Manual biblic

Menahem a plătit tribut lui Pul, regele Asiriei (II Regi 15:19, 20).
Una din inscripţiile lui Pul spune aşa: "Tributul lui Menahem, al Samariei,
Reţin al Damascului, Hiram al Tirului, le-am primit eu" (Vezi pagina
208)

Israelul de nord a fost dus în robie (II Regi 15:29), de către Tiglath-
Pileser. Propria inscripţie a acestuia spune aşa: "Poporul ţării lui Omri 1-
am deportat în Asiria" (Vezi pag. 208)

Osea 1-a ucis pe Pekah, şi a domnit în locul lui, plătind tribut regelui
Asiriei (II Regi 15:30; 17:3). O inscripţie a lui Tiglath-Pileser spune:
"Pe Pekah regele lor l-am răsturnat. L-am pus pe Osea peste ei. De la el
am primit 10 talanţi de aur şi 100 de talanţi de argint" (vezi pagina 208)

Captivitatea Israelului. La II Regi 17:5, 6, 24 se spune aşa: "Regele
Asiriei a asediat Samaria timp de 3 ani... şi a luat-o... şi a dus Israelul în
robie... şi a adus oameni din Babilon... şi i-a pus în cetăţile Samariei". O
inscripţie a lui Sargon spune aşa: "în primul meu an am capturat Samaria.
Am luat robi 27 290. Oameni din alte ţări, care nu au plătit tribut niciodată,
i-am aşezat în Samaria" (Vezi pagina 208)

loiachim, rege al lui Iuda (597 î.Cr., II Regi 24:6-17) S-au găsit două
imprimări ale sigiliului lui de ispravnic: una la Kiriath-Sefer şi alta la
Beth-Şemeş. (Vezi pagina 228)

Ioiachin "înălţat" (II Regi 25:27, 30). S-au găsit tăblii pe ruinele
Grădinilor Suspendate din Babilon care înşiră flamele celor care au primit
raţie regulată de cereale şi undelemn, printre ei aflându-se şi "Ioiachin,
regele ţării lui Iuda". (Vezi pagina 228)

Nebucatneţar a ars cetăţile din Iuda (II Regi 25:9; Ieremia 34:7).
în patru din aceste cetăţi s-au găsit straturile de cenuşă ale incendiilor
lui Nebucatneţar: la Lachiş, Bethel, Kiriath-Sefer şi Beth-Şemeş. (Vezi
pagina 211)

Zidul lui David (I Cronici 11:8), pe care acesta 1-a zidit la Milo, de
jur împrejur. Au fost descoperite rămăşiţele acestui zid pe o distanţă de
125 de metri. (Vezi pagina 215)

Şişac invadează Iuda (II Cronici 12:9, 10). însăşi relatarea făcută de
Şişac despre această invazie a fost înscrisă pe zidul Marelui Templu de
la Karnak. A lăsat urme în Iuda. (Vezi pagina 221)

840
Ozia, rege a lui Iuda (787-735 î.Cr. II Cronici 26) Numele său e

amintit de patru ori într-o inscripţie a lui Tiglatb-Pileser (Vezi pagina
223)

Piatra funerară a lui Ozia (II Cronici 26:23) a fost găsită de
Dr.Sukenik, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim. (Vezi pagina 224)

Iotam, rege al lui Iuda (749-734 î.Cr. II Cronici 27) Sigiliul lui cu
inscripţia "Aparţinând lui Iotam" a fost găsit în cadrul excavărilor de la
Ezion-Gheber. (Vezi pagina 224)

Ahaz, rege a lui Iuda (741-726 î.Cr., II Cronici 28). Un sigiliu cu
inscripţia "Aparţinând unui slujbaş al lui Ahaz" a fost găsit. (Vezi pagina

224)

Ahaz a trimis tribut lui Tiglath-Pileser (II Regi 16:7, 8). O inscripţie
a lui Tiglath-Pileser spune:"Am primit tributul lui Ahaz iudeul, aur,
argint, plumb, cositor şi in."

