Manual biblic

participai şi edomiţii. Au existat patru astfel de atacuri:

I- în domnia lui Ioram, 850-843 î.Cr. (2 Cronici 21:8, 16, 17; Amos

1:6).

2. în domnia lui Amaţia, 803-775 î.Cr. (2 Cronici 25: II, 12, 23, 24).

3. In domnia lui Ahaz, 741-726 î.Cr. (2 Cronici 28:16-21).

4. In domnia lui Zedecbia, 597-586 î.Cr. (2 Cronici 36:11-21; Psalmi

137:7).

Există mai multe păreri cu privire la care dintre acestea se referă

•Jbadia. întrucât se pomeneşte "nimicirea" lui Iuda (1 1:12), profeţia este
atribuită cel mai adesea domniei lui 7xdechia, când Ierusalimul a fost
»s de către babiloneni (586 Î.Cr.).

, ^'^{lc le}xte din Scriptură care povestesc pierzarea Edomului sunt: Isaia

^5-15; Icrerma 19:7-22; Ezechiel 25:12-14; 35:1-15; Amos 1:11-12.
'^plinirea profeţiei

ti i '^{a a} P^re/is că edomiţii vor fi nimiciţi cu desăvârşire, pentru

"Uleauna, ca şi când nu ar fi fost niciodată (10, 16, 18). De asemena, a
J «îs că rămăşiţa lui luda va fi salvată iar împărăţia Dumnezeului lui
^{a Va} 'nvinge până la urmă (17, 19, 21).

361

362

La patru ani după arderea Ierusalimului, Edom a fost prădat şi pustiit

(582 Î.Cr.) de către aceeaşi babiloneni pe care ei i-au ajutat mai înainte
să lupte împotriva Ierusalimului. Nabatinii au cucerut Edomul. Puţinii
iedomiţi care au mai rămas în viaţă au fost legaţi de glie într-o regiune
din sudul Iudeii, unde timp de patru secole au fost duşmanii activi ai
evreilor. în anul 126 î.Cr. au fost supuşi de Ioan Hyrcanus, unul din
conducătorii macabeilor şi absorbiţi în poporul evreu. Când a fost cucerită
Palestina de către romani (63 î.Cr), irozii, o familie de edomiţi
(Idumeană), au fost puşi la cârma lui Iuda. A fost ultima dată când se
pomeneşte de ei, fiindcă odată cu distrugerea Ierusalimului în anul 70 al
erei creştine, au dispărut din istorie.

'

l'ig. 57. Movila Yunnas, "Mormântul lui Iona", de lângă Ninive.

Foto Matson
IONA

Un sol trimis să aducă veşti de îndurare la Ninive

Ninive era capitala imperiului asirian, care fusese imperiu mondial
vre 300 de ani (900-607 î.Cr). Asiria a început să se înalţe la poziţia de
mare putere mondială pe vremea divizării regatului iudaic, la sfârşitul
domniei lui Solomon. Treptat, treptat, a absorbit şi nimicit Regatul de
Nord, Israelul. Regii asirieni care au avut legătură cu Israelul şi luda au
fost următorii:

Salmaneser II (860-825 î.Cr). A început să "taie Israelul".

Adad-Nirari (808-783). A luat tribut de la Israel. Vizita lui Iona?

Tiglath-Pileser III (747-727). A deportat Israelul aproape complet

Salmaneser IV (727-722). A asedia Samaria.

Sargon al II-lea (722-705). A dus restul Israelului în robie. Isaia.

Sanherib (705-681). A invadat Iuda. Isaia.

Esar-Haddon (681-668). Foarte puternic.

Asur-Banipal (668-626). Cel mau puternic şi brutal. Naum?

Doi regi slabi (626-607). Uriaşul imperiu s-a prăbuşit (607 î.Cr.)

Astfel, Iona a fost chemat de Dumnezeu să prelungească viaţa
neamului duşman care deja pornise Ia exterminarea poporului lui Iona.
Nici nu e de mirare că Iona a fugit în dircţia opusă, deoarece, ca patriot,
s-a îngrozit de maşina de război a asirienilor care începuseră să
încercuiască poporul lui Dumnezeu.

Iona era de loc din Gat-Efer. A trăit în timpul lui Ierohoam al II-lea

(790-749) şi a ajutat la redobândirea unora din teritoriile pierdute ale
Ierusalimului (2 Regi 14:25). Astfel, Iona a fost un om de stat renumit.
Precum şi un profet renumit.

