Operaţiuni pe pieţele internaţionale de capital
Tranzacţiile cu lichidare lunară (RM)
Yüklə 0,65 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 7.5. Operaţiunile la termen condiţionale
7.4. Tranzacţiile cu lichidare lunară (RM)Operaţiunile RM - cunoscute anterior sub denumirea de tranzacţii la termen (fr. à terme) - se încheie la o bursă într-o anumită zi, urmînd a fi executate (lichidate) la o dată fixă în fiecare lună, numită ziua lichidării. Dacă proprietatea asupra titlurilor trece de la vînzător la cumpărător în momentul încheierii contractului, livrarea titlurilor şi plata au loc în ziua lichidării. Ca atare, cumpărătorii pot să achiziţioneze titluri, fără a dispune la momentul încheierii contractului de lichidităţile necesare, iar vînzătorii pot să le cedeze, fără să dispună de ele atunci cînd au angajat operaiunea. Pe de altă parte, cel care a cumpărat este proprietar, din momentul în care a încheiat contractul şi dobîndeşte dreptul la dividend; totodată, el poate da în garanţie titlurile a căror livrare efectivă se face în momentul scadenţei pentru acel tip de contract. Bursa stabileşte titlurile pentru care se pot realiza operaiunile de acest gen (RM), şi anume cele mai active titluri de pe piaţă, pentru care există o cerere şi o ofertă constant ridicate. Totodată, bursa stabileşte numărul minim de titluri pentru care se pot încheia contracte (minimum 5, 10, 15, 25, 50 sau 100 de titluri). Ca regulă generală, cu cît valoarea nominală a acţiunilor este mai mare, cu atît numărul minim de titluri (volumul standard de titluri) este mai redus. Prin aceasta tranzacţiile la termen se deosebesc de cele la vedere (au comptant), unde contractul se încheie fără stabilirea unui volum minim (standard) de titluri. Fiind vorba de operaţiuni la termen, operatorul trebuie să depună, ca şi la tranzacţiile în marjă, o acoperire (fr. couverture), avînd de ales între următoarele variante: fonduri în numerar sau bonuri de tezaur (cele mai lichide şi mai sigure instrumente monetare, asimilate banilor), reprezentînd 20% din valoarea contractului; titluri financiare cu venit fix (obligaţiuni) sau aur, reprezentînd 25% din valoarea contractului; titluri cu venit variabil (acţiuni), caz în care garanţia constituită din acestea trebuie să reprezinte 40% din valoarea contractului. Această acoperire joacă rolul care revine, în tranzacţiile la bursele americane, marjei. Aplicaţie: Cumpărare pe piaţa RM Operaţiunea de cumpărare RM (fr. à la hausse) este iniţiată de un operator care estimează că la titlul cu care lucrează se va înregistra o creştere de curs între momentul încheierii contractului şi cel al lichidării. Să presupunem că un investitor cumpără,prin intermediul unui broker, la 5.03.1993, 100 acţiuni AAA la cursul 120 € (vezi Figura 3). Între 5.03 şi ziua lichidării, el poate fi confruntat cu trei situaţii, şi anume: 1) Cursul acţiunii continuă să crească şi la 18.03 investitorul se decide să vândă RM cele 100 de acţiuni la 126 €, compensându-şi astfel poziţia de cumpărător, printr-o operaţiune de sens contrar. La lichidare, el va primi pentru vânzarea din 18.03 126x100=12600 €. În acelaşi timp, investitorul trebuie să îi plătească celui care i-a vândut la 5.03: 120x100=12000 €. Cîştigul rezultat din operaţiune este de 12600 - 12000 = 600 € (din care se deduc comisioanele şi taxele pentru realizarea operaţiunii). Prin urmare, piaţa RM îi permite investitorului să beneficieze de mişcarea ascendentă a cursului între momentul încheierii tranzacţiei şi cel al lichidării. Întreaga perioada de sporire a cursului, în raport cu 5.03, este o perioadă favorabilă pentru cel care lucrează "la creştere" (zona haşurată din Figura 3), dar investitorul nu poate şti în ce moment cursul acţiunilor AAA va fi cel mai ridicat. Dacă ar fi vîndut la 14.03, cînd cursul era de 128 €, câştigul său brut ar fi fost de 800 €.