Ezechia repară zidul Ierusalimului (II Cronici 32:") Aceste repa-
raţii se mai pot vedea şi astăzi foarte bine. (Vezi pag.225)

Tunelul lui Ezechia (H Regi 20:20; II Cronici 32:3, 4) Tunelul acesta,
săpat în piatră pe o distanţă de 520 de metri, a fost găsit. (Vezi pagina
225)

Inscripţia Siloam. care povesteşte cum s-a construit tunelul, s-a găsit
la gura tunelului. (Vezi pagina 225)

Sanherib invadează Iuda (II Cronici 32:1) S-a găsit propria relatare
a lui Sanherib a acestui eveniment, pe o prismă de lut făcută de el însuşi.
(Vezi pagina 225)

Ezechia a plătit tribut lui Sanherib (II Regi 18:14-16) Una din
inscripţiile lui Sanherib spune aşa: "Frica de maiestatea mea 1-a cuprins
pe Ezechia. El a trimis tribut" (Vezi pagina 226)

Sanherib în faţa Lachişului, cu toată forţa sa (II Cronici 32:9) Pe
zidurile palatului lui Sanherib de la Ninive s-a găsit un basorelief al
acestui asediu. (Vezi pag. 226)

Nimicirea de către Sanherib a cetăţilor Lachiş, şi Ghibea (H Cro-

SUMARUL DESCOPERIRILOR

841

nici 32:9; Isaia 21:29) Expediţia arheologică Wellcome a găsit la Lachiş,

iar Albright la Ghibea, straturi de cenuşă lăsate de incendiile lui Sanherib
(Vezi pagina 226)

Asasinarea lui Sanherib de către fii lui, şi urcarea la tron a lui
Asarhaddon (II Regi 19:37). O inscripţie asiriană spune aşa: "Sanherib a
fost ucis de fiii săi... Esarhaddon s-a suit pe tron" (Vezi pagina 226)

Mânase, rege al lui Iuda (II Cronici 33) este amintit într-o inscripţie
a lui Esarhaddon ca unul din "regii vestici care îl alimentau cu materiale
de construcţie pentru palatul său."

Fuga lui Zedechia "între două ziduri" (II Regi 25:4). Calea aceasta
dintre "două ziduri" se mai poate vedea şi acum pe o distanţă de 46 de
metri. (Vezi pagina 228)

Palatul Esterei (Estera 1:2) a fost excavat. Poarta "regelui" (4:2);
"curtea interioară" (5:1); "curtea exterioară" (6:4); "grădina palatului"
(7:7); au fost cu toate localizate în ruine; s-a găsit chiar şi unul din sorţii
"Pur" (3:7) (Vezi pag. 237)

"Sargon" (Isaia 20:1) Este singurul loc din toată literatura antică
unde se aminteşte numele lui Sargon. în anul 1842, Bota a descoperit
ruinele palatului lui Sargon, cu inscripţii care arătau că fusese unul din
cei mai mari regi asirieni. (Vezi pagina 287)

Nebucadneţar_împotriva_lui_Lachiş'>Atacul Iui Nebucadneţar împotriva lui Lachiş (Ieremia 34:7) S-au
găsit fragmente de scrisori scrise în timpul asediului, în cenuşa din
Lachiş. în ele sunt amintite anumite persoane cum ar fi: Uriah, Elnathan,
Ghemariah, Neriah şi alţii. (Vezi pag. 316)

Ghedalia, Guvernator al lui Iuda (Ieremia 40:5). S-a găsit sigiliul lui
cu inscripţia: "Aparţinând lui Ghedalia... care este mai mare peste casă"
(Vezi pagina 317)

lezania (Ieremia 40:8; II Regi 25:23) S-a găsit sigiliul lui cu inscripţia:
"Aparţinând lui lezania, robul regelui" (Vezi pagina 317)

