Manual biblic

Capitolul 1. Proclamaţia lui Cirus

Ultimile două versete din II Cronici sunt identice cu primele două

din Ezra probabil fiindcă aceste două au fost iniţial o singură carte.
Proclamaţia aceasta prin care li se permitea evreilor să se întoarcă la
Ierusalim a fost emisă cu puţin după ce Daniel citise scrisul de pe perete
încarc se declara că Babilonul va cădea în mâna Persiei; faptul s-a petrecut
chiar în noaptea aceea (Daniel 5:25-31). Probabil Daniel i-a arătat lui
Cirus profeţiile care astfel se împlineau (Ieremia 25:11-12; 29:10); de
asemenea profeţiile lui Isaia, care cu 200 de ani înainte îl pomenise pe
Cirus pe nume şi spusese că sub domnia lui evreii aveau să se întoarcă şi
să rezidească Ierusalimul (Isaia 44:26-28; 45:1,13). Nici nu e de mirare
că Cirus a avut o deosebită consideraţie pentru Dumnezeul evreilor (3).

Capitolul 2. Numărarea celor care s-au întors

A fost de 42.360, pe lângă servitori (64, 65). Totalul sumelor luate

separat diferă de aceaslă cifră cu 11.000\ Surplusul de 11.000 secrede că
ar fi provenit din exilaţii altor triburi decât Iuda. Efraim şi Mânase sunt
pomeniţi la I Cronici 9:3. "Israel" este amintit la Ezra 10:25. Termenul
"întreg Ierusalimul" este folosit cu referire la cei care s-au întors (2:50;
6:17; 8:35). 12 lauri şi 12 ţapi au fost aduşi ca jertfă pentru "întreg Israe-
lul." Se pare de aici că exilaţii din Iuda care se întorceau spre casă au
adunat în rândurile lor şi pe alţii de la alte triburi. Aceasta ne ajută sa
înţelegem de ce în Noul Testament evreii erau numiţi "Cele douăsrezece
seminţii" (Luca 22:30; Fapte 26-7; Iacov 1:1).
Capitolul 3. Punerea temeliei Templului

în luna a 7-a, în anul întâi al întoarcerii lor, ei au zidit altarul şi au

t praznicul corturilor cu multă bucurie şi mulţumire către Dumnezeu,
n luna a doua a anului următor, când s-a pus temelia Templului, ei au
făcut să răsune cerul de osanalele lor de bucurie.

Dar oameni mai vârstnici, care văzuseră celălalt tempul dintâi au

232

plâns cu bocete, atât de mare fiind prăpastia dintre cele două temple.

Zorobabel (2), guvernatorul (Hagai 1:1), a fost nepotul regelui Ioiachim.
El este cel care ar fi fost rege dacă ar fi existat un regat. Cu deosebită
curtoazie Cirus 1-a numit Guvernator al lui Iuda.

Capitolul 4. Lucrarea este oprită

Pe măsură ce lucrarea la Tempul şi la zid (16) progresa, popoarele

cărora li se dăduse pământul evreilor împreună cu vecinii lor au început
să obiecteze şi, prin ameninţări şi intrigi, au reuşit să oprească lucrarea
timp de 15 ani, până când la urcarea pe tron a lui Darius.

Capitolele 5,6. Templul este terminat

Darius a fost prietenos faţă de evrei şi astfel, în anul al doilea al

domniei sale (520 î.Cr.), la 16 ani după sosirea evreilor în patria lor, la
îndemnul şi îmbărbătarea profeţilor Hagai şi Zaharia, s-au reluat lucrările
la Templu. Curând a urmat decretul lui Darius pentru terminarea
Templului, cu ordinul de a se scoste din visteria regală fondurile necesare
pentru înebeiarea lucrărilor. în 4 ani (520-516 î.Cr.) s-a terminat
construirea Templului şi dedicarea lui într-o atmosferă de mare bucurie.

Renumita inscripţie Behistun, care a oferit cheia descifrării limbii

babiloniene, (vezi pagina 43) a fost făcută în acelaşi an când s-a terminat
Templul, de către acelaşi Darius.

Din diferite motive, după terminarea Templului, lucrarea de restaurare

a cetăţii a continuat încă 70 de ani.

Capitolele 7, 8. Călătoria lui Ezra la Ierusalim

A avut loc în anul 457 î.Cr., sub domnia lui Artaxerxes, care a fost

ţiul vitreg al reginei Estera, cam la 60 de ani după terminarea Templului,
şi la 80 de ani după întoarcerea evreilor la Ierusalim. Ezra a fost un preot
mare. El s-a dus să înveţe pe Iuda Legea lui Dumnezeu, să înfrumuseţeze
Templul şi să reintroducă slujbele la Templu.

Capitolele 9, 10. Căsătoriile mixte

Când a sosit Ezra la Ierusalim, a găsit o situaţie care L-a dezgustat,

oamenii simpli, leviţii, prinţii şi dregătorii se căsătoriseră nestânjeniţi
cu vecinii lor idolatri - lucru pe care Dumnezeu îl interzisese de atâtea
°n pentru evrei, şi faptul care îi dusese pe evrei la idolatrie şi constituise
cauza robiei. Dumnezeu trimisese profet după profet, şi judecată după
judecată, până când, în cele din urmă, El a trebuit să recurgă la robie şi
*^a ajungă până acolo încât să şteargă naţiunea de pe pământ aproape în

autate. Acum o mică rămăşiţă se întorsese acasă vindecată. Dar nici

au sosit bine acasă, că s-au şi apucat din nou de fărădelegi căsătorindu-
j_or°^{u oam}eni idolatri. Măsurile lui Ezra pentru a-i descotorosi de nevestele

icolatre ni s-ar părea poate severe, dar au dat rezultate. Evreii, care

acu^{3 olMa ba}biloniană au fost mai tot timpul în idolatrie, s-au vindecat

^m> şi din ziua aceea până astăzi, în general vorbind, au rămas vindecaţi.

L

234

Ezra a continuat cu înfăptuirea altor reforme, aşa cum se aminteşte în
cartea Neemia. Tradiţia face din el întemeietorul închinării din sinagogă
şi preşedintele "Marii Sinagogi" (vezi pagina următoare şi pagina 410).


L

NEEMIA
Reclădirea zidului Ierusalimului

Conform unor tradiţii evreieşti influente, Ezra a fost autorul cărţilor

I şi II Cronici, Ezra şi Neemia; aceste patru cărţi au fost iniţial o singură
lucrare (vezi pagina 213), deşi unii cred că Neemia ar fi scris cartea
Neemia.

Ezra a fost strănepotul preotului Hilchia, cel care cu 160 de ani înainte

condusese reforma lui Iosia (Ezra 1:1; II Regi 22:8); a fost un urmaş
vrednic al renumitului său înaintaş. El s-a dus de la Babilon la Ierusalim
(457 î.Cr.) la 80 de ani după prima întoarecere a evreilor şi la 13 ani
după venirea lui Neemia.

Neemia s-a dus la Ierusalim în anul 444 î.Cr. Ezra sosise deja cu 13

ani mai devreme. Dar Ezra era preot, învăţând pe oameni religia, pe
când Neemia a venit ca un guvernator civil, cu autoritate din partea
regelui Persiei să rezidească zidul şi să readucă Ierusalimul la poziţia sa
de mai înainte - de oraş fortificat. Evreii se întorseseră acasă de aproape
100 de ani şi nu progresaseră prea mult în afară de rezidirea Templului
- care şi el a fost nesemnificativ. Aceasta deoarece ori de câte ori începeau
să lucreze la zid, vecinii lor mai puternici fie îi ameninţau, fie reuşau să
obţină prin intrigi ordine venite de la curtea persană pentru încetarea
lucrărilor.