12 - Figura 3 - Este demn de reţinut faptul că investitorul deţine două poziţii distincte pe piaţa RM: una de cumpărător, deschisă la 5.03, şi alta de vânzător, deschisă la 18.03, cele două poziţii compensându-se reciproc. Ca atare, în ziua lichidărilor în numerar (31.03) el va primi de la brokerul său doar diferenţa dintre valoarea celor două contracte, adică 6000 € (minus comisioanele şi taxele implicate în tranzacţie). Cu o acoperire de 2400 € (adică 20% din valoarea contractului), investitorul a cîştigat 600, deci a avut o rată a profitului de 25%. 2) Investitorul nu vinde titlurile cumpărate la 5.03 ci "ridică titlurile", adică la lichidare el îi va plăti vânzătorului suma de 12000 € (şi nu valoarea care ar rezulta din înmulţirea cursului din ziua lichidării cu numărul titlurilor achiziţionate, întrucât preţul RM este fixat din ziua încheierii contractului). Investitorul alege această variantă atunci când scopul său este dobândirea efectivă a acţiunilor AAA, fără a fi însă dispus să suporte costurile unei tranzacţii la vedere (nu are banii în 5.03, când încheie tranzacţia). De data aceasta, piaţa RM i-a permis clientului ca, pe baza acoperirii de 2400 €, să obţină un angajament ferm de livrare a titlurilor la scadenţă, când va plăti contravaloarea integrală a acestora. 3) Să presupunem că investitorul nu doreşte să vândă titlurile achiziţionate la 5.03 decât atunci când cursul lor atinge 130 €. El nu va vinde atâta timp cât acţiunile depăşesc cursul de 120 €, fără a atinge 130 €. Începând cu data de 20.03 cursul titlului AAA scade sub 120 €. Ca atare, în ziua lichidării investitorul care nu doreşte să achiziţioneze titluri a căror vânzare au comptant i-ar aduce o pierdere, va reporta poziţia sa de cumpărător pentru următoarea zi de lichidare. În acest scop el trebuie să găsească un deţinător de fonduri care să accepte să-i cumpere titlurile la lichidare cu angajamentul de a i le revinde la următoarea lichidare (clauză de retrocedare). Este vorba de operaţiunea de report. Practic, investitorul respectiv face un împrumut de la reportor, pe care îl garantează cu titlurile cumpărate la 5.03 (momentul încheierii contractului). Ca atare, el trebuie să plătească o dobândă pentru creditul astfel obţinut, numită tot report, ce reprezintă remunerarea împrumutului făcut de la reportor. Prin mecanisul de report investitorul mai obţine, contra plăţii dobânzii, o scadenţă (termenul de lichidare din luna următoare). Tranzacţia de vânzare cu clauză de retrocedare se face la un curs de compensaţie fixat de Camera Sindicală a Agenilor de Schimb şi acesta este cursul mediu al primei ore de tranzacţii la bursă în ziua lichidării. Reportatul vinde practic reportorului acţiunile la acest curs, apoi cumpără aceleaşi titluri pentru lichidarea următoare la acelaşi curs plus dobânda (reportul). Invers, reportorul cumpără titlurile la cursul de compensaţie de la lichidarea curentă şi le vinde pentru următoarea lichidare la cursul respectiv plus reportul. Din punctul de vedere al reportorului, operaţiunea de report constă într-un plasament de fonduri pe o lună, la doânda dată de nivelul reportului (diferit de la o lună la alta), avînd drept garanţie titlurile reportate. În cazul în care la următoarea zi de lichidare RM cursul prezintă o creştere semnificativă, fiind mai mare decît cursul de compensaţie, investitorul care a făcut report câştigă diferenţa. Să remarcăm similitudinea care există între report şi cumpărările în marjă: în ambele cazuri, plata titlurilor cumpărate se face printr-un împrumut obţinut de la un terţ, creditul fiind garantat cu acţiunile cumpărate. Aplicaţie: Vânzare RM Vânzările RM (fr. à la baisse) sînt practicate de cei care estimează că piaţa va scădea. Să presupunem că la începutul lunii martie un client care posedă 200 de acţiuni AAA doreşte să le vândă, dând un ordin în acest sens agentului de bursă; la 3.03 el este anunţat că titlurile sale au fost vândute RM la cursul de 70€. Ca şi în cazul cumpărării RM, situaţia poate evolua în trei moduri: 1) Să presupunem că între 3.03 şi ziua lichidării cursul titlului AAA înregistrează fluctuaţii, ajungând la 17.03 la 65 €. În acest moment operatorul se decide să cumpere RM cele 200 de acţiuni, compensându-şi astfel poziţia de vânzător printr-o operaţiune de sens contrar. La ziua lichidării din martie el ar trebui să încaseze de la contractul din 3.03 suma de 70 x 200 = 14000 € şi să plătească pentru contractul din 17.03 suma de 65x200=13000 €, obţinând astfel un cîştig de 1000 € (din care va trebui să scadă impozitele şi taxele pentru realizarea operaţiunii). Practic, casa de compensaţie îi varsă prin broker suma reprezentînd diferenţa de valoare dintre cele două contracte. În Figura 4, zona haşurată reprezintă cîştiguri posibile, iar cea de deasupra abscisei pierderi potenţiale. După cum se vede, clientul a ales cel mai bun moment pentru a da ordinul de compensare a pozitiei sale de vînzător, cel în care cursul acţiunilor a ajuns la cel mai scăzut nivel.
13 - Figura 4 - 2) Vînzătorul poate proceda la predarea celor 200 de acţiuni în ziua lichidării. În această opţiune clientul poate fi animat de mai multe motive: apreciază că alte firme i-ar putea asigura un plasament mai bun şi doreşte să lichideze acţiunile deţinute, nu doreşte să investească prea mult într-un singur tip de acţiuni sau, dimpotrivă, doreşte să investească mai mult în-tr-un alt sector. Ca atare, clientul cedează cele 200 de aciuni pe care le posedă, la lichidare, contra plăţii contravalorii lor. El nu este propriu-zis interesat de evoluia cursului în perioada dintre momentul încheierii contractului şi cel al lichidării, urmărind doar să facă vînzarea la scadenţă în condiţii bune (de remarcat că dacă ar fi vîndut titlurile la 12.03, preţul obţinut ar fi fost mai ridicat). 3) Să presupunem că operatorul nu a cumpărat titluri în perioada în care cursul a fost sub 70 €, deoarece cursul nu a atins nivelul scontat, iar apoi nu a încetat să crească, situându-se permanent peste 70 €. În aceste condiţii clientul încearcă să evite cumpărarea titlurilor mai scump decît le-a vândut; dar la lichidare, el trebuie să facă livrarea titlurilor. Ca atare, operatorul va face un deport, adică va căuta un posesor de titluri care acceptă să i le vândă la lichidarea din martie, angajându-se să i le răscumpere la lichidarea din aprilie. Acesta este, de fapt, un împrumut al titlurilor de la un terţ, titluri cu care operatorul va face livrarea, dând în garanţie terţului suma pe care o obţine în ziua lichidării ca plată a titlurilor livrate (ca în vînzarea "scurtă"). Realizată la cursul de compensaţie, această operaţiune îi permite operatorului să îşi conserve poziţia de vânzător RM la lichidarea următoare. Deportul este deci făcut de client atunci când, în momentul lichidării, poziţia sa à la baisse este "descoperită" şi cursul pieţei este peste cursul la care a contractat. La lichidare va avea loc confruntarea între poziţiile deportate (ale vânzătorilor de titluri care nu fac livrarea) şi ale celor reportate (ale cumpărătorilor care nu doresc să ridice titlurile). În general, numărul de titluri de reportat este superior numărului de titluri deportate, piaţa având nevoie de capitaluri care nu sunt disponibile decât contra plăţii unei dobânzi (report). În cazul când cererea de titluri de reportat este mai mare decât oferta de astfel de titluri, cel care face deportul (are nevoie de titluri) va plăti pentru dobîndirea acestora o primă, numită deport (în loc să primească el o dobândă pentru banii puşi ca garanţie). În cazul în care există egalitate între poziţiile reportate şi cele de reportat, reportul se face fără dobândă sau primă ("au pair").
