Manual biblic

ai săi umblase în păcatele lui Ieroboam, fondatorul acestui regat.
Dumnezeu trimisese profeţi nenumăraţi şi judecăţi numeroase, în efortul
de-a întoarce poporul de la păcatele lui, dar totul a fost în zadar. Israelul
era lipit de idolii săi. Nu a mai existat nici un remediu şi mânia lui
Dumnezeua venit peste ei şi i-a alungat din ţară.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Osea. "Osea 1-a ucis pe Pecah şi a domnit
în locul lui." (15:30). Osea a plătit tribut regelui Asiriei (17:3).

O inscripţie a lui Tiglath-Pileser, care spune: "Pecah, regele lor a

fost răsturnat de ei. Eu am pus pe Osea peste ei. De la el am primit zece
talanţi de aur şi o mie de talanţi de argint."

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Captivitatea lui Israel. "împăratul Asiriei
a împresurat Samaria timp de trei ani, a cucerit-o şi a dus Israelul în
captivitate... şi a adus oameni de la Babilon...şi i-a aşezat în cetăţile
Samariei" (17:5, 6, 24).

O inscripţie a lui Sargon (vezi pagina 287) spune: "în primul

CarchemişV----*«3.ran

♦ Hanian

Khorsabad

SAMARIA

Rabilon

Samaria
': Ierusalim

Harta 45. Asiria-Canaan.

meu an am capturat Samaria, am luat 27000 de robi. Oameni din alte
ţări, care niciodată nu au plătit tribut i-am colonizat în Samaria."
Asiria

Imperiul asirian a distrus regatul Israelului. în anii recenţi s-au

descoperit analele regilor asirieni în care ei au pus să se consemneze
faptele lor de vitejie. In aceste anale apar numele a zece regi evrei: Omri,
Ahab, Iehu, Menahem, Pecah, Uzia,Ahaz, Ezechia şi Mânase. Apar de
asemenea multe afirmaţii care confirmă adevărurile şi declaraţiile Bibliei.
Se spune de exemplu că Ninive a fost capitala (vezi paginile 365, 369).

Politica asiriană a fost să deporteze pe popoarele cucerite în alte ţări,

să distrugă simţul lor naţionalist şi să-i facă astfel mai supuşi. Asirienii
au 'ost mai războinici. Majoritatea popoarelor din vremea aceea duceau
războaie de jaf şi asuprire. Asirieni par să fi fost cei mai răi dintre toţi.
Iii şi-au zidit statul pe prăzile luate de la alte popoare. Ei practicau cruzi-
mea. Pe prizonieri îi jupuiau de vii sau le tăiau capetele, picioarele,
nasul, urechile sau le scoteau ochii ori le smulgeau limba, sau făceau
piramide de capete omeneşti, toate aceste acte având menirea să inspire
groaza.

Asiria a fost întemeiată înainte de anul 2000 înainte de Cristos, de

^c°ionişti din Babilon şi multe secole a fost supusă Babilonului sau în

conflict cu acesta. în jurul anului 1300 î.Cr. Şalmaneser I, a rupt jugul

abilonului şi a domnit peste întreaga vale a Eufratului. Apoi Asiria a

intrat în declin. Tiglat-Pileser I (1120-1100) a ridicat din nou Asiria la

210

poziţia de mare împărăţie.

Apoi a urmat o altă perioadă de declin, după care o epocă glorioasă
de 300 de ani, când Asiria a fost imperiul mondial sub următorii regi:

Assur-Nasipal II (85-860 î.Cr.). A făcut din Asiria cea mai bună maşină

de luptă din lumea antică.

Şalamaneser II (860-808 î.Cr.). Primul rege al Asirici care a intrat în

conflict cu Israelul. Ahab a luptat împotriva lui. Iehu a plătit tribut.

Şansi-Adad (825-808). Adad-Nirari (808-783). Şalmaneser m (783-

771). Assur-Dayan (771-753), Assur-Luş (753-747). O perioadă de declin.

Tiglath-Pileser III (747-727). Numele său personal a fost "Pul". El a

dus Israelul de nord în robie (734 î.Cr. Vezi Isaia 7).

Şalmaneser IV (727-722). A împresurat Samaria; a murit în timpul

asediului.

Sargon II (722-705). A terminat distrugerea Samariei şi robia

Israelului. Sargon I fusese un rege babilonian care a trăit cu 2000 de ani
înainte.