Capitolele 1, 2. Călătoria lui Neemia Ia Ierusalim

Unele părţii din această carte sunt la persoana întâii, fiind citate di-

rect din rapoartele oficiale ale lui Neemia.

Neemia a fost un om al rugăciunii, acţiunii, curajului şi perseverenţei

Şi un bun patriot. Primul lui impuls a fost întotdeauna să se roage (14;
2:4; 4:4, 9; 6:9, 14). El a petrecut 4 luni în rugăciune înainte de a aduce
la cunoştinţa regelui cererea sa (1:1, 2:1).

Neemia a fost paharnicul regelui Artaxerxes (1:11; 2:1), o persoană

oticială cu mare importanţă şi de mare încredere. Artaxerxes a fost regele
Persiei^ (465-425 Î.Cr.) fiul lui Xerxes astfel fiul vitreg al Esterei, regina
evreică. Estera a devenit regină a Persiei cam la 60 de ani după ce s-au
întors evreii în Ierusalim. Faptul acesta trebuie să le fi conferit evreilor
mare prestigiu la curtea persană. E foarte probabil ca Estera să mai fi
rost în viaţă, ca un personaj cu mare influenţă la palat în vremea când
-zra şi Neemia s-au dus la Ierusalim. Presupunem că Esterei i se datora
recunoştinţă pentru amabilitatea lui Artaxerxes faţă de evrei,pentru
interesul manifestat de acesta în reconstruirea Ierusalimului.

Capitolul 3. Repararea porţilor

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: "Treptele care coboară din cetatea lui

235

236

David" (15); "faţa unghiului" (25); "turnul care iese în afară" (26);

rămăşiţele lor pot fi descoperite astăzi cu uşurinţă.

Capitolele 4, 5, 6. Kezidirea Zidului

Duşmanii de demult ai evreilor, care posedau acum ţara, moabiţii,

amoriţii, aşdodiţii, arabii şi samaritenii de curând deportaţi, s-au opus
cu viclenie şi înverşunare la rezidirea Zidului Ierusalimului. Ei şi-au
mobilizat armatele şi au pornit la atac împotriva Ierusalimului. Dar
Neemia, având credinţă în Dumnezeu, şi înarmându-şi oamenii cu
pricepere şi aranjându-i într-un fel aparte a continuat să lucreze mai
departe, zi şi noapte. Astfel, în ciuda obstacolelor, zidul a fost terminat
în 52 de zile, Ierusalim devenind din nou oraş fortificat, la 142 de ani
după nimicirea sa din 586 î.Cr.

Capitolele 7, 8. Citirea publică a Cărţii Legii

După înălţarea Zidului, Neemia şi Ezra au adunat poporul pentru a se

organiza viaţa naţională. Capitolul 7 are acelaşi conţinut ca şi Ezra 2,
înşirând lista celor care se întorseseră de la Ierusalim cu Zorobabel cu
aproape 100 de ani înainte. Trebuiau rezolvate anumite probleme de
genealogie.

Apoi, timp de şase ani, în fiecare dimineaţă până la amiază Ezra şi cu

ajutoarele sale, '"au deschis Cartea Legii şi au citit din Legea lui
Dumnezeu, desluşit, şi-i arătau înţelesul ca să-i facă să înţeleagă ce se
citea."Această lectură publică şi expunere a Cărţii lui Dumnezeu a adus
un mare val de pocăinţă în rândurile poporului, o "mare", trezire şi un
legământ solemn de a păzi Legea, aşa cum reiese din capitolele 9 şi 10.

Tocmai aflarea Cărţii Legii a fost aceea care a adus marea reformă a

lui Iosia (II Regi 22). Tot aşa, când Martin Luther a găsit Biblia, s-a
născut Reforma Protestantă, care a adus libertate religioasă lumii
moderne. Slăbiciunea protestantismului de astăzi constă în faptul că
neglijază Biblia, pe care declară însă că o urmează. Marea nevoie de
astăzi este ca de la amvoane să se folosească drept predică expunerea la
rând, verset cu verset, a Cuvântului lui Dumnezeu, într-o manieră simplă
şi fără înflorituri.

Capitolele 9, 10, 11, 12. Legământul. Dedicarea Zidului

într-o adâncă pocăinţă şi cu o mare râvnă, "au încheiat un legământ

sigur şi l-au scris, şi l-au pecetluit şi au încheiat un jurământ şi un blestem
că vor umbla în Legea lui Dumnezeu" (8:38; 10:29). Zidul fiind acum
terminat şi dedicat, o zecime din populaţie a fost adusă în cetate să
locuiască acolo şi s-au organizat guvernul şi slujbele de la Templu.

Capitolul 13. încheierea lucrării lui Neemia

Corectarea neseriozităţii privind zeciuielile. Sabatul şi căsătoriile

mixte. Neemiaa fost Guvernator în Iuda cel puţin 12 ani (5:14), losephus
spune că el a trăit până la adânci bătrâneţi şi a guvernat în Iuda tot restul
vieţii sale.

ESTERA
Scăparea evreilor de exterminare

Evreii s-au întors din Babilon la Ierusalim în anul 536 î.Cr.
Templul a fost rezidit între 536-516 î.Cr.

Estera, o evreică, a devenit regină în anul 478 î.Cr.

Estera i-a salvat pe evrei de la masacru în anul 473 î.Cr.

Ezra s-a dus de la Babilon la Ierusalim în anul 457 î.Cr.

Neemia a rezidit Zidul Ierusalimului în anul 444 î.Cr.

Astfel Estera a apărut cam la 40 de ani după reconstruirea Templului

şi la 30 de ani înainte de refacerea zidului Ierusalimului.

Deşi această carte vine după Neemia, din punct de vedere cronologic

evenimentele ei s-au petrecut cu vreo 30 de ani înainte. Se pare că Estera
a înlesnit lucrarea lui Neemia. Căsătoria ei cu Regele trebuie să fi adus
un mare prestigiu pentru evrei. E greu de imaginat ce s-ar fi întâmplat
cu naţiunea ebraică dacă n-ar fi existat o Estera. Fără ea cine ştie dacă s-
ar fi reconstruit Ierusalimul şi poate că alta ar fi fost istoria.

Cartea Esterei tratează un eveniment foarte important din istorie, şi

nu doar sublinierea unei morale: Izbăvirea naţiunii ebraice de la anihilare

in zilele următoare robiei babiloniene. Dacă naţiunea ebraică ar fi fost

Ştearsă de pe faţa pământului cu 500 de ani înainte de a-L fi adus pe

Tistos pe lume, cu siguranţă destinul omenirii ar fi fost radical afectat;

ară naţiunea ebraică n-ar fi fost Mesia; fără Mesia am avea acum o

ume total pierdută. Acea frumoasă evreică de demult, deşi se poate ca

ea să nu fi fost conştientă de asta, a jucat un rol însemnat în venirea

Mântuitorului lumii.

Capitolul 1. Detronarea reginei Vasti

Ahaşveroş" a fost celălalt nume al lui Xerxes. El a domnit în Persia

_cj_o^re 485-465 î.Cr., fiind unul dintre cei mai iluştri monarhi care au
^ mnit în lumea antică. Marele banchet descris în acest capitol reiese,
îmn°^{rm inscr}'Pţ"l°^r perene, că s-ar fi dat în ajunul faimoasei expediţii
potriva Greciei, când s-a dat bătălia de la Termopile şi cea de la
_a "fous, în anul 480 Î.Cr. Se pare că el a detronat-o pe Vasti înainte de

înto i ^1Uptă' ^{iar cu Estera s}"^a căsătorit în anul 478 î.Cr., după ce s-a

^{s dm} expediţia împotriva Greciei (1:3; 2:16).

237

238

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Palatul de la Şuşan (2)

Şuşan, sau Susa, aflat la 320 km est de Babilon, a fost reşedinţa de

iarnă a regilor persani. Locul său a fost identificat de Loftus (1852), care
a găsit o inscripţie a lui Artaxerxes II (405-358 î.Cr.) "Strămoşul meu
Darius a zidit acest palat în vremurile de odinioară. în timpul domniei
bunicului meu (Artaxerxes I), a fost ars. Eu l-am restaurat."

Acest palat a fost reşedinţa lui Darius, cel care a autorizat reclădirea

Templului; de asemenea şi al lui Xerxes, soţul Esterei; apoi al lui
Artaxerxes I, cel care a autorizat pe Neemia să rezidească Ierusalimul.

Un francez pe nume Dieulafoy a continuat excavările (1884-86) şi a

localizat cu precizie printre ruine "poarta regelui" (4:2) "curtea interioară"
(5:1); "curtea exterioară" (6:4); "grădina palatului" (7:7); şi a găsit chiar
şi un zar, "Pur" (3:7).

Capitolul 2. Estera devine Regină

Ahaşveroş a murit 13 ani mai târziu. Fără îndoială însă, Estera a

domnit mult, până în timpul domniei fiului ei vitreg Artaxerxex; şi, ca
regină-mamă, e posibil ca ea să fi fost o persoană cu influenţă în zilele
lui Ezra şi Neemia.

Capitolele 3, 4, 5, 6, 7. Decretul lui Hanian

Potrivit acestui decret, toţi evreii, din toate provinciile trebuiau omorâţi

(3:12, 13). Decretul s-a dat în al 12-lea an de domnie al regelui 3:7),
când Estera era deja regină de cinci ani.

Când s-a dus Estera să mijlocească pe lângă rege în favoarea poporului

ei, cordialitatea (5:3) lui a scos la iveală faptul că, deşi îi era soţie de
cinci ani, el încă o adora.

Rezultatul a fost faptul că Haman a fost spânzurat, iar locul lui a fost

dat lui Mardoheu, verişorul Esterei.

Numele lui Dumnezeu nu este pomenit în cartea aceasta, probabil

datorită faptului că a fost copiat din documentele persane. Cu toate
acestea, nicăieri nu e mai evidentă Grija lui Dumnezeu faţă de poporul
Său.

Capitolele 8, 9. Izbăvirea. Praznicul Purim

Decretul unui rege persan nu putea fi schimbai (8:8; Daniel 6:15), şi

astfel nu se putea reveni asupra hotărârii de a-i masacra pe evrei. Dar
Estera a reuşit să-1 convingă pe rege să emită un alt decret care să-i
autorizeze pe evrei să se opună masacrului, ucigându-i pe toţi cei care îi
vor ataca. Astfel Estera a salvat poporul evreu de la dispariţie.

Estera a fost nu numai frumoasă, ci şi înţeleaptă. Noi o admirăm

pentru patriotismul ei, pentru curajul şi tactul ei.

Aici găsim originea praznicului Purim, pe care evreii îl ţin şi astăzi-

Capitolul 10. Măreţia lui Mardoheu

Mardoheu a fost mare om la palatul regelui, venind în rang imediat

ESTERA

239

după rege. A fost din ce în ce mai mare. Faima lui s-a răspândit în toate
provinciile (9:4; 10:3). Aceasta a fost în timpul domniei lui Xerxes,
marele monarh al Imperiului Persan: primul său ministru a fost un evreu
iar nevasta lui preferată: o evreică - Mardoheu şi Estera, creierul şi inima
palatului! Faptul acesta a pregătit terenul pentru lucrarea lui Ezra şi
Neemia. Asemenea lui Iosif din Egipt, a lui Daniel din Babilon, tot aşa
sunt şi Mardoheu şi Estera în Persia.

IOV

Problema suferinţei
Meditaţii filozofico-poetice asupra căilor lui Dumnezeu

Cărţile poetice

Iov este prima dintre cărţile poetice sau de înţelepciune, ale Vechiului
Testament, celelalte fiind Psalmii, Proverbele, Eclesiastul şi Cântarea
Cântărilor. Multe din secţiunile ere tratează despre înţelepciune sunt
scrise în versuri.

