Manualul actiones cu privire la tehnicile de interacțiune judiciară în aplicarea Cartei ue – module generale

Analiză

1. 
   Rolul Cartei
   

Hotărârea care reinstaura reclamanta la 3 august 2016 era întemeiată pe articolele 45 § 3, 56 § 2, 177 § 1 din Codul Muncii și articolele 21 și 33 din Carta Fundamentală a UE, art. 18 din Constituția Poloniei și art. 10 din Directiva 92/85/EWG, precum și pe jurisprudența consacrată a CJUE: Dekker împotriva Stichting Vormingscentrum voor Jong Volwassenen, sygn. C-177/88.

Instanța a susținut că toate probele demonstrau că concedierea disciplinară a reclamantei era legată de sarcina și boala acesteia. În opinia instanței, concedierea reprezenta un caz de discriminare directă pe motiv de gen, care este interzisă.

2. 
   Dialog judiciar
   

Cooperarea verticală (instanțele naționale – CJUE): interpretarea coerentă.

Legea națională trebuie interpretată în conformitate cu obligațiile din legislația UE. Instanțele naționale sunt solicitate să respecte aceste obligații, cel puțin prin obligația de interpretare coerentă a conținutului acestora și a jurisprudenței conexe.

Fișa de caz nr. 4 – (Grecia) Consiliul de Stat, cauza nr. 1113/2014, Curtea Supremă Administrativă, 20 martie 2014

Cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Politică socială — Directiva 96/34/CE — Acordul-cadru referitor la concediul pentru creșterea copilului — Clauza 2.1 — Dreptul individual la concediu pentru creșterea copilului, pe motiv de naștere a unui copil — Legislația națională care respinge dreptul la acest concediu unui angajat a cărui soție nu lucrează — Directiva 2006/54/CE — Egalitatea de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă — Articolele 2(1)(a) și 14(1)(c) — Condiții de lucru — Discriminare directă

Prevederile Directivelor 96/34 și 2006/54 trebuie interpretate ca opunându-se prevederilor naționale conform cărora un funcționar public nu are dreptul la concediu pentru creșterea copilului în cazul în care soția sa nu lucrează și nu exercită nicio profesie, în afara cazului în care aceasta se află în incapacitate de a face față necesităților legate de creșterea unui copil din cauza unei boli grave sau a unei dizabilități?

1. 
   Reprezentarea pe axa temporală
   

2. 
   Descrierea jurisprudenței
   

Reclamantul, un judecător din Grecia, a depus o cerere la Ministerul Justiției în care solicita acordarea concediului plătit de creștere a copilului pe o perioadă de nouă luni, în scopul creșterii copilului. Conform legislației naționale relevante, un funcționar public (sau un judecător) de sex masculin nu este îndreptățit la concediu pentru creșterea copilului dacă soția sa nu lucrează și nu exercită nicio profesie. Legislația greacă reducea acest beneficiu în două moduri: în primul rând, prin limitarea concediului la mame și, în al doilea rând (într-un mod cam contradictoriu), prin punerea unor condiții stricte pentru tați, care nu se aplicau în cazul mamelor. Dacă mama rămâne acasă pentru a-și îngriji copilul (ca în acest caz), tatăl poate obține concediul doar dacă mama nu a putut îngriji copilul din cauza bolii sau accidentării. Reclamantul a declarat că soția sa era în acel moment șomeră, prin urmare cererea lui a fost respinsă. În final, reclamantul a depus o plângere (solicitare de anulare) împotriva acelei hotărâri la Consiliul de Stat din Grecia. Instanțele grecești hotărâseră deja că prima limitare era neaplicabilă. Apoi, Consiliul de Stat din Grecia a întrebat CJUE dacă a doua limitare încălca legislația UE (conformitatea prevederii mai sus menționate din Codul Funcționarilor Publici cu Directivele 96/34 și 2006/54).

3. 
   Analiză
   

1. 
   Rolul Cartei
   

În primul rând, Consiliul de Stat a analizat jurisprudența CJUE cu privire la concediul de creștere a copilului (Comisia împotriva Luxemburgului, C519/03, EU:C:2005:234, paragraf 33, Chatzi, C149/10, EU:C:2010:534, paragraf 37), subliniind faptul că muncitorii au dreptul individual de a intra în concediul de creștere a copilului pentru a armoniza viața profesională cu cea de familie, pe de o parte, și pentru a promova participarea femeilor în forța de muncă, pe de altă parte. Totuși, Curtea a observat faptul că nu era clar și că CJUE nu clarificase dacă legislația națională care excludea tații de la concediul de creștere a copilului în situația în care soțiile lor erau șomere sau nu exercitau nicio profesie era compatibilă cu Directivele 96/34/CE and 2006/54/CE.

Curtea a citat prevederile anti-discriminare relevante din Cartă (imediat după citarea prevederilor relevante din Constituția Greciei privind egalitatea) și a menționat că egalitatea dintre femei și bărbați este un principiu fundamental al legislației UE. Hotărârea nu a cuprins nicio analiză suplimentară a Cartei.

CJUE a răspuns că legislația UE trebuie interpretată ca opunându-se prevederilor naționale conform cărora un funcționar public nu este îndreptățit la concediu pentru creșterea copilului în situația în care soția sa nu lucrează sau nu exercită nicio profesie, în afara cazului în care aceasta se află în incapacitate de a face față necesităților legate de creșterea unui copil din cauza unei boli grave sau a unei dizabilități. (par. 53). “dispoziția în cauză în litigiul principal stabilește o discriminare directă pe criteriul sexului, în sensul articolului 14 alineatul (1) din Directiva 2006/54 coroborat cu articolul 2 alineatul (1) litera (a) din această directivă, în privința taților care sunt funcționari, în ceea ce privește acordarea unui concediu pentru creșterea copilului.” (par. 52).

Constituie discriminare directă deoarece:

• 
  Acordul privind concediul pentru creșterea copilului declară că concediul pentru creșterea copilului este un „drept individual” „netransferabil” aplicat fiecărui părinte (consultați, în acest sens, hotărârea din cauza Comisia împotriva Luxemburgului, C 519/03, EU:C:2005:234, paragraf 33) (par. 32 și 33). Limitările posibile la care se face trimitere în Directivă nu prevăd refuzarea concediului pentru creșterea copilului în baza statutului profesional al soțului/soției. Această interpretare literală este consolidată de contextul general al acordului: „să ofere femeilor și bărbaților posibilitatea de a-și concilia obligațiile profesionale cu cele familiale”; Bărbații trebuie să fie încurajați să-și asume „responsabilități egale în familie”, inter alia, prin luarea concediului pentru creșterea copilului (par. 40). „Cu același obiectiv” s-a inclus dreptul la concediu pentru creșterea copilului în Articolul 33 (2) din Cartă (par. 39).
  

• 
  În al doilea rând, reglementarea greacă încălca și Directiva, deoarece concediul pentru creșterea copilului era o condiție de lucru, iar poziția bărbaților și femeilor cu privire la creșterea copiilor era „comparabilă” (consultați hotărârile din cauzele Comisia împotriva Franței, 312/86, EU:C:1988:485, paragraf 14; Griesmar, C 366/99, EU:C:2001:648, paragraf 56; și Comisia împotriva Greciei, C 559/07, EU:C:2009:198, paragraf 69). Legislația greacă punea taților o condiție pe care nu o punea mamelor, prin urmare constituia discriminare pe motiv de sex.
  

Această distincție „este mai degrabă de natură să perpetueze o distribuire tradițională a rolurilor între bărbați și femei prin menținerea bărbaților într un rol subsidiar în raport cu cel al femeilor în ceea ce privește exercitarea funcției lor părintești (a se vedea în acest sens Hotărârea Lommers, C 476/99, EU:C:2002:183, punctul 41, și Hotărârea Roca Álvarez, C 104/09, EU:C:2010:561, punctul 36)” (par. 50). Deși Directiva prevede că „nu aduce atingere” acordului privind concediul pentru creșterea copilului și Directivei privind lucrătoarele gravide, „interzicerea dreptului la concediu pentru creșterea copilului în privința tatălui acestuia (...) nu constituie în niciun caz o măsură pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide sau care au născut de curând”, care este scopul Directivei din urmă.

2. 
   Dialog judiciar
   

Cooperarea verticală (instanțele naționale – CJUE)

Trimiterea preliminară la CJUE (Cauza C-222/14).¹¹⁰ Curtea a constatat că norma națională nu putea fi armonizată cu legislația UE și, prin urmare, a căutat interpretarea clară a Directivelor relevante de către CJUE.

Cooperarea orizontală (instanțele naționale)

Curtea citează jurisprudența proprie cu privire la chestiuni aferente concediului pentru creșterea copilului (Symvoulio tis Epikrateias 2/2006, 1006/2010 și 4519/2012). În acele hotărâri, Consiliul de Stat a extins dreptul la concediul pentru creșterea copilului asupra bărbaților care exercită profesia de judecător și a specificat că termenii și condițiile în care judecătorii au dreptul la concediul pentru creșterea copilului sunt similare celor expuse în Codul Funcționarilor Publici.

3. 
   Impactul hotărârii CJUE
   

Prevederea națională în discuție în prezenta cauză fusese deja anulată prin Legea nr. 4210/2013 (și anume, la doi ani după respingerea cererii solicitantului), probabil din cauză că legiuitorul național a anticipat că s-ar fi constatat incompatibilitatea prevederii cu legislația UE. Instanța de trimitere (Symvoulio tis Epikrateias) nu a emis încă o decizie după hotărârea preliminară a CJUE (hotărârea din 16 iulie 2015, C-222/14).

Fișa de caz nr. 5 – (Italia) Dhahbi împotriva Italiei, 8 aprilie 2014

• 
  CEDO a dispus că Articolul 6(1) cere instanțelor statelor membre UE să justifice refuzul de a trimite o întrebare preliminară la CJUE sau în cazul în care aplicarea corectă a legislației UE este atât de evidentă, încât nu lasă loc de îndoieli rezonabile.
  
• 
  Instanța a concluzionat că refuzul de a plăti alocație familială s-a bazat strict pe naționalitatea reclamantului.
  

1.