Manual biblic
Yüklə 4,02 Mb.
|
Capitolul 1. Omul Danie] Daniel s-a aflat printre prunii captivi duşi de la Ierusalim la Babilon (606 î.Cr.) Era de viţă regală (3), Iosefus spune că Daniel şi cei trei prieteni ai săi au fost înrudiţi cu regele Zedechia. Faptul acesta le asigura mai multă trecere la palatul Babilonului. Oamenii frumoşi şi inteligenţi, care erau în grija deosebită a lui Dumnezeu, fiind formaţi de El pentru a- I mărturisi Numele la curtea regelui păgân care stăpânea lumea pe atun- ci. "Bunătăţile regelui" (8), pe care ei le-au refuzat, erau probabil alimente care fuseseră dedicate idolilor babilonieni. Spectaculoasa înălţare a lui Daniel până la faima mondială de care s-a bucurat mai târziu este indicată la Ezechiel 14:14,20; 28:3, scrisă la numai 15 ani după aceea, în timp ce Daniel era încă un tinerel. Ce om deosebit! Cu totul neclintit în convingerile sale religioase, şi totuşi atât de loial regelui său idolatru, încât i s-au încredinţat treburile imperiului! Capitolul 2. Visul lui Nebucadncţar A fost în anul al doilea al domniei lui ca suveran absolut. Daniel nu era decât un tinerel, la trei ani după sosirea sa la Babilon. Cele patru imperii mondiale prezise aici sunt considerate a fi fost cel babilonean, persan, grec şi roman. Din zilele lui Daniel până la venirea lui Crislos, lumea a fost condusă de aceste patru imperii, exact aşa cum proorocise Daniel. In zilele imperiului roman a venit Cristos şi a întemeiat o împărăţie, care deşi a început doar ca o sămânţă de muştar şi a trecut prin multe persecuţii, acum dovedeşte că va deveni împărăţia Univer- sală şi Veşnică, care va înflori în toată gloria ei Ia întoarcerea Domnu- lui. Criticii care plasează cartea Daniel în perioada macabee, pentru a o face să se refere la evenimentele din trecut şi nu la cele din viitor, constată că trebuie să plaseze toate cele patru imperii înainte de data compunerii cărţii, numind imperiul persan ca fiind două imperii, cel al mezilor şi al perşilor, pentru a face ca imperiul grec să fie al patrulea. Realitatea e că nu au existat două imperii după căderea Babilonului. A DANIEL
343 încerca să forţezi totuşi lucrurile, spunând că au existat două, este o încercare de a răstălmăci faptele istorice, numai pentru a-ţi susţine o anumită teorie! Mezii şi perşii au format un singur imperiu sub domnia unor regi perşi. Darius medul a fost doar un fel de sub-rege, dominând numai o anumită periodă de timp, sub călăuzirea lui Cirus persanul, până când a venit Cirus. Mai mult, nimic nu s-a întâmplat în perioada macabee care să răspundă teoriei pietrei tăiate din munţi. Profeţia celor patru împărăţii e explicată în continuare la capitolul 7, unde sunt prezentate cele patru animale; capitolul 8, berbecul şi ţapul; capitolul 9, cele şaptezeci de săptămâni; iar capitolul 11, luptele dintre regii nordului şi regii sudului. Capitolul 3. Cuptorul de foc Potrivit Sepluagintei incidentul acesta a avut loc în anul al optus- prezecelea al domniei lui Nebucadneţar, când Daniel şi cei trei prieteni ai săi se aflau deja la Babilon de vreo douăzeci de ani. A fost în acelaşi an în care Nebucadneţar a ars Ierusalimul (586 Î.Cr.). Aşa cum Dumnezeu îi descoperise lui Daniel visul lui Nebucadneţar şi tâlcuirea lui cu ani în urmă, tot aşa El pune în inima acestor tineri hotărârea de a rămâne credincioşi; apoi merge El însuşi cu ei în foc, nu numai pentru a le onora credinţa, ci şi pentru a demonstra în faţa adunării marilor demnitari ai imperiului. Puterea Dumnezeului Ierusalimului asupra zeilor cu care se lăudau babilonienii. Astfel pentru a doua oară Dumnezeu S-a manifestat pe Sine la palatul unui imperiu măreţ şi pentru a doua oară falnicul Nebucadneţar s-a aplecat înaintea lui Dumnezeu şi L-a proclamat ca Singurul Dumnezeu Adevărat, până ta marginile imper- iului său. Cartea apocrifă numită "Cântarea celor trei copii sfinţi" vrea să fie cântarea de laudă a celor trei tineri din cuptorul cu foc. Este inserată după 3:23 şi întrupează o tradiţie populară, dar nu a fost considerată niciodată ca făcând parte din Biblia Ebraică. Oppert, care a excavat ruinele de la Babilon (1854) a găsit un piedestal al unei statui colosale care s-ar putea să fi fost chipul de aur al lui Nebucadneţar. Capitolul 4. Nebunia lui Nebucadneţar în însănătoşirea lui Este istorisirea altui vis al lui Nebucadneţar pe care Daniel l-a tălmăcit Şi care s-a împlinit. Nebucadneţar a fost lovit cu o boală mintală, prin cMe fusese făcut să creadă că e un animal sălbatic şi a început să se poarte ca atare urlând printre animalele din parcul palatului. Pentru a treia oară Nebucadneţar s-a plecat înaintea lui Dumnezeu şi I-a vestit puterea în toată lumea. "De şapte ori" (32): se referă la "anotimpuri"'. Rendal Harris spune că în Babilonia "vara şi iarna erau socotite ca Sl|igurele anotimpuri şi, prin urmare, putea fi vorba de trei ani şi jumătate". 344
într-una din inscripţiile lui Nebucadneţar relatând construcţiile si realizările sale apare următorul text, aşa cum este el redat de Sir Henry Rawlinson: "Patru ani de zile, reşedinţa regatului meu nu mi-a încântat inima. în nici una din averile mele nu am ridicat vreo clădire de importanţă prin puterea mea. Eu nu am înălţat clădiri pentru mine şi onoarea numelui meu. în închinarea lui Merodach, zeul meu, eu nu am cântat laudele sale şi nici nu am umplut altarul lui cu jertfe, nici nu am curăţat canale". Unii cred că ar fi vorba aici de o referire mai ocolită la nebunia sa, deşi se ştie că regii evitau să consemneze astfel de lucruri în inscripţiile lor. Lenormant afirmă că exista la caldeeni o tradiţie după care Nebucadneţar s-ar fi suit pe acoprişul palatului său şi ar fi strigat: "O, babilonieni, va veni un persan care va impune robie asupra voastră. Un med va fi asociatul lui." Dacă acest lucru este adevărat, înseamnă că Nebucadneţar a preluat unele din ideile lui Daniel. Capitolul 5. Ospăţul lui Belşaţar A fost în noaptea căderii Babilonului. Daniel era la Babilon de 70 de ani. Acum ajunsese la bătrâneţe. NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Belşaţar. Până în 1853 nu se găsise nici o menţionare a lui Belşaţar