Manual biblic

llie

E lisei

857-850
850-800

loahaz
Io as

'woboam
Zaharia

Dumnezeu a început să "taie câte o bucată" din Israel

(II Regi 10:32)

820-804 Ioas 843-803 Ioel? 840-830

806-790 Amaţia 803-775
790-749 Uzia 787-735
748 Iotam 749-734

II

Iona

Amos

790-770
780-740

Şalum

Menahem

Pecaia

Pecah

748

748-738
738-736

748-730 Ahaz

Osea
Isaia

760-720
745-695

741-726 Mica 740-700

284

Robia Israelului de nord (721 î.Cr.)
Osea 730-721 Ezechia 726-697
Sfârşitul regatului de nord (721 î.Cr.)
Mânase 697-642
Amon 641-640

Iosia 639-606 Ţefania 639-608

Ioahaz 608 Naum 630-610

Ioiachim 608-597 Ieremia 626-586

Căderea Asiriei, 607 î.Cr. (Ridicarea Babilonului)

loiachin 597 Habacuc 606-586

Zedechia 597-586 Obadia 586

Ierusalimul cucerit şi ars din temelii (606-534 î.Cr.)
Robia (606-536 î.Cr.)

Daniel 606-534

Ezechiel 592-570

Căderea Babilonului, 536 î.Cr. (Ridicarea Persiei)
întoarcerea din Robie (536 î.Cr.)

Iosua 536-516 Hagai 520-516

Zorobabel 536-516 Zaharia 520-516

Rezidirea Templului (520-516)
Ezra 457-430
Neemia 444-432 Maleahi 450-400

ISAIA
Profetul Mesianic
Numit profetul mesianic din pricina faptului că a fost atât de pătruns
de ideea că naţiunea sa va fi naţiunea mesianică a lumii, adică neamul
prin care într-o zi o binecuvântare mare va veni de la Dumnezeu peste
toate celelalte neamuri. El a visat mereu la acea zi mare şi minunată
când se va realiza această lucrare măreaţă.

Noul Testament spune că Isaia "a văzut gloria lui Cristos şi a vorbit

despre El" (Ioan 12:41).

Omul Isaia

A fost un profet al regatului de sud, Iuda, în vremea când regatul de

nord, Israel, a fost nimicit de asirieni.

Isaia a trăit în timpul domniilor regilor Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia.

A primit chemarea de profet în anul morţii lui Ozia, dar se poate ca
unele din viziunile sale să fi avut loc mai înainte (vezi la 6:1). Potrivit
tradiţiei ebraice, a fost ucis de Mânase. Am putea plasa misiunea lui
între anii 745-695 î.Cr.

Tradiţia rabinică spune că tatăl lui Isaia, Amoţ, (nu Amos profetul) a

fost verişor primar cu regele Ozia, nepotul regelui Ioas, fiind astfel de
spiţă regală şi om al palatului.

Lucrarea sa literară. Isaia a mai scris şi alte cărţi care nu s-au păstrat:

Viaţa Iui Ozia" (II Cronici 26:22); şi o carte a regilor Israelului şi ai lui
Iuda (n Cronici 32:32). Este citat în Noul Testament mai mult decât
oricare alt profet. Ce minte strălucită a avut! în unele din rapsodiile
sale, Isaia atinge culmi neegalate nici chiar de Shakespeare, Milton sau
Homer.

Martirajul său. O tradiţie din Talmud, care a fost acceptată ca fiind

autentică de mulţi din conducătorii bisericii de la început, afirmă că
jsaia s-a împotrivit decretelor idolatre ale lui Mânase şi a fost legat între
°ua scânduri şi "tăiat în două", suferind o moarte groaznică. Se crede
^ca textul de la Evrei 11:37 se referă la el
ondul asirian pe care se prefigurează lucrarea lui Isaia

