Manual biblic

L
430

Isus e acuzat că lucrează cu Beelzebub (3:20-30).

Mama şi fraţii lui Isus (3:31-35).

Pilde: semănătorul, creşterea seminţei, sămânţa de muştar (4:1-34).

Potolirea furtunii (4:35-41). îndrăcitul gherasean (5:1-20).

Fiica lui Iair, femeia cu scurgere (5:21-43).

Vizita la Nazaret (6:1-6).

Trimiterea celor doisprezece (6:7-13).

Tăierea capului lui Ioan Botezătorul (6:14-29).

Hrănirea celor 5000, Isus umblă pe apă (6:30-52).

Mulţimile vindecate la Ghenezaret (6:53-56).

Fariseii, tradiţia şi închinarea (7:1-23).

Femeia sirofeniciană, un surdo-mut (7:24-37).

Hrănirea celor 4000, "aluatul fariseilor" (8:22-26).

Mărturisirea lui Petru, patimile prezise (8:27-9:1).

Schimbarea la faţă, patimile prezise din nou (9:14-32).

"Cine este cel mai mare?" (9:14-32).

LUCA

Vizita la Nazaret (4:14-30).

Vindecarea îndrăcitului, a soacrei lui Petru şi a multe altora

(4:31-44).

Chemarea lui Petru, Iacov, Ioan (5:1-11).

Vindecarea unui lepros şi a unui paralitic (5:12-26).

Chemarea lui Levi şi ospăţul (5:27-32). "Postul" (5:33-39).

Consumul spicelor şi vindecarea în Sabat (6:2-11).

Alegerea celor doisprezece (6:20-49).

Robul sutaşului, fiul văduvei, solii lui Ioan (7:1-35).

Femeia păcătoasă, femeile, pilda semănătorului (7:36-8:18).

Mama lui Isus, fraţii Lui, furtuna, îndrăcitul gherasean (8:19-39).

Fiica lui Iair, femeia cu scurgere de sânge (8:40-48).

Trimiterea celor doisprezece (9:1-6).

Tăierea capului lui Ioan Botezătorul (9:7-9). Hrănirea celor 5000

(9:10-17).

Mărturisirea lui Petru, prevestirea patimilor (9:18-27).

Schimbarea la faţă (9:28-36).

Băiatul epileptic, patimile prezise din nou (9:28-43).

"Cine este cel mai mare?" (9:46-50).

IOAN

Minunea preliminară de la Cana Galileii, şderea în Capernaum (2:1-12).
Vindecarea fiului nobilului (4:43-54). Hrănirea celor 5000 (6:1-7:1).
Capitolul 4:13-17. Şederea la Capernaum. Este unul din lucrurile
prezise despre Mesia. (Vezi la Matei 2:22-23).

MATEI 431

Capitolul 4:18-22. Chemarea lui Simon, Andrei, Iacov, Ioan. (Vezi
la Marcu 1:16-20. De asemenea, la Matei 10).

Capitolul 4:23-25. Călătorii, faimă, mulţimi, minuni. (Vezi la Marcu

1; 38-39).
Durata şi cronologia lucrării galileene

Lucrarea galileană a început "cu patru luni înainte de seceriş"

(Decembrie) (Ioan 4:35-43).

S-a încheiat puţin înainte de Praznicul Corturilor (Oct.) sau chiar

înainte de Praznicul Dedicării (Decembrie) (Luca 9:51; Ioan 7:2; 10:22).

A cuprins un Paşte (Ioan 6:4) şi chiar Pastele din anul următor,

dacă, aşa cum se crede, praznicul de la Ioan 5:1 a fost Pastele.

Astfel, începând cu decembrie şi prelungindu-se până dincolo de

Pastele anului următor, în octombrie sau decembrie al anului următor,
ea a durat circa doi ani sau numai un an, dacă Praznicul de la Ioan 5:1
nu a fost Pastele.

Matei, Marcu şi Luca, în mod oarecum general, par să urmeze o

ordine cronologică, fără ca ea să fie respectată în detaliu; căci există
multe deosebiri în ce priveşte descrierea întâmplărilor. Cât priveşte
chestiunea de a şti care din ei a fost mai exact în ce priveşte cronologia,
există deosebiri de opinie în rândurile cercetătorilor Scripturii. întrucât
se pare că scriitorii evangheliilor a fost călăuziţi de alte consideraţii
în gruparea materialului lor şi întrucât chestiunile legate de timp au
fost în mare măsură ignorate, nu este posibil să clasificăm în ordinea
lor cronologică exactă toate evenimentele consemnate.

Există totuşi unele evenimente şi perioade din lucrarea galileană

bine marcate, în jurul cărora se pot grupa celelalte întâmplări. Cei
5000 au fost hrăniţi pe vremea Paştelui (Matei 14:12-13).

în acelaşi timp, cei doisprezece s-au întors din turneul lor misionar

de propovăduire (Luca 9:10).

Toţi evangheliştii aşează schimbarea la faţă la scurt timp înaintea

Plecării finale din Galileea.

Plecarea aceasta a avut loc fie chiar înainte de Sărbătoarea Corturilor

(octombrie), fie de Praznicul Dedicării (decembrie) (Luca 9:51; Ioan
'1-10; 10:22). Cazul din urmă pare a fi cel mai probabil, deoarece primul
^{a f}°^st secret (Ioan 7:10), în vreme ce al doilea a fost public (Luca 10:1).

înseamnă că au trecut cinci sau opt luni între hrănirea celor 5000 de

oameni şi schimbarea la faţă, din care Isus a petrecut o parte în regiunile
^ln nordul Galileii, perioadă despre care nu se vorbeşte prea mult.

Accentul lucrării galileane cade pe cele şaisprezece luni dinaintea

rănirii celor 5000, o perioadă de intensă activitate şi mare popularitate.

Avem în tabelul următor o privire de ansamblu a lucrării din

^uleea ii

^uleea, poziţia ocupată de unele evenimente în cadrul cronologiei

">a doar o

presupunere.

432

Lucrarea de propovăduire în Galileea

O încercare de ordonare cronologică a evenimentelor

Decembrie începe lucrarea galileană

anul 27 al ^{Din Cana} vindecă P^{e fiu}l nobilului la Capernaum

erei creştine Vizitează Nazaretul şi este respins

îşi stabileşte sediul la Capernaum
îi cheamă pe Simon, Andrei, Iacov şi Ioan
Vindecă pe îndrăcit, pe soacra lui Petru şi pe alţii
Călătoreşte în jur, vindecă un lepros şi un paralitic
îl cheamă pe Matei
întrebări privitoare la post şi la Sabat

anul 28 Vizitează Ierusalimul

Pastele? Vindecă în Sabat, stârnind opoziţia conducătorilor

Lipsă prima coloană

îşi afirmă dumnezeirea, se întoarce în Galileea
Miezul Călătorii, mulţimi de oameni, faima Sa, minunile

verii: Alegerea celor doisprezece

Predica de pe Munte

Călătoreşte în jur, rosteşte multe pilde

Potoleşte furtuna, vindecă pe îndrăciţii ghereseni

învie pe fiica lui Iair din morţi

Este acuzat că lucrează cu Beelzebub

învie pe fiul văduvei din Nain

Primeşte solii lui Ioan Botezătorul

Vizitează din nou Nazaretul

Vindecă pe robul sutaşului, iartă femeia păcătoasă

Trimiterea celor doisprezece

Se întorc cei 12, Ioan Botezătorul decapitat

Hrănirea celor 5000, Isus umblă pe apă

Discursurile asupra Pîinii Vieţii

Refuză încercarea mulţimii de a-L face rege

Vindecă pe mulţi, vorbeşte despre întinare

Mustră cetăţile, "Veniţi la Mine"

Se retrage în nord, femeia sirofeniciană

în Galileea, Vindecarea surdo-mutului, hrănirea celor

4000

La Magdala, "Semnul lui Iona" vindecarea orbului

Octombrie?: Vizitează Ierusalimul, Discursurile, Femeia prinsă in
păcatul adulterului
Vindecarea orbului, conflict deschis cu conducătorii

Anul 29

Februarie?

Pastele

MATEI 433

Noiembrie: Se întoarce în Galileea

Se retrage în Cezarea lui Filip, mărturisirea lui Petru

Schimbarea la faţă, băiatul epileptic

Patimile prezise de trei ori

Iar în Galileea, impozitul, "Cine este cel mai mare?"

"Copiii" , "Făcătorul necunoscut de minuni"

Decembrie?: Plecarea finală din Galileea (sau octombrie?)

Capitolele 5, 6, 7. Predica de pe Munte

Matei aşează Predica de pe Munte la începutul relatării despre

lucrarea galileană, deşi se pare că a avut loc cu câteva luni mai târziu,
când au fost aleşi cei doisprezece (Luca 6:12-20), dacă Luca a relatat
aceeaşi predică, şi nu cumva alta. Probabil Matei a considerat Predica
de pe Munte ca fiind esenţialul învăţăturii lui Isus, pentru care întreaga
lucrare de propovăduire nu a fost decât o desăvârşită ilustrare practică.

Conţinând însuşi miezul învăţăturii lui Isus, putem considera Predica

de pe Munte pentru Noul Testament ceea ce sunt Cele Zece Porunci
pentru Vechiul Testament. Fiecare creştin ar trebui s-o înveţe pe dinafară
şi să încerce să trăiască după învăţăturile sale. Nu se pomeneşte muntele
pe care a fost ţinută această predică, dar tradiţia afirmă că a fost munntele
numit Coarnele Hattinului (vezi harta de la pag. 473).

(în ce priveşte comparaţia cu relatarea lui Luca, vezi Luca 6:20-49).

Capitolul 5:1-12. Fericirile

Binecuvântaţi şi fericiţi sunt cei descurajaţi, cei întristaţi, cei umili,

cei cu duhul zdrobit, cei milostivi, cei cu inima curată, făcătorii de
pace şi cei persecutaţi. în parte, exact reversul normelor de bază ale
lumii. Dar fericirea nu constă în starea aceasta vitregă propriu-zisă, ci
mai degrabă în răsplătirile care vor urma. Cerul, pentru Isus care îl
cunoştea, era infinit mai minunat decât toate splendorile pământului,
atât de superior încât El a considerat tot ceea ce sporeşte dorul nostru
după el drept o fericire şi o binecuvântare.

Capitolul 5; 13-16. Sarea şi lumina lumii

Adică un element menit să păstreze şi să călăuzească. Isus însuşi

este Lumina Lumii (Ioan 8:12). Urmaşii Lui reflectă lumina şi slava
^î>a- Cel mai nobil motiv de a trăi pe care îl poate avea cineva este de
^a-i face pe alţii să-L slăvească pe Dumnezeu.
Capitolul 5:17-48. Isus şi Legea

El n-a venit să distrugă Legea, ci s-o împlinească. Nu există nici o

contradicţie aici între învăţătura lui Isus şi cea de la Romani, Galateni

§| Evrei, potrivit căreia noi suntem mântuiţi prin credinţa în Cristos,

5¹ nu prin faptele Legii. Sensul dat de Isus este acela că Legea Morală

^lui Dumnezeu este expresia propriei sfinţenii a lui Dumnezeu şi

434

constituie o obligaţie eternă pentru poporul lui Dumnezeu. El a venit
să dea legii un sens mult mai profund şi s-o aplice nu doar în forma
ei exterioară, ci în adâncul inimii omeneşti. Apoi El ilustrează Legea
în cinci domenii:omorul, adulterul, injuriile, răzbunările şi ura pentru
vrăşmaşi.

Omorul (5:21-26). Legea împotriva omorului făcea parte din cele

Zece Porunci (Exod 20:13). Isus interzice până şi gândul de mânie
din inimă, care este în stare să ducă la omor.

Adulterul (5:27-32). Legea împotriva adulterului făcea, de aseme-

nea, parte din Cele Zece Porunci (Exod 20:14). Isus interzice tolerarea
unor gânduri de poftă care duc la săvârşirea adulterului. Observaţi că
atât în cazul mâniei, cât şi al poftei, Isus atrage atenţia asupra pericolului
care le paşte pe amândouă: focul iadului (22, 29, 30). Isus ne spune să
luăm seama la sentimentele noastre lăuntrice, dar merge mai departe
decât Legea lui Moise, punând o restricţie clară asupra divorţului (32).

înjurăturile (5:33-37). Sunt cuprinse aici atât jurămintele, cât şi

înjurăturile, până la folosirea neatentă a Numelui lui Dumnezeu în
vorbirea obişnuită.

Răzbunările (5:38-42). Legea "ochi pentru ochi" făcea parte din

Dreptul Civil, administrat de judecători (Exod 21:22-25). Isus nu
stabileşte aici legislaţia tribunalelor civile. Guvernul civil este rânduit
de Dumnezeu (Romani 13:1-7) ca să salveze omenirea de elementele ei
infractoare. Cu cât sunt mai aspre tribunalele, cu atât este mai bine pentru
societate. Dar Isus ne învaţă aici principiile după care trebuie să se
călăuzească un individ înrelaţiile sale cu semenii (vezi la Luca 6:27-38).

Capitolele 6 şi 7. învăţături cereşti

Motivele tainice ale vieţii (6:1-8). Vezi Luca 12:1-12). Sunt date

trei domenii:milostenia, rugăciunea, postul.

Milostenia (6:2-4) ca Domnului, nu pentru a face paradă (vezi la

Matei 23).

Rugăciunea (6:5-15). (Vezi la Luca 11 şi 28).

Postul (6:16-18). (Vezi la Marcu 2:18-22).

Comorile din cer (6:13-34).

Nu judeca pe fratele tău (7:15). (Vezi la Luca 6:39-45).

Perlele în gura porcilor (7:6). înseamnă că trebuie să fim cu tact

atunci când vorbim despre religia noastră. Altfel s-ar putea să facem
mai mult rău decât bine.

Rugăciunea stăruitoare (7:7-11). (Vezi la Luca 18:1-8).

Regula de aur (7:12). (Vezi la Luca 6:27-38).

Calea îngustă (7:13-14). Mulţi sunt cei pierduţi. Puţini cei salvaţi -

puţini în comparaţie cu cei pierduţi. Dar la sfârşit vor forma totuşi o
mulţime mare pe care nu o va putea număra nimeni (Apocalipsa 7:9)-

învăţătorii falşi. Isus a atras atenţia şi a profeţit despre învăţătorii

MATEI

435

falşi (Matei 24:11, 24). La fel au făcut şi scriitorii Noului Testament,
în repetate rânduri. Cel mai devastator obstacol în calea progresului
creştinismului printre oameni a fost corupţia nemiloasă a promotorilor
săi, pătaţi şi murdăriţi.

Zidirea pe stâncă (7:24-27). O afirmaţie clară potrivit căreia nu are

rost să ne numim creştini dacă nu practicăm ceea ce ne-a învăţat
Domnul Isus în Predica de pe Munte.

Capitolul:

■8:1-4 Vindecarea unui lepros (vezi la Marcu 1:40-44).

8:5-13 Robul sutaşului (vezi la Luca 7:1-10).

8:14-15 Soacra lui Petru (vezi la Marcu 1:29-31).

8:16-17 Vindecarea mulţimilor (vezi la Marcu 1:32-34).

8:18-22 "Vulpile au vizuini." (vezi la Luca 9:57-62).

8:23-27 Potolirea furtunii (vezi la Marcu 4:36-41).

8:28-34 îndrăciţii gadareni (vezi la Marcu 5:1-20).

9:1-8 Vindecarea unui paralitic (vezi la Marcu 5:1-20).

9:9-13 Chemarea lui Matei (vezi la Marcu 2:13-17).

9:14-17 Despre post (vezi la Marcu 2:18-22).

9:18-26 Fiica lui Iair (vezi la Luca 8:40-56).

9:27-31 Cei doi orbi (vezi la Marcu 8:22-26).

9:32-34 îndrăcitul mut (vezi la Marcu 7:31-37).

9:35-38 Călătorii primprejur (vezi la Marcu 1:39).

Capitolul 10. Trimiterea celor doisprezece

Istorisită, mai scurt, şi la Marcu 6:7-13 şi Luca 9:1-6. Trebuie să fi

avut loc cu puţin timp înainte de Paşte, chiar înainte de hrănirea celor
5000 (Luca 9:10-17, Ioan 6:4). Instrucţiunile date de Isus celor
doisprezece conţin sfaturi minunate pentru creştini: să fie înţelepţi ca
şerpii şi inofensivi ca porumbeii; să se aştepte la greutăţi; să se încreadă
în grija Domnului; să aibă ochii aţintiţi spre ţinta eternă.

Unele din instrucţiunile date de Isus au avut o aplicaţie temporară;

de pildă, să nu ia bani. Având puterea de aface vindecări însemna că
nu le era deloc greu să-şi asigure casă şi masă. După aceea nu mai
trebuiau să mai ia cu ei bani (Luca 22:35-38).

Chemarea celor doisprezece

Isus a avut nevoie de vreun an şi jumătate ca să-şi aducă la

îndeplinire sarcina de a-i alege. După aceea a petrecut vreo doi ani cu
^e'- Anul: 26 al erei creştine. Probabil prin noiembrie. Ioan, Andrei,
Simon, Filip, Natanael au crezut în El la botezul oficiat de Ioan (Ioan
1^;35-51); L-au însoţit în Cana; apoi s-au întors la ocupaţiile lor, până
când au fost din nou chemaţi mai târziu.

Anul: 28, prin luna ianuarie. După ce şi-a încheiat lucrarea de început

"i Iudeea, pe când îşi începea lucrarea galileană, i-a chemat pe Simon,

436

Andrei, Iacov şi Ioan să-şi lase meseria de pescari şi să se asocieze

definitiv cu Isus (Marcu 1:16-20). Curând după aceea Matei a fost

rugat să se alăture grupului (Matei 9:9).

Anul 28, luna mai? Cei doisprezece ucenici au fost aleşi în mod oficial

(Luca 6:12-16).

Anul 29, martie? Li s-a dat puterea să vindece şi au fost trimişi perechi,

într-un turneu de vreo lună (Matei 10).

Anul 30, mai. Au primit împuternicirea finală da a duce Evanghelia la

marginile pământului (Matei 28:16-20).

Formarea celor doisprezece ucenici

Alegerea şi formarea oamenilor cărora Domnul avea să le

încredinţeze lucrarea a fost o parte extrem de importantă a misiunii
pământeşti a Domnului Isus. Scopul principal al venirii Sale pe lume
a fost acela de muri ca Mielul lui Dumnezeu, ispăşind păcatul omenirii,
iar apoi de a învia, aducând omenirii viaţă veşnică. Dar viaţa, moartea
şi învierea Sa ar fi fost zadarnice, dacă lumea n-ar fi avut cunoştinţă
de ele. Dacă oamenii cărora le-a încredinţat Isus lucrarea aveau să
dea greş, atunci venirea Sa pe pământ avea să fie în zadar.

Prima trimitere a celor doisprezece ucenici a făcut parte din procesul

de formare, menit probabil să asigure o doză bună de practică de teren,
dar în primul rând, a fost o parte din metoda lui Isus de a vesti poporului
evreu că Mesia a sosit. Nu erau pe vremea aceea ziare şi reviste.
Singurul mod de răspândire a informaţiilor era pe cale orală. Mai târziu,
cei şaptezeci au fost trimişi cu acelaşi scop. Oamenii aceştia au
autentificat mesajul lor prin minuni speciale, menite nu numai să atragă
atenţia neamului evreiesc, ci să-i şi arate natura extraordinară a
ACELUIA pe Care îl vesteau ei.

Formarea lor nu a fost deloc o sarcină uşoară, căci lucrarea care îi

aştepta era cu totul diferită de orice altă lucrare pe care o cunoscuseră
până atunci. La început ei au pornit după Isus din spirit politic, fără să
se gândească la faptul că într-o bună zi vor deveni "predicatori". Ei se
aşteptau ca Isus, având funcţia de Mesia, fiind chiar El însuşi Mesia,
să înfiinţeze un imperiu politic mondial, în cadrul căruia ei să fie
funcţionarii cu cel mai mare rang (vezi şi la Matei 13).

Metoda Sa de schimbare a gândirii şi atitudinii lor cu privire la

genul de lucrare pe care urmau s-o desfăşoare a avut mai întâi scopul
de a li-L înfăţişa pe Cristos în toată plinătatea gloriei Sale divine, aşa
încât, mai târziu, indiferent cât de mult s-ar fi deosebit acţiunile Sale
de modul în care se aşteptau ei să se comporte Mesia şi să vorbească,
ei să creadă în continuare că El este Mesia. Este unul din motivele
pentru care Isus a făcut minuni şi a fost schimbat la faţă.

în plus, El a vorbit în pilde cu tâlc ascuns pentru a le da impresia

că nu întotdeauna a vrut să spună ceea ce au înţeles ei. De fapt, °

MATEI

437

vreme i-a lăsat în mod intenţionat în nedumerire şi uimire. Dacă le-ar

fi spus lămurit de la început care îi este misiunea, e posibil că ei şi-ar
fi pierdut interesul de a-L urma.

Când, în cele din urmă, le-a spus că avea să fie răstignit, şi nu

înălţat pe un tron pământesc, au rămas ca loviţi de trăsnet, dar au
continuat să creadă că le vorbeşte în pilde. Chiar în seara Cinei de
pe urmă, au continuat să stabilească ce funcţii va avea fiecare în
împărăţia lui Isus şi care din ei va fi cel mai mare. Abia după
învierea Sa din morţi şi pogorârea Duhului Sfânt, au ajuns ei să
înţeleagă în sfârşit, că era vorba despre o împărăţie în primul rând
în inimile oamenilor, şi că partea lor era doar să spună oamenilor
istoria lui Isus. Atât şi nimic mai mult! Istoria urma să-şi facă
singură lucrarea. Dacă oamenii aveau să ştie de Isus, precis aveau
să-L şi iubească.

Capitolul 11:1-19. Trimişii lui Ioan Botezătorul

Au venit când Ioan era în temniţă. Isus se afla în culmea popu-

larităţii Sale. Ioan aştepta şi el, negreşit, un Mesia politic (vezi Luca
3:1-20) şi nu putea pricepe deloc cum de nu întreprinde Isus nici o
acţiune în acest sens.

Răspunsul lui Isus lasă să se înţeleagă faptul că a considerat

minunile Sale drept o dovadă suficientă că El era Mesia.

Observaţi însă că uşoara îndoială a lui Ioan nu 1-a făcut pe acesta

să scadă cu nimic în ochii lui Isus. Nu s-a ridicat încă nici unul, spunea
Isus, care să fie mai mare decât Ioan.

Şi totuşi, a adăugat că până şi cel mai mic în împărăţia lui Cristos

este mai mare decât Ioan, în ce priveşte desigur privilegiul de care se
bucură o astfel de persoană. Iată dar ce mare har este să fii credincios
nou testamental!

"Cu năvală" (12) adică atât urmaşii lui Ioan, cât şi cei ai lui Isus

făceau toate eforturile de a-L forţa pe Isus să-şi îndeplinească rolul
imaginat de ei, în fruntea unei mişcări de natură politică şi militară,
aparţinând lumii acesteia.

Prin contrastul dintre viaţa Sa şi cea a lui Ioan, Isus a spus că

amândoi sunt de la Dumnezeu, avându-şi locul bine determinat în
efortul lui Dumnezeu de a trezi generaţia aceea.

Capitolul 11:20-24. Măreţele lucrări ale lui Isus

Trei cetăţi, la capătul de nord al Mării Galileii, sunt numite ca fiind

scena principală a minunilor lui Isus (vezi harta 52, pag.473).
Capernaum, Betsaida şi Horazin. Cele mai favorizate oraşe de pe faţa
Pământului. Pronunţarea judecăţii şi pierzarea pe care le-o prezice
^Us arată că Isus a considerat minunile Sale drept o dovadă pe care e
Primejdios s-o ignori.

438

Capitolul 11:25-30. "Veniţi la Mine"

Cele mai scumpe şi mai iubite cuvinte care s-au rostit în auzul

oamenilor. Se părea că lui Isus îi pare bine că oamenii simpli, de rând
sunt aceia care îl primesc. Pavel a afirmat acelaşi lucru la I Corinteni
1:26. Se pare că e greu pentru intelectuali, în mândria lor de oameni
învăţaţi, să se smerească până acolo încât să-L recunoască ca Mântuitor
al lor personal.

Capitolul 12:1-8. A mânca în ziua de Sabat (vezi la Marcu 2:23-27).

Capitolul 12:9-14. A vindeca în ziua de Sabat (vezi la Marcu 3:1-6).

Capitolul 12:15-21. Multe minuni

La Marcu 3:15-21 se afirmă că mulţimile, pe lângă cele venite din

Galilea, proveneau din ludea, Ierusalim, Idumeea şi de dincolo de Iordan,
apoi din regiunea Tirului şi a Sidonului. Aşadar, pe o rază de vreo 400
de km, îhtr-o vreme când oamenii se deplasau cel mai adesea pe jos,
mulţimi mari de oameni au auzit de minunile Sale şi au venit la El,
aducându-şi bolnavii să fie vindecaţi iar El i-a vindecat pe toţi (15).

Capitolul 12:22-23. Vindecarea unui orb şi a unui îndrăcit mut

Istorisită şi la Luca 11:14-15.0 minune mare pentru oameni; deşi se

obişnuiseră într-un fel cu minunile Sale, uimirea în faţă acestei minuni a
fost mare. "Fiul lui David" (23) era titlul unanim atribuit lui Mesia, Cel
pe care fl aşteptau ei. (Matei 1:1; 9:27; 15:22; 20:30; 21:9; 22:42; Ioan 7:42).

Capitolul 12:24-37. Păcatul care nu se iartă

Pomenit şi la Marcu 3:22-30; Luca 11:14-26; 12:8-10. Observaţi

că oricât de mult îl urau fariseii pe Isus, nu au tăgăduit minunile Sale,
care erau prea numeroase şi prea bine cunoscute ca să poată fi negate.
Deşi minunile erau cu totul binefăcătoare în natura lor, totuşi, atât de
împotrivitori şi de împietriţi erau fariseii încât au cutezat să le atribuie
puterii Satanei. Asemenea acuzaţii diavoleşti şi peste măsură de rele
făceau dovada unei naturi care era gata să depăşească posibilitatea de
răscumpărare. Probabil acesta a fost sensul cuvintelor lui Isus, o
condiţie a inimii de care ei se apropiaseră în mod cu totul periculos.
La Luca 12:10 păcatul care nu se iartă este legat de tăgăduirea lui
Cristos. Isus pare să facă distincţie între păcatul împotriva Sa şi păcatul
împotriva Duhului Sfânt (32). Interpretarea generală a celui din urmă
este următoarea: respingerea lui Cristos, câtă vreme El se afla încă în
trup şi nu-şi încheiase lucrarea şi până şi ucenicii erau nelămuriţi cu
privire la El, se putea ierta. Dar, odată isprăvită lucrarea Sa, şi după
ce s-a pogorât Duhul Sfânt, respingerea finală, cu bună ştiinţă, a lui
Cristos, oferit unei persoane prin chemarea plină de har a Duhului
Sfânt, constituie "păcat veşnic care nu se iartă niciodată". De un păcat
similar se vorbeşte la Evrei 6:6, 10:26 şi la I Ioan 5:16 (vezi notele
asupra acestor pasaje).

MATEI

439

"Vorbe deşarte" (36) sunt amintite aici în legătură cu păcatul de

neiertat. Cuvintele noastre trădează caracterul nostru (34). Fiecare vorbă
pe care o rostim şi fiecare faptă, oricât ar fi de ascunsă, sunt toate
înregistrate sus şi vor fi reproduse în ziua judecăţii - pentru cei mântuiţi,
care nu s-au pocăit de ele la scaunul de judecată al lui Cristos, dar nu în
vederea mântuirii iar, pentru cei nemântuiţi, la Judecata Finală de la urmă.