Manual biblic
'• ■■ . ■' ş:>' ' .^rtRttvif'ţK1',- .•'•: (,'■>■ sd» --;j!"i /-
Yüklə 4,02 Mb.
|
'• ■■ . ■' ş:>' ' .^rtRttvif'ţK1',- .•'•: (,'■>■ sd» --;j!"i /-. PUTERILE MONDIALE DIN VREMURILE BIBLICE Şase guverne mari au dominat lumea precreştină. Fiecare din ele a
Harta 9. Imperiul Egiptean, 1600-1200 î.Cr. Coincide cu şederea Israelului în Egipt. Aici a crescut populaţia Israelului de la şaptezeci la circa 3.000.000. Harta 10. Imperiul Asirian, 900-607 î.Cr. A distrus regatul de Nord, al Israelului, în anul 721 î.Cr. Regatului Iuda i-a pretins tribut. Harta 11. Imperiul Babilonean, 606-536 î.Cr. A distrus Ierusalimul. A dus pe Iuda în captivitate. Captivitatea evreilor coincide cu durata Imperiului. 40 41 Harta 12. Imperiul Persan, 536-330 Î.Cr. A permis întoarcerea evreilor din captivitate şi a contribuit la refacerea lor ca naţiune. Harta 13. Imperiul Grec, 330-146 î.Cr. A ţinut sub dominaţie Palestina în perioada intertestamentală. (Vezi paginile 402, 403.) Harta 14. Imperiul Roman, 146 Î.Cr. până în anul 476 d.Cr. A stăpânit lumea în perioada în care a apărut CRISTOS. în această perioadă a fost întemeiată BISERICA. !fţ >>•:' DESCOPERIRI ARHEOLOGICE Valea Eufratului Locul unde au trăit primii locuitori ai pământului şi cu care se începe istoria Bibliei, este constituit de valea Tigrului şi a Eufratului. în prezent el este presărat cu movile mici, ruine ale cetăţilor antice, ale primelor cetăţi construite pe acest pământ. Cetăţile erau făcute din cărămidă. Obiceiul era să se arunce gunoiul direct în stradă sau în afara zidurilor. Casele, când erau reparate se aduceau la nivelul străzii. Când erau abandonate sau distruse în timp de război, la întoarcere, locuitorii nivelau doar ruinele, acestea formând astfel temelia unui nou oraş. Fiind din cărămidă, care se sfărâma sau se dezintegra parţial, aceste ruine formau o temelie destul de solidă pentru noua cetate, care îngropa astfel vestigiile locuitorilor ei anteriori. Drept urmare temeliile se ridicau tot mai sus, pe măsură ce o cetate înlocuia altă cetate. Când noua cetate ajungea să fie abandonată, cărămida bătută de ploi se dezintegra. Apoi peste ea se depunea un strat de pământ. Şi astfel, acoperite de furtunile cu nisip, movilele acestea conţin în interiorul lor secretele vieţii şi civilizaţiile popoarelor care s-au perindat pe acolo. Unele din aceste movile au o înălţime de 250 m sau chiar mai mult, acoperind vestigiile a vreo douăzeci de cetăţi, fiecare cetate având un strat al ei bine definit, cu unelte, vase de lut, gunoi, apoi diferite arhive şi resturi ale populaţiei care a locuit acolo în perioada aceea. Săpăturile arheologice din ultimii ani au ajuns până la stratul cel mai de jos, al primelor cetăţi, scoţând la iveală lucruri care confirmă, completează sau ilustrează în mod uimitor relatarea biblică. începuturile interesului arheologic Claude James Rich, agent al Companiei Britanice din Estul Indiei, pe când locuia în Bagdad, la 80 km nord-est de vatra Babilonului antic, a avut prilejul să vadă nişte inscripţii pe cărămizile aduse de un coleg al său din vatra cetăţii babiloniene, vizitate de acesta în 1811. Curiozitatea 1-a făcut să stea acolo zece zile, să întocmească o hartă şi să localizeze elementele acestei vaste colecţii de movile reprezentând Babilonul de odinioară. Apoi, cu ajutorul localnicilor, a săpat în interiorul movilelor şi a obţinut câteva tăbliţe, pe care le-a dus cu el la Bagdad. în 1820 el a vizitat localitatea Moşul, petrecând acolo patru luni, timp în care a schiţat un plan al movilelor de pe malul celălalt al râului, pe care el le credea a fi ruinele oraşului Ninive. Apoi a luat aceste tăbliţi şi inscripţii, pe care nici el, nici alţii nu au fost în stare să le citească. Paul Emil Botta, consulul francez de la Moşul, a început săpăturile îp aceste movile în anul 1842 şi, după zece ani, a scos la iveală minunatu palat al lui Sargon, de la Korsabad. Sir Austen Henry Layard, un englez supranumit "părintele asirio- logiei" a descoperit între 1845 şi 1851, la Ninive şi Cala, ruinele palatelor 42 celor cinci regi asirieni, menţionaţi în Biblie, precum şi marea bibliotecă a lui Asurbanipal, despre care se crede că ar fi conţinut 100.000 de vol- ume. De atunci zeci de expediţii britanice, franceze, germane şi americane au făcut săpaturi arheologice în diverse movile de ruine în văile Tigrului şi Eufratului găsind sute şi mii de inscripţii pe tăbliţe şi monumente din primele zile ale civilizaţiei umane. Lucrările continuă şi în prezent: un şuvoi neîntrerupt de inscripţii antice continuă să pătrundă în marile muzee ale lumii. Aceste inscripţii sunt într-o limbă care a ieşit de mult din circulaţie, dar importanţa lor deosebită a stârnit un viu interes printre oamenii de ştiinţă, care s-au angajat în descifrarea lor. Roca Behistun, cheie pentru descifrarea limbii Babiloniene. în anul 1835 Sir Henry Rawlinson, un ofiţer din armata britanică, a observat în Munţii Behistun, la 320 km nord-est de Babilon o rocă mare, izolată, ce se ridica la 500 m deasupra podişului în care se afla. în faţa acestei roci pe o stâncă perpendiculară, la 121 m deasupra drumului, se afla o suprafaţă netedă cu inscripţii în piatră. El a făcut cercetări şi a descoperit că este vorba de o inscripţie gravată în anul 516 Î.Cr. din ordinul lui Darius, regele Persiei, care a domnit între anii 521-485 î.Cr. acelaşi Darius sub domnia căruia s-a rezidit Templul de la Ierusalim, aşa cum ni se spune la Ezra, anul 516 fiind exact anul în care s-a terminat Templul. Această inscripţie relata pe larg, în limbile persană şi elamită care se vorbeau pe atunci în Babilon, cuceririle lui Darius. Rawlinson avea ceva cunoştinţe de persană, astfel, presupunând că este vorba de aceeaşi inscripţie în trei limbi, mânat de o perseverenţă ieşită din comun, timp de patru ani, el s-a urcat zi de zi pe rocă şi, agăţat de o protuberantă a acesteia aflată la