Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

Politologia în sistemul ştiinţelor politice

Prin conţinutul şi scopurile sale, politologia este o ştiinţă despre

domeniul politic. Domeniul politic, ca domeniu al vieţii sociale, constituie

obiectul de studiu al mai multor discipline politice. Alături de

politologie, domeniul politic e studiat de ştiinţa dreptului, ştiinţa statului,

ştiinţa partidelor (stasiologia), istorie, filosofia politică, sociologia

politică, geopolitică, teoria relaţiilor internaţionale, doctrinele politice,

antropologia politică, psihologia politică, teoria managementului politic

etc. Faţă de toate acestea, politologia studiază, după cum s-a menţionat,

domeniul politic sub aspectele sale cele mai generale şi, ca

atare, studiază legile generale ale politicului, care stă la baza tuturor

celorlalte ştiinţe politice, ele fiind, într-un fel, ştiinţe particulare ale

politicului, în sensul că fiecare dintre acestea are în studiu un anumit

segment al politicului şi nu ansamblul său.

Această realitate a determinat pe mulţi politologi să considere

politologia ca ştiinţa fundamentală a politicului.

Se poate vorbi însă despre alt gen de delimitare, referitor la aria

de cuprindere a fenomenelor şi gradul de generalizare. Din acest punct

de vedere, putem vorbi de ştiinţă ca o teorie generală a domeniului,

cum este politologia pentru domeniul politic, şi de ştiinţe particulare,

cum sunt celelalte ştiinţe politice. Este adevărat că unii politologi,

vorbind despre politologie şi alte ştiinţe ale politicului, pun de multe

ori semnul egalităţii între ele.

49

Multitudinea aspectelor sub care se prezintă politicul a creat o

situaţie specială, în sensul că fiecare politolog se opreşte la o anumită

latură a acestuia, declarând-o obiect al politologiei.

Considerăm că politologia studiază politicul ca sistem în multitudinea

aspectelor sale: relaţionale, instituţionale, acţionale, social-psihologice,

culturale. Politicul este analizat atât din punct de vedere

structural-funcţional, prezentându-se compunerea sa interioară, cât şi

din punct de vedere istorico-genetic, evidenţiindu-se evoluţia, dezvoltarea

sa.

Ca teorie generală despre domeniul politic, politologia are anumite

funcţii:

– cognitivă (explicativă), deosebit de importantă pentru că prin

această funcţie se realizează cunoaşterea şi înţelegerea fenomenului

politic, interpretarea cât mai corectă a acestui fenomen conducând la o

atitudine şi un comportament corespunzător – valabile pentru societatea

politică, dar şi pentru societatea civilă;

– prospectivă, care se referă la previziunea politică pe baza unor

investigaţii de amploare, menită să descifreze tendinţele fenomenului

politic, mutaţiile ce survin în cadrul raporturilor sociale pe plan naţional

şi internaţional şi al noilor cerinţe de progres ale societăţii;

– axiologică (evaluativă) – indicaţiile de valoare;

– normativă – reguli – nu sunt prescriptive ca în drept, etică sau

religie;

– praxiologică.

Momente importante în constituirea şi dezvoltarea politologiei

În general, un demers politologic conţine diagnoze (caracterizări

ale situaţiilor politice sau sociale de interes, enunţări de probleme),

explicaţii ale acestor situaţii, eventual şi previziuni (a ceea ce s-ar

putea întâmpla dacă nu se iau măsuri politic remediatoare) sau avertizări,

argumentări (în favoarea sau defavoarea unor idei, aranjamente

politice, strategii, existente sau propuse) şi, în sfârşit, soluţii la situaţiile

problematice identificate (soluţiile sunt extrem de diverse; ele

merg de la simple propuneri legislative sau propuneri de modificare

instituţională până la chemări la revoltă, revoluţie sau război, programe

de restructurare globală a societăţii etc.).

Problema adevărului şi a obiectivităţii

Ca şi în alte domenii ale cunoaşterii, în sfera ştiinţelor politice

există aspiraţia către o prezentare obiectivă a realităţii şi către adevăr.

Dar, la fel ca şi în alte domenii, nu există nici o garanţie că teoriile sau

50

doctrinele elaborate vor atinge, la un moment dat, obiectivitatea (totală)

şi adevărul (complet). Resursele de cunoaştere şi posibilităţile de

verificare ale omului sunt totdeauna limitate; în ciuda intenţiilor sau

eforturilor făcute, eroarea rămâne totdeauna posibilă. Pe scurt, cunoaşterea

nu este niciodată infailibilă.

Există însă particularităţi ale sferei politice care complică problema

adevărului şi a obiectivităţii; nu numai comparativ cu ştiinţele

exacte (matematica sau logica), dar şi comparativ cu alte discipline

(ştiinţele naturii sau cele tehnice), politologia se confruntă cu dificultăţi

mai mari în încercarea de a stabili adevărul. Se impune deci o

atentă înregistrare a tuturor surselor de eroare sau deformare ce pot

afecta rezultatele politologice.

II. SISTEMUL POLITIC

1. Sistemismul – paradigmă a organizărilor complexe