Ministerul educaţiei şi cercetării
Yüklə 1,91 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Casa părintească 1.
- DINCOLO DE TEXT
- FAMILIA TEXTE AUXILIARE 1. Mesele în familie a. Cina
- Dilema)
- 2. Conflicte între generaţii. Mentalităţi. Chipul tatălui
- Titanic vals) EXERCIȚII
- 3. Familia în texte nonficţionale a. Familia în Codul familiei Art 1.
Concepte operaţionale Memorialistică - gen de scriere care presupune „consemnarea retrospectivă a unor împrejurări şi evenimente" trăite de autor sau la care acesta a fost martor. Ficpune şi realitate - Textul lui Lucian Blaga aparţine realităţii obiective, relatând evenimente care s-au petrecut în realitate. Fiinţele la care face trimitere Blaga au avut o existenţă reală, ce poate fi verificată cu documente, determinată cronologic. De aceea ele sunt persoane şi nu personaje. Totuşi prezentarea nu este strict obiectivă, apar elemente ale limbajului care subiectivizează textul şi au darul de a emoţiona cititorul. Unele evenimente sunt astfel evocate, nu relatate. fabulos, adj. - fantastic, ireal, depăşind imaginaţia echivoc, adj. - care se poate interpreta în mai multe feluri, cu mai multe înţelesuri, ambiguu embrionar, adj. - la începutul existenţei; în germene canicular, adj. - dogoritor, torid, foarte cald zlot, s. m. - unitate monetară a Poloniei; monedă de argint care a circulat în secolul al XlX-lea în ţările din Europa centrală şi estică maşină de îmblătit maşină de batere a cerealelor în vederea alegerii bobului fumuri, s. n. - în text cu sensul de case, familii cuprins, adj. - în text cu sensul de înconjurat, preocupat magie, adj. - procedeu/ procedee de invocare a forţelor supranaturale; fascinaţie, farmec barocă, adj. - cu referire la stil artistic; stil caracterizat prin cultivarea formelor grandioase, prin libertatea formelor şi bogăţia arhitecturală; în text cu sensul de bogată, înflorită corn al belşugului (abundenţei) - simbol al abundenţei, reprezentat printr-un vas în formă de corn, umplut cu fructe şi flori megieş, s. m. - vecin Fragmentele selectate din volum prezintă secvenţe ale vieţii de familie, dar şi ale dobândirii conştiinţei de sine de către poet, momentul luării în stăpânire a „logosului". Universul familiei este alcătuit din tată, mamă, surori, din grădina şi casa părintească cu ceasul de la Viena şi cu mobila veche. EXPLORAREA TEXTULUI 1. Precizează succint, chiar şi sub formă de titlu, care este aspectul evocat în fiecare dintre cele trei fragmente. 2. Ceea ce este semnificativ pentru tema familiei o constituie prezenţa tatălui şi a mamei. Mama, deşi cu mai puţină carte decât tatăl, este centrul familiei. Extrage din text câte două con strucţii care ţi se par a fi semnificative în privinţa portretului pe care autorul îl face atât tatălui, cât şi mamei. 3. Exprimă-ţi opinia cu privire la faptul că Lucian Blaga scrie cu majusculă numele tatălui şi al mamei. Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului
Casa părintească 1. Identifică cel puţin patru elemente care alcătuiesc „tabloul" casei părinteşti. 2. Reciteşte fragmentul care prezintă odaia dinspre uliţă, şi descrie-o oral, precizând rolul acesteia în viaţa familiei Blaga. Cunoşti situaţii similare? Comentează! Chipul tatălui
Figura mamei
Ce efect are asupra cititorului folosirea unor asemenea construcţii? Discutaţi, oral, despre prezenţa în text a acestora. 4. Explică rolul stilistic al utilizării frecvente a imperfectului în fragmentele date. DINCOLO DE TEXT 1. Dialogaţi despre rolul preoţilor în viaţa colectivităţilor. Aduceţi exemple concrete din viaţa de zi cu zi sau din literatură. EVALUARE CURENTĂ APLICAȚII
FAMILIA TEXTE AUXILIARE 1. Mesele în familie a. Cina Cât ieşeau din iarnă şi până aproape de sfântul Nicolaie, Moromeţii mâncau în tindă la o masă joasă şi rotundă, aşezaţi în jurul ei pe nişte scaune cât palma. Fără să se ştie când, copiii se aşezaseră cu vremea unul lângă altul, după fire şi neam. Cei trei fraţi vitregi, Paraschiv, Nilă şiAchim, stăteau spre partea din afară a tindei, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă şi să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, jumătate întoarsă spre străchinile şi oalele cu mâncare de pe foc, stătea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei fraţi, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca şi pe Tita, copii făcuţi cu Moromete. Dar Catrina fusese şi ea măritată înainte de a-l lua pe Moromete: bărbatul acesta îi murise în timpul războiului, dar nu pe front, fiindcă nu împlinise încă anii ca să fie luat militar, ci acasă de apă la plămâni; îi lăsase o fată (pe care Catrina o născuse după moartea lui) şi când plecă din casa socrilor n-o luă cu ea, o lăsă bătrânului Năfliu, băţului, cum îi spuneau cu toţii, cu care însă Catrina nu se avea bine. Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toţi ceilalţi stăteau umăr lângă umăr, înghesuiţi, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei căsătorii, deşi numărul copiilor crescuse. El şedea bine pe pragul lui, putea să se mişte în voie şi dealtfel nimănui nu-i trecuse prin cap că ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă şi plină de arsurile de la tigaie. Paraschiv, Nilă şi Achim nu erau din firea lor nişte copii tăcuţi, moi ori lipsiţi de veselie. Totuşi, ca totdeauna, ei se aşezară la masă absenţi, uitându-se în gol, oftând, parcă ar fi trebuit nu să mănânce, ci să ridice pietre de moară. Moromete se aşeză şi el pe prag, făcând în acelaşi timp câteva cruci repezi şi închizând o clipă, evlavios, ochii. Niculae, care nu avea scaun, se aşeză turceşte pe pământ. (Marin Preda, Moromeţii, I) b. Prânzul de duminică In anii copilăriei mele, prânzul de duminică reprezenta, în perspectiva părinţilor mei (mai ales a mamei), valoarea fundamentală a familiei. într-adevăr, prânzul de duminică era nu un ritual, ci o valoare în sine, exprimând obiectivitatea esenţei familiei într-un moment şi întruparea simultană a trei scopuri: unitatea, continuitatea şi delimitarea. (extras din revista Dilema) EXERCIȚII
2. Conflicte între generaţii. Mentalităţi. Chipul tatălui a. Moromete se aşeză pe piatra albă de hotar şi îşi luă capul în mâini. Era cu desăvârşire singur. Dacă n-ar fi fost miriştea locurilor sau urmele de căruţe, uscate adânc în pământul drumului, care arătau că pe aici au fost oameni, s-ar fi zis că porumburile au crescut singure, că au fost părăsite, că nimeni n-o să mai calce pe-aici şi că doar el a rămas ca un martor al lumii ciudate care a pierit. Moromete era însă departe de a fi rupt de lume şi venise aici tocmai că se simţea îngropat în ea până la gât şi vroia să scape, înţelegea că se uneltise împotriva lui şi el nu ştiuse - timpul pe care-l crezuse răbdător şi lumea pe care o crezuse prietenă şi plină de daruri ascunseseră de fapt o capcană (fâlfâirea înceată a ameninţărilor, întinderea lor de-a lungul anilor şi de aici, credinţa în fărâmiţarea şi disperarea lor) - iar lumea, trăind în orbire şi nepăsare, îi sălbăticise copiii şi îi asmuţise împotriva lui. Stătea pe piatra de hotar cu capul în mâini şi încerca să dea de curgerea până mai ieri a gândirii sale