baza inscripţiei şi având o lăţime de doar 30 cm, cu ajutorul unor scări şi scripeţi, el a început să copieze inscripţiile. în decurs de 14 ani s-au terminat multe alte traduceri. Rawlison descoperise cheia dezlegării limbii antice babiloniene şi dezvăluise lumii vastele comori ale literaturii acestui popor. Harta 15. Babilonia. Fig. 1. Roca Behistun 44 Scrierea Până mai acum câţiva ani se credea că scrierea a fost necunoscută în zilele de la început ale relatării Vechiului Testament. Acest fapt a constituit unul din argumentele de bază ale teoriei critice moderne potrivit căreia unele din cărţile Vechiului Testament ar fi fost scrise chipurile cu mult timp după ce s-au petrecut evenimentele descrise în ele, astfel ele fiind doar rodul tradiţiei orale. Dar acum arheologia a arătat incontestabil faptul că s-au tăcut însemnări SCRISE ale unor evenimente importante, datate chiar de la începutul istoriei. Originea antediluviană a scrisului Berosus a relatat despre o tradiţie potrivit căreia Xisutrus, Noe al babilonienilor, a îngropat Scrierile Sacre dinainte de potop, scrise pe tăblţe de lut ars la Sippar, şi după aceea au fost dezgropate. Există printre arabi şi evrei o tradiţie potrivit căreia Enoh ar fi făcut referi la "inscripţii ale perioadei dinainte de Potop." Cărţi antediluviene S-au găsit unele inscripţii de dinainte de Potop. Figura 2 este o tăbţă pictată găsită de Dr. Langdon la Kiş, sub depunerile Potopului. Figura 3, reprezintă peceţi găsite de Dr. Schmidt la Fara, sub stratul Potopului. Dr. Woolley a găsit la Ur sigilii de dinainte de potop. Peceţile au constituit prima formă de scris, reprezentând numele unei persoane, indicând proprietarul, apoi slujind ca semnături pe scrisori, contracte, chitanţe şi alte scrieri. Fiecare persoană îşi avea sigiliul propriu. Sigiliile erau gravate cu fierăstraie foarte fine sau burghie, pe bucăţi mici de piatră ori metal. Se foloseau imprimându-se pe tăbliţe când lutul era nears. Fig. 2. Tăbliţă dinainte de potop, găsită la Kiş. Fig. 3. Sigilii anterioare poto- pului, găsite la Fara. 45 Scrierea pictografică Scrierea a început în momentul în care Dumnezeu a pus un "semn" asupra lui Cain. Semnul acela ilustra o idee. Astfel "semnele" şi "imaginile" au ajuns sa fie folosite pentru reţinerea unor idei, cuvinte şi combinaţii de cuvinte. Aceste imagini erau pictate ori gravate pe vase sau tăbliţe de lut. La aceasta se rezuma aşadar scrierea descoperită în straturile cele mai de jos ale cetăţilor preistorice ale Babilonului: imagini pe tăbliţe de lut. Perimetrul originar de răspândire a scrisului Nu se cunoaşte cu exactitate când a fost inventat scrisul, dar se pare că a fost folosit la început numai de către scribii din principalele centre urbane. Pe măsură ce populaţia a migrat, preferând aşezările stabile teritorii necunoscute, s-au ivit o sumedenie de tradiţii panteiste, iraţionale, idolatre şi absurde, distincte de relatările biblice, pornind de la aceleaşi fapte istorice. Scrierea cuneiformă La început, un anumit semn reprezenta un cuvânt întreg sau o combinaţie de cuvinte, dar, pe măsură ce arta scrisului a evoluat, semnele au ajuns să reprezinte părţi de cuvinte sau chiar silabe. Acesta era scrisul care se folosea în Babilonia la începuturile perioadei istorice. Existau peste 500 de semne diferite cu vreo 30000 de combinaţii. în general aceste semne erau scrise pe cărămizi din lut moale sau tăbliţe având o lungime de 2-40 cm iar lăţimea circa 2/3 din aceasta, fiind scrise pe ambele părţi şi apoi arse sau uscate la soare. Scrierea alfabetică A reprezentat cu siguranţă un pas înainte în dezvoltarea scrisului semnele ajungând să înlocuiască părţi din silabe sau chiar litere. Avem aşadar o scriere mult simplificată în care 27 de semne reuşeau să acopre acelaşi număr de cuvinte ca şi cele 500 de semne cuneiforme, chiar înainte de anul 1500 î.Cr. (Vezi pag.54.) Materiale pentru scris Cuvintele: "scriere" "carte" şi "cerneală" sunt toate comune tuturor ramurilor limbii semitice, fapt care pare să indice că Scrierea de Cărţi şi Cerneala trebuie să fi fost cunoscute primilor semiţi înainte separarea lor în diferitele rase. în Babilonia se scria cel mai adesea pe tăbliţe de lut. Egiptenii foloseau piatra, pielea sau papirusul. Papirusul, precursorul hârtiei, se confecţiona din trestiile ce creşteau în ţinuturile mlăştinoase, având un diametru de 5-7 cm şi înălţimea de 25-40 cm. Trestia era tăiată în fâşii subţiri, împletită în straturi alternative, apoi era înmuiată, presată Şi transformată în coli subţiri sau suluri de circa 30 cm lăţime şi 30 până la 300 cm lungime. Uneori se foloseau şi cioburile vaselor de lut pentru scris. 46 Cărţile pre-avraamice Primele centre urbane după Potop, aşa cum se arată la paginile 85 şi 86, aparţinând Babilonului au fost Kiş, Lagaş, Acad, Ur, Babilon, Eridu, Nipur, Larsa şi Fara. în ruinele acestor cetăţi s-au găsit mii de cărţi, scrise pe piatră sau pe tăblţe de lut, înainte de vremea lui Avraam. Cinci din cele mai renumite sunt arătate aici. Harta 16. Babilonul pre-avraamic. Placa de temelie a lui Anjpada în figura 4. Este o placă de marmură de 7-10 cm. A fost găsită de Woolley (1923) lângă o piatră unghiulară a templului din Obeid, la 7 km vest de Ur. Poartă următoarea inscripţie: "Anipada, rege al Urului, fiul lui Mesanipada, a zidit aceasta în cinstea doamnei lui, Nin-Karşag" (Zeiţa-mamă). Această tăbliţă se află în prezent la Muzeul Britanic. Fig- 4. Placa de temelie Inscripţia aceasta a fost proclamată drept cel mai vechi document
Portretul familiei Ur-Nina, fig. 5, regele Lagaşului, fiii şi servitorii lui; bunicul lui Eanatum, cu inscripţii care explică acest lucru. Stela din En-hedu-anna, figura 6, fiica lui Sargon, cu inscripţii potrivit cărora s-ar putea ca ea să fi fost preoteasa zeiţei lunii de la Ur. Stela Vulturilor a lui Eanatum, fig. 7. A fost găsită la Lagaş de către Sarzac şi se află în prezent la Muzeul Luvru din Paris. Conţine relatarea victoriei asupra elamiţilor şi descrie modul de luptă: soldaţii erau dispuşi în formă unghiulară, înarmaţi cu lănci, scuturi şi coifuri. Stela lui Ur-Namur, fig. 8, făcută din calcar, înaltă de 3 m şi lată de 1,5 m, a fost găsită pe podeaua Sălii de Judecată din Ur. Acum se află la Muzeul Universităţii din Pensilvania, SUA. Ea descrie zidirea Ziguratului, în zilele de glorie ale cetăţii Ur. Este numită "Stelă a îngerilor zburători", deoarece îngerii sunt sculptaţi în zbor, deasupra capului regelui. 47 Toate acestea aruncă o nouă lumină asupra autenticităţii scrierilor primilor autori umani ai Bibliei. Arată faptul că se obişnuia să se înregistreze evenimentele mai importante încă de la începutul istoriei umane, ceea ce face să devină cert faptul că evenimentele cărţii Geneza ar fi putut fi foarte bine, şi probabil cele mai multe au şi fost, înregistrate în documentele de atunci. De asemenea, ne este tot mai uşor să credem că încă de la început Dumnezeu a format un Nucleu al Cuvântului Său şi a supravegheat transmiterea şi dezvoltarea lui de la o epocă la alta. Fig. 5. Ur-Nina ■H Fig. 6. Fiica lui Sargon
Fig. 7. Stela lui Eanatum Fig. 8. Stela lui Ur-Namur 48
Babilonul a fost leagănul rasei umane, locul grădinii Eden, scena
0 lăţime de circa 800 km. Ţinuturile mlăştinoase ale acestei regiuni erau de o fertilitate ieşită din comun. Multe secole a fost o zonă intens populată. Acum este în cea mai mare parte un deşert uriaş. Acad Numit de asemenea şi Sipar, Akad, Agade, sau Abu Habba, una din cetăţile lui Nimrod (Geneza 10:10). Capitala celui de al optulea rege dinainte de Potop (vezi pagina 72) şi capitala imperiului lui Sargon (vezi pagina 87). E situat la 50 km nord-vest de Babilon şi unul din oraşele în care s-au introdus legile lui Hammurabi. "Sipar," unul din numele lui, înseamnă "Oraşul Cărţii," fapt care indică renumele lui în ceea ce priveşte cărţile şi bibliotecile. A fost lotul în care, conform tradiţiei, s-ar fi îngropat Scrierile Sacre înainte de Potop, pentru a fi apoi dezgropate. Ruinele sale au fost excavate de Rassam, în 1881 şi apoi de Scheil în 1884. S-au găsit 60000 de tăbliţe, dintre care 30000 alcătuiau o bibliotecă completă. Lagaş
Numit de asemenea Şirpurla. Aflat la circa 80 km nord de llr, capitala Babilonului. Era una din cetăţile lui Nimrod. Excavată de Universitatea din Pennsylvania, sub conducerea lui Peters, Haynes şi Hilprecht, între anii 1888 şi 1900. S-au găsit 50000 de tăbliţe, cu inscripţii din mileniul al treilea înainte de Cristos. Printre ele şi o bibliotecă de 20000 de vo- lume reprezentând arhivele regilor; apoi coli conţinând cilindri mari de referinţă montaţi pe stative rotative, dicţionare, enciclopedii, lucrări com- plete de drept, opere de ştiinţă, religie şi literatură. Figura 9 reprezintă ruinele care au adăpostit aceste vaste biblioteci. Nipur Numit de asemenea şi Nufăr, Calneh, la 80 km sud est de Babilon. 1 'n;i din cetăţile lui Nimrod. Excavadată de universitatea din Pensylvania, sub conducerea lui Peters, Haynes şi Hilprecht, între anii 1888 şi 1900. S-au găsit 50000 de tăblii, cu inscripţii din mileniul al treilea înainte de Cristos. Printre ele şi o bibliotecă de 20000 de volume; arhivele regilor; apoi coli cu cilindri mari de referinţă montaţi pe stative rotative, dicţionare, enciclopedii, lucrări complete de drept, opere de ştiinţă, religie şi literatură. Figura 9 reprezintă ruinele în care s-au găsit aceste biblioteci vaste. lemdet Nasr O cetate de dinainte de potop, aflată la 40 km nord-est de Babi- lon. A fost distrusă de foc prin anul 3500 Î.Cr. Excavată în anul 1926 de Expediţia Field Museum-Oxford University. Aici Dr. Langdon a găsit inscripţii pictografice care indicau existenţa monoteismului iniţial (vezi pagina 62). Prisma dinastici Weld Reprezintă prima schiţă a istoriei universale ce se cunoaşte. E scrisă în anul 2170 î. Cr. de un scrib numit Nur-Nisupus, care înşiră regii de la începutul rasei umane până în vremea lui, cuprinzând şi pe cei zece regi pre-adamici. Este o prismă fru- moasă de lut ars. A fost găsită de expediţia Weld Blundell în anul 1922, la Larsa, doar la câţiva km mai la nord de L'r. în prezent se află la Muzeul Ashmolean din Oxford. Existase cu peste o sută de ani înainte de Avraam, la numai câţiva kilometri de căminul lui. Fig. 10. Prisma Weld (Prin bunăvoinţa Muzeului Ashmolean, Oxford.) Fîg. 9. Nipur (Prin bunăvoinţa Muzeului din Pensylvania) Harta 17. Cărţi din vremea lui Avraam La Obeid, 7 km vest de Ur, Woolley a găsit "cel mai vechi document istoric" (vezi pag.46). Astfel, se ştie că Avraam a trăit în centrul unei culturi literare, ce apăruse cu multe generaţii înainte de vremea lui. Codul lui Hammurabi Acest cod a fost una din cele mai importante descoperiri arheologice făcute vreodată. Hammurabi, rege al Babilonului prin anul 2000 înainte de Cristos, a fost contemporanul lui Avraam. El este identificat în mod obişnuit de arheologi cu Amrafel din Geneza 14, fiind unul din regii pe care i-a urmărit Avraam când 1-a scăpat pe Lot. Acest rege a pus scribii lui să adune şi să codifice legile regatului său. Apoi a dat ordin ca aceste legi să fie gravate în piatră şi expuse în oraşele principale ale regatului. Una din aceste pietre, aşezată în Babilon, a fost descoperită în anul 1902 pe ruinele de la Susa, de către o expediţie franceză, condusă de M. J. de Morgan. în prezent se află la Muzeul Luvru din Paris. Este un bloc de piatră neagră de diorit, bine finisat, având 2,5 m înălţime şi 0,5 m grosime, cu formă ovalară, admirabil cioplite toate patru laturile, imprimat cu scriere cuneiformă din limba ba- biloneană semitică. Are 4000 de rânduri, egale ca subiect cu mărimea unei cărţi medii din Biblie. Este cea mai lungă scriere cuneiformă descoperită vreodată. îl reprezintă pe Hammurabi primind legile de la zeul soarelui, Şamaş, legi care se referă la închinarea faţă de zei, la puterea judecătorească, la impozite, salarii şi dobânzi, la îm- prumutul banilor, neînţelegeri, că- sătorie, asociaţii de afaceri, lucrări pu- blice, construcţii de canale, la în- treţinerea lor, reguli privind transportul pasagerilor şi al mărfurilor, la comerţ internaţional şi multe alte subiecte. Fig. 1]
