Ministerul educaţiei şi cercetării

DICȚIONAR

a se chivernisi, vb. - a organiza, a conduce, a face economii, a ago­nisi; a ajunge la o situaţie materială bună

cârpaci, s. m. - meseriaş care face lucruri de proastă calitate; a cârpi, a pune petice

precupeaţă, s. f. - persoană care cumpără de la producător marfa pe care o vinde apoi cu preţ mai ridicat în piaţă sau pe străzile oraşului

şatra, s.f. - în text cu sensul de tarabă

de căpetenie, loc. adj. - esenţial, important

minorit, s. m. - călugăr/ călugăriţă din ordinul franciscan

florin, s. m. - monedă din aur sau din argint cu circulaţie în Ţările Române, în secolul al XlX-lea

creiţar, s. m. - monedă de argint sau de aramă cu circulaţie în Germania, Austro-Ungaria, Bucovina etc, în secolul al XlX-lea staroste, s. m. - conducător al unei bresle sau comunităţi de meseriaşi calfă, s. f. - lucrător calificat după o perioadă de ucenicie, ucenic

Concepte operaţionale

Roman - Afara este un roman obiectiv, cu elemente de mono­grafie a mediului social, dar şi de analiză psihologică şi morală. încer­carea de surprindere a vieţii colec­tivităţii aminteşte de faptul că romanul descinde din epopee şi că o caracteristică a acestuia o consti­tuie faptul că este forma epică în proză deschisă „modificărilor de structură şi îmbogăţirilor de conţinut" {Dicţionar de termeni literari), ceea ce în cazul romanului Afara înseamnă amestecul de tablouri sociale şi de pasiuni umane. Ca orice roman adevărat, Mara ambi­ţionează să cuprindă lumea/ indi­vidul în toată complexitatea lor şi de aceea se poate vorbi de existenţa mai multor planuri şi personaje, dar şi de existenţa unor conflicte numeroase care dau impresia de structură complexă.

Realism - romanul Mara sur­prinde lumea târgurilor ardeleneşti, cu ajutorul observaţiei sociale şi morale, a detaliului semnificativ, a unor personaje specifice acestei lumi. Specific viziunii realiste a romanului este obiectivitatea relatării, construirea personajelor în relaţie cu mecliul în care acestea trăiesc, lumea de precupeţi şi de meşteşugari, cu problemele de con­vieţuire religioasă pe care o pre­supune existenţa mai multor etnii.

Pe de altă parte sunt prezente în acest roman situaţii/ forme narative marcate de tradiţie şi stereotipie pre­cum tema banului/ sau tema/ motivul văduvei, al femeii voluntare.

Oralitatea textului este marcată de caracteristici care constau din prezenţa unor cuvinte, expresii, zicători populare, a unor propoziţii exclamative sau de schimbări de persoane gramaticale ale vorbirii, din forme ale vorbirii familiare.

1. Textul se constituie în esenţă într-o prezentare a personajului
Mara. Este surprinsă condiţia ei de văduvă cu doi copii care a
rămas cu ceva avere după moartea soţului, dar care, mai ales,
are voinţa de a munci şi de a face din copiii ei oameni aşezaţi la
casa lor şi respectaţi în comunitate.

Scrie într-un enunţ cât mai simplu despre ce e vorba în frag­mentul dat mai sus.

2. 
   Identifică cel puţin trei personaje din textul dat, scriind în drep­tul fiecăruia câte o caracteristică.
   
3. 
   Extrageţi din capitol doi indici spaţiali care fixează desfăşurarea acţiunii. Discutaţi despre raportul dintre ficţiune şi realitate, aşa cum se conturează el în textul dat. Veţi avea în vedere:
   

• 
  indicii din realitatea obiectivă;
  
• 
  modificările aduse de viziunea autorului.
  

Cine descrie/ povesteşte

1. Alege dintre următoarele instanţe narative/ de comunicare pe cea

care ţi se pare caracteristică primului capitol din romanul Mara:

• 
  narator/ povestitor obiectiv care se confundă cu autorul (narator auctorial);
  
• 
  un povestitor înlocuit uneori în relatare de către un personaj;
  
• 
  narator auctorial a cărui voce se confundă uneori voit cu cea a personajului Mara, creându-se astfel un fel de empatie a citi­torului faţă de personaj.
  

2. Selectaţi un fragment care să vă ajute în legătură cu alegerea
făcută. Discutaţi fragmentul ales şi observaţi care sunt
mijloacele prin care se identifică instanţa care narează.

Ce se descrie/ se povesteşte

1. 
   Fixaţi, prin discuţii între voi, tema capitolului de mai sus, ştiind faptul că tema unei opere poate fi văzută ca un aspect/ expresie foarte generală, sintetică a realităţii, cuprinzând un număr de ele­mente şi motive care pot apărea în mai multe opere, având în fiecare dintre acestea o interpretare particulară. De exemplu, tema banilor care dezumanizează, tema timpului etc.
   
2. 
   Identifică în scris două motive literare prezente în fragmentul de mai sus. Ai în vedere faptul că motivul literar este o unitate mi­nimală şi tipică, purtătoarea unei semnificaţii a structurii textu­lui. El poate fi un cuvânt concret care desemnează o anume si­tuaţie semnificativă, cu valoare simbolică, mai multe asemenea situaţii concretizând tema generală a operei (în fragmentul de mai sus motivul copiilor sărăcuţi ar putea fi un exemplu) sau poate fi şi un cuvânt care exprimă o situaţie abstractă. Unele motive sunt recunoscute de tradiţia literară: motivul văduvei cu copii, de exemplu. Motivul reprezintă „actualizarea, particu­larizarea" unei teme. (Dicţionar de termeni literari)
   
3. 
   Identifică şi rescrie din text fragmentul în care este prezentat pentru prima oară personajul Mara.
   
4. 
   Extrage, din text, pasajul care descrie locurile văzute de la mă­năstirea Măria Radna.
   

Narator/ instanţe narative - în romanul Mara naratorul este unul de tip obiectiv (narator auctorial), deşi, specific stilului popular, se instituie, uneori, şi o relaţie apropiată, de complicitate, între narator şi perso­najul Mara, între narator şi cititor.

Secvenţă epică - o secvenţă epică din fragmentele date poate fi considerată momentul traversării Mureşului de către Persida şi Trică în care întâlnim o succesiune de scene (cea de la mănăstire, coborârea pe râu, scena dintre Mara şi maica Aegidia, de la pag. 51) care au o anumită indepen­denţă şi caracter unitar.

Scenă - un moment, o întâm­plare dintr-o operă epică. Mai multe scene pot alcătui o secvenţă.

în cazul romanului Mara o scenă poate fi considerată momen­tul înfruntării dintre Trică şi Costi, din capitolul Maica Aegidia, de la pag. 49.

Situaţie de comunicare/ ele­mente ale situaţiei de comuni­care (emiţător, receptor, cod, canal, context) realitate concretă, de­monstrativă, în care fiecare dintre factorii comunicării se manifestă specific.

Viziune. Modalităţi ale descrierii şi ale naraţiunii

In romanul Mara, Slavici ne propune o viziune realistă asupra lumii. Reprezentările acestei viziuni duc la crearea unui ima­ginar al lumii ardeleneşti a sfârşitului de secol al XlX-lea în care se amestecă etnii, religii, personaje voluntare şi caractere puternice, conflicte în care datoria şi pasiunea se înfruntă. Este o lume privită, aşadar, dintr-o perspectivă etică, complicată însă cu o privire asupra vieţii interioare a personajelor care-şi asumă uneori înfruntarea destinelor prestabilite, ceea ce generează sentimente de vinovăţie.

Amestecul de naraţiune şi descriere asociată cu fragmente de monolog, schimbarea frecventă a registrului verbal, prezenţa adjectivelor caracterizante, fac din fragmentul studiat un text dinamic şi variat ca mijloace de realizare.

1. Reciteşte fraza de la începutul textului şi extrage adjectivele

care se referă la personajul Mara.

Pecizează ce tip de portret (fizic, moral, psihologic etc.) se

realizează în acest fragment descriptiv.

Numeşte şi alte elemente specifice expoziţiunii prezente în text.

2. Identifică verbele din următorul fragment şi interpretează
prezenţa lor în raport cu temperamentul/ caracterul personajului:

Umblă Mara prin lume, aleargă sprintenă, se târguieşte şi se ceartă cu oamenii, se mai ia şi de cap câteodată, plânge şi se plânge c-a rămas văduvă, şi apoi se uită împregiur să-şi vadă copiii şi iar râde.

3. Mara trăieşte într-un mediu în care sunt prezente mai multe

etnii şi religii.

