Mario Puzo

Totuşi, bătrânul Don nu mai avea mult de trăit, în consecinţă urma să aibă loc un transfer de putere. Dar dacă Pippi devenea mâna dreaptă a lui Giorgio? Dacă Pippi prelua puterea prin forţă? în acest caz, Cross ar fi ajuns la o poziţie înalta, mai ales că devenise nespus de bogat prin acţiunile deţinute la Xanadu. Deci existau şi motive de ordin practic, se consolase Dante, nu numai ura lui faţă de Pippi, care îndrăznise să-l critice în faţa propriei Familii.

Dante îl întâlnise pentru prima oara pe Jim Losey atunci când Giorgio hotărâse ca nepotul lui să primească o sarcină de răspundere şi-l desemnase să-i înmâneze lui Losey salariul plătit de Familie.

Bineînţeles, erau necesare unele măsuri de precauţie pentru Dante, în eventualitatea că Losey ar fi trădat. Fuseseră semnate contracte în care Losey figura drept consultant pentru o corporaţie de protecţie controlată de Familie. Contractul prevedea păstrarea secretului şi plata salariului lui Jim Losey în bani gheaţă. Dar în registrele de taxe ale corporaţiei sumele respective erau trecute la cheltuieli, în timp ce Losey primea banii ca salariat al corporaţiei, pe un nume fictiv.

Dante îl plătise separat pe Losey ani la rând înainte de a intra într-o relaţie mai strânsă. Nu-l intimida reputaţia lui Losey, ghicise în el pe omul aflat într-o postură în care încerca să adune cât mai mulţi bani pentru anii bătrâneţii. Losey se implica în toate. Proteja comercianţii de droguri, primea bani de la clanul Clericuzio, ca să protejeze jocurile de noroc, folosise chiar şi forţa, silind pe unii vânzători cu amănuntul ceva mai influenţi să plătească o taxă suplimentara de protecţie.

Dante îşi pusese tot farmecul la bătaie ca să-i facă o impresie bună lui

Losey; umorul lui pervers şi răutăcios şi dispreţul faţă de principiile morale general acceptate îi plăcuseră lui Losey. Dante reacţiona extrem de bine la povestirile pătimaşe ale detectivului despre războiul dus împotriva negrilor care distrugeau civilizaţia occidentala. Dante nu avea prejudecăţi rasiale. Negrii nu aveau nici o influenţă asupra vieţii lui, iar dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat, i-ar fi eliminat fără milă.

Dante şi Losey aveau o înclinaţie comună. Amândoi erau preocupaţi de propria înfăţişare, amândoi aveau o tendinţa de dominaţie sexuală asupra femeilor. Nu atât ca erotism, cât ca expresie a puterii. începuseră să-şi petreacă timpul împreuna de fiecare dată când Dante venea pe Coasta de Vest. Luau cina împreună şi colindau cluburile de noapte. Dante nu îndrăznise niciodată să-l ducă la Vegas şi la Xanadu; de altfel, nici n-ar fi slujit scopului pe care-l urmărea.

Lui Dante îi plăcea să-i povestească lui Losey cum mai întâi curta femeile umil şi insistent, lăsându-se dominat de frumuseţea lor. Apoi cum îşi savura puterea, aducându-le în asemenea situaţii, încât erau nevoite să-i cedeze împotriva voinţei lor. Uşor dispreţuitor faţă de şiretlicul lui Dante, Losey istorisea cum, prin virilitatea lui, supunea femeile din prima clipă şi apoi le umilea.

Amândoi declarau că niciodată nu vor face sex cu o femeie care nu le răspundea la avansuri.

Amândoi erau de acord că Athena Aquitane ar fi fost o pradă de zile mari, dacă li se oferea vreodată şansa. Când băteau împreună cluburile din Los Angeles, ca să agate femei, îşi comparau impresiile şi râdeau de înfumuratele care îşi închipuiau că puteau merge până aproape de momentul culminant, ca apoi să refuze să cedeze. Uneori ele protestau prea vehement şi atunci Losey le prezenta insigna, avertizându-le că le va aresta pentru prostituţie. Cum multe dintre ele se mai ocupau şi cu aşa ceva din când în când, stratagema dădea rezultate.

Petreceau serile ca doi buni prieteni, la iniţiativa lui Dante.

Când nu istorisea povestiri cu „negrotei”, Losey încerca să clasifice prostituatele.

În primul rând, erau prostituatele sută la sută, care întindeau o mână după bani şi cu cealaltă te apucau de penis. Pe urmă erau cele care se simţeau atrase de un bărbat şi se culcau cu el la modul amical, ca a doua zi la despărţire să ceară un cec cu care să-şi achite o parte din chirie.

Existau şi prostituate care iubeau un bărbat, dar, în acelaşi timp, mai iubeau şi pe alţii, întreţinând relaţii pe termen lung, cu bijuterii făcute cadou în fiecare vacanţă, inclusiv de Ziua Muncii. Veneau la rând liberele profesioniste gen secretare cu program nouă-cinci, stewardese, vânzătoare din magazine de lux, care, după o masă la un restaurant select, te invitau la o cafea, apoi îţi făceau vânt în stradă fără să te lase să te atingi de ele nici măcar cu mâna. Acestea erau preferatele lor. Actul sexual cu ele era incitant, dramatic şi înlăcrimat, cu proteste şi rugăminţi şoptite de a avea răbdare, din care rezulta un act trupesc mai bun decât dragostea.

Într-o noapte, după ce luaseră cina la Le Chinois, restaurant din Veneţia, Dante îi propusese lui Losey să facă o plimbare pe stradă. Se aşezaseră pe o bancă şi priviseră trecătorii, fete frumoase pe patine cu rotile, proxeneţi de toate culorile adresându-le în gura mare îndemnuri ademenitoare, târfuliţe care vindeau tricouri cu inscripţii de neînţeles pentru cei doi bărbaţi. Călugări mendicanţi întinzând cutia după bani, grupuri de cântăreţi bărboşi cu chitare, familii cu aparate de fotografiat şi, oglindindu-i pe toţi, întinderea neagra a Pacificului, pe plajele căruia perechile se ascundeau pe sub pături, închipuindu-şi cf nimeni nu-i vedea împreunându-se.

— Aş putea băga la zdup pe oricare dintre ei, pentru un motiv plauzibil, spusese, râzând, Losey. Ce menajerie!

— Chiar şi pe fetişcanele alea drăguţe pe patine cu rotile? întrebase Dante.

— Pe ele le-aş închide pentru port de armă periculoasă: păsărică! răspunsese Losey.

— Nu văd prea mulţi cioroi, remarcase Dante.

Losey se întinsese pe plajă şi vorbise, imitând cu succes accentul celor din sud:

— Cred că am fost prea aspru cu fraţii mei de culoare. Cum spun întotdeauna liberalii, totul li se trage de la faptul că au fost sclavi. Dante aştepta să audă poanta. Losey îşi pusese palmele sub cap, lăsând să se vadă tocul armei de sub pulpana desfăcută a hainei, ca să-i descurajeze pe eventualii derbedei. Nimeni nu le acorda vreo atenţie, toţi îl mirosiseră că era poliţist, din clipa în care pusese piciorul pe trotuar. Sclavia, continuase Jim Losey. Ce demoralizant!

Pentru ei era o viaţă preau şoarâ, aşa că i-a făcut prea dependenţi. Libertatea s-a dovedit a fi prea dificilă. Pe plantaţii cineva avea grijă de ei, trei mese pe zi, casă gratis, haine, îngrijire medicala adecvată, pentru că reprezentau o proprietate valoroasă. Nu se îngrijeau nici de copiii lor. închipuie-ţi. Proprietarii de plantaţii le regulau fiicele, apoi le ofereau o slujbă pentru toată viaţa. Sigur că munceau, dar cântau tot timpul, deci de unde atâta trudă? Pun prinsoare că cinci albi puteau face munca a o suta de cioroi. Dante era amuzat. Oare Losey vorbea serios? Nu conta, îşi exprima un punct de vedere sufletesc, nu unul raţional; ceea ce spunea era principiul lui de bază.

Se simţeau bine, era o seară înmiresmata, lumea pe care o studiau le dădea sentimentul plăcut al siguranţei. Astfel de persoane nu prezentau niciodată un pericol pentru ei.

