Manual biblic

Capitolul 1. Nenorocirea care s-a abătut pe neaşteptate asupra lui
Iov

Cartea se deschide cu o relatare despre Iov, o căpetenie patriarhală,

un prinţ al deşertului sau ceea ce s-a numit în vremea aceea un rege,
având o avere imensă precum şi o extraordinară influenţă, fiind renumit
pentru integritatea, pioşenie şi bunăvoinţă: un om bun, care a suferit
răsturnări de situaţie atât de neaşteptate şi de copleşitoare încât toată
partea aceea de lume a rămas înmărmurită.

Sabeenii (15), erau din ţara Seba, în Arabia de sud, fiind descendenţi

ai lui Scm (Geneza 10:28). Caldeenii (17) erau din Răsărit, din ţara lui
Avraam.

Capitolul 2. A fost acolo mâna lui Satan

Satan 1-a acuzat pe Iov că e mercenar. în bunătatea Lui, Dumnezeu i-

a permis lui Satan să-şi dovedească acuzaţia. Iov a trecut proba cu succes
şi la urmă a fost mai binecuvântat decât oricând.

IOV

243

elefantiazis, una din cele mai dureroase şi mai disgraţioase boli cunoscute

în lumea orientală.

Cei trei prieteni ai lui Iov. Elifaz temanitul (11) a fost un descendent

al lui Esau (Geneza 36:11), un edomit. Bildad şuahitul a fost un urmaş al
lui Avraam şi al Cheturei (Geneza 25:2). Ţofar naamatitul era de origine
şi localitate necunoscută. Toţi au fost prinţi nomazi. Elihu buzitul (32:2),
a fost un urmaş al fratelui lui Avraam, Nahor (Geneza 22:21).

Capitolul 3. Plângerea lui Iov

El doreşte să nu se fi născut niciodată şi tânjeşte după moarte. în

conversaţiile care urmează. Iov vorbeşte de 9 ori; Elifaz de trei ori; Bildad
de 3 ori; Ţofar de 2 ori; Elihu o dată; Dumnezeu o dată.

în principal discuţiile lor nu sunt aprinse, dar uneori denotă sentimente

puternice. Uneori nu se distinge ideea de bază. în alte pasaje suntem
tentaţi să ne întrebăm dacă ei înşişi au ştiut ce vreau să spună sau dacă
nu cumva au fost fuuraţi de cea mai aleasă retorică. Alteori pasajele sunt
de o superbă simplitate. în multe privinţe ei par să fie în armonie.
Principalele lor puncte de dezacord par să fie acestea:

Cei trei prieteni ai lui Iov au avut impresia că orice suferinţă se abate

asupra oamenilor ca pedeapsă pentru păcatele lor şi că dacă avem mult
de suferit, atunci este, cel puţin la suprafaţă, o dovadă a faptului că am
păcătuit mult, iar dacă păcatele noastre au fost făcute în ascuns, atunci
suferinţa este o dovadă a ipocriziei noastre.

Ideea lui Elihu părea să spună că suferinţa este trimisă asupra

oamenilor nu atât ca pedeapsă pentru păcat, ci mai degrabă ca să-i
împiedice să păcătuiască. Cu alte cuvinte, pedeapsa este corectivă, şi nu
punitivă.

Din cuvântarea lui Dumnezeu de la sfârşit pare să reiasă că oamenii,

cu minţile lor mărginite, nu ar trebui să se aştepte să înţeleagă toate
tainele Creaţiei lui Dumnezeu şi ale guvernării universului.

Lecţia măreaţă a întregii cărţi pare să fie că Iov, după ce trece cu

răbdare prin suferinţele sale, la urmă ajunge să-L vadă pe Dumnezeu şi
este răsplătit peste măsură, cu mare prosperitate şi binecuvântare, cu
mult mai mult decât a avut la început (42:12-16).

Capitolele 4 la 7.