în însemnările babiloniene; Nabonidas (555- 538 î.Cr.) e cunoscut ca ultimul rege al Babilonului. Pentru critici, aceasta a fost dovada că Daniel nu ar fi o carte istorică. Dar în 1853, s-a găsit o incripţie pe una din pietrele unghiulare ale unui templu zidit de Nabonidas din Ur, în cinstea unui zeu, care suna aşa: "Fie ca eu, Nabonidas, regele Babilonului să nu-ţi stau împotrivă. Fie ca reverenţa pentru tine să locuiască în inima lui Belşaţar, fiul meu întâi-născut şi cel mai drag". Din alte inscripţii s-a aflat că o mare parte din timp Nabonidas se retrăgea din Babilon şi că Belşaţar avea armata în stăpânire, precum şi guvernul, fiind co-regent al tatălui său. De asemenea, că el a fost cel care s-a predat regelui Cirus. Asta explică de ce Daniel a fost "al treilea în cârmuirea împărăţiei" (16, 29). NOTă ARHEOLOGICă: Mâna care a scris pe perete (25-28). S-a dezgropat chiar temelia acestui perete. (Vezi pagina următoare). Aşa e relatată căderea Babilonului de Xenofon, Herodot şi Berosus: "Cirus a deviat cursul Eufratului, îndreptându-1 pe un aii canal şi, luând călăuze pe doi dezertori, a intrat cu armata sa în cetate prin albia secată a râului, în timp ce babilonienii petreceau la ospăţul lor". Inscripţiile găsite în anii recenţi afirmă că armata persană, sub conducerea lui Gobryas, a cucerit Babilonul fără nici o bătălie şi că el este cel care l-ar fi ucis pe fiul regelui, Cirus intrând în cetate mai târziu. Darius (31), care a domnii la Babilon până când a preluat Cirus puterea (6:28; 9:1) nu este menţionat în inscripţii. Se crede că el ar fi fost Gobryas DANII I
345 1 ig. 56. Ruinele palatului lui Nebucadneţar, Babiion. (Institutul Oriental, Universitatea din Chicago). cel care a fusese pomenit în tăbliile babiloniene drept cuceritorul Babilonului, ori, aşa cum spune losefus, Cyaxares Medul, socrul lui Cirus. Era un lucru obişnuit ca numele să aibă două forme, cea de baştină şi cea babiloneană, după cum Daniel şi cei trei prieteni ai săi au primit la Babilon alte nume (1:7). Dar, fie că Darius a fost socrul lui Cirus, fie unul din generalii lui, fapt e că el e cel care a condus oştirile cuceritoare care au intrat în Babilon, în vreme ce Cirus era ocupat cu războaiele sale din nord şi din vest; şi, până la sosirea lui Cirus în persoană, el a fost acela care a domnit ca rege al Babilonului, probabil vreo doi ani (538-536 î.Cr.). Capitolul 6. Daniel în groapa cu Iei De şaptezeci de ani Daniel fusese înalt slujbaş în Imperiul Babilonean, şi acum, deşi foarte bătrân, având peste 90 de ani, Darius, cuceritorul Babilonului, n-a şovăit să-1 pună pe Daniel la cârma guvernului său. Asia probabil pentru faptul că Daniel prezisese victoria mezilor (5:28). Ce compliment potrivit pentru înţelepciunea, integritatea şi corectitudinea sa! Deşi atât de mare în funcţie. Daniel a rămas neclintit în devotamentul sau personal faţă de Dumnezeul său (10). Ce credinţă mare! Ce curaj! Ce îndrăzneţ bătrânel! Minunile cărţii acesteia Minunate lucruri se istorisesc în ea. Celor care le vine greu să creadă aceste lucruri minunate, iată ce le spunem noi: nu trebuie să se uite 346
faptul că de o mie de ani, Dumnezeu începuse să formeze poporul evreu cu scopul de a stabili în lume, prin acel popor, IDEEA că DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU; acum poporul lui Dumnezeu fusese distrus de o naţiune care se închina la idoli. Asta însemna pentru toţi că zeii Babilonului ar fi fost mai puternici decât Dumnezeul evreilor. A fost o criză în lupta lui Dumnezeu cu idolatria. Dacă a fost vreodată nevoie ca Dumnezeu să demonstreze CINE E DUMNEZEU, atunci aceasta a fost în timpul robiei babiloniene. Ar fi fost într-adevăr ciudat dacă nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit în această perioadă! Ar 11 lipsit din istoria Bibliei ceva, dacă nu s-ar fi făcut aceste minuni extraordinare. Oricât de greu i-ar veni cuiva să creadă, mult mai greu de crezut e restul relatării, dacă sunt scoase minunile din ea. Cel puţin, evreii, care de la început se abătuseră mereu în idolatrie, acum erau în sfârşit convinşi, prin robia babiloneană, că Dumnezeul lor era Singurul Dumnezeu Adevărat. Şi de atunci încoace, ei n-au mai căzut în idolatrie. Fără îndoială, minunile acestea au avut darul să-i convingă suficient. Au avut de asemenea o puternică înrâurire asupra lui Nebucadneţar şi Darius (3:29; 6:26). Capitolul 7. Cele patru animale Este o continuare a profeţiei din capitolul 2, care fusese rostită cu 60 de ani mai înainte: "două aspecte ale unei măreţe scheme a istoriei": patru imperii mondiale iar apoi împărăţia lui Dumnezeu. în capitolul 2, acestea sunt reprezentate printr-un chip cu cap de aur şi piept de argint, coapse de aramă şi picioare din fier, care este sfărâmat de o Piatră. în capitolul acesta, aceleaşi patru imperii mondiale sunt reprezentate de un leu, un urs, un leopard şi o fiară îngrozitoare. Aceste patru imperii mondiale sunt considerate a fi: cel babilonean, cel persan, apoi Grecia şi Roma (vezi la cap. 2), reprezentând perioada de la Daniel la Cristos. Aceste fiare par să formeze baza imaginii Fiarei cu şapte capete şi zece coarne din Apocalipsa 13. ''Cele zece coarne" ale celei de-a patra fiare (24) sunt considerate a fi cele zece regate în care s-a împărţit imperiul roman. "Celălalt corn" (8, 20, 24, 25) care trebuie să se ridice din cele zece coarne este o combinaţie de fiară cu leopard şi fiară cu miel, vezi Apocalipsa 13. "Cei trei regi" pe care i-a înlocuit (8, 24), se crede că ar fi lombarzii, Ravena şi Roma, care au fost înmânate papilor la începutul împărăţiei lor temporale, în anul 754 al erei creştine. în lumina acestei interpretări, să aruncăm o privire de ansamblu asupra istorici lumii: Egiptul, Asiria, Babilonul, Persia, Grecia, Roma, apoi Roma papală au fost urinate de "zece împărăţii", un număr ce denotă stăpânirea viitoare de către zece naţiuni. Un fel de continuare a imperiului roman până la sfârşit. De când s-au stins marile imperii amintite mai sus, n-au mai existat alte imperii. Napoleon a încercat să întemeieze şi el un imperiu, dar a eşuat. Kaizerul a încercat şi el dar cu DANIEI.
