Manual biblic

Gabriel

Gabriel a fost numele prinţului angelic trimis din Cer să pregătească

venirea Fiului lui Dumnezeu (Luca 1:19-26). Presupunem că el a fost
îngerul care s-a arătat păstorilor (2:9, 13). De asemenea, el este îngerul
care a fost trimis la Iosif (Matei 1:24); şi cel care a dirijat fuga în
Egipt (Matei 2:13, 19). El dăduse lui Daniel profeţia de şaptezeci de
săptămâni (Daniel 9:21). Cât de interesant a fost el în răscumpărarea
rasei umane! Şi ce bucuroşi vom fi să facem cunoştinţă cu el când
vom ajunge în Cer!

Capitolul 2:21-38. Tăierea împrejur a lui Isus şi prezentarea Sa

Faptul că au adus jertfa doi porumbei în loc de un miel şi un

porumbel, este o indicaţie a faptului că Măria şi Iosif erau săraci (Leveti
12:8).

Capitolul 2:39. întoarcerea la Nazaret

Luca trece direct de la prezentarea lui Isus la Templu la întoarcerea

în Nazaret, omiţând evenimentele consemnate de Matei la 2:1-21,
vizita magilor, fuga în Egipt, uciderea copiilor şi întoarcerea din Egipt.

Cronologia naşterii şi copilăriei lui Isus

Marcu şi Ioan nu vorbesc nimic despre naşterea şi coplăria lui Isus.

Matei şi Luca consemnează evenimentul (vezi la Luca 1:5-80). Nu
este uşor a armoniza toate acestea într-o secvenţă cronologică
exactă.Iată datele probabile:

5î.Cr înştiinţarea lui Zaharia Luca 1:5-25

6 luni mai înştiinţarea Măriei Luca 1:26-38

târziu Vizita Măriei la Elisabeta Luca 1:39-56

3 luni mai Măria se întoarce la Nazaret Luca 1:56

târziu înştiinţarea lui Iosif Matei 1:18-24

Naşterea lui Ioan botezătorul Luca 1:57-80

⁴ î-Cr Naşterea lui bus Matei 1:25 Luca 2:1-7

înştiinţarea păstorilor Luca 2:8-20

Peste 8 zile Tăierea împrejur a lui bus Luca 2:21

^ Peste 32 zile Prezentarea lui Isus Luca 2:22-38

^3î-Cr Vizita magilor Matei 2:1-12

Fuga in Egipt Matei 2:13-15

Uciderea copiilor Matei 2:16-18
^{2 ÎCr} întoarcera la Nazaret Luca 2:39 Matei 2:19-23

De ce S-a născut Cristos cu patru ani "înainte de Cristos"

Când S-a născut Cristos, vremea se socotea în Imperiul Roman de

fondarea Romei. Când Creştinsmul a devenit religie universală peste

492

teritoriile fostului Imperiu Roman, un călugăr pe nume Dionysius
Exiguus, la cererea împăratului Iustinian, a făcut un calendar în anul
526, socotind timpul de la naştera lui Crisros, pentru a înlocui
calendarul roman. La multă vreme după ce calendarul creştin înlocuise
calendarul roman s-a descoperit că Dionysius făcuse o greşală, aşezând
naşterea lui Crisos în anul 753 de la fondarea Romei, când de fapt
trebuia plasată în anul 749 de la respectivul eveniment, ori un an sau
doi înainte.

Capitolul 2:40. Copilăria lui Isus

Primele luni ale Sale ca şi copilaş la Betleem, apoi un an sau doi în

Egipt, apoi la Nazaret. Incidentul din Templu indică faptul că era un
copil deosebit de precoce. Dar Biblia ne spune foarte puţine despre
copilăria lui Isus. A fost Cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei.
Erau oameni săraci, aşa că putem deduce că Isus a învăţat de mic să
poarte răspunderi. Cât de mult am dori să aruncăm o privire asupra
vieţii Sale de familie - să vedem cum Fiul lui Dumnezeu S-a supus în
toate privinţele ca un copil ascultător şi a luat parte la toate situaţiile
care s-au creat în familie, cu toate greutăţile şi poverile care trebuiau
duse.

De la evangheliile apocrife aflăm tot felul de născociri ridicole

despre minunile copilărirei lui Isus. Nu e nici un sâmbure de adevăr
în ele. Biblia ne spune că minunea din Cana a fost prima Sa minune
(Ioan2:ll).

Educaţia lui Isus

Isus a avut o mamă devotată şi pătrunsă de înţelepciune care din
fragedă copilărie L-a învăţat istoria şi perceptele Vechiului Testa-
ment. Apoi existau şcoli în sinagogi. După vârsta de 12 ani Isus trebuie
să fi vizitat Ierusalimul în mod regulat, cel puţin de trei ori pe an, la
marile sărbători. Şi fără îndoială, la o vârstă încă timpurie,
nemaipomenita răutate, corupţia flagrantă şi fărădelegea ierarhiei care
domnea în numele lui Dumnezeu trebuie să fi ars sufletul Lui şi să-1 fi
umplut de râvnă sfântă. Apoi, pe lângă educaţia Sa omenească, Isus
trebie să fi primit treptat, treptat, cunoştinţele Sale de dinainte de

încarnare.

Capitolul 2:49-50. Vizita Sa la Ierusalim

La vârsta de 12 ani se crede că a fost prima Sa călătorie la Ierusalim.

Atât de interesat şi de captivat a fost El de discursurile învăţătorilor,
încât nu a simţit lipsa părinţilor Săi timp de trei zile după ce aceştia
plecaseră din Ierusalim. Iar ei nu au observat absenţa Lui din grupul
caravanei o zi întreagă, până când au ajuns spre seară la un loc de
popas. Trebuie să fi fost o mulţime mare de oameni, care veneau înşiraţi
pe drum. Probabil părinţii Lui au crezut că El se află undeva printre

493

drumeţi şi că "şi poate purta singur de grijă până seara, când se adunau
cu toţii la un loc.

Cunoştinţele lui Isus despre Vechiul Testament (47). în vremea

aceea, Vechiul Testament constituia Cuvântul scris a lui Dumneaeu.
Isus l-a iubit mult. Cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu la vârsta
de numai 12 ani i-a pus în uimire pe marii teologi ai timpului. Isus a
trăit după acest Cuvânt. L-a folosit ca să Se împotrivească ispititorului
(Matei 4:4, 7, 10). S-a dus la cruce ca să-1 împlinească (Matei 26:46).
Cuvintele pe care le-a rostit în agonia morţii au fost un citat din
Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 27:46). La scrierile Vechiului Testa-
ment s-a mai adăugat un grup de scrieri, numit Noul Testament, care
este centrat în jurul vieţii lui Isus însuşi. Dacă Isus a iubit atât de mult
doar prima parte care exista pe vremea aceea din Cuvântul lui
Dumnezeu, de câte mii de ori mai drag ar trebui să ne Fie Cuvântul
întregit pe care îl avem noi astăzi.

"în casa Tatălui Meu" (49).Textual, se spune în original "în lucrările

Tatălui Meu".Aceste cuvinte au pus-o în încurcătură oarecum pe mama
Sa. Probabil ea încă nu-i spusese despre natura naşterii Sale. Ea se
referise până acum la Iosif ca fiind tatăl Lui (48). Răspunsul lui Isus,
referindu-se la Dumnezeu cu cuvintele "Tatăl Meu", i-a dat probabil
de înţeles Măriei că Isus cunoştea secretul ei.

Capitolul 2:51-52. Cei 18 ani de tăcere

Cât de mult am dori să ştim despre viaţa lui Isus de la vârsta de 12

de ani la 30 de ani. Dar Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a tras un văl
peste această perioadă.

Limba vorbită în Galilea

Aramaica era limba obişnuită a poporului, fiind şi limba pe care o

folosea Isus. Dar a învăţat şi ebraica Vechiului Testament. Trebuie să
fi cunoscut şi greaca, căci aceasta era limba unei mari părţi din
populaţie şi limba universală a vremii. Isus cunoştea Vechiul Testa-
ment în ebraică, precum şi Vechiul Testament în versiunea
Septuaginta. Propriul Său limbaj este de o superbă frumuseţe.
Nazaret

Situat într-un fel de bazin, în partea de sud a unui deal de 370 de

metri înălţime deasupra nivelului mării. De pe culmea dealului, după
un urcuş de zece minute, în faţa ochilor se deschide o privelişte de o
frumuseţe neasemuită asupra Galileii. La nord e panorama minunată
a unor dealuri fertile şi a unor văi mănoase, presărate cu cetăţi prospere;
^aPoi, în depărtare se zăreşte muntele Hermon, cu vârful acoperit de
zăpadă. In apropiere, la 5 kilometri,se află Gat-Efer, căminul
strămoşesc a lui Iona. La sud, câmpia Esdraelon, care se întinde de le
^raul Iordan până la Marea Mediterană, scena principală a luptei
seculare a Israelului pentru existenţă. La 16 kilometri spre vest de la

494

Fig.64. Nazaret, vedere dinspre răsărit. Foto Matson

Nazaret se vedea foarte bine muntele Cârmei, unde Ilie, în lupta sa cu

Baal, a chemat foc din cer. Spre sud-vest, cam la aceeeaşi distanţă, se
găsea trecătoarea Armaghedon, faimosul câmp de bătălie al naţiunilor,
care I-a sugerat lui Isus numele marii bătălii finale a tuturor veacurilor,
în care El însuşi îi va conduce pe ai Săi la biruinţă. La sud de Nazaret,
la numai 14 kilometri, se află Sunem, unde Elisei înviase pe fiul
Sunamitei. în apropiere, e izvorul Harod, unde Ghedeon împreună cu
cei 300 de viteji ai săi au pus pe fugă pe madianiţi. Apoi Izreel, unde
infama Izabela şi-a sfârşit viaţa. Apoi muntele Ghilboa, unde regele
Saul a fost ucis de filisteni. Endor, unde vrăjitorea a rechemat duhul
lui Samuel. Râul Chison, unde Debora şi Barac i-au supus pe cananiţi-
Toate acestea se vedeau pe vârful unui deal din Nazaret. Ce punct
minunat, cu câte asociaţii istorice! Ne închipuim că Isus va fi urcat
adesea dealul, meditând adânc la istoria care-L făcuse să coboare din
Cer pe pământ.

Capitolul 3:1-20. Ioan Botezătorul

Propo văduirea lui Ioan este relatată de toţi patru evangheliştii (Matei

3:1-12; Marcu 1:1-8; Ioan 1:6-8, 19-28). Relatarea lui Luca este cea
mai completă.

LUCA

495

Istoria copilăriei lui Ioan şi a tinereţii sale este relatată într-o singură

propoziţie (1:80). El evita aşezările omeneşti, locuind în singurătate,
într-o regiune pustie şi sălbatică de la apusul Mării Moarte.

El ştiuse din copilărie că Evenimentul Veacurilor era foarte aproape

şi că el se născuse pentru a vesti sosirea lui.

Crescut într-un loc unde putea să vadă zilnic muntele Nebo, de pe

ale cărui înălţimi Moise privise cu dor ţara promisă şi vorbise despre
Mesia cel Făgăduit; mai putea vedea şi râul Iordan, pe care-1 traversase
Iosua şi lerihonul, ale cărui ziduri căzuseră la sunetul trâmbiţei lui

MT.

^Fghilboa

Harta 56. Nazaret

496

Iosua; el locuia în aceeaşi regiune încare îşi păstorise Amos turmele
de oi şi visase pe Regele davidic care avea să vină să domnească
peste toate naţiunile; vizitase adesea râul Cherit, unde Ilie fusese hrănit
de corbi; meditase adânc la istoria ce se apropia acum cu paşi repezi
de punctul ei culminant şi aştepta chemarea lui Dumnezeu.

Ştiind că el urma să fie Ilie din profeţie (1:17; Matei 11:14; 17:10-

13; Maleahi 4:5; dar nu Ilie în persoană, Ioan 1:21), poate în mod
intenţionat a copiat obiceiurile de viaţă ale lui Ilie şi îmbrăcămintea
acestuia.

Ioan a trăit cu lăcuste şi miere sălbatică (Matei 3:4). Lăcustele

fuseseră folosite ca hrană din timpurile cele mai străvechi. Erau prăjite
sau uscate la soare şi mâncate asemenea grăunţelor de grâu. Se spune
că ar semăna la gust cu crevetele.

La vârsta de 30 de ani Ioan a primit chemarea. Naţinea care gemea

sub cruzimea asupririi romane a fost electrizată la auzul vocii
impunătoare a acestui pustnic straniu şi neînfricat al deşertului, care
striga pe malurile râului Iordan, spunând tuturor că Izbăvitorul promis
cu atâta timp în urmă era aproape - gata să vină. Locul propovăduirii
sale era în regiunea inferioară a Iordanului, faţă în faţă cu Ierihonul, la
una din principalele răscruci de drumuri din ţară şi poarta principală
spre Ierusalim (vezi harta de la pagina 423).

Accentul strigătului său era concentrat în cuvântul "pocăiţi-vă!".

Propovăduirea lui a avut un succes imens. întrega ţară a fost

Harta 57. Zona activităţii lui Ioan.

LUCA

497

trezită din somn. Mulţimi mari de oameni au venit la botezul lui (Matei
3-5). Până şi Irod a auzit de el cu bucurie (Marcu 6:20). Iosefus spune
că el a avut o mare influenţă asupra poporului, a oamenilor simpli,
care păreau gata să facă orice îi sfătuia el să facă.

Acelora care au declarat pocăinţă el le-a cerut să se supună botezului

- unui botez premergător botezului creştin.

în culmea prosperităţii sale, Ioan L-a botezat pe Isus şi L-a

proclamat ca Mesia. Apoi, misiunea lui fiind îndeplinită, el iese din
scenă. Trezise naţiunea, îl prezentase pe Fiul lui Dumnezeu. Acum
lucrarea lui era isprăvită.

Totuşi el a continuat să predice şi să boteze încă vreo câteva luni,

mutându-se însă mai spre nord, la Aenon (Ioan 3:23)

Cam la un an după ce îl botezase pe Isus, el a fost aruncat în temniţă

de Irod pentru a satisface capriciile unei femei rele (Matei 14:1-5).
Lucrul acesta s-a întâmplat la sfârşitul lucrării dintâi a lui Isus în ludea
(Decembrie, Matei 4:12; Ioan 3:22; 4:35).

Nu se aminteşte locul întemniţării sale. Se crede că ar fi fost la

Manhaerus, la răsărit de Marea Moartă, sau la Tiberias, pe ţărmul de
vest al Mării Galileii, căci Irod avea câte o reşedinţă în ambele
localităţi. Ioan a fost decapitat cam pe vremea celui de-al doilea Paşte
care a urmat (Matei 14:12-13; Ioan 6:4).

Ne întrebăm de ce s-a îndoit Ioan (Matei 11:3). Doar el dăduse o

mărturie atât de pozitivă şi încrezătoare a faptului că Isus este Mielul
lui Dumnezeu (Ioan 1:29-34). Dar acum, în timp ce lâncezea în celulă,
avea nedumeriri pentru că Isus nu Se comporta după tiparul pe care îl
avea el despre Mesia. Evident, el împărtăşea aceeaşi părere cu a
oamenilor de rând despre împărăţia mesianică politică. Dumnezeu
nu îi relevase totul cu privire la natura împărăţiei. Chiar şi cei
doisprezece au învăţat cu greu lucrul acesta (vezi la Matei 10).

Presupunând că Ioan şi-a început lucrarea înainte de a-L boteza pe

Isus, atunci înseamnă că ea a durat un an şi jumătate. 30 de ani petrecuţi
în singurătate. Un an şi jumătate de propovăduire publică. Un an şi
patru luni de temniţă. Apoi cade cortina. Iată deci un rezumat al omului
care L-a introdus pe Isus Mântuitorul lumii şi despre care Isus a spus
că nu s-a născut nici un altul mai mare decât el (Matei 11:11). Ioan nu
a făcut nici o minune (Ioan 10:41).

Capitolul 3:21-22. Isus este botezat. (Vezi la Matei 3:13-17)

Capitolul 3:23-38. Genealogia lui Isus. (Vezi la Matei 1:1-17)

Capitolul 4:1-13. Cele 40 de zile de ispitire

Vezi nota de la Matei 4:11. în toate trei relatările, lui Matei, Marcu

Şi Luca, se spune că Satana a fost cel care L-a ispitit pe Isus.

Satan

Isus a avut foarte mult de spus despre Satan.

498

L-a numit "vrăşmaşul" (Matei 13:39).
"Cel rău" (Matei 13:38).
"Prinţul lumii acesteia" (Ioan 12:31; 14:30).
"Un mincinos" şi "tatăl minciunilor" (Ioan 8:44).
"Un ucigaş" (Ioan 8:44).

Apoi a spus că l-a văzut căzând din cer (Luca 10:18).

Că are o împărăţie (Matei 12:26).
Că oamenii răi sânt fii lui (Matei 13:28).
Că el a semănat neghina printre grâu (Matei 13:38, 39).
Că smulge Cuvântul de la ascultători (Matei 13:19; Marcu 4:15; Luca
8:12).

Că el a legat o femeie timp de 18 ani (Luca 13:16).

Că el a dorit să-1 aibă pe Petru (Luca 22:31).
Că el are îngeri (Matei 25:41).
Că i-a fost pregătit un foc veşnic (Matei 25:41).
Biblia îl prezită pe Satan ca:
"Ispititorul" (Matei 4:3).

"Prinţul demonilor" (Matei 12:24; Marcu 3:22; Luca 11:15).

Izvorul posesiunii demonice (Matei 12:22-29; Luca 11:14-23).
Ca cel care a pus trădarea în inima lui Iuda (Ioan 13:2, 27).
Ca cel care perverteşte Scriptura (Matei 4:4; Luca 4:10-11).
Ca dumnezeul acestei lumi (II Corinteni 4:4)
Ca prinţul puterii văzduhului (Efeseni 2:2).
Ca unul care se preface în înger de lumină (II Corinteni 11:14).
Adversarul nostru (I Petru 5:8). ■
înşelătorul întregii lumi fApo. 12:9; 20:3, 8, 10).
îl numeşte "marele balaur", "şarpele cel vechi" (Apo. 12:9; 20:2).
Cel care a înşelat pe Adam şi Eva (Geneza 3:1-20).
El fuge "dacă i se împotriveşte" cineva (Iacov 4:7).
El a făcut ca Pavel să aibă ţepuşul în carne (II Corinteni 12:7).
A împiedicat planurile misionare ale lui Pavel (I Tesaloniceni 2:18).
L-a făcut pe Anania să mintă (Fapte 15:3).
Neamurile se află sub puterea lui (Fapte 26:18)
El vorbeşte minţilor necredincioşilor (II Cor. 4:4)
învăţătorii falşi sunt o sinagogă a satanei (vezi Apo. 2:9 şi 3:9).
Poate să producă minuni false (II Tes. 2:9).
Este spiritul care produce apostazia (II Tes. 2:9).
Ca un leu urlă, caută să sfâşie pe credincioşi (I Petru 5:8).
Este biruit prin credinţă (I Petru 5:9).
Este viclean (Efesseni 6:11).

Este duhul care lucrează în cei neascultători (I Cronici 1:1).

A cauzat necazurile lui Iov (Iov 1:7-2:10).
A fost adversarul lui Iosua (Zaharia 3:1-9).
Profită de creştini (II Corinteni 2:11).
Oamenii răi sunt copii lui (I Ioan 3:8, 10).

LUCA 499

Există oare cu adevărat un diavol? Limbajul lui Isus arată fără
înconjur concepţia Sa despre existenţa unui diavol, ca o persoană.
Dacă Isus nu ar fi făcut decât să se acomodeze la presupusele erori
din ziua Lui asupra acestui subiect, atunci cuvintele Sale nu ar mai fi
fost o relevaţie a adevărului, căci cine ar putea atunci discerne între
ceea ce este adevăr pur, menit să înveţe, şi eroare pe care Isus ar
prezenta-o drept adevăr?
Lucrarea galileană. 4:14 la 9:51

Luca nu acordă prea mult spaţiu lucrării galileene, cum făcuseră

Matei şi Marcu (vezi notele de la Matei 4:12 şi Marcu 1:14).
Capitolul 4:14-15. Isus îşi începe lucrarea galileană

Luca, asemenea lui Matei şi Marcu, trece peste evenimentele anului

care s-au scurs între ispitirea lui Isus şi începutul lucrări galileene,
aşa cum este aceasta relatată de Ioan 1:19 până la 4:54. (Vezi la Marcu
1:14-15).
Capitolul 4:16-30. Respingerea de la Nazaret

Paie să fi fost prima Sa întoarcere la Nazaret de la botezul Său cu

un an mai înainte. După câte ştim noi, El petrecuse timpul acesta în
pustiu, la Cana, la Capemaun, şi în ludea (Ioan 2:1; 4:6). Ei s-au mirat
de personalitatea Sa magnetică, şi puternică, plină de har. Dar nu le
venea să creadă că este fostul lor concetăţean umil. Chiar şi în oraşul
acela mic, Isus trăise o viaţă atât de liniştită şi se trăgea dintr-o familie
atât de umilă încât adunarea sinagogii aproape nici nu L-a recunoscut
(22). Ceea ce a vrut să spună Isus prin referirea la Ilie şi Elisei este
faptul că aceştia au fost trimişi la neamuri, şi nu la israeliţi - o aluzie
la propria Sa misiune. Lucrul acesta, împreună cu minunile pe care
le-a săvârşit în alte oraşe decât în propriul Său oraş, i-a ofensat atât de
mult în provincialismul lor îngust încât s-au năpustit cuprinşi de
nebunie şi au încercat să-L ucidă. Buza dealului de pe care au încercat
să-L arunce se poate vedea în fotografia de la Luca 2:51-52.

Cap. 4:31-37. Vindecarea îndrăcitului (vezi la Maieu 1:21-28).

Cap. 4:38-39. Soacra lui Petru (vezi la Marcu 1:29-31).
Cap. 4:40-41. Vindecarea mulţimilor (vezi la Marcu 1:32-34).
Cap. 4:42. Retragerea pentru rugăciune (vezi la Marcu 1:35-37).
Cap. 4:43-44. Călătorii prin împrejurimi (vezi la Marcu 1:38-39).
Cap. 5:1-11. Chemarea lui Petru, Iacov, Ioan (vezi la Marcu 1:16-

²⁰⁾-,

Cap. 5:12-16. Vindecarea unui lepros (vezi la Marcu 1:40-45).

Cap. 5:17-26. Vindecarea unui paralitic (vezi la Marcu 2:1-12).
Cap. 5:27-32. Chemarea lui Levi (Matei) (vezi la Mat. 1:1).
Cap. 5:33-39. întrebarea despre post (vezi la Mc. 2:18-22).

500

Cap. 6:1-11. Mâncatul şi vindecatul în ziua de Sabat (vezilaMarcu
2:23).

Capitolul 6:12-19. Alegerea celor doisprezece

Isus le încredinţează acestor oameni însărcinarea vieţii Sale

Desigur, El ştia că avea să-i călăuzească personal, prin Duhul Său,
din cer, ajutându-i şi îndrumându-i. Dar trăsăturile lor personale,
talentele lor naturale trebuiau şi ele luate în considerare. Şi înainte de
a face alegerea finală, Isus a petrecut o noapte întregă în rugăciune
către Dumnezeu. După doi ani de formare (vezi la Matei 10), El i-a
trimis acum să-I fie martori până la marginile pământului. Noul Tes-
tament nu vorbeşte prea mult despre lucrarea lor - cea din Palestina,
Asia Mică, Grecia şi Roma. Probabil cei doisprezece s-au înţeles între
ei şi s-au învoit să pornească în direcţii diferite. Un timp au călătorit
doi câte doi şi desigur fiecare a ajutat lucrarea celuilalt. Prin anul 62,
Pavel afirmă la Coloseni 1:23 că Evanghelia a fost vestită oricărei
făpturi de sub cer. Astfel, în numai 30 de ani, istoria lui Isus a ajuns să
fie cunoscută de toată lumea.

Tradiţii felurite şi nesigure susţin că cei mai mulţi dintre cei

doisprezece ucenici au pecetluit mărturia lor despre Cristos cu preţul
propriei vieţi. Astfel, în totalitatea lor, cu o singură excepţie în cazul
vânzătorului Iuda, alegerea şi formarea celor doisprezece de către Isus
a fost un mare succes.

Capitolul 6:20-49. Predica de pe Munte

De obicei e considerată o formă abreviată a aceleaşi predici de la

Matei 5, 6, 7. La Matei 5:1 El "S-a suit pe munte şi S-a aşeztjos." La
Luca 6:17 El "a coborât şi S-a suit într-un podiş" deci fusese la o
înălţime mai mare. Ambele variante pot fi adevărate, deoarece predica
a durat destul de mult timp.

Cele două relatări sunt oarecum diferite. Nu putem fi siguri dacă

sunt relatări diferite ale aceleaşi predici sau, în esenţă, e vorba de
aceeaşi predică ţinută cu ocazii diferite. Isus îi învăţa pe oameni tot
mereu, şi posibil ca El să fi rostit aceste cuvinte de sute de ori în
fonte puţin diferite. S-ar putea ca aici să avem o colecţie a cuvintelor
Sale mai reprezentative, un fel de rezumat al principalelor Sale
învăţături. Frumuseţea lor nu a putut fi egalată în toată literatura lumii.

Capitolul 6:20-26. Fericirile (vezi la Matei 5:1-12).

Capitolul 6:27-38. Regula de aur

Iată aici un fel de condesare a capitolelor 5 şi 7 din Matei. Unele

din învăţăturile lui Isus, cum ar fi aceea de a ne iubi aproapele ca pe
noi înşine, şi pe duşmani, de a face altora cum am dori să ne facă şi ei
nouă, depăşesc atât de mult gândirea noastră egoistă omenească încât
noi avem obiceiul de a ne scuza şi a nu încerca niciodată să trăim în

LUCA

501

conformitate cu ele, zicându-ne că Isus ştia atunci când le-a expus că

fixează idealuri imposibil de atins pentru noi. Totuşi, Isus a trăit pe
măsura lor şi îvăţătura fără echivoc a fost că trebuie să ne păzim
inimile de resentimente, indiferent cât am fi de rău trataţi de alţii. Nu
numai atât, dar suntem îndemnaţi să căutăm binele celor ce ne fac
rău. Aşa ceva nu e posibil? Ba da, este posibil într-o anumită măsură,
prin cea mai strictă disciplină proprie şi, mai ales, prin harul lui
Dumnezeu, vom reuşi în cele din urmă să-i iubim pe cei care ne urăsc.
Practicarea regulii de aur chiar într-o măsură mai mică, ne va face
fericiţi, ne va ajuta în treburile de fiecare zi, şi în toate relaţiile vieţii.
Este lucrul cel mai practic din lumea aceasta. în slujirea altora, ne
slujim pe noi înşine. Oamenilor le place să aibă de-a face cu cei care
cred şi practică regula de aur. încearc-o şi tu şi ai să vezi!

Regula de aur nu este o bază suficientă pentru scutirea de serviciul

militar. Isus a vorbit de persoane individuale, şi nu de guverne, căci
acestea din urmă sunt îngăduite de Dumnezeu (Ro. 13:1-7; I Petru
2:13-17). Elementele criminale trebuiesc suprimate cu forţa. Isus a
spus lămurit că împărăţia Sa poate exista înlăuntrul împărăţiei Ceza-
rului (Matei 22:21). Primul om dintre neamuri care a fost primit în
Biserică a fost un soldat roman (Fapte 10:1). Lui nu i s-a cerut să
renunţe la serviciul militar. Un judecător, un ofiţer de poliţie sau un
mililtar poate practica în viaţa sa şi în inima sa principiile regulii de
aur, atâta cât se poate, în vreme ce din punctul de vedere al funcţiei
sale de păzitor al legii ţării sale el va trebui să se supună cu stricteţe
regulilor justiţiei. E posibil ca şi guvernele să urmeze într-o anumită
măsură, limitată, regula de aur. Dar dacă s-ar renunţa la forţă ar domni
anarhia iar ucigaşii, borfaşii şi tot felul de răufăcători s-ar simţi liberi
să comită toate relele lor. Să avem o gândire clară asupra acestui punct:
oricât de mult detestăm războiul; Creştinismul nu va fi lăudat pentru
că a făcut din regula de aur o scuză pentru a-i lăsa pe alţii să lupte în
locul lor pentru păstrarea libertăţii.