Ministerul săNĂTĂŢii al republicii moldova

S

SAHARNEANU EUDOCHIA D.

(n.1956) – d.h.ş.f., conferenţiar universi-tar, specialist în filosofia europeană contemporană, filosofia istoriei şi an-tropologia filosofică. Absolveşte facul-tatea de filosofie a Universităţii de Stat “M.Lomonosov” din Moscova (1983) şi doctorantura la aceeaşi facultate (1986). Începînd cu ianuarie 1987 şi pînă în prezent activează în cadrul ca-tedrei Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova (recent: catedra Filosofie şi Metodologia ştiinţei). Pe parcursul acestor ani a ocupat posturi admini-strative – prodecan al Facultăţii Filoso-fie şi Psihologie (1993–1997), şef de catedră Filosofie (1997–1998). Între anii 1996–1998 este profesor la Cole-giul Invizibil din Moldova. Teza de doc-tor în filosofie “Analiza critică a con-cepţiilor de progres în filosofia contem-porană franceză” o susţine în 1986, teza de doctor habilitat “Fenomenul “sensul istoriei” în discursul filosofic şi ideo-logic contemporan“ în 2000.

Op.pr.: “Manual de filosofie pen-tru clasa XII” (coautor)”; “Sensul şi orientările procesului istoric contem-poran”; “Orientări antropologice în fi-losofia contemporană”; “Orientări an-tropologice în filosofia ultimelor două secole”; “Reideologizarea şi formarea tradiţiei analizei metaideologice a fe-nomenelor sociale”; “Triumful raţiunii naşte nelinişte”; “Progresul social: mit sau realitate?”; “Timpul ca mod de existenţă a istoriei”.
SACRU (din lat. sacer – sfînt, sacru, adorat, divin, celest) – reprezintă o rea-litate transumană cu valori absolute, ce pot da sens existenţei. La baza senti-mentului S. stau trei componente prin-cipale: misterul, fascinaţia şi teama. În jurul acestora gravitează sentimentele religioase. S. este prezent în toate re-ligiile lumii cu trăsături caracteristice respective. Lucrări fundamentale privi-toare la S. au scris R.Otto, N.Söder-blom, M.Eliade, G,Dumezil, A.Comte, P.Ricoeur. S. are drept “obiect” unele persoane, profesii, ritualuri, tradiţii etc. Sentimentul S. e întîlnit şi în medicină.
SAINT-SIMON CLAUDE HENRY (1760–1825) – filosof, economist şi sociolog francez. A conceput un sistem sociologic menit să servească model de creare a unei societăţi raţionale. Împărtăşind concepţiile materialiştilor francezi şi pronunţîndu-se împotriva deismului şi idealismului, S-S. apăra determinismul, aplicîndu-l la dezvolta-rea societăţii umane şi acordînd o deo-sebită atenţie fundamentării teoriei dez-voltării istoriei după anumite legi. So-cietatea viitorului se bazează, potrivit lui S-S., pe marea industrie, organizată în mod ştiinţific şi planificat, păstrîn-du-se proprietatea privată. Viitoarea societate trebuie să asigure tuturor dreptul la muncă, guvernarea politică va ceda locul administrării lucrurilor şi dirijării procesului de producţie.