Sanherib (705-681). Cel mai renumit dintre regi asirieni. învins de

un înger la porţile Ierusalimului. A ars Babilonul (vezi II Cronici 32).

Esar-Haddon (681-668). A rezidit Babilonul. A cucerit Egiptul. A

fost unul din cei mai mari regi asirieni.

Assur-Banipal (669-626).(Sardonopalus, Osnapper). A nimicit Teba.

A înfiinţat o mare bibliotecă. A fost puternic, crud şi a avut gusturi
literare.

Assur-Etil-Ilani, Sin-Sar-Iskun (Saracos) (626-607). O perioadă de

hărţuieli din partea sciţilor, mezilor şi babilonienilor, datorită cărora
brutalul imperiu a căzut.

Capitolele 18-25 vorbesc despre restul de 9 regi ai lui Iuda, de la

Ezechia la Zedechia. (Privitor la notele asupra acestor regi, vezi la II
Cronici 29:36).
Captivitatea lui Iuda, în Babilon, 606 î.Cr.

Capitolul 25. Zedechia (597-586 î.Cr.), ultimul rege al lui Iuda.

Ducerea în robie a lui Iuda s-a realizat în patru faze:

606 Î.Cr. Nebucadneţar a învins pe Ioiachim şi a luat comorile din

Templu, ducând în robie la Babilon familia regală, inclusiv pe Daniel (
II Cronici 36:6-7; Daniel 1:1-3).

597 î.Cr. Nebucadneţar a venit din nou şi a dus restul comorilor, pe

regele Ioiachim, şi zece mii dintre prinţi, ofiţeri şi oameni de seamă, toţi
fiind duşi în robie la Babilon (II Regi 24:4-16).

586 Î.Cr. Babilonienii au venit din nou şi au ars Ierusalimul, au dărâmat

zidurile şi au scos ochii regelui Zedechia, l-au dus în lanţuri la Babilon,
împreună cu 832 de robi, lăsând în urmă doar pe cei mai săraci locuitori
ai ţării (II Regi 25:8-12; Ieremia 52:28-30).

Rezumatul e mai mic în Ieremia decât în Regi, cuprinzându-i probabil

numai pe cei mai importanţi. Babilonienilor le-a trebuit un an şi jumătate

n regi

211

să supună Israelul. Ei l-au asediat în anul al nouălea al lui Zedechia, în

luna a zecea. Ierusalimul a căzut în anul al unsprezecelea, luna a patra,
ziua a noua. O lună mai târziu, cetatea a fost arsă în ziua a şaptea a lunii
a cincea.

Astfel lui Nebucadneţar i-au trebuit 20 de ani ca să distrugă

Ierusalimul. Ar fi putut s-o facă de la început dacă ar fi dorit, dar n-a
vrut decât tribut. Apoi mai e şi faptul că Daniel, pe care 1-a dus în Babilon
la începutul celor douăzeci de ani, curând a devenit prietenul lui
Nebucadneţar şi consilierul său şi, probabil, că acesta a avut o influienţă
asupra sa, până când a intervenit alianţa evreilor cu Egiptul, care 1-a
forţat pe Nebucadneţar să şteargă Ierusalimul de pe hartă.

581 Î.Cr. La cinci ani după arderea Ierusalimului, babilonienii au

venit din nou şi au luat încă 745 de robi (Ieremia 52:30), chiar după ce
un grup destul de mare, printre care şi Ieremia, fugise în Egipt (Ieremia
43). Căderea Ierusalimului a prilejuit lucrarea celor trei mari profeţi:
Ieremia, Ezechel şi Daniel.

Robia lui Iuda în Babilon fusese prezisă cu 100 de ani înainte de Isaia

şi Mica (Isaia 39:6; Mica 4:10). Acum, când s-a realizat, Ieremia a prezis
că va ţine 70 de ani (Ieremia 25:11, 12).

Acesta a fost sfârşitul regatului pământesc al lui David. Dăinuise 400

de ani. A fost reînviat spiritual odată cu venirea lui Cristos, urmând ca
împlinirea să se facă în slavă la întoarcerea Lui.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Nebucadneţar a ars cetăţile lui Iuda (25:9;
Ieremia 34:7). La Lachiş, Betel, Kiriath-Sefer şi Bet-Şemeş s-au găsit
straturi de cenuşă provenite de la focul nimicitor care a avut loc în 600
înainte de Cristos. Au fost focurile lui Nebucadneţar. La Lachiş, la Bet-
Şemeş, focul a mistuit cetăţile atât de repede, încât sub straturile de
dărâmături şi cenuşă s-au găsit la Lachiş comorile templului, altarul,
cădelniţa, ligheanele şi oasele jertfelor animale. Iar la Bet-Şemeş s-au
găsit provizii de hrană, măsline, linte şi stafide.

