Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte
Yüklə 7,67 Mb.
|
rugăciunea şi milostenia întorc pe cel ce nu poartă de grijă. (Sfântul Marcu Ascetul) Cel ce pune capăt rugăciunii, începe să păcătuiască. (Sfântul Efrem Sirul) Cel mai mare păcat faţă de oameni nu este ura, ci indiferenţa faţă de ei. (George Bernard Shaw) Chiar dacă ai vedea cu ochii tăi pe cel ce păcătuieşte, să nu osândeşti nici atunci, pentru că adeseori şi ochii se înşeală. (Sfântul Ioan Scărarul)
Conştientizarea păcatului este primul pas spre pocăinţă. 9.2 Conştiinţa este îngerul lui Dummnezeu care îl păzeşte pe om. Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte. (Părintele Paisie Olaru) Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Soren Kierkegaard, filosof şi teolog danez) Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe
Crima nu este nimic altceva decât energie direcţionată greşit. (Emma Goldman) Crima organizată constituie nimic mai puţin decât un război de guerilă dus împotriva societăţii. (Lyndon Baines Johnson) Crima/ A ponegri pe altul e cea mai mare crimă. (Părintele Vichentie Mălău) Amânarea este cea mai criminală formă de negare. (Colin Turner) Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedi- că dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani, viitorul ei. (Mihai Eminescu) Lumea te iartă pentru o crimă, dar nu te iartă dacă eşti fericit. (Constantin Noica) Nu te ruşina de greşelile tale, transformâdu-le în crime. (Confucius) Omul trebuie să crească, să cerceteze în, şi prin, Dumnezeu care l-a creat. Acceptând ispita, Adam s-a rupt de Dumnezeu şi a rămas numai la sine, şi în el s-a infiltrat satana, denaturând eul lui prin mândrie şi provocând apoi ura, minciuna, crima şi toate celelalte. 8.9 Progresul tehnologic este ca un topor în mâinile unui criminal patologic. (Albert Einstein) Toleranţa devine o crimă atunci când este aplicată răului. (Thomas Mann) Umpleţi prăpastia ignoranţei şi veţi distruge cuibul de criminalitate. (Victor Hugo) Cunoaşterea de sine este acea frânghie subţire de care ne putem agăţa pentru a nu cădea în prăpastia
Dacă ai multe fapte bune, poţi uşor să-ţi acoperi cu ele păcatele; dar dacă eşti gol de fapte bune, fiecare păcat îţi face o rană de moarte. Ca să nu se întâmple asta, să ne înarmăm cu fapte bune. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Dacă cezarul, sau împăratul am zice noi, te-ar înrudi cu el, şi te-ar ridica în rang, cine nu s-ar teme atunci de persoana ta? Iar acum, când ai devenit fiul lui Dumnezeu, nu ai respect faţă de tine şi înalta ta valoare, călcând-o în picioare prin nesăbuitele tale îndemnuri dobitoceşti şi prin atracţiile păcătoase? (Epictet) Dacă ai păcate, ele se vor arde şi se vor distruge uşor prin necazuri. Dacă ai virtuţi, prin necazuri ele se vor face mai luminoase şi mai strălucitoare. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Dacă-mi place mai mult muzica decât conţinutul, e deja un păcat. (Fericitul Augustin) Dacă o faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuţi, unde păcatul este şi mai vădit şi mai mare. Iar dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci pentru că te îngri- jeşti de soarta lui, ci pentru că îl urăşti şi vrei să-l faci de ocară. Dacă aproapele tău trebuie judecat, apoi s-o facă unul care nu are astfel de păcate. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Dacă s-ar pune rugăciunea înaintea oricărei lucrări pe care o începem, n-ar afla păcatul intrare în suflet. (Sfântul Grigorie de Nyssa) Dacă vezi pe cineva păcătuind, nu vorbi, nici nu judeca, nici nu-l urî pentru ca nu cumva să cazi şi tu în acelaşi păcat. Zi mai bine: Eu sunt mai rău decât acesta. (Sfântul Efrem Sirul) Dacă vrei să faci chiar minuni, scapă-te de păcate şi ai reuşit totul. Păcatul este demon; dacă scoţi din tine
(Sfântul Ioan Gură de Aur) Dacă-şi va aduce aminte omul de păcatele sale, Dumnezeu va lua de la el trândăvia. (Sfântul Ioan Scărarul) Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. (Matei 9.6, 7) Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Matei 9.13) De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. (Luca 7.47, 48) De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. (Matei 12.31) De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se soco- teşte când nu este lege. Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină. (Romani 5.12-14) De vrei să primeşti laudă de la oameni, iubeşte mai întâi mustrarea pentru păcate. (Sfântul Marcu Ascetul) Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat uce- nici ai Mei; şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem să- mânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu încape în voi. (Ioan 8.31-37) Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă. (Sfântul Nicolae Velimirovici) Deşi fărădelegile noastre mărturisesc împotriva noastră, dar Tu, Doamne, fă milă cu noi pentru numele Tău!