Grupul acesta de cărţi aparţine în mare măsură, dar nu în totalitate,

epocii de aur a istoriei ebraice, perioada lui David şi Solomon, cu excepţia
lui Iov, care este în general atribuită unei perioade mai vechi şi a unor
psalmi care au apărut mai târziu. însă majoritatea psalmilor sunt atribuiţi
lui Solomon. Astfel, întrucât aceste cinci cărţi formează un grup distinct
în cadrul Bibliei şi întrucât ele reprezintă în cea mai mare parte opera lui
David şi a Iui Solomon, am putea spune că datează în mare parte din
epoca lui David şi a lui Solomon.

Poezia ebraică nu avea ritm sau rimă cum au poeziile altor limbi. Ea

constă mai degrabă din paralelisme, sau aşa-numitul ritm al gândirii,
exprimat în cuplete sinonime sau antitetice. "Sentimentul unui rând răsună
ca un ecou în rândul al doilea." Uneori cupletele erau dublate sau triplate
sau cvadruplate formându-se grupuri de două rânduri, de patru rânduri,
de şase rânduri sau de opt rânduri."

Meritul literar al cărţii lui Iov

Victor Hugo a spus: '"Cartea lui Iov este probabil Capodopera cea

mai de seamă a minţii umane."

Thomas Carlyle a spus: "Eu numesc această carte, lăsând la o parte

toate celelalte teorii emise în legătură cu ea, una dintre cele mai mari
lucrări ce s-au scris vreodată. Prima şi cea mai veche exprimare a
nesfârşitei probleme: Destinul omului, şi modul de relaţionare a lui
Dumnezeu faţă de el pe pământ. Nu cred că s-a mai scris ceva să-i egaleze
meritul literar."

Philip Scharff a spus: "Cartea Iov se înalţă ca o piramidă în istoria

literaturii, fără predecesor şi fără rival."

Fundalul cărţii

Se crede că Ţara lui Uz (1:1) s-ar fi aflat la hotarul dintre Palestina şi

Arabia, întinzându-se din Edom spre nord şi răsărit către râul Eufrat,

240

IOV

241

ocolind drumul de caravane dintre Babilon şi Egipt.

Porţiunea propriu-zisă din ţara lui Uz pe care o numeşte locul de

baştină al lui Iov a fost Haran, o regiune la răsărit de Marea Galileii,
renumită pentru fertilitatea ei, pentru grânele sale şi pentru populaţia sa
densă de, în prezent fiind presărată cu ruinele a vreo trei sute de cetăţi.

Omul Iov

Septuaginta, într-un poslscriptum care urmează tradiţia antică, 1-a

identificat pe Iov cu Ioboab, al doilea rege al lui Edom (Geneza 36:33).
Numele şi locurile amintite în care par să îl plaseze printre descendenţii
lui Esau (vezi capitolul 2). Dacă faptul acesta este corect, şi dacă Haran
a fost locul de baştină al lui Iov, am putea atunci trage concluzia că regii
Edomului au migrat uneori de la stâncile Edomului spre nord, pe câmpiile
mai fertile din Haran. în orice caz cartea are atmosfera unor timpuri
foarte primitive şi pare să-şi aibă locul printre primele triburi descinse
din Avraam, de-a lungul graniţei de nord a Arabiei, evenimentele cărţii
fiind contemporane cu şederea lui Israel în Egipt.

Autorul cărţii

Tradiţia antică ebraică atribuie cartea lui Moise. Acesta în timpul cât
a stat în pustia Madian (Exod 2:15, vezi harta 32, pagina 142), ce se
învecina cu ţinutul Edomului, ar fi putut afla uşor istoria lui Iov de la
urmaşii imediaţi ai lui Iov. Sau s-ar fi putut ca însuşi Iov să mai fi fost
încă în viaţă şi să-i fi relatat lui Moise istoria sa, dându-i o copie a
însemnărilor sale de familie. Iov, fiind un descendent al lui Avraam, ar
fi putut uşor fi recunoscut de Moise ca făcând parte din cercul intim de
revelaţie al lui Dumnezeu. Critica modernă, cu parada ei de erudiţie,
încearcă să stabilească o dată mult mai târzie pentru cartea lui Iov, dar
nu are nici o bază faptică. Noi considerăm că părerea tradiţională este
mai plauzibilă.

Natura cărţii

Poate fi numit un poem istoric, adică un poem bazat pe un eveniment
real, care a avut loc cu adevărat. Iov a fost cel mai mare şi cel mai bine
cunoscut om clin acea parte a lumii în care trăia el. Dintr-odată, într-o
singură zi el a fost zdrobit de mai multe calamităţi copleşitoare. Vastele
sale turme de cămile i-au fost furate, iar slujitorii care Ic păzeau au fost
omorâţi de către o bandă de tâlhari caldeeni. în acelaşi timp turmele sale
de vite au fost furate şi slujitorii care le păzeau au fost omorâţi de către
o bandă de tâlhari sabeeni. Şi tot în acelaşi timp cele 7000 de oi ale sale
împreună cu slujitorii care le îngrijeau au fost omorâţi de o furtună cu

unete. Inafară de toate acestea cei zece copii ai săi au fost ucişi într-un

ciclon. Puţin mai târziu Iov însuşi a fost lovit cu cea mai dureroasă şi
mai respingătoare dintre bolile cunoscute în lumea antică.

I oate acestea au ajuns să fie cunoscute până departe şi au constituit

^u lecte de conversaţie pretutindeni, luni întregi (7:3). Unii şi-au scris

242

opiniile (13:26). Cartea Iov conţine câteva dintre lucrările pe care Iov şi
prietenii săi le-au rostit sau le-au aşternut în scris. Aceştia trebuie să fi
fost nişte oameni cu minţi strălucite. Uneori limbajul atinge culmi de
grandoare, dar este şi obscur pe alocuri.

Subiectul cărţii

Problema suferinţei umane. încă din timpurile cele mai străvechi ale

istoriei oamenii au început să fie tulburaţi de groaznicele inegalităţi şi
nedreptăţi ale vieţii: cum ar fi putut un Dumnezeu bun să facă o astfel de
lume în care există atâtea suferinţe care par să se abată asupra celor care
o merită mai puţin.

Nu cred că noi înţelegem problema cu mult mai mult decât o

înţelegeau oamenii din timpul lui Iov. Noi venim pe lume fără să aducem
cu noi absolut nimic. Pe măsură ce creştem, ni se deschid ochii şi începem
să privim în jurul nostru ajungând îndată să punem acel mare semn de
întrebare: Ce sunt toate astea? Şi cu cât înaintăm mai mult în vârstă, cu
atât mai bine observăm inegalităţile şi nedreptăţile lumii, şi cu atât mai
mare devine întrebarea: Cum a putut Dumnezeu crea o astfel de lume?

Dar, chiar dacă noi nu vom reuşi să înţelegem problema mai bine

decât cei din vremea lui Iov, avem în schimb mai mult temei să ne
împăcăm cu ea, căci între timp Dumnezeu S-a coborât la noi prin persoana
lui Cristos, devenind părtaş suferinţelor noastre. Relatarea vieţii lui
Isus, Singurul cu adevărat Neprihănit dintre oameni, e o imagine a unui
Dummnezeu care suferă alături de creaţia Sa. Nu ar trebui să ne fie greu
să credem faptul că toate se întâmplă cu un scop bun, deşi nu înţelegem
acest scop. Insă într-o zi, când vom vedea roadele suferinţei, nu vom
mai înceta să înălţăm osanale de laudă lui Dumnezeu pentru că ne-a
rânduit o astfel de existenţă.