»0 de ani mai înainte de vremea lui Isaia, imperiul asirian cunoscuse

285

286

ISAIA

287

deja o continuă expansiune. încă din anul 840 î.Cr., Israel, sub domnia
lui Iehu, începuse să plătească tribut Asiriei. Când Isaia era încă foarte
tânăr, (734 Î.Cr.) Asiria a dus în robie tot Israelul de nord. Treisprezece
ani mai târziu (721) a căzut şi Samaria, restul Israelului fiind dus astfel
în robie. Apoi, la numai câţiva ani după aceea, asirienii au pătruns în
Iuda, au distrus 46 de cetăţi şi au luat 200.000 de robi. în cele din urmă,
(701 î.Cr.) când Isaia ajunsese la bătrâneţe, asirienii au fost opriţi de un
înger al lui Dumnezeu la zidurile Ierusalimului. în felul acesta, Isaia şi-
a petrecut toată viaţa sub umbra ameninţătoare a puterii asiriene şi a fost
martorul căderii întregii naţiuni - cu excepţia Ierusalimului - în mâna
asirienilor.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Sulul lui Isaia

După câte ştim în prezent, toate exemplarele originale ale cărţilor

Bibliei s-au pierdut. Biblia noastră a fost alcătuită din copii executate şi
ele după alte copii. Până la inventarea tiparului, în anul 1454, aceste
copii se scriau cu mâna.

Cărţile Vechiului Testament au fost scrise în limba ebraică. Cărţile

Noului Testament au fost scrise în limba greacă, Cele mai vechi
manuscrise complete existente datează din secolele 4 şi 5 ale erei creştine.
Ele sunt în limba greacă, cuprinzând Vechiul Testament în traducerea
Septuaginta - lucrare înfăptuită în secolul 2 î.Cr., după Vechiul Testa-
ment ebraic. (Vezi paginile 402-412, 750-756.)

Cele mai vechi manuscrise ebraice ale Vechiului Testament păstrate

au fost executate în jurul anului 900 al erei creştine. Pe acestea se bazează
textul masoretic al Vechiului Testament ebraic, după care s-a tradus
Biblia în limba engleză. Textul masoretic este rezultatul comparării
tuturor manuscriselor disponibile, care au fost scrise de către mai multe
echipe de scribi după alte copii anterioare. în aceste manuscrise există
atât de puţine deosebiri, încât învăţaţii evrei sunt mai toţi de părere că
Biblia noastră de azi este în esenţă aceeaşi cu cărţile originale.

în anul 1947, la Ain Faşka, la vreo 10 km sud de Ierihon şi la vreo 2

km vest de Marea Moartă, nişte arabi beduini ce transportau mărfuri din
valea Iordanului la Betleem, pornind în căutarea unei capre pierdute de-
a lungul unui pârâu ce se varsă în Marea Moartă, au dat peste o peşteră
parţial surpată în care au găsit mai multe vase sparte de lut din care se
vedeau ieşind nişte suluri. Beduinii au scos sulurile, le-au luat cu ei şi
le-au dat Mănăstirii Ortodoxe Sfântul Marcu din Ierusalim care le-a
înmânat Şcolii Americane de Studii Orientale.

S-a constatat că unul din suluri este CARTEA ISAIA. Scrisă cu 2000

de ani mai înainte, .şi fiind mai veche cu 1000 de ani decât orice manuscris
cunoscut al oricăreia din cărţile Vechiului Testament, faptul a constituit
o EXTRAORDINARĂ DESCOPERIRE!

Este vorba de un sul scris pe pergament, de 8 m lungime, compus din

_coli de 25 pe 35 cm, cusute împreună şi purtând dovezi după care au fost
sigilate cu grijă în vase de lut. în mod evident, au făcut parte dintr-o
bibliotecă ebraică ce fusese ascunsă într-o peşteră singuratică, în vreme
de restrişte, probabil în timpul cuceririi romane.

