Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte
Yüklə 7,67 Mb.
|
Orgoliosul nu va putea să iubească sincer pe ceilalţi. 2.5 Scopul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului este sfinţirea sufletului şi a trupului, dar şi do- bândirea mântuirii, adică iertarea păcatelor şi viaţa de veci. În acest sens, împărtăşirea euha- ristică ne dăruieşte putere pentru a răstigni egoismul şi orgoliul din noi şi a cultiva o iubire smerită şi milostivă, exprimată prin rugăciune şi prin fapte bune. (Patriarhul Daniel) Se poate crede că putem să fim mai dom al lui Hristos căutând suferinţa, dar astfel cădem în orgoliu spiritual. (Teologul catolic Marko Rupnik, vezi Suferinţa/) Osândirea 11.10 Osândirea/ Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsu- ra părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? (Matei 23.31-33) Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. (Matei 5.21, 22) Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului. (I Timotei 3.5, 6) Cel bun dobândeşte har de la Domnul, iar pe omul viclean îl osândeşte Domnul. (Solomon 12.2) Cel care achită pe cel vinovat şi cel ce osândeşte pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea Domnului. (Solomon 17.15) Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osân- dească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. (Romani 14.3) Chiar dacă ai vedea cu ochii tăi pe cel ce păcătuieşte, să nu osândeşti nici atunci, pentru că ade- seori şi ochii se înşeală. (Sfântul Ioan Scărarul) Cugetarea smerită nu e o osândire a noastră din partea conştiinţei, ci cunoaşterea harului lui Dumnezeu şi a compătimirii Lui. (Sfântul Marcu Ascetul) Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele. Unul care prigoneşte dreptatea ar putea oare să domnească? Şi vei osândi tu pe Cel mare şi drept? (Iov 34.16, 17) Dacă omul va ţine minte textul Sfintei Scripturi: “Din cuvintele tale te vei îndrepta, şi din cuvintele tale te vei osândi”, atunci el se va hotărî ca mai bine să tacă. (Avva Pimen) Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi. (Matei 12.7) Învăţătura conform căreia cunoaşterea de sine sau după Dumnezeu, sau alt termen, precum
deprimarea şi dăruiesc pace şi alinare. (Sfântul Isihie) Nu e de osândit înjosirea care apără de o primejdie. (Publilius Syrus) Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. (Luca 6.37) Nu locuirea împreună osândeşte pe cei drepţi, la un loc cu cei nedrepţi, ci asemănarea în gândire. (Mitropolitul Nicolae Mladin) Nu se cuvine să pui la plată pe omul drept, nici să osândeşti pe cei nevinovaţi din pricină că umblă drept. (Solomon 17.26) Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. (Ioan 5.28, 29) Nu-l osândi pe aproapele tău; tu-i cunoşti păcatul, dar pocăinţa lui n-o cunoşti (Avva Dorotei) Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el; iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în
Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor; (II Petru 2.6) Şi îşi agonisesc osândă, fiindcă şi-au călcat credinţa cea dintâi. (I Timotei 5.12) Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. (Marcu 16.15, 16) Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te
Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt. (Sfântul Marcu Ascetul) Patima este setea de Dumnezeu pervertită, întoarsă pe dos. (Sfinţii Părinţi) Păcatul este boala sufletului, patima este cancerul vieţii spirituale. (Părintele Ioan Teşu) Pedeapsa celui mândru este căderea. (Avva Daniil) Pizma şi mânia împuţinează zilele şi grija aduce bătrâneţile mai înainte de vreme. (Ecclesiasticul 30.25) Pizma trezeşte mânia omului defăimat şi el este fără milă în ziua răzbunării; el nu se uită la nici un preţ de răs- cumpărare, şi chiar când îi vei spori darurile, tot nu se îmblânzeşte. (Solomon 6.34, 35) Pizma/ Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor. Că n-au necazuri până la moartea lor şi tari sunt când lovesc ei. De osteneli omeneşti n-au parte şi cu oamenii nu sunt biciuiţi. (Psalmi 72.3-5) Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomii- le, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. (Marcu 7.21-23) Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. (I Corinteni 13.4) Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 2.23, 24) Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 2.24) Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, cre- dinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii
Nebunul scoate ochii cu dojenile lui şi darul celui pizmaş face ochii să lăcrimeze. Mai înainte ca să vorbeşti, învaţă, şi mai înainte de boală te îngrijeşte. (Ecclesiasticul 18.18)
Pentru ce, munţi cu piscuri, pizmuiţi muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască în el, pentru că va locui în el până la sfârşit? (Psalmi 67.17)
v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (Galateni 5.21) Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în cear- tă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte. (Romani 13.13, 14) Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el - cei din eresul saducheilor - s-au umplut de pizmă. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească. (Faptele Apostolilor 5.17, 18) Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. (Filipeni 1.15) Plăcerile/ Atât de mare e înşelăciunea, că primesc cu plăcere în suflete momeala aceea şi nu se gândesc că plăcerea aceasta, ce poate răni, este scurtă şi trecătoare, pe când durerea e continuă iar învinuirea conştiinţei, cumplită. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Beţia este demon de bunăvoie, băgat în suflete de către plăcere. Beţia este mama păcatului şi vrăj- maşa virtuţii. Face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat, nu ştie de dreptate şi ucide chibzuinţa. După cum apa stinge focul, aşa şi vinul, nemăsurat, întunecă mintea. (Sfântul Vasile cel Mare) Când stomacul e plin, se aprind şi dorinţele după alte plăceri; iar când se află în lipsă, rămân şi aces- tea liniştite şi mai potolite. (Sfântul Nil Ascetul) Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile
Cel ce caută lauda, e supus patimii şi cel ce se plânge de necaz, iubeşte plăcerea. (Sfântul Marcu Ascetul)
că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. (Iacob 4.3, 4) Cădem uşor în deznădejde din pricina bolilor sau altor neplăceri. 9.14 Curăţirea sufletului se face prin dispreţuirea plăcerilor simţurilor. (Sfântul Vasile cel Mare) Dacă ispita plăcerii trebuie respinsă, ispita durerii trebuie acceptată. Ispita plăcerii aduce plăcere simţurilor şi întristare sufletului, iar încercarea, adică ispita durerii, aduce întristare simţirii şi bucurie sufletului. (Sfântul Maxim Mărturisitorul) Dar pentru că firea omenescă este trândavă şi se îndreaptă mai degrabă spre tihnă şi plăceri, de aceea Stăpânul cel iubitor de oameni, ca un Tată iubitor a dat leacul postului, ca să ne des- prindă şi de plăceri şi să ne şi ducă de la grijile lumeşti la lucrarea celor duhovniceşti. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.
De cele mai multe ori, slava se cumpără cu preţul fericirii, plăcerea cu preţul sănătăţii, milostenia celor cu nume mare cu preţul neatârnării, banii cu preţul conştiinţei. (Mitropolitul Filaret) De dragul plăcerii, iubim patimile şi de teama durerii, fugim de virtute. (Sfântul Maxim Mărurisitorul) Dispreţuieşte plăcerile; plăcerea cumpărată cu durere e vătămătoare. (Quintus Horatius Flaccus) Domnul se descoperă celor care au urât lumea, iar celor ce caută să placă oamenilor le pregăteşte ruşine. (Părintele Savatie Baştovoi) Efectul pe care-l poate avea păcatul asupra minţii şi asupra sentimentelor umane este devastator. Aşa este păcatul, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur; înainte de a fi săvârşit, ne întunecă judecata şi ne înşeală mintea, dar după ce a fost săvârşit ne apare lămurit înaintea ochilor grozăvia lui.