Tahpahnes (Ieremia 43:9) Petrie a descoperit ruinele zidăriei din
cărămidă unde Ieremia a ascuns pietrele. (Vezi pagina 340)

Nebucadneţar (Daniel 1:1) A fost găsită o camee a capului lui

842

Nebucadneţar, sculptată din ordinul lui. (Vezi pag.340)

Babilon (Daniel 1:1), unde Daniel a umblat cu demnitarii lumii, oraşul
de vis al antichităţii, a fost descoperit şi i s-au dezvelit grandioasele
ruine. (Vezi paginile 338-340)

Belşaţar (Daniel 5) Nu s-a găsit nici o menţionare a lui Belşaţar în
însemnările babiloniene până în anul 1853. De atunci s-au găsit inscripţii
care arată că era co-regent a) ultimului rege al Babilonului, şi aruncă
lumina asupra capitolului 5 din Daniel. (Vezi gagina 344)

Mâna care a scris pe perete (Daniel 5:5) S-au găsit temeliile acelui
zid. (Vezi pagina 344)

tona ,şj Ninive (Iona 1 -4) Una clin movilele lui Iona se numeşte movila
"Iona" (Vezi pagina 365. în ce priveşte nota asupra ruinelor lui Ninive,
vezi paginile 369-371)

Pocăinţa ninivenilor (Iona 8:5-10) în ce priveşte dovezile arheo-
logice ale acesteia, vezi pagina 365)

înscrierea lui Quirinius (Luca 2:2) S-au găsit papirusuri care con-
firmă că a fost într-adevăr o "primă" înscriere, lămurind ceea ce părea a
fi o discrepanţă istorică. (Vezi pagina 490)

Sinagoga de la Capernaum (Marcu 1:21; Luca 7:1,5) Ruinele unei
singogi au fost descoperite, care se crede că ar fi fost chiar sinagoga în
care a învăţat Isus pe oameni. (Vezi pagina 502)

Cina cea de taină (Matei 26:17-29). S-a găsit cupa de Antiohia care
se crede că ar fi fost chiar cupa folosită la Cina cea de taină. (Vezi
paginile 448,449)

Locul răstignirii (Marcu 15:22); mulţi cred că a fost stabilit cu
precizie (Vezi pagina 481)

Mormântul lui Isus (Ioan 19:41) S-a găsit un mormânt care cores-
punde în toate amănuntele cu descrierea sa din Biblie. (Vezi "paginile
551-553)

Cele şapte biserici din Apocalipsa (Apocalipsa 2,3) Excavările făcute
aruncă lumină asupra unora din afirmaţiile făcute în legătură cu aceste
biserici. (Vezi pagina 700)

SULURILE DE LA MAREA MOARTĂ

843

Sulurile de la Marea Moartă (WSLS)

Sulurile de la Marea Moartă au fost descoperite aprox. în anul 1947,

de către un beduin arab şi aduse la cunoştinţa lumii de ştiinţă către sfârşitul
acelui an sau în anul 1948. Descoperirea s-a făcut în nişte peşteri de
marlă, aflate la vreo doi kilometri vest de colţul de nord-vest al Mării
Moarte, într-un loc cunoscut sub denumirea din limba arabă modernă
drept Qumran, care se află lângă un izvor bogat de apă proaspătă numit
Ain Feşkha. Localitatea aceasta se află pe latura de răsărit a Pustiei
Iuda. Drept urmare, descoperirile sunt numite uneori "Qumran", "Ain
Feşkha", sau "Pustia Iudeii"

Sulurile au fost văzute de mai mulţi savanţi către sfârşitul anului

1947. Unii din ei au recunoscut că le-au luat drept măsluiri. Unul din
învăţaţii care au recunoscut caracterul amic al sulurilor a fos regretatul
profesor Elaazar L. Sukenik de la Universitatea Ebraică, care a reuşit
ulterior să cumpere unul din ele. Alte suluri au fost luate de Şcoala
Americană de Cercetări Orienteale din Ierusalim, unde Dr. John C. Trever,
directorul interimar al Institutului, convins de valoarea lor, a aranjat să
fotografieze porţiuni din ele, care i-au fost aduse. Una din fotografii a
fost trimisă Profesorului William F. Albright, care a declarat îndată că
aceasta e "cea mai importantă descoperire de manuscrise ale Vechiului
Testament făcută vreodată".

Sulurile care au fost cumpărate de Universitatea Ebraică au cuprins

Sulul Isaia al Universităţii Ebraice (lQIs^b), care este un sul parţial din
cartea Ordinea Bătăliei, cunoscută şi sub numele de Războiul fiilor lumii
împotriva fiilor întunericului (IQM), şi Imnurile de mulţumire sau
Hodayol (1QH). Sulurile cumpărate de arhiepiscopul sirian şi publicate
de Şcoala Americană de Cercetări Orientale au inclus Sulul Isaia al
Sfântului Marcu (lQs') care este un sul complet al cărţii, Comentariul
Habacuc, (IQpHab) care conţine textul capitolelor unu şi doi din
Habacuc, împreună cu un comentariu paralel, şi Manualul de Disciplină
(1QS), care conţine reguli pentru membrii comunităţii Qumran. Ulterior
toate acestea au intrat în posesia Statului Israel şi sunt în prezent aflate
într-o raclă la Universitatea Ebraică, în Israel. Au fost publicate în
numeroase ediţii şi traduse în multe limbi, fiind disponibile pentru oricine
doreşte să le studieze, fie în traducere, fie în facsimil.

în urma descoperirii acestor importante suluri, care sunt acum

acceptate ca datând din ultimul secol înainte de Cristos şi primul secol
al erei creştine, regiunea unde au fost descoperite a fost explorată
sistematic. S-au găsit numeroase peşteri şi până acum unsperzece din
ele au dat materiale din aceeaşi perioadă din care provin şi sulurile iniţiale.
Cele mai multe din aceste materiale provin din a patra peşteră explorată
(cunoscută sub numele de Peşterea Patru sau 4Q); altele mai importante

844

SULURILE DE LA MAREA MOARTĂ

845

provin din Peştera Doi, Cinci şi Şase. Conform unor date recente, cele
mai însemnate descoperiri provin din Peştera Unsprezece (11Q)

Cel puţin 382 de manuscrise sunt reprezentate doai prin fragmentele

Peşterii Patru, din care vreo sută sunt manuscrise biblice, cuprinzând
Biblia Ebraică (cu excepţia Esterei). Unele cărţi sunt reprezentate în
mai multe exemplare: de pildă, s-au găsit 14 manuscrise separate ale
cărţii Deuteronom, 12 manuscrise din Isaia şi 10 manuscrise din Psalmi
- în Peştera Patru; alte fragmente ale aceloraşi cărţi au fost găsite în alte
peşteri. Suluri aproape complete ale cărţii Psalmi şi Levitic au fost găsite
în Peştera Unsprezece, dar acestea nu au fost publicate încă. Una din
descoperirile de seamă, care poate avea o înrâurire asupra teoriilor legate
de dată şi paternitate, privesc cartea Daniel, din care s-au găsit fragmente
cu schimbarea din ebraică în aramaică la 7: 28-8:1, exact ca şi în textele
moderne ale cărţii Daniel.

Pe lângă aceste cărţi ale Bibliei s-au găsit fragmente din scrierile

Deuterocanonice, în special Tobit şi Eclesiasticus, precum şi fragmente
din alte scrieri necanonice. Unele din acestea erau deja cunoscute, de
pildă: Jubileele, Enoh, Testamentul lui Levi, etc; altele nu se cunoşteau
înaite, ca de pildă documentele cu precădere Qumraniene: Psalmi de
mulţumire, Cartea Războiului, comentarii asupra unor pasaje din
Scriptură etc. Acestea din urmă ne oferă date despre natura şi convingerile
comunităţii Qumran.