Este cartea aceasta istorică?

lireşte, datorită istoriei cu peştele cel mare, mintea necredincioasă

^{se rev}oltă şi nu vrea să accepte acest lucru ca pe o realitate. Necredincioşii

ⁿ»mesc întâmplarea aceasta o ficţiune sau o alegorie, ori un poem în

nu™ ^et°" ^elC' '^^ar I^{sus m mocl s}'8^{ur a} considerat-o o realitate istorică

(Matei 12:39-41). Ar fi prea trasă de păr încercarea cuiva de a scoale

ceva din cuvintele Sale asupra acestui subiect. Domnul Isus a numit

^c^^astă întâmplare un "semn" al propriei Sale învieri. El a pus peştele

mare, pocăinţa ninivenilor, învierea Sa şi ziua judecăţii în aceeaşi

^Cl>legorie. Negreşit, El s-a referit la o Realitate atunci când a vorbit despre

363

364

învierea Sa şi ziua judecăţii. E clar deci că Isus a acceptat istoria lui

Iona. Problema pentru noi este, prin urmare, rezolvată. Noi credem că
acest eveniment a avut loc exact aşa cum e descris şi că Iona, sub
călăuzirea Duhului Sfânt, a scris această carte fără nici o încercare de a-
şi scuza acţinile. De asemenea, crdem că această carte, sub călăuzirea
lui Dumnezeu, a fost aşezată în rândul scrierilor sacre din Templu ca
parte integrantă din revelaţia lui Dumnezeu despre Sine.

Peştele. Cuvântul greşit tradus în unele versiuni ale Bibliei "balenă"

este de fapt "peşte mare" sau "monstru mare". S-au găsit destui monştri
de mare, suficient de mari ca să poată înghiţi un om. Dar miezul istorisirii
este faptul că a fost vorba de o MINUNE, respectiv de o confirmare
divină a misiunii lui Iona pentru cetatea Ninive. Dacă nu ar fi existat
minunea aceasta extraordinară, ninivenif nu l-ar fi luat în seamnă pe
Iona (Luca 11:30).

Confirmarea arheologiei. După câte slin noi, nu există nici o

consemnare a pocăinţei oraşului Ninive în inscripţiile asiriene. Dar e-
xistă urme suficiente potrivit cărora Adad-Nirari a făcut reforme similare
celor ale lui Amenotis IV din Egipt. Sub domniile următorilor trei regi
cuceririle asiriene s-au domolit întrucâtva. In perioada aceasta. Israel
şi-a redobândit teritoriul pierdut. (2 Regi 14:25). Există indicaţii după
care influenţa lui Iona asupra lui Ninive a fost profunda în această
anticipare a lucrării misionare de mai târziu, în epoca nou-testamentală.

Scopul lui Dumnezeu

în primul rând, e posibil ca acest fapt să fi amânat robia Israelului,
căci unul din lucrurile de care s-au pocăit asirienii a fost pofta de cuceriri
(3:8).

în primul rând însă se pare că Dumnezeu avrut ca propriul Său popor

să-şi dea scama că pe Dumnezeu îl interesează şi celelalte neamuri.

Mai mult, locul de baştină a lui Iona a fost Gat-Efer (2 Regi 14:25),

lângă Nazaret, unde s-a născut Isus, Cel pentru care Iona a fost un "semn".
Apoi, Iopa, unde s-a îmbarcat Iona cu gând să fugă, evitând astfel vestirea
îndurării lui Dumnezeu faţă de un slt neam, afost chiar locul ales de
Dumnezeu 800 de ani ami târziu în care să-i spună lui Petru să primească
oameni din alte popoare (Eapte 10).

Apoi, Isus a citat acest fapt ca o ilustrare profetică a propriei Sale

învieri "a treia zi" (Matei 12:40).

Astfel, în totalitatea ei, istoria lui Iona este o măreaţă imagine istorica

a învierii lui Mesia şi a lucrării Sale, precum şi a misionarismului din
toată lumea.

Capitolul 1. Kupi lui Iona

'Tars" (.3) se crede că ar fi fost Tartessesus, din Spania. Tona s-a dus

până la marginile cele mai îndepărtate ale lumii de atunci.