347 acelaşi rezultat. A încercat şi Hitler, dar tot în zadar. Celălalt corn s-ar putea referi la Anlichrist (8, 20, 24, 25). Perioadele de timp din cartea Daniel "O vreme, vremi şi jumătate" (7:25) denotă durata celuilalt corn al
"2300 de seri şi dimineţi" (8:14), timpul cât Sanctuarul va fi călcat în picioare de cornul cel mic al fiarei a treia. Sensul ei: fie 2300 de zile, fie 2300 de jumătăţi de zi, adică I 150 de zile, respecriv cam trei ani şi jumătate ori de două ori pe atâta. "1290 de zile" (12:12) se pare că e o prelungire a celor 45 de zile dincolo de perioada celor 1290 de zile, culminând cu binecuvântarea finală. "70 de săptămâni" (9:24) este perioada de la decretul de rezidire a Ierusalimului până la venirea lui Mesia. Cuprinde "şapte săptămâni" de vremuri de necaz (9:25) şi "o săptămână" în care Cel Uns va fi "stârpit". (9:26, 27). Cuvântul "vreme" din expresia "o vreme, vremi şi jumătate" e considerat în general a avea sensul de "an" adică trei ani şi jumătate, respectiv 42 de luni, 1260 de zile. Unii consideră că e vorba chiar de trei ani şi jumătate, în chip real. Alţii, pornind de la interpretarea "un an egal o zi" (Numeri 14:34; Ezechiel 4:6), cred că e vorba chiar de 1260 de ani. Mai sunt alţii care nu i-au cifrele în sens literal, ca reprezentând perioade bine precizate de timp, ci doar la modul simbolic: astfel 7 este simbolul completeţii, 3 şi jumătate, care este jumătatea lui 7, simbolu! "incompletului" - anume, faptul că domnia răului nu va fi decât temporară. Perioadele de timp menţionate se folosesc însă în strânsă legătură cu expresia "urâciunea pustiirii" adusă de cornul mic al fiarei a treia (8:13; 11:31), "urâciune" care va urma tăierii lui Mesia (9:27) este considerat punctul de la care numărăm cele 1290 de zile (12:11). Isus citează expresia "urâciunea pustiirii" cu referire la distrugerea Ierusalimului care se apropia prin armatele romanilor (Matei 24:15), deşi contextul în care o pomeneşte Domnul Isus se referă cu precădere la vremea din urmă. "Vremuri de strâmtorare" aşa cum au fost ele menţionate în legătură cu cele 7 săptămâni de la început şi o săptămână de la sfârşitul perioadei de 70 de săptămâni (9:25, 27). "O vreme de strâmtorare cum n-a mai fost" (12:1) este prezisă pentru "vremea sfârşitului" (12:4, 9, 13); iar 'sus foloseşte aceeaşi expresie când se referă la distrugerea Ierusalimului, dar şi la Sfârşitul Lumii (Matei 24:21). Spurcarea Templului de către 348
Antioh a durat trei ani şi jumătate (168-165 Î.Cr.) Războiul roman împotriva Ierusalimului a durat trei ani şi jumătate (67-70 era creştină). Papalitatea a dominat lumea cam 1260 de ani, din secolul 6 până în secolul 18 al erei noastre. Mahomedanismul a pus stăpânire asupra Palestinei în anul 637 al erei creştine şi abia după 1260 de ani a fost recucerită de către creştini (1917). Noi suntem de părere că nici o interpretare nu poate epuiza tot sensul acestor semne de marcare a timpului întâlnite la Daniel. Desigur cele mai multe pot fi luate atât la figurat, cât şi la propriu. E posibil ca ele să aibă o împlinire principală în cadrul unui eveniment real din cadrul istoriei, apoi o împlinire secundară în cadrul altui eveniment, şi o împlinire finală la vremea de pe urmă. întinarea Templului de către Antioh, nimicirea Ierusalimului de către Titus, uzurparea papală a bisericii, toate acestea pot constitui anticipări şi simboluri ale Marii Strâmtorări din zilele lui Antichrist. Nu trebuie să fim prea dezamăgiţi dacă nu reuşim să înţelegem până la cel mai mic amănunt toate aceste profeţii, căci însuşi Daniel a zăcut bolnav mai multe zile pentru că nu a înţeles sensul profeţiei (8:27). Capitolul 8. Berbecul şi ţapul Capitolul acesta conţine alte preziceri despre al doilea şi al treilea imperiu mondial, despre care se vorbeşte în capitolele 2 şi 7, adică imperiile grec şi persan. Imperiul persan, reprezentat la 7:5 printr-un urs care sfâşie, este prezentat aici printr-un berbec cu două coarne (3-4), o coaliţie a mezilor şi a perşilor. Imperiul grec, înfăţişat la 7:6 printr-un leopard cu patru capete, este simbolizat acum pritr-un ţap iute, care vine mânios din vest, având un singur corn mare, care, atunci când se rupe, este înlocuit cu patru coarne. Marele corn a fost Alexandru cel Mare, cel care a înfrânt imperiul persan în anul 311 înainte de Cristos. Profeţia aceasta a fost scrisă în anul 539 Î.Cr., cu 200 de ani înainte de a se împlini. Este cât se poate de remarcabilă având în vedere ciocnirea dintre aceste două imperii mondiale, dintre care nici unul nu se ivise la orizont la data proorociei. Patru coarne (8, 21-22) şi patru capete de la 7:6 au fost patru regate în care s-a divizat imperiul lui Alexandru (vezi la cap. 11). Cornul cel mic (9), care s-a ridicat dintre cele patru, este considerat, de comun acord, a fi Antiohus Epiphanes (175-164 Î.Cr.) din ramura siriană a imperiului grec, cel care a făcut eforturi desnădăjduite de a stârpi cu totul religia iudaică (vezi la 11:21-35). Totuşi expresia care se repetă "vremea sfârşitului" (17, 19) poate însemna că, pe lângă imaginea lui Antioh, s-ar fi putut să existe pe fondul viziunii îngrozitoarea prevestire a unui nimicitor mult mai groaznic (26) care va întuneca ultimele zile ale istoriei, Antioh nefiind decât un premergător al acestuia. DANIEL
349 Capitolul 9. Cele şaptezeci de săptămâni Captivitatea, care se apropia de sfârşit, durase 70 de ani. Lui Daniel un înger îi spune că vor mai fi "70 de săptămâni" până la venirea lui Mesia (24). Cele 70 de săptămâni sunt considerate în general a fi 70 de săptămâni de ani, sau 70 de grupe de câte şapte ani, ori câte 70 de ani, adică un total de 490 de ani. Exact ca şi cum îngerul ar fi spus: Captivitatea a durat 70 de ani; perioada dintre captivitate şi venirea lui Mesia va fi de şapte ori pe atâta. Şapte, împreună cu ciclurile sale, are un sens simbolic; şi totuşi realităţile palpabile, istorice ale acestei profeţii sunt cât se poate de uimitoare, după cum urmează: Data de la care trebuiau socotite cele 70 de săptămâni a fost decretul de reconstruire a Ierusalimului (25). Au fost emise în acest scop trei decrete de către regii persani (536 î. Cr., 457 î.Cr., 444 î.Cr., vezi la Ezra). Cel mai important a fost cel din 457 Î.Cr. Cele 70 de săptămâni sunt subdivizate în 7 săptămâni, 62 de săptămâni şi o săptămână (25, 27). E greu de observat aplicaţia celor "7 săptămâni"; dar cele 69 de săptămâni (inclusiv cele 7) dau un total de 483 de zile, adică, în cadrul teoriei 1 an = 1 zi (Ezechiel 4:6), care este interpretarea cel mai adesea întâlnită, avem 483 de ani, exact perioada de timp scursă de la rezidirea Ierusalimului până la venirea "Unsului" (25). Cum se observă mai sus, decretul de rezidire a templului a fost dat în anul 457 \.C.r. Adăugând 483 de ani la anul 457 î.Cr. ajungem la anul 26 al erei creştine, adică tocmai anul când a fost botezat Isus şi şi-a început propovăduirea pub- lică. A fost o minunată împlinire a profeţiei lui Daniel, chiar dacă lucrurile s-ar opri aici. Dar peste trei ani şi jumătate, Isus a fost răstignit, adică "în mijlocul săptămânii" "Unsul" a fost "tăiat", a ispăşit păcatul şi a adus neprihănirea pe "vecie" (24, 26, 27). Daniel a prezis astfel nu numai vremea când avea să vină Mesia, ci şi durata lucrării Sale publice de propovăduire şi moartea Sa ispăşitoare pentru păcatul omenirii. Unii cred că cronologia lui Dumnezeu a fost suspendată la moartea lui Cristos, rămânând aşa atâta vreme cât Israelul este împrăştiat şi că a doua jumătate a săptămânii aparţine vremii sfârşitului. Rezumatul profeţiilor lui Daniel Cele patru împărăţii şi apoi împărăţia veşnică a lui Dumnezeu (cap. Nebunia lui Nebucadneţar şi însănătoşirea lui (cap.4).