Op.pr.: “Scrisorile unui citadin din Geneva către contemporani”; “Stu-diu asupra ştiinţei despre om”; “Siste-mul industrial”; “Noul creştinism”.
SALT – procesul trecerii schimbărilor cantitative în calitative, finisîndu-se cu depăşirea de către obiectul în schim-bare a cadrului măsurii. Conţinutul S. îl constituie îmbinarea a două procese: dispariţia (anihilarea) calităţii vechi şi apariţia celor noi, de asemenea, instau-rarea unei unităţi esenţialmente noi a caracteristicilor calitative şi cantitative ale obiectului în schimbare. Esenţa S. constă în faptul că forţele şi tendinţele îndreptate spre încălcarea stabilităţii, integrităţii obiectului, a determinării lui calitative capătă preponderenţă asu-pra forţelor care contribuie la păstra-rea acestei stabilităţi. S. se realizează într-o infinitate multitudinală de forme concrete, de aceea ele pot fi clasificate după diferite criterii. Cea mai esenţială deosebire după modul de realizare e S. brusc, cu caracter “erupţional” şi cel lent, treptat.
SANGUIN (din lat. sanquis – sînge) – unul din cele patru tipuri principale ale temperamentului, ce se caracterizează printr-o activitate psihică înaltă, ener-gică, capacitate de muncă, rapiditate şi vioiciune a mişcărilor, diversitate şi bogăţie a muncii, ritm dinamic al vor-birii.
SANKHYA (din sansc. derivat din cu-vîntul “număr”, calcul) – una din cele 6 şcoli ortodoxale (brahmanice) ale fi-losofiei indiene antice, care recunoaşte autoritatea Vedelor. Cu toate acestea, S. nu se bazează pe textul nemijlocit al vedelor, dar pe experienţa independen-tă şi cugetări. În acest sens S. are afi-nităţi cu nyaya, vaiseşika, yoga şi este în opoziţie cu vedanta şi mimansa. Concepţia a fost expusă în “Mahabha-rata”, dar ca sistem filosofic s-a crista-lizat în jurul sec. I d.Hr. S. admite exis-tenţa în Univers a două principii pri-mordiale: materialului – pracriti (mate-ria, natura) şi spiritualului – puruşa (conştiinţa). Puruşa nu este nici Du-mnezeul suprem – creatorul, nici sufle-tul universal, e un principiu etern, imuabil al individualităţii, conştiinţa, ce contemplă atît cursul vieţii unei fi-inţe vii, în care ea se găseşte, cît şi în procesul evoluţiei, luat în ansamblu. Pracriti se află în veşnică schimbare şi transformare, este supusă legii cone-xiunii dintre cauză şi efect. Contactul dintre pracriti şi puruşa condiţionează începutul evoluţiei individului şi a Universului. S. este atribuită legenda-rului înţelept Capyla, însă expunerea sistematică a concepţiei S. – sankhya – caryka aparţine lui Işveracrişna în pri-mele sec. d.Hr.
SARTRE JEAN-PAUL (1905–1980) – filosof şi scriitor francez, reprezen-tantul existenţialismului ateist. Forma-rea viziunilor filosofice ale lui S. a decurs în atmosfera apropierii de feno-menologie şi existenţialism. În a sa “Ontologie fenomenologică” răsună ecoul dualismului cartesian şi al ideilor fiechtiene. Problema ontologică S. o abordează de pe poziţiile fenomenolo-giei, reducînd-o la analiză intenţională a formelor de manifestare a existenţei în realitatea umană. S. neagă principii-le şi criteriile obiective ale moralei, de-terminismul obiectiv al conduitei uma-ne. Fiecare om “este nevoit să-şi in-venteze singur pentru sine legea sa”, să se “proiecteze”, să-şi aleagă morala proprie. S. înlocuieşte analiza social-istorică de tip marxist cu cea antropo-logică. De concepţiile sale filosofice este legată creaţia sa literară. În ultimii ani ai vieţii S. s-a apropiat de mişcarea ultrastîngistă şi maoistă. Laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1964.

Op.pr.: “Imaginaţia”; “Imagina-rul”; “Fiinţa şi Neantul”; “Existenţia-lismul este umanism”; “Situaţii”; “Cri-tica raţiunii dialectice”.
SATAN (Satana, Satanail, Diavol, De-mon ş.a.) (din l. ebraică se traduce ca “potrivnic” sau “vrăjmaş”; din gr. dia-bolos – învrăjbitor, calomniator, ispiti-tor) – nume dat spiritului rău suprem în diferite religii, care ispiteşte pe om şi îl răzvrăteşte cu perfidie contra lui Dumnezeu. În miturile mai vechi, Sa-tan reprezintă o figură mai complexă, fiind un simbol voalat al inteligenţei profunde şi iscoditoare sau un agent provocator din însărcinare divină. La vechii iudei, ca şi la greci, este consi-derat ca începător al păcatului atît în cer, cît şi în lume. Conform tradiţiei creştine, Satan (Diavolul), încă pînă la crearea lumii materiale, a fost cea mai simpatică şi deşteaptă creatură spiri-tuală, care din mîndrie a hotărît să se răzvătească contra Creatorului, atră-gînd de partea sa o mulţime de creaturi spirituale (îngeri), devenind “îngeri de-căzuţi”. După crearea omului, îl ispi-teşte şi pe el, care suportă consecinţele respective; urmează să fie distrus la sfîrşitul acestei lumi.
SĂGEATA TIMPULUI – ceea ce imprimă timpului direcţia spre viitor. Această direcţie are cinci aspecte: 1) în conformitate cu a doua lege a termo-dinamicii, entropia creşte dinspre tre-cut spre viitor; 2) universul se extinde în timp; 3) eficienţa cauzală acţionează în timp într-o singură direcţie; 4) pu-tem să ne amintim evenimentele trecu-te, dar nu şi pe cele care urmează aces-tora; 5) putem schimba viitorul într-un mod care nu afectează trecutul.