Codul lui Hammurabi (Prin bunăvoinţa Muzeului din Penssylvania) 51 Iată dar o carte originală, scrisă în piatră, tocmai pe vremea lui Avraam, păstrată până azi, care poartă mărturia unui sistem de jurisprudenţă, bine dezvoltat, precum şi a faptului că şi în vremea lui Avraam talentul literar era admirbil manifestat. Biblioteci din vremea lui Avraam în Ur, oraşul de baştină al lui Avraam, în Lagaş, Nipur, Sipar ca dealtfel în mai toate oraşele importante din Babilon, pe lângă şcoli şi temple existau biblioteci cu mii de cărţi, dicţionare, gramatici, tratate de referinţă, enciclopedii, anale oficiale şi cărţi de matematică, astronomie, geografie, religie şi politică. A fost perioada unei mari activităţi literare. Acum au fost create capodoperile care mai târziu aveau să fie copiate din ordinul lui Asurbanipal şi introduse în marea sa bibliotecă de la Ninive. Când a vizitat Avraam Egiptul, existau milioane de inscripţii pe piatră, papirus şi piele. în Canaan, lângă Hebron T cetatea lui Avraam - era un oraş numit Kiriat-Sefer, care înseamnă oraşul scribilor, fapt ce indică existenţa unui popor cu gusturi literare. O şcoală din timpul lui Avraam La Ur, în stratul epocii lui Avraam, fig. 12, Wolley a descoperit 150
Fără nici o îndoială, Avraam trebuie să fi primit de la Sem istoria creaţiei, a căderii omului şi a potopului. El însuşi era beneficiarul unei alegeri speciale a lui Dumnezeu, să devină întemeietorul unei naţiuni prin care într-o zi întreaga omenire avea să fie binecuvân- tată. Trăind într-o societate in- teresată în cultură, având cărţi şi biblioteci, şi fiind un om respon- sabil şi întreprinzător,' negreşit, el va fi ţinut evidenţe precise şi va fi făcut copii după analele trans- mise de la strămoşii lui, la care a adăugat istoria propriei sale vieţi, făgăduinţele lui Dumnezeu pentru el. Toate acestea, pe tăbliţe de lut, in limbajul cuneiform, care aveau să fie transmise ulterior naţiunii ... .'„,«., , . , ,, care îl va considera părintele ei. hlS' 12' Sala de clasa la Ur
52
în expediţia din anul 1798 Napoleon a dus împreună cu el şi peste o
Este cheia descifrării limbii egiptene antice. Scrierea în Egipt se făcea cu ajutorul hieroglifelor, adică o scriere cu imagini în care un simbol reprezenta un cuvânt. Deja prin anul 800 Î.Cr. intrase în uz o scriere mult mai simplă, numită "demotică", care se apropia mai mult de alfabet şi care a rămas scrierea obişnuită până în vremea romanilor, când ambele scrieri au ieşit din uz şi au fost date uitării. Astfel, aceste inscripţii nu au putut fi descifrate până când s-a găsit cheia traducerii lor, adică Piatra Rosetta. Ea a fost descoperită de M. Boussard, unul din învăţaţii care 1- au însoţit pe Napoleon în Egipt, în anul 1799 într-un oraş din punctul cel mai de vest al gurii Nilului, numit Rosetta. Acum se află la Muzeul Britanic. Este o piatră neagră de granit cu 1,20 m înălţime şi 75 cm lăţime cu o grosime de 30 cm, având trei inscripţii suprapuse, în greacă, în scrierea demotică egipteană şi în hieroglifele egiptene. Versiunea greacă se cunoştea mai dinainte. Este vorba de un decret al lui Ptolomeu V Epifanul, dat în anul 2000 Î.Cr., scris în cele trei limbi care se foloseau pe vremea aceea în Egipt şi care urma să fie impus în diferitelor cetăţi. Harta 18. Egiptul inferior. Fig. 13. Piatra Rosetta
DESCOPERIRI ARHEOLOGICE 53 Un cărturar francez pe nume Champollion după patru ani (1818-22) de muncă asiduă, comparând înţelesurile ştiute ale literelor greceşti cu semnele egiptene necunoscute a reuşit să dezvăluie tainele limbii egiptene antice. Activitatea literară în Egiptul antic Cu mii de ani înainte de venirea lui Moise, profesiunea literară fusese deja o ocupaţie importantă, nu doar în Babilon, ci şi în Egipt. Orice lucru mai important era înregistrat. în Egipt, consemnarea se făcea pe piatră, piele şi papirus. Pielea se folosea încă din dinastia IV. Faptele de vitejie ale lui Totmes al m-lea, 1500 î.Cr. din Palestina, au fost consemnate pe suluri foarte fine de pergament. Papirusul se folosea încă din anul 2700 î.Cr. Dar însemnările pe piatră erau mai durabile şi fiecarem faraon punea să i se graveze documentele regale pe zidurile palatului şi pe monumente. Au apărut astfel biblioteci întregi cu documente statale imprimate cu mare fineţe. Figura 14 înfăţişează inscripţiile de pe obeliscul reginei Hatşeput din Teba. Tăbliţele din Tell-el-Amarna în anul 1888 s-au găsit în ruinele de la Amarna, situate la jumătatea distanţei dintre Memfis şi Teba, circa 400 de tăbliţe de lut care făcuseră parte din arhivele regale ale lui Amenhotep III şi Amenhotep IV, ce au domnit în jurul anului 1400 Î.Cr. Aceste tăbliţe se află în prezent, în mare parte, la Muzeele din Londra şi Cairo. Ele au o lăţime de 5-7 cm şi o lungime de 7-23 cm. Conţin corespondenţa în scrierea cuneiformă babiloneană între diverşi regi ai Palestinei sau Siriei şi aceşti doi faraoni egipteni. Asemenea codului în piatră al lui Hammurabi, ele constituie una din cele mai importante descoperiri din perioada recentă. Fig. 14. Obeliscul lui Hatşeput Foto: Matson 54 Scrierea în Palestina şi în regiunile limitrofe S-au găsit un mare număr de inscripţii cuneiforme în Babilonul an- tic, la fel găsindu-se şi multe inscripţii hieroglifice din Egiptul antic. Dar în comparaţie cu acestea, inscripţiile din perioada antică, găsite în Palestina, sunt puţine. Acest fapt e unul din punctele de bază ale teoriei critice potrivit căreia multe din cărţile Vechiului Testament ar fi fost scrise la mult timp după ce au avut loc evenimentele descrise în