liniştite, îndârjit şi hotărât să nu cruţe nimic pentru a o regăsi, simţind că înstrăinarea de ea ar aduce întunericul şi că moartea n-ar fi mai rea decât atât. Cum să trăieşti dacă nu eşti liniştit? Nu se întâmplase nimic atât de cumplit încât să nu fie repus totul sub lumina vie a minţii. Nu cumva timpul era undeva acelaşi? Nu cumva trecerea lui era egală şi dacă o dată te ocrotea fărâmiţând primejdia, când te credeai scăpat îţi distrugea de asemenea speranţele clădite peste legea lui? Nu cumva copiii de aceea sunt copii, ca să nu-şi înţeleagă părinţii, fără ca mai întâi să se rătăcească, şi de aceea părintele e părinte, ca să-i ierte şi să sufere pentru ei? „Dar i-am iertat mereu ", gândi deodată Moromete şi gândirea aceasta reveni şi nu mai fu urmată de alta, i-am iertat mereu, i-am iertat mereu, şi rămase cu ea în cap până ce îşi luă seama şi o stinse. După care nu mai fu nimic, se auzea numai foşnetul porumbului, vântul uşor care venea dinspre miazănoapte sporind parcă şi mai mult tăcerea omului şi a pământului. Un iepure ieşi la marginea unui lot şi îşi agită câteva clipe urechile, după care trecu drumul şi pieri în porumbul celălalt. începuseră să scârţâie greierii. „Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu sforţare, le-am dat tot ce era, la toţi, fiecăruia ce-a vrut...Ce mai trebuia să fac şi n-am făcut? ce mai era de făcut şi m-am dat la o parte şi n-am avut grijă? Mi-au spus ei mie ceva şi nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine şi eu am spus nu? S-au luat după lume, nu s-au luat după mine! Şi dacă lumea e aşa cum zic ei şi nu e aşa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut?! N-au decât să se scufunde! întâi lumea şi pe urmă şi ei cu ea. " Şi această gândire sumbră şi trufaşă îl ridică pe Moromete în picioare, pregătit parcă să facă faţă unei asemenea prăbuşiri. Se apropia seara. Câmpia îşi lăsa în jos, nesimţit, pleoapa uriaşă. La răsărit era întuneric, se vedeau urcând nori de ploaie. Când, într-un târziu, se uită în jurul său îşi duse mâna la frunte, se clătină câteva clipe, apoi îşi reveni şi porni încet să se întoarcă acasă. (Marin Preda, Moromeţii, I) EXERCIȚII 1. Care este tema asupra căreia monologhează Moromete în acest text? 2. în monologul lui Moromete apare următoarea interogaţie retorică: Nu cumva copiii de aceea sunt copii, ca să nu-şi înţe leagă părinţii, fără ca mai întâi să se rătăcească, şi de aceea părintele e părinte, ca să-i ierte şi să sufere pentru ei? Pornind de la fragmentul de mai sus, organizaţi în clasă o dis cuţie pe marginea conflictului între generaţii. b. PERSONAJELE SPIRACHE, funcţionar la Prefectură. E un personaj compus din: familie, slujbă şi cumsecădenie. Spre cincizeci de ani şi mai bine. DACIA, soţia lui. Cam de aceeaşi vârstă. Conservată însă foarte bine. Foarte voluntară, foarte activă şi foarte supusă mamei sale. CHIRIACHIŢA, soacra lui Spirache. SARMISEGETUZA, fiica lui Spirache, supranumită şi „prinţesa familiei". Douăzeci şi doi de ani. GENA, fiica lui Spirache din prima căsătorie. Şchioapă şi talentată la pictură. TRAIAN, băiatul cel mare al lui Spirache. A ajuns să strângă, până la douăzeci de ani, trei clase de liceu. DECEBAL, băiatul cel mic al lui Spirache. Doisprezece ani. PETRE DINU, funcţionar la poşta locală. Prepară „dreptul" în particular. Are douăzeci şi patru de ani. STAMATESCU, căpitan de cavalerie. RĂDULESCU NERCEA, licenţiat în drept, fost magistrat, avocat. Preşedintele organizaţiei judeţene a partidului naţional-socialist. PROCOPIU, avocat, coleg de şcoală cu Spirache. UN VECIN, ca toţi vecinii. DOICA, ca toate doicile. O SERVITOARE, ca toate servitoarele. UN FOTOGRAF, ca toţi fotografii. Acţiunea se petrece în anul 1932, în orice oraş unde există soacre, neveste şi prefecturi. Actul III, SCENA 13 CEI DINTÂI, SPIRACHE DACIA (zărindu-1): Ce-ai făcut, nemernicule? Ce-ai făcut? Ce ne-ai făcut? SPIRACHE (îi priveşte pe toţi, la rând. Toţi sunt ostili. Numai Gena nu este): Ce să fac? Ţi-am făcut gustul şi am ţinut un discurs... Şi nu aşa, fite-cui. La peste o mie de alegători... Ah! Ce să spui? E admirabil să te vezi ascultat de o mulţime atât de impunătoare... să-ţi dai seama că vorbele tale pătrund dintr-o dată în atâtea urechi, în atâţia creieri... şi poate, în atâtea inimi... CHIRIACHIŢA (vorbeşte ea, fiindcă Dacia nu mai are glas): Mă mir că nu s-au tăvălit pe jos de râs. SPIRACHE: De ce să se tăvălească? Pentru că le-am vorbit sincer... cinstit... omeneşte?... DACIA (explodează): Nu pentru asta. Pentru că ai fost ridicol... pentru că ai făcut ceea ce nimeni, nici un candidat de pe lume, n-a îndrăznit să facă până acuma. SPIRACHE: Adică să spuie adevărul? Să le ceară să nu fie votat? DACIA: Fii pe pace... Nici n-au să te voteze... te-ai şters pe bot de deputăţie... SPIRACHE: Asta şi vreau... DACIA: Atunci, pentru ce-am făcut tot ce-am făcut? Pentru ce m-am chinuit şi m-am luptat atât? SPIRACHE: Te-ai luptat tu? DACIA: Ca o leoaică... Numai să te văd odată ieşit din rândul anonimilor... să te văd odată... cineva... SPIRACHE: Dar ce, aşa cum sunt eu, sunt nimeni? CHIRIACHIŢA (un gest de pagubă): Ba eşti, n-ai mai fi fost să flit... DACIA: Şi iată rezultatul sforţărilor mele... ai stricat într-o clipă, cu o prostie, cu o nebunie... tot ceea ce noi ceilalţi clădisem... de atâta timp... cu atâta trudă... CHIRIACHIŢA: Şi cu atâta cheltuială! SPIRACHE (holbând ochii): Cheltuială ca să ajung eu deputat? Nu-nţeleg... DACIA: Nu-nţelegi fiindcă nu mai eşti în toate minţile... tu nu vezi? Cu un gest nesocotit ai distrus atâtea planuri, atâtea speranţe, atâtea visuri... SPIRACHE (încruntat oarecum): Ale cui visuri, ale cui speranţe, ale cui planuri, mă rog? (gest al mâinilor ca şi cum ar întreba cu ele) DACIA: Ale mele... ale lor... ale noastre... (gesturi succesive) SPIRACHE: Da... dar am şi eu planurile mele, visurile mele, speranţele mele! îmi pare rău că nu se potrivesc cu ale voastre... Am fi fost atât de fericiţi... DACIA: Ştiu eu visurile tale... Le cunosc... Ştiu că vrei să rămâi aici, în provincie... să creştem pui de găină... s-avem stupi de albine şi coteţe de porumbei... SPIRACHE: Şi ce, n-ar fi bine? Ce poate fi mai
SPIRACHE: Mă flatezi... mamă-soacră... şi este pentru prima dată, de când ne cunoaştem... (Intră Nercea.) SCENA 14
NERCEA (intrând în goană... E vesel, exuberant, alergând spre Spirache): Nene Spirache, nene Spirache... Dă-mi voie să te pup... Ai fost piramidal... (II pupă.) Piramidal... Imediat după discurs te-am căutat să te felicit şi nu te-am găsit... Dispăruseşi! Am aflat că eşti aici şi am venit într-o fugă... Ai fost extraordinar... Iertaţi-mă, vă rog, că nu v-am dat nici bună ziua... dar sunt emoţionat... (Către toţi:) Mai rar am văzut un atât de grandios debut politic... Atâta fineţă... atâta tact... (Spirache e pur şi simplu tâmpit.) Să spui drept, nu mă aşteptam la atâta din partea unui debutant... Ştiam că eşti un om de mare valoare, dar, mărturisesc, nu ştiam că eşti în acelaşi timp şi un geniu politic în stare latentă... Să trăieşti, nene Spirache... (îl pupă iar.) Să ne trăieşti... Să vă trăiască... DACIA (care, ca şi întreaga familie, n-a