Încercare de monografie

Sf. Sava Gotul

Prezenţa, acţiunea misionară, martiriul şi moarte Sf. Sava Gotul sunt consemnate în două documente de mare valoare istorică: „Scrisoarea Bisericii din Gothia către Biserica din Capadocia” şi „Scrisorile 164 şi 165 ale Sfântului Vasile cel Mare”.

Scrisoarea 164 confirmă primirea Scrisorii Bisericii din Gothia pe care o elogiază pentru frumuseţea ei înflorită de dragoste.

Sfântul Sava de la Buzău, cunoscut mai adesea drept Sava Gotul s-a născut în anul 334 (aproximativ), în regiunea Buzăului, în apropiere de râul Mousaios (Buzăul de azi), din părinți creștini și a trăit în zona deluroasă a Subcarpaților de Curbură. Actul său de martirizare precizează că ar fi fost cantor sau dascăl în interiorul comunităților religioase de acolo.

Potrivit „Scrisorii Bisericii din Gothia”, Sf. Sava este got de neam, petrecând în Gothia, „în mijlocul unui neam rău şi stricat” (Filipeni II.15); ceea ce totuşi ar putea însemna nu că el era născut got, ci că eventual era născut din urmaşii prizionierilor clerici şi laici aduşi de goţi cu circa un secol în urmă, din Capadocia, sau că, episcopul Ascholios a fost trimis la nordul Dunării să predice cuvântul Evangheliei. În cazul acesta denumirea de„gotul” e un simplu calificativ geografic[xix]. Însăşi comportarea lui, în timpul martiriului, faţă de persecutori şi călăi, prin calm, linişte, smerenie şi credinţă neclintită în Hristos, precum şi tratamentul pe care i l aplică păgânii din satul în care locuieşte el, camuflând pe creştinii lor[xx], indică deosebirea dintre el şi creştinii goţi. Ori de câte ori consătenii lui încearcă să l ferească de persecutori, el iese în faţa tuturor şi se proclamă creştin. Sf. Sava era, deci, ori un daco roman de origine capadociană, ori un capadocian trimis de mult timp în Dacia nord – dunăreană.

Dacă Sf. Sava, martizat la vârsta de 38 de ani, venise din Dacia – Gothia de circa 20 de ani şi trăia în mijlocul băştinaşilor şi al goţilor, el a avut timpul să înveţe şi latina celor dintâi şi gota celor din urmă, aşa cum se întâmplase şi cu Ulfila. Se stabilise într un sat, din apropierea sau chiar de pe malul râului Mousaios – Buzău, unde a fost înecat la 12 aprilie 372, după ce cu câteva zile înainte de Paşti voise să se ducă în alt oraş, spre a se întâlni cu preotul Gutica. Acest alt oraş putea fi o davă, fie la Cârlomăneşti, fie la Buzău, fie la Pietroasele, fie la Berca, fie în altă parte, în orice caz nu prea departe de apa Buzăului. În timpul fugăririi lui pe dealuri împădurite, pline de cioturi, lăsate de pârjolul unui foc, ca şi în timpul nopţii, unde a fost spânzurat de grinda unei case, Sf. Sava se afla tot în preajma râului Buzău, printre băştinaşi, dar şi printre goţi[xxi].

În regiunea de care vorbim au existat şi mănăstiri. Unele dintre acestea au fost înfiinţate de audieni, dar altele aparţineau ortodocşilor. Arpyla a fost un călugăr ortodox, care suferă martiriul odată cu alţi 26 tovarăşi din cauza persecuţiei dezlănţuite de regele got Vingurich în timpul împăraţilor Valentinian, Valens şi Graţian[xxii].

Deceniul al 7 lea al secolului al IV lea a reprezentat o răscruce în viaţa creştină de la Curbura Carpaţilor. Forţaţi de huni, goţii trec în etape în imperiu, rămânând pe loc în număr mic. Locul lor ca popor dominant din punct de vedere politic îl iau hunii, popor necreştin. Creştinismul este continuat aici mai cu seamă de populaţia autohtonă.

Ammianus Marcellinus ne lămureşte că, presaţi de huni, vizigoţii conduşi de Atanaric se retrag, după câteva campanii cu Valens, în munţii Serrilor, în Caucaland – ad Caucalandensem locum – incaccesibili din cauza pădurilor şi a munţilor[xxiii].

Concluzia referitoare la localizarea Caucalandei (Cauca + land), după multe discuţii, este că aceşti „montes Serrorum” numiţi în antichitate şi Caucasus, sunt munţii Buzăului[xxiv]. Numele de Cauca (sus), derivând din Caucaland (Caucasusland), s a păstrat în numele „Coca”, frecvent folosit în regiunea Buzăului, ca, de exemplu, Dealul Cocanilor, în stânga Întorsurii Buzăului şi peste 20 de denumiri „Coca”, date unor munţi, moşii, izvoare, ape sau localităţi ca: Coca Niculeşti, Coca Antemiresei, Coca Mereiască, Coca Seacă, Coca Schei. Unele „Coci” sunt în jurul Istriţei[xxv].

Disperaţi de a fi pierdut ţara pe care o stăpâniseră circa 100 de ani, furioşi pe creştini, pe care i considerau aliaţi ai romanilor şi ataşaţi probabil puternic cultului lor – liturgic se pare – îl legau şi de formula de pe cercul din obiectele tezaurului descoperit la Pietroasele[xxvi], goţii s au năpustit asupra monahilor şi creştinilor din regiunea şi munţii Buzăului. Că aceşti monahi erau de origine audiană, ortodoxă băştinaşă sau ortodoxă vizigotă, ei au suferit chinuri cumplite pe care le reflectă şi unele toponime ca Vârful lui Martirie, probabil nume propriu ieşit din substantivul comun „martir”, vârful Ciciliei[xxvii], sau un nume de călugăriţă, poate martiră, Agata etc., satul Călugăriţele, schit părăsit semnalat de Al. Odobescu în 1871[xxviii].

Influenţa continuă şi puternică a creştinismului ortodox din Scythia Minor asupra zonei Buzăului sau Caucalandului, cum îi zice Ammianus Marcellinus, este confirmată, cel puţin în parte, şi de hramurile bisericuţelor de piatră din munţii Buzăului. Este semnificativ că majoritatea bisericuţelor rupestre din această zonă mergând din perioada patristică până, probabil, circa în secolul XIV, au ca hram sau ocrotitor, precum urmează: Peştera lui Iosif pe Ioan Bogoslovul (Evanghelistul); Agatonul pe Sfântul Ioan Zlataust (Gură de Aur); Alunişul are tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul; Pinul are Naşterea Născătoarei de Dumnezeu; Găvanele au Adormirea Maicii Domnului; Peştera Îngăurită are (probabil) pe Ioan Bogoslovul[xxix].

Evlavia călugărilor pentru Sf. Ioan Bogoslovul sau Evanghelistul, pentru Sf. Ioan Botezătorul şi pentru Sf. Ioan Zlataust, pe de o parte şi pentru Maica Domnului pe de altă parte, nu le venea neapărat de la Teodosie de Kelefarevo (1346-1371), ci din lunga tradiţie a acestei evlavii în Scythia Minor şi Dacia, încă din secolele IV – VI, tradiţie care a mers ca un curent persistent în perioada slavă de la care a luat doar traducerea numelui în Bogoslav şi Zlataust. Cultul Maicii Domnului a fost adus, sigur, la puţin timp după ţinerea Sinoadelor ecumenice de la Efes (431) şi Calcedon (451), trecând prin Dogrogea, unde găsim 19 inscripţii cu textul: „Maria naşte pe Hristos”[xxx].

Frecvenţa numelui de Ioan ca ocrotitor al schiturilor din munţii Buzăului arată vechimea mare şi caracterul ortodox al acestor bisericuţe, pe care misionarii le inaugurau, iar credincioşii şi monahii le sfinţeau prin lectura deasă a Evangheliei după Ioan, unde se relevă întruparea Fiului lui Dumnezeu (1, 14), adică apariţia creştinismului în lume, prin predica şi ţinuta monahală a Sf. Ioan Botezătorul „mai mare decât toţi cei născuţi din femeie”, în fine, prin liturghia şi misionarii Sf. Ioan Gură de Aur, trimişi la Dunărea de Jos pentru strămoşii noştri.

Monahii au avut întotdeauna o afecţiune deosebită pentru Maica Domnului şi dacă nu i puteau construi aici, în zona Buzăului, bazilici mândre ca în Scythia Minor, ei îi ridicau catedrale ale dragostei din inimile lor înflăcărate, îmbrăcate în chipuri consumate de nevoile ascetice, asemenea strămoşilor lor zalmoxeeni. Cel puţin unul dintre episcopii de Tomis din perioada patristică se numea Ioan (sec. V), doi călugări „sciţi” de renume ecumenic prin ştiinţa lor purtau acelaşi nume: Sf. Ioan Cassian şi Ioan Maxenţiu, alţi trei din grupa călugărilor „sciţi” propriu zişi ne au lăsat numele de Ioan în diferite documente ale vremii, spre anu mai vorbi de Ioan, simpli credincioşi cu numele sculptate în unele inscripţii ale Dobrogei[xxxi]. Această onomastică trecea uşor şi era dusă cu bucurie în „Barbaricum” de la nordul Dunării, de unde putea ajunge şi în regiunea Buzăului.

Am facut aceasta prezentare detaliata a istoricului regiunii pentru a demonstra ca vechimea prezentei locuitorilor se pierde in preistorie ( de pe vremea geto-dacilor) continuand fara intrerupere pana in prezent.

Potrivit „Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzeu. Basil Iorgulescu. București: I.V. Socecu, 1892”, zona studiata, Bâscenii de sus si de jos erau catune si am respectat aceasta organizare administrativa.

Bâsca, stabiliment balnear in comuna Gura-Teghii, catunul Lunca- Pirciulul, jud. Buzău, la 88 kometri de orasul Buzău si situat pe malul drept al riului Bâsca-Roziliei. Este proprietatea d-lui Stefan Boranescu, Are un orizont cam marginit;dar clima e dulce, aerul curat, imbalsamat de mirosul brazilor, traiul e multumitor si ieftin. Se face cură cu lapte şi zer, băi reci, iar apropierea de înlesnirea cu excursii în munţii cei mai frumoşi ai ţării, contribuie să-i fortifice pe cei debili, să-i uşureze pe cei bolnavi şi să satisfaca cu prisosinţă pe cei sănătoşi.

Bâsca-Chiojdului, comuna rurala, judetul Buzău.

Bâsca Chiojdului, riu, in plasa Buzău, jud. Buzău, format din piraiele Bâsca-cu-Cale si fara Cale, care se impreuna la poalele muntelui Plesea, Bâsca pe hotarul judetului Prahova, putin mai sus de catunul Bâsca.Acest riu, care uda comunele Chiojdul, Catina, Calvini, desparte apoi comuna Cislau de Maruntisul, atinge catunul Gura- Bâscii si merge de se varsa in Buzău, linga catunul Cislaul, in fata izvorului Cirnul. Primeste mai multi afluenti, din care mai insemnati, pe partea dreapta, sunt: izvoarele: Plopilor, Ciuciurul lui Serban, Ciocirlanul , Cacicea, Spatarescul, Muratoarea, Batrineanca sau Stimnicul, Catina, Zeletinul, Salcia, etc. iar pe stinga, incepind tot de la Nord :Plescioara , Pacura , Stupina , Smacinisul, Lera, Corbul, Cepturasul, Valea - Catinei, Valea- Seaca-Mare, Valea-Seaca Mica, Valea-Humii, Bradetul, etc. Cursul sau e repede si albia sa foarte nisipoasa, de aceea este periculoasa in timpuri ploioase, cind volumul apelor sale creste foarte mult. Malul drept frumos, fund format numai in coline si munti acoperiti de finete livezi si vie; cel sting,in urma taerii padurilor s-a transformatintr-un vast prund ripos si nestabil incepind de la Toca, in comuna Maruntisul, pana in comuna vast prund ripos si nestabil incepind de la Toca, in comuna Măruntisul, pana in comuna Cătina, din care cauza comunicatia devine adesea dificila.

Bâsca-cu-Cale, ce izvoreste din dosul muntelui Fata CraiuluI, de la punctul numit Gămălia, judetul Prahova. Curge spre S.-E. pană la poiana din Capul-Piscului, comuna Starchiojdul, plaiul Teleajenul; face o cotitură spre Sud ; formează in mică parte limita cu judetul Buzău, se uneste cu pârâul Bâsca

fara Cale, la poalele muntelui Plesea, putin mai sus de satul Bâsca, formind râul Bâsca Chiojdului, care apol intra in judetul Buzău, unde se varsa in râul Buzău, lingă catunul Cislău.

Are ca afluenti, in judetul. Prahova, izvoarele: Iisa si Condri.

In cursul său formează mai multe cascade. Calea pe albia acestei ape este foarte grea.

Pe aici Mihai-Viteazul si-a trecut o parte din armata, in Transilvania, la anul 1599, Octombrie 7.

In anul 1848, Rusii ocupind tara, au gramadit multă armată

pe aceasta vale, fiind foarte priincioasa pentru o invazie in Transilvania.

Pe acest pârâu, pe teritoriul judetuluI Prahova, este un fierastrau pentru taiat cherestea.

Pârâul Bâsca-fara-Cale, izvoreste din muntele Plaiul - PurcaruluI, jud. Prahova; curge spre S.-E.,face o cotitura in comuna Starchiojdul, plaiul Teleajenul ; se indreapta spre Sud si dupa ce se uneste cu pârâul Bâsca cu Cale, intra in judetul Buzău, formind riul Bâsca - Chiojdului, care se varsa in râul Buzău. Are ca afluenti izvoarele Smeuratul si Banul.

Pârâul Bâsca-Mare, izvoreste din muntii Transilvaniei (Racauti) ; se indreapta spre S.; atinge judetul Buzău, putin mai la N de muntele Poiana din Cale, la varsarea izvorului Surducul ; formeaza apoi limita de N.-E.a judetului, pana la intalnirea sa cu izvorul Pitac-Patac; intra in judet pe la pichetul Ciocanul, udand la dreapta poalele muntilor Paltinisul, Podul-Calului, Podul Grecilor si Arsele si la stanga ale muntilor Hosszukas, Cernatul si Cursele, la poalele caruia se uneste cu Bâsca-Mica, la cismeaua Visanul, dind nastere raului – Bâsca Rusiliei. Primeste mai multi afluentI, in judetul Buzău, pe dreapta: Surducul, Izvorul-Calului si Fata-Milei, iar pe stanga Pitac-Patac, Bisculita, Cernatul, Izvorul - Milei, etc. E foarte bogata in pastravi.

Pârâul Bâsca-Mica, izvoreste din Transilvania si intra in judetul Buzău pe la poalele muntelui Giurgiu, la varsarea izvorului Cilianos, udand la stanga poalele muntilor: Musele, Neharna, Chilmiziul, Neharnita, cu ramificatiile lor ; iar la dreapta munti : Balescul, Zanoaga, Miclausul, Piscunasul, Piciorul-Caprii si Cursele, la ale carui poale se uneste cu Bâsca-Mare si da nastere raului BâscaRusilei Bâscele sunt renumite in tara nu numai pentru rapiditatea, limpezimea si raceala lor, dar si prin regiunile incintatoare ce strabat.