Evadarea academicianului Sorokin
„Drumuri! le ştim doar începutul.”
Jubran K. Jubran
Teoria academicianului Egor Sorokin referitoare la circularitatea timpului îl făcuse celebru.
Formulele găsite de el erau universale, putând fi aplicate şi la spaţiile cosmice, dar şi la
societăţile umane.
Fusese într-o perioadă chemat foarte des la G.P.U. şi consultat în diversele probleme cu
care se confrunta societatea.
− Pentru ce mă deranjaţi atât de des?! s-a interesat el la una dintre convorbiri.
− Ca să vă cunoaştem părerea!
− De ce doriţi s-o cunoaşteţi?!
− Ca să nu ţinem cont de ea.
Într-o zi Sorokin s-a dus chiar el la şeful G.P.U.-ului şi l-a rugat:
− Vreau să vă rog să-mi spuneţi ce trebuie să gândesc.
Acela s-a uitat mirat la el şi i-a zis:
− Eu nu-mi pun această problemă. Eu ştiu că pentru mine gândeşte tovarăşul Stalin şi
ceilalţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat. Dumneata de ce ţi-ai complica viaţa şi ţi-ai
pune această întrebare?!
Sorokin i-a explicat:
− Cei care vorbesc, orice ar vorbi, sunt arestaţi. De la o vreme însă, sunt arestaţi şi cei
care tac. Bănuiesc că aceştia o fi gândind greşit…
Până la urmă s-a dovedit că el tace secrete de stat – aşa a fost calificată noua lui teorie
despre circularitatea timpului – şi a fost arestat.
Sorokin, când era pus duminicile să cureţe veceurile cu târşul şi găleata, le demonstra
colegilor de detenţie cu ajutorul unor formule că timpul curge liniar.
Era un bărbat cărunt, cu chipul brăzdat de cute adânci, care semăna cu un cearşaf
mototolit după o noapte de nesomn.
Ziua muncea cu toţi deţinuţii, iar noaptea – ştia toată lumea – lucra la o formulă perfectă
de evadare, despre care se lăuda că aproape o găsi. Nu se ascundea de nimeni. Formula era
mândria vieţii lui. Kudreavţev ştia despre asta.
Sorokin era unicul deţinut căruia îi făcea plăcere ca toată lumea să i se adreseze după
noul său nume, alcătuit din cifre.
Într-o zi Kudreavţev l-a îndemnat să le ţină deţinuţilor la club, în cadrul cercului de educaţie
politică, o lecţie despre semnificaţia numerelor de pe haine, dar şi despre formula absurdă la
care lucra de mai mulţi ani savantul.
Şeful penitenciarului îl invită amabil:
− Tovarăşe academician B1-131! Vă rugăm să treceţi la catedră.
Sorokin se înclină şi veni în faţă. Lăsa impresia că înaintea lui nu stau nişte deţinuţi, ci o
tablă cu formule.
− Calculele mele arată că există şi alte lumi, paralele cu ale noastre. Pe care ochiul nu le
vede. Numai mintea câteodată dă de ele şi se sperie, retrăgându-se din calea acestora. Omul,
prin destinul său, este apt nu doar spiritualiceşte, dar şi fiziceşte, să treacă într-o altă
dimensiune. Formula e aproape gata. Dar mă tem că, odată ajuns acolo, pentru fiecare dintre
noi lumea aceasta nu va mai avea niciun sens.
− Cum?!
− De ce?!
− Când?!
− Unde?!
− Care?!
Îl întrebau, curioşi, ascultătorii. El se prefăcea că nu-i aude.
− Răspunde, bă, la întrebări, îl îndemna Kudreavţev, enervat.
− Nu ştiu, noi nu ne punem niciodată întrebări. Dacă ni le-am pune, am depinde de ele.
Specialitatea noastră sunt răspunsurile. Răspunsurile aşază lumea, pe când întrebările o aruncă
în aer, explodând-o.
− Nu puneţi niciodată întrebări, formulaţi răspunsuri, îşi îndemnă el colegii.
Într-o dimineaţă Sorokin nu mai fu găsit în patul lui din baracă. Evadă? Se volatiliză? Se
teleportă?
Cei mai mulţi presupuneau că acesta, cu ajutorul formulei sale, pe care o luă cu el, trecu
puntea spre alte dimensiuni.
− Acesta e destinul marilor creatori, să se identifice total cu opera lor, concluzionă
Mendelstam. Oricum, acum el nu mai are nicio grijă.
În următoarele zile Kudreavţev trimise gardieni însoţiţi de câini prin toată taigaua, pe care o
scotociseră în lung şi-n lat până aproape de Pacific şi Polul Nord, dar Sorokin nu putu fi găsit.
El nu lăsă nici cea mai mică urmă, niciun fir de iarbă lăţit, niciun miros de încălţăminte,
niciun foc stins sau solz de peşte uitat pe vreun mal de râu.
Aceasta a fost singura evadare perfectă în toată istoria Dallag-ului.
|