Manual biblic

Capitolul 6:39-49. Zidirea pe stâncă

Asemenea cuvinte ca acestea, şi sunt multe ca ele, ne arată clar că

Isus doreşte să fie luate în serios. Va fi o zi a deziluziei pentru mulţi
oameni care acum mărturisesc doar cu buzele Numele Său (Matei
7:22-23). ÎMPLINIREA învăţăturilor Domnului Isus, PRACTI-
CAREA lor în VIAŢA noastră - iată ceea ce va conta la sfârşit.

Capitolul 7:1-10. Robul sutaşului

întâmplare povestită şi la Matei 8:5-13. Un sutaş era un ofiţer ro-

man care răspundea de o sută de soldaţi. în vremea aceea, Palestina

502

se afla sub stăpânirea romană de vreo sută de ani. Ofiţerii romani erau
prea adesea oameni brutali şi dispreţuiţi de popor. Unii dintre ei, însă,
influenţaţi de religia iudaică, erau oameni buni. Primul dintre oameni
care a fost primit în Biserică a fost un sutaş pe nume Corneliu (Fapte
10). Sutaşul acesta zidise o sinagogă pentru evreii din Capernaum
(5). în aceeaşi sinagogă, Isus învăţase adesea pe oameni şi îl vindecase
pe îndrăcit (Marcu 1:21-23). în 1905, o expediţie germană a dezgro-
pat rămăşiţele unei sinagogi care părea să fi fost zidită în secolul 4 al
erei creştine iar sub ea se găsea vatra unei sinagogi mai vechi despre
care se crede că a fost sinagoga în care a învăţat Isus (Marcu 1:21;
Luca 7:5). Pe zidul de apus se găseau nişte scaune din piatră unde
stăteau fariseii şi cărturarii. Amvonul era la capătul de nord. Aproape
că se vedea locul unde a stat Domnul.

Fig. 65. Ruinele sinagogii din Capernaum. Foto Matson

Capitolul 7:11-17. învierea fiului văduvei din Nain

Este una din cele trei învieri. (Vezi la Marcu 5:22 şi Ioan 11:1) E

posibil ca Isus să-i mai fi înviat şi pe alţii (Luca 7:22). El le-a dat
putere ucenicilor să învie şi ei morţii (Matei 10:8).

Capitolul 7:18-35. Solii de la Ioan. (Vezi la Matei 11:1-19.)

Capitolul 7:36-50. Femeia păcătoasă

Nu este nici cel mai mic temei pentru a identifica această femeie

LUCA

503

cu Măria Magdalena ori cu Măria din Betania. Această ungere NU e
aceeaşi cu cea de la Betania (Ioan 12:1-8). Un banchet oriental era un
fel de afacere publică. Isus stătea pe jumătate culcat, cu faţa spre masă
si genunchii îndoiţi, aşa încât a fost uşor pentru o femeie să se apropie
de El. A plâns, I-a sărutat picioarele, le-a stropit cu parfum costisitor
si a şters lacrimile care-i curgeau cu părul - cât de mult ne ruşinează
gestul ei pe noi cei de azi, oameni respectabili, să vedem cât de mult
s-a umilit femeia acesta la picioarele Domnului şi cât de mult L-a
adorat! Isus a avut o atitudine plină de duioşie faţă de femeile care
călcaseră strâmb (Ioan 4:18; 8:1-11). Cu toate acestea, nimeni nu I-a
atribuit vreodată Domnului motive dubioase pentru această purtare
(Ioan 4:27).

Capitolul 8:1-3. Femeile

Sunt numite trei, în afară de "multe altele". Nu se ştie nimic în plus

despre Suzana. Ioana era soţia administratorului lui Irod, de la palatul
regelui. Ea făcea parte din grupul cel mai intim al prietenilor lui Isus.
A fost printre cei care au venit primii la mormânt (Luca 24:10).

