Mario Puzo

Dar tinerii sunt schimbători. în ultimul an de colegiu Marcy se îndrăgostise de un coleg bogat, cu o situaţie socială mai acceptabila pentru părinţii ei decât cea a lui Theo. însă fata voia să-l păstreze şi pe Theo, ca simplu prieten. I se părea interesant să jongleze cu doi amanţi, fără sa comită păcatul adulterului, în naivitatea ei, se simţea o făptură unică.

Surpriza venise din partea lui Theo. El reacţionase la noua situaţie, nu ca un radical tolerant de la Berkeley, ci ca un cavaler polonez îngust la minte. Cu toate înclinaţiile lui boeme de poet şi muzician, cu toate preceptele feministe sădite în el de profesori şi cu toată atmosfera de libertate sexuala de la Berkeley, Theo manifestase o gelozie violentă.

Întotdeauna fusese excentric şi capricios, acest lucru făcea parte din farmecul său tineresc. în conversaţii adopta adesea o poziţie revoluţionara, susţinând ca moartea a o suta de persoane ar fi fost un sacrificiu neînsemnat pentru o viitoare societate liberă. Cu toate acestea, Marcy ştia că Theo nu ar fi comis niciodată astfel de fapte. O dată, când se înapoiaseră în apartamentul lor după o vacanţă de două săptămâni, găsiseră în pat o puzderie de pui de şoricei. Theo, pur şi simplu, dusese puişorii în stradă, fără să le facă nici un râu. Marcy găsea gestul lui de-a dreptul înduioşător.

Totuşi, aflând despre celalalt iubit al ei, Theo o plesnise peste faţa. Apoi lzbucnise în lacrimi şi o implorase să-l ierte. Ea îl iertase. îi plăcea în continuare sa facă dragoste cu el, mai ales acum, când conştiinţa trădării o făcea să se simtă mai puternică. Dar el devenise din ce în ce mai violent, se certau tot ^ai des, viaţa în doi nu mai era la fel de amuzanta, iar Marcy se mutase din camera în care locuiseră împreună.

Treptat îl abandonase şi pe cel de al doilea amant. Marcy mai avusese alte câteva legături. Dar ea şi Theo rămăseseră prieteni şi, din când în când, mai petreceau noaptea împreună. Marcy intenţiona să plece pe Coasta de Est, ca să-v ia diploma la un colegiu Ivy League. Theo se mutase la Los Angeles, ca sa seri piese de teatru şi să caute de lucru ca scenarist. Un scurt musical al lui fuse^ pus în scenă de un mic teatru, care dăduse trei spectacole. El o invitase j*, Marcy să asiste la reprezentaţie. Marcy plecase cu avionul la Los Angeles sj vadă piesa. Era atât de îngrozitoare, încât jumătate din spectatori se ridicase şi părăsise sala. Aşadar, Marcy rămăsese peste noapte în apartamentul lui Theo ca să-l consoleze. Ce se întâmplase în acea noapte nu se ştia cu exactitate. Tot ce se putea spune era că spre dimineaţă Theo o înjunghiase mortal pe Marcy, apoi îşi înfipsese cuţitul în stomac şi chemase poliţia. Exact la timp ca el să scape cu viaţă, nu însă şi Marcy.

Evident, procesul ţinut în California fusese un mare eveniment pentru mass-media. Una dintre fiicele guvernatorului Nevadei fusese asasinată de un poet proletar, fostul ei amant timp de trei ani, pe care îl abandonase. Avocatul apărării, Molly Flanders, se specializase cu succes în crime „pasionale”, deşi acesta fusese ultimul ei caz înainte de a se orienta spre domeniul spectacolului. Abordase o tactică clasică. Adusese martori care să dovedească faptul că Marcy avusese cel puţin şase amanţi, în timp ce Theo trăise cu iluzia că urma să se căsătorească. Marcy cea bogata şi desfrânată, cu rădăcini în înalta societate, îşi abandonase dramaturgul proletar care o iubise sincer, iar acesta îşi pierduse minţile. Flanders susţinea că clientul ei suferise de „nebunie temporară”. Fraza cea mai apreciata (scrisă pentru Molly de Claudia De Lena) fusese următoarea: „Niciodată nu va trebui făcut răspunzător pentru fapta comisă”. O frază pentru care Don Clericuzio ar fi făcut criză de nervi.

În timpul interogatoriului Theo păstrase un aer abătut, cum se şi cuvenea.

Părinţii lui, catolici fervenţi, convinseseră câţiva membri influenţi ai clerului din California să susţină cauza fiului lor, iar aceştia declaraseră că Theo renunţase la înclinaţiile lui hedoniste şi în acel moment studia ca să intre în rândurile preoţimii. Se insistase asupra faptului că Theo încercase să-şi ia singur zilele, dovadă clară că era măcinat de remuşcări şi, totodată, că nu era în toate minţile – ca şi cum cele două stări ar fi decurs una din cealaltă. Toate aceste elemente beneficiaseră de retorica lui Molly Flanders, care făcuse apologia marilor servicii pe care Theo le putea aduce societăţii daca nu era pedepsit pentru un act necugetat, determinat de o femeie de moravuri uşoare, care-i sfâşiase inima de proletar. O fată bogata şi nepăsătoare, care din păcate îşi pierduse viaţa.

Lui Molly Flanders îi plăceau juriile din California. Erau formate din oameni inteligenţi şi suficient de educaţi ca să înţeleagă nuanţele traumei psihicei 155 ib influenţa înaltului nivel de cultură oferit de teatru, film, muzică şi literară juraţii aveau o mare capacitate de înţelegere. După ce discutase cu ei,

• J0Hy Flanders nu se mai îndoise de rezultat. Theo fusese declarat nevinovat, ne motiv de pierdere temporară a controlului. Imediat fusese solicitat să apară într-un miniserial despre povestea vieţii lui, nu ca actor principal, ci într-un rol secundar în care urma să cânte compoziţii proprii, ca părţi de legătură între episoade. Fusese un sfârşit perfect satisfăcător al unei tragedii moderne. Dar consecinţele asupra guvernatorului Walter Wavven, tatăl fetei, se dovediseră dezastruoase. Când în intimitatea vilei guvernatorul îl anunţase pe Gronevelt că nu va mai candida la următoarele alegeri, bătrânul îşi văzuse investiţiile de douăzeci de ani ducându-se pe apa sâmbetei. La ce-i mai folosea puterea, când o lepădătură oarecare, crescută în şanţ, îi înjunghiase fata, aproape retezându-i capul, şi totuşi continua să fie un om liber? Mai mult decât atât, scumpa lui fiică fusese terfelita de ziare şi de televiziune, ca o târfă de cea mai joasa speţă, care îşi meritase moartea.

În viaţă exista răni ce nu mai pot fi vindecate, aşa se întâmpla şi cu guvernatorul. Petrecea cât mai mult timp la hotelul Xanadu, dar îşi pierduse veselia de altădată. Nu-l mai interesau dansatoarele, nici zarurile. Nu făcea decât să bea şi să joace golf, ceea ce-l punea pe Gronevelt în faţa unei probleme foarte delicate.

Îl compătimea din tot sufletul pe guvernator. Nu poţi cultiva un om timp de peste douăzeci de ani, fie şi din interes, fără să ajungi să-i porţi o anumită afecţiune. însă realitatea era ca, retrăgându-se din politică, guvernatorul Walter Wavven încetase să mai reprezinte un personaj cheie, o valoare pentru viitor. Acum devenise un om ca toţi ceilalţi, care îşi îneca amarul în băutură. De asemenea, când juca, o făcea cu atâta neatenţie, încât îi era deja dator lui Gronevelt două sute de mii. Aşadar, sosise momentul în care Gronevelt se văzuse nevoit să-i refuze guvernatorului accesul la o vilă. Bineînţeles, wtenţiona să-i dea un apartament de lux în hotel, însă era oricum, o decădere din drepturi. Aşadar, înainte de a lua această măsură, Gronevelt făcuse o ultima încercare de a-l aduce pe drumul cel bun.

Într-o dimineaţa, Gronevelt îl convinsese pe guvernator să accepte o ntâlnire pe terenul de golf. Ca parteneri, îi chemase pe Pippi De Lena şi pe fiul acestuia, Cross. Pippi avea un umor fără perdea, pe care guvernatorul îl apreciase întotdeauna, iar Cross era un tânăr atât de frumos şi de manierat, încât °amenii mai vârstnici erau întotdeauna încântaţi să-l aibă în preajma. După parida de golf, toţi merseseră la vila guvernatorului, să ia prânzul. Wavven slăbise mult şi părea că nu-i mai pasa cum arată. Purta un trening Pătat şi o şapcă cu emblema hotelului Xanadu. Era nebărbierit. Zâmbea adesea, nu un zâmbet de politician, ci o grimasă jalnică. Gronevelt observase că Wawej, avea şi dinţii îngălbeniţi. în plus, era beat criţă.

Gronevelt hotărâse să ia taurul de coarne.

— Domnule guvernator, începuse el, îţi dezamăgeşti familia, îţi dezamăgeşti prietenii şi dezamăgeşti populaţia Nevadei. Nu poţi continua în acest fel. •

— Bineînţeles că pot, ripostase Walter Wavven. Dracu' s-o ia de populaţie din Nevada! Cui îi pasă?

— Mie, răspunsese Gronevelt. Mie îmi pasă de dumneata. Am să-ţi dau bani şi, la alegerile viitoare, trebuie să candidezi din nou ca senator.

— De ce dracu' trebuie? se răstise guvernatorul. Nu însemn nimic pentru ţara asta blestemată. Sunt guvernatorul marelui stat al Nevadei, şi viermele ăla îmi omoară fata, apoi e pus în libertate. Iar eu trebuie să înghit. Lumea glumeşte pe seama fetei mele moarte şi se roagă pentru ucigaş. Ştiţi pentru ce mă rog eu? Ca o bombă atomică să şteargă de pe suprafaţa pământului ţara asta nenorocită şi, în primul rând, statul California.

Pe toată durata acestei discuţii, Pippi şi Cross păstraseră tăcerea. Erau oarecum şocaţi de ieşirea violenta a guvernatorului. Dar, în acelaşi timp, amândoi înţelegeau că Gronevelt urmărea un scop.

— Trebuie să dai uitării totul, îl sfătuise Gronevelt. Nu lăsa ca această tragedie să-ţi distrugă viaţa.

Onctuozitatea lui ar fi scos din sărite şi pe un sfânt.

Guvernatorul îşi azvârlise şapca de base-ball în celălalt capăt al încăperii şi-şi mai turnase un pahar de whisky de la bar.

— Nu pot să uit, răspunsese el. Noaptea stau treaz şi îmi imaginez cum îi scot ochii javrei ăleia. Vreau să-i dau foc, să-i tai mâinile şi picioarele. Dar să rămână în viaţă, ca să pot face din nou acelaşi lucru la nesfârşit. Le adresase un zâmbet de om beat şi se poticnise, gata să cada. Ceilalţi îi vedeau dinţii îngălbeniţi şi-i simţeau mirosul greu al gurii. Wavven părea să se fi dezmeticit puţin, îşi domolise tonul, vorbind de parcă ar fi stat la taclale: Aţi văzut cum a înjunghiat-o? întrebase el. în ochi. Judecătorul nu a acceptat ca juraţii să vadă fotografiile. Ca să nu influenţeze verdictul. Dar eu, care-i eram tată, am avut voie să le văd. Iar micul Theo e pus în libertate, cu zâmbetul lui dispreţuitor. Mi-a omorât fata înfigându-i cuţitul în ochi, iar el se trezeşte în fiecare dimineaţă şi vede lumina soarelui. Oh, aş vrea să-i pot ucide pe toţi, şi Pe judecător, şi pe juraţi, şi pe avocaţi, pe toţi. îşi umpluse paharul şi începuse să se învârtă prin cameră, spunând tot ce-i trecea prin minte, ca un om nebun. Nu mă pot duce să-i mint de la obraz cu lucruri în care eu nu mai cred. Nu atâta timp cât nemernicul acela e în viaţă. A stat la masa mea, soţia mea şi cu mine l-am tratat ca pe o fiinţă omeneasca, deşi nu ne-a plăcut. I-am acordat beneficiul 157

— doieliiNiciodată să nu faceţi asta. L-am primit în casa noastră, i-am dat un t în care să doarmă cu fata mea şi în tot acest timp el îşi bătea joc de noi. Cui dracu' îi pasă că sunteţi guvernator? spunea el. Cui dracu' îi pasa că aveţi bani? Cui dracu' îi pasa că sunteţi oameni manieraţi şi cumsecade? Am să vă ucid fata oricând voi avea chef şi nu veţi putea mişca un deget. Am să vă dispun. Am s-o regulez pe fata voastră şi apoi am s-o omor, după care am să va dau cu tifla şi am să fiu pus în libertate.” Wavven se clătinase pe picioare şi Cross se repezise să-l sprijine. Guvernatorul privise peste capul lui Cross, spre tavanul înalt, decorat cu îngeri trandafirii şi sfinţi în veşminte albe. Vreau să-l ştiu mort, repetase el şi izbucnise în lacrimi. Vreau să-l ştiu mort.

— Walter, spusese liniştit Gronevelt, totul va trece, numai că e nevoie de timp. Candidează la funcţia de guvernator. Ai toată viaţa înainte, încă poţi realiza o mulţime de lucruri.

Wavven se smulsese de lângă Cross şi i se adresase calm lui Gronevelt:

— Nu înţelegi că nu mai cred în ideea de a face bine? îmi este interzis să spun cuiva ce simt, chiar şi soţiei mele. Să vorbesc despre ura care-mi umple sufletul. Să vă mai spun ceva. Electoratul mă dispreţuieşte, mă considera un prost şi un neputincios. Un om care acceptă ca fiica lui să fie asasinata, fără să ceară pedepsirea vinovatului. Cine ar încredinţa bunăstarea statului Nevada unei asemenea persoane? Zâmbise dispreţuitor. Jigodia aia ar avea mai multe şanse la alegeri decât mine. Tăcuse o clipă. Nu mai insista, Alfred. Nu mai candidez pentru nimic.

Gronevelt îl studiase cu luare-aminte. Descoperise ceva care le scăpa lui

Pippi şi lui Cross. Durerea pătimaşă genera adesea slăbiciune, dar Gronevelt hotărâse să-şi asume riscul.

— Walter, spusese el, daca individul este pedepsit, accepţi să candidezi ca senator? Atunci ai să redevii cel de altădată? Guvernatorul părea să nu fi înţeles. Ochii îi fugiseră uşor spre Pippi şi Cross, apoi îl privise drept în faţă Pe Gronevelt. Gronevelt se întorsese către Pippi şi Cross: Aşteptaţi-mă în biroul meu. Pippi şi Cross ieşiseră repede. Gronevelt şi guvernatorul Wavven rămăseseră singuri. Gronevelt spusese pe un ton grav: Walter, şi tu, şi eu trebuie sa fim foarte sinceri pentru prima oară în viaţa noastră. Ne cunoaştem de douăzeci de ani, am fost oare vreodată indiscret? Atunci, răspunde-mi. Rămâne totre noi. Vei candida din nou daca individul moare?

Guvernatorul se dusese la bar şi-şi turnase whisky. Dar nu băuse. Zâmbise. – îmi voi depune candidatura chiar a doua zi după înmormântarea lui, la care voi asista, în semn că l-am iertat. Electoratul va aprecia acest lucru. Gronevelt se relaxase. Târgul era încheiat. Dintr-un sentiment de uşurare, 'Si îngăduise o abatere de la sobrietatea lui obişnuită.

— Mai întâi du-te la dentist, îi spusese el guvernatorului. Trebuie să-ţi cure. dracului dinţii.

Pippi şi Cross îl aşteptau pe Gronevelt în biroul său de pe terasa. Batrânm îi condusese în apartamentul său, într-o ambianţă mai confortabila, apoi le comunicase conţinutul discuţiei cu guvernatorul.

— Guvernatorul se simte bine? întrebase Pippi.

— Guvernatorul nu era chiar atât de beat pe cât voia să para, răspunsese

Gronevelt. Mi-a transmis mesajul fără să se implice propriu-zis.

— Diseară plec cu avionul pe Coasta de Est, anunţase Pippi. Trebuie obţinut acceptul Familiei Clericuzio.

— Spune-le că guvernatorul e un tip care poate ajunge foarte sus, îl atenţionase Gronevelt. Până la funcţia supremă. Va fi un prieten nepreţuit.

— Giorgio şi Don vor înţelege, îl asigurase Pippi. Nu trebuie decât să le relatez faptele şi să obţin acordul lor.

Gronevelt se uitase la Cross şi zâmbise, apoi se întorsese către Pippi.

— Pippi, spusese el cu blândeţe, consider că a sosit momentul ca Cross să se integreze în Familie. Cred că ar trebui să meargă cu tine pe Coasta de ESLII

Dar Giorgio Clericuzio hotărâse să vină el pe Coasta de Vest, la Vegas, în vederea întâlnirii. Voia să afle povestea chiar de la Gronevelt, or bătrânul nu mai călătorea de zece ani.

Giorgio şi garda lui de corp fuseseră instalaţi într-o vilă, deşi fiul cel mare al lui Don nu era jucător. Gronevelt era genul de om care ştia când trebuie să se abată de la regulă. Refuzase să pună vilele la dispoziţia unor influenţi politicieni, magnaţi ai finanţelor, celebre staruri de la Hollywood, femei frumoase care se culcaseră cu el şi prieteni personali. îl refuzase chiar şi pe Pippi De Lena. Totuşi, îi oferea o vilă lui Giorgio Clericuzio, deşi ştia că Giorgio avea gusturi spartane şi nu aprecia prea mult luxul exorbitant. Orice dovadă de respect conta, se adăuga la celelalte, la fel cum orice abatere, oricât de neînsemnata, putea fi adusă în discuţie într-o bună zi.

Întâlnirea avusese loc la vila lui Giorgio. Fuseseră de faţă Gronevelt, PipP1 şi Giorgio…

Gronevelt explicase situaţia.

— Guvernatorul poate fi o valoare inestimabilă pentru Familie, spuseS* bătrânul. Dacă îşi vine în fire, poate avansa până la funcţia suprema. Mai înt& senator, apoi preşedinte. Dacă se întâmpla aşa, atunci avem mari şanse ca pa” râurile sportive să fie legalizate în întreaga ţară. Asta ar însemna un câştig de miliarde pentru Familie, miliarde care nu vor fi bani negri. Bani albi. Eu zic & pasul trebuie făcut. 159

Banii albi erau mult mai valoroşi decât cei negri. Dar marele merit al lui fiorgio era acela că nu putea fi zorit să ia decizii pripite.

— Guvernatorul ştie că faci parte dintre Familia noastră?

_ Nu cu certitudine, răspunsese Gronevelt. Probabil că a auzit unele zvonuri. Pe urma, nu-i un dobitoc. Am făcut pentru el anumite lucruri care nu mi-ar fi fost la îndemână dacă aş fi fost singur. Tipul e isteţ. Nu a spus altceva decât că va candida în alegeri dacă puştiul moare. Nu mi-a cerut nimic. E mare şmecher, nu era chiar atât de beat atunci când a făcut mărturisirea. Eu cred că aSta urmarea. A fost sincer, dar, în acelaşi timp, a jucat şi teatru. Nu putea găsi o cale ca să se răzbune, dar şi-a închipuit ca eu îl puteam ajuta cumva. Suferă, totuşi îşi face planuri. Tăcuse o clipă. Dacă reuşim, va candida ca senator şi atunci va fi senatorul nostru.

Giorgio se învârtea cu stângăcie prin încăpere, ocolind statuile pe piedestaluri şi băile jacuzzi, a căror marmura sclipea prin perdeaua care le despărţea de restul camerei.

— I-ai făcut promisiunea fără să ai acordul nostru? îl întrebase el pe Gronevelt.

— Da, răspunsese bătrânul. Se punea problema să-l conving. Să-i dau sentimentul că încă e puternic. Că încă poate influenţa mersul lucrurilor, ca să se simtă din nou atras de putere.

Giorgio oftase.

— Detest aceasta latură a afacerilor, spusese el.

Pippi zâmbise. Giorgio minţea cu neruşinare. Doar contribuise la distrugerea Familiei Santadio cu o ferocitate care-l umpluse de mândrie pe bătrânul Don.

— Cred că aici e nevoie de priceperea lui Pippi, spusese Gronevelt. Şi mai cred că a sosit momentul ca fiul lui, Cross, să intre în Familie. Giorgio se uitase la Pippi.

— Crezi că Cross e pregătit? întrebase el.

— Până acum a trăit pe picior mare, răspunsese Pippi. E timpul să-şi câştige singur existenţa.

— Dar o va face? insistase Giorgio. E un pas important.

— Am să stau de vorba cu el, răspunsese Pippi. O va face. Giorgio se întorsese către Gronevelt.

~ Facem acest serviciu guvernatorului, dar daca uită că ne e dator? Ne asumăm riscul degeaba. Tipul e guvernatorul Nevadei, fiica lui a fost asasinata i1 el nu mişcă un deget. E un laş.

— Ceva tot a făcut, precizase Gronevelt. A venit la mine. Trebuie să înţelegi acest gen de oameni. Ca să vină la mine, i-a trebuit o mare doză de curaj.

— Şi va colabora cu noi? întrebase Giorgio.

— îl vom păstra pentru cele câteva cazuri de maxima importanţa, răspuns. Gronevelt. Fac afaceri cu el de douăzeci de ani. Vă garantez că va colabok dacă vom şti cum să-l luăm. Cunoaşte regulile jocului, e foarte inteligenm – Pippi, spusese Giorgio, totul trebuie să pară un accident. Va fi ma, tevatura. Vrem ca guvernatorul să nu fie ţinta unor aluzii din partea duşmanilor, a ziarelor sau a blestematei de televiziuni.

— Aşa e, întărise Gronevelt, e absolut necesar să nu se poată face nici o legătura cu guvernatorul.

— Poate că-i o chestiune prea delicata pentru „botezul” lui Cross, zisese

Giorgio.

— Nu, e exact ceea ce-i trebuie, declarase Pippi.

Ceilalţi nu puteau obiecta. în acest domeniu, Pippi era şeful. îşi dovedise eficienţa în multe operaţiuni de acest gen, mai ales în marele război împotriva clanului Santadio. Pippi spusese adesea Familiei Clericuzio: „Aici eu îmi pun pielea în băţ, dacă sunt prins, să fie vina mea, nu a altcuiva.” Giorgio bătuse din palme.

— Bine, atunci să trecem la treabă. Alfred, ce-ai zice de o partidă de golf mâine dimineaţă? Mâine seară plec cu treburi la Los Angeles, iar poimâine dimineaţa mă întorc pe Coasta de Est. Pippi, dă-mi de ştire ce oameni din Enclavă vrei ca ajutoare şi anunţă-mă dacă Cross este sau nu de acord. Din vorbele lui, Pippi înţelesese că tânărul nu avea să fie niciodată admis în Familia Clericuzio dacă refuza misiunea.

Golful devenise o pasiune pentru membrii Familiei Clericuzio care făceau parte din generaţia lui Pippi; bătrânul Don spunea maliţios ca era un joc pentru Brugliones. în cursul după-amiezii Pippi şi Cross se întâlniseră pe terenul de golf al hotelului Xanadu. Nu veniseră cu cărucioarele. Pippi voia să facă puţină mişcare şi să se bucure de solitudinea spaţiilor verzi. La doi paşi de cea de a noua gaură exista o livada în care se găsea o bancă. Se aşezaseră acolo.

— Eu n-am să trăiesc o veşnicie, începuse Pippi. Iar tu trebuie să-ţi câştig1 singur existenţa. Agenţia reprezintă o excelentă sursă de venituri, dar e un post greu de păstrat. Trebuie să intri în Familia Clericuzio.

Pippi îl pregătise pe Cross, îl trimisese în misiuni dificile de strângere a taxelor, în care trebuia să facă uz de forţa şi de violenţa, îl făcuse părtaş la bufele de familie; ştia el ce ştia. Aşteptase momentul oportun, o victimă care să nu trezească sentimente de compătimire.

— înţeleg, răspunsese calm Cross. 161

_ Tipul care a ucis-o pe fiica guvernatorului, urmase Pippi. O javră, un ligan, şi uite că a scăpat nepedepsit. Nu-i deloc just.

pe Cross îl amuza demersul psihologic al tatălui său. _ ţar guvernatorul e prietenul nostru, comentase el.

_ întocmai, întărise Pippi. Cross, ţine minte că ai dreptul să refuzi. Dar aş vrea să mă ajuţi într-o treabă pe care e nevoie s-o duc la bun sfârşit. Cross privise de-a lungul peluzei verzi, la steguleţele înfipte la fiecare eaurâ şi încremenite în aerul lipsit de orice adiere, apoi la cerul care reflecta firmele luminoase de pe Strip, ascunse vederii lui. înţelesese că viaţa lui era pe cale să se schimbe şi trăise un moment de panică.

— Dacă nu-mi place, pot oricând să merg sa lucrez pentru Gronevelt, spusese tânărul.

Dar îşi pusese o clipă mâna pe umărul tatălui său, ca să-i dea a înţelege că făcuse o glumă.

Pippi îi zâmbise larg.

— Treaba asta e pentru Gronevelt. L-ai văzut cu guvernatorul. Ei bine, noi îi vom îndeplini dorinţa. Gronevelt a trebuit să obţină aprobare de la Giorgio. Iar eu am declarat că tu mă vei ajuta.

Departe, pe una dintre peluze, Cross desluşise un grup de patru persoane, doi bărbaţi şi două femei, sclipind ca nişte siluete de carton sub soarele deşertului.

— Trebuie să-mi fac botezul, se adresase el tatălui său.

Ştia că trebuia să accepte, altfel viaţa lui ar fi fost cu totul alta. Or, lui Cross îi plăcea existenţa pe care o ducea, îi plăcea să lucreze pentru tatăl lui, să locuiască la Xanadu, să-l aibă ca şef pe Gronevelt, îi plăceau frumoasele dansatoare, banii uşor câştigaţi, sentimentul puterii. O dată ce făcea acest pas, niciodată nu avea să utai depindă de destinul oamenilor de rând.

— Eu am să concep planul, spusese Pippi. Voi fi tot timpul lingă tine. Nu există nici un risc. însă tu va trebui să fii cel care apasă pe trăgaci.

Cross se ridicase de pe bancă. Vedea cum flutură steagurile de pe cele şapte vile, deşi pe terenul de golf nu se simţea nici o adiere. Pentru prima oară în Puţinii ani pe care îi trăise, simţise durerea de a lăsa în urmă o întreaga lume.

— Sunt alături de tine, declarase el.

În cele trei săptămâni care urmaseră, Pippi se ocupase de pregătirea lui

^toss. îi spusese că aşteptau raportul echipei care-l supraveghea pe Theo: unde „tergea, ce obiceiuri avea, fotografii recente. De asemenea, o echipă de interVenţie compusa din şase oameni ai Enclavei avea să se deplaseze la Los ^geles, unde continua să locuiască Theo. Tot planul operaţiunii se baza pe raportul echipei de supraveghere. Pippi îi ţinuse lui Cross un discurs dej partea teoretică a operaţiunii.

— Aici e vorba de afaceri, spusese el. îţi iei toate măsurile de precauţie, c.

sa previi dezastrul. Oricine poate lichida un om. Şmecheria e să nu te k% niciodată prins. Acesta e păcatul. Nu te gândi niciodată la personalităţile irnpkj. cate. Când directorul de la General Motors pune pe liber cincizeci de mii

Oamenii trebuie să-şi câştige existenţa, acesta e lucrul cel mai important.

Dintotdeauna. Dacă nu mă crezi, atunci n-ai decât să trăieşti în mizerie. Familia Clericuzio este extrem de strictă. Trebuie să obţii aprobarea lor, îi spusese Pippi lui Cross. Nu poţi lichida pe cine vrei, numai pentru că ţi-a scuipat pe bombeu. Familia trebuie să fie de acord, pentru ca ei te pot scăpa de închisoare.