ele. Astfel, ele nu ar fi, chipurile, decât rezultatul unei tradiţii orale. însă motivele pentru care regii evrei nu s-au grăbit să clădească monumente impresionante care să le perpetueze propria lor glorie, aşa cum au făcut alţii, pot fi numeroase. Totuşi, în ultimii ani s-au scos la lumină multe dovezi care indică faptul că şi evreii au lăsat urme scrise. Sichem. Aici, Sellin a găsit tăbliţe cuneiforme canaanite din perioada preisraelită, documente personale care atestează cunoaşterea şi întrebuinţarea scrierii de către oamenii Bibliei. Cea mai veche scriere alfabetică. într-un templu semitic, la Serabit, lângă minele de turcoaz din Sinai, Sir Flinders Petrie (1905) a găsit alături de inscripţii hieroglifice, o inscripţie în limbaj alfabetic, fiind cea mai veche scriere alfabetică cunoscută, datând din jurul anului 1800 î.Cr. Acesta a fost ţinutul în care petrecuse Moise 40 de ani, iar inscripţia se făcuse cu aprox. 400 de ani înainte de Moise. Ghezer. Aici, Garstang (1929) a găsit o toartă de ceaşcă din perioada 2000-1600 î.Cr. gravată cu literele scrierii sinaitice, indicând faptul că această scriere alfabetică era astfel folosită în Palestina încă de timpuriu. Bet-Şemeş. Aici, Prof. Elihu Grant, cu ocazia expediţiei arheologice a colegiului Haverford a găsit o bucată dintr-un vas de lut datat în jurul anului 1800 î.Cr. ce cuprindea o agendă cu cinci rânduri de scriere alfabetică în limba semitică, scrise cu cerneală, similare scrierii sinaitice. Lachiş. în 1934 J.L.Starkey, din echipa expediţiei arheologice Wellcome, a găsit un ulcior gravat datând din anul 1500 î.Cr. cu aceeaşi scriere alfabetică sinaitică. Lachiş este una din cetăţile pe care le-a nimicit Iosua în vreamea când "a stat soarele în loc"; mai găsim aici şi o carte scrisă pe vase de lut, cu privire la cetatea pe care a distrus-o Iosua aşa cum arăta ea înainte de cădere. Ras Şamra (Ugarit). Situat la nord de Sidon, lângă Antiohia, Ugaritul era cetate feniciană şi port la mare, între râul Eufrat şi Marea Mediterană, un loc de întâlnire al civilizaţiilor. O expediţie franceză (1929) a găsit biblioteca unui templu, o şcoală pentru scribi, un fel de seminar teologic cu o mare cantitate de tăbliţe, cu dicţionare şi lucrări de referinţă în opt limbi: babiloneană, ebraică, egipteană, hitită, sumeriană veche, unele limbi necunoscute şi un alfabet de 27 de litere mult mai vechi decât DESCOPERIRI ARHEOLOGICE oricare altul cunoscut până atunci.
Boghaz Keui, în Asia Mică, un vechi centru hetit. Aici s-a găsit o bibliotecă, cu tăbliţe cuneiforme sau de alt gen, clasificate şi aranjate pe categorii: în sumeriană, acadiană, hitită, madiană, precum şi în alte limbi, şi unele tăbliţe bilingve în cu- neiformă şi hitită. Astfel, e cert faptul că scrierea se folosea în mod curent în Palestina, Siria şi Fenicia cu secole înainte de vremea lui Moise. Dr. W. F. Albright, o autoritate în domeniul arheologiei palestiniene, precizează: "Numai o persoană foarte ignorantă mai poate spune astăzi că scrierea (în diverse forme) nu se cunoştea în Palestina şi în regiunile din imediata vecinătate, în timpul celui de-al doilea mileniu î.Cr." (Buletinul nr.60 al Şcolii Americane de Studii Orientale, Decembrie 1935). De unde rezultă că nu există nici un motiv pentru care evenimentele descrise în primele cărţi ale Bibliei să nu fi putut fi consemnate de contemporani. 55 * Boghaz Keui Hitiţii. Ras Şamra • SerabH Harta 19. Zona celor mai vechi scrieri alfabetice. Se pune atunci întrebarea: de ce aceste însemnări s-au pierdut, în vreme ce cantităţi uriaşe de inscripţii babiloniene şi egiptene s-au păstrat? Din pricina perisabilităţii materialului de scris, a papirusului şi a pielii. Şi în Egipt, cu mici excepţii, tot ce s-a scris pe papirus şi pe piatră s-a pierdut. Chiar dacă ar fi fost scris iniţial pe tăbliţe cuneiforme, aşa cum sunt unii de părere, Pentateuhul a fost curând tradus în ebraică şi copiat pe piele. Cele zece porunci, nucleul Legii, au fost gravate în piatră, dar restul a fost scris în "cărţi" (Exod 17.14). Iată deci de când au folosit evreii în mod obişnuit pielea şi papirusul pentru scrieri, care trebuiau apoi copiate şi recopiate pe măsură ce se uzau exemplarele. 56 Cine este autorul Pentateuhului? Concepţia tradiţională este că Moise a scris în mare parte Pentateuhul, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, cu excepţia celor câteva versete de la sfârşit care relatează moartea lui şi câteva interpolări accidentale ale copiştilor făcute cu scopul de a explica unele lucruri. Părerea este în concordanţă cu dovezile istorice. Concepţia critică modernă este că aici e vorba de lucrarea combinată a mai multor şcoli de preoţi, apărute prin secolul al optulea î.Cr. scrisă în scopuri partizane, opera fiind bazată pe tradiţii orale, principalii ei redactori fiind numiţi "J", "E" şi "P". Şi cu toate că opiniile criticilor privirind secţiunile care trebuie atribuite difeiţilor editori diferă, teoria este totuşi prezentată ca fiind un "rezultat sigur", apogeu al "erudiţiei moderne". Potrivit acestei păreri, nu ar fi vorba de o istorie reală, ci doar de o amestecătură de legende depăşite. Ce spune însă arheologia? Arheologia aduce în ultimul timp dovezi atât de puternice, încât produce o reacţie hotărâtă de aderare la concepţia conservatoare. Teoria după care scrisul nu se cunoştea în timpul lui Moise este lipsită de orice temei. în fiecare an sunt scoase la iveală din Egipt, Palestina şi Mesopotamia dovezi atât sub formă de inscripţii, cât şi din straturile suprapuse de pe suprafaţa pământului, care atestă faptul că evenimentele Vechiului Testament sunt fapte istorice adevărate. Cât priveşte aşa-numita "erudiţie" ea a ajuns să aibă tot mai mult respect faţă de tradiţia după care Moise a scris Pentateuhul. Un lucru e sigur: Moise ar fi putut foarte bine să scrie Pentateuhul, el fiind fost educat la palatul lui Faraon şi mai ştim că "Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor", ori, această învăţătură cuprindea şi cunoştinţe literare. Probabil el ştia mai multe despre istoria lumii anterioare decât cunoaşte oricare om de azi. El a fost conducător şi organizator al unei mişcări pe care el o vedea de o importanţă imensă pentru generaţiile viitoare. Acum se pune întrebarea: Ar fi putut el să fie atât de NECHIBZUIT încât să încredinţeze documentele şi principiile mişcării sale numai TRANSMITERII ORALE? Nicidecum, Moise a re- curs cu siguranţă la scris: (Exod 17:14; 24:4; 34:27; Numeri 17:2; 33:2; Deuteronom 6:9; 24:1, 3; 27:3, 4; 31:19, 24). în ce priveşte Geneza, se pare că Moise a folosit documente parvenind de la generaţii anterioare, în cazul Exodului, Leviticului, Numerilor şi al Deuteronomului toate au legătură cu propria lui viaţă şi fără îndoială au fost scrise sub îndrumarea lui. Fenomenele de suprapunere din însemnări se explică şi se justifică în întregime prin folosirea unor documente anterioare cu caracter atât de vechi şi sacru, încât Moise s-a ferit să le modifice în vreun fel sau să le ştirbească integritatea. In ce limbă s-a scris Pentateuhul? Probabil, în ebraica arhaică ce se scria în zilele lui Moise, pe suluri de piele sau papirus. Sau, poate în scrierea cuneiformă a Palestinei şi a Siriei, pe tăbliţe de lut care ulterior DESCOPERIRI ARHEOLOGICE 57 au fost traduse în limba ebraică. "Stilul fragmentar şi repetitiv pe alocuri este conform cu aşteptările noastre în cazul unor cărţi traduse de pe tăbliţe, care reprezentau fiecare dintre ele o carte în sine". Ce s-a întâmplat cu exemplarele originale? Dacă au fost scrise pe. papirus sau piele atunci cu timpul s-au uzat şi au fost înlocuite. Dacă s-au consemnat pe tăbliţe de lut e posibil ca ele să fi fost distruse de unii regi idolatri ai Israelului. De aici încolo, notiţele asupra descoperirilor arheologice vor apărea în capitolele biblice în care fac referinţă la ele. Sunt amintite în Manual peste o sută de descoperiri arheologice. Ele pot fi găsite cu ajutorul tabelului alfabetic de la începutul cărţii sau cu ajutorul rezumatului descoperirilor arheologice de la paginile 830-842 sau în Indexul de la paginile 855-860. Multe din descoperirile arheologice din ultima vreme, obţinute de cei ce explorează ruinele cetăţilor biblice, sunt documente mai evidente decât dacă ar fi fost scrise într-o carte. Aceste documente coincid exact cu firul narativ al Bibliei. Bucată cu bucată, Vechiul Testament este astfel ilustrat, completat şi confirmat. Chiar şi faptele care păreau mai degrabă un mit, se dovedesc a fi fost reale. Evenimente care păreau îndoielnice sunt acum confirmate. Oare nu sporeşte acest fapt şi mai mult verdicilatea Bibliei ca un tot unitar, facilitând încrederea noastră deplină în afirmaţiile Bibliei şi în promisiunile ei minunate, atât pentru viaţa de aici, cât şi pentru cea viitoare? Cea mai importantă afirmaţie din Biblie este aceea că HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORŢI. Pentru acest lucru s-a scris toată Biblia, fără de care ea nu înseamnă nimic. Este faptul care dă sens vieţii, fără de care viaţa nu ar avea nici un rost. Este temelia nădejdii noastre că vom învia şi noi la rândul nostru pentru viaţa veşnică. Nu este oare o mângâiere pentru noi să ştim că tocmai cartea care s- a zidit în jurul acestui eveniment e dovedită a fi o carte istorică în mod consecvent? Şi astfel nu căpătăm noi oare o îndoită asigurare asupra faptului că EVENIMENTUL CEL MAI IMPORTANT din toate veacurile este O REALITATE ISTORICĂ DE NECONTESTAT? GENEZA
începuturile lumii, ale omului, ale naţiunii ebraice; Creaţia, Potopul, Avraam, Isaac, lacov şi losif Cine este autorul Genezei? Tradiţia seculară ebraică şi creştină spune că Moise, călăuzit de Dumnezeu, a alcătuit Geneza cu ajutorul documentelor antice existente în zilele sale.Cartea se incheie cu aprox. 300 de ani înainte de Moise. Neîndoilnic el a primit aceste informaţii prin revelaţie directă de la Dumnezeu sau i-au parvenit dovezi şi însemnări istorice de la înaintaşii lui. Deschizându-se cu imnul creaţiei, Geneza dă apoi zece "cărţi de generaţii" care constituie cadrul Genezei.Se pare că ele au fost încorporate chiar de Moise, cu adăugirile şi explicaţiile pe care Dumnezeu l-ar fi călăuzit să le introducă.Aceste unsprezece documente sunt următoarele: "Imnul Creaţiei".(1:1-2:3) "Generaţiile Cerurilor şi Pământului".(2:4-4:26) "Cartea generaţiei lui Adam".(5:l-6:8) "Generaţiile lui Noe".(6:9-9:28) "Generaţiile fiilor lui Noe". (10:1-11:9) "Generaţiile lui Seni". (11:10-26) "Generaţiile lui Terah".(l 1:27-25:11) "Generaţiile lui Ismael".(25:12-18) "Generaţiile lui Isaac".(25:19-35:29) "Generaţiile lui Esau".(36:l-43) "Generaţiile lui lacov".(37:2-50:26) Aceste unsprezece documente, iniţial nişte însemnări de familie ale
Este o descriere poetică, într-un ritm maiestuos, echilibrat, care cuprinde fazele succesive ale creaţiei, prezentate în formula frecventă în Biblie bazată pe cifra şapte.în toată literatura nu există o relatare mai 58 GENEZA 59 sublimă a originii lucrurilor. Cine a scris Imnul Creaţiei? A fost folosit de Moise, dar fără îndoială