7.5. Operaţiunile la termen condiţionaleSpre deosebire de operaţiunile ferme, cum sunt cele de vânzare/cumpărare RM, în cazul operaţiunilor la termen condiţionale, cumpărătorul, şi numai el, are facultatea să execute sau nu contractul (operaţiunile cu primă) sau să se declare vânzător sau cumpărător (stelajul). 1. Tranzacţiile cu primă În operaţiunile cu primă, cumpărătorul poate la lichidarea contractului (în ziua strigării primelor), fie să ceară executarea contractului, adică să facă livrarea, respectiv plata (ridicarea primei), fie să abandoneze (rezilieze) contractul, plătind vânzătorului prima (abandonarea primei). Prin urmare, apar două elemente particulare: acoperirea (marja) contractului este constituită de mărimea primei (prima reprezentînd suma de bani convenită de la început, pe care cumpărătorul se angajează să o plătească la scadenţă, în cazul în care nu execută contractul); riscul asumat de operator, atunci cînd lucrează "descoperit" este limitat la mărimea primei. La Bursa de la Paris operaţiunile cu primă au trei scadenţe succesive pe piaţa RM, începând cu prima lună (de exemplu, pentru un contract încheiat în martie, cele trei scadenţe pentru care poate opta operatorul sînt martie, aprilie şi mai). "Ziua strigării primelor" e ziua de bursă dinaintea zilei lichidării. Contractul nu poate fi lichidat decît la scadenţă; până la această dată marja depusă trebuie menţinută. Pe de altă parte, operaţiunile cu primă se fac pentru unitatea de tranzacţii specifică pieţei RM (câte 100 de acţiuni). Preţul de cumpărare într-o operaţiune cu primă este mai mare decît cursul RM, deoarece cumpărătorul, care are alternativele amintite, trebuie - prin diferenţa de preţ - să compenseze acest avantaj pe care i-l acordă vînzătorul. (Diferenţa respectivă de curs este denumită "ecart"). Pentru una şi aceeaşi primă, preţul este cu atât mai ridicat cu cât scadenţa este mai îndepărtată. Mărimea primei se numeşte dont şi este fixată de Consiliul Burselor (Le Conseil des Bourses). Preţul contractului (numit şi preţ de exercitare) depinde de cursul acţiunii (căreia i se asociază trei dont, pentru fiecare din scadenţele primelor), ca şi de scadenţa contractului şi tendinţa estimată a pieţei. La 3.06.1992, de exemplu, cotaţia primelor la Bursa de la Paris pentru acţiunile firmei AAA este cea prezentată în Tabelul 1 (caz ipotetic). O cumpărare cu primă de acţiuni AAA pe 100 de titluri cu scadenţa iunie înseamnă că investitorul acceptă să primească acţiunile la sfârşitul lunii respective la 105 €/acţiune, ori să rezilieze contractul, plătind vânzătorului 5 €/acţiune.
Observaţii: - preţul şi prima sînt cotate în €/acţiune; contractul este de 100 acţiuni; - operaţiunile cu primă se tratează pentru una din cele trei scadenţe succesive; - pentru acceaşi scadenţă sunt cotate trei prime, prima cea mai ridicată reprezentînd maximum 10% din cursul acţiunii; - pentru aceeaşi primă, preţul este cu atât mai ridicat cu cât scadenţa este mai îndepărtată. O primă directie de utilizare a operaţiunilor cu primă este cea speculativă. În acest caz, cumpărătorul anticipează o creştere a cursului şi speră să poată da un ordin de sens contrar pînă în ziua de strigare a primelor. Să presupunem că un investitor, anticipând creşterea cursului la acţiunea AAA, cumpără un contract cu primă pentru iunie la 105 dont 5. El va vărsa ca acoperire 50 x 100 acţiuni = 500 €, reprezentând mărimea primei şi fixează un preţ de exercitare de 105. Atitudinea ulterioară a investitorului depinde de evoluţia cursului acţiunilor AAA până în ziua strigării primelor. Există, în acest sens, următoarele posibilităţi: a) Dacă piaţa creşte şi cursul AAA ajunge la 115 € la strigarea din iunie, investitorul ridică acţiunile, adică acceptă executarea contractului. El va achita 105€x100=10500€ şi va obţine 100 titluri AAA, care acum au o valoare de piaţă de 11500 €. Prin urmare, investitorul are un profit brut de 1000 € (11500-10500). 
14 - Figura 7.2- b) Dacă piaţa scade şi cursul aciunii ajunge la 95 €, investitorul abandonează prima, adică renunţă la contract, pierzând prima de 500 €. El procedează în acest fel deoarece excutarea contractului i-ar aduce o pierdere mai mare decît prima. Într-adevăr, el ar trebui să cumpere la 105 €/acţiune ceea ce are o valoare de piaţă de numai 95 €/acţiune, adică pierde 10 €/acţiune, mai mult decît prima de 5 €/acţiune. c) Dacă piaţa este la 102,5 €, investitorul execută contractul, deoarece pierde numai 2,5 €/acţiune (105-102,5), faţă de prima de 5 €/acţiune. În Figura 7.2. se prezintă schema generală a operaţiunilor cu primă la creştere. Regula este că atunci când cursul din ziua strigării primelor (cursul curent) este mai mare decît piciorul primei (diferenţa dintre preţul contractului şi primă), investitorul execută contractul, înregistrând un câştig. Dacă în ziua strigării primelor cursul este mai mic decît piciorul primei, operatorul abandonează contractul, plătind prima (îşi limitează pierderea la valoarea primei). La un curs curent situat între piciorul primei şi preţul contractului, investitorul execută contractul, pierzând mai puţin decît prima. Investitorul poate face însă şi o operaţiune de tipul arbitrajului. În acest caz, cumpărarea cu primă este asociată cu o vânzare fermă pe piaţa RM, ceea ce permite operatorului să îşi concretizeze câştigul rezultat din operaţiunea cu primă, cu condiţia să facă vânzarea pe RM la un curs superior preţului de exercitare. Dacă, de exemplu, odată cu operaţiunea cu primă de cumpărare pentru iulie a 100 de acţiuni AAA la 105 € încheie un contract de vânzare pe RM, cu lichidare în iulie, la 110 €, el va obţine un câştig de (110€-100€)x100=500€ deoarece, la strigarea primelor, va accepta primul contract (primind 100 acţiuni AAA la 100 €) şi va lichida imediat şi contractul ferm (livrînd 100 acţiuni la 110 €). Asemenea operaţiuni cu primă sunt însă posibile numai atunci când pe piaţă există dezechilibre între cerere şi ofertă - în spaţiu sau timp - adică piaţa nu este eficientă. Aceste oportunităţi sînt temporare şi dispar prin chiar utilizarea tehnicilor de arbitraj. În cazul anticipării unei scăderi a cursului, operatorul poate să facă o operaţiune de acoperire (fr. couverture; engl. hedging). Să presupunem că vinde 100 acţiuni AAA pe RM iulie la 105 €, estimînd că piaţa va scădea şi el va fi realizat o vânzare profitabilă. Totuşi, pentru a se acoperi împotriva riscului de majorare a cursului, cumpără în acelaşi timp 100 acţiuni cu primă la 106,5 € dont 5. Dacă piaţa creşte şi de exemplu ajunge la 110 €, el pierde la vânzarea fermă (105-110) € x 100 acţiuni = -500 €, dar câştigă la operaţiunea cu primă (110-106,5) € x 100 acţiuni = 350 € şi reuşeşte astfel să-şi reducă pierderea. Prin această acoperire, operatorul obţine de fapt, în raport cu evoluţia pieţei, un preţ mai bun pentru contractul său ferm. Dacă însă piaţa scade la, să zicem, 100 €, operatorul va câştiga 5 €/acţiune la contractul ferm, dar va pierde 5 €/acţiune la contractul condiţional, deoarece abandonează contractul şi plăteşte prima (preţul de exercitare este mai mic decît piciorul primei). Prin urmare, pentru cumpărătorul unui contract cu primă, câştigul este nelimitat (cu cât cursul curent creşte mai mult peste preţul de exercitare, cu atât câştigă mai mult), în schimb riscul este limitat la mărimea primei (nu poate pierde mai mult decît nivelul acesteia). Pentru vânzătorul unui contract cu primă situaţia este perfect simetrică: riscul său este nelimitat şi direct proporţional cu creşterea cursului curent peste preţul de exercitare, în schimb, profitul său este limitat la mărimea primei. Strategia vânzătorului se bazează pe o piaţă în scădere, astfel încît el să poată încasa prima plătită de cumpărătorul care abandonează contractul.
La Bursa de la Paris, unitatea tranzacţională pentru stelaj este egală cu cea a contractelor RM (100 titluri), stelajul cotând pentru luna curentă şi următoarele cinci luni de lichidare. În Figura 7.3 este prezentat un stelaj pe acţiunea AAA, cu bornele 105/95 €/acţiune. Acest contract de stelaj îi permite cumpărătorului ca la scadenţă să se declare fie cumpărător, la preţul de 105 €, fie vânzător, la preţul de 95 €, cele două preţuri constituind bornele stelajului.