Babilon

Asiria a dus Israelul în captivitate între anii 734-721 î.Cr.
Babilon a dus pe Iuda în robie (606-586 î.Cr.).
Asiria deţinea partea de nord a văii râului Eufrat.
Babilon deţinea partea de sud a văii râului Eufrat.
Ninive era capitala imperiului asirian.
Babilon era capitala imperiului babilonean.
Ninive şi Babilon se află la o distanţă de 480 km între ele .
(Vezi harta de la pagina 209).

Vechiul imperiu babilonian

Babilonia a fost leagănul rasei umane (vezi la paginile 42, 64, 65)

In jurul anului 200 înainte de Cristos, Babilonul a fost puterea cea

mai mare a lumii. Apoi au urmat lupte intermitente la o mie de ani mai

târziu.

L
212

Apoi, 30 de ani de supremaţie asiriană (885-607 î.Cr. vezi pagina

209.)

Noul imperiu babilonean

(606 la 536 î.Cr.) Este numit uneori imperiul neo-babilonean. Acesta

a fost imperiul care a înfrânt puterea Asiriei şi, în expansiunea sa spre
vest, a nimicit pe Iuda şi a cucerit Egiptul. Regii săi au fost:

Nabololasar (625-604 î.Cr.) Vice-rege al Babilonului. El a sfărâmat

jugul Asiriei (625 î.Cr.) şi a stabilit independenţa Babilonului. Cu ajutorul
lui Cyaxares Medul, el a cucerit şi a nimicit cetatea Ninive (607 sau 612
Î.Cr. Vezi pag. 368). Fiul său Nebucadneţar (609 Î.Cr. a devenit
comandantul oştilor tatălui său şi, în anul 606 î.Cr. a devenit co-regent
cu tatăl său.

Nebucadneţar (606-561 î.Cr.). Cel mai mare dintre toţi regii

babilonieni. Este unul dintre cei mai mari monarhi din toate timpurile.
A domnit 45 de ani. Imperiul babilonean este în mare măsură opera sa.
El a dezvoltat puterea Babilonului, făcând-o să se întindă peste întreaga
lume cunoscută de atunci. A înfrumuseţat cetatea Babilonului dincolo
de orice imaginaţie (vezi pag. 336, 341). El este cel care i-a dus pe evrei
în robie, inclusiv pe Daniel şi Ezechiel. l-a plăcut foarte mult de Daniel
şi l-a făcut unul din consilierii săi principali. Negreşit influienţa lui Daniel
a avut darul de a uşura situaţia robilor evrei (vezi şi la paginile 336-344,
în legătură cu Nebucadneţar şi Babilon).

Evil-Merodach (561-560). Neriglissar (559-556). Labaş-Marduc

(556).

Nabonidus (556-536 î.Cr.). Fiul lui Belşaţar, co-regent în ultimii ani

ai domniei sale. Babilonul a căzut. Supremaţia a trecut în mâinile Persiei.
(în ce priveşte istoria mâinii care a scris pe perete, şi căderea Babilonului,
vezi pagina 344.)

Imperiul Babilonean a durat 70 de ani. Cei 70 de ani ai robiei lui Iuda

au fost exact cei şaptezeci de ani cât a stăpânit Babilonul lumea. In
acelaşi an când Cirus, regele Persiei, a cucerit Babilonul (536 î.Cr.), el a
autorizat întoarcerea evreilor în ţara lor.

Babilonul, asupritorul poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testa-

ment, a împrumutat numele său bisericii apostate (Apocalipsa 17).

I CRONICI

Genealogii
Domnia lui David

Cele douăsprezece cărţi anterioare ale Bibliei s-au terminat cu robia

naţiunii ebraice. Acum I şi II Cronici repetă in mare parte aceiaşi istorie
şi se încheie în acelaşi punct. Cărţile constituie o recapitulare a tot ceea
ce s-a petre-u până acum, atenţie deosebită fiind acordată domniei lui
David, a lui Solomon şi a următorilor regi ai lui Iuda.