Lângă stâncile unui platou aluvial, cu vedere spre ţărmul Mării Moarte,

se află vatra unui complex de clădiri vechi numit adesea "Mănăstirea",
care a fost excavată în mai multe etape şi a dat la iveală date importante
despre natura, mărimea şi data când a existat comunitatea Qumran. Din
monedele găsite acolo, împreună cu alte relicve, s-a stabilit ca dată a
comunităţii anul 140 înaite de Cristos până în anul 67 al erei creştine.
Membrii comunităţii erau aproape în exclusivitate bărbaţi, deşi literatu-
ra conţine prevederi şi pentru admiterea femeilor şi a copiilor. Numărul
persoanelor care locuiau acolo se ridica până la două sau patru sute. La
vreo doi kilometri sud de Ain Feşkha s-au găsit rămăşiţele altor clădiri,
a căror natură nu a fost stabilită cu precizie. Apa proaspătă din izvorul
alăturat era folosită pentru creşterea de recolte şi pentru alte nevoi ale
comunităţii.

Din literatura acestei secte ştim că membrii Qumranului erau evrei

care se desprinseseră de Ierusalim sau de curentul principal al iudaismului
şi deveniseră critici şi chiar ostili faţă de preoţii de la Ierusalim. Faptul
că foloseau numele de "Fii lui Ţadoc" i-a făcut pe unii savanţi să creadă
că trebuie identificaţi cu "Ţadochiţii" sau "Saducheii"; alţi învăţaţi cred
că e vorba mai de grabă de eseeni - o a treia sectă a iudaismului descrisă
de Josefus şi Filo. Nu e exclus ca ambele teorii să conţină elemente de
adevăr, precum şi faptul că la început a fost o ruptură în cadrul spiţei
saduchee sau preoţeşti, care s-a alăturat la început mişcării sub numele

de Hasidim - precursorii fariseilor - pentru ca apoi să se rupă din nou şi

să formeze un grup îngust şi separatist, din care o parte se afla la Qumran.
Va trebui să aşteptăm până când se vor face alte descoperiri, înainte de
a încerca să dăm răspunsul definitiv la toată problema aceasta.

Comunitatea s-a dedicat studiului Bibliei. Viaţa comunităţii era în

mare măsură ascetică şi practicile lor includeau îmbăierea rituală, numită
uneori botez. Aici cred unii că trebuie căutată originea botezului lui
loan Botezătorul. Un studiu paralel al botezului lui Ioan şi al
Qumranienilor arată totuşi că cele două practici erau deosebite una de
alta; de unde rezultă că dacă Ioan a provenit din această comunitate
(fapt care nu e dovedit şi s-ar putea să nu poată fi niciodată), atunci el a
făcut modificări însemnate în doctrina şi felul în care practica el botezul.

Unii învăţaţi cred că putem găsi în scrierile Qumraniene elemente

zoroastriene, în special ca referire la dualism şi angelologie. Problema
este extrem de complexă. Dualismul zoroastrian s-a dezvoltat în cea
mai mare parte în era post-creştină şi, prin urmare, este precar să
presupunem că credinţele zoroasriane aşa cum le cunoaştem reprezintă
convingerile unei perioade de un secol sau două înainte de Cristos.

Descoperirile de la Qumran sunt importante pentru studiile biblice în

general. Chestiunea canonului nu este neapărat afectată, întrucât grupul
de la Qumran era un grup schizmatic, în primul rând, şi mai mult, absenţa
Esterei nu înseamnă neapărat că ei respingeau această carte din canon.
In ce priveşte textul din Vechiul Testament însă, sulurile de la Marea
Moartă sunt foarte importante. Textul Vechiului Testament în limba
greacă (sau Septuaginta) precum şi citate din Vechiul Testament în Noul
Testament, indică faptul că au mai existat şi alte texte pe lângă cel care
ne-a parvenit (Textul masoretic). Studiul Sulurilor de la Marea Moartă
ne arată clar că la data când au fost ele produse - cam în aceeaşi perioadă
când au fost produse Scripturile folosite de autorii Noului Testament -
existau cel puţin trei texte de uz: pe unul l-am putea numi strămoşul
Textului Masoretic; al doilea era un text foarte înrudit cu el folosit de
traducătorii Septuagintei; iar al treilea se deosebea de celelalte două,
precum şi de alte texte. Diferenţele nu sunt mari şi nicăieri nu presupun
chestiuni de doctrină; dar pentru studiul atent al Vechiului Testament
este important să ne debarasăm de concepţia că Textul Masoretic era
folosit în mod curent de autorii Noului Testament. Aceste afirmaţii trebuie
calificate, prin sublinierea faptului că în Vechiul Testament calitatea
textului diferă de la carte la carte şi că există mult mai multă uniformitate
în textul Pentateuhului decât în alte pasaje din Biblia ebraică. Sulurile
de la Marea Moartă au adus o contribuiţie deosebită la studierea textului
cărţii Samuel.

In relaţie cu Noul Testament, Sulurile de la Marea Moartă sunt de

asemenea importante. Evident nu se găseşte nici un text al Noului Tes-
tament în descoperirile de la Qumran întrucât cele mai vechi din cărţile

846
Noului Testament nu fuseseră scrise decât cu puţin înainte de nimicirea

comunităţii Qumran. Mai mult, nu a fost posibil ca vreuna din scrierile
Noului Testament să ajungă la Qumran. Pe de altă parte, găsim în Noul
Testament anumite referiri şi presupoziţii, în special în propovăduirea
lui Ioan Botezătorul şi a lui Isus Cristos, precum şi în scrierile lui Pavel
şi Ioan, care sunt plasate pe un fond uşor de recunoscut în prezent ca
fiind similar cu cel care a produs documentele de la Qumran. Aşa de
pildă fondul gnostic găsit în unele din scrierile pauline, considerat în
trecut a fi gnosticismul secolului al doilea din Grecia - ceea ce înseamnă
că epistola Coloseni a fost scrisă mai târziu - e recunoscut acum a fi un
gnosticism evreu din primul secol sau chiar mai demult. în mod similar,
a Patra Evanghelie e prezentată ca palestiniană, şi nu elenistă.

Foarte multe s-au spus despre relaţia lui Isus Cristos cu comunitatea

Qumran. Nu există însă nici un fel de dovezi în documentele Qumran
după care Isus ar fi fost un membru al acestei comunităţi şi nicăieri în
Noul Testament nu găsim vreo dovadă în acest sens. Mai degrabă, putem
spune că Isus avea o concepţie despre lume şi în special despre propriul
Său popor care era diametral opusă concepţiei Qumran şi cred că putem
afirma cu tărie că nu a făcut parte niciodată din comunitatea Qumran. E
posibil ca El să fi avut unii ucenici care au ieşit din aceea comunitate, în
special cei care au fost înainte ucenicii lui Ioan Botezătorul - deşi faptul
rămâne departe de a fi dovedit. încercarea de a arăta că învăţătorul din
Qumran al Neprihănirii a fost modelul înfăţişat de Isus pentru Evanghelie
nu poate fi stabilit pe baza Sulurilor de la Marea Moartă. învăţătorul
Neprihănirii a fost un tânăr minunat cu idealuri înalte,, care a murit
înaite de vreme; nu există, prin urmare, nici o afirmaţie clară potrivit
căreia el ar fi fost dat la moarte, şi cu siguranţă nici un indiciu că ar fi
fost răstignit sau că ar fi înviat din morţi sau că cei din Qumran s-ar fi
aşteptat ca el să se întoarcă. Deosebirea dintre Isus şi învăţătorul
Neprihănirii e izbitoare în mai multe privinţe: învăţătorul Neprihănirii
nu a fost numit niciodată Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu întrupat;
moartea sa nu a avut natura unei jertfe; masa sacrametală (dacă a fost
vorba de aşa ceva) nu era considerată ca o amintire a morţii sale sau o
făgăduinţă a întoarcerii Sale legată în vreun fel de iertarea păcatelor.
Evident în cazul lui Isus Cristos toate aceste lucruri sunt în schimb foarte
clar afirmate nu doar o dată, ci de repetate ori în Noul Testament şi
formează baza necesară fără de care nu poate exista credinţa creştină.

Dicţionarul Biblic Ilustrat Zondervan

APENDICE II
SUMARUL LOCALITĂŢILOR

In care s-au făcut importante descoperiri arheologice;
Aranjate în ordine alfabetică

Accad. numit şi Sippar, care înseamnă "Oraşul cetăţii", la 48 de
kilometri nord de Babilon. Excavat de Rassam (1881); şi de Scheil (1894).
S-au găsit mari cantităţi de tăbliţe. Vezi pag. 48.

Ai, Betel, la 19 km nord de Ierusalim, cu 2km între ele, au fost distruse

de losua într-o bătălie comună; (Iosua 8:28; 12:9, 16).Albright (1934) a
găsit la Betel ruinele lăsate de focul lui Iosua. (Vezi pagina 286).

Ain Faşklia, la 11 km sud de Ierihon, 1,5 km vest de Marea Moartă.
Aici, într-o peşteră din coasta muntelui s-a găsit în anul 1947 faimosul
sul Isaia, scris cu 2000 de ani înainte.(Vezi pag. 286)

Amarna, sau Tell-el-Amarna, în Egipt, la jumătatea distanţei dintre
Memphis şi Teba. Aici (1889) s-au găsit 400 de scrisori scrise pe tăbliţe
de lut, în vremea lui Moise, de către diferiţi regi ai Palestinei şi Siriei,
către faraonii Egiptului. (Vezi pagina 53)

Antiohia, în colţul de nord-est al Mării Mediteraniene. Aici s-a găsit
"Cupa de la Antiohia" în anul 1910, cu dovada că ar fi putut fi chiar
cupa folosită de Isus la Ultima Cină (Pag. 448)

Asmar, numit şi Eşnunna, la 160 de kilometri nord-est de Babilon.

Henri Frankforl (1933) a găsit în stratul din anul 2700 î.Cr. o lamă de
fier, mutând astfel data folosirii fierului cu 1500 de ani în urmă.

Asşur, cunoscut astăzi sub denumirea de Kalah-Şerghat, aflat la vreo
95 km. suddeNinive. Excavat de Andrae (1902-1914). S-au găsit cantităţi
însemnate de inscripţii.

Bab-en-Dra, în colţul sud-est al Mării Moarte. Excavat în 1924 de
Albright şi Kyle, care au găsit rămăşiţele unui locaş de închinare din

847

848

apropierea Sodomei şi Gomorei, cu dovezi că ar fi existat o populaţie

densă care a încetat brusc să mai existe pe vremea lui Avraam. (Vezi
paginile 98, 99)

Babilon.Cetatea de vis a lumii antice. Vastele ei ruine au fost exca-
vate de Koldewey (1899-1912); Rich (1811); Layard (1850) Rassam
(1878-1889); Oppert (1854). Ruinele Turnului Babei; Palatul lui
Nebucadneţar; Grădinile suspendate; Zidul unde Daniel a citit scrisul
lăsat de mâna misterioasă a fost descoperit; dovezi ale faptului că
Ioicachin ar fi locuit la Babilon. (Vezi paginile 83, 228, 336-344)