Capitolele 4, 5. Răspunsul lui Elifaz. Viziunea sa de noapte în care îl

yede pe Dumnezeu este sublimă (4:12-19). îl sfătuieşte pe Iov să se
întoarcă la Dumnezeu (5:8); şi sugerează că dacă Iov s-ar pocăi necazurile
lui ar dispărea (5:17-27).

Capitolele 6, 7. A doua cuvântare a lui Iov. Iove dezamăgit de prietenii

săi. El tânjea după puţină înţelegere şi când colo ei âl întâmpină cu
mustrări (6:14-30). Pare să fie total nedumerit. El ştia prea bine că nu e
un om rău. Totuşi carnea îi era plină de viermi (7:5). Nu mai înţelegea
nimic. Chiar dacă a păcătuit, totuşi nu a fost atât de nemernic încât să
mente o asemenea pedeapsă. El se roagă să moară (6:9).

244

Capitolele 8 la 21

Capitolul 8. Prima cuvântare a lui Bildad. El insistă că Dumnezeu

esle drept şi că necazurile lui Iov sunt negreşit dovada răutăţii sale iar el
nu are decât să se întoarcă la Dumnezeu pentru a se face iarăşi bine.

Capitolele 9, 10. A treia cuvântare a lui Iov. El insistă că nu e rău

(10:7) şi că Dumnezeu trimite pedeapsa şi peste cei neprihăniţi şi peste
cei răi (9:22). El plânge amarnic şi doreşte să nu se fi născut niciodată
(10:18-22).

Capitolul 11. Prima cuvântare a lui Ţofar. El îi spune pe un ton brutal

lui Iov că pedeapsa sa e cu mult mai mică decât o merită (6) şi insistă că,
dacă Iov se va lepăda de fărădelegea sa, suferinţele sale vor trece şi vor
fi uitate, şi în locul lor se vor întoarce siguranţa, prosperitatea şi fericirea
(13-19).

Capitolele 12, 13, 14. A patra cuvântare a lui Iov. El devine sarcastic

în faţa cuvintelor lor tăioase (12:2) şi-i roagă să-1 lase în pace (13:13).
Apoi insistă că cei răi prosperă, iar cei neprihăniţi sufeără. Pare a se
îndoi de existenţa vieţii după moarte (14:7, 14). Cu toate acestea mai
târziu asigurarea lui este minunată (vezi la capitolul 19).

Capitolul 15. A doua cuvântare a lui Elifaz. Sarcasmul lui devine

usturător. Ei încep să se aprindă de mânie. Ochii lui Iov scapără de mânie
(18:4), iar ei dau din cap către el (16:4).

Capitolele 16, 17. A cincea cuvântare a lui Iov. "Dacă aţi fi voi în

locul meu, şi eu aş putea scutura din cap către voi" (16:4). Iov continuă
să se plângă. Ochii îi sunt roşii de plâns (16:16). Prietenii lui îl batjocoresc
(16:20). A ajuns de pomină printre oameni şi este scuipat în faţă i I 7 <0.

Capitolul 18. A doua cuvântare a lui Bildad. într-un accc*. de mânie,

el îl interoghează pe Iov: "De ce te sfâşii cuprins de m.'inic'!" (4) Apoi
presupunând răutatea lui Iov, el încearcă să-1 sperie pr Im să se pocăiască,
descriind groaznica soartă a celor răi.

Capitolul 19. A şasea cuvântare a lui Iov. Prietenii lui îl detestă (19),

soţia lui îi este străină (17), copiii îl dispreţuiesc (18); zdrobit din toate
părţile, el face apel la îndurare 121 j.

Apoi, deodată din adâiu miile disperării, ca soarele care străbate

printre nori. Iov izbucneşte într-una din cele mai sublime declaraţii
de credinţă rostite vreodată: EU ŞTIU CĂ RĂSCUMPĂRĂTORUL
MEU ESTE VIU, -ji că la urmă va sta pe pământ; şi, după ce va fi
nimicit trupul meu,'fără carne, ÎL VOI VEDEA PE DUMNEZEU, şi
nu ca un Mrain (25-27).