I Cronici este, în mare parte, identică cu I Samuel. Are de-a face cu

istoria lui David şi conţine la început o prefaţă de nouă capitole cu
genealogii, care parcurg perioada de la Adam la întoarcerea evreilor din
robie, constituind un rezumatat al întregii istorii sacre de până aici.
Autorul

I ŞJ D Cronici, Ezra şi Neemia au fost, iniţial, o singură culegere de
lucrări. Tradiţia ebraică susţine că Ezra este autorul lor.

Se fac mereu referiri la alte istorii, anale şi arhive oficiale: "Cronicile

Regelui David" (I Cronici 27:24); "Cartea lui Samuel văzătorul, cartea
lui Natan, profetul, prorocia lui Ahia din Silo şi viziunile lui Iddo
văzătorul" (II Cronici 9:29); "Cartea lui Semaia profetul şi a lui Iddo
văzătorul" (U Cronici 12:15); 'Istoria profetului Iddo" (II Cronici 13:22);

Cartea lui Iehu, fiul lui Hanani, care e pomenit în Cartea regilor lui

Israel" (II Cronici 20:34); "Istoria Cărţii regilor" (II Cronici 24:27);

Faptele lui Uzia, pe care le-a scris Isaia" (II Cronici 26:22); "Viziunea

«•1 '^{a profetul}" (ⁿ Cronici 32:32); "Cuvintele văzătorilor" (IlCronici

Semnificaţia dublei naraţiuni

întrucât credem că întreaga Biblie este Cuvântul lui Dumnezeu,

estmat uzului universal, ne întrebăm dacă nu cumva Dumnezeu va fi

^avut şi un alt scop decât acela de a împlini nevoia imediată a lui Ezra, de

^{a re}P°P^ula ţara, fapt care L-a determinat să repete această porţiune din

»storia sacră.

Repetiţia denotă importanţa. Cel puţin este o atenţionare de a nu negli-

I acesta parte a Bibliei. Chiar dacă ni se pare cam insipidă lectura Regilor

a <- romcilor, ele conţin totuşi istoria legăturilor lui Dumnezeu cu

213

214

poporul Său, şi, citind în continuare, găsim ici şi colo unele din bijuteriile

cele mai rare ale Scripturii.

Diferenţa dintre Regi şi Cronici

Cartea Regi redă istoria paralelă a regatelor de nord şi de sud, în

vreme ce cartea Cronici se mărgineşte la regatul de sud. Se pare că la
Cronici preocuparea de căpetenie este îndreptată asupra Regatului lui
David şi asupra aducerii la zi a genealogiei acestuia.

Capitolele_1_la_9._Genealogiile'>Capitolele 1 la 9. Genealogiile

Aceste genealogii par să fi avut ca scop imediat repopularea ţării

potrivit cu însemnările publice. Cei care se întorseseră din captivitate au
fost îndreptăţiţi la pământul care aparţinuse familiei lor. în Vechiul Tes-
tament pământul fusese repartizat pe familii şi nu putea fi vândut în
afara familiei (vezi Levitic 25).

Astfel, preoţia era ereditară în familie. Un preot era succedat de fiul

lui. Aceasta era legea ţării.

Tot aşa a fost şi cu spiţa regală a lui David. (Vezi în continuare la

pagina 415.)

Majoritatea genealogiilor sunt incomplete, cu multe întreruperi în

cadrul listelor. Dar spiţa de bază se menţine mereu. Ele au fost probabil
adunate din multe însemnări care existaseră pe tăbliţe de lut, papirus sau
pergament. în mare parte au fost copiate din cărţile anterioare ale
Vechiului Testament.

Aceste 9 capitole cu genealogii din generaţie în generaţie com-

primă toată istoria biblică de până acum. Nu e probabil nevoie să fie
citite pentru devoţiunile personale ale fiecăruia atât de des precum
sunt citite alte părţi ale Scripturii, dar în fapt chiar aceste genealogii şi
altele similare formează scheletul Vechiului Testament, ceeace îl
susţine şi-i conferă unitate, ceea ce leagă Biblia, făcând-o istorie, şi nu
legendă.
Capitolele 10, 11, 12. David este încoronat ca rege

Cartea II Samuel şi cartea I Cronici, cu excepţia genealogiilor, sunt

consacrate în întregime domniei lui David. I Cronici acordă o atenţie
deosebită organizării serviciilor de la Templu. Fiind scrisă după în-
toarcerea din captivitate, poate ar fi nimerit să spunem că I Cronici a
fost un fel de predică istorică, bazată pe II Samuel, având menirea să-i
încurajeze pe exilaţi în lucrarea de refacere a închinării de la Templu şi
repunerea ei la locul ce i se cuvenea în viaţa religioasă a poporului.