(Din emisiunea “Cuvântul care zideşte”) Exagerarea cu privire la plăcere e necumpătare. (Aristotel) Ia aminte, dar, ca nu cumva din pricina unei mici plăceri, ce ţi-o dau bucatele, să suferi paguba de a nu fi înscris de înger, fugind dinaintea celui care înrolează ostaşi. Este mai mică primejdia când un soldat aruncă pavăza şi fuge, decât atunci când un creştin aruncă postul, arma cea tare şi puternică. (Sfântul Vasile cel Mare) Istoveşte-ţi trupul cu postul şi cu privegherea, şi vei alunga gândul chinuitor al iubirii de plăceri. (Sfântul Serafim de Sarov) În fiecare plăcere e ascunsă câte o durere. (Sfântul Maxim Mărturisitorul) Maica iubirii de plăcere este lăcomia pântecelui, căci aceasta naşte iubirea de plăceri, dar şi multe din celelalte patimi. (Sfântul Nil Ascetul) Mintea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava deşartă şi prin plăcere. (Sfântul Marcu Ascetul) Minţilor generoase nu le face plăcere să-i oprime pe cei slabi, ci mai degrabă să-i preţuiască şi să-i protejeze. (Anne Brontë) Nu căuta plăcerea prietenilor, căci ei nu te pot ajuta când vei muri. Caută prietenia lui Hristos, care ne ajută şi după moarte. (Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ) Nu fii iubitor de sine, ci iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine, ci o vei găsi în ceilalţi. (Sfântul Maxim Mărturisitorul) Nu umbla după ştiri din viaţa lumească pentru că din aşa ceva nu vei avea niciun folos, după cum spune psalmistul: “Să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti.” Căci cel căruia îi place să vorbeas- că bucuros despre treburile oamenilor păcătoşi, acela repede trezeşte în sine pofte spre plăceri. Mai curând fii dornic să cunoşti viaţa oamenilor drepţi, căci aceasta îţi va fi de mare ajutor. (Sfântul Vasile cel Mare) O mică doză regulată de lumesc poate acţiona asemenea unui vaccin care să ducă în cele din urmă la imunitate faţă de atracţiile lumeşti. (Părintele Serafim Rose) Ospeţele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveseleşte viaţa şi banii răspund la toate. (Ecclesiastul 10.19) Plăcerea e roabă, mai ales trupului. 11.19 Precum virtuţile obişnuiesc să se nască din dureri şi din ocări, aşa păcatele se nasc din plăceri şi laude. (Sfântul Marcu Ascetul) Răzbunarea este întotdeauna plăcerea unui suflet mic, slab şi fără vlagă. (Juvenal) Să nu eziţi să ceri mult; “este plăcerea Tatălui de a-ţi oferi Împărăţia,” a spus Iisus. (Wallace D. Wattles)
Secretul fericirii nu este să faci ceea ce îţi place, ci să-ţi placă ceea ce trebuie să faci. (James Matthew Barrie) Simţurile au ca scop plăcerea. 10.8 Tăcerea este o virtute care ne face plăcuţi semenilor noştri. (Samuel Butler) Trupul se află între stricăciune şi nestricăciune, dar el nu este nici stricăciune, nici nestricăciune. Atunci când a fost dominat prin intermediul plăcerilor de stricăciune, el, care era făptura nestri- căciunii, a înclinat către ţărâna pământului. Ca urmare a fost dat morţii de către Dumnezeu pen- tru a fi cuminţit, dar n-a fost părăsit, nici lăsat pradă stricăciunii. (Metodiu de Olimp, un scriitor bisericesc din secolul al treilea)
luri şi din câmp. Vai ţie, Ierusalime, tu eşti necurat! Dar până când...?" (Ieremia 13.27) Viaţa trăită în desfrâu este o ruşine, chiar dacă-i plăcută. (Menandru) Plictiseala 12.6, 2.3 Poftele/ Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează.