IONA

365

Capitolul 2. Rugăciunea lui Iona

Probabil era obişnuit să se roage cu cuvintele psalmilor, care se
aseamănă atât de mult cu rugăciunea aceasta minunată. Debarcarea sa la
înapoiere s-ar putea să 11 fost în apropiere de Iope şi e probabil să fi fost
văzută de mulţi oameni.

Capitolul 3. Pocăin(a ninivenilor

Iona a vorbit negreşit în predicile sale despre experienţa sa

extraordinară în pântecele peştelui, fiind în stare să numească martori
care puteau confirma isloria sa. Vorbind în Numele lui Dumnezeu naţiunii
pe care ninivenii începuseră s-o prade, Iona a atras atenţia ninivenilor
care l-au luat în serios şi s-au îngrozit.

Capitolul 4. Dezamăgirea iui Iona

El venise nu ca să caute pocăinţa lor, ci să anunţe pierzarea lor. dar

Dumnezeu a fost încântat de pocăinţa lor şi a amânat pedeapsa, spre
dezamăgirea lui Iona. (Vezi continuare la Naum).

Noi credem că punctul cel mai mişcător din această carte se află în

ultimul verset: compasiunea lui Dumnezeu pentru copilaşi. Dumnezeu
a fost influenţat să oprească distrugerea cetăţii deoarece inima Lui s-a
revolatat la gândul că vor fi ucişi nişte copilaşi nevinovaţi. Lui Isus I-au
plcut foarte mult copiii şi atitudinile blânde, ca de copil, la cei mari.
Ninive

Oraşul Ninive avea o lungime de aproape 5 km, o lăţime de 2,5 km.

Zona oraşului Ninive cuprindea şi oraşul Cala, aflat la 39 km sud şi
Corsabad, la 14 km spre nord. Triunghiul format de râul Eufrat şi Zab a
fost cuprind în fortificaţiile oraşului Ninive (vezi pag. 369).

Cala, punctul de apărare al oraşului Ninive în partea de sud, acoperă

o suprafaţă de 16 ha şi are o înălţime de 30 m. Conţine renumitul mormânt
al lui Iona. A fost unul din indiciile care l-au făcut pe Rich să creadă că
se află pe ruinele oraşului Ninive. şi l-au condus la identificarea sa (vezi
Pag. 42). Mormântul acesta este atât de sacru pentru băştinaşi încât nu s-
a produs nici o săpătură de proporţii mari în cadrul movilei. Se speră că
intr-o zi să se poală dezvălui secretele acestui palat. (Pentru notiţe mai
detaliate asupra oraşului Ninive, vezi pag. 369-371).

MICA

Iminenta cădere a lui Israel şi luda
Mesia avea să se nască în Betleem

Mica a profeţit în domniile lui Iotam, Ahaz şi Ezecbia. Iotam şi

Ezechia au fost regi foarte buni, dar Ahaz a fost extrem de rău. Astfel,
Mica a fost martorul apostaziei guvernului şi a refacerii sale. Locul său
de baştină a fost Moreset, la graniţa cu filistenii, lângă Gat, cam 50 km
sud-vest de Ierusalim. Mica a fost contemnporan cu Isaia şi cu Osea.

Mesajul lui Mica se adresează atât Israelului, cât şi Iudeii, clar în

principal capitalelor acestor două regate: Samaria şi Ierusalim. Cele trei
idei principale alea sale au fost: păcatele lor, nimicirea lor şi refacerea
ce va urma. Aceste idei sunt combinate şi răspândite pe tot parcursul
cărţii, între ele existânt treceri abrupte de la pustiirea care urma imediat
şi gloria de mai târziu.

Capitolul 1. Samaria este sortită pierzării

Samaria a fost capitala Regatului de Nord. Conducătorii ei au fost

direct răspunzători de corupţia care domnea în cadrul naţiunii (5). Din
clipa apostaziei lor faţă de Dumnezeu cu 200 de ani mai înainte, ei au
adoptat închinarea la Baal şi alţi idoli canaaniţi, sirieni şi asirieni, precum
şi toate practicile asociate cu această închinare la idoli. Dumnezeu le
trimisese pe Ilie, Elisei şi Amos ca să-i întoarcă de la închinarea lor
idolatră. Dar a fost în zadar. Acum erau "copţi" precum lovitura de
moarte. Mica a ajuns să vadă în viaţa lui împlinirea cuvintelor sale (6)1
în anul 764 î.Cr. asirienii au dus în robie toată partea de nord a Israelului
iar în anul 721 Samaria a căzut şi ea, fiind distrusă.