De unde a ştiut autorul ce s-a întâmplat înainte să fi apărut omul? Fără îndoială, Dumnezeu i-a "revelat trecutul îndepărtat, tot aşa cum mai târziu viitorul a fost descoperit profeţilor." Cine ştie dacă nu cumva Dumnezeu însuşi 1-a învăţat pe Adam acest imn.Şi poate că a fost recitat pe cale orală în cercul familiei sau cântat sub formă de ritualuri în închinarea primitivă ( imnurile constituiau o parte însemnată a primelor forme de literatură) dealungul generaţiilor până când a fost inventat scrisul, Dumnezeu însuşi fiind Acela care a supravegheat transmiterea lui, până când, în cele din urmă, prin mintea strălucită a lui Moise, acest imn şi-a ocupat locul, ca primă rostire a Cărţii divine a începuturilor. Dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum credem noi, şi dacă Dumnezeu a ştiut de la început că avea de gând să folosească Biblia ca instrument principal de răscumpărare a omului, atunci de ce este greu de crezut că Dumnezeu însuşi, când 1-a creat pe om, i-a dat germenele, şi nucleul acestei Cărţi? Capitolul 1:1. Crearea Universului "La început" DUMNEZEU a creat Universul. Ceea ce urmează, în cele şapte zile, descrie modelarea substanţei deja create, pregătirea suprafeţei pământului pentru crearea omului şi amenajarea unei locuinţe corespunzătoare. Crearea omului, conform cronologiei biblice, a avut loc prin anul 4000 î.Cr. Dar crearea Universului s-a petrecut probabil cu foarte mult timp înainte. Cine L-a făcut pe Dumnezeu? Chiar un copil îţi poate pune această întrebare, dar nimeni nu va putea da răspunsul. Sunt unele lucruri care ne depăşesc. Noi nu putem concepe începutul timpului, nici sfârşitul Iui, după cum ne depăşesc şi hotarele spaţiului.Lumea există dintotdeauna sau a fost făcută din nimic. Ori una, °n alta, pe nici una din variante nu o putem percepe cu advărat. Ştim insa un lucru: că din toate lucrurile ce pot fi cuprinse de gândirea noastră, cea mai înălţătoare e PERSONALITATEA, adică mintea şi inteligenţa noastră. De unde vine ea? Oare putea materia noastră să creeze inteligenţa? Prin CREDINŢĂ noi acceptăm ca punct ultim al gândurilor noastre, o Putere mai presus de noi înşine - DUMNEZEU, cu speranţa ca intr-o zi, în lumea cealaltă, vom înţelege tainele existenţei. 60 Universul creat de Dumnezeu Astronomii cred despre Calea Lactee, galaxia de care aparţine Pământul, că împreună cu sistemul nostru solar, ar conţine 30.000.000.000 de sori, mulţi dintre ei fiind cu mult mai mari decât soarele nostru, care este de un milion şi jumătate de ori mai mare decât Pământul. Calea Lactee are forma unui ceas subţire de mână, diametrul ei fiind de 200.000 ani lumină: un an lumină este distanţa pe care o parcurge lumina într-un an, cu viteza de 300.000 Km. pe secundă. Ex- istă cel puţin o sută de mii de galaxii asemenea Căii Lactee, aflându-se chiar distanţe de milioane de ani lumină între ele.Şi toate acestea s-ar putea să nu reprezinte decât un fir de praf din ceea ce se afla dincolo de infinit, în nemărginirea spaţiului. Capitolele 1:2 la 2:3. Cele şapte zile Nu ştim dacă a fost vorba de zilele de 24 de ore sau de perioade succesive. Cuvântul "zi" are sensuri diferite în funcţie de context. în 1:5 termenul e folosit cu sensul de lumină.în 1:8, 13 pare să însemne o zi de 12 ore. în 2:4 pare să cuprindă întreaga perioadă a creaţiei. în pasaje cum ar fi cele din Ioel 3:18, Fapte 2:20, Ioan 16:23, "ziua aceea" pare să însemne întreaga eră creştină. în pasaje ca cele din II Timotei 1:12 termenul pare să se refere la perioada de după a doua venire a Domnului. Iar în Psalmul 20:4 şi în II Petru 2:8, ni se spune ca "o zi pentru Domnul este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi." Acest capitol nu este un tratat ştiinţific, dar armonia cu descoperirile şi cunoştinţele actuale ale biologiei şi zoologiei, este uimitoare. Prima zi, 1:2-5 Lumina. Lumina trebuie să fi fost cuprinsă în expresia "cerurile şi pământul" care au fost create la "început." Dar suprafaţa pământului trebuie să fi fost încă în întuneric, deoarece scoarţa pământului aflată în răcire, acoperită cu ape ce fierbeau, trebuie să fi produs straturi foarte dense de ceaţă şi gaze, care ascundeau în întregime lumina soarelui. Lumina şi succesiunea zilei şi a nopţii au fost stabilite pe suprafaţa pământului atunci când procesele de răcire au diminuat densitatea cetii suficient pentru a permite pătrunderea luminii. Totuşi, soarele propriu zis, nu a devenit vizibil decât în ziua a patra. A doua zi, 1:6-8 întinderea numită "Cer", înseamnă aici atmosfera sau stratul de aer
GENEZA
61 A treia zi, 1:9-13 Uscatul şi vegetaţia. Până acum, se pare că suprafaţa pământului fusese
A patra zi, 1:14-19 Soarele, Luna, Stelele. Trebuie să fi fost create "la început."în prima
A cincea zi, 1:20-25 Vieţuitoarele mării, păsările. Notaţi progresia: prima şi a doua zi,
A şasea zi, 1:24-31 Animalele de uscat şi OMUL. Pământul, în sfârşit, era gata pentru a
A şaptea zi, 2:1-3 Dumnezeu s-a odihnit. Dar nu la modul absolut (Ioan 5:17), ci doar
în anii recenţi s-au găsit în ruinele de la Babilon, Ninive, Nipur şi Aşur, săpate pe tăbliţe care erau în circulaţie înainte de Avraam, epopei ale creaţiei, sub diferite forme, care sunt însă izbitor de asemănătoare cu "Imnul Creaţiei" din Geneza. Există şapte tăbliţe (sau epoci) ale creaţiei- "la început"' un "abis primar" - un "haos al apelor" numit "adâncul" - zeii "au făurit toate lucrurile" - au făcut "firmamentul de sus şi cel de jos" - "au pus temeliile cerului şi ale pământului" - în a patra zi "au rânduit stelele" - "au făcut iarba şi tot ce e verde" - "fiarele câmpului şi vitele şi toate fiinţele" - în ziua a şasea "l-au făcut pe om din ţărâna pământului" - "ei au devenit fiinţe vii" - "omul trăia cu nevasta lui " - "erau prieteni" - "într-o grădină era locuinţa lor " - "haine nu cunoşteau " - "ziua a şaptea a fost rânduită o "zi sfântă," şi le-au poruncit "să înceteze orice lucru." Aceste relatări babiloniene şi asiriene despre Creaţie sunt toate marcate de un evident politeism. Dar întrucât au atât de multe puncte de asemănare cu relatarea adevărată a Genezei, s-ar părea că ar fi avut o origine comună. Oare nu constituie aceste tradiţii corupte o mărturie a faptului că există un original divin? NOTA ARHEOLOGICA: Monoteismul iniţial Biblia ne reprezintă rasa umană ca pornind cu credinţa într-un
