Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

(Psalmi 9.27)

Iar Saul - care se numeşte şi Pavel - plin fiind de Duh Sfânt, a privit ţintă la el, şi a zis: O, tu cel plin

de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei

înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? Şi acum, iată mâna Domnului este asupra ta şi

vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Şi îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi,

dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână. (Faptele Apostolilor 13.9-11)

Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este

vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te che-

ma Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumne-

zeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub

smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de

acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste

Fiul Omului. (Ioan 1.47-51)

La unii aroganţa ţine loc de măreţie, neomenia de fermitate şi viclenia de spirit. (Jean de la Bruyère)

Limba dulce este pom al vieţii, iar limba vicleană zdrobeşte inima. (Solomon 15.4)

Mai rea invidia prietenului decât viclenia duşmanului. (Proverb italian)

Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Deşertă-

ciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit. Pierde-va

Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie. (Psalmi 11.1-3)

Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub

buzele lor. (Romani 3.13)

Necunoaşterea vicleniilor vrăjmaşului înseamnă pentru noi pierderea luptei chiar de la începutul ei.

(Sfinţii Părinţi)

Neprihănirea poartă pe cei drepţi, iar strâmbătatea prăpădeşte pe cei vicleni. (Solomon 11.3)

Nu numai vicleşugul este numit răutate, ci şi cele amintite mai sus. (Teologul Teoclitos, vezi Grijile/)

Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Căci ca iarba curând se vor

usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece. (Psalmi 36.1, 2)

Nu te înălţa, ca să nu cazi şi să aduci necinste sufletului tău. Căci va descoperi Domnul cele ascunse

ale tale şi în mijlocul adunării te va înjosi, pentru că nu te-ai apropiat cu inimă curată de frica

Domnului, şi inima ta este plină de vicleşug. (Ecclesiasticul 1.29-31)

"Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei". (Psalmi 104.15)

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze. Face cu ochiul, dă din picioare,

face semne cu degetele. În inima lui e vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă gâlceavă.

Pentru aceasta fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi dintr-o dată şi fără leac.

(Solomon 6.12-15)

Pasărea vicleană dă singură în laţ. (Ion Neculce)

Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie. (Psalmi 11.3)

Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi

adun de unde n-am împrăştiat? (Matei 25.26)

Vicleşugul este mai rău decât răutatea pentru că răul se numeşte acela care face prost răul, iar

viclean se numeşte acela ce face rău cu amăgire şi cu adâncă socotinţă.

(Teofilact, un alt învăţat al Bisericii)

Virtuţile despart mintea de patimi. 6.16

Voinţa inferioară (iraţională), voinţa poftelor, a lucrurilor rele. 10.8

Vom putea goni din noi patima ucigătoare numai dacă, susţinuţi de speranţa celor viitoare şi de contem-

plarea fericirii făgăduite, vom păstra mintea noastră stăpânită de o necontenită meditaţie spirituală.

(Sfântul Ioan Casian)

Vorbăria multă este scaunul slavei deşarte. (Sfântul Ioan Scărarul)

Zgura duhovnicească. 2.12

Patul/ Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului; de aceea, prin durere, omul este

mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt. (Iov 33.18, 19)

Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână

nepăsătoare la orice pagubă până pe patul de moarte, această forţă este iubirea. (Poetul bengalez

Rabindranath Tagore)

Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi

patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. (Matei 9.6, 7)

Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el. (Psalmi 40.3)

Nu voi intra în locaşul casei mele, nu mă voi sui pe patul meu de odihnă, nu voi da somn ochilor mei şi gene-

lor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui

Iacob. (Psalmi 131.3-5)

Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu

voi uda. (Psalmi 6.6)

Paza minţii 4.14

Păcatul 5.11, 5.18, 12.4

Păcatul desparte şi îndepărtează pe om de Dumnezeu. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Păcatul este boala sufletului, patima este cancerul vieţii spirituale. (Părintele Ioan Teşu)

Păcatul este întotdeauna o iluzie. (Patriarhul Daniel)

Păcatul este nedreptate; cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Păcatul este o faptă, o vorbă sau o dorinţă contra legii veşnice. (Fericitul Augustin)

Păcatul este ratarea ţintei. (Sfinţii Părinţi)

Păcatul este sufletul răului şi răul sufletului. (Sfinţii Părinţi)

Păcatul este un bumerang pe care ştii când îl arunci, dar nu ştii când se întoarce şi te loveşte în cap. (Robert Frost)

Păcatul face ca jugul vieţii să fie chinuitor şi povara existenţei grea. (Iustin Popovici)

Păcatul meu face să strălucească dreptatea Ta. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Păcatul nu se spune, ci se spovedeşte. (Sfinţii Părinţi)