Locurile amintite la 10-15 erau în partea de vest a regatului luda, în

ţinutul de baştină a lui Mica. Aceste localităţi au fost devastate de asirieni,
odală cu distrugerea Regatului de Nord.

Capitolele 2, 3. Brutalitatea conducătorilor

Pe lângă faptul că erau idolatre (1:5-7), clasele dominate erau lipsite

de orice milă faţă de cei săraci, furându-le acestora până şi ogoarele Şi
hainele, dând afară din casele lor pe femei şi copii, la care se mai adăugau
şi celelalte fapte, cum ar fi atragerea profeţilor falşi în cercul lor, pentru
ca aceştia să aprobe faptele nedrepte şi practicile lor nemiloase (6:1 O-
După ce a amintit de robie, Mica deodată îşi schimbă tactica, vorbind
despre restaurarea lor, atunci când Dumnezeu va merge în fruntea lor
(2:12-13).

Profetul continuă apoi cu acuzarea lipsei de milă a claselor dominante

366

MICA

367

cu referire specială la Ierusalim (10) şi, în mod deosebit la conducătorii

religioşi (5-7, 11). Apoi Mica vesteşte pierzarea Ierusalimului (12) aşa
cum fusese în cazul Samariei (1:6).

Capitolul 4. Domnia universală a Sionului

Viziunea unei lumi fericite şi prospere, fără război, în care oamenii

se tem de Dumnezeu - o lume în fruntea căreia se află Sionul. Ce con-
trast! 4:1-3 este identic cu Isaia 2:2-4; sunt cuvinte sublime, care merită
să fie repetate. Deodată, în mijlocul acestei rapsodii a viitorului, profetul
se întoarce spre vremurile de restrişte prin care treceau israeliţii atunci
şi pierzarea Ierusalimului pe care tocmai o amintise, (3:12), anunţând că
poporul avea să fie dus în robie la Babilon (4:10). Este o profeţie
uimitoare. în vremea aceea, Asiria mătura totul din calea ei. Era cu 100
de ani înainte de ridicarea Imperiului Babilonean. Şi totuşi, Ierusalimul
a supravieţuit atacului asirian, rămânând în picioare până când a fost
învinsă Asiria de Babilon, în mâinile căruia a căzut în cele din urmă
Ierusalimul în anul 606 î.Cr., locuitorii săi fiind duşi în robie la Babilon.

Capitolul 5. Viitorul rege al Sionului

Va fi un conducător din Betleem în fruntea Sionului. La 4:1-8, se

vorbeşte despre gloriosul viitor. La 4:9-10 ne întoarcem din nou la
subiectul robiei. Apoi, la 4:11-12 suntem din nou în perioada profetului,
în vremea asediului Ierusalimului şi a atacului asirienilor. La 4:13, din
nou se vorbeşte depsre viilor. Apoi, la 5:1 se face o revenire la asediul
Ierusalimului. Este scena Izbăvitorului din Betleem (2:15). în orizontul
cuprins de vederea lui Mica este vorba deo izbăvire de sub asirieni (5:6),
dar dincolo de orizont, abia întrezărindu-se la distanţă, se ridică figura
impunătoare a Regelui Mesianic, cel care avea să vină chiar din Veşnicii
(2), pe drumul Betleemului. Izbăvirea Sionulu de sub asirieni printr-un
înger al lui Dumnezeu a fost în millle privinţe o întruchipare a izbăvirii
viitoare mai mari, pe care avea s-o înfăptuiască Mântuitorul omenirii,
multe din prezicerile Vechiului Testament privitoare la Cristos au fost
înceţoşate de situaţii istorice ale vremii profetului care a rostit prezicerea,
Şi lotuşi sunt prea clare ca sensul lor să nu poată fi dedus. Fără nici o
îndoială, conducătorul etern de la Betleem (2) trebuie identificat cu
Copilul Minunat al lui Isaia (9:6-7). Aici este singurul loc din Vechiul
Testament unde se afirmă clar că Cristos se va naşte în Betleem (vezi la
Matei 2:22).

Capitolul 6. Controversa lui lehova cu poporul Său

Din nou, păcatele vremurilor lui Mica: nerecunoştinţa faţă de

Dumnezeu; falsele pretenţii religioase; necinstea; idolatria; pedeapsa
care va urma în mod sigur.