Cele şaptezeci de săptămâni, timpul de la Daniel la Mesia, (cap. 9). Strâmtorările prin care va trece ţara sfântă în perioada dintre cele 350
DANIEL 351
două Testamente (cap. 11). Semnele Sfârşitului Timpurilor, (cap. 12). Capitolul 10. îngerii popoarelor Această viziune din urmă (capitolele 10, 11, 12) i-a fost dată lui Daniel la doi ani după ce se întorseseră evreii în ţara lor (534 înainte de Crislos), când Dumnezeu a ridicat vălul şi i-a arătat lui Daniel realităţi ale. lumii nevăzute - conflicte care au loc între fiinţe cu inteligenţă supra- omenească, bune şi rele, în efortul lor de a controla mişcarea naţiunilor, în vreme ce unele din ele caută să-i apere pe copiii lui Dumnezeu. Michael a fost îngerul păzitor al lui Israel (13:21). Un înger al cărui nume este pomenit stă de vorbă cu Daniel. Grecia a avut un înger al ei (29); la fel şi Persia (13,20). Se pare că Dumnezeu i-a arătat lui Daniel câteva din agenţiile secrete care operau pentru întoarcerea lui Israel acasă. Una din acestea 1-a ajutat pe Darius (11:1). în capitolul acesta ele sunt reprezentate ca fiind interesate de destinul Israelului; la Apocalipsa sunt preocupate de destinul Bisericii. La Apocalipsa 12:7-9 Micbael cu îngerii lui sunt în război cu Satan ,şi îngerii acestuia. La Efeseni 6:12 puterile lumii nevăzute sunt duşmanii principali împotriva cărora au de luptat creştinii. A existat o mare activitate angelică la naşterea lui Isus. El a crezut în îngeri (vezi la Matei 4:11). Capitolul 11. Regii din nord ţi cei din .sud Capitolele 2, 7, 8, 9, II conţin preziceri despre cele Patru Imperii şi despre evenimentele desfăşurate de la Daniel până la Cristos părând să se refere la puterile mondiale şi evenimentele perioadei de la Cristos până la Sfârşit. Iată aici o trecere în revislă a istoriei mondiale parcurse în cartea Daniel: Imperiul babilonean (606-536 î.Cr.) Imperiul persan (536-332 î.Cr.). Imperiul grec, cu cele patru diviziuni ale sale (331-146 î.Cr.) Războaie ale regilor sirieni şi greco-egipteni (323-146 î.Cr.) Antiochus Epiphanes, întinarea Ierusalimului (175-164 î.Cr.) Imperiul roman (146 î.Cr.- 400 era creştină). Lucrarea de propovăduite publică a lui Cristos (26-30 era creşt.) Distrugerea Ierusalimului de către armata romană în 70 era creşt. Papalitatea, ca putere mondială, sec. 6 până în sec. 18. Stăpânirea ţării sfinte de către mahomedani, sec. 7- sec 20. Tulburări
Aceste preziceri sunt progresive în ce priveşte explicarea amănuntelor. în capitolul 2 se afirmă că din zilele Iui Daniel până în zilele lui Mesia vor fi patru imperii. în capitolul 7 se dau detalii cu privire la imperiul al patrulea. în capitolul 8 detalii cu privire la al doilea şi al treilea imperiu. In capitolul 1 1 alte delalii cu privire la al treilea imperiu, care a fost imperiul grec, fondat de Alexandru cel Mare (331 î.Cr.). La moartea sa. imperiul s-a împărţit între generalii lui, după cum urmează: Grecia, Asia Mică. Siria, Egiptul. în capitolul acesta, regii Siriei sunt numiţi "regii de la nord"". Regii Egiptului sunt numiţi "regi ai sudului". Prezicerile lui Daniel privitoare la mişcările respectivilor regi au fost făcute cu 200 de ani înainte ca să existe un imperiu grec şi cu aproximativ 400 de ani înainte ca să fi existat aceşti regi. Minuţioasa lui descriere a mişcărilor lor este o paralelă extraordinară între prezicerea ca atare şi istoria propriu- zisă care a urmat. Capitolul 11 este istoria dintre cele două Testamente, scrisă mai înainte ca ea să se fi întâmplat. Iată mai jos o trecere în revistă a evenimentelor corespondente cu versetele în care au fost prezise: "Trei regi ai Persiei" (2): Cirus, Cambyses, Darius Hystaspes. Al "patrulea": Xerxes, cel mai bogat şi mai puternic din regii Persiei, care a invadat Grecia, fiind însă înfrânt la Salamis (480 înainte de Cristos). "Un rege puternic" (3): Alexandru cel Mare. "împărţită în cele patru vânturi", aşa va fi împărăţia lui (4): Grecia, Asia Mică, Siria şi Egiptul. "Regele sudului" (5): Ptolomeu I al Egiptului. "Unul din prinţii lui": Saleucus Nicator, iniţial un ofiţer sub comanda lui Ptolomeu, mai târziu rege al Siriei, cel mai puternic din succesorii lui Alexandru cel Mare. "Fiica" (6): Berenice, fiica lui Ptolomeu al II-lea, căsătorită cu Antiochus al II-lea şi apoi omorâtă. "Un lăstar din aceeaşi rădăcină" (a ei) (7): Ptolomeu III, fratele lui Berenice care, drept răzbunare pentru moartea sorei lui, a invadat Siria şi a dobândit o mare izbândă (8). "Doi fii" (10): Seleucus al IIMea şi Antiochus al Ill-lea (1 1-12): Ptolomeu al IV-lea I-a înfrânt pe Antioh al Ill-lea. cu mari pierderi în bătălia de la Raphia, de lângă Egipt (217 Î.Cr.) (13): Antiochus al Ill-lea s-a întors după 14 ani cu o armată mare împotriva Egiptului (14): Evreii l-au ajutat pe Antiohus. (15): acesta a înfrânt forţele Egiptului. (16): Antiohus a cucerit Palestina (17): Antiochus şi-a dat fiica, Cleopatra, înlr-o mişelească căsătorie de alianţă cu Ptolomeu al V-lea, sperând ca prin ea să câştige control asupra Egiptului, dar ea a stat alături de soţul ei (18-19). Atunci Antiochus a invadat Asia Mică şi Grecia fiind înfrânt de armata romană la Magnesia (190 î.Cr.). S-a întors în ţara lui şi a fost ucis. "Un om vrednic de dispreţ" (21-35): Antiochus Epiphanes. (2): Nu a fost moştenitor de drept al tronului, ci s-a folosit de uneltiri pentru a obţine tronul. (22-25): S-a făcut singur stăpân peste Egipt, mai prin forţă, mai prin înşelăciune şi de asemenea prin viclenie. (26): Plolomeu al VI- lea. fiul Cleopalrei, nepot de unchi al lui Antiochus, a fost înfrânt prin viclenia supuşilor săi. (27): Sub masca unei false prietenii, Antiochus şi 1 lolomeu au complotat împreună. (28): întorcându-se din Egipt. Antiochus a atacat Ierusalimul, a ucis 80.000 de oameni, a făcut prizonieri 40.000 şj i-a vândut în robie pe alţi 40.000 de evrei. (29): Antiochus a mvadat din nou Egiptul. Dar flota romană I-a obligat să se retragă. (30, 352
