Manual biblic
Yüklə 4,02 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Capitolele 26 la
- Capitolele 1, 2, 3, 4. Totul e deşertăciune
- Capitolele 5 la 10. Diverse proverbe
- Maleahi. Evenimentul istoric
- Misiunea şi mesajul profeţilor 1.
- Mesajul social al profeţilor
- Mesajul fiecărui profet, exprimat într-un rând
Capitolele 21 la 25 Capitolul 21. Este mai bine să locuieşti în pustiu decât cu o femeie gâlcevitoare şi agitată într-o casă mare. Oricine îşi astupă urechile să nu audă strigătul celui sărac va ajunge să nu fie nici el auzit atunci când va striga şi el. Oricine îşi păzeşte limba îşi păzeşte sufletul de necaz. Calul este pregătit de luptă, dar victoria este a lui Dumnezeu. Capitolul 22. Un nume bun este mai folositor decât mari bogăţii, învaţă copilul pe calea ce trebuie s-o urmeze şi când se face mare nu se va depărta de ea. Cel generos va fi binecuvântat. Ai văzut un om harnic? El va sta înaintea regilor. Capitolul 23. Nu te frământa făcând totul ca să te îmbogăţeşti. Ascultă de tatăl şi de mama ta ca să se bucure de tine când vor ajunge la bătrâneţe. Cine se văietă? Cei ce stau până târziu lângă un pahar de vin. Vinul muşcă ca un şarpe şi înţeapă ca o năpârcă. Capitolul 23. în mulţimea sfetnicilor este siguranţă. Am trecut pe lângă ogorul celui leneş. Era năpădit de spini. Am văzut şi am tras învăţătură; numai puţin să mai stau cu braţele în sân şi să dorm şi îndată vine sărăcia. Capitolul 25. Un cuvânt spus la vreme este ca nişte mere în coşuri de argint. Dacă îi este foame duşmanului tău, dă-i să mănânce; iar dacă u este sete, dă-i să bea şi Dumnezeu te va răsplăti. Proverbele din grupul acesta (capitolele 25 la 29) se crede că ar fi fost copiate de oamenii lui Ezechia (25:1). Ezechia a trăit cu 200 de ani mai târziu decât Solomon. Manuscrisele lui Solomon erau probabil uzate de pe-acuma. Elementul de bază din reforma lui Ezechia a fost reînoirea PROVERBE
273 interesului pentru Cuvântul lui Dumnezeu (II Regi 18). Capitolele 26 la 31 Capitolul 26. Ai văzut un om înţelept în propria lui îngâmfare? Mai multă nădejde există pentru un prost decât pentru el. Limba mincinoasă urăşte pe aceia pe care chiar ea i-a rănit. Capitolul 27. Nu te lăuda cu ziua de mâine fiindcă nu ştii ce poate aduce. Alte proverbe despre cei nechibzuiţi. Capitolul 28, 29. Cel ce nu-i ajută pe cei săraci va avea parte de multe blesteme. Nebunul (prostul) dă drumul gurii vărsându-şi toată mânia, dar un om înţelept îşi înfrânează limba potolind-o. Alte remarci cu privire la cei neînţelepţi. Lui Solomon nu i-au plăcut proştii: adesea le-a vorbit destul de răspicat. Capitolul 30. Nu se ştie cine a fost Agur. Probabil un prieten al lui Solomon. Lui Solomon i-au plăcut atât de mult proverbele acestuia încât le-a inclus în cartea sa. Capitolul 31. Sfatul unei mame pentru rege. Se crede că Lemuel ar fi fost doar un alt nume pentru Solomon. Dacă aşa stau lucrurile, atunci Batşeba a fost mama care 1-a învăţat acest poem minunat. Puţine mame şi-au crescut copiii mai înţelept decât ea. în tinereţe caracterul lui Solomon a fost probabil unul din cele mai frumoase din istorie. Dar la bătrâneţe el s-a depărtat de acest caracter strălucit comportându-se contrar proverbelor sale (22:6). Capitolul se referă mai mult la mame, decât la regi. ECLESIASTUL 275 ECLESIASTUL Deşertăciunea vieţii pământeşti, atunci când e lipsită de nădejdea sigură a nemuririi, cu exemple vii din experienţa lui Solomon Solomon, autorul acestei cărţi, a fost cel mai renumit şi mai puternic rege din toată lumea, în vremea sa, remarcat pentru înţelepciunea, bogăţiile şi realizările sale literare (vezi la I Regi 4 şi 9). Deşertăciunea deşertăciunilor: Totul e deşertăciune Este chiar tema cărţii şi încearcă să ofere un răspuns filosofic la întrebarea: cum se poate trăi cel mai frumos într-o lume în care totul e deşertăciune. Cartea conţine elemente de o rară frumuseţe şi o înţelepciune care transcende lumea vizibilă, dar nota care străbate conţinutul ei de la un capăt la altul este una de melancolie inexprimabilă - în contrast izbitor cu Psalmii. David, tatăl lui Solomon, în lunga şi anevoioasa lui luptă de a clădi împărăţia, fusese auzit mereu strigând: Bucuraţi-vă, strigaţi de bucurie, cântaţi, lăudaţi pe Dumnezeu! Solomon care, spre deosebire de tatăl său, nu a avut parte decât de bogăţii, onoare, splendoare şi putere, domnind în pace pe tronul consolidat de tatăl său, înconjurat de un lux aproape nemaiauzit, ar fi fost poate omul cel mai îndreptăţit să fie cu adevărat fericit, cel puţin în ochii lumii. Şi totuşi refrenul său e fără încetare: Totul e deşertăciune, iar cartea, care e produsul zilelor de bătrâneţe ale lui Solomon, ne lasă cu impresia clară că Solomon nu a fost un om fericit. Cuvântul "deşertăciune" apare de 37 de ori. Eternitatea Cuvântul "eternitate", (3:11) care apare în traducerea revizuită a Bibliei (Revised Standard Version) e o traducere mai exactă decât cuvântul "univers", redat de versiunea autorizată a Bibliei (King James) şi s-ar putea să sugereze gândul cheie al întregii cărţi. Eternitatea în inimile oamenilor. In străfundurile cele mai adânci ale naturii sale omul tânjeşte de dor după lucrurile eternităţii, dar la data când s-a scris cartea Dumnezeu nu revelase încă prea multe lucruri despre eternitate. în diverse locuri din Vechiul Testament găsim aluzii şi referiri voalate la viaţa de apoi; Solomon parc să fi avut o anumită idee despre aceasta viaţă, dar Cristos a fost Acela care a adus la lumină viaţa şi nemurirea 274
(II Timotei 1:10). Cristos, prin învierea Sa clin morţi, a făcut lumii o demonstraţie matematică a siguranţei vieţii de dincolo de mormânt, iar Solomon, care a trăit cu 1000 de ani îainte de Cristos, nu putea să aibe aceeaşi siguranţă cu privire la viaţa de dincolo pe care Cristos avea s-o dea lumii mai târziu. Dar Solomon a văzut viaţa de pe pământ la superlativ. Putea să-şi împlinească absolut orice dorinţă din lume. Şi pare să-şi fi făcut preocuparea de căpetenie să descopere cât de bine se poate trăi pe lumea aceasta. Spre sfârşitul acestei experienţe, Solomon a dat glas cu un patos inexprimabil, a cărui notă străbate întreaga carte: Totul e deşertăciune şi goană după vânt. Cum e posibil ca o asemenea carte să fie Cuvântul lui Dumnezeu? Explicaţia constă în faptul că Dumnezeu a dorit să se consemneze
Odată cu venirea lui Cristos strigătul acesta a căpătat răspuns. S- a terminat cu deşertăciunea. De-acum avem bucurie, pace, voioşie. Isus nu a întrebuinţat niciodată cuvântul "deşertăciune", dar a vorbit în schimb mult despre bucurie, chiar în umbra crucii. Bucuria e unul dintre cuvintele cheie ale Noului Testament. în Cristos omenirea a găsit împlinirea dorinţei sale de veacuri: viaţa - o viaţă deplină, glorioasă, plină de bucurie. Capitolele 1, 2, 3, 4. Totul e deşertăciune Intr-o lume în care totul trece şi nimic nu reuşeşte să aducă satisfacţie, Solomon îşi propune să răspundă la întrebarea: "Care e soluţia vieţii într-o astfel de lume?" O lume de o nesfârşită monotonie! Până şi mţelepciunea, pe care Solomon a căutat-o cu atâta stăruinţă şi a preţuit- 0 atât de mult, 1-a dezamăgit. Preocupările şi plăcerile omenirii în gen- eral i s-au părut a fi doar goană după vânt. Şi la toate se adaugă răutatea oamenilor şi cruzimile lor. Capitolele 5 la 10. Diverse proverbe Presărate cu diferite observaţii cu referire la tema generală a cărţii. ' yenul preferat de literatură al lui Solomon a fost proverbul. La capitolul '. versetele 27 şi 28 putem avea o referire la haremul lui Solomon. Se ŞUe că avea o mie de femei (I Regi 11:1-11). 