Sir Flinders Petrie a spys despre religia iniţială a Egiptului că a fost monoteistă. Sayce a anunţat în anul 1898 că a descoperit pe trei tăbliţe separate din Muzeul Britanic, care datează din vremea lui Hammurabi, cuvintele "Iahve (Iehova) este Dumnezeu." Antropologi de frunte au anunţat recent că la toate rasele primitive a existat credinţa într-un Dumnezeu suprem: (vezi " Originea şi creşterea religiei - Fapte şi teorii." scrisă de Dr.Schmidt). "Generaţiile cerurilor şi pământului", 2:4-4:26 Numită uneori "a doua istorie a Creaţiei." începe printr-o referire la GENEZA starea pustie a pământului (2:5, 6), care corespunde cu prir "zilei a treia" din "prima istorie" (1:9, 10); apoi dă unele de; prima parte a "zilei a treia" din pruna îsione (i:y, iu;; apoi ua uneie detalii omise
Cine a fost autorul iniţial al acestui document? Documentul acesta parcurge istoria până la a şasea generţie a urmaşilor lui Cain (4:17-22) şi se încheie cu Adam care era încă în viată! (El a trăit până în a opta generaţie a urmaşilor lui Set (5:4- 25). Astfel toate lucrurile din a doua relatare s-au întâmplat în timpul vieţii lui Adam. Dacă scrierea n-a fost inventată în timpul vieţii lui Adam, oare nu s-ar putea atunci ca Adam să fi povestit aceste lucruri în cercul familiei sale, aşa încât cel puţin miezul lor să fi luat o formă fixă până la apariţia scrisului? Oare nu s-ar putea ca Moise să fi întregit istoria căderii omului, în linii mari, chiar din cuvintele povestite de însuşi Adam? Capitolul 2:4-17, Grădina Eden în capitolul 1, Creatorul este denumit "Dumnezeu" (Elohim), nume generic pentru Fiinţa Supremă.Aici este numit "Domnul Dumnezeu" (Iehova Elohim), numele Lui personal, primul pas din revelaţia lui Dumnezeu despre El însuşi. "Nu se dăduse încă ploaie... ci un abur se ridica" (5, 6). Acesta trebuie să însemne că, o vreme pământul a fost udat de ceaţă groasă, deoarece suprafaţa pământului era atât de caldă şi deci vaporii erau atât de denşi, încât stropii de ploaie de la marginea norilor se transformau din nou în vapori înainte de a ajunge pe pământ. "Pomul vieţii" (9; 3:23) se poate să fi fost o hrană propriu-zisă a nemuririi, indicând faptul că nemurirea depinde de ceva din afara noastră. Astfel pomul va fi din nou accesibil celor care şi-au spălat hainele în sângele Mielului (Apocalipsa 2:7; 22:2, 14) "Pomul cunoştinţei binelui şi răului" (9, 17) era "bun la mâncare", "plăcut la vedere", şi "de dorit ca să-1 facă pe cineva înţelept" (3:6). Oricare ar fi fost natura exactă a acestui pom, literală, figurată sau simbolică, esenţa păcatului lui Adam şi Eva, cel puţin în parte, a constat in următorul fapt: transferarea controlului asupra vieţilor lor de la Dumnezeu la ei înşişi. Dumnezeu le spusese, în esenţă, că pot să facă tot ce doresc, cu EXCEPŢIA unui singur lucru. A fost un test al ascultării lor. Câtă vreme se abţineau, Dumnezeu era Stăpânul lor. Când, în ciuda poruncii lui Dumnezeu, au săvârşit acel unic lucru, s-au făcut stăpânii j°r înşişi. Oare nu este chiar asta esenţa păcatului uman? De la început umnezeu 1-a rânduit pe om să trăiască veşnic, cu o singură condiţie: să asculte de Dumnezeu. Omul a căzut. A urmat apoi îndelungatul şi anevoiosul proces al răscumpărării, realizat de Mântuitorul, prin intermediul căruia omul poate să-şi recâştige starea pierdută. Viaţa se atla numai în ascultare de Dumnezeu. 64 Capitolul 2:18-25. Crearea femeii S-a afirmat deja în 1:17 că omul a fost creat "parte bărbătească şi parte femeiască". Aici crearea femeii este descrisă mai pe larg. Acum, la începutul rasei umane este rânduită originea divină şi sanctitatea căsătoriei: un singur bărbat, o singură femeie - un singur trup (24) Scriptura prezintă căsătoria ca fiind corespondentul pământesc al relaţiei dintre Cristos şi Biserică (Efeseni 5:25-32; Apocalipsa 19:7; 21:2, 9). Biserica este Mireasa lui Cristos. Mireasa lui Adam a fost făcută din coasta lui, în timp ce acesta dormea (21, 22). S-ar putea ca aceasta să fie o primă întruchipare a Bisericii, Mireasa lui Cristos, care s-a născut din "sângele şi apa" ce au ieşit din coasta lui Cristos în vreme ce El "dormea" pe Cruce (Ioan 19:34; 1 Ioan 5:6, 8). "Erau goi şi totuşi nu le era ruşine" (25). S-ar putea ca ei să fi fost cuprinşi de Lumina veşnică a lui Dumnezeu, aşa cum a fost Isus la schimbarea la faţă (Marcu 9:3); lumină care a dispărut însă odată ce au păcătuit, dar care iarăşi îi va acoperi pe cei răscumpăraţi într-o zi (Apocalipsa 3:4; 21:23). După câte ştim dintre toate creaturile lui Dumnezeu, numai omul poartă îmbrăcăminte, ca semn al naturii noastre păcătoase. Locul grădinii Eden Se afla pe râurile Eufrat şi Tigru, în punctul lor de confluenţă cu Pison şi Ghihon (2:10-14). Râurile Pison şi Ghihon nu au fost identificate. Tigru şi Eufrat izvorăsc din regiunea Munţilor Caucaz din sud-estul Asiei, apoi curg spre sud-vest şi se varsă în Golful Persic. (vezi harta de la pagina 79) Astfel, s-ar părea că omul a fost creat cam la mijlocul suprafeţei planetei, căci această regiune a Caucazului şi Eufratului se află în centrul emisferei estice, cea mai mare dintre cele două emisfere (vezi pătratul negru din Harta 1, pag.24). Etnologii sunt în general de părere că această regiune ar fi fost obârşia tuturor raselor umane. A fost regiunea din care au provenit boul, capra, oaia, calul, porcul, câinele, mărul, piersicul, părul, prunul, cireşul, gutuiul, dudul, agrişul, viţa de vie, măslinul, smochinul, curmalul, migdala, grâul, orzul, ovăzul, mazărea, fasolea, inul, spanacul, ridichea, ceapa şi cele mai multe din legumele noastre. Este leagănul rasei umane. Babilonul Unii cred că ţinuturile muntoase înalte din Armenia de la izvoarele Tigrului şi Eufratului, care s-ar putea să nu fi fost la înălţime atât de mare deasupra nivelului mării cât sunt în prezent (vezi harta de la pagina 79), s-ar putea să fi fost locul propriu-zis al Grădinii Eden, părerea tradiţională şi aproape unanim acceptată este că Grădina Eden s-ar fi aflat în Babilonia, lângă gura râului Eufrat. GENEZA
65 Harta 20. Leagănul civilizaţiei umane. în prezent. Tigrul şi Eufratul se unesc la 160 km mai sus de Golful
Yüklə 4,02 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||