31): Atunci şi-a descărcat mânia asupra Ierusalimului, profanând Templul. (32): A fost ajutat la aceasta de evreii apostaţi. (32-35): Faptele de vitejie ale fraţilor macabei. în ce priveşte versetele 36:45: Antiochus Epiphanes? Sau stăpânirea ţării sfinte de către mahomedani? sau Antichrist? Sau toate trei? Capitolul 12. Vremea sfârşitului Daniel îşi încheie schiţarea evenimentelor şi epocilor din istoria lumii cu o impunătoare trecere în revistă a Sfârşitului (4, 9, 13); când vor fi necazuri cum n-au mai fost (1), urmate de învierea morţilor şi gloria veşnică a sfinţilor (2, 3). "O strâmtorare cum nu a mai fost" (1) nu e exclus ca această profeţie să se aplice chiar în generaţia noastră, care a şi cunoscut deja atâtea torturi, suferinţe cumplite, omorârea milioanelor de oameni, din ordinul unor dictatori demonici - toate acestea nu par a fi mai rele decât atrocităţile comise de Antioh, Titus, de mulţi din împăraţii romani şi de papii Inchiziţiei, cu singura deosebire că acestea din urmă vor fi pe o scară mult mai răspindită - în fapt, fără precedent în istoria omenirii. "Mulţi vor alerga încolo şi încoace, iar cunoştinţa va creşte" (4) este o caracteristică clară a vremii sfârşitului, care din nou se împlineşte uimitor în zilele noastre: trenuri, automobile, vase, avioane supersonice cu care poţi fi în cealaltă parte a lumii în câteva ore, apoi avalanşa mijloacelor de informaţie, cărţile nenumărate, radioul, televiziunea - o mulţime din ele nevisate până mai acum câţiva ani. Şi acum, la toate acestea, s-a adăugat bomba atomică, care a umplut de groază inimile oamenilor în aşa măsură încât ne face să ne întrebăm clacă nu cumva trăim deja chiar în perioada despre care a vorbit Domnul Isus când a descris cadrul venirii Sale din nou, când pe pământ "va fi strâmtorare între neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ"; (Luca 21:25, 26). OSEA
Israelul apostat urmează să fie lepădat, în locul lui fiind chemate alte popoare Osea a fost un profet al Regatului de Nord: el vorbeşte despre regele lui ca fiind "regele nostru" (7:5). Mesajul lui s-a adresat Regatului de Nord, cu referiri ocazionale la Iuda. Data cărţii lui Osea Aproximativ ultimii 40 de ani ai Regatului de. Nord. El şi-a început lucrarea atunci când Israel, sub domnia lui Ieroboam al H-lea, se afla în culmea puterii sale. A fost contemporan cu Amos, deşi mai tânăr decât acesta. Apoi contemporan de asemenea, dar mai în vârstă, cu Isaia şi Mica. E posibil să-l fi cunoscut pe lona clin copilărie. Regii în a căror domnie a profeţit au fost: Iotam, Ahaz, Ezechia, toţi regi ai lui Iuda, şi Ieroboam al II-lea, rege al Israelului. Datele aproximative ale domniilor acestor regi sunt: Regii Israelului, Regatul de Nord: > « Ieroboam II (790-747) O domnie prosperă. ■,,'.,. Zaharia (748) A domnit şase luni. Ucis de Şalum. ,; / Şalum (748). A domnii o lună. Ucis de Menahem. , w; Menahem (748-738). Nespus de crud. Un pion al Asiriei. y!V Pecaia (738-436). A fost ucis de Pecah Pecah (748-730). A fost ucis de Osea. Robia galileană (734) ,if; Osea (730-721). Căderea Samariei (721). Sfârşitul regatului. "j,! Regii lui Iuda, Regatul de Sud Ozia (787-735). Un rege bun. hJ Iotam (749-734). Un rege bun. Aha?. (741-726). Foarte^rău. Mare ticălos. Robia Galileii (734). ! Osea (730-721). Căderea Samariei (721). Sfârşitul regatului. nele clin aceste date se suprapun şi sunt oarecum confuze. Perioada dea^raS în care ar fi putut proroci Osea cade între anii 790 şi 697 înainte luc ,riSlOS% iar Perioada minimă între anii 750 şi 725. Presupunând că luTl1100 M S a mtms Pe ° Perioadă considerabilă din domniile atât ale (w - b()am- câl ?' ale 'ui Ezechiel, am putea probabil să-l plasăm pe u*a intre anii 760-720 Î.Cr. 354
OSEA 355
Cadru Cu 200 de ani înainte de Osea, cele 10 seminţii se rupseseră de restul ţării şi-şi înfiinţaseră regatul lor independent, care avea ca zeu naţional viţelul de aur. între timp, Dumnezeu trimisese profeţii Ilie, Clisei, lona şi Amos, iar acum îl trimite pe Osea. Capitolele 1, 2, 3. Nevasta Iui Osea şi copiii lui. Osea a primit porunca clin partea lui Dumnezeu să-şi ia o nevastă "stricată" (1:2). Israel ca "mireasă a lui Dumnezeu" (Hzechiel 16:8-15) uitase de Dumnezeul ei, dedându-se la închinarea la alţi zei, ca o femeie măritată care s-ar dărui altui bărbat. Astfel, curvia a fost un nume potrivit pentru o naţiune care, în totalitatea ei, căzise în adulter spiritual si astfel, s-ar putea ca Gomera să să nu fi fost chiar ea însăşi o femeie stricată ci era doar o exprimare figurată. Totuşi, implicaţia simplă şi naturală a limbajului este că avem aici de-aface cu o experienţă reală din viaţa lui Osea; apoi, interpretarea general acceptată este aceea că Osea, profet al lui Dumnezeu, a primit porunca de a se căsători cu o femeie lipsită de castitate pentru a întruchipa iubirea lui Dumenzeu pentru Israelul îndărătnic; sau o femeie care, deşi a fost probabil curată la început, după aceea s-a dovedit necredincioasă părăsindu-şi soţul şi îndrăgostindu-se de un bărbat care îi putea satisface mai bine pofta de lux (2:5), femeie pe care Osea a iubit-o totuşi şi a adus-o înapoi (3:1-2). închinarea la idoli a întregii ţări este însoţită de practici imorale (4:1 1), aşa încât era greu ca o femeie să-şi păstreze castitatea, curvia fiind o practică răspândită printre, femeile din vremea aceea. Probabil aşa a fost şi nevasta lui Osea. O parte din limbaj se aplică la familia lui Osea în mod literar, deşi pe de altă parte, se mai aplică la naţiune în mod figurat, iar în unele locuri când la unul când la altul, existând astfel o alternare de sensuri. "Propoziţiile lui Osea cad asemenea bătăilor unei inimi frânte". Osea îşi recapătă nevasta (3:1-5). A adus-o înapoi dar i-a cerut o vreme să rămână fără privilegiul conjugal, ca o profeţie întruchipând Israelul care va rămâne "multe zile fără nici un rege, şi fără nici o jertla' înainte de întoarcerea lor la Dumnezeu şi la David, regele lor (3. 