276 S-ar putea deduce de la 7:26-28 că a avut de furcă cu unele dintre femeile de la curtea sa. Capitolele 11, 12. Răspunsul lui Solomon La întrebarea sa de bază: ce e bine să facă omul într-o lume în care totul e deşertăciune. Răspunsul lui, răspândit în toată cartea, este rezumat la sfârşit: mânâncă, bea, bucură-te, fă binele, trăieşte fericit cu nevasta, fă tot ce găsesc mâinile tale de bine să facă, dar, mai presus de toate, TEME-TE DE DUMNEZEU având ochii aţintiţi spre ziua Judecăţii fi- nale. Cu toate nemulţumirile sale cu privire la natura creţiei, Solomon nu a avut nici o îndoială privind existenţa şi dreptatea Creatorului. DUMNEZEU e menţionat de cel puţin patruzeci de ori în această carte. CÂNTAREA CÂNTĂRILOR Glorificarea iubirii conjugale Un cântec de dragoste, aşezat într-un cadru de primăvară, abundând în metafore şi elemente de imagistică orientală, etalând dragostea lui Solomon pentru natură, grădini, livezi, pajişti, vii şi turme de oi (I Regi 4:33). Este numită "Cântarea cântărilor" deoarece Solomon a considerat-o probabil, cea mai aleasă din cele 1005 cântări pe care le-a scris (I Regi 4:32). Se crede că ar fi fost scrisă pentru a celebra căsătoria lui cu nevasta preferată. Ca poem
Este considerat de specialiştii în structura poeziei drept o superbă compoziţie, dar trecerile abrupte de la un vorbitor la altul şi de la un cadru la altul, fără a se oferi nici o explicaţie pentru scenele şi actorii care se perindă fără întrerupere, o fac destul de greu de interpretat. în limba ebraică, schimbarea de vorbitori se face prin gen. în unele Biblii, lucrul acesta se realizează prin folosirea unui spaţiu suplimentar. Vorbitorii Pare sigur că acestea au fost vorbitorii: o mireasă, numită Sulamita (6:13); Regele şi un cor de domniţe de la palat, numite fiicele Ierusalimului. Haremul lui Solomon era relativ mic, cu numai 60 de neveste şi 80 de concubine, dar cu multe alte fecioare trecute pe lista de rezervă (6:8). Mai târziu a crescut la 700 de neveste şi 300 de concubine (I Regi 11:3, vezi nota însoţitoare). Mireasa O părere destul de răspândită, şi poate cea mai fondată, este aceea că ^unamita era Abişag din Sunem, cea mai frumoasă fată din ţară, care 1- * îngrijit pe David în ultimile sale zile din viaţă (I Regi 1:14), care a devenit fără îndoială nevasta lui Solomon, căci căsătoria ei cu altul ar fi Pus în pericol tronul lui Solomon (I Regi 2:17, 22). Interpretări La suprafaţă este un elogiu al bucuriilor conjugale. Esenţa poemului 277
trebuie însă căutată în expresiile de aleasă gingăşie cu care se descriu desfătările iubirii conjugale. Chiar dacă nu ar fi decât atât, ar merita să ocupe un loc în cadrul Cuvântului lui Dumnezeu, căci căsnicia a fost rânduită de Dumnezeu (Geneza 2:24). De atitudinile reciproce care ex- istă între soţi în intimitatea relaţiilor conjugale depinde într-o bună măsură fericirea şi sentimentul de bunăstare al omului. Totuşi atât evreii, cât şi creştinii au notat sensuri mai adânci ale acestui poem. Evreii îl citesc la Paşte în mod alegoric, cu referire la Exod, când Dumnezeu a luat Israelul de mireasă, iubita Sa fiind ilustrată prin expresia "iubirea spontană a unui rege şi a unei fecioare smerite". în Vechiul Testament, Israel este numit Nevasta lui Dumnezeu (Ieremia 3:1; Ezechiel 161a 23). Aproape în unanimitate creştinii au considerat Cântarea Cântărilor drept cântarea pre-nupţială a lui Cristos şi a Bisericii Sale, căci în Noul Testament Biserica este numită Mireasa lui Crislos (Matei 9:15; 25:1; Ioan 3:29; H Cronici 11:2; Efeseni 5:23; Apocalipsa 19:7; 21:2; 22:17); indicându-se faptul că această căsnicie umană nu este decât un core- spondent şi o anticipare a minunatelor relaţii care vor exista între Cristos şi Biserica Sa. Cum a putut un om cu 1000 de femei să aibă iubire doar pentru o singură femeie, iubire care să constituie o asemănare cu dragostea lui Cristos pentru Biserică? Ei bine, mai mulţi sfinţi din Vechiul Testament au fost poligami. Deşi Legea lui Dumnezeu a fost împotriva acestui lucru de la început, aşa cum a arătat Cristos atât de limpede, totuşi în timpurile străvechi ale Vechiului Testament se pare că Dumnezeu s-a acomodat într-o oarecare măsură la obiceiurile preponderente ale vremii. Regii erau în general aceia care aveau mai multe neveste. Era unul din semnele regalităţii. Iar devotamentul lui Solomon faţă de această femeie frumoasă a părut a fi într-adevăr sincer. Apoi mai e şi aceea că Solomon a fost un rege în familia care avea să-1 aducă pe Mesia în lume. De aceea poate că nu e atât de nepotrivit ca nunta lui să prefigureze într-un sens căsătoria eternă a lui Mesia cu Mireasa Lui. Noi credem că bucuriile descrise în această carte îşi vor găsi împlinirea în strigătele de bucurie şi "Aliluia" care se vor auzi la Nunta Mielului (Apocalipsa 19:6-9). Subiectele capitolelor Pentru a aprecia sensul poemului, încercaţi întotdeauna să identificaţi vorbitorii, lucru care nu e tocmai uşor pe alocuri. Capitolul 1. Iubirea Miresei pentru Rege. în mare cuvintele exprimă devotamentul ei, cu răspunsuri scurte din partea Regelui şi a corului. Capitolul 2. Desfătarea pe care i-o aduce Miresei dragostea Regelui. Din nou cuvintele ei într-un monolog deapre îmbrăţişările Regelui. Capitolul 3:1-5. Visul Miresei cu privire la dispariţia Iubitului şi bucuria regăsirii. CÂNTAREA LUI SOLOMON 279 Capitolul 3:6-11. Procesiunea Miresei. Salutări în grădina palatului, aduse carului de nuntă din partea domniţelor de la palat. Capitolul 4. Regele îşi adoră Mireasa. Ea răspunde invitându-1 în grădina ei, pentru desfătările conjugale. Capitolul 5. Un alt vis despre dispariţia Iubitului în urma unirii lor conjugale. Devotamentul ei. Capitolul 6. Sulamita, cea mai frumoasă din cele 140 de frumoase de la palat, recunoscută ca atare de Rege. Capitolul 7. Devotamentul lor reciproc pe care şi-1 comunică unul altuia, într-o abundenţă de metafore. Capitolul 8. Dragostea lor este de nestins, iar unirea lor indisolubilă; cuvintele Miresei şi ale corului. PROFEŢII
Cărţile istorice ale Vechiului Testament, de la Geneza la Estera, constituie istoria ridicării şi căderii naţiunii ebraice. Cărţile poetice, de la Iov la Cântarea Cântărilor, aparţin, în mare, perioadei de aur a naţiunii ebraice. Cărţile profetice, de la Isaia la Maleahi, aparţin perioadei de decădere a naţiunii ebraice. Sunt 17 cărţi ale profeţilor; dar numai 16 profeţi, deoarece Ieremia a scris două cărţi: cea care îi poartă numele şi "Plângerile lui Ieremia". Cărţile acestea sunt numite în general "profeţi majori" şi "profeţi minori". Profeţi majori: Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel. Profeţi minori: Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc,
