Georges Dumezil

* Aluzie glumeaţă al reforma lui Zoroastru. 4 Cf. mai sus, p. 552-553.

Rustam al lui Firdousi e un erou mare şi bun, modelul eroilor, dar pentru un principe cu caracter contestabil cum este Kafls, un erou în acela timp Preţi°s Pfin valoarea sa şi neliniştitor datorită firii sale drepte. Nu dată, isprăvile extraordinare ale lui Rustam îl scapă pe Katts din primejdii imense în care l-a pus uşurătate^ lui. Lui Rustam îi datorează Katâs mai ak succesul final în imprudenta şi dificila campanie din Măzandarăn; Rustai îl eliberează din captivitatea în Ar abia; tot Rustam este printre cei care recuperează' când cade în mod lamentabil din cerul pe care voia să-l ci cerească. Dar Rustam îşi judecă stăpânul şi încă sever şi i se întâmplă s v0rbească. Katâs, la rândul său, suportă cu greu această putere loială de care în cele din urmă, îi depinde siguranţa. Pe scurt, relaţiile lor sunt, cel puţi; după vederile mediocre ale regelui, o rivalitate plină de ameninţări.

Tocmai se împăcaseră după o furtună de acest soi, când are loc tragic întâlnire dintre tată şi fiu – în care Rustam, tatăl, nu-şi recunoaşte fiul, p Sohrab, decât după ce l-a rănit de moarte la capătul unui duel în care era a piară el însuşi căci, în acest neam uimitor al eroilor din Sistan, fiul e la f de valoros ca şi tatăl. Sohrab agonizează îndelung5: Trecând astfel o vreme, spune Firdousi, Rustam merse Ungă fiu-i, cu sufletul sângerând. To fruntaşii, Tus, Gudarz, Kustaham, au venit cu el. Toţi vitejii înălţară glasul către Dumneze rugându-se pentru nobilul Rustam, să-i vindece durerea, să-l ajute să îndure îngrijorarea aceast Rustam apucă jungherul pentru a-şi despărţi de trup capul nemernic. Fruntaşii se aruncară asupra iar sângele curgea şiroaie de pe genele ochilor lor. Gudarz îi spuse: 'I, a ce ţi-ar folosi acum să fa lumea praf şi cenuşă? O sută de răni de ţi-ai face, cu ce-l vei uşura pe nobilul tău fiu? Dacă m are zile de trăit pe pământ, va trăi şi tu trebuie să trăieşti cu el; iar dacă îi este menit cop lului acestuia să părăsească pământul, gândeşte-te că nimeni nu e veşnic pe lume. Toţi suntem prac morţii, de ne e capul încins cu coroană sau acoperit cu coif. Când ţi-a venit ceasul, trebuie să mor iar ce va fi după aceasta viaţă – nu ştiu. Cine e scutit de grija morţii, o Sipăhdăr? Gare n-a fiecare de plâns asupră-şi? Fie drumul [ce-l face Moartea pe urma noastră] lung sau scurt, când ne ajuns pe cale suntem pierduţi '.

Atunci Rustam îi zise lui Gudarz: 'Puternice voiric cu suflet strălucit! Du-i lui Kaus o vorb de la mine. Povesteşte-i nenorocirea care m-a lovit [şi spune-i]: 'Am sfâşiat cu jungherul pieptt viteazului meu fiu, pieri-mi-ar mina I De-ţi aminteşti tot ce am făcut pentru tine, arată numi o dată o inimă compătimitoare către nenorocirea mea. Trimite-mi din leacul ce se află în comoar ta şi care vindecă răniţii, [trimite-mi-l] cu mare grabă, cu un pocal de vin. Se poate ca Sohra sa se vindece prin bunăvoinţa ta şi să ajungă, ca şi mine, unul din robii ce stau în faţa scaunuh tău I'.

Sipăhdărul porni, iute ca vântul şi duse vorba-aceasta lui Kaus. Regele-i răspunse: 'Cir In popor e mai cinstit decât Rustam? N-aş vrea să i se întâmple vreo nenorocire, căci am mult preţuire pentru el. Însă dacă-i dau leacul, fiul lui cu trup de elefant va rămâne în viaţă, îi va sprijin lui Rustam, îi va spori puterea şi va fi neîndoielnic pricina morţii mele'. Iar dacă-mi 4 face vreun rău, îl voi putea pedepsi după vină? Ai auzit cum a zis Rustam: 'Cine-i Kaus? Totuşi rege încă; dar cine-i Tus?'. Cine va putea înfrunta pe lume un om cu asemenea piept, c astfel de putere, cu aste braţe şi picioare? Cum va sta el smerit în faţa scaunului meu, cum! Păşească sub vulturu-mi regesc, el care m-a înfruntat cu ocări, m-a necinstit în faţa oştirii? Dacă rămtne fiul în viaţă, mâna mea se va umple cu ţărână. N-ai auzit cuvintele lui Sohrab? Nu eş oare un fruntaş care ştie ce-i pe lume? [A spus] că va tăia capetele la o ir ie de iranieni şi ci va atârna de viu pe Kaus de spânzurătoare. De trăieşte, mari şi mici se vor pleca în faţa lui. Oi

* Le Livre des Rois, ediţie şi traducere de Jules Mohl, II, 1842, p. 174-184 (trad. P. 175- 185).

Az ăn nUS-dărU hi dar ganf i tust kufă xasta-găn ră kund-an tan durust bi nazdâk i man bă yak-î Jăm i may siz-ad gar firist-î ham ahnun zi pay măgar ku bi baxt i tu bih-tar Sav-ad iu man pâS i taxt i tu kuh-tar iav-ad

7 va lâkin agar dărtiy u nâlS man i dah-am zinda măn-ad gav i pâl-tan Sav-ad puU i rustam bi nâril tu ră halăk ăvar-ad bî gumăn mar mară Mit şi epopee m ie dă ajutor la mântuirea duşmanului său, îşi face nume rău în lume *. Giidarz îl ascultă şi se oarse pe dată. Ajunse la Rustam, zburând ca fumul şi-i spuse: Firea cea rea a regelui e ca; olochinta care nu-ncetează niciodată să rodească. Răutatea lui e pricina că n-are nici un prieten lume şi niciodată n-a făcut o jertfă ca să-ndulcească necazul cuiva. Du-te singur la el şi în. Itcă să-i luminezi sufletu-i negru I'.

Rustam le porunci slujitorilor să pregătească o pânză ţesută cu aur şi să-l culce pe fiul său această pânză cu flori de aur, ca să poată fi purtat în faţa regelui. Viteazul cu trup de elefant mi la drum. Dar cineva fugi după el în mare grabă să-i spună că Sorirab părăsise lumea fără irgini şi că-i cerea un cosciug în loc de palat. Tatăl tresări, suspinând lung, freeându-şi pleoapele umplându-le de sârge. Sări jos de pe calu-i iute ca vintul, îşi scoase coiful şi-şi acoperi capul ţărână. Fruntaşii oştirii, toţi laolaltă, strigau, plingeau şi se jeluiau.

Katâs are prostul gust să declame, mai zadarnică decât cele mai zadarnice e preceptorului lui Nero*, o Consolatio ai Rustamum pe care acesta, înainte „ a lua cadavrul fiului său pentru a-l duce în ţara strămoşilor, are răbdarea. O asculte, dezminţind prin această stăpânire de sine temerile şi gelozia regei: Aflând Kaâis de moartea lui Sohrab, merse la Rustam cu alai şi-i spuse: 'Toate, de la rmme Alburz pâuă la apa ce hrăneşte trestia, toate sunt luate în vârtejul rotirii cerurilor. Nu treie să-ţi lipeşti inima de pământ. Unul moare mai repede, altul mai târziu, dar până la urmă toţiabat hotarul morţiimângâie-ţi sufletul şi inima de pierderea celui mort. Întoarce-ţi urechea spre vintele înţeleptului. Şi de ai face să se prăbuşească cerul pe pământ, de ai da foc lumii, nu i-ai ipoia viaţa celui ce s-a dus. Să ştii că sufletul lui va trăi veşnic pe lumea cealaltă. I-am văzut departe pieptul şi braţele, statul înalt şi măciuca. Soarta l-a adus aici cu oştirea lui ca să-şi. Sească moartea de mina ta. Ce vrei să faci? Ce leac se află? Până când îl vei plânge pe cei ce murit?'.