Păcatul porneşte din inima omului. Provocarea vine din afară. 5.11

Păcatul te stăpâneşte nu prin puterea lui, ci prin delăsarea ta. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Păcatul/ A iubi pe duşmani nu înseamnă a iubi răul, nici necredinţa sau desfrânarea sau hoţia, ci înseamnă a iubi

pe hoţ, pe necredincios, pe desfrânat nu pentru că păcătuiesc, că prin asta întinează numele de om,

ci pentru că sunt oameni şi făpturi ale lui Dumnezeu. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

A păcătui este o treabă umană, a justifica păcatele este o treabă diavolească. (Lev Tolstoi)

A vorbi despre păcat este considerat retrograd şi demodat. 8.20

Adevărata libertate se regăseşte în Hristos, iar liber este cel care nu s-a supus păcatului. (Sfinţii Părinţi)

Aducerea aminte a răului este rugina sufletului. (Sfântul Ioan Scărarul)

Apoi fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. (Leviticul 24.15)

Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta?

Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te

târască, dar tu biruieşte-l!" (Facerea 4.6, 7)

Batjocura/ Alungă pe cel batjocoritor şi cearta va lua sfârşit şi pricina şi defăimarea vor înceta.

(Solomon 22.10)

Bătaia de joc este o obrăznicie faţă de buna-cuviinţă. (Aristotel)

Când cel batjocoritor e pedepsit, cel fără minte se înţelepţeşte şi când cel înţelept este dojenit,

el câştigă în ştiinţă. (Solomon 21.11)

Cel ce are smerenie, smereşte pe draci, iar cel ce nu are smerenie, este batjocorit de draci.

(Patericul)

Celui batjocoritor nu-i place dojana; de aceea el nu se îndreaptă spre cei înţelepţi.

(Solomon 15.12)

Cine este semeţ şi îngâmfat se cheamă batjocoritor; acela se poartă cu prisos de trufie.

(Solomon 21.24)

Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea apa? (Iov 34.7)

Dacă tu eşti înţelept, eşti înţelept pentru tine, şi dacă eşti batjocoritor, singur vei purta ponosul.

(Solomon 9.12)

De cei batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le dă har. (Solomon 3.34)

E mai bine să fii batjocorit de oameni decât de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amândoi

i-a biruit. (Sfântul Marcu Ascetul)

Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor

lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. (Luca 6.22)

Nu batjocori pe omul al cărui suflet este întristat, căci Dumnezeu este Cel care smereşte şi Cel

care înalţă. (Ecclesiasticul 7.12)

Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi.

(Solomon 9.8)

Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrâna-

ţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii,

nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

(I Corinteni 6.9, 10)

Nu trebuie să cunfundăm (cum fac unii oameni complexaţi) orice ironie cu batjocura, deconsi-

derarea, insulta. Ironia civilizată face parte din panoplia dialogului. S-au scris cărţi despre

ironie (Jankélévitch). (George Pruteanu)

O rugăciune făcută fără atenţie, înşirând doar cuvinte goale, e o batjocură la adresa lui Dumne-

eu. (Părintele Petroniu Tănase de la schitul Prodromul din muntele Athos)

Pentru batjocoritori sunt gata toiege; loviturile sunt pentru spinarea celor nebuni.

(Solomon 19.29)

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai

bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a pă-

catului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile

Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. (Evrei 11.24-26)

Ruşinea este cea mai aspră dintre pedepse; ea va rămâne în picioare şi la dreapta judecată, pen-

tru că unii vor învia pentru o viaţă veşnică, alţii pentru o ruşine şi batjocură veşnice.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenun-

chind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor! Şi scuipând asu-

pra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat

de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. (Matei 27.29-31)

Beţia este demon de bunăvoie, băgat în suflete de către plăcere. Beţia este mama păcatului şi vrăjmaşa vir-

tuţii. Face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat, nu ştie de dreptate şi ucide chibzuinţa. După

cum apa stinge focul, aşa şi vinul, nemăsurat, întunecă mintea. (Sfântul Vasile cel Mare)

Blestemul este o revărsare de răutate. 10.3

Blestemul politicos 10.3

Blestemul/ Adu-ţi aminte de tatăl tău şi de mama ta, când şezi în mijlocul celor mari, ca nu cumva să uiţi de

tine în faţa lor, ca să nu te porţi ca un prost, aşa încât să vrei să nu te fi născut şi să-ţi

blestemi ziua naşterii tale. (Ecclesiasticul 23.16-18)

Atât Adam şi Eva, cât şi Cain au fost blestemaţi de Dumnezeu, nu pentru păcat, ci pentru

ocolirea mărturisirii, a căinţei şi a părerii de rău. (Sfinţii Părinti)

Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. (Romani 12.14)

Cei care sunt aproape de Dumnezeu, niciodată nu pot fi blestemaţi. 10.3

Cel ce blesteamă pe tatăl său şi pe mama sa stinge sfeşnicul în mijlocul întunericului.