Măria Magdalena

Măria Magdalena era cea mai proeminentă şi cea mai de seamă

conducătoare dintre femei. Ea este pomenită de mai multe ori decât
oricare dintre celelalte şi de obicei prima (Matei 27:56, 61; 28:1; Marcu
15:40, 47; 16:1, 9; Luca 8:2; 24:10; Ioan 19:15; 20:1, 18). A fost
prima persoană căreia i S-a arătat Domnul Isus după învierea Sa. Faptul
că se aminteşte slujirea ei cu avutul ei (3) sugerează că era o femeie
cu o oarecare stare. Faptul că a fost vindecată de "şapte demoni" (2)
nu este un indiciu că era o femeie uşoară. Demonii pricinuiau tot felul
de boli (vezi la Marcu 5:1-20), dar nicăieri nu sunt puşi în legătură cu
imoralitatea. Fără îndoială era o femeie cu un caracter nepătat. Nu ea
a fost femeia păcătoasă din capitolul precedent. E cu totul de
neconceput ca Isus să fi acceptat o prostituată de rând pe postul de
conducătoare a grupului de femei.

S-ar putea să fie un lucru bun faptul că noi oamenii facem dis-

tincţie între păcatele respectabile şi păcatele grosolane punând o
anumită blama peste cei vinovaţi de păcatele grosolane. Făcând aşa,
putem opri oarecum prăbuşirea totală a societăţii umane. Darnu trebuie
^sa uităm că la Dumnezeu păcatul este păcat! Şi este la fel de greu
pentru Dumnezeu să ierte păcatele respectabile, după cum îi este greu
sa ierte pe aceia care au adus peste ei ruşinea societăţii. Ca o prostituată
Şa aibă păcatele iertate şi să fie primită la părtăşia celor sfinţi este un
^lucru, dar ar fi cu totul altceva să pui o asemenea persoană imediat
^după întoarcerea sa la Domnul în fruntea lucrării religioase.

504

Capitolul 8:4-18. Pilda semănătorului. (Vezi la Matei 13:1-23.)
Capitolul 8:19-21. Mama şi fraţii lui Isus. (Vezi la Matei 1246

50)

Capitolul 8:22-25. Potolirea furtunii. (Vezi la Maieu 4:35-41.)
Capitolul 8:26-39. îndrăcitul din Gadara (Vezi la Marcu 5:1-20.)
Capitolul 8:40-56. învierea ficei lui Iair. (Istorisită şi la Matei 9:18-

26; Marcu 5:22-43.) De trei ori a înviat Isus morţii. (Vezi la Luca

7:11-17 şi Ioan 11.)

Capitolul 9:1-6. Trimiterea celor doisprezece (vezi la Matei 10)

Capitolul 9:7-9. Perplexitatea lui Irod. (Vezi la Luca 3:1-20)
Capitolul 9:10-17. Hrănirea celor 5000. (Vezi la Ioan 6)
între versetele 17 şi 18 intervine o periodă de opt luni.
Capitolul 9:18-20. Mărturisirea lui Petru. (Vezi la Matei 16:13-

20)

Capitolul 9:21-27. Patimile prezise. (Vezi la Marcu 9:30-32)
Capitolul 9:28-36. Schimbarea la faţă. (Vezi la Marcu 9:2-13)
Capitolul 9:37-43. Băiatul epileptic. (Vezi la Marcu 9:14-29)
Capitolul 9:44-45. Patimile prezise din nou. (Vezi la Marcu 9:30-

32)

Capitolul 9:46-48. Cine este cel mai mare?

Patosul acestui incident constă în faptul că s-a întâmplat chiar după

schimbarea la faţă. Mai mult, a fost ca un răspuns la anunţul Domnului
Isus că se apropie răstignirea Sa. Ceea ce e şi mai rău, e faptul că au
repetat scena când au ajuns la Capernaum (Matei 18:1-5; Marcu 9:33-
37). Şi apoi iarăşi, pe când se apropiau de răstignirea Sa (vezi la Matei
20:20-28). Ce răbdare nemărgintă trebuie să fi avut Isus cu oamenii!

Capitolul 9:49-50. Făcătorul de minuni, necunoscut

Fapt istorisit şi la Marcu 9:38-40. O altă mustrare a lui Ioan, pentru

faptul că voia să monopolizeze priveligiul de a face minuni. Şi imediat
după aceea o altă mustrare pentru mânie (52-56). Trei mustrări la rând!

Capitolele 9:51-19:28. Lucrarea din Pereea şi partea a doua a
lucrării din Iudeea

Perioada dintre plecarea definitivă a lui Isus din Galileea şi ultima

Sa săptămână este numită de obicei lucrarea Sa din Pereea sau a doua
patre a lucrării din Iudeea - parţial în Peerea şi parţial în Iudeea: Pereea,
aflată la răsărit de Iordan (Harta de la pag. 477), se afla sub jurisdicţia
lui Irod; Iudeea, aflată la vest de Iordan, era sub jurisdicţia lui Pilat.

Capitolul 9:51. Plecarea definitivă din Galileea

Amintită şi la Matei 19:1; Marcu 10:1. Se crede că ar fi identică cu

vizita lui Isus la Iersalim de Praznicul Dedicării (Decembrie), Ioan
10:22. Astfel, lucrarea din Perea şi a doua parte a lucrării din ludea a
parcus o perioadă de vreo patru luni.

LUCA

Cele patru relatări ale lucrării din

Matei 19 şi 20
Divorţul, 19:1-12
Copilaşii, 19:13-15
Tânărul bogat, 19:16-30
Lucrătorii din vie, 20:1-16
Patimile prezise, 20:17-19
Cererea lui Iacov şi Ioan, 20:20-28
Măria şi Marta, 10:38-42
Orbii de la Ierihon, 20:29-34

Marcu 10
Divorţul, 10:1-12
Copilaşii, 10:13-16
Tânărul bogat, 10:17-31
Patimile prezise, 10:32-34

Cererea lui Iacov şi Ioan, 10:35-

45

Orbul Bartimeu, 10:46-52

505

Pereea şi Iudeea

Luca 9:51-19:29

Samaritenii neospitalieri, 9:51 -

56

"Vulpile au vizuini", 9:57-62

Trimitera celor 70, 10:1-16
întoarcerea celor 70, 10:17-24
Bunul samaritean, 10:25-37

Stăruinţa în rugăciune, 11:

5-13

"Prin Belzebub", 11:14-26

Cuvântul lui Dumnezeu, 11:27-

28

Semnul lui Iona, 11:29-32

Lampa aprinsă, 11:33-36

Condamnarea fariseilor, 11:37-

54

Păcatul de neiertat, 12:1-12

Bogatul nechibzuit, 12:13-21

Comori în cer, 12:22-34

Veghere, 12:35-40

Ispravnicul credincios, 12:41-

48

"Foc din cer", 12:49-53

Semnele vremurilor, 12:54-59

Sângele galileenilor, 13:1-5

Smochinul sterp, 13:6-9

Femeia gârbovă, 13:10-17

Sămânţa de muştar, aluatul,

13:18-21

"Puţini sunt cei salvaţi"? 13:22-

30

"Spuneţi vulpii aceleia", 13:31-

35

Omul bolnav de dropică, 14:1-

6

"Scaunele de frunte", 14:7-11

"Dă săracilor să mănânce",

14:12-14

Scuze, 14:15-24

Purtarea crucii, 14:25-35

Oaia pierdută, Banul pierdut,

15:1-10

Fiul risipitor, 15:11-32

506

loan 7 la II
La corturi, 7:1-52
Femeia păcătoasă, 8:1-11
Discursul lui Isus, 8:12-59
Vindecarea unui orb, 9:1-41
Bunul Păstor, 10:1-21
La Dedicare, 10:22-39
în regiunea Iordanului
inferior, 10:40-42
învierea lui Lazăr, 11:1-53
în Efraim, 11:54-57

Ispravnicul nedrept, 16:1-17

Divorţul, 16:18

Bogatul şi Lazăr, 16:19-31

Iertarea, 17:1-4

Puterea credinţei, 17:5-10

Zece leproşi, 17:11-19

Venirea Domnului, 17:20-37

Văduva insistentă, 18:1-8

Fariseul şi vameşul, 18:9-14

Copilaşii, 18:15-17

Tânărul bogat, 18:18-30

Patimile prezise, 18:31-34

Orbul de la Ierihon, 18:35-43

Zacheu, 19:1-10

Pilda cu robii şi polii, 19:

11-28

Capitolul 9:52-56. Samaritenii îl resping pe Isus

Acest act al samaritenilor i-a înfuriat pe Iacov şi loan, care au dat

pe loc o demonstraţie a motivului pentru care Isus îi numise "Fii
tunetului" (Marcu 3:17). Fără să aibă resentimente, Isus Şi-a schimbat
pur şi simplu traseul, îndreptându-se spre Ierusalim.

Capitolul 9:57-62, "Vulpile au vizuini"

Cu mai bine de un an înainte, Isus spusese acelaşi lucru unui cărturar

care se oferise să-L urmeze de cealaltă parte a lacului (Matei 8:19-
22). Probabil, Isus dăduse acelaşi răspuns la mulţi alţii pe care îi ştia
că nu umblă decât după nişte câştiguri pe care Isus nu putea să le
ofere. Răspusurile date de Isus celui de-al doilea şi celui de-al tieilea
om nu înseamnă desigur că trebuie să neglijăm datoriile vieţii
pămâteşti. Biblia ne învaţă mereu că una din semnele cele mai sigure
ale Creştinismului este consideraţia faţă de ceilalţi membri ai familiei,
în special la durere. Isus a vrut să spună că lucrurile lui Dumnezeu
sunt de o importanţă infinit mai mare şi în caz de conflict nu trebuie
să şovăim nici o clipă în alegerea lucrurilor lui Dumnezeu întotdeauna
în mod prioritar!

Capitolul 10:1-16. Trimiterea celor şaptezeci

Pare să fi fost la plecarea Sa definitivă din Galileea. Scopul urmărit

de Isus a fost să încheie lucrarea de vestire în faţa naţiunii a faptului
că Mesia a sosit. Probabil ei au fost trimişi înaintea Lui, pe valea
Iordanului, cu 4 sau 5 luni înaintea morţii Sale.

Cum şi-a fiii;int.it Isus lucrarea?

Isus era un om sărac, "care nu avea unde să-şi plece capul". Vreo

LUCA

507

trei ani de zile, El a călătorit tot timpul, o mare parte din timp în
anturajul multor oameni. Cel puţin de două ori a organizat expediţii
mari de vestire a Cuvântului. în parte, Isus cu cei care îl însoţeau
trăiau din ospitalitatea oamenilor (Matei 10:11). El primea ajutoare
de la cei bogaţi (Luca 8:3). De la mulţimile care îl urmau şi de la
bolnavii pe care i-a vindecat ar fi putut să strângă o avere şi să trăiască
ca un rege, dacă ar fi dorit. Dar Isus a trăit şi a murit în sărăcie.

Capitolul 10:17-24. întoarcerea celor şaptezeci

Nu se spune cât de mare a fost terenul parcurs de ei. Probabil până

în regiunea Ierihonului, în urma lor venind Isus. Succesul lor a fost
pentru Isus o anticipare a înfrâgerii lui Satan. Dar observaţi că Isus i-
a avertizat să nu se bucure prea mult pentru faptele lor bune. Adevărata
lor bucurie trebuie să fie Cerul (20).

Capitolul 10:25-37. Bunul samaritean

Este unul din cele mai frumoase exemple clasice la subiectul

bunătăţii şi omeniei din toată literatura. Luca tocmai vorbise despre
faptul că samaritenii L-au respins pe Isus (9:52). Iată acum reacţia lui
Isus: să ridice un samaritean la poziţia de a fi iubit de toate generaţiile
viitoare.

Bunătatea şi milostenia

Isus a fost El însuşi cel mai bun om care a trăit vreodată. Se spune

despre El cum nu se mai spune despre nici un alt om din istorie, că
dacă toate faptele de bunătate şi de milostenie pe care le-a făcut în
numai trei ani s-ar aşterne în scris, n-ar încăpea în toată lumea cărţile
acelea (loan 21:25).

Isus a vorbit foarte mult despre bunătate şi îndurare, despre acea

omenie de care trebuie să dăm dovadă în viaţa de toate zilele. Judecând
după spusele Sale, era normal să dorească mai mult ca orice să vadă
această trăsătură de caracter în urmaşii Săi. Nici una din milosteniile
noastre nu va reuşi să ne mântuiască, căci numai El ne mântuieşte.
Dar pot exista lucruri în noi care să-I facă plăcere şi lucruri care să
nu-I facă plăcere.

Isus a pus atâta accent pe omenie şi bunătate încât El S-a iden-

tificat pe Sine cu cei care au nevoie de această milostenie şi ne spune
de fapt că nu putem fi prieteni cu El câtă vreme rămânem nepăsători
faţă cei în suferinţă (Matei 25:40, 45). El lasă să se înţeleagă faptul că
Cerul va fi locuit în întregime de cei care au învăţat să fie buni şi
milostivi, şi numai buni şi milostivi întotdeauna! Isus a venit să
clădească o lume de fiinţe asemenea Lui care, odată terminată, nu va
cuprinde decât pe aceştia (Matei 25:34, 41).

în continuare El lasă să se înţeleagă faptul că vor fi unele surprize

^ln Ziua Judecăţii. Unii care s-au obişnuit cu gândul că sunt foarte
^re'igioşi vor constata cu mirare, când va fi prea târziu, că au neglijat

508

cu totul lucrurile pe care îngerii aveau însărcinarea să le noteze în
carte (Matei 25:44). ^ln

în continuare Isus face remarcabila afirmaţie că nici un singur act

de omenie, indiferent cât de mic ar fi, în economia de guvernare a
universului lui Dumnezeu, nu va rămâne vreodată nerăsplătit (Matei
10:42). Totuşi, să nu uităm că Isus nu a încurajat lenea pentru cei apţi
de muncă. Lenea e unul dintre cele mai mari păcate. Biblia nu scuză
nicăieri acest păcat. "Dacă nu vrea cineva să lucreze să nici nu
mănânce" (II Tes. 3:10)

Capitolul 10:38-42. Măria şi Marta

Se crede că a fost la sfârşitul marii campanii de publicitate din

valea Iordanului, anunţate de cei şaptezeci. Acum El se apropia de
Ierusalim pentru praznicul Dedicării (?) (Ioan 10:22). Măria şi Marta
locuiau în Betania, pe versantul de răsărit al Muntelui Măslinior, la
vreo 3 kilometri de Ierusalim. Acest incident a fost consemnat pentru
a arăta faptul că pentru Isus e mai important ca cineva să asculte
Cuvântul lui Dumnezeu decât să facă multe alte fapte bune.
Capitolul 11:1. Isus Se roagă

Deşi Isus era Fiul lui Dumnezeu şi era una cu Tatăl, totuşi, în zilele

cât a stat în trup pe pământ pare să se fi simţit cu totul dependent de o
Putere mai înaltă decât El însuşi; şi Isus S-a rugat foartre mult. Iată
câteva din ocaziile în care ni se spune că Isus S-a rugat:

Rugăciunile lui Isus

La botezul Lui, Luca 3:21.

într-un loc singuratic, Marcu 1:35.

în pustie, Luca 5:16.

Toată noaptea, înainte de a-i alege pe cei doisprezece, Luca 6:12.

înaintea invitaţiei Sale "Veniţi la Mine", Matei 11:25-27.

La hrănirea celor 5000, Ioan 6:11.

După hrănirea celor 5000, Matei 14:23.

Când a rostit rugăciunea Tatăl Nostru, Luca 9:28-29.

în Cezarea lui Filip, Luca 9:18.

înaintea schimbării Sale la faţă, Luca 9:28-29

Pentru copilaşi, Matei 19:13.

înainte de învierea lui Lazăr, Ioan 11:41 -42

în Templu, Ioan 12:27-28.

La cină, Matei 26:26-27.

Pentru Petru, Luca 22:32.

Pentru ucenici, Ioan 17.

în Gheţimani, Matei 26:36, 39, 42, 44.

Pe cruce, Luca 23:34.

în Emaus, Luca 24:30.

în fiecare caz când se spune că Isus s-a rugat îl găsim adresâdu-se lui

LUCA

509

Dumnezeu cu termenul de "Tată" (Matei 6:9; 11:25; 26:39, 42; Luca

11:2; 23:34; Ioan 11:41; 12:27,28; 17:1,5, 11, 21, 24, 25): în contrast
izbitor cu rugăciunile bombastice, meşteşugite, forţate şi pompoase
ale multor "pastori".
Capitolul 11:2-4. Rugăciunea "Tatăl Nostru"

Dată în forma mai lungă la Matei 6:9-13. Ne îndoim că Isus ar fi

dorit ca această rugăciune să fie rostită la unison cu toată biserica în
cadrul activităţilor religioase. Credem mai degrabă că El ne-a dat o
normă de bază care să ne clăuzească în modu^nostru de apropiere de
Dumnezeu în chestunea cererilor pe care I le aducem înainte.

Rugăciunea tainică

Isus a pus un mare accent pe rugăciunea făcută în taină (Matei

6:6). Acesta nu exclude participarea la rugăciunea publică. Niciodată
nu trebuie să ne fie ruşine să ne rugăm public, sau să dăm o mărturie
despre credinţa noastră în rugăciune, atunci când situaţia o cere. Dar
trebuie să veghem ca nu cumva gândul nostru să fie îndreptat la
impresia pe care o facem asupra oamenilor atunci când ne rugăm.
Rugăciunea este expresia noastră înaintea lui Dumnezeu. Este o
chestiune între noi şi Dumnezeu; nu un fapt despre care trebuie să
discutăm. O mare parte din viaţa noastră de rugăciune trebuie să fie
SECRETĂ, aşa încât să nu ne peraiită să ne înşelăm singuri cu privire
la motivele noastre. Dacă înainte şi după orice moment de decizie
importantă ne vom înălţa inimile la Dumnezeu cerâd călăuzire sau
tărie sau vonraduce mulţumire, şi nu vom spune nimănui despre asta,
nici măcar pritenului nostru cel mai intim, nici soţului sau soţiei, ci
vom lăsa ca să fie strict o chestiune între noi şi Dumnezeu - ei bine,
dacă vom face lucrul acesta adeseori şi-1 vom păstra numai pentru
noi, nici un alt obicei nu ne va aduce mai multă bucurie şi tărie în
situaţii de criză, ci vom trece asfel prin viaţă, ţinându-ne de mâna
Atotputernicului Prieten căruia ne destăinuim şi cu care ne consultăm
în toate privinţele, până în cele mai mici amănunte.

Capitolul 11:5-13. Stăruinţa în rugăciune. (Vezi la luca 18:1-8).

Capitolul 11:14-26. Scoaterea demonilor. (Vezi la Mat. 12:34-37)

Capitolul 11:27-28. Cuvântul lui Dumnezeu

O femeie i-a zis lui Isus: "Binecuvâtată este mama care Te-a

născut'Msus a răspuns: "Mai degrabă sunt binecuvântaţi cei ce aud
Cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc".

în zilele lui Isus exista în literatura poporului Său un grup de scrieri

Pe care noi le numim Vechiul Testament, pe care poporul le considera
ca venite de la Dumnezeu. Isus a împărtăşit această concepţie popu-
lară. A iubit aceste scrieri. Pentru El nu erau doar "înţelepciunea
ebraică", ci chiar Cuvântul lui Dumnezeu. Isus însuşi avusese o parte

510

la scrierea lor. Au format partea principală a educaţiei Sale (vezi la
Luca 2:40).

în Betania, Măria s-a aşezat la picioarele Sale să-I asculte Cuvântul

Isus 1-a numit "singurul lucru care trebuieşte" Luca 2:40.

A venit unul şi a zis: "Mama şi fraţii Tăi sunt afară şi doresc să Te

vadă." Isus a răspuns: "Mama şi fraţii Mei sunt aceia care aud Cuvântul
lui Dumnezeu şi-1 împlinesc" Luca 8:19-21.

Şi iarăşi Isus a zis: "SĂMÂNŢA împărăţiei este Cuvântul lui

Dumnezeu" Luca 8:11. Un suflet se poate naşte în împărăţia lui
Dumnezeu numai prin sămânţa împărăţiei: Cuvântul lui Dumnezeu
(I Petru 1:23)

"Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din

gura lui Dumnezeu" (Matei 4:4)

"Dacă nu crede un om Scripturile, nu va crede nici dacă s-ar scula

cineva din morţi" (Luca 16:31). "Cerul şi pământul vor trece, dar
Cuvântul Meu nu va trece" (Matei 24:35).

Cap. 11:29-32. Semne. (Vezi la Matei 12:42)

Cap. 11:33-36. Lampa aprinsă. (Vezi la Matei 5:13-16)

Cap. 1 1:37-54. Condamnarea fariseilor. (Vezi la Mat.23.)

Capitolul 12:1-12. Motivaţiile secrete ale vieţii

Isus S-a ocupat foarte mult de motive, adică de ceea ce ne deter-

mină să facem un anumit lucru şi ne călăuzeşte comportarea. în faţa
Lui, motivul este esenţa fiinţei noastre. Motivaţia centrală a vieţii
noastre ar trebui să fie aceea de a dori aprobarea lui Dumnezeu.
Religioşii din zilele lui Isus îndeplineau multe practici religioase doar
pentru a fi aprobaţi de oameni (Matei 6:1-18). Rămâne în continuare
o tendinţă a naturii noastre să încercăm să facem şi noi la fel şi trebuie
să purtăm o luptă permanentă să învingem această tendinţă. Când
suntem în prezenţa unor oameni nereligioşi suntem ispitiţi să ne ru-
şinăm de religia noastră; dar atunci când suntem cu oameni religioşi
vrem să fim consideraţi religioşi şi dorinţa aceasta ne face uneori să
ne prefacem şi mai religioşi decât suntem în realitate, ceea ce duce la
ipocrizie. Dorinţa de a fi aprobaţi de oameni este legitimă şi lăudabilă
până la o anumită limită. Dar marele fapt al existenţei rămâne
Dumnezeu. Singurul lucru care contează cu adevărat este relaţia
noastră cu El. Pe El să îl avem necontenit în minte şi înaintea Lui să
ne verificăm gândurile, motivele şi faptele noastre. Multe din faptele
relatate în acest capitol sunt conţinute de Predica de pe Munte (Matei
5, 6, 7). Isus a avut expresii preferate pe care le-a rostit de nenumărate
ori. Una din ele a fost cea referitoare la grija neobosită a lui Dumnezeu
pentru poporul Său, călăuzirea Sa neîncetată pentru ei (6-12).

Observaţi îndeosebi avertismentul lui Isus cu privire la iad (5).

LUCA ⁵¹¹

FI a făcut mereu apel la frica de iad ca motiv al vieţii. (Vezi la Luca

16:19-31)

Observaţi de asemenea expresia Sa potrivit căreia într-o zi toate

tainele eului nostru făţarnic vor fi date pe faţă (2-3). Plăcile fotografice
ale lui Dumnezeu care nu greşesc nici un pic, înregistrează chiar acum
fiecare gând lăuntric al nostru şi fiecare faptă ascunsă, pentru a le
reda într-o zi în auzul urechilor noastre consternate şi în faţa întregului
univers, când fiecare din noi va fi recunoscut în adevărata lui ima-
gine, "păcat de neiertat" (10, vezi la Matei 12:24-37)