Din punctul de vedere al lui Kaqs, episodul constituie o culme în cometiţia pentru putere, în care se încăpăţânează să travestească relaţiile cu cel lai fidel dintre generalii săi. Posesor al leacului care vindecă rănile, chiar morile – această precizare reiese din reflecţiile pe care i le atribuie Firdousi – refuză să-l folosească spre binele unui tânăr erou în care nu vede decât un prijin primejdios, intolerabil, pentru pretinsul său rival. Redusă astfel la un onflict, la iluzia unui conflict personal, tema pierde în amploare ceea ce câşigă în patetic. Cât despre cercetarea noastră comparativă, important este în rimul rând ceea ce descoperise Lommel şi anume că, în ciuda transformării i rege, Kaos păstrează o trăsătură mai potrivită cu un vrăjitor – stăpânirea nui leac care-i scapă de moarte pe cei mai grav răniţi, ceea ce echivalează u învierea lor înainte de termen şi deci este foarte probabil că păstrează ceasta trăsătură dintr-o preistorie în care prototipul lui, ca şi indianul Kăvya Js'anas, era un vrăjitor. Important este apoi ca acest privilegiu nu este anintit decât într-o scenă de cerere şi refuz între doi oameni dintre care unul, losesorul, îl socoteşte pe celălalt, solicitantul, duşmanul său virtual, aşa încât, lupă părerea lui, împărtăşirea leacului ar duce la o răsturnare fatală a raporturi de forţe.

Se vede astfel cum, pornind de la forma indo-iraniană probabilă a tradiiei pentru care forma indiană este fără îndoială un martor mai fidel, 'câmpul deologi-;' mazdeean şi interesul crescând al oamenilor de litere pentru mişca' ea şi slăbiciunile sufletului în dauna intereselor şi mecanismelor cosmice au produs scena păstrată numai de Firdousi şi l-au încărcat pe ambiguul Kafis: u un nou păcat, pe care de altfel nu va trebui să-l ispăşească.

* Aluzie la mai multe scrieri ale lui Seneca şi anume: Consolatio ad Heluiatn, Consolatio o* Polybium şi poate, mai ales, Consolatio ad Marciam, în care filosoful încearcă să o mângâie pe de*' iinatară de moartea fiului ei.

3. KAVYA USAIVAS, KAY VS ŞI MANIPULAREA VÂRSTELOIl Există două moduri de a învinge moartea: ori învierea celor care moiî îj! Floarea vârstei – sau, ceea ce e tot una, vindecarea celor care au fost răniţi de moarte – ori vindecarea bolii implacabile care e îmbătrânirea, fie asigiirând omului veşnica tinereţe, care e statutul zeilor, fie alungind bătrâneţea odată sosită şi înlocuind-o prin contrariul ei. Kăvya Us'anas avea în arsenalul său magic ambele puteri. Îi învia pe războinicii morţi şi pe discipolul său asasinat, îi transforma pe bătrâni în tineri. Dar această a doua putere se manifestă de asemenea şi în primul rând, în sens invers, nu ca o favoare, ci ca o pedeapsă: îi pedepsea pe tinerii păcătoşi printr-o îmbătrânire imediată. Altfel spus, definiţia completă a acestei puteri era că manipula după bunul său plac, accelerându-l sau inversându-l, cursul normal al vârstelor.

C. (= III). Acesta este, din punctul de vedere al lui Kăvya Us'anas – care nu e aici personajul cel mai interesant, dar ne vom situa mai târziu din punctul de vedere al lui Yayăti – sensul celui de al treilea şi ultimul episod al romanului său, episod care, tot din punctul de vedere al lui Kăvya Us'anas, formează un diptic cu primul: de la un capăt la altul al acestei serii numeroase şi variate de evenimente, puterea lui supranaturală nu se va manifesta decât prin învieri şi prin inversări de vârste. Trebuie de altfel să precizăm. Blestemul cu care-l loveşte pe Yayăti, cât ar fi de special, ar putea să nu ţină de un specialist în această manipulare: pedepsele pe care le împart rsi şi alţi înzestraţi acoperă un larg evantai de metamorfoze şi nu e mai greu să faci dintr-un bătrân un tânăr decât să traţisl'ormi o fiinţă umană în şarpe sau o femeie în băiat. Dar Kăvya Us'anas este mai intim legat de mecanismul operaţiei. Lui Yayăti, după ce l-a. Blestemat, nu-i concede numai, în general, să transfere asupra unuia dintre fiii lui, cu condiţia să găsească un voluntar, bătrâneţea cu care a fost lovit; îi dă şi reţeta tehnică a acestui transfer şi această reţetă constă în, a se ghidi la el', a-şi aminti de el', Kăvya Us'anas: aşa încât trebuie înţeles că el, Kăvya Us'anas, intervine în mod direct şi execută trocul dintre vârste.