(Solomon 20.20)

Cel ce împarte cu hoţul îşi urăşte sufletul lui, fiindcă aude blestemul, dar nu zice nimic.

(Solomon 29.24)

Cel ce ţine grâul este blestemat de popor, iar binecuvântarea (se revarsă) peste capul celui ce

îl vinde. (Solomonb 11.26)

Celui ce binecuvântează pe prietenul său cu glas mare dis-de-dimineaţă, i se socoteşte ca un

blestem. (Solomon 27.14)

Cine dă la cel sărac nu duce lipsă; iar cine îşi acoperă ochii lui va fi mult blestemat.

(Solomon 28.27)

Cumplit lucru e beţia. E în stare să adoarmă simţurile, să întunece mintea. Face mort şi fără de pu-

tere pe omul înzestrat cu raţiune, omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ

legându-l cu lanţuri de nedezlegat. Dar mai bine spus, omul beat e mai rău decât omul mort. O-

mul mort nu mai poate face rău, nici bine. Omul beat, însă, bine nu poate face, ci numai rău. Fa-

ce de râs pe toţi, şi pe femeie şi pe copii. Prietenii se ascund şi se ruşinează, gândindu-se la ruşi-

nea lui. Duşmanii se bucură, îşi bat joc de el, îl blestemă … Poate fi oare om mai ticălos decât

beţivul, care e mereu cu capul ameţit de băutură, care toarnă vin în el în fiecare zi de-şi strică

judecata gândurilor? … (Sfântul Ioan Gură de Aur)

De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aş putea blestema

pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu? (Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp al Smirnei, ucenicul

Sfântului Ioan Evanghelistul, înainte de a fi ars de viu. A scris 5 epistole, dar patru dintre ele

s-au pierdut)

De la cel în lipsă nu-ţi întoarce ochiul şi nu da loc omului să te blesteme. (Ecclesiasticul 4.5)

Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa. Oare

izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară? (Iacob 3.10, 11)

Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei

sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre;

având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele ne-

statornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14)

Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere.

(Psalmi 9.27)

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris

este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn". (Galateni 3.13)

Înjurăturile sunt ca procesiunile cu icoane, care se întorc totdeauna la biserica de unde au

pornit. (Arthur Schopenhauer)

Nu grăi de rău pe slugă la stăpânul său, ca nu cumva să te blesteme şi să te silească să-ţi ceri

iertare. (Solomon 30.10)

Orice război de eliberare este sacru; orice război de asuprire este blestemat.

(Henri Lacordaire)

Pe bârfitor şi pe cel cu două limbi blestemaţi-i, că pe mulţi care aveau pace i-au pierdut.

(Ecclesiasticul 28.14)

Pomenirea celui drept este spre binecuvântare, iar numele celor nelegiuiţi va fi blestemat.

(Solomon 10.7)

Precum vrabia zboară şi rândunica se înalţă în văzduh, tot aşa blestemul fără pricină nu

nimereşte. (Solomon 26.2)

Unul dă mereu şi se îmbogăţeşte, altul se zgârceşte afară din cale şi sărăceşte. Cel ce binecuvin-

tează va fi îndestulat, iar cel ce blesteamă va fi blestemat. (Solomon 11.24, 25)

Boala poate fi un prilej de asceză, de apropiere de Dumnezeu. Este o transformare, o transfigurare

chiar a urmării păcatului, care este boala, într-un instrument de curăţire de patimi şi de

înţelegere a lui Dumnezeu. Răbdarea şi încrederea în Dumnezeu pot fi calea către unirea cu

Acesta. (Amma Sincletica)

Boala, consecinţa păcatului. 10.13

Botezul lui Ioan era îndepărtarea de păcat. Botezul creştin este unire cu Dumnezeu.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Bună este milostenia ca pocăinţă a păcatului. (Sfântul Clement Romanul)

Calea păcătoşilor este netezită cu pietre, la sfârşitul ei este groapa iadului. (Ecclesiasticul 21.11)

Care este păcatul cel mai mare? Păcatul care te stăpâneşte. (Patericul)

Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră. (Romani 4.25)

Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga

pentru cei morţi. Şi a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus.

Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slo-

bozească de păcat. (II Macabei 12.44-46)

Că mie acum păcatele mi s-au făcut zid întunecat între mine şi Dumnezeu. (Avva Ammoi)

Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? (Matei 9.5)

Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult.

(Tobit 12.9)

Căderea este “păcatul firii” sau “moartea firii”. (Sfântul Maxim Mărturisitirul)

Căderea în propria lumină a minţii este foarte periculoasă. 2.7

Căderea/ Această amăgire, căderea în propria lumină a minţii, l-a doborât chiar şi pe Lucifer, Prinţul

Luminii. 2.7

Adam a căzut în rai şi Lot s-a mântuit în Sodoma. (Sfinţii Părinţi)

Calea Domnului este o întăritură pentru cel desăvârşit şi o prăbuşire pentru cei ce săvârşesc

fărădelegi. (Solomon 10.29)

Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dum-

nezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda

diavolului. (I Timotei 3.5, 6)

Cădem uşor în deznădejde din pricina bolilor sau altor neplăceri. 9.14

Când cineva cade din măsura chibzuielii, devine atât fricos, cât şi îndrăzneţ cât sufletul său este

slăbit. Omul, când pierde echilibrul interior, nu se mai cunoaşte pe sine şi cade astfel în

extreme. (Sfântul Ioan Scărarul)

Cel smerit nu cade niciodată. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Cine nu cade nu se poate înălţa. (Lucian Blaga)

Cumplit lucru e beţia. E în stare să adoarmă simţurile, să întunece mintea. Face mort şi fără de pu-

tere pe omul înzestrat cu raţiune, omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la

pământ legându-l cu lanţuri de nedezlegat. … (Sfântul Ioan Gură de Aur, vezi Beţia/ )

Cunoaşterea de sine este acea frânghie subţire de care ne putem agăţa pentru a nu cădea în

prăpastia păcatului.(Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă voi vă temeţi a încălca porunca împăratului, cu atât mai mult ne temem noi, creştinii, să căl-

căm poruncii lui Dumnezeu, ca să nu cădem în chinurile veşnice gătite celor ce se

leapădă de El. (Sfântul Mucenic Proclu, chinuit, răstignit şi săgetat)

De la sublim la ridicol nu e decât un pas. (Napoleon Bonaparte, la întoarcerea din campania

din Rusia)

Dispreţuirea credinţei prilejuieşte căderea popoarelor; necredinţa este ceva întâmplător. Numai

credinţa religioasă costituie starea normală a omenirii. (Alexis de Tocqueille, gânditor şi istoric

francez contemporan cu Napoleon Bonaparte)

Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii. (Solomon 16.18)

Înaintea prăbuşirii vine trufia inimii, iar înaintea măririi merge umilinţa. (Solomon 18.12)

Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura linguşitorilor pricinuieşte prăbuşirea. (Solomon 26.28)

Nici cel trufaş la cugetare nu-şi cunoaşte căderile sale, nici cel smerit la cugetare, virtuţile sale.

(Avva Ilie Ecdicul)

Nu te făţărnici înaintea oamenilor, şi buzelor tale ia aminte. Nu te înălţa, ca să nu cazi şi să aduci

necinste sufletului tău. (Ecclesiasticul 1.28)

Pedeapsa celui mândru este căderea. (Avva Daniil)

Prima cauză de prăbuşire a diavolului a fost trufia, prin care a meritat să fie numit şarpe, iar pră-

buşirea a doua a urmat din cauza invidiei. Între cele două prăbuşiri el încă putea să se ridice şi

să vorbească cu oamenii în tovărăşie cu ei, dar hotărârea dreaptă a Domnului l-a aruncat atât

de jos, încât de aici încolo n-a mai putut să privească în sus şi nici să meargă cu statura dreap-

tă, ci să se târască pe pământ umilit şi să se hrănească din lucrarea viciilor pământeşti. La înce-

put era vrăjmaş ascuns al omului, dar Dumnezeu l-a dat pe faţă ca fiind duşman primejdios, să

nu mai poată face rău omului prin prietenii înşelătoare. (Sfântul Ioan Casian)

Prima cauză de prăbuşire a fost trufia. (Sfântul Ioan Casian)

Se cere să luăm aminte, ca la vremea marilor încercări, să nu cădem din credinţă.

(Eusebiu de Cezareea)

Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în

Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi. Dar zic vouă că pământului

Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decât ţie. (Matei 11.23, 24)

Un lucru mărunt poate duce la o cădere cruntă. (Dintr-un comentariu la pilda Fiului Risipitor)

Când se va slobozi mintea de toată nădejdea din lumea văzută, să ştii că a murit în tine păcatul.

(Sfântul Isaia Pustnicul)

Când uiţi de propriile tale defecte ajungi mândru. (Democritus)

Ce folos are păcătosul de curviile sale din tinereţe, dacă la bătrâneţe ajunge povară pentru copiii săi?

(Părintele Savatie Baştovoi)

Cel ce nu poartă grijă după puterea lui de toate virtuţile, săvârşeşte un păcat anevoie de iertat; dar