în esenţă este vorba de aceeaşi carte Isaia pe care o avem în Biblia

noastră - o voce de 2000 de ani care străbate până la noi, păstrată cu
atâta grijă în minunata providenţă a lui Dumnezeu, confirmând puternic
integritatea Bibliei. W.F. Albnght o numeşte: "Cea mai mare descoperire
de manuscrise din epoca modernă". (Vezi numerele din 1948 şi 1949 ale
revistei Bulletins of the American Schools of Oriental Research and The
Biblical Archeologist.)

Măreaţa realizare a vieţii lui Isaia

A fost izbăvirea Ierusalimului de către asirieni, care s-a înfăptuit prin

rugăciune şi prin sfaturile date de el regelui Ezechia. Desigur, mai presus
de toate, a fost intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu, căci numai astfel
putea fi creată starea aceea de panică şi confuzie în rândurile armatei
siriene aflate chiar la porţile Ierusalimului, gata să-1 cucerească! (Vezi
capitolele 36,37.) Sanherib, regele Asiriei, deşi a mai trăit douăzeci de
ani după aceea, niciodată n-a mai îndrăznit să atace Ierusalimul.

Regii din Iuda, contemporani cu Isaia

Ozia 787-735 Î.Cr. Un rege bun. Domnie lungă, încunu-

nată de succes.

Iotam 749-734 î.Cr. Bun. în mare parte coregent Ozia.

Ahaz 726-697 î.Cr. Foarte rău. (Vezi la II Cronici 28.)

Ezechia 726-697 î.Cr. Un rege bun.(Vezi la II Cronici 29.)

Mânase 697-642 î.Cr. Foarte rău. (Vezi la II Cronici 33.)

Regii din Israel contemporani cu Isaia

leroboam II

Zaharia

Menahem

Pecahia

Pecah

Hoşea

790 î.Cr. Domnie lungă, prosperă, dar idolatră.

748 Asasinat de Şalum (748).

748-738 Î.Cr. Extrem de brutal.

738-736 î.Cr. Asasinat de Pecah.
748-730 î.Cr. Robia Israelului de nord (734).
730-721 î.Cr. Căderea Samariei (721) î.Cr.
Sfârşitul regatului de nord.

re ^>!^0T^ ^ARHEOLOGICĂ: Sargon. La Isaia 20:1 se spune: "Sargon

regele Asiriei 1-a trimis pe Tartan şi a luptat împotriva lui Aşdod şi 1-a

ti " tf ^s'ⁿ8^ura dată când se aminteşte numele Sargon în literatura an-

ca, haptul acesta i-a făcut pe critici să conchidă că, întrucât nu a mai

288

28')

apărut şi în alte scrieri, de bună seamă nu a existat, fiind doar un nume

fictiv - o greşeală a Bibliei!

Spre surprinderea tuturor însă în anul 1842 Botta a descoperit ruinele

palatului lui Sargon de la Khorsabad, la extremitatea de nord a oraşului
Ninive, cu comori şi inscripţii care dovedesc că a fost unul din cei mai
mari regi ai Asiriei. Totuşi numele i-a dispărut din istorie, nefiind amintit
nicăieri decât în cartea Isaia până la descoperirea lui Botta.

în anii recenţi, ruinele palatului lui Sargon au fost excavate de către

Institutul Oriental. Pe pagina următoare sunt reproduse fotografii ale
ruinelor sălii tronului de la palatul lui Sargon, apoi fotografii ale tronului
său şi marele taur de piatră ce păzea intrarea. Din inscripţii reiese că
Şalmaneser a murit în timp ce asedia Samaria şi că a fost urmat la tron
de Sargon, care a continuat lupta. Mai mult, verificând şi confirmând
afirmaţia de mai sus din Isaia 20:1; o inscripţie a lui Sargon spune aşa:
"Azuri, rege al lui Aşdod, a plănuit în inima lui să nu mai plătească
tribut. In mânia mea am atacat Aşdodul cu garda mea personală. Am
cucerit Aşdodul şi Ghatul. Le-am răpit comorile şi oamenii. Le-am
colonizat cu popoare, din răsărit. Am luat tribut de la Filistia, Iuda, F.dom
şi Moab^il.