Or, o putere foarte asemănătoare avea şi iranianul Kavi Usan, dacă judecăm după cărţile pehlevi şi persane. O putere numai binefăcătoare şi în sensul cel bun: întinerirea bătrânilor, fără inversare. Textele o prezintă în diferite feluri, dar o leagă întotdeauna de miraculoasele şi somptuoasele clădiri pe care regele pusese să i le ridice, îndeobşte, dlvii luaţi în sclavie.

După Denkart, IX, 22, 48, rezumând textul din Sutkar Nask, cele şapte castele, unul de aur, două de argint, două de oţel, două de cristal, pe care Pusese să i le ridice pe Alburz, aveau o însuşire magică: 'Oricărui om slăbit B vârstă şi al cărui suflet era aproape de chinurile trupului, ajungând la acest CaŞ Şi purtat cu iuţeală în jurul lui, vârsta (= bătrâneţea) i se ofilea şi pupaşi tinereţea i se întorceau – poruncă se dădea să nu fie îndepărtaţi oamenii B la această Poartă – şi dobândea înfăţişarea (literal: prezenţa) unui tânăr k cincisprezece ani'8.

8 Cf., mai sus, p. 568.

T) i. * Ed. Madan, p. 815, rd. 22 -p. 816, rd. 5 (traducere de Menasce): martom ke zor hac zar- *” tarvgnâtak ut fân nazdâh o pazdakâh i hac tan but, o hăn i oy mân ăyăft, tef peramon hăn mân zenn, zannăn haciS osănâhist ut zor ut fuvănâh apăc mai; (e frumos dăt estet hu martomăn pai | apăc mă dâret) 15 sălak handemăn bat.

Marele Bundahisn, după ce a amintit cele cinci case, una de aur, dou^ le cristal, două de oţel, adaugă10: şi de acolo ieşeau fântânile cu toate mires nele care dau nemurirea care sfărâmă bătrâneţea, adică dacă un bătrân intră' pe această poartă, iese pe cealaltă ca un tânăr de cincisprezece ani şi astfel ilungă moartea'.

Autorii musulmani, care descriu bucuros aceste palate, n-au notat în gene-' ral acească trăsătură, dar, observă Christensen11, o ultimă rămăşiţă a acestui motiv aproape uitat se găseşte într-o însemnare din cartea lui Bironî despre [ndia, unde se citeşte că foarte bătrânul Kay XJs s-a dus la muntele Qgf [substituit muntelui Alburz?] şi s-a întors prefăcut într-un tânăr frumos şi puternic şi f ăurindu-şi un car din nori'. _ Tema e modificată aici, în sensul că beneficiarul tratamentului este Kay Us însuşi şi numai el, dar din text reiese că; 1 este şi operatorul lui: ştia ce avea de făcut şi de câştigat pe munte. Generalizată într-o mai vagă 'nemurire', aceeaşi temă a dat, fără îndoială, naştere imor indicaţii ca aceea din comentariul pehlevi la Videvdăl12 sau din Me'nok-i Krat*, 8, 27-28, după care „Vim, Kay Us (şi, în ultimul text, Freton) fuseseră creaţi nemuritori şi au devenit muritori prin propria lor greşeală; pentru i fi încercat să cucerească cerul a pierdut Kay Us acest dar preţios, după Denkart, IX, 22, 1213.

Textele citate la început, care îi atribuie lui Kay Us, prin intermediul palatelor sale magice, puterea generală de întinerire în folosul tuturor oamenilor, sunt cele mai precise şi cele mai interesante pentru noi: ele fac probabilă ideea că încă prototipul indo-iranic avea, pe lângă puterea de a scăpa de moartea prezentă sau deja trecută şi această putere asupra vârstelor ale cărei două variante le prezintă derivatul indian şi cd iran'c.

10 32, 11, ed. B. T. Anklesaria, p. 270 (trad. P. 271) cu o uşoară corectură a lui De Menaşce; sâârşitul este: kad zarmăn mart pat en darak andar Savet, apumăy i 15 săi pat en darak beron ăye ut marg-ii be zanet.

11 Les Kayanides, p. 109.

12 James Darmesteter, Le Zend Avesta, III, 1893, p. 26. ^ _

* Menok-i Xral ['Hotărârea Esenţei raţiunii/Raţiunii transcendente' (traducere nesigura) J text pehlevi cu caracter catehetic în care raţiunea e promovată ca soluţie ultimă în faţa multip '; ităţii doctrinelor existente. Opera a fost considerată, o teologie laică pentru nobilimea feudala (A. Pagliaro, A. Bausani, La letteratura persiană, Milano, 1968, p. 90).

13 A. Christensen, Les Kayanides, p. 79.

Capitolul V DOUA ROMANE

1. LEGENDA LUI KAVYA USANAS ŞI TIPUL LUI KAVI USAN.

Aşadar, trăsăturile de caracter şi modalităţile de acţiune, condiţia soci; astfel transpusă în lumea invizibilă, pe care romanul din primul cânt al Mal bhăratei i-o atribuie lui Kăvya Us'anas întâlnesc în iranianul Kavi Usan cor pondenţe precise care ne îndeamnă să le transferăm, fără îndoială într-o f mă mai apropiată de cea indiană decât de cea iranică, asupra personaju indo-iranic al cărui nume îl continuă amândoi. Dar romanul indian nu e tablou neorganizat al unor trăsături de caracter şi mijloace de acţiune: e i roman adevărat şi unul foarte bine compus. În locul unde îl citim în poei personajele principale nu sunt nici Kăvya Us'anas însuşi, nici demonii în lup împotriva zeilor, nici Kaca, nici măcar perechea de false prietene Devayă şi Sarmişthă: totul îi este subordonat lui Yayăti, totul este destinat să expl de ce moştenitorul lui Yayăti, contrar regulii, este cel mai tânăr dintre cei cil fii ai săi, PQru, strămoş şi eponim al eroilor poemului1. E util şi uşor de pi cizat ceea ce n-avem nici un motiv să nu numim un plan.

Fiecare din primele două episoade furnizează în concluzia lui una c cele două condiţii ale adulterului care va provoca, în cel de la treilea, î bătrânirea prematură a regelui vinovat, devotamentul şi răsplata fiului ce mai tânăr. Aceste două elemente sunt: 1. Blestemul pe care Kaca îl arur asupra lui Devayănî, să nu se căsătorească cu un brahman (poate, într-o fa anterioară, cu un kavi), 2. Pretenţia pe care Devayănî o impune demoniii să i-o predea pe prinţesa îarmişthă drept sclavă care o va întovără şi, în acea: calitate, la soţul ei, oricare ar fi el. Tot ce urmează decurge de aici: nem putând spera drept soţ un brahman, Devayănî pretinde să fie luată în că; torie de acel ksatriya care a luat-o de mină pentru a o scoate din fântân regele Yayătî; apoi o duce pe prinţesa-sclavă la soţul său, de la care aceas JŞi cere şi îşi primeşte discret partea de plăcere şi de maternitate; odată des c Perită înşelăciunea, Yayăti este blestemat de socrul său etc.

Dar primele două episoade, astfel convergente, sunt deja unite între 'rintr-o legătură de cauzalitate: dacă, în primul, Kăvya Us'anas nu i-ar omunicat lui Kaca reţeta de înviere a morţilor, demonii ar fi fost mai lib aţă de el, ar fi putut privi cu sânge rece ideea de a-l lăsa să plece, sperii

— A nu se Va pune pentru aceea în slujba duşmanilor lor. Dar zeii fiind acui Priu Kaca, în posesia reţetei, păstrarea lui Kăvya Us'anas în tabăra lor

1 Vezi, mai sus, p. 562 – 563 şi mai jos, partea a treia, cap. I.

Blemă de viaţă sau de moarte; aşadar, ei acceptă toate condiţiile, inclusiv aceea, deosebit de umilitoare pentru rege şi care în cele din urmă se va arce împotriva lui Devayănî, de a face din prinţesa lor sclava fiicei capeului lor.

În interiorul fiecărui episod, cauzalitatea nu e mai puţin strictă. Ca să ne ităm la cel dintâi, e normal ca zeii să-l trimită pe fiul capelanului lor la mătorul marelui secret: Kăvya Us'anas n-ar primi pe altcineva decât pe fiul ti coleg. E natural ca fiica lui Kăvya Us'anas, atotputernică asupra tatălui să fie sensibilă la atenţiile acestui flăcău încântător şi nu mai puţin normal demonii; să vrea cu orice preţ să suprime acest soi de spion. Văzându-l pe vya Us'anas că-l învie chemându-l din pântecele lupilor, e ingenios, dar normal, demonii să-l expedieze, printr-o duşcă de alcool dres cu cenuşă, în pântes re animatorului: cum şi-ar putea închipui că el ar fi în stare să se omoare ttru a-şi salva discipolul? În acest punct, Kăvya Us'anas putea lua două tndini: fie să renunţe într-adevăr să-l mai cheme pe Kaca afară din pântecele L fie să-i comunice marele secret înainte de a-l face să se bucure de el, cu ranţa de a fi răsplătit la rândul său; insistenţa, previzibilă, a lui Devayănî, e ia forma unui şantaj cu sinuciderea, împiedicând prima soluţie, Kăvya anas se hotăreşte deci să înfrunte riscurile celei de a doua şi nu e dezaăgit: odată înviat, Kaca îl învie. Dacă este normal ca, după cinci sute de ani, odată contractul său expirat, Kaca să vrea să se întoarcă la zei cu retul dobândit cu atâta greutate, nu e mai puţin normal ca Devayănî, îndrăitită şi poruncitoare, să vrea plata pentru serviciile ei şi să pretindă căsâia. Dar căsătoria se vede a fi de două ori imposibilă: nu te căsătoreşti cu: a maestrului tău spiritual; apoi, mai ales, trăind câteva ceasuri în pântecele Kăvya Us'anas şi neieşind de acolo decât printr-un soi de operaţie cezariană,.ca i-a devenit literalmente fiu după trup – al său guru, spune el însuşi, devenit şi tată şi mamă – şi a se căsători cu Devayănî ar însemna să nită un incest. De acum, cu caracterul pe care i-l cunoaştem, nu suntem prinşi să o vedem pe tânără mizând, ca să se răzbune, pe punctul slab al râtului: ea anulează printr-un blestem profitul pe care Kaca l-a dobândit itr-o mie de ani de strădanii. Atunci cum să n-o lovească şi Kaca pe înfuirată în punctul ei slab, condamnând-o să decadă în ziua în care se va căsăi?

Este inutil să prelungim această glosă-: cititorul va verifica lesne că totul a fel de bine ajustat în al doilea şi în al treilea episod. Şi dacă, întâmplăunul din elementele înlănţuirii cauzelor şi efectelor îi va părea lipsit de rigoare, necesitate, se va feri să judece conform obiceiurilor noastre de gândire. În; a ce mă priveşte, n-am întâlnit decât un singur punct care poate părea la: eput slab, dar care nu este aşa. Un punct de altfel foarte important: dilema care Kăvya Us'anas se consideră ca şi închis şi de unde nu iese decât împărţind secretul învierii. Trebuie, spune el, fie Kaca să rămână mort, în stare cenuşă, închis în pântecele meu aşa cum e acum – şi atunci îmi pierd fiica, perată, fie să-l chem, să-mi străpungă pântecele aşa cum a străpuns pântecele) ilor şi prin aceasta mă omoară pe mine. Cititorul occidental e tentat sa: ervină, să sugereze o a treia cale, firească şi rău-mirositoare: Kăvya să aştept_e iştit o zi sau două, ori să accelereze printr-un medicament urmarea obişuttt' a oricărei digestii şi, când cenuşa va fi d? Tă afară odată cu excrementele, va învia pe Kaca scoţându-l dia acest înveliş dezagreabil, dar care nu va ai pretinde menajamente. Or, aşa ceva e imposibil: o povestire din Ma'aJ arata, unde apare un motiv fo arte apropiat, dovedeşte că, odată digerata,

0 fiinţă absorbită nu mai poate fi înviată2. În cântul al treilea, marele înţelep t 0mas'a îi povesteşte lui Yudhişţhira, lângă tirthas al altui mare înţelept, Agas tya, povestea lui Vătăpi: Demonul Ilvala, duşman înverşunat al brahmanilor, a hotărât să le stâi pească neamul şi a recurs la un procedeu simplu. Una câte una sau îngrupui clici, îşi invită viitoarele victime la o masă bună şi le serveşte ca tocană p fratele său, demonul Vătăpi, preschimbat în prealabil în ţap, apoi înjunghia şi gătit. Odată golită farfuria, îl cheamă pe nume pe Vătăpi şi acesta iese, intact străpungând burta musafirului sau musafirilor, care, evident, nu supravieţuiesc rivala a micşorat deja cu mult efectivul brahmanilor existenţi pe pământ, cânc o intrigă, foarte interesantă dar care nu importă aici, îl aduce la el pe înţeâep tul Agastya, superbrahman, însoţit de trei regi. Ilvala îl primeşte bine, îl transformă pe Vătăpi în ţap şi pregăteşte mâncarea. Cei trei regi sunt îngroziţi Agastya îi linişteşte: 'Nu vă tulburaţi, îl voi mânca singur pe marele A sur a' într-adevăr, în cursul ospăţului, Agastya mănâncă ţapul întreg, spre mare; bucurie a amfitrionului care are ce are numai cu brahmanii. Când, după masă Ilvala îşi cheamă fratele cu glas mare, nu se petrece nimic, decât că Agasty; lasă să se audă un vânt straşnic, la fel de sonor ca un nor care tună. 'Ieşi Vătăpi!', strigă din nou, de mai multe ori, Ilvala. Agastya îi explică atunc râzând: 'Cum să iasă acest Asura, dacă l-am mistuit!'. Simplu pentru un în ţelept de clasa lui Agastya, miracolul a constat în a-şi produce o digestie instan tanee, care a ajuns la capăt înainte ca Ilvala să aibă timp să-şi execute nrmă rul obişnuit. Dar se vede că, accelerată^sau nu, o digestie completă are drep1 efect suprimarea oricărei prize pentru o tehnică de înviere care seamănă muli cu aceea a lui Kăvya Us'anas. Povestea lui Vătăpi stabileşte deci că dilema îi care s-a văzut deodată prins Kăvya era foarte constrângătoare şi, în plus, cj trebuia să se hotărască repede, înainte de împlinirea digestiei. Desigur, s-a: putea obiecta că cenuşa, nefiind digerabilă, ar fi fost oricum evacuată intactă în răstimpul relativ scurt pe care-l cunoaştem; ar însemna să cerem cam mult de la informarea fiziologică a naratorului.

Faţă de acest roman construit atât de minuţios, Iranul nu prezintă un roman care să i se suprapună exact, ci numai – ilustrate sau utilizate în povestiri fragmentare distincte şi compuse în epoci diferite – un caracter omolog, o situaţie omoloagă în raport cu Dumnezeu şi cu demonii, o bogăţie omoloagă, o reţetă omoloagă care îi permite să vindece (sau să nu vindece) o rană mortală şi alta care îi permite transformarea bătrânilor în tineri. Se câştigă, deci, pentrv preistoria indo-iranică, un tip de kavi mitic, nu şi istoria lui.

2. ALTE TRADIŢII ASUPRA LUI KĂVYA USANAS.

Dar nici în India, lungul text coerent din cântul întâi nu epuizează ceea c atvorii epopeii ştiau despre Kăvya Us'anas şi se întâmplă ca aceste informaţi 'ăine de ceea ce am cercetat, sau oferind numai variante îndepărtate, să s Plinească şi cu elemente ale dosarului iranian.

, Naraţiunea cea mai importantă se află într-unui din cele două cântur ficiclopedice, făcute din contribuţiile mai multor epoci, în care Bhişma, mor'! ~u amânare* pe marginea câmpului de luptă de la Kurukşetra, îl copleşeşte pt *udhişţhira şi pe alţi câţiva cu minunile şi scoriile ştiinţei sale în toate domeniile