Clasificarea aceasta s-a făcut în funcţie de mărimea cărţilor scrise de ei. Oricare din cele trei cărţi: Isaia, Ieremia sau Ezechiel este în sine mai mare decât toate cele 12 cărţi ale profeţilor minori la un loc. Daniel este cam de mărimea a doi dintre profeţii minori mai mari, Osea şi Zaharia. Fiecare cititor al Bibliei ar trebui să înveţe pe dinafară numele acestor profeţi ca să poată deschide cu uşurinţă Biblia la oricare din ei. Clasificate după timp, cărţile se grupează astfel: 13 din profeţi au avut legătură cu distrugerea naţiunii ebraice; 3 au fost implicaţi la refacerea ei. Distrugerea naţiunii ebraice a avut loc în două etape. Mai întâi a căzut regatul de nord. (734-721 înainte de Cristos) Cei care au precedat această perioadă, dar au şi trăit în ea, au fost: Ioel, Iona, Amos, Osea, Isaia, Mica. Regatul de sud a căzut între anii 606-589 î.Cr. în această perioadă au fost: Ieremia, Ezechiel, Daniel, Obadia, Naum, Habacuc, Ţefania. Restaurarea naţiunii a avut loc între anii 586-444 î.Cr. Profeţii care au avut legătură cu ea au fost: Hagai, Zaharia, Maleahi. Clasificaţi după mesajul lor, profeţii se adresează în principal: Israelului: Amos, Osea. Lui Ninive: Iona, Naum. Babilonului: Daniel Robilor din Babilon: Ezechiel. Lui Edom: Obadia. 280
PROFEŢII 281
Lui Iuda: Ioel, Isaia, Mica, Ieremia, Habacuc, Ţefania, Hagai,Zaharia, Maleahi. Evenimentul istoric Care a făcut necesară lucrarea profeţilor a fost apostazia celor zece triburi (sau seminţii) de la sfârşitul donmiei lui Solomon (vezi la I Regi 12). Ca o măsură politică menită să ţină cele două regate separate, Regatul de nord a adoptat ca religie de stat închinarea la viţel - religia Egiptului. Curând după aceea s-a mai adăugat închinarea la Baal, care a prins rădăcini şi în regatul de sud. In această perioadă de criză, când numele lui Dumnezeu începea să dispară din minţile oamenilor iar planurile lui Dumnezeu de răscumpărare finală a lumii erau nesocotite, au apărut profeţii. Profeţii şi preoţii Preoţii erau învăţătorii oficiali ai naţiunii. Ei constituiau o clasă ereditară, dar erau adesea cei mai răi dintre toţi oamenii neamului. Totuşi ei erau învăţătorii naţiunii, dar în loc să strige şi să condamne păcatele oamenilor, ei au ajuns să se dedea la aceleaşi păcate comise de popor, preluând conducerea în această privinţă. Profeţii nu au fost o clasă ereditară. Fiecare din ei a primit chemarea de a fi profet în mod direct de la Dumnezeu. Profeţii au fost chemaţi din rândurile mai multor profesii. Ieremia şi Ezechiel au fost preoţi; probabil, Zaharia, Isaia, Daniel şi Ţefania au fost de viţă regală. Amos a fost păstor. Nu se ştie ce au fost ceilalţi. Misiunea şi mesajul profeţilor 1. Să încerce să salveze naţiunea de la idolatrie şi răutate. 2. In caz de nereuşită, să vestească nimicirea naţiunii. 3. Dar nu va fi o nimicire completă. O rămăşiţă va fi mântuită. 4. Din această rămăşiţă va ieşi o Persoană care va aduce toate naţiunile la Dumnezeu. 5. Acea Persoană va fi un Om Mare care într-o zi se va ridica din familia lui David. Profeţii l-au numit "VLĂSTARUL". Arborele genealogic al lui David, cândva cea mai puternică familie din lume, a fost doborât la pământ în zilele profeţilor. Dar pentru ca dinastia, care era pe punctul de a se stinge, să îşi poată continua domnia trebuia să existe o renaştere a acelei familii. Din familia aceea avea sa vină o Mlădiţă care avea să devină Regele regilor. întreaga perioadă a profeţilor A parcurs în mare vreo 400 de ani (800-400 î.Cr.). Evenimentul cen- "Ujlocul perioadei despre care vorbim. Şapte profeţi au avut într-un fel j^u altul tegătură cu acest eveniment: Ieremia, Ezechiel, Daniel, Obadia,
282
mai intense activităţi profetice, când profeţii au încercat să împiedice acest dezastru sau să-i explice cauzele. Deşi Dumnezeu însuşi este Cel care a adus nimicirea Ierusalimului, omeneşte vorbind, El a făcut tot ce era posibil ca să nu se întâmple. Se pare că Dumnezeu doreşte mai degrabă să aibă o instituţie care să reprezinte ideea lui Dumnezeu în lume, chiar dacă această instituţie este putredă de răutate şi corupţie la un moment dat, decât să nu aibă nici o instituţie. Poate că de aceea a îngăduit Dumnezeu să avem o existenţă neîntreruptă a papalităţii în toată perioada Evului Mediu. Oricum ar fi lucrurile, Dumnezeu a trimis o serie de profeţi străluciţi în efortul Său de a salva Ierusalimul. Nereuşind să salveze ("'etatea Sfântă, profeţii au dat la iveală strălucite explicaţii divine şi nenumărate asigurări, potrivit cărora prăbuşirea de atunci a naţiunii nu însemna sfârşitul planurilor lui Dumnezeu, ci, după o perioadă de pedeapsă , avea să urmeze o perioadă de refacere, o restaurare, poporul lui Dumnezeu urmând să aibă până la urmă un viitor glorios. Mesajul social al profeţilor Cărţile scrise în perioada modernă despre profeţi pun un mare accent pe mesajul lor social şi denunţarea de către profeţi a corupţiei politice, a asupririi şi decăderii morale a naţiunii. Dar lucrul care i-a deranjat cel mai tare pe profeţi a fost idoltria naţiunii. E surprinzător faptul că scriitori de azi trec atât de uşor peste acest element important, central al mesajului profeţilor. Elementul de prezicere. Erudiţia modernă tinde să minimalizeze elementul de prezicere din Biblie, dar el e foarte pregnant pe paginile Scripturii. Gândul cel mai persistent din întreg Vechi Testament este acesta: Iehova, Dumnezeul naţiunii ebraice, va deveni în cele din urmă Dumnezeu tuturor naţiunilor. Generaţii întregi de scriitori ai Vechiului Testament trec de la general la particular, descriind modul în care se va reliza acest lucru, iar în scrierile profeţilor, deşi se poate ca ei să nu fi fost conştienţi de întreaga semnif- icaţie a unora din cuvintele lor, şi deşi unele din prezicerile lor sunt învăluite în ceaţa evenimentului istoric de atunci, totuşi istoria lui Cristos şi răspândirea creştinismului pe tot globul pământesc este zugrăvită clar în Biblie, mai dinainte, în general şi în amănunt, într-un limbaj care nu poate să se refere la nici un alt eveniment din istorie. Mesajul fiecărui profet, exprimat într-un rând Ioel: o viziune a Epocii Evangheliei, cu strângerea naţiunilor. Iona: interesul Dumnezeului lui Israel pentru duşmanii lor. Amos: Casa lui David va domni peste lumea întreagă. Osea: Iehova va deveni într-o singură zi Dumnezeul tuturor naţiunilor. Isaia: Dumnezeu are o rămăşiţă pentru care a rezervat un viitor glorios. Mica: Prinţul care va veni din Betleem şi domnia Sa universală. PROFEŢII
Naum: Judecata care stă să se abată asupra lui Ninive. Ţefania: venirea unei noi Revelaţii numite printr-un nume nou. Ieremia: păcatul Ierusalimului, osândirea şi apoi gloria sa. Ezechiel: căderea Ierusalimului, restaurarea şi gloria sa viitoare. Obadia: Edom va pieri cu desăvârşire. Daniel: cele patru regate şi Regatul veşnic al lui Dumnezeu. Habacuc: triumful final al poporului lui Iehova Hagai: Templul al doilea şi Templul mai mare, care va veni Zaharia: Regele care vine. Casa Lui şi împărăţia Lui. Maleahi: mesajul de încheiere al naţiunii mesianice. Cadrul istoric şi datele aproximative ale profeţilor
ISRAEL [UDA PROFEŢII Ieroboam 933-911 Roboam 933-916 Nadab 911-910 Abia 915-913 Baeşa 910-887 Asa 912-872
283
Elah Zimri
Omri Ahab
Ahazia Ioram
lehu 887-886
886 886-875
875-854 855-854
854-843 843-816
Iosafat Ioram Ahazia Atalia 874-850
843 843-837 Yüklə 4,02 Mb. Dostları ilə paylaş:
|