Capitolul 1. îngrozitoarea răutate a lui Iuda

Această denunţare înfricoşătoare pare să aparţină perioadei de mijloc

a domniei lui Ezechia, după căderea regatului de nord. când asirienii au
invadat Iuda şi au dus în robie o mare parte din populaţie, lăsând doar
Ierusalimul (7-9). Reformele lui Ezechia nu au avut decât un efect de
suprafaţă în viaţa putredă şi rea a poporului. Groaznicul uragan se apropia
tot mai tare. în loc să se curăţească, neamul acesta bolnav a continuat să
dea mai multă atenţie camuflajului lor de slujbe religioase. Usturătoarea
condamnare a religiozităţii lor ipocrite (10-17) ne aminteşte de
condamnarea fariseilor şi a cărturarilor de către Isus la Matei 23. Sensul
este următorul: nu are rost să facă "Sodoma" atâta paradă de religiozitate.
Numai pocăinţa sinceră şi ascultarea îi mai poate salva (16-23). Apoi
Isaia se întoarce de la dezgustătoarea imagine la ziua de curăţire şi
răscumpărare, când cei răi vor fi lăsaţi să ardă veşnic (24-31).

Capitolele 2, 3, 4. O pre-viziune a Erei Creştine

Aceste trei capitole par să fie o dezvoltare a gândului de încheiere

din capitolul 1: Gloria viitoare a Sionului, în contrast cu judecata celor
răi. Aluzia din 2:6-9 la idoli şi datini străine ne permite să localizăm
această domnie în timpul domniei lui Ahaz. Sionul urmează să fie centrul
civilizaţiei mondiale într-o eră de pace universală nesfârşită (2:2-4).
Pasajul acesta de un optimism minunat a fost rostit într-o vreme când
Ierusalimul era plin de răutate şi întinare. Indiferent cum, cânţi şi -; -'^e

lig.5U. Sala Honului de la palatul lin Sargon. după excavân. La

celălalt capăt se vede postamentul tronului. în stânga e uşa centrală.
(Prin bunăvoinţa Institutului Orientai. l'nivfitilalea

Fig.51. Taur cu aripi şi cap de om,

săpat în piatră, 5 m înălţime, la
intrarea palatului lui Sargon.
(Prin bunăvoinţa Institutului Orien-

tnlj'nivi-r\ittil'-ii 'lin Chirm'o)

•"'g-52. Ba/.a Tronului lui Sargon, 4 mclri pe 5, cu o grosime de 1,5

^rae'ri, cu laturile sculptate, reprezentându-1 pe Sargon, în carul său de
^uPtă, în timp ce ofiţerii lui adună capetele tăiate - un simbol al brutalei
sale puteri militare. (Prin bunăvoinţa Institutului Orientai. Universitatea
""> Chicago).

290

va fi această epocă de fericire, ea va fi moştenirea poporului lui Dumnezeu
la care cei răi nu vor avea nici o parte. (Vezi şi la 11:6-9).

Judecata care se apropie pentru închinătorii la idoli (2:5-22). Pentru

Iuda sunt puse deoparte suferinţă şi robie (3:1-15). De asemenea, pentru
doamnele din lumea sus-pusă a Ierusalimului (3:16-26) şi cele din
Samaria (Amos 4:1 -3). "Şapte femei la un bărbat" (4:1) indică faptul că
bărbaţii vor fi ucişi în război mai toţi.

Odrasla care va veni (4:2-6). E prima dată când Isaia aminteşte pe

Mesia Cel care avea să vină. "ODRASLA" care va învia ciotul, arborele
genealogic al familiei decăzute a lui David (11:1, 53:2, Ieremia 23:5,
33:15, Zaharia 3:8, 6:12). El va fi Acela care va curaţi Sionul de întinarea
lui şi îl va face o binecuvântare pentru lume.