ştiut dacă Nercea vorbeşte serios, sau îşi bate joc de Spirache): Crezi că discursul lui Spirache a fost, într-adevăr, la înălţimea aşteptărilor? NERCEA: Le-a depăşit, stimată doamnă... Discursul maestrului Spirache... a fost pur şi simplu „o lovitură", o bombă căzută în tabăra duşmană tocmai la momentul oportun, pentru că, cu tot optimismul meu, trebuie să recunosc că succesul nostru în alegeri era aproape compromis... Rezultatele din judeţ erau dezastruoase... In schimb, oraşul mergea şi mai prost... aşa că până adineauri... socoteam lupta pierdută, eşecul definitiv... şi iată că salvarea nostră a venit tocmai de unde ne aşteptam mai puţin. CHIRIACHIŢA: De la Spirache... NERCEA: Exact!... De la Spirache...'Discursul pe care l-a rostit adineauri a avut darul să creeze un curent nemaipomenit... Alegătorii au pornit la vot în delir şi, în acest moment, ultimele buletine cad în urne, în favoarea noastră... succesul este asigurat... Partidul nostru e victorios, şi nenea Spirache... e ales... CHIRIACHIŢA: Zecele meu de cupă, săracul... bucurie la zi mare, de la crai de ghindă... (Arată spre Spirache): El... Spirache al nostru, săracul!... DACIA: Bine... dar eu nu pricep, domnule Rădulescu, cum un discurs prin care oratorul cere alegătorilor să nu-l voteze a putut avea un efect absolut contrariu... NERCEA: Tocmai aici a fost marea artă a lui nenea Spirache, stimată doamnă... Cerând alegătorilor să nu-l voteze... spunându-le că nu merită să fie deputat... le-a căpătat încrederea: „Iată un om sincer!", şi-au zis, şi curentul s-a format imediat... In noutatea acestui discurs... stă marea inspiraţie a oratorului... Adevăraţii oameni politici au momente de-astea... de inspiraţie subită... Dacă Napoleon n-avea inspiraţie să puie de-a-ndăratelea tunurile la asediul de la Toulon, istoria Franţei ar fi rămas pe loc, şi poate regele Ludovic al XVI-lea ar fi domnit şi azi!!! (Privindu-1 pe Spirache în admiraţie): Cu asemenea talent, nene Spirache, mergi sigur pe banca ministerială... ascultă-mă pe mine, care sunt geam-baş de miniştri!... SPIRACHE: Iţi mulţumesc, domnule Rădulescu... şi pentru că azi petrec o zi mare din viaţa mea... îţi fac o făgăduială solemnă... în ziua în care oi ajunge şi ministru, mă spânzur cu cureaua de la pantaloni de cuiul lămpii de la Prezidenţia de Consiliu... (Râsete) (Tudor Muşatescu, Titanic vals)
1. Pornind de la fragmentul de mai jos din comedia Titanic vals de Tudor Muşatescu discutaţi despre:
2. Extrage fragmentul, în care Spirache descrie imaginea unei familii fericite. Exprimaţi-vă, oral, opinia despre această imagine. 3. Familia în texte nonficţionale a. Familia în Codul familiei Art 1. In România statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei. Statul apără interesele mamei copilului şi manifestă grijă deosebită pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii. Familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi. In relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale. Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor. Art. 2. Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material. Art. 4. Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a împlinit şaisprezece ani. Cu toate acestea, prin motive temeinice, se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit cincisprezece ani. încuviinţarea se poate da de Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti sau al judeţului în cuprinsul căruia îşi are domiciliul femeia şi numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial. Yüklə 1,91 Mb. Dostları ilə paylaş:
|