In II Samuel 2-4 se relatează cum a fost făcut David rege peste Iuda,

după moartea lui Saul, având capitala la Hebron, unde a domnit şapte
ani şi jumătate, timp în care a avut loc războiul cu fiul lui Saul, Işboşet.
După moartea lui Işboşet, David a fost făcut rege peste tot Israelul.

Ca rege al întregului Israel, primul act a lui David a fost să ia

Ierusalimul şi să-1 facă capitala naţiunii. Faptul este descris mai pe

I CRONICI

215

îndelete în II Samuel 5. Ierusalimul era mai central şi era aşezat într-o

poziţie imposibil de cucejit, pe un munte înconjurat cu văi: la răsărit,
apus şi pe laturile de sud. în timpul celor 400 de ani de la Iosua la David,
israeliţii n-au reuşit să-1 cucerească. Iebusiţii au continuat să locuiască
acolo (Iosua 15:63; II Samuel 5:6-10; I Cronici 11:4, 5.)

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Canalul. Acest canal (II Samuel 5:8), prin
intermediul căruia oamenii lui David au reuşit să pătrundă în Ierusalim,
a fost descoperit de Warren, de la Palestine Exploration Fund, în anul
1866. Este un tunel înclinat, cu treptele săpate în stânca tare, de pe culmea
dealului până la izvorul Ghihon (vezi harta de la pagina 39), care se află
la baza de răsărit a dealului, făcând astfel posibil accesul la apa dinăuntrul
zidurilor cetăţii. Dealul era înconjurat de un zid de 7 metri grosime.
Cetatea fusese de necucerit până când David a descoperit acest pasaj
secret pe urmele izvorului.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Zidul lui David. A "zidit un zid în jurul
cetăţii." Rămăşiţele acestui zid au fost dezvelite pe o porţiune de 121 de
metri. Pe alocuri se mai văd fundaţiile iebusite sub zidăria lui David.

Capitolele 13, 14, 15, 16. Chivotul este dus la Ierusalim

Chivotul fusese capturat de filisteni (I Samuel 4:11). A stat la ei 7

luni (I Samuel 6:1). Apoi a fost trimis înapoi în Israel şi a stat la Kiriat-
Jearin, la vreo 15 km nord-vest de Ierusalim, timp de 20 de ani (I Samuel
7:2). După ce David a stabilit capitala naţională la Ierusalim, a adunat
întreg Israelul ca să aducă chivotul la Ierusalim, în cadrul unei procesiuni
ceremoniale.

însă incidentul nefericit cu Uza (13:10) a întrerupt procesiunea.

Moartea lui Uza, datorată faptului că a făcut gestul acela impulsiv de a
încerca să apere Chivotul (13:9) ni se pare severă. Actul lui Uza a
constituit o încălcare directă a Legii (Numeri 4:15); moartea lui constituie
un semnal de alarmă la veghere.

După 3 luni la casa lui Obed-Edom (13:14), care era levit (15:17,

18, 21, 24), chivotul a fost dus la Ierusalim, cu mare bucurie, şi a fost
aşezat în Cortul pe care David 1-a făcut special pentru chivot (15:1).
Cortul iniţial era la Ghibeon (21:29).

Poligamia lui David (14:3) a fost împotriva Legii Lui. Dar era un

onicei bine înrădăcinat între regii antici - un semn de prestigiu sau
loialitate, pe care oamenii se aşteptau să-1 vadă la conducătorii lor. Era
un lucru pe care Dumnezeu îl tolera în timpurile Vechiului Testament,
lotuşi, în necazurile pe care le-a avut David în familie a cules exat ceea
ce sernănase (vezi II Samuel 13).

Capitolul 17. Planul lui David de a construi Templul

Ideea a venit din partea lui David. Dumnezeu era mulţumit şi cu un

216

Cort (4-6). Dar Dumnezeu i-a îngăduit să facă proiectul însă nu 1-a lăsat

pe David să-1 construiască, fiindcă fusese un om al războiului şi vărsase
mult sânge (22:8; 28:3). Sarcina i-a fost dală lui Solomon (17:11-14;
28:6).

Capitolele 18, 19, 20. Victriile lui David. (Vezi la II Samuiel 8).

Capitolul 21. Numărătoarea poporului.(Vezi la II Samuel 24).

Capitolul 22. Pregătirile făcute de David pentru construirea Templului

Deşi i s-a interzis să construiască Templul propriu-zis, David a
întocmit totuşi planurile sale şi a consacrat o mare parte a domniei sale
adunării de vaste cantităţi de aur şi argint precum şi alte materiale de
construcţie estimate la vreo douăzeci până la cinizeci de miliarde de lei.
Trebuia să fie "de mare faimă şi slavă în toate ţările" (22:5). Era menit
să fie încununarea glorioasă a regatului. Capitolul 28 dezvoltă scena
înmânării de către David a sarcinilor pe care Solomon trebuia să le preia
după preluarea puterii.

Capitolul 23. Datoriile loviţilor sunt desemnate

întrucât acum Templul era definitiv la Ierusalim (26), preoţii nu mai

trebuiau să ducă chivotul, şi astfel se impunea o redefinire a lucrării
leviţilor. Unii din ei aveau misiunea de a supraveghea lucrarea la Templu
(4). Alţii erau uşieri(5). Alţii muzicieni(5; 15:6), făcând parte dinlr-un
cor de 4000 de persoane. Alţii urmau să fie "dregători şi judecători",
pentru "treburile din afară" şi "pentru treburile regelui" (23:4; 26:29,
32). Rezultă de aici că leviţii erau implicaţii în guvernul civil.

Capitolul 24. Organizarea leviţilor

Pe 24 de grupe, pentru slujba la Sanctuar. Ei au fost numiţi "prinţi ai

Sanctuarului", "prinţi ai lui Dumnezeu" (căpeteniile Sfântului locaş şi
căpeteniile lui Dumnezeu) (5). Ei răspundeau de jertfele care se aduceau
la Templu. Lucrarea lor a luat sfârşit o dată cu venirea lui Cristos. Este
ironic faptul că tocmai "preoţii" au fost aceia care au pus la cale
răstignirea lui Cristos (Matei 27:1, 6, 20, 41). Epistola către Evrei a fost
scrisă pentru a se arăta că nu mai e nevoie de "preoţi". Singurul loc unde
se mai foloseşte cuvântul "preot" cu sensul de creştin este la Apocalipsa
1:6; 5:10; 20:6; dar chiar şi acolo termenul cuprinde pe TOŢI creştinii,
şi nu doar pe conducătorii religioşi.

Capitolele 25, 26, 27. Alte organizări

Menite să asigure buna desfăşurare a slujbei de la Templu şi a

guvernului; în special în cazul muzicienilor, funcţia lor nu a încetat la
venirea lui Cristos, ci mai degrabă a dobândit un sens nou. David a fost
un mare muzician. A cântat din tot sufletul şi a făcut să răsune cerurile
de cântările sale de laudă aduse lui Dumnezeu (15:27, 28; 16:41, 42).

Capitolele 28, 29. Cuvântarea şi rugăciunea de pe urmă a Iui
David

Privitor la Templu. Aici era inima lui, dar sufletul şi-a luat zborul

I CRONICI

217

spre o altă casă nefăcută de mâna omului. Şi cât de mare trebuie să fi
fost bucuria lui când se va fi întâlnit cu Cel care mai târziu a purtat
numele de "Fiul lui David."
II CRONICI

Domnia lui Solomon

Templul
Istoria lui luda, în urma secesiunii celor zece seminţii

II Cronici cuprinde acelaşi marerial ca şi I şi II Regi, cu excepţia

faptului că omite relatările privitoare la regii celor zece seminţii
secesionate.

Capitolele 1 la 9. Templul şi gloria domniei lui Solomon

(Vezi şi la I Regi 1 la 11)

Israel trăise 400 de ani fără să aibă o altă locuinţă pentru prezenţa lui
Dumnezeu în mijlocul lor decât un Cort - şi Dumnezeu nu pare să fi fost
nemulţumit (II Samuiel 7:5-7). Totuşi, atunci când s-a părut nimerit ca
ei să aibă un Templu, Dumnezeu a dorit să aibă şi El un cuvânt de spus
la întocmirea planurilor şi astfel, I-a încredinţat lui David proiectul
Templului "scris de mâna Lui" (I Cronici 28:19; Exod 25:9), pentru ca
Templul să fie neasemuit de frumos, "de mare faimă şi slavă în toate
ţările" (I Cronici 22:5). David voise să zidească Templul, dar i s-a inter-
zis, din pricina faptului că fusese un om al războiului (I Cronici 22:8).
Dumnezeu îl ajutase pe David în războaiele sale, dar se pare că acum nu
a considerat tocmai potrivit ca un om al războiului să fie ziditorul Casei
lui Dumnezeu; ca nu cumva naţiunile înfrânte să aibă resentimente faţă
de Dumnezeul lui Israel; căci, la urma urmelor, scopul lui Dumnezeu a
fost acela de a câştiga prin naţiunea Sa şi pe celelalte popoare pentru
Sine.

Templul a fost zidit din pietre mari, grinzi şi scânduri de cedru, poleite

cu aur (I Regi 6:14-22; 7:9-12). S-a calculat că tot aurul şi argintul,
precum şi celelalte materiale folosite la construirea Tempulului (I Cronici
22:14-16; 29:2-9) ar fi costat, în banii noştri, două până la cinci miliarde
de dolari; negreşit, cea mai strălucitoare şi mai costisitoare clădire de pe
tot pământul în vremea aceea! Se prea poate ca strălucirea şi grandoarea
Templului să fi servit un scop, dar aurul său a ajuns curând să atragă
lăcomia altor regi. Templul a fost construit după planul Cortului întâlnirii
(vezi pagina 132), fiecare piesă fiind încă o dată mai mare: adică, luând
cortul ca fiind echivalent cu un picior şi jumătate, lungimea era de 90 de
picioare, lăţimea 30 iar înălţimea 45 (I Regi 6:2) (în sistemul metric,
avea următoarele dimensiuni: 27,43 m, 9,14 m, şi 13,56 m).

Era îndreptat cu faţa spre răsărit. Partea de 9,14 metri îndreptată spre

218

n cronici

219

apus constituia Locul Prea Sfânt sau Oracolul. Partea de 60 de picioare

(I8,28m) dinspre vest a fost Locul Sfânt, sau Casa (I Regi 6:16-20). Ele
erau separate de un văl (II Cronici 3:14). în Locul Prea Sfânt se afla
chivotul, umbrit de doi heruvimii (I Regi 6:23-28). în Locul Sfânt, de
lângă văl, în centru, se afla altarul de aur al tămâierii; iar în partea de
nord şi cea de sud, câte 5 sfetnice de aur; apoi 5 mese cu pâinea punerii
înainte în partea de nord şi 5 în partea de sud (I Regi 7:48, 49- II Cronici
4:8).

Harta 46. Templul lui Solomon

220

în faţă, la răsărit, era pridvorul pe toată lăţimea Casei de 15 picioare.

Pe pridvor au fost doi stâlpi de aramă, fiecare de vreo 6 picioare în
diamertu şi o înălţime de 35 de picioare, câte unul de fiecare parte (I
Regi 6:3; 7:15-21). Lipit de zidul Templului, la nord, la sud şi la vest
erau trei etaje cu camere auxiliare, pentru preoţi (I Regi 6:5-10).

în faţa Tempului era altarul de aramă pentru arderile de tot, un pătrat

de 30 de picioare şi 15 picioare înălţime (II Cronici 4:1); se crede că se
afla pe stânca unde Avraam îl adusese pe Isac să fie jertfit, numită acum
Stânca Domnului, exact suh actuala Moschee musulmană, în centrul ei.
în imediata apropiere, la sud se afla ligheanul de aramă cu un diametru
de 15 picioare, o adâncime de 8 picioare, fixat pe 12 boi de aramă, ce
conţinea apa în care se spălau preoţii. Mai existau apoi 10 lavoare mai
mici portabile, 5 pe latura de nord şi 5 pe latura de sud, cu apă pentru
jertfe (I Regi 7:38, 39; II Cronici 4:1-6).

Templul era înconjurat de două curţii: una interioară şi curtea marc (1

Regi 6:36; 7:12). Nu se cunoaşte mărimea lor. E posibil ca în curtea
mare să fi fost cuprinse şi clădirile palatului.

Tempulul a fost construit cu 30.000 de israeliţi şi 150.000 de cananil

-1 Regi 5:13-16; 2 Cr. 2:17, 18; 8:7-9. Construcţia a durat 7 ani - 1 Regi
6:38. Fiecare piesă a Templului a fost pregătită la o oarecare distanţă de
clădire, iar apoi, când totul a fost gata, s-a trecut la asamblarea Templului,
fără scule şi fără să se audă nici o lovitură de ciocan (I Regi 6:7).

