Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Reforma sub urmaşii lui Henric.

Henric al VHI-lea a murit în 1547, lăsând pe tron pe fiul său, Eduard I, care însă era minor. Regenţa o preia unchiul său, ducele de Somerset, care simpatiza cu protestanţii. Cu ajutorul arhiepiscopului Cranmer, adept al luteranismului şi simpatizant al lui Calvin (cu care întreţinea corespondenţă), Reforma se consolidează în Anglia. Parlamentul abrogă în 1547 cele 6 articole de credinţă, permite laicilor împărtăşirea din potir, legalizează căsătoria preoţilor, hotărând şi alte măsuri.

Doi ani mai târziu (1549), arhiepiscopul Thomas Cranmer publică pentru uzul Bisericii Anglicane Cartea de rugăciuni comune şi pentru administrarea Tainelor şi alte ritualuri şi ceremonii, care devine din timpul domniei reginei Elisabeta I (1558-1603) cartea de ritual normativă a Bisericii Angliei, până astăzi. Acelaşi arhiepiscop, cu sprijinul unor teologi protestanţi, alcătuieşte o mărturisire de credinţă constând din 42 de articole, declarate în 1553 Crezul Bisericii Anglicane. In cele mai multe din aceste articole, ideile protestante au luat locul învăţăturilor catolice.

În timpul celor cinci ani cât a condus Anglia, regina Măria Tudor (1553-1558), catolică, fiica lui Henric al VIII-lea şi a primei sale soţii - Caterina de Aragon, s-a străduit, prin măsuri drastice, să reintroducă în Anglia catolicismul. Aceasta forţează Parlamentul să abroge legile proreformatoare ale lui Eduard I şi introduce inchiziţia, arzând pe rug aproape trei sute de protestanţi (inclusiv pe arhiepiscopul Cranmer). Sute de clerici care refuzau schimbările promovate de regină au fost nevoiţi să-şi părăsească parohiile şi să se refugieze pe continent. În ciuda acestor măsuri represive, protestantismul s-a întărit.

După moartea reginei Maria, supranumită „cea sângeroasă", tronul Angliei este ocupat de Elisabeta I, care va beneficia de o lungă domnie (45 de ani). Iniţial, regina, care era protestantă, a adoptat o atitudine moderată faţă de ambele credinţe. Parlamentul elaborează, în 1559, Actul de supremaţie prin care regina era declarată „singurul conducător suprem pe acest tărâm", restabilind anglicanismul. In acelaşi an se votează şi Actul de uniformitate, impunându-se generalizarea cărţii de rugăciuni publicate de arhiepiscopul Cranmer cu zece ani în urmă.

Cele 42 de articole de credinţă, aprobate în 1553, sunt revizuite şi reduse la 39 de articole. Cu unele modificări, operate în 1571, acestea vor rămâne, până astăzi, Crezul Bisericii Anglicane.