Manual biblic



Yüklə 4,02 Mb.
səhifə75/82
tarix17.08.2018
ölçüsü4,02 Mb.
#72040
1   ...   71   72   73   74   75   76   77   78   ...   82

ÎN ŢĂRILE DE JOS Reforma a fost primită de timpuriu;
Luteranismul şi apoi Calvinismul; iar anabaptiştii erau deja foarte
numeroşi. între 1513 şi 1531, au fost scoase 25 de traduceri diferite
ale Bibliei în olandeză, flamandă şi franceză. Ţările de jos făceau
parte din domeniul lui Carol V. în 1522, el a instituit Inchiziţia şi a
poruncit ca toate scrierile luterane să fie arse. în 1525 el a interzis
adunările religioase în cadrul cărora se citea Biblia. în 1546 a interzis
tipărirea sau posedarea de Biblii, fie în versiunea Vulgata, fie în
traduceri indigene. în 1535 a decretat "moarte prin foc" pentru
anabaptişti. Filip II (1566-98), succesorul lui Carol V, a emis din nou
edictele tatălui său şi, cu ajutorul iezuiţilor, a dus mai departe persecţia,
cu o furie şi mai mare. Printr-o singură sentinţă a Inchiziţiei, întreaga
populaţie a fost condamnată la moarte. Sub Carol V şi Filip II, peste
100.000 de oameni au fost masacraţi cu o brutalitate de necrezut. Unii
au fost legaţi cu lanţuri de un stâlp şi arşi încetul cu încetul în vreme
ce alţii au fost aruncaţi în închisori şi torturaţi înainte de a fi arşi.
Femeile au fost arse de vii; băgate cu forţa în sicrie prea mici; călcate
în picioare de călăi. După suferinţe incredibile, în anul 1609 protestanţii
din Ţările de Jos şi-au câştigat în sfârşit independenţa. Olanda, în
partea de nord, a devenit protestantă; Belgia, în partea de sud, romano-
catolică. Olanda a fost prima ţară care a adoptat sistemul de şcoli
publice întreţinute de impozite publice, prima care a legalizat pricipiile
toleranţei religioase şi ale libertăţii presei.

IN SCANDINAVIA Luteranismul a fost introdus de timpuriu şi a
devenit o religie de stat. în Danemarca (1536). în Suedia (1539). în
Norvegia (1540). O sută de ani mai târziu, Gustav Adolphus (1611-
32), regele Suediei, a ajutat la înfrângerea eforturilor Romei de a zdrobi
Germania protestantă.

ÎN FRANŢA. Dejaîn anul 1520învăţăturile lui Luther pătrunseseră
în Franţa. în 1559 numărul protestanţilor ajusese la 400.000. Ei s-au
numit "hughenoţi". Piozitatea lor plină de râvnă şi vieţile lor curate
790
ISTORIA BISERICII

791


au contrastat puternic cu vieţile scandaloase ale clerului roman. în
1557 papa Pius a îndemnat pe oameni să-i extermine. Regele a emis
un decret pentru măcelul lor şi a poruncit tuturor supuşilor lui să ajute
la vânarea şi omorârea lor.

Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu. Caterina de Medici,


mama regelui, o romano-catolică înflăcărată şi o unealtă binevoitoare
a Papei, a dat ordinul şi în noaptea de 24 august 1572, 70.000 de.
hughenoţi, împreună cu majoritatea conducătorilor lor, au fost
măcelăriţi. Mare a fost bucuria Romei! Papa împreună cu colegiul
său de cardinali au trecut, în cadrul unei procesiuni solemne, pe străzi,
până la biserica Sfântul Maico şi au poruncit să se cânte Te Deum în
semn de mulţumire. Papa a bătut şi o medalie în cinstea masacrului şi
a trimis un cardinal la Paris să transmită regelui şi mamei regină
felicitările sale şi ale cardinalilor.

Războaiele hughenote. După masacrul din noaptea Sfântului Barto-


lomeu, hughenoţii s-au unit şi s-au înarmat pentru rezistenţă; până
când, în cele din urmă, în anul 1598, prin edictul de la Nantes, au
primit libertate deplină de conştiinţă şi închinare. Papa Clement VIII
a numit edictul de toleranţă de la Nantes "un lucru blestemat" şi după
ani de muncă de culise din partea iezuiţilor, edictul a fost revocat în
anul 1685; 500.000 de hughenoţi au fugit în ţările protestante.

Revoluţia Franceză, care s-a născut cu o sută de ani mai târziu, în


1789, a fost una din cele mai mari tulburări din istorie. Poporul, înfuriat
împotriva tiraniei clasei stăpânitoare (care cuprindea şi foarte mulţi
clerici, cu o treime din tot pământul - nişte oameni bogaţi, lacomi şi
leneşi, imorali şi lipsiţi de orice inimă, care se purtau brutal cu săracii),
s-au răsculat şi au pornit o "domnie a terorii şi sângelui". Au abolit
guvernul, au închis bisericile, le-au confiscat averile, au suprimat
creştinismul şi duminica. Napoleon a refăcut biserica, dar nu şi averile
ei. In 1802 el a acordat toleranţă tuturor; şi a pus capăt aproape cu
desăvârşire puterii politice a papilor, în mai toate ţările.

în Boemia, deja prin anul 1600 dintr-o populaţie de 4.000.000, 80


la sută erau protestanţi. Dar la încheierea lucrării habsburgilor şi a
iezuiţilor, nu au mai rămas decât 800.000. şi toţi catolici!

în Austria şi Ungaria jumătate din populaţie erau protestantă, dar


sub habsburgi şi iezuiţi au fost măcelăriţi.

în Polonia, pe la sfârşitul secolului XVI, se părea că romano-


catolicismul va fi abolit, dar şi aici iezuiţii au ucis Reforma prin
persecuţii.

în Italia, ţara papei, Reforma prindea rădăcini serioase; dar Inchiziţia


a avut grijă să şteargă orice urmă de protestantism

IN SPANIA, Reforma nu a progresat prea mult niciodată, deoarece
acolo se afla deja Inchiziţia. Orice efort de câştigare a libertăţii de
gândire independentă a fost zdrobit cu o mână necruţătoare.
Torquemada (1420-98), un călugăr dominican, arhi-inchizitorul

inchizitorilor, în 18 ani a ars 10.000 de oameni şi a condamnat la


închisoare pe viaţă 97.000. Victimele erau de obicei arse de vii în
piaţa publică, constituind prilejul unor festivităţi religiose. Din 1481
până în 1808 au fost făcuţi cel puţin 100.000 de martiri şi 1.500.000
au fost alungaţi în exil "în secolele XVI şi XVII, Inchiziţia a stins
viaţa literară a Spaniei şi a scos naţiunea din sfera civilizaţiei literare
europene". Când a început Reforma, Spania era cea mai puternică
ţară din lume.

Armata Spaniolă (1588). Una din trăsăturile strategiei iezuite a fost


aceea de a încerca să răstoarne ţările protestante. Papa Grigore XIII
Nu a lăsat nimic nefăcut în efortul lui de a-1 convinge pe Filip II,
împăratul şi regele Spaniei, să pornească războiul împotriva Angliei
protestante". Sixtus V, care a devenit papă în timp ce se cocea acest
conflict, a transformat acţiunea într-o cruciadă (adică a oferit indulgenţe
celor care voiau să ia parte la ea). în vremea aceea. Spania avea cea
mai puternică flotă care străbătuse vreodată mările. Dar acea mândră
armată şi-a găsit înfrângerea în canalul englez. "Victoria Angliei a
fost punctul final de cotitură în marele duel dintre protestantism şi
catolicism; nu numai Anglia şi Scoţia, ci şi Olanda şi Germania de
nord, şi Danemarca, Suedia şi Norvegia au fost câştigate la cauza
protestantă".(Jacobs)

ÎN ANGLIA a fost mai întâi o Revoltă, şi apoi o Reformă. în zilele
lui William Cuceritorul (1066), apăruseră numeroase proteste
împotriva controlului papal asupra Angliei. Henric VIII (1509-47) a
crezut, asemenea predecesorilor lui, că biserica engleză trebuie să fie
independentă de papă. Divorţul a fost, nu cauza, ci prilejul rupturii
sale de Roma. Henric nu a fost un sfânt; dar nici papa din zilele sale,
Paul ni, era - cel care avea o mulţime de copii nelegitimi. în 1534
Biserica Angliei a repudiat cu desăvârşire autoritatea papală şi a pornit
o viaţă independentă sub conducerea spirituală a arhiepiscopului de
Canterbury, Thomas Cranmer, şi astfel a început Reforma. Mănăstirile
au fost abolite pe temeiul imoralităţii; o Biblie engleză a fost introdusă
în biserici şi o carte de rugăciuni pentru serviciile în limba engleză iar
bisericile au fost deposedate de multe practici romano-catolice. Din
biserica engleză au provenit puritanii şi metodiştii.