15 -Figura 7.3 - În ziua strigării stelajului, cumpărătorul contractului se va pronunţa la scadenţă pentru una din cele două alternative, în funcţie de nivelul cursului la scadenţă (în ziua lichidării): când cursul este peste borna superioară a stelajului, operatorul se declară cumpărător şi câştigă, iar când cursul se situează sub borna inferioară, operatorul se declară vânzător şi câştigă. Revenind la exemplu, vom avea: a) La un curs al pieţei de 110 € cumpărătorul de stelaj se va declara cumpărător al titlurilor (100 acţiuni AAA) şi va plăti 100 x 105 € = 10500 €, pentru un contract a cărui valoare este de 11000 €; el va avea deci un profit brut de 500 €. b) La un curs al pieţei de 90 €, cumpărătorul contractului stelaj se va declara vânzător al titlurilor, livrînd 100 titluri, a căror valoare de piaţă este de 9000 € la un preţ de 9500 € (borna inferioară fiind de 95 €, el vinde la 95 € x 100 acţiuni). Ca atare, obţine un profit brut de 500 €. c) La un curs curent cuprins între bornele stelajului, el va pierde după cum urmează: - la 100 €, indiferent dacă se declară vânzător sau cumpărător, pierde 500 €: în calitate de cumpărător ar trebui să achiziţioneze la 105 € ceea ce pe piaţă este de 100 €, deci (100-105) € x 100 acţiuni = -500 €; în calitate de vânzător ar trebui să livreze la 95 € ceea ce pe piaţă este 100 €, deci (95-100) € x 100 acţiuni = -500 €; - la un preţ curent între 100 şi 105 € se declară cumpărător şi pierde mai puţin de 500 €; astfel, la 102 € pierde (100-102) € x 100 acţiuni = -200 €; - la un preţ curent între 95 şi 100 se declară vânzător şi pierde mai puţin de 500 €; astfel, la 98 €, pierde (98-100) € x 100 acţiuni = -200 €. Prin urmare, investitorul nu poate pierde mai mult decît jumătate din diferenţa dintre bornele stelajului. Specificul acestei operaţiuni este că, spre deosebire de cumpărarea cu primă, unde cumpărătorul mizează pe creşterea pieţei (iar vânzătorul pe scăderea acesteia), la stelaj se mizează pe o variabilitate mai mare (respectiv mai redusă) a preţului acţiunii între momentul încheierii operaţiunii şi ziua strigării primelor. Cumpărătorul de stelaj se aşteaptă la o variaţie mare a preţului, astfel încât acesta să iasă din bornele stelajului; dacă preţul creşte peste borna superioară, el se va declara cumpărător, iar dacă scade sub borna inferioară, el se va declara vânzător. Dimpotrivă, vânzătorul de stelaj mizează pe o variaţie a preţului în cadrul bornelor stelajului; câştigul său maxim este însă limitat. Stelajul poate fi utilizat pentru operaţiuni speculative, atunci cînd operatorul lucrează "descoperit", sau pentru operaţiuni de acoperire (fr. couverture), atunci când are ca scop protejarea valorii unui portofoliu.
În categoria opţiunilor pe titluri primare includem contractele avînd ca activ de bază acţiunile (engl. stock options) si instrumentele de datorie (debt options). Opţiunile pe acţiuni au ca suport 100 sau 1.000 de acţiuni emise de anumite companii (cele mai lichide titluri de pe piaţă), sunt larg utilizate şi au fost consacrate la bursele din Chicago. Opţiunile pe instrumente de datorie îşi au originea tot pe piaţa americană: încă de la începutul anilor '80 au fost lansate contracte pe note şi obligaţiuni de tezaur americane. În cazul opţiunilor pe obligaţiuni, elementul central al opţiunii este evoluţia ratei dobînzii. O creştere a dobânzii curente duce la scăderea valorii de piaţă a instrumentelor de datorie, ceea ce avantajează pe cei care vând opţiuni; dimpotrivă, o dobândă în scădere duce la creşterea preţului curent al activului de bază, ceea ce avantajează pe cei care cumpără opţiuni. Contractele pe opţiuni cu titluri primare sînt utilizate de către participanţi la piaţa bursieră în scopul obţinerii de profit (speculaţie, arbitraj), sau pentru acoperirea riscurilor (hedging). Din punctul de vedere al drepturilor pe care le conferă, opţiunile sunt de două tipuri:
Dacă dreptul deţinut nu este exercitat în perioada de valabilitate a opţiunii, atunci acest drept este pierdut. Este important faptul că opţiunile call şi put sunt contracte complet separate şi distincte care oferă drepturi diferite. Ele nu sunt părţi opuse ale aceleiaşi tranzacţii. Orice opţiune put are un cumpărător şi un vânzător. La fel şi opţiunea call.
Yüklə 0,65 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||