Capitolul 7. Triumful iînal al Sionului

^ Mica se tânguieşte în faţa vicleniei, violenţei şi setei de sânge care

"antuie peste tot. Promite pedeapsa şi încheie cu o viziune asupra
^vutorului, când Dumnezeu împreună cu copiii Lui vor domni iar
Promisiunea făcută lui Avraam se va împlini pe deplin.
NAUM
Pierzarea lui Ninive

Doi profeţi au avut de-a face cu Ninive: Iona, în anul 785 Î.Cr. şi

Naum în anul 630 î. Cr., la o depărtare de 150 de ani unul de altul.
Mesajul lui Iona a fosl un mesaj de îndurare, mesajul lui Naum este un
mesaj de pierzare. împreună ei ilustrează modul lui Dumnezeu de a se
purta cu popoarele: prelungind ziua de har, dar în cele din urmă, aducând
pedeapsa pentru păcate.

Omul Naum

Puţine lucruri se cunosc despre Naum. Ni se spune că era din Elcoş

(1:1). Numele său face parte din denumirea Capernaum, care înseamnă:
"satul Iui Naum". De aici, putem deduce că a fost locuitor al oraşului
Capernaum sau guvernatorul acestui oraş, care mai târziu e devenit centrul
lucrării de propovăduire a lui Isus. Se spune că a existat o localitate
"Elcoş" pe râul Tigru, Ia 30 km nord de Ninive, şi ca Naum s-ar fi aflat
printre robii Israeliţi. Dacă oraşul său natal a fost Capernaum, atunci
Naum a fost originar din aceeaşi localitate cu Isus şi Iona.

Datarea lui Naum. Cartea însăşi indică limitele de timp în care se

situează. Tcba (No-Amon) căzuse (3:8-10, 663 î.Cr.). Căderea lui Ninive
este reprezentată ca fiind foarte apropiată. A avut loc în anul 607 î.Cr.
Astfel, Naum apare între anii 663-607. întrucât Ninive este prezentată
în culmea gloriei sale şi întrucât necazurile sale au început odată cu
invazia scită (626 Î.Cr.), am putea probabil plasa această profeţie cu
puţin timp înainte de invazia scită, să zicem în jurul anului 630 î.Cr. -
ceea ce înseamnă că Naum a fost contemporan cu Ţefania, care prezisese
şi el ruinarea lui Ninive, într-un limbaj deosebii de viu. (Ţefania 2:13-
15).

Capitolele 1, 2, 3. Totala ruinare a lui Ninive

l'e parcursul acestor trei capitole, într-un limbaj care se adresează

când cetăţii Ninive când la persoana a treia, se prezice nimicirea oraşului
în detalii uimitor de exacte. îndelunga răbdare a lui Dumnezeu (1:3) a
fost probabil amintită ca o ultimă referire la viziunea lui Iona făcută la
Ninive cu ani în urmă. Mânia Iui Dumnezeu (1:2-3) este mereu pusă faţă
în faţă cu îndurarea Sa. Căderea sângerosului oraş Ninive (3:1) avea să
constituie o vesle de mare bucurie pentru lumea pe care această putere o

368

NAUM

369

zdrobise cu atâta cruzime, şi în special pentru Iuda. (Vezi nota d la pag.
209 în ce priveşte brutalitatea asirienilor).

"Ca un iaz plin de apă" (2:8) se referă la numărul mare de canale de

apărare de-a lungul zidurilor oraşului Ninive, ceea ce îi clădea înfăţişarea

de iaz.

Şi Ţefania a prezis căderea lui Ninive, în următoarele cuvinte:
"Ninive... cetatea veselă care zicea în inima ei: "Eu şi nici una afaiă de
mine!" Vai! Cum s-a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce
trec pe lângă ea fluieră şi arată cu mâna!"

"In mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul

si ariciul vor rămâne noaptea pe acoperişurile stâlpilor ei. La ferestre se
vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag..." (Ţefania 2:13-15).

Ninive

Ninive a fost capitalii Imperiului Asirian care nimicise Israelul. (Vezi

pag. 209). întemeiată de Nimrod, la scurt timp după Potop (Geneza 10:11-
12), a fost de la început rivala Babilonului, care se afla în partea de sud
a văii Eufratului, în vreme ce Ninive era la nordul văii - două cetăţi
aflate la vreo 500 km depărtare una ele alta (vezi harta de la pag. 49).
Ninive a devenit o putere mondială în jurul anului 900 î.Cr. Curând
după aceea a îceput să "taie Israelul". Cam în anul 785 î.Cr. Dumnezeu
a trimis pe Iona la ei, încercând a-i opri din goana lor după cuceriri
brutale. în următorii 60 de ani, până în anul 721 î.Cr, armatele asiriene
au nimicit Regatul de Nord al Israelului. încă 100 de ani după aceea,
Ninive a continuat să crească devenind tot mai puternică şi mai arogantă.

In vremea profeţiei lui Nautn, Ninive cetatea "regină" a pământului,

era puternică şi de o brutalitate ce întrecea orice imaginaţie, căpetenia
unui stat războinic, ridicat pe temeiul prăzilor luate de la alte naţiuni.
Bogăţii nesfârşite se vărsau mereu în vistieriile sale, de la marginile
pământului. Naum o aseamănă cu o vizuină de lei (2:11-13). Termenul
"Ninive" se referă la întreg complexul de stale legate între ele înlr-un
sislem mare de irigaţii şi apărat de o reţea de fortificaţii bazate pe apărarea
fluvială. Cetatea propriu-zisă se numea şi ea tot Ninive. Era zona palatului
mare din acest imens sistem urban.

Ninive avea vreo 50 km lungime şi cam 16 km lăţime (vezi pag.

356). Era apăra! de cinci ziduri şi trei canale construite cu munca forţată
a mii şi mii de robi străini. Iona pomeneşte de 120.000 de copii (Iona
4^;1 1), ceea ce ne face să credem că putea avea o populaţie de aproape
1 000.000. Oraşul interior Ninive avea o lungime de 5 km şi lăţimea de
—5 km, plasat la punctul de joncţiune al râurilor Tigru şi Coser, apărat
de ziduri înalte de 30 in şi atât de groase încât patru care puteau merge
în rând pe ele. Zidul acesta avea o lungime de 12 km. Când Ninive se
afla în clumea puterii sale, în ajunul neaşteptatei sale nimiciri, a apărut
Naum cu această profeţie numită de unii "cântecul de moartea a lui
Ninive "ori"strigălul omenirii după dreptate".

370

Căderea lui Ninive

Căderea sa avut loc fie în anul 607, fie în anul 612 î.Cr. Cam la 20 de

ani după prezicerile lui Naum, armata babilonenilor şi a mezilor g
încercuit oraşul Ninive. După doi ani de asediu, o ridicare bruscă a
nivelului apelor a măturat din cale o parte din ziduri. Naum prezisese ca
"porţile râului aveau să se deschidă" în faţa armatei nimicitoare. Spărtura
fiind făcută, armatele babilonene şi ale mezilor au pătruns în cetate,
începând lucrarea ele nimicire. A urmat nechezai de cai, pocnet de bice
şi grămezi de trupuri moarte (2:3-4; 3:1-7). Toate s-au întâmplat exact
aşa cum le înfăţişase Naum; sângeroasa cetate a fost ştearsă de pe faţa
pământului. Nimicirea ei a fost atât de mare încât până şi vatra oraşului
s-a pierdui. Când a trecut Xenofon şi 10000 de oameni ^200 de ani'mai
târziu, a crezut că ruinele din faţa sa erau ale unei cetăţi a părţilor. Când
a dat Alexandru cel Mare renumita sa bătălie de la Arabela (331 î.Cr.),
în apropiere de vatra oraşului Ninive, nici măcar nu a ştiut că se află o
cetate pe acolo.

Descoperirea ruinelor oraşului Ninive. Atât de desăvârşită fusese

ştergerea oricăror urme ale gloriei de odinioară a Imperiului Asirian,
încât mulţi savanţi au tras concluzia că referirile care se fac în Biblie la
ea şi în alte istorii antice ar fi de natură mistică, şi că cetatea ca atare şi
Imperiul Asirian, nu ar fi existat în realitate. în anul 1820, un eglez pe
nume Claude James Rich a petrecut patru luni în preajma movilelor de
dincolo de râul Tigru, faţă în faţă cu Moşul, făcând schiţele acestor
movile. El credea că se află pe ruinele oraşului Ninive. în anul 1845,
Layard a identificat cu precizie vatra oraşului Ninive. El cu succesorii
săi au dezgropat ruinele de odinioară ale palatelor foştilor regi asirieni
precum şi sute de mii de inscripţii îri care se putea citi istoria Asiriei aşa
cum fusese ea scrisă de asirieni, ce confirma într-un grad foarte mare
Biblia.

Koyunjik este numele movilei principale. Se află la răsărit de Tigru,

faţă-n faţă cu cetatea modernă Moşul. Acoperă o suţrafaţă de 40 de hec-
tare şi are o înălţime de 30 m. Conţine palatele regilor Sanherib şi
Asurhanipal. Sanherib a fost regele care a prădat luda. Palatul său a fost
cel mai mare dintre toate. A fost dezgropat de Layard (1849-50). Avea
mărimea a 5-6 străzi de oraş mare.

Biblioteca lui Asurbanibal. A fost probabil cea mai mare descoperire

arheologică. Aparţine lui Layard, Rassam şi Rawlinson (1852-54). Iniţial
această bibliotecă, găsită pe ruinele palatului lui Sanherib, avea 100000
de volume. Cam o treime din ele au fost recuperate şi se află la Muzeul
Britanc. Asurhanipal a fost şi arheolog; el a pus scribii să cerceteze şi să
copieze bibliotecile Bahilonului antic scrise cu 200 de ani înainte de el.
Astfel, lui îi suntem îndatoraţi pentru faptul că s-au păstrat cunoştinţe
despre literatura babiloneană de la începuturi.

Wl'M

1-ig. 58. Ruinele oraşului Niniu- (pe leriuinul de a/i al stalului lrac).
Privind dinspre nord-vest de la movila Yunas

(Universitatea din Chicago)

NINIVE şi

JHprejurimile

OKorsabad

Locul lui Sargon)

Harta 49. Ruinele oraşului Ninive

HABACUC

Invadarea lui luda

Pierzarea caldeenilor

Cel drept va trăi prin credinţă

Profeţia aceasta aparţine perioadei 625-606 î.Cr., probabil din jurul;
anului 607 î.Cr. la începutul domniei lui lehoiachim. Caldeenii,
"babilonenii", înaintau spre vest (1:6) dar nu ajunseseră încă în Iuda
(3:16). Iată cronologia perioadei respective:

639-608 losia. Marea reformă. Ţefania.

626 Asîria grav slăbită de invazia scită.

625 Babilonul declară independenţă faţă de Sirii.

608 Iehoiihaz a domnit trei luni. Kste dus în Egipt.

608-597 lehoiachim. O domnie foarte rea. Habacuc?

607 (sau 612?) Babilonenii au distrus cetatea Ninive.

606 Babilonenii au invadat Iuda. Au dus cu ei robi.

605 Babilonenii au înfrânt Egiptul la Cherehemiş.

597 lehoiachim a domnit trei luni. E dus la Babilon.

597-586 Zedechia. Rege slab şi rău. Dus la Babilon.

586 Ierusalimul ars. Ţara pustiită.

Capitolul 1:1-11. Plângerea lui Habacuc

Profeţia constituie o plângere împotriva lui Dumnezeu pentru faptul

că poporul lui a ajuns să fie nimicit de o naţiune care era şi mai rea decât
evreii. Habacuc nu putea înţelege cum se mai putea numi aceasta faptă
dreaptă.

Răspunsul lui Dumnezeu. I-a răspuns lui Habacuc explicându-i că El

are planul Său în atacurile caldeenilor care băgau groaza în oameni.

Capitolele 1:12-20. A doua plângere a lui Habacuc

Recunoscând faptul că Iuda merita să fie pedepsită de Dumnezeu
pentru păcatele ei, şi că trebuie să fie îndreptată. Habacuc cere să i se
facă şi mai multă lumină.

Răspunsul lui Dumenzeu: puterea caldeenilor îmbătaţi de sângele

popoarelor, va fi şi ea nimicită; dar poporul lui Dumnezeu va umple
pământul.

Capitolul 3. Kugăcinea lui Habacuc

Un strigăt către Dumnezeu ca El să facă din nou minunile Sale ca în
vechime; şi totuşi, cu o resemnare sublimă şi încredere deplină în
siguranţa poporului lui Dumnezeu (16-19). Lecţia pe care trebuie să o