Ierusalimul era clădit pe 5 dealuri (vezi pagina 39), Zidul lui David

acoperea dealul de sud-est. Zidul lui Solomon se afla mai în jos pe deal,
puţin mai la sud de Curtea Tempului; iar la sudul palatului se afla Sala
Tronului lui Solomon, iar în sudul acesteia Casa pădurii din Liban,
considerată a fi fost Sala Armelor (I Regi 7:2, 8). Pe pagina anterioară
se afla o schiţă a Tempulului.

Templul lui Solomon a rămas în picioare 400 de ani (970-589 î.Cr.).

Cel al lui Zorobabel 500 de ani (520-20 î.Cr.). Cel al lui Irod, 90 de ani
(20 î.Cr-70 era creştină).

Templele Iui Dumnezeu

Tabernacolul. Nu era decât un cort. Locuinţa pământeană a lui
Dumnezeu în Israel timp de 400 de ani. Cea mai mare parte timpului a
fost instalat la Silo. (Vezi la Exod 25 la 40.)

Templul lui Solomon. Gloria sa a fost de scurtă durată. A fost prădat

la numai 5 ani după moartea lui Solomon. A fost distrus de babilonieni
în 586 î.Cr.

Templul lui Ezechiel (Eze. 40-43). Nu a fost un Templu propriu-zis,

ci o viziune a unui Templu ideal, refăcut mai târziu.

Sinagogile. S-au născut în timpul robiei. Nu au fost Temple, ci doar

nişte clădiri mici, prin comunităţile evreilor răspândiţi în diaspora (Vezi
pagina 410).

Templul lui Zorobabel. Zidit după întoarcerea din robie, (vezi la Ezra

n cronici

221

si Neemia.) A dăinuit 500 de ani.

Templul lui Irod. Acesta a fost Templul la care a venit Cristos .

A fost zidit de către Irod din marmură şi aur, fiind nespus de frumos.
Distrus de romani în anul 70 era creştină. (Vezi la Ioan 2:13).

Trupul lui Cristos. Isus şi-a numit trupul un Templu (Ioan 2:19-21).

în El, Dumnezeu a locuit ca într-un Cort printre oameni. Isus a spus că
templele pământeşti nu sunt necesare închinării la Dumnezeu (Ioan 4:20-
24).

Biserica luată colectiv este un Templu al lui Dumnezeu, locuinţa lui

Dumnezeu în lume (I Corinteni 3:16-19).

Fiecare creştin în parte este un Templu al lui Dumnezeu (I Corinteni

6:19), al cărui prototip îl poate constitui splendoarea Templului lui
Solomon.

Clădirile de Biserică sunt uneori numite Temple ale lui Dumnezeu,

dar nu găsim nicăieri în Biblie că ar fi fost rânduite pentru asta.

Templul din Cer. Cortul a fost un model pentru cel din Cer (Evrei

9:11, 24). Ioan a văzut un Templu (Apocalipsa 11:19). Mai târziu
Dumnezeu şi Mielul au devenit Templul (Apocalipsa 21:22).

Capitolele 10, 11, 12. Roboam, rege al lui Iuda. (933-916 î.Cr.)

Fiul lui Solomon. A domnit 17 ani. (Se relatează şi la I Regi 12, 13,
14.) Sub domnia lui, minunata împărăţie a lui Solomon a pornit într-un
declin vertiginos faţă de culmea de glorie care o atinsese în timpul lui
Solomon. Zece, din cele douăsprezece seminţii, s-au rupt din regatul
lui, iar Şişak regele Egiptului a prădat Ireusalimul (12:2-9).

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Şişak invadează Iuda

Propriile însemnări ale lui Şişac referitoare la această campanie sunt
înscrise pe zidul de sud al marelui templu al lui Amon de Ia Karnak. în
care el este înfăţişat în mo-
mentul prezentării celor 156 de
cetăţi ale Palestinei, zeului său
Amon.

S-a descoperit un strat de

cenuşă de pe vremea când a fost
ars Kiriath-Sefer.

De asemenea, un fragment

dintr-un monument pe care 1-a
ridicat el la Meghido.

La Tanis (1936) s-a găsit

mumia lui Şişak, într-un sar-
cofag de argint, încrustat în aur
curat, probabil chiar o parte din
aurul lui Solomon, care fusese

luat de la Ierusalim. 1 ig. 46. BaMirehclul lui

Şişak de la Karnak.

222