Apoi Dante spusese:

— Aş dori să-ţi fac o propunere cu adevărat importanta. Ce vrei să afli mai întâi, răsplata sau riscurile?

Losey îi zâmbise.

— Mai întâi răsplata, ca întotdeauna.

— Două sute de mii bani gheaţă drept acont. Peste un an, postul de şef al serviciului de pază la hotelul Xanadu. Cu o leafă de cinci ori mai mare decât primeşti acum. Cont de cheltuieli. Limuzină, casă, masa şi femei după pofta inimii. Vei putea verifica toate dansatoarele hotelului. Plus beneficii, cum obţii şi acum. în plus, nu mai rişti să apeşi tu pe trăgaci. 391

— Suna prea frumos, spusese Losey. Totuşi, cineva trebuie să fie împuşcat. Acesta-i riscul, adevărat?

— Pentru mine, răspunsese Dante. Eu voi apasă pe trăgaci.

— De ce nu eu? întrebase Losey. Am insigna şi mă pot servi de acoperirea legii.

— Pentru ca după aceea n-ai mai apuca să trăieşti nici şase luni, replicase Dante.

— Atunci ce trebuie să fac? întrebase Losey. Să-i gâdil fundul cu o pană? Dante îi explicase întreaga operaţiune. Losey fluierase în semn de admiraţie pentru o idee atât de inteligentă şi de îndrăzneaţă.

— De ce tocmai Pippi De Lena? întrebase el.

— Pentru că-i pe cale să ne trădeze, îl lămurise Dante. Losey tot nu părea prea convins. Era prima oara când ar fi comis o crima cu sânge rece. Dante hotărâse să-i mai ofere ceva. îţi aminteşti de sinuciderea lui Boz Skannet? întrebase el. A fost mâna lui Cross, nu în persoana, ci cu ajutorul unui anume Lia Vazzi.

— Cum arata? întrebase Losey. După ce Dante i-l descrisese pe Vazzi, Losey îşi dăduse seama că era chiar bărbatul care-l însoţea pe Skannet când îi oprise în holul hotelului. Unde-l pot găsi pe acest Vazzi? Dante chibzuise câteva momente. Era pe cale să facă un lucru care încălca singura lege cu adevărat sacra a Familiei. A lui Don. Dar trebuia să se descotorosească de Cross, or după moartea lui Pippi, avea toate motivele să se teama de Cross. Nu voi spune nimănui de unde am informaţia, îl liniştise Losey. Dante mai rămăsese o clipă pe gânduri, apoi spusese:

— Lia Vazzi locuieşte într-o cabana de vânătoare a Familiei, în munţii Sierra. Dar nu lua nici o măsură înainte de a termina cu Pippi.

— Bineînţeles, îl asigurase Losey. Oricum, avea de gând să procedeze după bunul lui plac. Deci primesc pe loc avansul de doua sute de mii, da?

— Da, răspunsese Dante.

— Grozav! se bucurase Losey. încă ceva. Dacă mă miros cei din clanul Clericuzio, să ştii că le spun tot.

— Nu-ţi face griji, îl liniştise prieteneşte Dante. Daca aflu că ai făcut aşa ceva, pe tine te ucid primul. Acum trebuie să punem la punct detaliile. Totul se petrecuse conform planului.

În clipa în care Dante trăsese cele şase gloanţe în Pippi De Lena, iar Pippi murmurase cuvintele „Santadio blestemat!”, pe Dante îl năpădise o bucurie cum nu mai trăise până atunci. 393

Capitolul 20, Pentru prima oară Lia Vazzi nesocotea cu bună ştiinţă ordinul şefului său, Cross De Lena.

Nu avea încotro. Detectivul Jim Losey venise din nou la cabana de vânătoare şi îi pusese întrebări legate de moartea lui Skannet. Lia negase că l-ar fi cunoscut pe Skannet şi susţinuse că se afla în holul hotelului din pură întâmplare. Losey îl bătuse pe umăr, apoi îl lovise uşor cu palma peste obraz.

— Bine, nemernicule, spusese el. Pun eu mâna pe tine.

În sinea lui, Lia îl condamnase la moarte pe Losey. Indiferent ce se va întâmpla – şi Lia ştia că viitorul lui era în pericol – va scăpa mai întâi de Losey. Insă trebuia să acţioneze cu atenţie. Familia Clericuzio avea reguli foarte stricte. Era interzis să te atingi de un poliţist.

Lia îşi aminti cum îl dusese pe Cross la întâlnirea cu Phil Sharkey, partenerul lui Losey, care se lăsase de meserie. Nu crezuse nici un moment că Sharkey îşi va ţine gura în schimbul celor cincizeci de mii pe care urma să-i primească după un timp. Acum era convins că Sharkey îl informase pe Losey despre întâlnire şi că probabil îl văzuse şi pe Vazzi aşteptând în maşină. Dacă aşa stăteau lucrurile, atunci el şi Cross se aflau în primejdie. în adâncul sufletului nu avea încredere în aprecierea lui Cross; poliţiştii erau la fel de solidari ca mafioţii. îşi aveau şi ei omerta lor.

Lia chema doi dintre soldaţii lui şi le ceru să-l ducă cu maşina de la cabana de vânătoare până la Santa Monica, la casa lui Phil Sharkey. Era convins că după o discuţie cu Sharkey va afla dacă acesta îl informase pe Losey despre vizita lui Cross. în împrejurimile casei nu se zărea nimeni, pe pajişte nu era decât maşina de tuns iarba, uitata acolo. Dar uşa garajului era deschisă şi înăuntru se vedea o maşină. Lia se duse pe aleea asfaltată şi, ajuns în faţa uşii, sună la sonerie. Continuă să ţină degetul apăsat pe buton. încercă clanţa, uşa nu era încuiată; nu avea de ales. Oare trebuia să intre sau să plece imediat? Şterse cu cravata amprentele de pe clanţa şi de pe sonerie. Apoi păşi în micul hol de la intrare şi strigă numele lui Sharkey. Nu primi nici un răspuns.

Lia umbla prin toată casa, cele doua dormitoare erau pustii; se uita prin debarale şi pe sub paturi. Se duse în salon, caută sub canapea şi printre perne. Apoi se duse în bucătărie şi se apropie de masa din curtea interioară: pe ea se găseau un vas cu lapte şi o farfurie de carton cu un sandviş mâncat pe jumătate, pâine albă cu maioneza uscată pe margini.

În bucătărie exista o uşă de scânduri maronie. Lia o deschise şi constată că ducea într-un subsol puţin adânc, cu numai doua trepte, un fel de cameră ceva mai joasă şi fără ferestre.

Coborî cele două trepte şi se uită în spatele unei grămezi de biciclete uzate. Deschise uşile uriaşe ale unui dulap. înăuntru se aflau o uniforma de poliţist, o pereche de pantofi negri şi butucănoşi, iar deasupra lor un chipiu de poliţist, împodobit cu fireturi. Atât şi nimic mai mult.

Se apropie de un cufăr aflat pe podea şi salta capacul. Era ciudat de uşor. Cufărul era plin cu paturi cenuşii împăturite cu grija.

Urcă din nou scările şi se opri în curtea interioară, cu ochii la ocean. Era riscant să îngropi un cadavru în nisip, aşadar, respinse ideea. Poate că cineva venise şi-l luase de acolo pe Sharkey. Dar un asasin nu şi-ar fi permis să fie văzut. în acelaşi timp, Sharkey nu era un om pe care să-l ucizi cu una, cu două. Prin urmare, îşi spuse el, daca tipul era mort, atunci trebuia să fie undeva în casă. Imediat se înapoie la subsol şi scoase toate paturile din cufăr. Bineînţeles, pe fundul cufărului apăru mai întâi un cap mare, apoi un trup slăbănog. în locul ochiului drept Skarkey avea o gaura, peste care se formase o crusta subţire de sânge închegat ca o moneda roşie. Pielea feţei, ca de ceară, din cauza intervalului mare scurs de la deces, era punctata cu pete de culoare închisă. în calitatea lui de profesionist, Lia ştia exact ce înseamnă acest lucru. Cineva de încredere se putuse apropia suficient de mult, încât sa poată trage drept în ochi; punctele erau urme de praf de puşcă. Cu mare grijă, împături cuverturile, acoperi din nou cadavrul cu ele şi ieşi din casa. Nu lăsase amprente, dar îşi dădea seama că avea pe haine fire din cuverturi. Trebuia să le distrugă în întregime. La fel şi pantofii. Ceru oamenilor săi să-l ducă înapoi la aeroport şi, în timp ce aştepta avionul cu care urma sa zboare până la Vegas, cumpără un schimb de haine, precum şi o pereche de pantofi noi din magazinul de pe aeroport. Cumpără şi un sac de voiaj, în care îşi puse vechiul rând de haine.

La Vegas luă o cameră la hotelul Xanadu şi lăsă un mesaj pentru Cross.

Apoi făcu un duş lung şi-şi puse hainele cele noi. Se aşeza să aştepte telefonul lui Cross.

Când Cross îl sună, Lia îl anunţă că urcă până la el. Luă cu el vechiul rând de haine şi primele cuvinte pe care i le adresă lui Cross fură următoarele:

— Ai economisit cincizeci de mii.

Cross îl privi zâmbind. Lia, de obicei atât de pedant la îmbrăcăminte, îşi cumpărase o cămaşă înflorată, pantaloni albaştri de pânză şi un bluzon subţire, tot albastru. Arăta ca un client al cazinourilor din lumea interlopă. Lia îi povesti despre Sharkey. încerca sa se scuze pentru iniţiativa sa, dar Cross nu-l luă în seamă.

— Eşti implicat la fel ca mine şi trebuie să te aperi. Dar ce dracu' înseamnă asta?

— E foarte simplu, răspunse Lia. Sharkey era singurul care putea confirma legătura între Losey şi Dante. Altfel, afirmaţia ta ar fi rămas o vorba în vânt Dante l-a convins pe Losey să-şi ucidă fostul coleg.

— Cum dracu' a putut Sharkey să fie atât de naiv? se miră Cross. Lia ridica din umeri.

— Şi-a închipuit că poate scoate bani şi de la Losey, dat fiind că, oricum, avea să primească de la tine cei cincizeci de mii. Bănuia că Losey joacă o partidă mare, din pricina sumei pe care i-ai oferit-o tu. La urma urmei, a fost poliţist vreme de douăzeci de ani, înţelegea astfel de lucruri. Nici o clipa nu şi-a imaginat că Losey, fostul lui coleg, îl va ucide. Nu ştia de ce e în stare Dante.

— Au întrecut măsura, spuse Cross.

— în astfel de situaţii nu-ţi permiţi un jucător în plus, continuă Lia. Trebuie să-ţi mărturisesc ca sunt surprins ca Dante a sesizat pericolul. Probabil că el l-a convins pe Losey, care altfel nu şi-ar fi lichidat un fost asociat. Fiecare om îşi are sentimentalismele lui.

— Aşa că, în prezent, Dante îl are pe detectiv la mână, spuse Cross. îl credeam mai tare pe Losey.

— Vorbeşti despre două categorii de creaturi total deosebite, îl atenţiona Lia. Losey e formidabil, Dante e nebun.

— Deci Dante ştie că eu am descoperit că el e vinovatul, conchise Cross.

— Ceea ce înseamnă că va trebui să acţionez foarte rapid, îl completă Lia.

Cross încuviinţa din cap.

— Trebuie să fie o împărtăşanie, spuse el. E necesar ca amândoi sa dispară. Lia râse.

— Crezi ca Don Clericuzio se va lăsa înşelat de aparenţe? întrebă el.

— Daca plănuim operaţiunea ca la carte, nimeni nu ne va putea acuza, spuse Cross.

În următoarele trei zile, Lia rămase alături de Cross, ca să pună la cale operaţiunea. între timp îşi arsese cu mâna lui hainele vechi în crematoriul 395 hotelului. Cross se antrena de unul singur la optsprezece găuri pe terenul de golf, însoţit numai de Lia, care conducea căruciorul de golf. Lia nu putea pricepe popularitatea acestui joc în rândul tuturor Familiilor. Pentru el era o aberaţie de neînţeles.

În noaptea celei de a treia zile se aşezară pe terasa apartamentului lui Cross. Cross aduse coniacul şi havanele. Amândoi priveau în jos la mulţimea de pe Strip.

— Oricât ar fi ei de deştepţi, moartea mea la scurt timp după uciderea tatălui meu îi va compromite pe Dante şi pe Don, spuse Cross. Cred că mai putem aştepta.

Lia pufai din trabuc.

— Nu prea mult. în prezent ei ştiu că ai vorbit cu Sharkey.

— Trebuie lichidaţi amândoi o dată, spuse Cross. Nu uita, e necesar să fie o împărtăşanie. Cadavrele nu trebuie descoperite.

— începi cu sfârşitul, îl dojeni Lia. Mai întâi, să ne asigurăm că-i putem ucide.

Cross oftă.

— Va fi foarte greu. Losey e un individ periculos şi prudent. Dante ştie să se lupte. Trebuie să-i izolăm undeva. Treaba se poate face în Los Angeles?

— Nu, răspunse Lia. Oraşul e teritoriul lui Losey. Aici e prea puternic. Va trebui să-l aranjăm la Vegas.

— Şi să încălcăm regulile, adaugă Cross.

— Daca e o împărtăşanie, atunci nimeni nu va şti unde au fost ucişi, spuse Lia. Oricum, încălcăm regulile, din moment ce omorâm un poliţist.

— Cred că ştiu cum să-i aduc pe amândoi la Vegas, vorbi Cross. îi explica lui Lia planul său.

— Va trebui să folosim o momeala mai mare, îi spuse Lia lui Cross. Să fim siguri că Dante şi Losey vor veni atunci când vom vrea noi. Cross mai bău un coniac.

— Bine, uite încă o momeală. îi spuse lui Lia la ce se gândise şi Lia încuviinţa din cap. Dispariţia lor va fi salvarea noastră, adauga Cross. Şi nimeni nu va ghici adevărul.

— Afara de Don Clericuzio, preciza Lia. El e singurul de care trebuie să ne temem.

CARTEA A OPTA împărtăşania

I

I

Capitolul 21

Din fericire, moartea lui Steve Stallings surveni abia după ce fusese filmata şi scena lui finala din Messalina. Reluarea filmărilor ar fi costat milioane de dolari.

Ultima scenă era una de lupta, care, de fapt, figura undeva în mijlocul filmului. La şaptezeci şi cinci de kilometri de Las Vegas, în plin deşert, fusese ridicat un oraş, reprezentând sediul armatelor persane care urma să fie nimicite de împăratul Claudius (Steve Stallings) şi de soţia lui, Messalina (Athena). La sfârşitul zilei, Steve Stallings se retrase în camera sa din hotelul orăşelului, îşi luase cocaină, băutură şi două femei care să-i ţină companie peste noapte. Avea de gând să-i înveţe minte pe toţi, era furios la culme. în primul rând, rolul lui fusese redus la un simplu personaj, în loc de erou principal. îşi dădea seama că începea să treacă pe planul al doilea, destinul inevitabil al celebrităţilor care înaintau în vârstă. în al doilea rând, pe timpul filmărilor Athena se purtase cu răceală, or el sperase la mai mult. în plus – şi era conştient că-i o copilărie – cu ocazia petrecerii de încheiere a filmărilor, când urma sa fie prezentat montajul preliminar, nu i se mai acordase atenţia cuvenită unei vedete, nu mai primise una dintre faimoasele vile ale hotelului Xanadu.

După atâţia ani de cinematografie, Steve Stallings ştia cum funcţionează structura puterii. Când fusese megastar, îşi putuse impune punctul de vedere faţă de oricine. Teoretic, directorul studioului era şeful, el aproba producerea unui film. Un producător renumit care aducea studioului „o idee” era tot un şef, el asambla elementele necesare – actori, regizor, scenarist – el supraveghea dezvoltarea scenariului şi tot el încasa bani de la persoane considerate producători asociaţi, dar care nu aveau nici o autoritate. în acest stadiu, producătorul era şeful.

Dar din momentul în care începeau filmările, regizorul prelua şefia. Cu condiţia să fie regizor de categoria A sau chiar un nume celebru, care să atragă publicul încă din primele săptămâni după lansare şi, totodată, să convingă vedetele să joace în filmul său.

Regizorul răspundea de film în totalitate. Totul trecea prin mâna lui.

Costume, muzică, decoruri, interpretarea actorilor. In acelaşi timp, sindicatul regizorilor era cel mai puternic din industria filmului. Nici un regizor de renume nu ar fi acceptat să înlocuiască un altul.

Dar oricât de puternici ar fi fost aceşti oameni, şi ei erau nevoiţi să se încline în faţa stelelor ecranului. Un regizor care avea două vedete într-un singur film se găsea în situaţia unui om călare pe doi cai sălbatici. Risca să-şi împrăştie fundul în cele patru zări.

Steve Stallings făcuse parte din această categorie de actori şi îşi dădea seama că în prezent nu mai era cel de odinioară.

Filmările din ziua aceea fuseseră deosebit de obositoare şi Steve Stallings simţea nevoia de odihnă. Făcu un duş, mânca o friptură mare şi, după ce sosiră cele două fete, talente de prin partea locului şi deloc urâte, le oferi cocaină şi şampanie. O dată în viaţă renunţă la orice prudenţa; în definitiv, ajunsese la apusul carierei şi nu mai era nevoie să-şi ia măsuri de precauţie. Aşadar, luă o doză zdravănă de cocaină.

Cele două fete purtau tricouri cu inscripţia ÎL PUPĂM ÎN FUND PE

STEVE STALLINGS, în semn de omagiu adus fundului său, admirat de fanii lui din întreaga lume, atât bărbaţi, cât şi femei. Fetele erau căzute în extaz şi abia după cocaină îşi scoaseră tricourile şi se cuibăriră lângă el. Asta îl mai înveseli puţin. Mai luă o priză de cocaină. Fetele îl mângâiară şi-i scoaseră şortul şi cămaşa. în timp ce ele îl pipăiau, Stallings se lăsă în voia închipuirilor, atingerea lor îi dădea o senzaţie de relaxare.

A doua zi, la petrecerea de încheiere a filmărilor, urma să-şi întâlnească toate fostele cuceriri. Se culcase cu Athena Aquitane, se culcase cu Claudia, care scrisese scenariul filmului, se culcase chiar şi cu Dita Tommey, cu mulţi ani în urmă, când încă nu era sigură de înclinaţiile ei sexuale. Se culcase cu soţia lui Bobby Bantz şi cu cea a lui Skippy Deere, deşi cea din urmă nu mai conta acum, fiindcă murise. De fiecare dată când mergea la un dineu, încerca un sentiment de împlinire privind în jur la toate acele femei aşezate cuminţi lângă soţii lor. Cu fiecare trăise clipe de intimitate.

Ceva îl trezi din visare. Una din fete îşi vârâse un deget în anusul lui, gest care-l enerva întotdeauna. Avea hemoroizi. Se ridică din pat şi mai priză puţină cocaină, apoi trase un gât zdravăn de şampanie, dar băutura îi căzu greu la stomac. îl năpădi o senzaţie de greaţă şi de ameţeală. Nu-şi mai dădea seama unde se află. 401

Dintr-o dată simţi o oboseala ca de plumb: picioarele i se muiară, paharul îi căzu din mână. Era uluit. Auzi ca prin vis ţipătul unei fete şi se enervă. Ultimul lucru pe care îl mai simţi fu un fulger care-i explodă în cap. Ce se întâmplase în continuare nu se putea datora decât unei combinaţii de răutate şi prostie. Una din fete ţipase pentru că Steve Stallings se prăbuşise peste ea în pat şi rămăsese înţepenit, cu gura căscată şi cu ochii larg deschişi; era atât de evident că murise, încât amândouă fetele intrară în panică, începând să urle ca din gură de şarpe. Ţipetele alarmară personalul hotelului şi o parte din oamenii care jucau în micul cazinou în care se găseau doar jackpoturi, o masă de zaruri şi alta mare şi rotundă pentru pocher. Toţi aceştia urcară treptele, alergând în direcţia din care veneau ţipetele.