4). Copiii. Nu numai că a fost căsătoria lui Osea o ilustrare a acestui lapt pe care îl predica, dar şi copiii lui au fost numiţi potrivit cu mesajele pe acre le-a predicat o viaţă întreagă. "Izreel" (1:4-5) întâiul născut. A fost cetatea unde s-a comis sângeroasa brutalitate a lui Iehu (2 Regi \0'-K 14), Valea Izreeliilui a fost câmpul de bătălie pe care regatul era gata sa se prăbuşească. Numindu-şi copilul "Izreel" Osea spunea regatului şi naţiunii: "A venit ceasul pedepsei". "Lo-Ruhama" (1:6) a fost numele celui de-al doilea copil, însemnând că nu mai era îndurare pentru Israel, deşi pentru luda mai exista încă răgaz (7). "Lo-Ami" (1:9), numele celui de-al treilea copil, înseamnă: "Nu mai e poporul meu". Apoi Osea repe- tă cele două nume fără particula "Lo" (adică negaţia "Nu") (2:1)> referindu-se astfel la vremea când din nou ei aveau să fie poporul lui Dumnezeu; şi, în cadrul unui joc de cuvinte, el prezice ziua când celelalte naţiuni aveau să fie numite poporul lui Dumnezeu (1:10), un pasaj pe care Pavel, apostolul îl citează în sensul răspândirii Evangheliei până la neamuri (Romani 9:25). Capitolul 4. "Efraim se uneşte cu idolii" Idolatria era sursa unor crime oribile (1:3). Preoţii se hrănesc din păcatele poporului (4:10). Femeile tinere sunt prostituate; cele căsătorite păcătuiesc cu alţi bărbaţi; bărbaţii se duc la prostituate (11:14). Iuda (15) nu se cufundase atât de adânc în idolatrie şi a fost cruţată timp de 100 de ani după nimicirea Ierusalimului. Efraim (17) fiind cea mai mare şi mai importantă dintre seminţiile din nord a devenit un nume reprezentativ pentru întreg Regatul de Nord. "Vântul" (19) deja învăluise natura păcătoasă în aripile sale, gata s-o ducă în altă ţară. Este o metaforă foarte plastică. "Betaven" (15) un alt nume al lui Betel sanctuarul prin- cipal al idolilor al Regatului de Nord. Capitolul 5. "Efraim va fi pustiit" Preoţii, regii şi poporul sunt răzvrătiţi împotriva iui Dumnezeu (1-3). Afundaţi în păcat, şi mândri de aceasta, "faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă la Dumnezeul lor" (4-5). "Copiii din curvie" (7). "Mulţumiţi să umble după porunca omului" (11) referindu-se la rânduielile pe care Ieroboam I le "ticluise în inima lui" când "înfiinţase Regatul de Nord". Capitolul 6. "Preoţi! ucid şi săvârşesc destrăbălare" "A treia z,i", (2) însemnând probabil că după puţin timp Israelul va fi refăcut. în general, e considerată o referire la învierea lui Mesia a treia zi. "Ghilead" (8) şi "Sihem" (9), două din cetăţile principale ale ţării care erau mai pline de răutate decât celelalte. Capitolul 7. "Toţi sunt preacurvari" "Ca un cuptor încălzit ce îşi mănâncă regii" (4, 7), referindu-se probabil la perioada de complacere păcătoasă şi violenţa care domnea în timpul celor patru regi care au domnit în perioada aceeaşi au foat asasinaţi tocmai când vorbea Osea. "O turtă care n-a fost întoarsă" (8) arsă pe o P«rte şi necoaptă pe cealaltă. "Perii albi" (9), simptome ale sfârşitului care se apropie. Capitolul 8. "Au semănat vânt, vor culege vârtej" Au pus regi fără porunca mea" (4). Dumnezeu rânduise familia lui yavid să conducă poporul Său. Cele zece seminţii s-au răsculat şi au jniunţat o altă spiţă de regi, a lor. "Şi-au închiriat iubitori" (9): adică au «mat cu Asiria, plătind tribut. Capitolul 9. "O urâciune ca şi idolii pe care-i iubesc" Se va întoarce în Egipt" (3) nu trebuie luat în sens literar, ci e vorba
356 mai degrabă cie o robie ca cea egipteană, în Asiria, deşi după captivitate mulţi evrei s-au stabilit în Egipt - deci şi în sens fizic s-a împlinit profeţia "Proorocul este nebun" (7) înseamnă fie părerea lui Osea despre profeţii falşi, fie, mai probabil, părerea poporului despre Osea. "S-au afundat în stricăciune" (9), ca în zilele lui Ghibea, când o femeie a fost siluită toată noaptea de nişte bandiţi bestiali (Judecători 19:24-26). "Vor rătăci printre neamuri" (17): lucrul acesta a început să se întâmple chiar în timpul lui Osea şi de atunci până în zilele de azi a continuat fără întrerupere, evreii rătăcind printre neamuri cum nici o altă naţiune nu a mai rătăcit. Capitolul 10. "Gloria Betclului se va depărta" "Viţeii Betelului" (5) vor fi sfărâmaţi în bucăţi (8:6) iar spinii şi pălămida vor creşte pe altarele lor (7). "Şalman" (14) este probabil Şalmaneser. Capitolul 11. "Cum să te dau eu Efraime?" "Din Egipt" (1): textul acesta este citat la Matei 12:15 cu referire la fuga părinţilor lui Isus în Egipt: aşa cum naţiunea mesianică a fost chemată din Egipt în copilăria sa, tot aşa Mesia însuşi, în copilăria Lui, a fost chemat din Egipt. "Poporul Meu este pornit să se depărteze ele Mine" (7), şi totuşi, inima lui Dumenzeu tânjea după ei. Capitolul 12. "lacov L-a găsit pe Dumnezeu la Betel" "Asiria şi Egipt" (2): diplomaţia mincinoasă a lui Israel, încheind acorduri secrete cu Asiria şi Egipt, punându-le astfel una împotriva alteia. avea să ducă în cele din urmă la dezastru. "Betel"' (4): centrul de urâciune nemaipomenită a idolatriei, a fost exact locul unde tatăl lor lacov îşi dedicase viaţa lui Dumnezeu (Geneza 28:13-15). Capitolul 13. "Ei păcătuiesc întruna" "Au păcătuit cu Baal" (1): deci, au mai adăugat închinarea la Baal, pe lângă închinarea la viţelul de aur, în timpul domniei lui Ahab, ceea ce a dus la moartea spirituală a naţiunii. Capitolul 14. "Israel se va întoarce la Dumnezeu" Mireasa îndărătnică a lui lehova se va întoarce la Soţul ei şi iarăşi va răspunde la dragostea Lui. ca în zilele tinereţii ei (2:14-20). Cartea lui Osea tratează patru lucruri: idolatria lui Israel, nevrednicia şi răutatea lui, captivitatea şi refacerea lui. Osea a avut o situaţie cât se poate de complicată. Nu găseşti un mediu mai stricat în toată Biblia. Bestiala degradare a poporului a fost pur şi simplu de necrezut. Totuşi, Osea a trudit fără încetare, străduindu-se să-i facă să înţeleagă faptul că Dumnezeu încă îi iubea. Este o carte minunată. IOEL Plaga lăcustelor Ziua viitoare a judecăţii lui Dumnezeu Prevestirea epocii Evangheliei şi revărsării Duhului Sfânt Asemenea lui Ţefania, este o carte despre venirea judecăţii. Asemenea Apocalipsei, prevesteşte secerişul pământului (3:13, 14; Apocalipsa 15:15, 16). Data scrierii lui Ioel Nu este indicată în carte dar e considerat unul din primii profeţi ai lui Iuda, pe vremea lui Ioas (cam în anu 830 Î.Cr.) sau probabil în timpul domniei lui Uzia (aproximativ anul 750 Î.Cr). Capitolele 1:1 - 2:27. Plaga lăcustelor O foamete năpraznică pricinuită de o plagă fără precedent a lăcustelor, urmată de o secetă prelungită - toate acestea au devastat ţara. Lăcusta este o insectă care se aseamănă cu un cosaş mare. Cele patru nume diferite de la 1:4 indică patru specii diferite de lăcuste sau stadii diferite ale creşterii. Nori uriaşi de lăcuste, întunecând soarele, năpustindu-se asupra pământului, devorând tot ce era verde, i-au îngenunchial pe oameni. Dumenzeu a auzit strigătul lor şi a alungat lăcustele, promiţând o era de prosperitate. Lăcustele acetea amintesc de cele din Apocalipsa 9:1-11. Capitolele 2:28 - 3:21. Va veni ziua Domnului La Fapte 2:17-21, Petru dă textul din Ioel 2:28-32, spunând că atunci se împlinea. Deci Dumnezeu a rânduit ca acest pasaj să fie o viziune a epocii evangheliei. O z.i de judecată pentru naţiune (3:2-12). Pentru Ioel, asta a însemnat naţiunile vrăjmaşe din vremea lui, sidonienii, filistenii, egiptenii şi edomiţii (3:4, 19). Dar, în plus, marea bătălie din Marea lui lehosafat (valea Chedronului, la răsărit de Ierusalim, 3:9-12) i-a amintit a|S'.de legfltura cu "secerişul" (13), "valea hotărârii" (14), Dumnezeu făcând să răsune glasul lui din Ierusalim" (16) "să se clatine cerurile şi Pământul" (16) şi un izvor să iasă din casa lui Dumnezeu (18) - toate acestea fiind 0 continuare a ideii despre epoca Duhului Sfânt din 2:28- ■ Aşadar, luat în mare, se pare că pasajul este o imagine simbolică a Şpocji creştine, în care Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat în Evanghelia "1 ţristos, este dus prim minunatele influenţe ale Duhului Sfânt, la reaga omenire, urmând să fie secera din cadrul marelui seceriş al sufletelor. 357
amos 359
AMOS Apostazia şi răutatea Israelului Negreşita pierzare
Profeţia aceasta pare să fi fost rostită cu ocazia vizitei la Betel (7:10- 14) făcută de Amos cu vreo 30 de ani mai înainte de cădrea Ierusalimului. Amos a fost profet al Regatului Iuda, din sud, dar a avut un mesaj pentru Israel, Regatul din Nord, în timpul domniilor regilor Ozia al ludei (787-735) şi Ieroboam 11 al Israelului (790-749, 1:1). "Cutremurul" (1:1): Iosephus ne spune că a fost concomitent cu lepra lui Ozia (2 Cronici 26:16-21), ceea ce înseamnă că Amos a proorocit în jurul anului 751 înainte de Cristos. Domnia lui Ieroboam avusese mult succes. Regatul se mărise con- siderabil (2 Regi 14:23-29). Israel era în culmea prosperităţii sale, dar nespus de decăzut în idolatrie şi imoralitate - o ţară în care domneau înjurăturile, furturile, nedreptatea, asuprirea, adulterul şi uciderile. Trecuseră vreo 200 de ani de când cele 10 seminţii înfiinţaseră Regatul de Nord, cu religia închinării la viţel (2 Regi 12:25-33). în această perioadă se mai adoptase, cu anumite intermitenţe, închinarea la Baal, precum şi numeroasele practici ale idolatriei canaanite, care se răspândiseră foarte rapid. între timp. Dumnezeu îi trimise pe llie, F.lsei şi Iona. Dar fără rezultat. Israel, împetrit de-acuma în idolatria şi răutatea sa, se grăbea către pierzare, în vremea când Dumnezeu a mai făcut o încercare de a salva naţiunea de la moarte trimiţându-le alţi doi profeţi: pe Amos şi Osea. Contemporanii lui Amos Amos 1-a cunoscut probabil pe Iona în copilărie. E posibil să-i fi auzit vorbind despre vi/.jla la Ninive. De asemenea, e posibil să-1 fi cunoscut pe FJisei şi să-1 fi auzit vorbind despre colaborarea sa cu llie- Iona şi Elisci ieşeau din scenă în momentul când intra Amos. De asemenea, a posibil caioel să fi fost contemporan cu el sau un predecesor foarte apropiat. Apoi, se poate ca în capitolul 4:9 el să se fi referit la plaga lăcustelor descrisă de Ioel. Osea a colaborat cu Amos. Se poate ca el să fi fost la Betel când a venit Amos acolo. Fără îndoială ei se cunoşteau bine şi aveau cunoştinţă de mesajele pe care Dumnezeu le dăduse fiec«"lia din ei. Osea, fiind mai tânăr, şi-a continuat lucrarea după moartea lui Amos. Apoi, în timp ce Amos îşi încheia lucrarea, alţi doi, Isaia şi Mica, îşi începeau lucrarea. 358 .
Capitolele 1, 2. Pierzarea lui Israel ţi a naţiunilor vecine Amos începe cu o acuzare generală împotriva întregii regiuni de opt naţiuni: Siria, Tunisia, Fenicia, Edom, Amon, Iuda şi Israel. Apoi îşi îndreaptă atenţia spre Israel. Acuzaţia lui are aceeaşi formulă: "Pentru trei nelegiuri. ba pentru patru" care e urmată de o listă a nelegiuirilor naţiunii respective. "Robia este unul din cuvintele cheie ale cărţii (1:5, 15; 5:5, 27; 6:7; 7:9, 17). în mai puţin de 50 de ani, prezicerile lui s-au împlinit. Tecoa (1:1), casa lui Amos, se afla la 16 km sud de Ierusalim şi la 8 km de Betleem, la o înălţime de 800 m deasupra nivelului mării, în păşunile bogate de deasupra pustiei Iudeii, în aceeaşi regiune în care se crede că a locuit Ioan Botezătorul cu 8 secole mai târziu. Amos era nume laic, în sensul că nu era nici preot, nici prooroc de profesie (7:13), ci un simplu păstor şi strângător de smochine din Egipt. Acest smochin din Egipt despre care era vorba, nu dădea fructe de calitate, deoarece era o încrucişare între smochin şi dud. Cutremurul (1:1) trebuie să fi fost foarte puternic, întrucât a rămas întipărit în memoria oamenilor timp de 200 de ani (Zaharia 14:5) şi a constituit o asemănare rău prevestitoare cu ziua judecăţii. Capitolul 3. Palatele luxoase ale Samariei Samaria, capitala Regatului de Nord, era aşezată pe un deal de vreo 100 m înălţime, într-o vale de o neasemuită frumuseţe, înconjurat pe trei părţi de munţi. Pe cât era de frumoasă, pe atât era de greu de cucerit. Reşedinţele sale luxoase fuseseră ridicate cu sângele celor săraci (2:6, 7; 3:10; 5:11; 8:4-7) - cu o cruzime care i-ar fi şocat şi pe păgânii filisteni şi egipteni (9:10). Betel (14) unde vorbea Alom (7:13) era centrul religios al Regatului de Nord, la 18 km nord de Ierusalim, unde Ieroboam I înfiinţase închinarea la viţel (2 Regi 12:25-33), obiect care se mai afla acolo (Osea 13:2). în acest centru decăzut al idolatriei a venit Amos cu avertismentul final. Capitolul 4 "Pregăteşte-te să întâlneşti pe Domnul tău" Doamnele Samariei (1-3) trăiau într-un lux păcătos, dobândit din câştigurile smulse de la cei săraci. "Juncanele din Basan" (1), adică animalele îngrăşate pentru tăiat. în câţiva ani, ele au fost duse cu cârlige 'a nări (2). Exact aşa şi-au transportat asirienii robii, cu cârlige trecute Prin buzele lor. Religiozitatea Israelului (4:5), fără milă faţă de cei slabi, şi totuşi fanatici în ce priveşte religiozitatea! Ce satiră a religiei! Eforturile nenumărate ale lui Dumnezeu (7:13) de a-i salva fuseseră in zadar, venise acum vremea ca să se întâlnească cu Dumnezeu. Capitolul 5. Ziua lui Dumnezeu O tânguire pentru căderea Ierusalimului (1:3); un alt îndemn la 360 pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu (4:9); încă o condamnare a căilor lor păcătoase (10:27). Versetele 18-26 par să indice că ei ar fi dispuşi să se întoarcă la Dumnezeu şi să-I aducă jertfe Lui şi nu viţelului. Dar ceea ce voia Amos era o reformă în modul lor de viaţă, şi nu jertfe. "întoarce-te, păcătosule, întoarce-ie! Pentru ce vrei să mori?' Capitolul 6. Captivitatea Tot mereu, Amos contrastează confortul voluptos de la palat şi sentimentul de siguranţă al conducătorilor bogaţi pe de-o parte, şi suferinţele insuportabile care aveau să se abată asupra lor curând. Capitolul 7. Trei viziuni despre nimicire Lăcustele, cosaşii, în Versiunea Autorizată (1-3) simbolizează nimicirea ţării. Amos a mijlocit. Dumnezeu s-a oprit din mânia Sa. Focul (4-6). Un ivit simbol al distrugerii care se apropia. Iarăşi, Amos a mijlocit şi iarăşi Dumnezeu s-a oprit. Cumpăna (7-9). Cetatea este evaluată în vederea distrugerii. De două ori se oprise Dumnezeu din nimicirea pe care voise s-o aducă peste ei. Dar acum nu se va mai opri. Depăşiseră orice limită. Preotul de la Betel (10-17). Câtă vreme a fost Amos la Betel nu se ştie exact. Dar repetatele sale acuzaţii şi avertismente au scutura! ţara (10). Preotul a dat rapotul lui Ieroboam. Amos însă a prins tot mai mult curaj, spunându-i preotului că el însuşi va fi făcut rob. Capitolul 8. Cotul cu fructe de vară Alt simbol al faptului că regatul era gata să fie secerat. Urmează o repetare a cauzelor care au dus la această stare de lucruri: lăcomia, necinstea şi purtarea brutală, lipsită de milă, faţă de cei săraci. Tot mereu, prin multe figuri de stil, Biblia ne spune că nu există nici o cale posibilă de a scăpa de consecinţele persistării în păcat. Capitolul 9. Gloria viitoare a regatului lui David. Alte precizări ale robiei. S-au împlinit în decursul următorilor 30 de ani, când regalul apostat a încetat să mai existe. Tronul restaurat al lui David (8:15): o vizine care apare mereu, a zilelor strălucitoare de dincolo de negură. Amos a locuit lângă Bctleem, cetatea lui David. HI a pus la inimă faptul că cele 10 seminţii au renunţat la tronul lui David pe care Dumnezeu îl rânduise pentru poporul Său şi faptul că ei, timp de 200 de ani. au refuzat cu încăpăţânare să se întoarcă în turmă. Ultimul lui cuvânt: în zilele viitoare, regatul lui David, pe care ei l-au dispreţuit, va fi refăcut şi va domni nu numai peste un popor, ci peste o lume întreagă, în glorie eternă! OBADIA
Pierzarea Edomului Edomiţii Edomul a fost un lanţ muntos la răsărit de Arapa (vezi pag. 142), care se întindea pe vreo 160 km nord-sud şi cam 35 km esl-vcst. Era bine udat, cu păşuni bogate. Sela (Petra), capitala Edomului, era o cetate săpată într-o stâncă perpendiculară deasupra unei văi minunate. Edomiţii ieşeau din cetate când porneau după pradă, apoi se întorceau în fortăreţele lor inaccesibile, sus între aceşti munţi de piatră. Edomiţii au fost urmaşii lui Esau, dar an rămas întotdeauna duşmani aprigi ai evreilor, perpetuând duşmănia dintre Esau şi Iacob (Geneza 25:23; 27:41). Au refuzat să-1 lase pe Moise să treacă pe la ei cu poporul evreu (Numeri 20:14-21) şi au fost întotdeauna gata să ajute orice armată care îi ataca. Data acestei profeţii A fosl prilejuită de un atac de prădare a Ierusalimului la care au
Yüklə 4,02 Mb. Dostları ilə paylaş:
|