ÎN SCOŢIA. Istoria Reformei Scoţiei este istoria lui John Knox.

John Knox (1515-72), un preot scoţian care în anul 1540 a început
să predea ideile Reformei. Când s-a urcat pe tron Sângeroasa Măria
(1533) el s-a dus la Geneva şi şi-a însuşit temeinic învăţătura lui Calvin,
în 1559 a fost rechemat în Scoţia de parlamentul scoţian, pentru a
deveni conducătorul mişcării de Reformă Naţională. Situaţia politică
a făcut din Reforma Bisericii şi Mişcarea de Independenţă Naţională
O SINGURĂ mişcare. Măria, regina Scoţienilor, se căsătorise cu
Prancisc II, regele Franţei, care era fiul Caterinei de Medici (de care
se leagă faima masacrului Sfântului Bartolomeu). Scoţia şi Franţa erau

792
într-o alianţă. Coroanele, lor au fost unite prin căsătorie. Franţa era


hotărâtă să distrugă protestanţii. Filip II, regele Spaniei, împreună cu
alţi romano-catolici, au complotat la asasinarea reginei Elizabeta, voind
să pună pe Măria a scoţienilor pe tronul englez. Papa Pius V a venit în
ajutorul stratagemei, emiţând o bulă prin care o excomunica pe
Elizabeta şi elibera supuşii ei de supunerea faţă de ea (ceea ce, con-
form învăţăturii iezuite, ar însemna că asasinul ei ar fi săvârşit un act
de slujire al lui Dumnezeu). Astfel, nu exista nici o şansă ca reforma
Bisericii Scoţiene să poată învinge, atâta vreme cât era sub controlul
francez. John Knox a crezut că viitorul protestantismului e legat de
alianţa dintre o Anglie şi o Scoţie protestante. El s-a dovedit a fi un
conducător minunat. In anul 1560 a fost înfiinţată Biserica Refor-
mată, şi, cu ajutorul Angliei, până în 1567, fracezii au fost alungaţi
din ţară. în mare măsură John Knox a dat Scoţiei chipul ei de azi.

CONTRAREFORMA. 50 de ani Reforma a străbătut întreaga
Europa. Cea mai mare parte a Germaniei, Elveţiei, Ţările de Jos,
Scandinaviei, Angliei, Scoţiei, Boemiei, Austriei, Ungariei şi Poloniei
fuseseră afectate din plin iar acum Reforma îşi făcea drum spre Franţa.
A fost o lovitură groaznică pentru biserica romano-catolică, care la
rândul ei, a organizat contrareforma. Prin intermediul consiliului de
la Trent (care s-a adunat într-o sesiune solemnă tirnp de 18 ani, din
1545 până în 1563) cu ajutorul iezuiţilor şi a Inchiziţiei, unele din
abuzurile morale ale papalităţii au fost abolite şi pe la sfârşitul
secolului, Roma s-a organizat în vederea unui atac agresiv împotriva
protestanţilor. Sub conducerea brutală dar inteligentă a iezuiţilor,
romano-catolicismul a câştigat o mare parte din teritoriile pierdute
anterior: Germania de sud, Boemia, Austria, Ungaria, Polonia şi
Belgia. Reforma a fost zdrobită în Franţa. în numai 100 de ani, până
în 1879, Contrareforma şi-a pierdut forţa. Conducătorii principali care
au luptat în războaiele papei au fost: Carol V (1519-56) al Spaniei,
împotriva protestanţilor germani; Filip II (1556-98), al Spaniei,
împotriva Olandei şi Angliei; Ferdinand II (1619-37) al Austriei,
împotriva boemienilor; Caterina de Medici, mama a trei regi ai Franţei:
Francisc II (1559-60), Carol IX (1560-74), Henric in (1574-89), în
războaiele de exterminare a hughenoţilor francezi.

RĂZBOAIELE RELIGIOASE.Mişcarea Reformei a fost urmată
de 100 de ani de război civil: 1. Războiul protestanţilor din Germania;

2. Războiul împotriva protestanţilor din Ţările de Jos (1566-1609);

3. Războaiele hughenote din Franţa (1572-98); 4. încercarea lui Filip
de a cuceri Anglia 1588); 5.Războiul de 30 de ani (1618-48). în aceste
războaie, rivalităţile politice şi naţionale au fost şi ele implicate, precum
şi chestiuni de proprietate, căci Biserica poseda în cele mai multe din
ţări o treime din pământuri. Dar fiecare din aceste războaie a fost
pornit de regi romano-catolici, la îndemnul papei şi al iezuiţilor, cu
scopul de a zdrobi protestantismul. Au fost războaie ale unor agresori.

ISTORIA BISERICII



793

Protestanţii s-au apărat. Nici protestanţii olandezi, nici cei germani,


nici cei francezi nu au devenit partide politice, decât după ani şi ani
de persecuţii pe care le-au îndurat.

RĂZBOIUL DE 30 DE ANI (1618-48). în Boemia şi Ungaria,
până în 1580 protestanţii deveniseră o majoritate, cuprinzând pe cei
mai mulţi din nobili şi proprietari de pământ. împăratul Ferdinand II,
din familia habsburgilor, fusese educat de către iezuiţi. Cu ajutorul
lor, el şi-a luat sarcina de a suprima protestantismul. Protestanţii s-au
unit pentru a se apăra. Prima parte a războiului (1618-29) a fost o
victorie pentru catolici, care au reuşit să alunge protestanţii din toate
statele catolice. Apoi ei s-au hotărât să recatolicizeze statele protestante
ale Germaniei. Gustavus Adolphus, regele Suediei, şi-a dat seama că
prăbuşirea Germaniei protestante ar însemna prăbuşirea Suediei şi
probabil sfârşitul protestantismului. El a intrat în război şi armata lui
a învins (1630-32). El a salvat cauza protestantă. Restul războiului
(1532-48) s-a purtat mai mult între Franţa şi familia Habsburgilor din
care Franţa s-a ales cu poziţia de putere principală în Europa. Războiul
s-a încheiat cu pacea de la Westfalia (1648), care a stabilit hotarele
înre statele catolice şi protestante.

PERSECUŢIILE PAPALE Numărul martirilor din cadrul
persecuţiilor papale a depăşit cu mult pe cel al martirilor din epoca
Romei păgâne: sute de mii de albigenşi, waldenzi şi protestanţi din
Germania, Ţările de Jos, Boemia şi alte ţări. Se obişnuieşte ca papii
să fie scuzaţi în această privinţă spunându-se că "aşa au fost vremurile".
Dar ale cui vremuri au fost? Şi cine le-a făcut să fie aşa? Papii! A lor
a fost lumea de atunci. Timp de 1000 de ani ei pregătiseră lumea în
spiritul supunerii faţă de ei. Dacă papii nu ar fi smuls Biblia din mâna
poporului, oamenii ar fi ştiut ce să facă şi NU am fi avut acel "spirit al
vremurilor". Cu siguranţă NU a fost spiritul lui Cristos iar "vicarii lui
Cristos" ar fi trebuit să ştie lucrul acesta. Persecuţia este spiritul
DIAVOLULUI, chiar dacă este dusă în numele lui Cristos.

PERSECUŢIILE PROTESTANTE Calvin şi-a dat
consimţământul la moartea lui Servetus. în Olanda calviniştii au
executat un arminian. în Germania au condamnat la moarte câţiva
anabaptişti. în Anglia protestantul Eduard VI a executat doi romano-
catolici în 6 ani. (Romano-catolica Măria, în următorii cinci ani a ars
pe rug 282 de protestanţi) Elizabeta a executat, în 45 de ani, 187 de
catolici, majoritatea pentru trădare, şi nu pentru erezie. în statul Mas-
sachusetts, din America, 3 quakeri au fost spânzuraţi de puritani iar în
1692, 20 de oameni au fost executaţi pentru vrăjitorie. Luaţi în
totalitate, doar câteva sute de martiri pot fi puşi pe seama protestanţilor,
în vreme ce pe seama Romei sunt trecute milioane de oameni. în timp
ce Reforma a fost o luptă măreaţă pentru libertate religioasă,
reformatorii nu s-au prea grăbit să acorde şi altora ceea ce au căutat să
obţină pentru ei înşişi. în ţările protestante, persecuţiile au încetat până
în 1700.

794
Protestantismul



DIVIZIUNILE SALE. Mişcarea protestantă a fost un efort din
partea Bisericii de apus de a se elibera de autoritatea Romei şi de a
câştiga dreptul de a se închina lui Dumnezeu după cum îi dictează
propria conştiinţă. în mod inevitabil, în această ruptură, lupta pentru
libertate s-a scindat în mai multe curente, cu accente diferite şi câteva
din erorile Romei au fost transmise noii mişcări. Mişcarea a atins
vârsta de 400 de ani şi a crescut enorm, înbunătăţindu-se substanţial.
Există un sentiment de unitate şi o mai clară înţelegere a creştinismului
în prezent. Biserica protestantă deşi e încă foarte departe de perfecţiune,
în ciuda curentelor sale uneori contradictorii, reprezintă negreşit cea
mai pură formă de Creştinism din lumea de azi - şi probabil cea mai
curată biserică cunoscută vreodată din zilele primei biserici. în mare,
putem spune că nu există o familie mai nobilă de oameni decât aceea
a lucrătorilor creştini protestanţi.

BISERICILE NAŢIONALE.Oriunde a triumfat Protestantismul,
s-a născut o biserică naţională: Biserica luterană în Germania, cea
anglicană în Anglia; cea presbiteriană în Scoţia, etc. închinarea e
condusă în limba ţării respective, şi nu în limba latină, cum se întâmplă
în bisericile romano-catolice. Cu precizie matematică, ţările în care
biserica şi-a câştigat libertate faţă de papă au început să progreseze
spre auto-purificare.

STATELE UNITEau fost colonizate: în 1607, de puritani, anglica-
ni, stabiliţi în Virginia. în 1625 de reformaţii olandezi, la New York.
în 1620 de puritani, în Massachusetts. în 1634, de catolicii englezi, la
Baltimore, care au obţinut charta numai după ce au permis libertate
tuturor religiilor. în 1639, de către baptişti, la Rhode Island, sub
conducerea lui Roger Williams, pionierul care a promovat toleranţa
nelimitată pentru toate celelalte religii. în 1681, de quakeri, în
Pensylvania. Toţi aceştia au fost atraşi spre ţărmurile Americii în
căutarea lor după libertate religioasă. Astfel, America a fost înfiinţată
pe baza principiilor de toleranţă religioasă pentru toţi, şi absolută
separare a bisericii de stat; principii care pătrund acum în toate formele
de guvernământ din lume, aşa încât în anii recenţi foarte multe ţări,
chiar romano-catolice, au decretat separarea bisericii de stat (deşi în
ultimul timp, fenomenul pare să fie în regres).

VIITORUL MIŞCĂRII PROTESTANTEdepinde de atitudinea
pe care o are această mişcare faţă de Biblie. "Odată cu Formele
naţionale de Creştinism, s-a transmis, prin însuşi textul sacru, un izvor
de cunoştinţe divine, nesupuse stricăciunii, din care Biserica poate să
înveţe cum să facă deosebirea între Creştinismul primitiv şi toate
adăugirile ulterioare care l-au corupt, şi astfel să transmită mai departe
lucrarea de păstrare a Bisericii într-o formă curată, până la încheierea
sa".

ŞCOALA DUMINICALĂ înfiinţată de Robert Raikes, un editor

ISTORIA BISERICII

795

din Gloucester, Anglia (1780) pentru a da educaţie creştină celor săraci


şi lipsiţi de posibilitatea de a merge la şcoală. întemeiată ca o ramură
misionară a Bisericii, ea a crescut enorm şi a devenit o latură normală
a vieţii de Biserică. Marea ei valorare constă în promovarea Bibliei şi
creşterea de conducători în rândurile laicilor.

MISIUNILE MONDIALEdin epoca noastră. Cea mai importantă
mişcare din istorie. Asigură unele din cele mai minunate pagini ale
întregii literaturi. Vieţi vibrante de eroism şi slujire sfântă. Nici
predicatorii, nici înăvăţătorii Şcolii Duminicale nu dau suficientă
atenţie vieţii misionarilor. Fiecare adunare ar trebui să asculte de
nenumărate ori istoria vieţii lui Livingstone, neasemuit printre eroii
lumii; apoi Cary Morrison, Hudson, Moffat, Marthin, Paton şi alţii,
care au dus vestea bună a lui Cristosîn ţări îndepărtate şi au întemeiat
sisteme de predicare şi educaţie creştină şi filantropie care au
transformat şi continuă să transforme lumea întreagă. Când se va
încheia istoria şi întreaga omenire va putea fi privită în ansamblu ei,
atunci probabil că se va descoperi că mişcarea misionară mondială a
secolului trecut şi influienţa sa covârşitoare asupra naţinunilor este
cel mai glorios capitol din analele omului.