Capitolul 5. Un cântec pentru vie

Un fel de cântec de jale şi înmormântare. După secole de îngrijire
extraordinară, via lui Dumnezeu, naţiunea lui, rămasă tot fără rod şi
într-o stare jalnică, urmează acum să fie părăsită. Pilda lui Isus cu via
(Matei 21:33-45) pare să fie un ecou al acestei pilde. Păcatele condamnate
aici în mod concret sunt: lăcomia, nedreptatea, beţia. Moşiile şi averile
strânse de cei bogaţi prin jefuirea celor săraci aveau să devină în curând
un pustiu. Asemenea capitolului 53, viitorul este atât de sigur încât se
foloseşte timpul trecut, ca şi când s-ar fi întâmplat deja. Apoi o mare
parte a naţiunii plecase deja în robie. "Păcatul cu şleaurile unei căruţe"
(18); adică îşi scuză depravarea batjocorind ideea că Dumnezeu i-ar
pedepsi. Neamuri invadatoare de departe (25-30); asirienii din timpul
lui Isaia; babilonienii, care doar cu 100 de ani mai târziu au nimicit
Ierusalimul. Apoi romanii care, în anul 70 al erei creştine au dat o lovitură
de moarte existenţei neamului evreiesc. "Batul" (10) are 34 de litri.
"Omenii" 387 1. "Efa" (10) 35 litri, adică secerişul va fi mult mai mic
decât cantitatea sădită.

Capitolul 6. Chemarea lui Isaia

Există deosebiri de opinie asupra faptului că această viziune ar pre-

cede pe cele din primele cinci capitole. Datele menţionate în care sunt
aşezate în ordine cronologică: 1:1 7:1 14:28 20:1 36:1. Asta dovedeşte
că s-a urmărit o anumită ordine cronologică generală, fără ca ea să fie
respectată la modul strict. E probabil ca mai târziu Isaia să fi rearanjat
viziunile scrise de-a lungul unei perioade de o viaţă întreagă, călăuzindu-
se de data aceea după succesiunea ideilor, aşa încât unele capitole au
ajuns să ocupe un loc anterior altor capitole. De asemenea, se discută
dacă aceasta a fost chemarea iniţială a lui Isaia sau doar o chemare la o
misiune specială separată. Afirmaţia de la 1:1 potrivit căreia o parte a
misiunii lui a fost în zilele lui Uzia, iar chemarea de faţă a avut loc în
anul morţii lui Uzia ar putea însemna că deja începuse să predice şi
chemarea din capitolul de faţă a însemnat o aprobare şi autorizare a

ISAIA

291

rostirilor sale din partea lui Dumnezeu. Misiunea anumită la care a fost

chemat el pare să fi fost - cel puţin la suprafaţă - aceea de a face posibilă
împietrirea finală a naţiunii, care să-i asigure nimicirea (9-10). Dar
desigur scopul lui Dumnezeu adevărat a fost nu împietrirea naţiunii, ci
mai degrabă aducerea ei la pocăinţă, cu scopul de a o salva de la nimicire,
întreaga misiune a lui Isaia, cu minunatele sale viziuni, au culminat în
cea mai uimitoare minune a veacurilor, dacă ne putem exprima astfel,
ca şi cum Dumnezeu ar fi fluturat un steag roşu, încercând să oprească
naţiunea din goana ei nebună spre prăpastie. Dar când o naţiune se pune
împotriva lui Dumnezeu chiar şi minunile Sale cele mai minunate nu
vor duce decât la şi mai multă împotrivire din partea acelei naţiuni.

"Până când?" (11): adică, cât timp va mai continua acest proces de

împietrire: Răspuns: până când ţara va ajunge pustie şi nu vor mai
rămânea locuitori (11-12). "A zecea parte" (13): va fi lăsată în viaţă o
rămăşiţă, care însă va fi şi ea nimicită până la urmă. Lucrul acesta s-a
rostit în anul 735 î.de Cr. în mai puţin de un an, Israelul de nord a fost
dus în robie de asirieni. în mai puţin de 14 ani, a căzut şi ce mai rămăsese
din regatul de nord (721 înainte de Cristos) Iuda singură (aproximativ
"O zecime," un trib din douăsprezece) fiind lăsată. După alţi 100 de ani
şi Iuda a fost nimicită.

Capitolul 7. Copilul "Emanuel"

Profeţia aceasta s-a făcut cu ocazia invaziei lui Iuda de către regii

Siriei şi ai Israelului. Aceştia au atacat Iuda separat (II Cronici 28:5-6)
şi apoi împreună (II Regi 16:5). Scopul lor a fost să-1 înlocuiască pe
Ahaz cu alt rege (6). Ahaz a apelat la ajutorul regelui Asiriei (II Regi
16:7). Acesta a răspuns invadând Siria şi Israelul de nord, ducându-le
popoarele în robie (II Regi 15:29; 16:9). Aceasta a fost robia galileană
(734 înainte de Cristos).

In prima parte a atacului siriano-israelit asupra Ierusalimului, Isaia

s-a aventurat să-1 asigure pe Ahaz că atacul nu va reuşi, iar Siria şi Israel
^yor fi nimicite. Iuda având parte de izbăvire. Cei 65 de ani (8) se crede
^C'l ^ Parcurge perioada de la prima deportare a Israelului (734 î. de Cr.)
pană la colonizarea străinilor în ţară de către Esar-haddon în jurul anului
670 î. de Cr. (H Regi 17:24, Ezra.4:2).

Fecioara" cu fiul ei "Emanuel" (10-16). E numit un semn menit să

dea asigurare scepticului Ahaz că va fi izbăvit. Un semn este o minune

făcută

cu un scop deosebit să constituie o dovadă. Fecioara nu este numită,

J-' *-*v^ V uv !_' 11 tjLI V^ \J I I > I L i L.U IV- \J LILf T UUUi X WHJ l-*i U % 1 u WLjlV/ 1 1 Ulii Ulii

*^eo referire la ceva foarte neobişnuit, fără să se explice în continuare

espre b

ş p

espre ce e vorba exact - probabil un lucru care se va petrece cu familia
ui David (casa lui Ahaz). Este un caz de îmbinare a imaginilor la orizontul
apropiat şi la cel depărtat, aşa cum se întâmplă atât de des la profeţi să
Prevestească două evenimente despărţite în timp, dar văzute de ei unul
Pa altul, ca două piscuri privite de la distanţă. Caracterul regesc al

292

copilului este indicat în capitolul 8, versetul 8, iar contextul îl identifică
a fi Copilul Minunat din 9:6-7. care nu poate fi altul decât Mesia. Cel
care avea să vină. Aşa este citat la Matei 1:23. Astfel, pe când Isaia
vorbea cu Aha/, despre semnele propriei sale familii, casa lui David,
Dumnezeu îi înfăţişa imaginea unuia din din cele mai minunate semne
care au avut vreodată loc în familia lui David: naşterea din fecioară a
Fiului mai mare al lui David însuşi. Iuda avea să fie pustiită de Asiria
(17-25); aceeaşi Asirie care acum ajuta pe Iuda în lupta ei împotriva
Israelului şi a Siriei. S-a întâmplat în timpul vieţii lui Isaia. Doar
Ierusalimul a mai rămas în picioare din toată ţara.

Capitolul 8. "Maher-şalal-haş-baz"

în legătură cu invazia siriano-israelită a Iudei se amintesc trei copii:

unul din familia lui David "Emanuel" (7:13-14): şi doi în familia lui
Isaia, "Şear-iaşub"' (7:3) şi "Maher-şalal-haş-baz" (8:1-4).

"Şear-iaşub"' înseamnă "o rămăşiţă care se va întoarce," Isaia

presupunând că vor trece 100 de ani până când se vor întâmpla toate
aceste lucruri, îşi numeşte fiul după această idee, robia babiloneană având
în vedere o rămăşiţă răscumpărată. Rămăşiţa aceasta şi viitorul ei glorios
formează tema principală a cărţii Isaia.

"Maher-şalal-haz-baz" înseamnă "prada zoreşte, victima se grăbeşte,"

adică. Siria şi Israel vor fi pustiite degrabă. Numindu-şi astfel copilul
pentru ideea unei grabnice izbăviri, Isaia a vrut să sublinieze ceea ce
precizase deja la 7:4, 7, 16. Faptul s-a petrecut numaidecât. Armatele
învingătoare ale Asiriei au invadat Iuda (8) şi au fosl oprite prin intervenţia
directă a Iui Dumnezeu (37:36).

Numele fiilor lui Isaia au întrupat idei ale propovăduirii sale zilnice:

izbăvirea de atunci, robia care urma şi slava viitoare. Durerea şi
întunecimea robiei (9-22). Isaia este îndemnat să-şi scrie profeţia şi s-o
păstrez,e pentru referinţă în ziua când se va împlini (16).

Capitolul 9. Copilul Minunat

Cadrul acestei sublime viziuni 1-a constituit căderea Israelului, pe

care Isaia o prezisese cu puţin mai înainte în capitolele 7 şi 8. Zebulon şl
Neftali (1), regiunea Galileii, a fost prima regiune care a căzut în mâna
asirienilor (II Regi 15:29). Dar aceeaşi regiune avea să se bucure cândva
de măreaţa onoare de a-L aduce pe lume pe Răscumpărătorul Omenirii.
Regele Veacurilor. La 2:2-4 Isaia aruncă o privire spre viitorul domniei
universale a Sionului; iar la 4:2-6, priveşte în faţă pe însuşi Regele (loan
12:41); în 7:14 se prezice naşterea Sa din fecioară; iar aici, la 9:6-7, in
cuvinte măsurate, dar pline de măreţie, este descrisă Dumnezeirea şi
Eternitatea Tronului Său.

Continua nepocăinţă a Satnariei (9:8-10:4). Conform obiceiului său

ISAIA

293

de a face mereu incursiuni în trecut, apoi în viitor, şi apoi iarăşi la
vremurile sale, Isaia îşi îndreaptă acum deodată privirea spre Samaria.
Cea mai mare parte a Israelului a fost dusă în robie în anul 734 înainte
de Cristos, dar Samaria a rezistat până în anul 721 înainte de Cristos.
Rândurile acestea par să aparţină celor 13 ani de mijloc, când poporul a
fost cruţat, deşi era răzvrătit atât împotriva lui Dumnezeu, cât şi a Asiriei.
Este un poem în patru strofe, avertizând Samaria de soarta ce o aştepta.

Capitolul 10:5-34. Asirienii înaintează

Partea aceasta a fost scrisă după căderea Samariei (I 1) în semn

de sfidare faţă de trufaşii asirieni, care au înaintat împotriva Iudei,
ajungând până la porţile Ierusalimului. Cetăţile numite la 28-32 se
aflau în vecinătatea de nord a Ierusalimului. Dumnezeu i-a folosit
pe asirieni ca să-i pedepsească pe israeliţi, dar aici le atrage atenţia
din nou să nu se fălească cu forţa lor (15) şi le promite o umilitoare
înfrângere (26), ca aceea a madianiţilor când s-a luptalGhedeon cu
ei (Judecători 7:19-25) şi a egiptenilor la Marea Roşie (Exod 14).
La un an după ce nimicise Samaria, Sargon s-a îndreptat spre sud,
invadând Iuda (720 î. de Gr.) şi cucerind mai multe cetăţi filistene
şi înfrângând armata egipteană. Apoi în anul 713 î. Cr., armata lui
Sargon a invadat Iuda, Filistia, Edomul şi Moabul. încă o dată, în
anul 701 î. de Cr. o vastă armată de asirieni a pătruns în ţară. De
data aceasta Dumnezeu a intervenit, împlinindu-şi promisiunea şi
ocupându-se de asirieni în mod deosebit printr-o lovitură atât de puternică
încât niciodată nu au mai atacat Ierusalimul (37:36).