încât cel puţin miezul lor să fi luat o formă fixă până la apariţia
scrisului? Oare nu s-ar putea ca Moise să fi întregit istoria căderii omului,
în linii mari, chiar din cuvintele povestite de însuşi Adam?

Capitolul 2:4-17, Grădina Eden

în capitolul 1, Creatorul este denumit "Dumnezeu" (Elohim), nume


generic pentru Fiinţa Supremă.Aici este numit "Domnul Dumnezeu"
(Iehova Elohim), numele Lui personal, primul pas din revelaţia lui
Dumnezeu despre El însuşi.

"Nu se dăduse încă ploaie... ci un abur se ridica" (5, 6). Acesta trebuie


să însemne că, o vreme pământul a fost udat de ceaţă groasă, deoarece
suprafaţa pământului era atât de caldă şi deci vaporii erau atât de denşi,
încât stropii de ploaie de la marginea norilor se transformau din nou în
vapori înainte de a ajunge pe pământ.

"Pomul vieţii" (9; 3:23) se poate să fi fost o hrană propriu-zisă a


nemuririi, indicând faptul că nemurirea depinde de ceva din afara noastră.
Astfel pomul va fi din nou accesibil celor care şi-au spălat hainele în
sângele Mielului (Apocalipsa 2:7; 22:2, 14)

"Pomul cunoştinţei binelui şi răului" (9, 17) era "bun la mâncare",


"plăcut la vedere", şi "de dorit ca să-1 facă pe cineva înţelept" (3:6).
Oricare ar fi fost natura exactă a acestui pom, literală, figurată sau
simbolică, esenţa păcatului lui Adam şi Eva, cel puţin în parte, a constat
in următorul fapt: transferarea controlului asupra vieţilor lor de la
Dumnezeu la ei înşişi. Dumnezeu le spusese, în esenţă, că pot să facă tot
ce doresc, cu EXCEPŢIA unui singur lucru. A fost un test al ascultării
lor. Câtă vreme se abţineau, Dumnezeu era Stăpânul lor. Când, în ciuda
poruncii lui Dumnezeu, au săvârşit acel unic lucru, s-au făcut stăpânii
r înşişi. Oare nu este chiar asta esenţa păcatului uman? De la început
umnezeu 1-a rânduit pe om să trăiască veşnic, cu o singură condiţie: să
asculte de Dumnezeu. Omul a căzut. A urmat apoi îndelungatul şi
anevoiosul proces al răscumpărării, realizat de Mântuitorul, prin
intermediul căruia omul poate să-şi recâştige starea pierdută. Viaţa se
atla numai în ascultare de Dumnezeu.

64

Capitolul 2:18-25. Crearea femeii

S-a afirmat deja în 1:17 că omul a fost creat "parte bărbătească şi parte


femeiască". Aici crearea femeii este descrisă mai pe larg. Acum, la
începutul rasei umane este rânduită originea divină şi sanctitatea
căsătoriei: un singur bărbat, o singură femeie - un singur trup (24)

Scriptura prezintă căsătoria ca fiind corespondentul pământesc al


relaţiei dintre Cristos şi Biserică (Efeseni 5:25-32; Apocalipsa 19:7; 21:2,
9). Biserica este Mireasa lui Cristos. Mireasa lui Adam a fost făcută din
coasta lui, în timp ce acesta dormea (21, 22). S-ar putea ca aceasta să fie
o primă întruchipare a Bisericii, Mireasa lui Cristos, care s-a născut din
"sângele şi apa" ce au ieşit din coasta lui Cristos în vreme ce El "dormea"
pe Cruce (Ioan 19:34; 1 Ioan 5:6, 8).

"Erau goi şi totuşi nu le era ruşine" (25). S-ar putea ca ei să fi fost


cuprinşi de Lumina veşnică a lui Dumnezeu, aşa cum a fost Isus la
schimbarea la faţă (Marcu 9:3); lumină care a dispărut însă odată ce au
păcătuit, dar care iarăşi îi va acoperi pe cei răscumpăraţi într-o zi
(Apocalipsa 3:4; 21:23). După câte ştim dintre toate creaturile lui
Dumnezeu, numai omul poartă îmbrăcăminte, ca semn al naturii noastre
păcătoase.

Locul grădinii Eden

Se afla pe râurile Eufrat şi Tigru, în punctul lor de confluenţă cu


Pison şi Ghihon (2:10-14). Râurile Pison şi Ghihon nu au fost identificate.
Tigru şi Eufrat izvorăsc din regiunea Munţilor Caucaz din sud-estul Asiei,
apoi curg spre sud-vest şi se varsă în Golful Persic. (vezi harta de la
pagina 79)

Astfel, s-ar părea că omul a fost creat cam la mijlocul suprafeţei


planetei, căci această regiune a Caucazului şi Eufratului se află în centrul
emisferei estice, cea mai mare dintre cele două emisfere (vezi pătratul
negru din Harta 1, pag.24).

Etnologii sunt în general de părere că această regiune ar fi fost obârşia


tuturor raselor umane. A fost regiunea din care au provenit boul, capra,
oaia, calul, porcul, câinele, mărul, piersicul, părul, prunul, cireşul, gutuiul,
dudul, agrişul, viţa de vie, măslinul, smochinul, curmalul, migdala, grâul,
orzul, ovăzul, mazărea, fasolea, inul, spanacul, ridichea, ceapa şi cele
mai multe din legumele noastre. Este leagănul rasei umane.

Babilonul

Unii cred că ţinuturile muntoase înalte din Armenia de la izvoarele


Tigrului şi Eufratului, care s-ar putea să nu fi fost la înălţime atât de
mare deasupra nivelului mării cât sunt în prezent (vezi harta de la pagina
79), s-ar putea să fi fost locul propriu-zis al Grădinii Eden, părerea
tradiţională şi aproape unanim acceptată este că Grădina Eden s-ar fi
aflat în Babilonia, lângă gura râului Eufrat.

GENEZA


65

Harta 20. Leagănul civilizaţiei umane.

în prezent. Tigrul şi Eufratul se unesc la 160 km mai sus de Golful
rersic. Fe vremea lui Avraam, golful se întindea până la Ur iar cele

£UI? ? If53" ^ ^ P i CUm indică linia

? ? If" ^ ^ P™ gUfi S6parate' 3


Yüklə 4,02 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   82




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin