Melcul Elysia…jumatate animal evolutia întoarsă pe dos de un melc…

20.06.2014

Crevetele pistolar (Alpheus ruber) – Sfidarea Evolutionismului

Crevetele (Alpheus ruber) este una dintre speciile de creveți mușcători din familia Alpheidae.

Se întâlnește în Marea Mediterană, Atlanticul de Nord-Est. Cel mai des îl găsim în crăpăturile din recifele stâncoase și nisip, orificiile spongierilor.

Aspectul

Este un crevete voluminos, având un cioc foarte scurt, partea proeminentă a carapacei care se proiectează între ochii animalului. Dotat cu antene lungi, unite. Prima pereche de picioare destinate mersului are un clește normal și unul mărit și modificat, iar cea de a doua pereche de membre are clești minusculi.

Acest crevete este de culoare roșie intensă, aproape strălucitoare. Mărimea variază de la 2,5 cm până la  3,5 cm.

Parcă ar fi un western: dueliştii stau faţă în faţă, cu armele încărcate şi gata să apese pe trăgaci. După ce trage primul luptător şi apoi se retrage, celălalt ţinteşte şi trage şi el. Dar, când crevetele-pistol se luptă, nici una nu se răneşte, deoarece ele păstrează întotdeauna între ele o distanţă suficient de mare pentru a fi în siguranţă. Cu toate acestea, aşa cum se afirmă în revista Der Spiegel, jeturile de apă pe care le împroaşcă creveta din cleştele din dreapta nu sunt întotdeauna inofensive. Pistolul cu apă este, de asemenea, folosit pentru a buimăci şi a ucide prada, care poate consta din viermi, crabi şi peştişori. Jetul de apă, produs de închiderea bruscă a cleştelui cu o forţă mare, este destul de puternic ca să facă ţăndări un perete de sticlă al unui acvariu. Dacă creveta-pistol îşi pierde cleştele, micul „pistolar“ devine stângaci, cleştele lui stâng transformându-se într-un nou pistol, în timp ce fostului braţ trăgător îi creşte un nou cleşte.

Puterea sa sunt cleștii. În momentul în care își pocnește cleștii produce un zgomot mai mare decât un bum sonic. Pocnitura crează însă și o bulă a cărei temperatură este aproape tot atât de fierbinte ca și soarele 4726,85 grade Celsius. Evolutia nu poate creea asa ceva, avem in faţa o creatura dotată cu inteligenta. Acest mic ,,pistolar” este o dovada a Planului Inteligent a Creatorului.

20.06.2014

Bottom of Form

UN CRANIU DEMONSTREAZĂ EXISTENŢA UNEI SINGURE SPECII UMANE

Un craniu demonstrează existenţa unei singure specii umane

Studierea celei mai recente descoperiri arheologice, un craniu de om din Georgia, pare să indice faptul că îndepărtaţii strămoşi ai omului aparţineau unei singure specii, provocând cercetătorii să modifice ceea ce credeau despre teoria evoluţionistă a omului, din primate

Studierea celei mai recente descoperiri arheologice, un craniu de om din Georgia, pare să indice faptul că îndepărtaţii strămoşi ai omului aparţineau unei singure specii, provocând cercetătorii să modifice ceea ce credeau despre teoria evoluţionistă a omului, din primate.

Diversele linii genetice la care se referă paleobiologia, precum Homo habilis, Homo rudolfensis şi Homo erectus, nu difereau de fapt, potrivit autorilor acestui studiu, decât prin aspectul lor fizic.

Fosilele din Dmanisi şi diversele lor caracteristici morfologice au fost comparate între ele şi cu cele ale altor fosile de hominizi găsite în Africa şi cu altele descoperite în Asia şi în Europa. Concluzia a fost că variaţiile nu sunt semnificative.

06.06.2014

Din lucrarea “Zece greseli ale lui Darwin”

Darwin, cautand sa demonstreze aparitia spontana a vietii, a pornit de la premisa simplitatii alcatuirii unei bacterii care in anumite conditii de mediu s-ar fi constituit din amino-acizi. Ce nu stia el era faptul ca:

“bacteriile contin mecanisme moleculare complexe, fiecare bacterie fiind mult mai sofisticată decât o uzină auto cu roboţi industriali şi un centru de comandă complex.
Un sistem funcţional care ar fi, evident, o celulă – o structură de o complexitate fantastică. Chiar şi cea mai primitivă celulă este un sistem extrem de complex.
Sir Fred Hoyle, fost astronom şi matematician britanic decorat de Regina Marii Britanii pentru realizările sale, a comentat experimentul Miller-Urey: „Elementele constructive ale proteinelor se pot produce prin mijloace naturale. Însă asta este departe de a dovedi că aşa a apărut viaţa. Nimeni nu a arătat că prin această metodă s-ar putea obţine structurile corecte de amino-acizi, de pildă ordonarea enzimelor...”
“Să ne imaginăm un cimitir de vechituri în care se află, disparate şi amestecate, toate piesele unui avion Boeing 747. Vine o pală de vânt. Care sunt şansele ca acel vânt să ordoneze toate acele piese şi bucăţele într-un Boeing 747, funcţional şi gata de zbor? Atât de mici, încât sunt neglijabile, chiar dacă am avea o tornadă care să treacă printr-un număr infinit de cimitire de piese.” (The Intelligent Universe, 1983, pag. 18-19).

Biologul Jonathan Wells şi matematicianul William Dembski: “cele mai simple forme de viaţă pe care le ştim, celulele procariote (cum ar fi bacteriile, care nu au un nucleu) sunt şi ele însele extrem de complexe. . . Nu există nici o dovadă a unor forme de viaţă mai timpurii şi mai primitive, din care să fi evoluat procariotele.”

Autorii descriu elementele comune dpv al complexitatii intre celulele eucariote (cele mai compexe) si procariotele (cele mai simple):
Procesarea, stocarea şi accesarea informaţiei.
Limbaje artificiale şi sisteme de decodare a lor.
Dispozitive de detecţia, corecţia şi verificarea erorilor, pentru comenzi de calitate.
Tehnologie digitală de inserare de date.
Sisteme de transport şi distribuţie.
Sistem de adresare automată în funcţie de amplasare.
Procese de asamblare care folosesc construcţii prefabricate şi modulare.
Instalaţii de producţie robotizată auto-reproductive.
Vedem astfel că celulele sunt mult mai complexe şi mai sofisticate decât îşi închipuia Darwin. Cum ar fi putut pura întâmplare să producă acestea, când ingineria omului nu le poate produce? De fapt, nici măcar un fir de păr uman nu a putut fi reprodus în laborator.
Pe vremea lui Darwin, cercetătorii nu ştiau ce fel sau ce cantitate de informaţii se află în celulă. Darwin a presupus că ar fi vorba de informaţii elementare– câteva instrucţiuni care să-i spună celulei cum să funcţioneze.
Întrucât credea în simplitatea informaţiilor celulare, el a venit cu o teorie numită „pangeneză”, teorie potrivit căreia nişte modificări uriaşe răsăreau din celule la întâmplare – lucru care s-a dovedit ulterior a fi complet fals.