Cum explici faptul că, deşi Mara este creştină, se duce totuşi şi se închină la mănăstirea minoriţilor?

Identifică, în text, fragmentul în care este surprinsă atitudinea Marei faţă de religia minoriţilor şi motivul prezenţei ei acolo.

4. 
   Ce semnificaţie acorzi următoarei reflecţii a naratorului cu privire la Mara: Şi chiar Mara să fii, te moi când simţi că e bine să fii om în lumea aceasta, să alergi de dimineaţă până seara şi să ştii că n-o faci degeaba.
   
5. 
   Ce însuşire a personajului Mara exprimă construcţia vinde ce poate şi cumpără ce găseşte?
   

Portretul moral al Marei

1. Reciteşte fragmentul de mai jos şi alege dintre următoarele însuşiri morale pe cea care ţi se pare mai potrivită pentru Mara:

• 
  spirit de economie;
  
• 
  avariţie;
  
• 
  caracter nehotărât.
  

A şi făcut Mara ce-a făcut, şi maica Aegidia, econoama, i-a făgăduit că-i va lua copila şi pentru numai 60 de florini pe an, căci e văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei. Au trecut însă doi ani de atunci, Persida împlinise nouă ani, şi Mara nu se putea hotărî să dea atâta bănet - pentru nimic. Ar fi putut să dea; avea de unde; asta ea însăşi o ştia mai bine decât orişicine; dar n-o ierta firea să rupă din nici unul dintre cei trei ciorapi.

Aminteşte-ţi că:

• 
  genul epic este o formă specifică de organizare a literaturii/ ficţiunii literare;
  
• 
  există un narator, altul decât per­soana scriitorului, obiectiv în cea mai mare parte, deşi uneori se insti­tuie un soi de complicitate ironică cu personajele, iar alteori naratorul este chiar un personaj;
  

- comunicarea artistică/ transmiterea
unor sensuri/ în genul epic este
mediată de prezenţa naraţiunii şi a
personajelor, naraţiunea fiind reali­
zată de regulă la persoana a lll-a;
sunt prezente şi pasaje descriptive;

- specific naraţiunii sunt indici ai

spaţiului şi indici ai temporalităţii
asociaţi acţiunii;

-personajele sunt prezentate în con­flicte mai mult sau mai puţin evi­dente, de natură socială, morală,sau psihologică.

2. 
   Motivează intenţia Marei de a o da pe fiica sa, Persida, la maici pentru educaţie.
   
3. 
   Precizează care este decizia Marei în ceea ce-1 priveşte pe Trică?
   
4. 
   Realizează o caracterizare succintă (circa 10 rânduri) a Marei, aşa cum se dezvăluie din următorul fragment (gesturi, atitu­dini, gânduri): Apoi, după ce a mai băut şi o ulcică de apă bună, ea scoate săculeţul, ca să facă socoteala. Niciodată ea n-o face numai pentru ziua trecută, ci pentru toată viaţa. Scăzând dobânda din capete, ea pune la o parte banii pentru ziua de mâne, se duce la căpătâiul patului şi aduce cei trei cio­rapi: unul pentru zile de bătrâneţe, şi pentru înmormântare, altul pentru Persida şi al treilea pentru Trică. Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună şi măcar numai câte un creiţar în fiecare din cei trei ciorapi; mai bucuros se împrumută pentru ziua de mâne. Când poate să pună florinul, ea-l sărută, apoi rămâne aşa, singură, cu banii întinşi pe masă, stă pe gânduri şi începe în cele din urmă să plângă.
   
5. 
   Exprimaţi opinia cu privire la semnificaţia următoarei con­strucţii: Oameni de dai Doamne, numai din copii răi se fac.
   

Portretul copiilor

1. Discutaţi despre sensul următorului fragment: Mai sunt şi
zdrenţăroşi şi desculţi şi nepeptănaţi şi nespălaţi şi obraznici,
sărăcuţii mamei; dar tot cam aşa e şi ea însăşi; cum altfel ar
putea fi o văduvă săracă? Cum ar putea fi copiii săraci, care
îşi petrec viaţa în târg, printre picioarele oamenilor?

Sunt copiii Marei într-adevăr săraci sau sărăcia lor se referă la altceva?

2. Dă o explicaţie pentru următorul comentariu al naratorului,
observând şi faptul că uneori limbajul său pare a se confunda
cu cel al personajului: Sunt săraci, sărăcuţii că n-au tată; e
săracă şi ea, c-a rămas văduvă cu doi copii; cui, Doamne, ar
putea să-i lase când se duce la târg? Cum, când e atât de bine
să-i vezi?!

Ai în vedere faptul că înaintea acestui comentariu al nara­torului, apare în text următorul pasaj: De aceea se închină Mara şi în faţa icoanei, apoi îşi ia copilaşii, pe care totdeau­na îi poartă după dânsa, îi dă puţin înainte şi le zice: „Inchi-naţi-vă şi voi, sărăcuţii mamei!"

^{LIMBĂ ȘI COMUNICARE}

Rolul elementelor arhaice şi regionale în interpretarea mesajelor scrise şi orale

1. Următoarele cuvinte şi construcţii aparţin limbii populare şi au rolul de a particulariza stilul/ limba­
jul romanului Mara: să ţie, li-au mai rămas, viuţa, muma, arânda (podului) Murăş, împregiur,
preuteasă, s-ar fi încumătat, să rumpă, să vie, ca-n aievea.

Scrie forma literară a cuvintelor de mai sus.

Identifică în lista de cuvinte un diminutiv şi un arhaism fonetic.

2. 
   Scrie câte un sinonim pentru fiecare dintre cuvintele şi expresiile următoare: îi râde inima, staroste, calfa, a trece cu vedere, psalmi, litanii.
   
3. 
   Precizează sensul verbului a fi din fraza: Nu-i vorbă, Bârzovan, răposatul, era când a fost mai mult cârpaci decât cizmar.
   
4. 
   Identifică trei contexte în care apare expresia sărăcuţii mamei. Precizează pentru fiecare situaţie cine este cel care o rosteşte.
   

Identifică, în text, alte două construcţii exclamative cu referire la cei doi copii ai Marei.

5. O sintagmă folosită de narator pentru a exprima ideea de moment bun pentru negustorie este acum

e secerişul Marei. Se exprimă astfel, metaforic, ideea că sunt momente în care Mara vinde tot ce
aduce la mănăstirea Măria Radna sau la podul de peste Mureş.

Scrie două enunţuri în care să foloseşti această expresie.

6. 
   încearcă, prin discuţii cu colegii tăi, să clarifici sensul expresiei a ţine banii la ciorap.
   
7. 
   Dat fiind că sunt texte ficţionale, fragmentele din romanul Mara ilustrează o situaţie de comunicare caracterizată printr-o accentuare/ prezenţă a factorului emoţional/ expresiv. Indică trei mijloace prin care se realizează această funcţie a comunicării. Reaminteşte-ţi alte funcţii ale comunicării şi explică-le rolul.
   

EVALUAREA CURENTĂ APLICAȚII

1. Reciteşte fragmentul de mai jos şi redactează un text de 10-15 rânduri având în vedere:

• 
  perspectiva narativă (cine povesteşte);
  
• 
  modul de expunere folosit;
  
• 
  despre ce este vorba în fragment;
  
• 
  particularităţi ale stilului.
  

„Hm" zise Mara, încreţindu-şi sprâncenele, şi începu să facă în gândul ei socoteala cam câţi oameni vor fi trecând înfieştecare an peste podul de pe Murăş. Nimeni în lumea aceasta n-ar fi putut să facă socoteala aceasta mai bine decât dânsa, care atâta timp a stat pe ţărmurii Murăşului. Ce-arfifost adecă dacă ar fi luat din ciorapul Persidei arânda podului? Putea să dea mai mult decât alţii, fiindcă nu voia să câştige decât cei 60 florini şi încă ceva pe deasupra. Apoi mai câştiga şi dreptul de a-şipune masa şi coşurile la capătul podului, pe unde trecea toată lumea. "

2. Următorul fragment se constituie într-un fel de „concluzie narativă" a primului capitol din romanul Mara:

S-ar putea oare să fii văduvă săracă, să-ţi vezi fata preutesă, feciorul staroste în breasla cojo­carilor şi inima să nu ţi se moaie?7

Că lucrurile ar putea să vie şi altfel, asta Mara nu putea s-o creadă când vedea ca-n aievea cum atât de bine au să iasă odată toate.

Scrie un text de minimum 10 rânduri, despre „filosofia de viaţă" a personajului care se desprinde din acest pasaj.

3. 
   Identifică succesiunea de paragrafe/ scene/ momente ale capitolului, precizând caracterul predomi­nant descriptiv, narativ, dialogat sau monologic al fiecărei secvenţe/ scene. Precizează tema/ ideea prezentă în fiecare moment.
   
4. 
   Explică, oral, titlul capitolului.
   

Dacă primul capitol al romanului dădea impresia de oare­care echilibru între descriere şi naraţiune, prezenţa impor­tantă a secvenţelor descriptive fiind motivată de caracterul expozitiv, în fragmentul care urmează, selectat din capitolul al II-lea, naraţiunea domină ca mod de expunere. Se relatează astfel sub forma unui nucleu narativ înfruntarea dintre Trică şi Costi şi plecarea Persidei de la mănăstire pen­tru a-1 pedepsi pe Costi Balcovici, cel pe care învăţătorul Blăguţă 1-a pus să supravegheze clasa de elevi.

MARA

(fragment)

II. Maica Aegidia

de Ioan Slavici

Puncte de reper

1. Tendinţa de a fixa dintr-o perspec­tivă mai degrabă calendaristică (potrivit cu ritmul anotimpurilor) acţiunea din text se poate inter­preta ca o influenţă a viziunii populare. în realism, cronologia şi precizia evenimentelor joacă un rol important în ceea ce priveşte indicii temporalităţii.
2. Trică se dovedeşte a fi, într-adevăr, un copil cu simţul dreptăţii şi al demnităţii.

Intr-o frumoasă zi de primăvară d. învăţător Blăguţă a venit mai târziu decât de obicei la şcoală. Ii plăcea mult să pescuiască, se topiseră cam iute zăpezile, Murăşul se umflase şi apa era tulbure, cum e mai bună pentru pescuit. Şi era lucru ştiut că, în lipsa d-lui Blăguţă, Costi Balcovici e acela care pune mâna pe nuia, ca să ţie buna rânduială - nu pentru c-arfifost cel mai mare dintre şcolari, dar învăţa bine şi era băiatul turtelarului din Radna.

Una e însă Blăguţă şi alta Costi, deşi era băiat de turtelar. In faţa d-lui Blăguţă, Trică stetea smirna, iar cu Costi se bătuse ade­seori în piaţă, în zilele cele bune, când nu era singur, ci săreau amândoi, cu Sida, în capul lui, şi rar scăpa Costi cu faţa curată, fiindcă Sida avea gheare ca pisica şi ar fi sărit şi în foc pentru frăţiorul ei.

Tocmai de aceea, poate, Costi era foarte aspru faţă cu Trică, pe care îl ştia acum singur.

- Trică — strigă el răstit — stai frumos!

Trică se ridică îndrăzneţ în picioare: i se făcuse o nedreptate.

• 
  Şezi! strigă Costi.
  
• 
  Dacă vreau şed; dacă vreau stau, răspunse Trică. Cine eşti tu ca să-mi porunceşti mie?!
  

Ceilalţi şcolari începură să râdă cu gurile întinse până spre urechi, căci copiii sunt oameni şi ei şi se simt mulţumiţi când văd umilirea celor ce prea se înalţă. Dar Costi, pui de om şi el, nu voia să fie umilit.

- Afară! - strigă el dăscăleşte - în genunchi! Şi, rostind porun­
ca, se şi duse ca să-l apuce pe Trică.

Trică, cu vreo trei ani mai mic decât Costi, nu se simţea destoinic să ţie piept cu acesta: cu cât mai mic era însă omul cu atât mai mare îi era hotărârea, şi el ştia să muşce, să zgârâie şi să dea cu picioarele, ceea ce pe Costi îl umplea cu atât mai vârtos de mânie, cu cât ceilalţi şcolari se ridicaseră pe bănci şi râdeau cu hohote de câte ori Trică îl nimerea bine. Astfel învingerea nu putea

3. Înfruntarea de către Trică a lui Costi nu este doar o problemă de competiţie între copii, de mai veche rivalitate, ci şi de statut social, Costi fiind băiat de turtelar.

4. Suferinţa loviturilor primite de Trică se exprimă abia când este singur, abia acum [...] începu să şteargă din când în când câte o lacrimă şi se îndreaptă către pod unde se află Mara. Dar Trică îşi redesco­peră cu această ocazia condiţia de copil fără tată. De aceea va decide să o caute mai degrabă pe Persida şi să i se plângă ei şi nu Marei.

5. Solidaritatea dintre cei doi copii se va dovedi impresionantă, mai ales prin hotărârea bruscă a Persidei de a pleca din mănăstire şi de a-l pedepsi pe Costi. Gestul ei va stârni o mică furtună în viaţa comunităţii şi a mănăstirii, ilus­trând caracterul voluntar, puternic, al Persidei, care nu este, de fapt, decât o Mara în devenire.
să fie decât a lui Trică: bătaie, ce-i drept, a mâncat, părul i s-a cam rărit, gâtul îi era zgâriat, dar din bancă tot n-a ieşit şi în genunchi nu l-a pus decât d. Blăguţă, care ţinea ca autoritatea lui Costi să rămână întreagă.

Ieşind din şcoală, Trică a luat-o, ca de obicei, drept spre pod, unde mumă-sa aduna creiţarii şi îşi vindea mărfurile. Cât s-a bătut cu Costi şi cât a stat în genunchi, o singură lacrimă nu i se ivise în ochi; abia acum, după ce se văzu singur, începu să şteargă din când în când câte o lacrimă. Ah! cum ar fi voit să-l poată muşca pe Costi, încât urma dinţilor să-i rămână toată viaţa! Costi era însă mai tare decât dânsul.

„O să-i spui eu mamei — îşi zise băiatul — şi o să trecă el pe la pod!" Când însă vorba era s-o facă, el n-o putea. Degeaba i-arfi spus: o făcea să se plângă, ca alte daţi, că e văduvă şi că toţi îşi bat joc de copiii ei, fiindcă n-au tată, ca să-i ocrotească.

„Ah! — zise el suspinând — de ce nu mai e Sida aici?!"

Da! singură ea putea să ştie ce va să zică a fi bătut de Costi.

El se strecură fără de veste pe lângă un car peste pod, apoi, tre­cut o dată pe celălalt ţărmure, se duse ca din puşcă la mănăstirea de călugăriţe, trase clopoţelul de la intrare şi spuse, după ce i se deschise, că mumă-sa l-a trimis să-i aducă soru-si ceva.

La călugăriţele din Lipova nu puteai să vorbeşti cu orişicine şi orişicând şi despre orişice. Sidi nu era însă oricine, şi maica Aegidia cea aspră, fiind totodată şi înţeleaptă, ţinea să nu răscoale întreaga mănăstire, ceea ar fi făcut dacă ar fi oprit pe Sidi, care începuse să se vaite când i s-a spus că acum, asupra mesei, nu poate să-şi vadă fratele. Astfel Trică n-a avut să aştepte mult.

• 
  Ce e?! întrebă ea răstită.
  
• 
  Uite — zise el încet, ca să nu audă şi sora Marta, care se afla în iatacul de alături — Costi m-a bătut.
  

• 
  Te-a bătut el pe tine, şi tu, prostule, te-ai lăsat să te bată!
  
• 
  Dacă el e mai tare!
  

Persida rămase câtva timp pe gânduri, cu răsuflarea oprită şi cu ochii ţintă la un colţ.

-Haide!... zise apoi şi îl apucă de braţ, ca să-l ducă spre ieşire, unde cheia era în uşă.

— Sidi, Sidi! strigă sora Marta, şi ea speriată şi plecă s-o oprească.

- Haide! grăi Persida mai tare. Ea n-are voie să iasă după noi!
Ieşind apoi în stradă, ei o luară spre pod.

Da! Insă dincolo era Mara, şi ea n-avea să-i vadă, nici să-i ştie.

Pe ţărmurile despre Lipova, de la pod la deal, e Sărăria, o mare şură de scânduri, în care se adună sarea adusă pe luntri de la ocnele Ulioara, ca să fie vândută pentru satele de dimpregiur. In faţa Sărăriei sunt vara-iarna, ziua-noaptea, o mulţime de care, iar din sus de Sărărie e şirul de mori plutitoare de-a lungul ţărmului. Persida şi Trică se strecurară printre care, ocoliră Sărăria şi înain­tară spre mori. De câte ori, vara, au trecut ei Murăşul pe luntrită de la vreo moară!

Acum însă nu era vară, ci primăvară, şi Murăşul era lat, foarte lat, tulbure-gălbui şi plin de spumă şi de vuitori. Morile, care alte daţi se aflau în apropierea ţărmului, de care erau legate printr-o podişcă, acum rămăseseră departe spre mijlocul râului, de unde abia li se auzeau tocăniturile monotone. Cum să ajungă ei acolo, ca să roage pe vreuna dintre calfele de morar să-i trecă?!