IOV

245

Capitolul 20. A doua cuvântare a lui Ţofar. Presupunând răutatea lui

Iov, el se lansează într-o avalanşă de cuvinte menite să descrie soarta
deplorabilă ce îi aşteaptă pe cei răi.

Capitolul 21. A şaptea cuvântare a lui Iov. Admiţând că până la urmă

cei răi ajung tătuşi să sufere, el insistă că ei sunt adesea prosperi.

Capitolele 22 la 42

Capitolul 22. A treia cuvântare a lui Elifaz. El atacă tot mai tare
răutatea lui Iov, referindu-se în special la presupusa cruzime a lui Iov
faţă de săraci.

Capitolele 23, 24. A opta cuvântare a lui Iov. El protestează făcând

din nou apel la neprihănirea lui. Expresia: "Cuvintele gurii lui Dumnezeu''
(23:12) indică faptul că în zilele lui Iov existau scrieri care erau
recunoscute ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Capitolul 25. A treia cuvântare a lui Bildad. O cuvântare foarte scurtă.

Bildad a terminat ce a avut de spus.

Capitolele 26 la 31. Ultima cuvântare a lui Iov. El devine mai

încrezător în apărarea nevinovăţiei sale. "Până la cea din ultimă suflare
îmi voi apăra nevinovăţia." (27:5). El contrastează prosperitatea, fericirea,
onoarea, respectul, mărinimia, amabilitatea şi utilitatea sa din trecut
(capitolul 29) cu crudele lui suferinţe actuale (capitolul 30); "o cântare
pentru gloată, un cuvânt de pomină (30:9, 12); mă scuipă în faţă" (10);
el este frate cu şacalii (30:29). Apoi el neagă în mod concret faptul că ar
ti apăsat vreodată pe săraci sau că ar fi fost lacom ori imoral sau că şi-ar
fi acoperit păcatele (capitolul 31).

Idolatria. Singura aluzie la idolatrie în cartea lui Iov se găseşte în

31:26-28, care pare mai mult o referire la închinarea la soare. Este una
din indicaţiile faptului că avem de a face cu o carte din timpurile primi-
tive, scrisă la o dată când tradiţia monoteistă străveche era încă larg
îmbrăţişată.

Capitolele 32 la 37. Cuvântarea lui Elihu. Iov a redus la tăcere pe cei

trei prieteni. Elihu a fost supărat pe ei fiindcă n-au ştiut cum să-i răspundă
lui Iov. Era supărat şi pe Iov fiindcă Iov îi apărea ca un om neprihănit în
proprii sai ochi, care se îndreptăţea singur, în loc să-L lase pe Dummnezeu
sa-1 îndreptăţească. Şi acum a venit rândul lui Elihu să-i spună şi el
câteva cuvinte lui Iov. Şi ce îngâmfat mai era! Să tacă pământul întreg
căci se pregăteşte Elihu să vorbească!

O mare parte din cuvântarea sa a constat din anunţarea "minunate-

246

lor" lucruri pe care avea de gând să le spună. Dar şi la el, ca la ceilalţi,

înţelepciunea a constat în folosirea unor cuvinte care au avut mai degrabă
rolul de a ascunde sensul lucrurilor, decât a-1 dezvălui. Argumentul lui
pare să fie că suferinţa e îngăduită de Dumnezeu cu scopul de a aduce
îndreptare, şi nu atât de mult pedeapsă.

Capitolele 38 la 41. Cuvântarea lui Dumnezeu. El a vorbit printr-un

vârtej referindu-se la ignoranţa, neputinţa, neajutorarea şi nimicnicia
omului în comparaţie cu Dumnezeu, punând întrebare după întrebare,
ce l-au umplut pe Iov de groază şi l-au redus la tăcere, făcându-1 să cadă
în genunchi. Sunt capitole măreţe, sublime.

Capitolul 42. Pocăinţa lui Iov şi refacerea lui. Dumnezeu a aprobat

ideile exprimate de Iov şi nu cele exprimate de ceilalţi (7). Iov nu a fost
un om rău, aşa cum au susţinut ceilalţi, ci un om cu adevărat neprihănit,
care, atunci când a fost pus faţă în faţă cu Dumnezeu a strigat: "Mi-e
scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă."

Iov a trecut prin încercări în mod minunat şi Dumnezeu 1-a bine-

cuvântat la bătrâneţe cu răsplătiri nevisate (42:12-17).

PSALMII

Cântări de încredere

Imnuri de devotament

Cartea de cântări şi rugăciuni a lui Israel

Numită în ebraică: "Cartea de Laude"

Cea mai strălucită realizare a epocii de aur a

Israelului

Dintre cele 283 de citate din Vechiul Testament
pe care le redă Noul Testament, 116 sunt din Psalmi!

Cine este autorul Psalmilor?

Luaţi după titlul lor, 73 de psalmi sunt atribuiţi lui David; 12

lui Asaf; 11 fiilor lui Core; 2 lui Solomon (72, 127); 1 lui Moise
(90); 1 lui Etan (89); iar 50 sunt anonimi.

Unii din psalmii anonimi se crede că ar putea fi atribuiţi auto-

rului psalmului precedent lor. Fără îndoială că David a fost autorul
unora din psalmii anonimi.

Titlurile lor nu constituie o dovadă sigură a autorului lor; căci

prepoziţiile "de", "pentru" şi "lui" sunt una şi aceeaşi prepoziţie
în ebraică. Un psalm "al" lui David ar fi putut fi un psalm scris
chiar de el însuşi sau un psalm dedicat "lui" David ori "pentru"
David.

Totuşi titlurile sunt foarte vechi şi e cel mai firesc să presu-

punem că indică în mod corect autorul psalmilor desemnaţi.
Tradiţia de veacuri, universală şi neîntreruptă este aceea că David
a fost principalul autor al Psalmilor.

Unii critici moderni au făcut eforturi disperate să-1 scoată pe

l-'avid din scenă. Dar există toate motivele să acceptăm, şi nici un
motiv substanţial să punem la îndoială faptul că David este autorul
Pnncipal al Cărţii Psalmilor. Noul Testament îl recunoaşte ca autor.

Vorbim aşadar despre Psalmi ca fiind Psalmii lui David, întrucât

a rost autorul lor principal or sau în unele cazuri compilatorul
oi. In general se admite faptul că unii din ei existau dinainte de
impurile lui David, şi formau nucleul unei cărţi de cântări pentru
adă ^arC' ^{Aceasta a fost} dezvoltată de David foarte mult, cu

247

248

lucrarea aducând-o în forma ei actuală.

David a fost un războinic cu un curaj neîntrecut, un geniu mili-
tai', şi un strălucit om de stat, care şi-a condus naţiunea la culmi
de putere. A fost de asemenea, poet, muzician, care 1-a iubit pe
Dumnezeu din toată inima lui.

De fapt prin Psalmi, David a înfăptuit o mai mare realizare

decât regatul pe care 1-a înfiinţat. Cartea Psalmilor este
monumentul cel mai nobil din toate veacurile.

în Psalmi avem zugrăvit adevăratul caracter al lui David; şi tot

în Psalmi oameni lui Dumnezeu se pot vedea pe ei înşişi cu des-
tulă acurateţe - cu luptele lor, păcatele, durerile, aspiraţiile,
bucuriile, eşecurile şi izbânzile lor.

Milioane şi milioane de copii răscumpăraţi ai Domnului îi vor

fi veşnic recunoscători lui David pentru Psalmii pe care i-a scris.

Lsus a îndrăgit Psalmii foarte mult

Ei au devenit atât de mult parte a naturii gândirii sale, încât în

agoniile Sale de moarte pe cruce El a rostit un citat din Psalmi
(22:1; 31:5; Matei 27:46; Luca 23:46). El a afirmat că multe lucruri
din Psalmi sunt referiri la El (Luca 24:44).