Cumpătarea spune să nu te robeşti poftelor, să trăieşti cu puţin şi modest. (Platon) Dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor. (Marcu 4.19) Dintre dracii care care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică la luptă, sunt cei încredinţaţi cu poftele lăcomiei pântecelui. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în primire pe cei răniţi de ei. Căci este cu neputinţă să cadă cineva în mâinile duhului curviei, dacă n-a fost doborât întâi de lăcomia pântecelui. (Evagrie Ponticul) Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima,
Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgădu- it-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dum- nezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte. (Iacob 1.12-15) Firea aţâţă poftele, dar, pe măsură ce creşte asceza, ea le şi stinge. (Patericul) Haina de nuntă este nepătimirea sufletului raţional care s-a lepădat de poftele lumeşti. (Evagrie Ponticul)
va cădea în groapa pe care a făcut-o. (Psalmi 7.14, 15) Lumea dă robilor săi atâţia stăpâni posibili, câte nevoi, pofte, patimi şi deprinderi au ei. (Mitropolitul Filaret) Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea.
Nu te sătura cu pâine şi nu vei pofti vin. (Amma Singlitichia) Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în cear- tă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte. (Romani 13.13, 14) Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor. (Marcu 4.18, 19) Prin deznădejde, omul îşi taie orice putinţă de îndreptare. 9.21 Răutatea e o stare de iad. (Părintele Teofil Pârâian) Răutatea se înmoaie şi se potoleşte cu blândeţea, iar nu cu altă răutate. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a îndepărtat şi pe unii de alţii ne-a dezbinat. De aceea, cu toată osârdia să căutăm fapta cea bună, care şi la Dumnezeu ne aduce şi pe unii cu alţii ne uneşte. (Avva Isidor) Răutatea/ Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. (Filipeni 6.12) Ce te făleşti întru răutate, puternice? Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuţit a făcut vicleşug. (Psalmi 51.1) Cel ce vrea să facă ceva şi nu poate, e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca şi când ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o înţelegem atât cu privire la cele bune, cât şi la cele rele. (Sfântul Marcu Ascetul) Cel fără de lege este răsturnat de răutatea lui, iar cel drept găseşte scăpare în neprihănirea lui. (Solomon 14.32) Cel mai bun caracter are momente de răutate şi cele mai mari genii, îngustimi de spirit. (Arthur Schopenhauer) Cu cât răutatea se luptă cu virtutea, cu atât ajunge mai slabă. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Există o bunătate care respinge şi o răutate care atrage. (Carmen Sylva, poetă şi prima regină a României) Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât.
Fii vigilent: fereşte-ţi mintea de gânduri negative. (Buddha) Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înţelepciunea rămâne nebiruită în faţa răutăţii.
ea îşi vede mărită nenorocirea, căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ţi vine de la dreapta judecată. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 17.10, 11) Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi. (I Corinteni 14.20) Fuga de răutate, exerciţiul cel mai la îndemână în timpul postului. Răutatea este o dispoziţie internă a sufletului de a face rău, opusă bunătăţii. Termenul a fost folosit de mai multe ori vizând oameni şi lucruri în Noul Testament. Mântuitorul spunea în predica de pe munte: Ajunge zilei răutatea ei. Aici se înţelege prin răutate grija, munca şi necazurile, care se repetă zilnic fără încetare, destul deci pentru o singură zi, aşa ca să nu mai adăugăm şi grija zilei de mâine, s-o încărcăm prea mult încât să nu putem avea posibilitatea îndeletnicirii şi cu lucruri spirituale. Nu numai vicleşugul este numit răutate, ci şi cele amintite mai sus (Teologul Teoclitos) Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug. (Psalmi 49.20) Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii nu are leac,
Inima celui drept chibzuieşte ce să răspundă, iar gura celor nelegiuiţi împrăştie răutăţi. (Solomon 15.28) Izvoarele răutăţilor dintr-o ţară sunt cârciumile şi luxul. (Nicolae Iorga) Laşitatea este mama cruzimii. (Michel de Montaigne) Lepădarea ta de credinţă te va pedepsi şi răutatea ta te va mustra. Înţelege şi vezi cât e de rău şi de amar de a părăsi pe Domnul Dumnezeul tău şi de a nu mai avea nici o teamă de Mine, zice Domnul Dumnezeul puterilor. (Ieremia 2.19) Nimic nu este mai rău decât cel care se pizmuieşte pe sine; şi aceasta este răsplătirea răutăţii lui. Yüklə 7,67 Mb. Dostları ilə paylaş:
|