Deznădejdea 3.2, 3.6, 5.18, 7.8, 12.1 Deznădejdea este cea mai mare rătăcire a noastră. (Vauvenargues) Deznădejdea învaţă cu încetul să se prefacă în resemnare. (Cezar Petrescu) Deznădejdea/ A greşi e omeneşte, a deznădăjdui e lucru drăcesc. (Sfinţii Părinţi) Alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la deznădejde.(Honoré de Balzac) Cădem uşor în deznădejde din pricina bolilor sau altor neplăceri. 9.14 Când omul se roagă înseamnă că este liber. Când nu se mai roagă înseamnă că ceva îl ţine sub o stăpânire nevăzută. De aceea se spune: “Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta.” Numai când iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni, omul este cu adevărat liber. Când urăşte pe semeni şi când uită pe Dumnezeu este înrobit, este limitat, este înrobit în- tr-o stare de egoism, de singurătate. De aceea, o mulţime de oameni care nu se mai roa- gă, suportă cu greu suferinţa, suportă cu greu boala şi mulţi dintre ei, din deznădejde, se sinucid. Sunt studii ştiinţifice care arată că omul credincios trece mai uşor prin greutăţile vieţii decât cel necredincios. (Patriarhul Daniel) Dacă nu deznădăjduim şi asumăm tot ceea ce ni se întâmplă în credinţă, iadul deznădejdii se transformă în rai de nădejde. (Părintele Alexandru Barna, tâlcuind învăţătura Cuviosului Siluan Athonitul: “Ţine-ţi mintea ta în iad şi nu deznădăjdui.”) Deznădăjduitul nu se iartă nici pe el însuşi. [Un poet american (nu-i ştim numele)] Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu şi mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele. (Iov 7.11) Este foarte primejdios să ai de-a face cu oameni deznădăjduiţi. (Walter Scott) Există un singur caz de deznădejde pură. Al condamnatului la moarte. (Albert Camus) În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. (II Corinteni 4.8-10) În trândăvie zace o deznădejde permanentă. (Thomas Carlyle)
Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu. (Ioan Carpatinul) Nu disper, consider fiecare încercare eşuată încă un pas înainte. (Thomas Alva Edison) Nu te deznădăjdui pentru că Dumnezeu este milostiv, dar nici nu fii fără grijă pentru că El este şi drept. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Prin deznădejde, omul îşi taie orice putinţă de îndreptare. 9.21 Rugăciunea este un lucru deosebit de greu. Stările duhului nostru sunt într-o necontenită schimbare; câteodată rugăciunea curge în noi ca un râu prea puternic, altădată însă inima pare a fi uscată. A te ruga – adesea – înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputinţă, mâhnire, îndoială, frică, tristeţe, deznădejde – într-un cuvânt, despre tot ceea ce ţine de conditiile existenţei noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar o succesiune logică. Adesea acest mod de a ne adre- sa lui Dumnezeu este începutul rugăciunii – conversaţie. (Din cartea “Despre rugăciune”, pagina 8, a Arhimandritului Sofronie Saharov) Să nu fericeşti pe nimeni înainte de sfârşit, dar nici să nu te deznădăjduieşti de mântuirea nimănui. (Sfântul Efrem Sirul) Sufletul cuprins de deznădejde în privinţa mântuirii nu este departe de nebunie. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Ţine-ţi mintea ta în iad şi nu deznădăjdui. 6.15, 12.1 Din cauza păcatului neascultării protopărinţilor nostri, Adam şi Eva am pierdut haina de lumină protectoare dumnezeiască. 4.12 Din momentul în care cunoşti că eşti păcătos, te-ai schimnat din vrăjmaşul lui Dumnezeu, în prietenul lui Dumnezeu. (Părintele Arsenie Boca) Din pricina banilor, mulţi au păcătuit şi cine caută să se îmbogăţească îşi întoarce ochiul de la dreptate. (Ecclesiasticul 27.1) Dintre toate relele omeneşti, singur păcatul este adevăratul rău. Cu adevărat, infecţia sufletului este păcatul, o stricăciune de nesuferit care duce la moarte veşnică. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Doamne, ajută-mă ca, aşa cum am iubit păcatul, să Te iubesc pe Tine. (Fericitul Augustin) Două categorii de oameni se vor mântui: cei care păcătuiesc şi sunt suficient de puternici încât să se căiască şi cei care sunt prea slabi să se căiască cu adevărat, dar sunt pregătiţi cu răbdare, smerenie şi recunoştinţă să îndure toată povara consecinţelor păcatelor lor. În smerenia lor, Dumnezeu îi va primi şi pe aceştia. (Părintele Ambrozie de la Optina, unul dintre ultimii stareţi ruşi de dinainte de venirea comunismului) Dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor. (Solomon 14.34) Dumnezeu a creat lumea din nimic. Minunat, vei spune. Fii sigur că e aşa, dar face lucruri şi mai minunate: face sfinţi din păcătoşi. (Soren Kierkegaard, filosof şi teolog danez) Dumnezeu face sărbătoare cerească din întoarcerea păcătoşilor. (Sfântul Macarie Egipteanul) Efectul pe care-l poate avea păcatul asupra minţii şi asupra sentimentelor umane este devastator. Aşa este păcatul, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur; înainte de a fi săvârşit, ne întunecă judecata şi ne înşeală mintea, dar după ce a fost săvârşit ne apare lămurit înaintea ochilor grozăvia lui. Plăcerea aceea scurtă şi ruşinoasă ne chinuie mereu şi ne umple de ruşine. (Din emisiunea “Cuvântul care zideşte”) Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprin- să la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14) Este Cel care a murit în contul păcatelor noastre pentru a ne da viaţă veşnică. Acelaşi Om, Hristos, este Dumnezeu şi suferă mereu. Oricine crede în El va avea viaţă veşnică. Cine se leapădă de El va fi în veci pedepsit. …. Am ales moartea pentru a trăi veşnic cu sfinţii. (Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul, decapitat la anul 304)
Evanghelia de astăzi (Întoarcerea Fiului risipitor, Luca 15.11-32) este în acelaşi timp, Evanghelia iertării păcătosului pocăit şi a îndreptării credinciosului neiertător. (Patriarhul Daniel) Existenţa lui Dumnezeu nu se poate dovedi şi e păcat să cauţi s-o explici cuiva. Crezi numai … şi afirmi. (Camil Petrescu) Fapta bună devine păcat atunci când este aflată de alţii. (Părintele Savatie Baştovoi) Fără har, omul este numai pământ şi păcat. (Cuviosul Siluan Athonitul) Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este is- pitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte. (Iacob 1.12-15) Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce-am avut în această lume, cel puţin să ne mântuim sufletul şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru. (Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, decapitat împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache pentru că nu s-au lepădat de credinţa creştină.) Focul arzător îl va stinge apa, şi milostenia va curăţi păcatele. (Ecclesiasticul 3.29) Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrâ- nării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? (I Corinteni 6.18, 19)
Goana nebună după bani este culmea păcatelor. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Greşalele drepţilor sunt împrejurul buzelor, iar ale păcătoşilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cântă David: “Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele, şi: zis-am, păzi-voi căile Tale, ca să nu greşesc cu limba mea!” (Sfântul Epifanie, episcopul Ciprului) Greşeala lui Adam o fac toti umaniştii de astăzi. 5.14 Hula/ Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele. (Psalmi 138.20) Adu-Ţi aminte de aceasta: Vrăjmaşul a ocărât pe Domnul şi poporul cel fără de minte a hulit numele Tău. (Psalmi 73.19) Apoi fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. (Leviticul 24.15) Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap şi, căzând la pământ, s-a închinat, şi a ros- tit: "Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!" Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu. (Iov 1.20-22) Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte. Şi unii au înce- put să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: Prooroceşte! Şi slugile Îl băteau cu palmele. (Marcu 14.64, 65) Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie. (II Timotei 3.2)
Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomi- ile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies
Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. (Matei 26.63-65) Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? (Matei 9.3, 4) De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. (Matei 12.31) Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. (Psalmi 1.1, 2) Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? (Luca 5.21, 22) Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele, şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zi- deşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! (Matei 27.39, 40) Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmaşul, până când va huli potrivnicul numele Tău, până în sfârşit? (Psalmi 73.11)
Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit, şi Babilonul cel mare a fost pomenit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul vinului aprinderii mâniei Lui. Şi toate insu- lele pieriră şi munţii nu se mai aflară. Şi grindină mare, cât talantul, se prăvăli din cer peste oameni. Şi oamenii huliră pe Dumnezeu, din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei era foarte mare. (Apocalipsa 16.19-21) Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. (Apocalipsa 16.9) Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? (Luca 5.21, 22) Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.
Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. (Luca 5.8, 9) Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. (Luca 18.13) Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! (Isaia 38.17) Ignoranţa nu este inocenţă, ci păcat. (Robert Browning) Indiferenţa este cea mai puternică armă din univers. Ea face tot ce atinge lipsit de sens. Iubirea şi ura nu au nicio şansă împotriva ei. (Joan Vinge) Indiferenţa este esenţa lipsei de comunicare. (Emil Hossu) Indiferenţa este forma cea mai uşoară a intoleranţei. (Karl Jaspers) Indiferenţa este mai abominabilă decât ura sau moartea. (Michelle Rosenberg) Indiferenţa este paralizia sufletului, o moarte prematură. (Anton Pavlovici Cehov) Indiferenţa este răzbunarea lumii faţă de mediocritate. (Oscar Wilde) Indiferenţa nu-i decât laşitate. (Lev Tolstoi) Indiferenţa/ A răspunde agresiunii prin nonviolenţă e un act de voită indiferenţă, dar de indiferenţă bine practicată. (Andrei Pleşu) Calomnia este o patimă ciudată; încercarea de a o înlătura o face să trăiască; indiferenţa o
Cel mai mare păcat faţă de oameni nu este ura, ci indiferenţa faţă de ei. (George Bernard Shaw)
(Haile Selassie) Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa. (Elie Wiesel) Plictiseala este expresia supremă a indiferenţei. (Ricardo Leon) Toleranţa este un alt cuvânt pentru indiferenţă. (W. Somerset Maugham) Insulta e declaraţia înfrângerii. (Nicolae Iorga) Insulta/ Cine mă insultă totdeauna nu mă insultă niciodată. (Victor Hugo)
Iertarea înseamnă a te ridica mai sus decât cel care te-a insultat. (Napoleon Bonaparte) Mai bine să suporţi o insultă, decât să o pricinuieşti tu altcuiva. (Platon) Ne ridicăm deasupra celor care insultă, iertându-i. (Napoleon Bonaparte) Nu poţi omorî timpul fără a insulta eternitatea. (Charles Baudelaire) Nu trebuie să cunfundăm (cum fac unii oameni complexaţi) orice ironie cu batjocura, deconsidera- rea, insulta. Ironia civilizată face parte din panoplia dialogului. S-au scris cărţi despre ironie (Jankélévitch). (George Pruteanu) Prostul nu are acces la ironie. El se opreşte la insultă. (Vasile Ghica) Rugăciunea care nu porneşte din inimă se împrăştie înainte de-a ajunge la cer. Ea nu slăveşte, ci Yüklə 7,67 Mb. Dostları ilə paylaş:
|