Ce a spus W.E. Gladstone despre Psalmi

"Toate minunile civilizaţiei greceşti adunate la un loc nu se

apropie de minunăţia acestei simple cărţi a Psalmilor."

Clasificarea Psalmilor

Sunt organizaţi în cinci cărţi: Psalmii 1-41: Psalmii 42-72:

Psalmii 73-89; Psalmii 90-106; Psalmii 107-150.

Din timpuri străvechi, s-a păsrat subdivizarea Cărţii Psalmilor,

pare-se ca o imitare a celor cinci căiţi ale Pentateuhului, atât în
Ebraică, cât şi în versiunea Septuaginta.

în cadrul acestor cinci cărţi existau subgrupe: Psalmii fiilor lui

Core. 42-49. Psalmii lui Asaf, 73-83. Psalmii Michtam, 56-60.
Psalmii treptelor, 120-134.

în ce priveşte structura şi subiectul lor, unii sunt mesianici,

alţii istorici. Unii sunt psalmi de pocăinţă, alţii conţin grave
condamnări verbale. Unii sunt acrostihi, alţii teocratici. Unii
Hallel, alţii aleluia.

Psalmul 1 19 este Psalmul cel mai lung şi capitolul cel mai

lung din Biblie. 117 este Psalmul cel mai scurt, dar şi capitolul
cel mai scurt din Biblie şi cade la mijlocul ei. Psalmul 118:8 este
versetul de la mijlocul Bibliei.

Psalmii au fost scrişi pentru a fi cântaţi

Moise a cântat şi a învăţat poporul să cânte (Exod 15;

Deuteronom 32).

PSALMI

249

Israel a cântat de-a lungul călătoriei spre Ţara Promisă (Numeri

21:17).

Debora şi Barac au cântat laudă lui Dumnezeu (Judecători 5).

David a cântat din toată inima (Psalmul 104:33).

Cântăreţii lui Ezechia au cântat cuvintele lui David (II Cronici

29:28-30).

Cântăreţii lui Neemia au cântat cu voce tare (Neemia 12:42).

Isus împreună cu ucenicii Săi au cântat la Cina cea de taină
(Matei 26:30).

Pavel şi Sila au cântat în închisoare (Fapte 16:25).

La început, în zorii Creaţiei "Stelele dimineţii cântau şi
împreună cu ele, toţi fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie" (Iov
38:7).

în Cer un număr de 10000 de ori 10000 de îngeri cântau şi

întreaga creaţie răscumpărată se alătură acestui cor (Apocaiipsa
5:11-13). în cer toată lumea va cânta şi nimeni nu va înceta de a
cânta.

Titluri liturgice şi titluri muzicale

Sensul unora din psalmi nu este sigur. Sunt psalmi foarte vechi,

dinainte de Septuaginta. Iată o listă alfabetică a acestor titluri cu
sensurile posibile.

Aije-leth-Şahar (Psalmul 22): notă privitoare la timp? sau

numele unei melodii?

Alamoth (Psalmul 46): Un cor de femei tinere?

Al-taş-hit (Psalmii 57, 58, 59, 75): Nu distrugeţi.

Ghittit (Psalmii 8, 81, 84): Instrument muzical sau melodie

sau Gat.

Hig-gai-on (Psalmul 9:16): O meditaţie sau un interludiu?

Ie-du-thun (Psalmii 39, 62, 77): Unul din conducătorii muzicali
ai lui David.

Ionat-elem-rehochim (Psalmul 56): Numele unei melodii?

Ma-ha-lat (Psalmul 53): O melodie melancolică?

Ma-ha-lat-Lean-not (Psalmul 88): Cântare pentru boală.

Mas-chil (Psalmul 32) şi alţi psalmii: Didactic sau reflectiv.

Mich-tam (Psalmii 16, 56-60): O bijuterie sau un poem de aur?

Mut- lab-ben (Psalmul 9): Probabil numele unei melodii?

Negi-not (Psalmii 4, 6, 61): Un instrument cu coarde.

Ne-hi-lot (Psalmul 5): Probabil un flaut?

Selah (Psalmul 3:2): de 71 de ori: probabil un interludiu?

Şem-in-it (Psalmii 6,12): Probabil un cor bărbătesc?

Şig-gai-on (Psalmul 7): melodie de jale?

Şo-şan-nim (Psalmii 45, 69, 80): Crini: un cântec nupţial?

Şu-şan-edut (Psalmii 60, 80): Crinul mărturiei: o melodie?

Pentru mai marele muzicienilor: Titlul a 55 de psalmi.

250

Instrumente muzicale

Ei aveau instrumente cu coarde, de obicei harpa şi psaltirea.

Apoi instrumente de suflat: flautul, fluierul, cornul, trompeta. Apoi
instrumente de percuţie: ţambalul şi tamburina. David avea o
orchestră de 4.000 de persoane pentru care a făcut instrumentele
(1 Cronici 23:5).

Idei principale din Psalmi

"încrederea este ideea cea mai pregnantă a întregii cărţii,

repetată mereu. Oricare ar fi fost ocazia, fie de bucurie, fie de
groază, ea 1-a împins pe David direct la Dumnezeu. Indiferent în
ce slăbiciune s-ar fi aflat, David realmente A TRĂIT ÎN
DUMNEZEU".

"'Lauda" a fost totdeauna pe buzele sale. David mereu îl ruga

pe Dumnezeu pentru un anumit lucru şi mereu îi mulţumea pentru
răspunsurile la rugăciunile sale.

"Bucuraţi-vă" este un alt cuvânt preferat. Nesfârşitele necazuri

ale lui David n-au reuşit să-i stingă niciodată bucuria în
Dumnezeu. El strigă mereu: "Cântaţi!", "Cântaţi de bucurie."
Psalmii sunt o carte de devotament faţă de Dumnezeu.

"îndurare" apare de sute de ori. David a vorbit adesea despre

dreptate, neprihănire, şi mânia lui Dumnezeu. Dar în îndurarea
lui Dumnezeu se desfăta cel mai ades.

Psalmii mesianici

Mulţi psalmi, scrişi cu o mie de ani înainte de Cristos, conţin

referiri la Cristos, care nu se pot deloc aplica la oricare altă
persoană din istorie. Unele referiri la David par să îndrepte atenţia
în viitor, la Regele care avea să vină din familia lui David. Alături
de pasajele care sunt în mod evident mesianice, există multe
expresii care par a avea un înţeles ascuns, preînchipuind pe Mesia.

Psalmii mesianici în mod cât se poate de evident sunt:

Psalmul 2: Dumnezeirea şi domnia universală a lui Mesia.
Psalmul 8: Omul, prin Mesia, urmează să devină domnul creaţiei.
Psalmul 16: învierea Sa din morţi.
Psalmul 22: Suferinţa Sa: Psalmul 69: Suferinţa Sa.
Psalmul 45: Mireasa Sa regală şi Tronul lui Etern.
Psalmul 72: Gloria şi eternitatea Domniei Sale.
Psalmul 89: Jurământul lui Dumnezeu după care Tronul lui Mesia
nu va cunoaşte sfârşit.
Psalmul 110: Rege şi Preot veşnic.
Psalmul 118: Va fi respins de conducătorii naţiunii.
Psalmul 132: Moştenitorul Etern al tronului lui David.

Pasaje mesianice

Iată afirmaţiile din Psalmi despre care Noul Testament declară

PSALMI

251

în mod explicit că sunt referiri directe la Cristos:

"Mi-au străpuns mâinile şi picioarele" (22:16; loan 20:25).

"Râvna pentru casa Ta m-a mâncat pe mine" (69:9; loan 2:17).

"Iată eu am venit să fac voia Ta, O Dumnezeule" (40:7, 8;

Evrei 10:7).

"Tronul tău, O, Dumnezeule, este pentru veci de veci" (45:6;

Evrei 1:8).

"S-a încrezut în Dumnezeu: acum să-1 scape Dumnezeu" (22:8;

Matei 27:43).

"Tu i-ai pus toate lucrurile sub picioare" (8:6; Evrei 2:6-10).

"Slujba lui (a trădătorului) să o ia altul" (109:8; Fapte 1:20).

"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?" (22:1;

Matei 27:46).

"Tu eşti Fiul Meu: astăzi Te-am născut" (2:7; Fapte 13:33).

"Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului" (118; 26;
Matei 21:9).

"Mi-au dat fiere amară şi, în setea Mea, mi-au dat oţet să beau"

(69:21; Matei 27:34, 48).

"Prietenul Meu, care a mâncat pâinea Mea, a ridicat călcâiul

împotriva Mea" (41:9; loan 13:18).

"Ei îşi împart hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea trag

la sorţi" (22:18; loan 19:24).

"Dumnezeu a jurat. Tu eşti preot în veci de veci după rânduiala

lui Melhisedec" (1 10:4; Evrei 7:17).

"Piatra pe care au lepădat-o zidarii a devenit capul unghiului"

(118;22; Matei 21:42).

"Domnul a zis Domnului Meu, Stai la dreapta Mea până voi

face din duşmanii Tăi scaunul picioarelor Tale" (110:1; Matei
22:44).

"Tu nu vei lăsa sufletul Meu în Hades; şi nici nu vei îngădui ca

sfântul Tău să vadă putrezirea" (16:10; Fapte 2:44).

Vezi şi la comentariile pentru II Satnuel 7 şi Matei 2:22.).
Psalmul 1. Desfătarea numai în Cuvântul lui Dumnezeu

Binecuvântarea celor care îşi extrag ideile de viaţă din Cuvântul

!ui Dumnezeu, şi nu de la vecinii lor lumeşti. A lor este fericirea
îi prosperitatea, nu a celor răi. Mereu sunt contrastaţi cei evlaviosi
^cu cei răi.

Astfel, Cartea Psalmilor se deschide cu Preamărirea Cuvântului

jui Dumnezeu. Dacă atât de mult a putut David să iubească puţinele
Scrieri care constituiau Cuvântul lui Dumnezeu pe vremea aceea,
^cu atât mai mult ai' trebui să iubim noi acelaşi cuvânt, care a fost
completat între timp, şi centrat în jurul Minunatei Istorii a lui
^nstos- Alţi psalmi ai Cuvântului sunt 19 şi 119. Observaţi de
^asemenea, primul cuvânt cu care începe Psalmul este

252

"binecuvântat" (sau "fericit" în limba română); deci este o
"fericire" ca cele din predica de pe Munte.

Câteva din fericirile lui David

Ferice de cel care se teme de Domnul (1 12:1).

Ferice de cel care ia seama la săraci (41:1).

Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul (33:12).

Ferice de cel cu fărădelegea iertată (31:1).

Ferice de cei ce locuiesc în Casa Domnului (84:4).

Ferice de omul pe care îl pedepseşti Tu, Doamne (94:12).

Ferice de cei ce-şi pun încrederea în El (2:12).

Binecuvântată este naţiunea al cărei Dumnezeu este Domnul

(33:12).

Binecuvântat este cel cu fărădelegea iertată (31:1).

Binecuvântaţi sunt cei care locuiesc în Casa Domnului (84:4).

Binecuvântat este omul pe care îl pedepseşti Tu, Doamne (94:12).

Binecuvântaţi sunt cei ce-şi pun încrederea în El (2:12).

Binecuvântat este omul care se adăposteşte în Domnul (34:8).

Binecuvântat este omul al cărui tărie este Domnul

(84:5).Binecuvântaţi sunt cei care ţin mărturiile Lui, care îl caută

din toată inima lor (119:2).

Binecuvântat este omul...

Care îşi găseşte desfătarea în Legea Domnului (1:1, 2).

Psalmul 2. Un imn despre Mesia Cel care va veni

Dumnezeirea Sa (7), şi Domnia lui universală (8). Primul dintre

Psalmii mesianici. (Vezi la pagina 250).