Biserica Greco-Ortodoxă de Răsărit

Creştinismul a fost mai întâi stabilit în partea de Răsărit sau Greacă


a Imperiului Roman. Timp de 200 de ani limba greacă a fost limba
Creştinismului.

în anul 330 Constantin a făcut din Constantinopol capitala


Imperiului Roman; de atunci a existat rivalitatea cu Roma.

în 395 Imperiul Roman a fost divizat în Răsărit şi Apus. Constan-


tinopolul a fost sediul părţii de răsărit iar Roma al părţii de vest.

între 622-638 trei centre de răsărit ale Creştinismului: Siria,


Palestina şi Egiptul au cedat Mahomedanismului; n-a mai rămas decât
Constantinopolul.

La al VlII-lea Consiliu Ecumenic (869) s-a petrecut sciziunea fi-


nală între Biserica greacă şi latină. De la început răsăritul a refuzat să
recunoască supremaţia Romei.

Uneori au fost încercări de a reuni cele două biserici; dar au fost


zadarnice întrucât răsăritul n-a vrut niciodată să recunoască autoritatea
Papei.

Biserica greacă, care acum este Biserica Europei de Sud-Est şi cea


a Rusiei, este una dintre cele trei mari diviziuni ale Creştinătăţii.
Numărând 150 de milioane, comparaţi v cu 340 de milioane de romano-
catolici şi 120 milioane de protestanţi; sau aproximativ o cincime a
populaţiei creştine din lume.

în multe din practicile ei, Biserica greacă este foarte asemănătoare


cu Biserica romano-catolică. Ea nu cere însă preoţilor ei să fie celibatari
şi nu are papi.

796


Vedere cronologică a mişcării protestante în
Anglia şi Statele Unite

Eduard II


Eduard III
Richard II
Henric IV
Hernie V
Henric VI
Eduard IV
Richard III
Henric VII

Henric VIII

1307-
1327

1377-
1399-

1413-

1422-


1461

1483-


1485-
1327
1377
1399
1413
1422
1461
1483
1485
1509

1509-1547

Eduard VI
Măria
Elizabeta
Iacov I
Carol I
Cromwell
Carol II
Iacov II

William şi Măria


Ana

George I
George II

George III
George IV
William IV
Victoria
Eduard VII
George V
Eduard VIII
George VI
Elizabeta II

1553
1553


1558
1603
1625
1653
1660
1685
1689
1702
1714
1727

1558 -


1558

1603


1625

1649


1658

1685


1688

1702


1714

1727


1760

Wyclif 1324-1384

Inventarea tiparului 1450

Descoperirea Americii, 1492


Luther, 1483-1546
Calvin, 1509-1564
Knox, 1515-1572

Apariţia Puritanismului


Roger Williams, 1604-1684

1760-1820

1820-1830

1830-1837

1837-1901

1901-1910

1910-1936

1936 (A abdicat)

1936-1952

1952-


Wesley 1703-1791
Revoluţia Americană 1775
Revoluţia Franceză 1789
ISTORIA BISERICII

797
Wyclif

în secolul XIV "Luceafărul de dimineaţă al Reformei" a tradus
Biblia în limba engleză şi apregătit terenul pentru Reforma din Anglia.

Luther, Calvin, Knox

în secolul XVI ei au fost conducătorii Reformei protestante, care a


eliberat Europa de Apus de sclavia Papei.

Puritanismul

în prima jumătate a secolului XVII. S-a născut în partea a doua a


domniei reginei Elizabeta. A fost produsul interesului maselor pentru
Biblie. A fost o mişcare de reformă în cadrul Bisericii Angliei, care
protesta împotriva formalismului fără viaţă al vremurilor şi avea drept
scop puritatea generală şi neprihănirea vieţii. Din pricina faptului că
au fost persecutaţi de autorităţile eclesiastice, ei s-au despărţit în
biserici independente - în majoritatea cazurilor, baptiste, congre-
gaţioniste şi presbiteriene. Din aceşti puritani a fost colonizată Noua
Scoţie, în teritoriul actual al Statelor Unite, de către oameni care au
fost ademeniţi de ţărmuri îndepărtate în căutare de libertate.

Yüklə 4,02 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   71   72   73   74   75   76   77   78   ...   82




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin