Margaret Mitchell

Întoarse încet paginile, purecând şirurile de nume şi coloanele de cifre scrise cu caligrafia neciteaţă dar ordonată a lui Frank. Era întocmai cum îşi închipuise. Încruntă din sprâncene, descoperind o nouă dovadă a lipsei de spirit comercial a soţului ei. În dreptul numelor pe care le cunoştea atât de bine, ca Merriwether ori Elsing, figurau sume al căror total se ridica la cel puţin cinci sute de dolari. Cinci sute de dolari împrumutaţi, datorii vechi câteodată de mai multe luni! Judecând după spusele lui Frank asupra sumelor datorate de "unii", Scarlett crezuse că era vorba de mult mai puţin. Dar chiar atât!

"Dacă nu pot plăti, de ce continuă să mai cumpere?" îşi zise ea indignată. "Şi dacă el ştie că nu pot plăti, de ce continuă să le dea pe datorie? Cei mai mulţi dintre ei ar putea plăti dacă Frank ar şti cum să procedeze. Elsing-ii ar putea cu siguranţă, de vreme ce au putut oferi lui Fanny o rochie de satin şi o nuntă atât de costisitoare. Frank are suflet prea bun, şi oamenii profită. De-ar încasa măcar jumătate din bani, ar putea cumpăra gaterul şi nu s-ar mai lăsa rugat atâta, ca să-mi dea banii pentru impozite."

Şi deodată se simţi şi mai indignată: "Când mă gândese că are pretenţia să conducă un gater, Doamne Sfinte! Dacă transformă prăvălia în societate filantropică, oare cum îşi închipuie că o să câştige bani vânzând cherestea? N-ar trece nici o lună şi portăreii i-ar scoate gaterul la vânzare. Aş conduce gaterul mult mai bine ca el şi, oricât nu m-aş pricepe în materie de cherestea, fac rămăşag că aş şti să pun pe roate gaterul mai bine ca el."

Era un gând cel puţin surprinzător. O femeie mai pricepută în afaceri ca un bărbat! Gând revoluţionar pentru Scarlett, care fusese crescută în tradiţia că bărbaţii erau pricepuţi, iar femeile nu prea deştepte. Bineînţeles, îşi dăduse seama că lucrul nu era prea adevărat, dar prejudecata stăruia încă. Niciodată până acum, nu i se întâmplase să dea glas acestei idei atât de extraordinare. Nemişcată, cu registrul gros pe genunchi, cu gura rămasă deschisă de uimire, se gândea că în cursul lunilor de foamete făcuse la Tara o muncă de bărbat, şi munca ei dăduse roade frumoase. Din copilărie i se băgase în cap că o femeie singură nu poate face nimic, şi totuşi până la sosirea lui Will condusese plantaţia fără ajutorul vreunui bărbat. "Ia te uită", îşi zise ea, "am impresia că o femeie ar putea face orice fără ajutorul unui bărbat...în afară de copii, şi numai Dumnezeu ştie că nici o femeie cu mintea întreagă n-ar face copii."

La gândul că era tot atât de capabilă ca un bărbat, simţi că o năpădeşte un val de mândrie şi fu cuprinsă de o dorinţă puternică să dovedească ce poate, să câştige bani singură, cum câştigau bărbaţii. Da, bani care i-ar aparţine numai ei, pentru care n-ar avea de dat socoteală nici unui bărbat.

— Aş vrea să am destui bani ca să cumpăr eu singură gaterul, zise ea tare, şi apoi oftă. "Sunt sigură că l-aş face să meargă strună şi nimeni n-ar obţine de la mine nici o aşchie pe datorie."

Oftă din nou. N-avea de unde face rost de bani. Aşadar, nici vorbă de cumpărat gaterul. Frank n-avea altceva de făcut decât să încerce să-şi recapete banii şi să cumpere gaterul. În definitiv, era un mijloc destul de sigur de a obţine bani şi, când va fi proprietarul gaterului, va găsi ea mijlocul să-l facă un om de afaceri mai destoinic decât fusese cu treburile prăvăliei.

Scarlett rupse una din ultimele foi ale registrului şi începu să copieze lista datornicilor care nu plătiseră de mai multe luni. Îndată ce se va întoarce acasă, va deschide discuţia cu Frank asupra acestei chestiuni. Îl va face să înţeleagă că oamenii aceia trebuie să-şi plătească datoriile, chiar dacă îi sunt prieteni şi chiar dacă îi vine greu să le ceară. Frank va fi probabil tulburat, căci era sfios şi voia cu orice preţ să se bucure de stima vecinilor săi. Era atât de sensibil, încât prefera să piardă bani, decât să ceară achitarea datoriilor.

Va declara fără îndoială că nimeni n-are bani cu care să-şi plătească datoriile. La urma-urmei, era poate adevărat, dar aproape toată lumea mai avea puţină argintărie sau bijuterii, sau chiar pământ. Frank se putea mulţumi cu ele în loc de bani.

Scarlett îşi închipuia ce-i va răspunde soţul ei când îi va propune un asemenea lucru. Să ia bijuteriile sau proprietăţile prietenilor săi! "Ei bine, n-are decât să se vaiete cât o vrea", se gândi ea ridicând din umeri. "O să-i spun că n-are decât să rămână sărac ca să le facă pe plac prietenilor săi, dar că eu nu ţin să rămân săracă. Frank n-o să reuşească niciodată dacă n-are puţin mai mult simţ practic. Şi trebuie să reuşească! Trebuie să câştige bani, chiar dacă va cânta găina în casa lui!"

Cu faţa încordată, cu limba între dinţi, scria de zor, când uşa de la intrare se deschise şi un curent puternic de aer rece năvăli în prăvălie. un bărbat înalt intră în odaia murdară, cu pas uşor ca un indian. Scarlett ridică ochii şi-l văzu pe Rhett Butler. Era îmbrăcat elegant, în haine noi; avea un palton lung şi o pelerină elegantă pe umerii săi masivi. Îşi scoase pălăria şi o salută adânc, cu o mână pe plastronul plisat al cămăşii scrobite. Dinţii lui albi străluceau surprinzător pe faţa oacheşă, iar ochii o priveau cu îndrăzneală.

— Scumpă doamnă Kennedy, spuse el apropiindu-se de ea. Prea scumpă doamnă Kennedy şi izbucni într-un hohot de râs.

O clipă, Scarlett se simţi tot atât de speriată ca şi când ar fi văzut o stafie, apoi scoţând repede piciorul pe care-l adusese sub ea, se ridică şi îi aruncă lui Rhett o privire glacială.

— Ce cauţi aici?

— M-am dus să fac o vizită domnişoarei Pittypat şi, aflând că te-ai căsătorit, m-am grăbit să vin să-ţi prezint felicitările mele.

Amintindu-şi de umilinţa pe care o suferise din pricina lui Rhett, obrajii i se înroşiră de ruşine.

— Nu înţeleg cum ai îndrăzneala să mă priveşti în faţă! strigă ea.

— Ba dimpotrivă! Cum ai tu îndrăzneala să mă priveşti în faţă?

— O, eşti cel mai...

— Ce-ar fi să facem pace? întrebă el cu un surâs larg, în care nu era nici ruşine pentru purtarea lui, nici dezaprobare pentru a ei.

Scarlett surâse la rândul ei, dar era un zâmbet silit, jenat.

— Ce păcat că nu te-au spânzurat!

— Mi-e teamă că şi alţii împărtăşesc aceleaşi sentimente. Hai, Scarlett, descreţeşte-ţi fruntea. S-ar zice că ai înghiţit o sabie. Nu-ţi şade bine. Ai avut desigur vreme să savurezi... hm... mica mea glumă.

— Glumă? N-am s-o uit niciodată.

— Ba da, ai s-o uiţi! Îţi iei mutra asta indignată, numai fiindcă crezi că aşa se cade şi că-ţi dă un aer respectabil. Pot să stau jos?

— Nu!

Rhett se aşeză totuşi pe un scaun lângă Scarlett şi rânji spre ea.

— Am auzit că n-ai putut să mă aştepţi nici măcar două săptămâni, zise el prefăcându-se că oftează. Ce nestatornice sunt femeile!

Cum ea nu răspunse nimic, Rhett urmă:

— Spune-mi, Scarlett, între noi fie vorba, fiindcă suntem prieteni atât de vechi şi de buni, n-ar fi fost mai cuminte să aştepţi să ies din puşcărie? Sau viaţa conjugală cu bătrânul Frank Kennedy are mai mult farmec decât nişte legături vinovate cu mine?

Ca întotdeauna când îşi bătea joc de ea, Scarlett simţi cum îi creşte mânia, dar în acelaşi timp îi era greu să nu râdă de neobrăzarea lui.

— Nu fi absurd.

— N-o să te superi dacă o să-mi satisfaci curiozitatea asupra unui punct care m-a chinuit o vreme? Spune, n-ai simţit o repulsie feminină, delicateţea ta n-a fost supusă unei încercări prea grele, prin faptul că te-ai măritat nu cu unul, ci cu doi bărbaţi pentru care n-aveai nici dragoste, nici afecţiune? Sau am fost greşit informat asupra pudorii femeilor sudiste?

— Rhett!

— Asta-i, am răspunsul. Am bănuit întotdeauna că femeile au o tărie şi o putere de rezistenţă necunoscute bărbaţilor, deşi în copilărie mi se băgase în cap că sunt fiinţe firave, duioase şi simţitoare. Dar, la urma-urmei, după codul manierelor din Europa, nu e nevoie de dragoste între soţ şi soţie. Se pare că e de prost gust! Am socotit întotdeauna că europenii au dreptate în această chestiune. Te căsătoreşti din interes şi iubeşti de plăcere. Sistem foarte comod, nu-i aşa? Eşti mai aproape de patria strămoşilor tăi decât credeam.

Ce plăcut ar fi fost să-i poată spune: "Nu m-am căsătorit din interes!" – dar din păcate Rhett îi cunoştea secretul şi orice protest ar fi dezlănţuit un alt nor de săgeţi veninoase.

— Dă-i înainte! zise ea calm, dar, dornică să schimbe subiectul, adăugă: Cum ai reuşit să ieşi din închisoare?

— O, zise el schiţând un mic gest cu mâna, n-a fost prea greu. M-am eliberat azi-dimineaţă. Am şantajat puţin pe unul din prietenii mei de la Washington, care ocupă un post înalt în guvernul federal. un tip formidabil... unul din stâlpii uniunii. De la el cumpăram puştile şi crinolinele pentru Confederaţie. Când i s-au deschis ochii aşa cum trebuie asupra situaţiei mele tragice, s-a grăbit să folosească în favoarea mea trecerea de care se bucură, şi aşa mi-au dat drumul. Relaţiile sunt totul! Scarlett, aminteşte-ţi când vei fi arestată, numai relaţiile contează. Pe lângă ele, vina sau inocenţa nu sunt decât chestiuni de pură formă.

— Aş pune mâna în foc că nu erai nevinovat.

— Nu, acum când am ieşit din închisoare, recunosc cinstit că sunt tot atât de vinovat ca şi Cain. L-am omorât pe negrul acela. Insultase o doamnă. Ce putea face altceva un gentleman sudist? Şi, fiindcă tot am început să mă spovedesc, recunosc că am omorât şi un cavalerist yankeu într-un bar în urma unei certe. Nu m-au acuzat pentru acest fleac – şi cine ştie ce biet pârlit a fost poate de mult spânzurat în locul meu.

Vorbea cu atâta nepăsare de oamenii pe care-i ucisese, încât pe Scarlett o trecu un fior. Era cât pe ce să protesteze în numele moralei, când îşi aduse deodată aminte de yankeul care zăcea sub ulmul din Tara. Moartea lui nu apăsase mai greu pe conştiinţa ei decât aceea a unui vierme pe care l-ar fi strivit din neatenţie. N-avea dreptul să-l judece pe Rhett, când era tot atât de vinovată ca şi el.

— În sfârşit, fiindcă am apucat pe calea mărturisirilor, îţi voi spune, cu condiţia să-mi vei păstra secretul (asta înseamnă să nu-i spui nimic domnişoarei Pittypat) că banii sunt în siguranţă într-o bancă din Liverpool.

— Banii?

— Da, banii care-i interesau atâta pe yankei. Scarlett, ţi-am refuzat banii de care aveai nevoie nu din meschinărie. Dacă ţi-aş fi semnat o poliţă, ei ar fi urmărit filiera şi mă îndoiesc dacă ai fi obţinut vreun ban. Singura mea şansă era să nu fac nici o mişcare. Ştiam că banii erau totuşi în siguranţă, fiindcă, luând cazul cel mai rău, adică dacă ar fi descoperit ascunzătoarea, aş fi denunţat pe toţi patrioţii yankei care mi-au vândut muniţii şi material de război. Ce scandal ar fi ieşit! Fiindcă unii dintre ei sunt azi personalităţi importante la Washington şi, de fapt, numai teama că-mi voi descărca conştiinţa în privinţa lor m-a ajutat să ies din închisoare.

— Vrei să spui că... deţii într-adevăr aurul Confederaţiei?

— Nu tot! Dumnezeule, nu! Trebuie să fie cel puţin vreo cincizeci dintre cei care au forţat blocada şi care au pus destui bani deoparte la Nassau, ori în Anglia, ori în Canada. Nu vom fi prea bine văzuţi de confederaţii care n-au fost atât de abili ca noi. Eu deţin aproape o jumătate de milion. Gândeşte-te, Scarlett, o jumătate de milion de dolari! Dacă ţi-ai fi stăpânit natura impetuoasă! Dacă nu te-ai fi azvârlit din nou în lanţurile căsătoriei!

O jumătate de milion de dolari! La gândul unei atari sume, Scarlett simţi ca un fel de durere fizică. Cuvintele ironice ale lui Rhett n-o atingeau. Nici măcar nu le auzea, îşi închipuia cu greu că există atâţia bani în această lume sărăcită în care trăia. Atâţia bani în mâinile cuiva care-i obţinuse aşa de uşor şi care nici măcar n-avea nevoie de ei. Şi când te gândeşti că ea, spre a se apăra împotriva unei lumi duşmănoase, n-avea decât un soţ bolnav şi bătrân şi prăvălioara asta scârboasă! Era nedrept ca un netrebnic ca Rhett Butler să aibă atâţia bani şi ca ea, a cărei povară era atât de grea, să aibă atât de puţini! Simţi să-l urăşte, că eleganţa lui o scârbeşte. În orice caz, nu ea va fi aceea care-l va felicita pentru abilitatea lui! Căută cu răutate cuvinte care-l puteau jigni.

— Crezi fără îndoială că e cinstit să păstrezi banii Confederaţiei. Ei bine, eu nu. Ăsta-i furt curat. O ştii, de altfel. N-aş vrea să am asta pe conştiinţă.

— Măi, măi! Strugurii sunt prea acri astăzi! exclamă Rhett cu o strâmbătură. Vrei să-mi spui exact pe cine fur?

Scarlett rămase tăcută, întrebându-se pe cine fura Rhett, de fapt. La urma-urmei, Frank făcuse la fel, dar pe o scară mai mică.

— Jumătate din banii ăştia sunt de drept ai mei, urmă el. I-am câştigat cinstit, cu concursul unor cinstiţi patrioţi ai uniunii, dispuşi să-şi vândă patria pentru un câştig de sută la sută. O altă parte provine din plasamentele mele. La începutul războiului am cumpărat bumbac ieftin şi l-am vândut cu doi dolari kilogramul, când ţesătoriile englezeşti plângeau după el. O altă parte provine din speculaţiile asupra alimentelor. De ce să-i las pe yankei să culeagă roadele muncii mele? Restul, însă, aparţine Confederaţiei. Da, acest rest provine din bumbacul confederat pe care am reuşit să-l scot din ţară şi pe care l-am vândut la Liverpool, cu preţuri astronomice. Mi se dăduse acest bumbac pe încredere, ca să cumpăr în schimb hamuri şi şei, puşti şi tunuri. Şi am înţeles să-mi îndeplinesc cu bună credinţă misiunea. Aveam ordin să depun aurul pe numele meu la băncile engleze, ca să pot avea credit. Îţi aminteşti că atunci când blocada s-a înăsprit, n-am putut să mai fac să intre sau să iasă vreun vas din vreun port confederat. Aşa s-a făcut că banii au rămas în Anglia. Ce trebuia să fac? Să fi retras ca un dobitoc tot acest aur din băncile engleze şi să fi încercat să-l repatriez prin Wilmington, pentru ca yankeii să pună mâna pe el? Din vina mea a devenit oare blocada mai strictă? Din vina mea n-a triumfat oare cauza noastră? Banii aparţineau Confederaţiei. Ei bine, nu mai există Confederaţie acum... deşi nu ţi-ai da seama de asta auzindu-i pe unii cum vorbesc. Cui ar trebui să dau banii? Guvernului yankeu? Mi-ar displace teribil să mă ia oamenii drept hoţ!

Uitându-se la Scarlett ca şi când ar fi aşteptat cu îngrijoarare părerea ei, scoase un port-ţigaret de piele din buzunar şi luă o ţigară lungă, a cărei aromă o respiră cu aerul unui cunoscător.

"Lua-l-ar naiba!" gândi Scarlett. "Îmi taie întruna craca de sub picioare. E întotdeauna ceva putred în argumentele lui, dar nu izbutesc niciodată să ştiu ce anume."

— Ar trebui să împărţi aceşti bani celor în nevoie, declară ea cu demnitate. Confederaţia nu mai există, dar au mai rămas o mulţime de confederaţi care mor de foame cu familiile lor.

Rhett îşi dădu capul pe spate şi râse cu insolenţă.

— Nu eşti niciodată mai delicioasă şi mai absurdă decât atunci când spui o ipocrizie. Spune întotdeauna adevărul, Scarlett. Tu nu ştii să minţi. Irlandezii mint foarte prost. Hai, fii sinceră. Puţin îţi pasă de sărmana Confederaţie, şi-ţi pasă şi mai puţin de confederaţii care mor de foame. Ai protesta în gura mare dacă aş manifesta intenţia de a împărţi aceşti bani, fără a începe prin a-ţi da ţie partea leului.

— N-am nevoie de banii tăi, începu ea, încercând să-şi păstreze calmul şi demnitatea.

— A, nu! Ba te mănâncă palmele. Dacă ţi-aş arăta o monedă, te-ai repezi la ea.

— Dacă ai venit aici ca să mă insulţi şi ca să-ţi baţi joc de sărăcia mea, prefer să-ţi spun imediat la revedere, zise ea încercând să se descotorosească de registrul greu, spre a se putea ridica şi a da mai multă greutate cuvintelor ei.

Cât ai clipi din ochi, Rhett o prinse de mână şi, aplecat asupra ei, o sili, râzând, să se aşeze.

— Când vei înceta să te superi de câte ori ţi se spune adevărul? Nu te jenează să spui oamenilor ce crezi despre ei – atunci de ce te jenează când îi auzi spunând ce cred ei despre tine? Nu te insult. Cred că, de fapt, cupiditatea este o calitate.

Scarlett nu era prea sigură ce înseamnă cupiditate, dar văzând că el o considera o calitate, tăcu din gură.

— De altfel, urmă Rhett, n-am venit aici ca să-mi bat joc de sărăcia ta, ci să-ţi urez viaţă lungă şi noroc în căsătorie. Apropo, ce spune Suellen de festa pe care i-ai jucat-o?

— Care festă?

— Felul cum i l-ai şterpelit pe Frank de sub nas.

— Nu l-am...

— Hai, nu căuta să schimbi vorba. Ce-a spus?

— Nimic! declară Scarlett.

Ochii lui Rhett scânteiară de ironie.

— Ce inimă bună are! Ei, să vorbim acum de sărăcia ta. După mica vizită pe care mi-ai făcut-o la închisoare, nu-i atât de mult de atunci, am fără îndoială dreptul să fiu ţinut la curent. Poate că Frank n-a avut atâţia bani cât sperai.

Nu era chip să scapi de el. De altfel, nu-i rămăsese altceva de făcut lui Scarlett decât sau să înghită obrăzniciile lui Rhett, sau să-l poftească să plece. Dar n-avea poftă ca el să plece. O înţepa cu săgeţi ascuţite, dar ceea ce spunea era adevărat. Ştia ce făcuse. Îi cunoştea purtarea, şi cunoştea şi motivele care o îndemnaseră, totuşi nu părea să aibă o părere prea rea despre ea. Cu toate că întrebările lui erau de o dezagreabilă brutalitate, păreau să izvorască dintr-un interes prietenesc. Era singura fiinţă căreia îi putea spune adevărul. Ce uşurare ar fi! Era atâta vreme de când nu mai vorbise deschis. De câte ori îşi exprima sincer părerile, lumea avea aerul jenat. O conversaţie cu Rhett nu putea fi comparată decât cu un singur lucru: cu impresia de confort şi de bunăstare pe care ţi-o dau nişte papuci vechi după ce ai dansat în pantofi prea strâmţi.

— N-ai făcut rost de bani ca să-ţi plăteşti impozitele? Să nu-mi spui că lucrurile nu s-au aranjat încă la Tara.

Vocea lui luase acum o intonaţie diferită.

Scarlett ridică repede capul şi întâlni privirea lui Rhett, surprinzând o expresie care o miră şi o nedumeri în primul moment, apoi îi aduse pe buze un surâs dulce şi fermecător, foarte rar pe chipul ei în vremurile acelea: Era o mare secătură Rhett, dar cât putea fi de drăguţ când voia să-şi dea osteneala. Ştia că nu venise s-o vadă ca s-o necăjească doar, ci ca să se asigure că găsise banii de care avea atâta nevoie. Ştia de asemenea că se grăbise să vină la ea de cum fusese eliberat, ca să-i împrumute acei bani dacă ar fi avut încă nevoie. Şi totuşi, o chinuia spunându-i cuvinte jignitoare şi ar fi negat că pentru asta venise, dacă ea i-ar fi spus-o. Cu el nu trebuia să cauţi să înţelegi. Ţinea oare la ea mai mult decât era dispus s-o recunoască, sau avea alte motive? Această a doua ipoteză era, fără îndoială, mai plauzibilă. Dar cine ar fi putut spune! I se întâmpla câteodată să facă lucruri atât de stranii!

— Ba da, zise ea, acum totul merge bine la Tara. Am... am găsit banii.

— Dar, pariez, nu fără greutate... Ai reuşit să te prefaci până când ai avut inelul în deget?

Încercă să nu zâmbească la această descriere precisă a purtării ei, dar nu putu împiedica o gropiţă să-i apară în obraji. Rhett se aşeză iarăşi şi-şi întinse confortabil picioarele lungi.

— Hai, vorbeşte-mi puţin de sărăcia ta. Bruta asta de Frank te-a înşelat asupra şanselor lui de reuşită? Ar merita o bătaie bună fiindcă a abuzat de o femeie fără apărare. Hai, Scarlett, povesteşte-mi tot. N-ar trebui să ai secrete faţă de mine. Nu te-am văzut oare în lumina cea mai rea?

— O, Rhett, eşti cel mai ticălos dintre... Ei bine, nu ştiu... Nu, la drept vorbind, nu m-a înşelat, dar...

Deodată Scarlett simţi o imensă plăcere să-şi descarce sufletul.

— Vezi, Rhett, dacă Frank şi-ar da osteneala să încaseze banii ce i se datorează, aş scăpa de toate grijile. Dar mai mult de cincizeci de persoane îi datorează bani şi nu vrea să le ceară. E atât de bine-crescut! Susţine că un gentleman nu poate face asta unui alt gentleman. Va trebui să aşteptăm poate luni întregi, sau chiar viaţa întreagă, înainte de a-şi recăpăta banii.

— Ei, şi ce-i cu asta? N-ai ce mânca până atunci?

— Ba da, dar... de fapt, dacă aş avea nişte bani în momentul ăsta, aş găsi repede cum să-i întrebuinţez...

Ochii îi străluciră gândindu-se la gater. Poate că...

— Pentru ce? Impozite noi?

— De ce te interesează?

— Fiindcă eşti cât p-aci să-mi ceri să te împrumut! O, îţi cunosc toate şmecheriile! Şi, ceea ce-i mai nostim, e că sunt dispus să-ţi împrumut bani, fără să-ţi pretind măcar, scumpă doamnă Kennedy; acea fermecătoare garanţie pe care mi-ai oferit-o de curând. Bineînţeles, numai dacă nu insişti.

— Eşti fiinţa cea mai...

— Deloc. Voiam numai să-ţi liniştesc temerile. Ştiam că e un punct care te încurca. Nu prea mult, dar, în sfârşit, destul. Da, sunt dispus să-ţi împrumut bani, dar vreau să ştiu ce ai de gând să faci cu ei. Cred că e dreptul meu. Dacă vrei să-ţi cumperi rochii frumoase sau o trăsură, ia banii împreună cu binecuvântarea mea. Numai că, dacă-i vorba să cumperi o pereche de pantaloni noi lui Ashley Wilkes, mi-e tare teamă că voi fi silit să te refuz.

Cuprinsă de un brusc val de mânie, Scarlett se bâlbâi până ce-i veniră cuvintele:

— Ashely Wilkes n-a primit niciodată nimic de la mine! Şi nu va accepta nimic, chiar de-ar fi să moară de foame! Nu-l înţelegi! Nu ştii cât e de cinstit, cât e de mândru! Dar, fireşte, nu-l poţi înţelege, dat fiind ceea ce eşti...

— Să lăsăm deoparte epitetele injurioase. Aş putea să-ţi spun unele cu nimic mai prejos decât cele pe care le-ai găsi tu. Uiţi că, datorită domnişoarei Pittypat, sunt la curent cu faptele tale şi că biata domnişoară n-are secrete pentru cine ştie s-o asculte cu o ureche atentă. Ştiu că Ashley stă la Tara de când s-a întors de la Rock Island. Ştiu că te-ai resemnat chiar s-o găzduieşti şi pe nevasta lui, ceea ce nu trebuie să-ţi fi venit prea uşor.

— Ashley e...

— O, da, zise Rhett făcând un gest neglijent, Ashley e prea sublim, el scapă înţelegerii mele grosolane. Dar nu uita, te rog, că am urmărit cu mult interes scena de dragoste pe care ai avut-o cu el la Doisprezece Stejari şi am impresia că nu s-a schimbat prea mult de atunci. Nici tu, de altfel. Dacă amintirile mele sunt exacte, făcea o figură cam jalnică atunci şi n-avea nimic sublim în ziua aceea... Nu cred că face figură mai bună nici acum. De ce nu-şi ia familia şi nu-şi caută de lucru undeva? De ce se agaţă de Tara? Recunosc, e un capriciu al meu, dar n-am deloc intenţia să-ţi împrumut o lescaie ca să continui să-l întreţii la Tara. Între bărbaţi ne folosim de un nume urât spre a vorbi de cei ce se lasă întreţinuţi de femei.

— Cum îndrăzneşti să spui astfel de lucruri? Ashley munceşte ca un sclav!

Cu toată furia ei, Scarlett simţi cum i se moaie inima la amintirea lui Ashley reparând gardurile.

— Şi îndrăznesc să spun că nu-şi are pereche. Grozav trebuie să se priceapă la îngrăşăminte şi...

— El...

— Da, ştiu. Hai să zicem că-şi dă toată silinţa, dar nu cred să fie de prea mare ajutor. N-o să faci niciodată dintr-un Wilkes un muncitor agricol... n-are să ştie niciodată să facă ceva folositor. E o rasă pur decorativă. Acum, încearcă să nu te mai înfurii şi uită observaţiile mele ordinare asupra mândrului şi onorabilului Ashely. Curios ce tenace e acest gen de iluzii chiar la femei ca tine, care au capul solid. Câţi bani vrei şi ce ai să faci cu ei?

Cum Scarlett nu răspundea nimic, Rhett stărui:

— Ce-ai să faci cu aceşti bani? Încearcă să-mi spui adevărul. E tot atât de bine ca şi când ai minţi. De fapt, e mai bine, căci dacă minţi voi sfârşi cu siguranţă prin a-ţi descoperi înşelătoria şi gândeşte-te ce greu îţi va veni. Adu-ţi întruna aminte de un lucru, Scarlett: pot să îndur totul de la tine, dar nu o minciună! Antipatia ta faţă de mine, furiile tale, toate vicleniile tale, dar nu o minciună. Hai, spune-mi, de ce ai nevoie de aceşti bani?

Scoasă din sărite de atacul împotri va lui Ashley, Scarlett ar fi dat orice ca să-l scuipe în obraz pe Rhett şi să respingă cu mândrie propunerea lui. O clipă, era gata să se lase cuprinsă de furie, dar bunul simţ o opri. Îşi înăbuşi cu greu supărarea şi se sili să găsească o expresie totodată demnă şi amabilă. Rhett se lăsă pe speteaza scaunului, îşi întinse talpa ghetelor spre sobă şi zise: