Tema 1 final


-Sunt bunuri publice acelea care conferă beneficii indivizibile pentru întreaga comunitate, indiferent dacă membrii societăţii se decid sau nu să achiziţioneze aceste bunuri



Yüklə 1,07 Mb.
səhifə2/18
tarix30.07.2018
ölçüsü1,07 Mb.
#63580
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   18

-Sunt bunuri publice acelea care conferă beneficii indivizibile pentru întreaga comunitate, indiferent dacă membrii societăţii se decid sau nu să achiziţioneze aceste bunuri.

- Furnizarea eficientă a bunurilor publice impune adesea intervenţia statului, în timp ce bunurile private pot fi eficient alocate prin intermediul pieţei. Aceasta face ca producţia şi consumul de bunuri private să fie libere, în timp ce în domeniul bunurilor publice se impune intervenţia unui arbitru – statul.

-La contingenţa bunuri publice – bunuri private apar externalităţile: pierderi/cheltuieli ale cuiva generate de activităţile profitabile ale altcuiva; cel mai cunoscut caz: poluarea (presupune cheltuieli uriaşe, suportate deopotrivă de stat, ca şi de diversele entităţi –organizaţii, indivizi); controlul poluării este atributul statului.


Servicii publice (SP)

- Entităţi organizate de stat / o colectivitate locală, înfiinţate de autoritatea competentă cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii, în regim de drept administrativ / civil în procesul de executare a legii. Denumiri de servicii publice: secretariate, agenţii, institute, administraţii, secţii, oficii, spitale, şcoli, regii autonome, societăţi comerciale.


- Activităţi care, din motive de interes general, sunt considerate de către stat ca neputând fi reglementate şi satisfăcute doar de legea pieţei sau care nu sunt susceptibile de a fi atribuite iniţiativei private.

-Se disting două dimensiuni ale SP:

–dimensiunea socială, care are legătură cu drepturile fundamentale ale persoanei, SP fiind purtătorul unor valori şi însemne comune pentru membrii grupului social respectiv;

–dimensiunea economică, mai veche decât cea socială şi justificată de patru aspecte:

-Considerente ale genezei SP:

1.existenţa monopolurilor naturale (unele servicii, cum sunt căile ferate, canalizarea, electricitatea) au fost dintotdeauna „monopoluri naturale“ în care e mai convenabil să ai o singură reţea, şi nu concurenţă;

2.insuficienţa pieţei în asigurarea investiţiilor necesare;

3.insuficienţa gestiunii private a SP;

4.voinţa statului de a coordona şi dirija dezvoltarea economică.

-Serviciul public - ansamblu de activităţi grupate, după natura lor, în patru domenii:

1.nucleul dur al SP care vizează menţinerea ordinii publice, protecţia persoanelor şi a bunurilor, securitatea frontierelor. Cuprinde următoarele activităţi tradiţionale: poliţie, justiţie, armată, afaceri externe, finanţe (colectare impozite şi gestionare buget);

2.condiţiile pentru buna desăşurare a activităţilor economice şi sociale: pregătirea materialului legislativ, redactarea normelor în texte de aplicare, aplicarea şi controlul legislaţiei;

3.activităţi care exced posibilităţile de realizare ale pieţei: protecţia socială, pregătirea şi formarea pe termen lung: şcoala, universitatea, cercetarea;

4. producţia de bunuri şi servicii care nu satisfac condiţiile de rentabilitate / nu sunt atractive pentru sfera privată:

-producţia şi distribuirea energiei şi gazului;

-poşta şi telecomunicaţiile;

-unele activităţi financiare (exemplu, gestionarea monedei naţionale).

-În concluzie, noţiunea de SP este utilizată pentru a desemna o activitate de interes general, prestată de un organism, adică de o persoană juridică, autorizată de o autoritate a administraţiei publice.

-În legătură cu definirea noţiunii de serviciu public sunt două accepţiuni:

l. conţinutul serviciului („elementul material“), ca tip de activitate de interes general pe care administraţia înţelege să şi-o asume.

2. subiectul serviciului („elementul organic“), respectiv organismul prin intermediul căruia se realizează.

-Conceptul de persoană privată a apărut în definiţia serviciilor publice înaintea celui de-al doilea război mondial, în contextul presiunii tot mai mari a nevoii de servicii publice mai flexibile şi operative. Cum până atunci statul era singurul gestionar al acestor servicii, acesta a început să încredinţeze astfel de servicii unor persoane private, făcând loc ideii de serviciu public prin persoane private. Din punct de vedere teoretic, nu se aduseseră lămuriri privind contextul în care activitatea unei persoane private poate fi considerată serviciu public. Dilema este rezolvată în 1964, când Laubodere arată că „serviciul public este activitatea de interes general, prestată de o persoană privată având prerogativele puterii publice sub controlul administraţiei“. Această nouă viziune presupune existenţa a trei condiţii :

- „interesul general“: atunci când analizăm însă activitatea unei persoane private este foarte greu să delimităm până unde merge interesul general şi de unde începe interesul particular. Serviciile publice au ca prim obiectiv interesul celor administraţi şi nu obţinerea de profit.

- mijloacele puterii publice: privilegii acordate persoanei private care serveşte interesul general şi ca atare se bucură de autoritate în raport cu terţii, nu de egalitate. Acest raport permite fie mono-polul asupra unei activităţi, fie emiterea de acte cu caracter unilateral sau chiar stabilirea de taxe.

- controlul administraţiei asupra activităţii de prestări servicii publice. Această condiţie derivă din faptul că o persoană privată poate presta un serviciu public numai printr-o delegare dată de o persoană publică, fie printr-un contract, fie printr-un act administrativ unilateral explicit sau implicit.

- Definiţia actuală sa serviciilor publice s-a conturat la sfârşitul anilor '80, recunoscându-se faptul că unele servicii publice desfăşurate de persoane private nu trebuie să se bucure neapărat de prerogativele puterii publice. Ideea democratismului şi descentralizării a impus în practică sistemul preluării gestiunii serviciilor publice din mâna statului şi predării lor către persoane private, în condiţiile mai sus amintite. În aceste condiţii s-a consacrat sintagma "servicii private de interes general" care nu corespunde însă pe deplin celor trei condiţii stabilite în practica administraţiei publice, nici chiar în ţările dezvoltate. Cel puţin sub aspectul controlului, serviciile publice actuale sunt subordonate administraţiei mai mult ca oricând.

-În concluzie, astăzi, identificarea unui serviciu public presupune luarea in considerare a trei elemente.

a) Conţinutul serviciului (elementul material): serviciul public este, în primul rând, o activitate de interes general. Trebuie menţionat că orice activitate de interes general reprezintă şi un SP.

b) Elementul voliţional, adică intenţia puterilor publice: nu va exista un serviciu public decât dacă puterea publică şi-a manifestat intenţia de a-şi asuma o activitate de interes general. Nu există, deci, servicii publice "prin natura lor". Există anumite dificultăţi în identificarea intenţiei exacte a guvernanţilor, mai ales atunci când ei încredinţează anumite activităţi de interes general unor persoane private, în mod expres ca fiind servicii publice. Este necesară, atunci, prezenţa a trei indicii pentru a putea identifica serviciul public: - activitatea trebuie să răspundă unei misiuni de interes general; - organismul privat respectiv trebuie să dispună de veritabile prerogative de putere publică ; - organismul privat respectiv trebuie să fie supus unui control din partea puterilor publice.

Orice serviciu public depinde, deci, în mod direct sau indirect, de voinţa unei persoane publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile fundamentale de organizare.

c) Elementul formal : regulile aplicabile în mod normal activităţilor de servicii publice

provin din acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general în cauză, respectiv regimul de drept administrativ, specific situaţiilor în care serviciul public este asigurat în mod direct de către o persoană publică. Realizarea acestei misiuni este însoţită întotdeauna de prerogative sau de constrângeri caracteristice (proprii) dreptului public.

-Dacă serviciul este asigurat de către o persoană privată, referirea la regimul de drept administrativ are doar o valoare de criteriu de identificare a serviciului public. Aşa cum s-a arătat mai sus, pentru existenţa serviciului public, trebuie să existe un control din partea puterilor publice şi o concesionare a prerogativelor puterii publice către persoana privată.



Criza noţiunii de serviciu public

-În timp, sub presiunea diferiţilor factori, s-a produs disocierea celor trei elemente şi, în primul rând, a elementelor organic şi material: dacă activităţile persoanelor publice sunt prezumate ca fiind activităţi de servicii publice, se admite că pot asigura (şi) activităţi private, cum ar fi gestiunea domeniului privat. În acest fel, de la începutul secolului XX, servicii publice importante (distribuirea apei, căile ferate, transporturile urbane) fac obiectul unei concesionări în favoarea unor persoane private, care asigură gestiunea acestora. Într-un anumit sens, elementul organic subzistă, dar într-o manieră atenuată, prin controlul exercitat de către persoana publică care concesionează, care rămâne prezentă şi acţionează prin intermediul persoanei private interpuse (persoana privată este legată prin contractul de concesiune de persoana publică).

-Disocierea reală între elementele material şi organic intervine odată cu dezvoltarea gestionării serviciilor publice de către persoane private, în afara oricărei concesionări. Acest fenomen a fost admis odată cu apariţia primelor Case de Asigurări Sociale private şi arată că serviciul public nu mai implică neapărat intervenţia unei persoane publice care să-şi asume realizarea sau măcar responsabilitatea realizării serviciului public - ipostază tot mai frecventă astăzi.

-În ceea ce priveşte disocierea între elementul material şi elementul formal (regimul de drept public), ea a apărut încă de la începutul secolului XX şi cunoaşte o continuă amplificare.

- Consacrarea serviciilor publice subordonate dreptului privat, aşa numitele servicii publice industriale şi comerciale (servicii publice cu gestiune privată) a dat fenomenului de disociere o amploare deosebită. Dacă o persoană publică poate exploata un serviciu public în aceleaşi condiţii ca şi o persoană privată, o întreagă serie de servicii publice este supusă dreptului privat.

- Înfiinţarea Comunităţii Europene a avut ca model piaţa şi, ca principiu, primatul pieţei. În acest context a fost definită categoria „serviciu universal“ ca „un serviciu de bază oferit tuturor, ansamblului comunităţii, în condiţiile unor tarife abordabile şi cu un nivel de calitate standard“ (Raportul Comisiei Europene, 1992). Un exemplu: telefonul pentru „familii modeste”, în Franţa.



Yüklə 1,07 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   18




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin