Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

partid dominant şi sisteme cu partid ultradominant.

M. Duverger, referindu-se la regimurile electorale, menţiona, ca

într-un fel de lege sociologică, că: 1) regimurile de reprezentare proporţională

tind spre multipartidism; 2) scrutinul majoritar în două tururi

duce la un multipartidism temperat; 3) scrutinul majoritar cu un

singur tur duce spre bipartidism.

Partidele sunt organisme sănătoase, puternice, numai dacă înţeleg

profund dinamica politică actuală, mai ales particularităţile instituţiilor

politice, funcţionalitatea lor contemporană. Dacă nu acţionează

corect mecanismul adaptiv al acestora, dacă ele însele nu-şi aduc la zi

condiţia, se trăieşte într-o iluzie (şi doctrinară), sau se împing lucrurile

spre un colaps instituţional, sau spre inadaptări funciare.

Şi azi, ca şi în trecut, partidele se disting după criteriul, mai ales,

clasial sau grupal; stânga, dreapta şi centru. Partidele şi sistemele de

alianţe sunt de centru, centru-dreapta sau centru-stânga. Există această

tendinţă, exprimată voluntar de partide, a unei plasări speciale într-un

spectru mai larg, mai cuprinzător. O asemenea tactică nu ţine numai

de strategia formării coaliţiilor majoritare în parlament sau pentru

dobândirea puterii. Ea are, şi nu în subsidiar, o anumită relevanţă şi

din punct de vedere al conceperii partidelor în spaţiul mai puţin rigid

al structurilor grupale ale societăţilor contemporane, sau ale noilor

condiţii de status social. Partidele reflectă prin această opţiune centrudreapta-

stânga, mai ales prin cuplul centru-dreapta sau centru-stânga,

situaţia socială specifică a momentului, structura socială complexă

actuală.

Familiile de partide ar putea fi clasificate astfel: cele ale grupurilor

avute (în trecut, ale burgheziei), cu un spectru distribuit de la

68

centru la dreapta, şi partidele categoriilor neprivilegiate (numite în

trecut muncitoreşti sau ţărăneşti), cu o orientare de la centru spre

stânga. La rândul lor, partidele grupurilor neavute pot fi categorisite ca

partide comuniste, pe de o parte, şi partide socialiste şi social-democratice,

pe de alta.

O altă mare familie contemporană este cea a partidelor clericale.

Unele sunt partide de guvernământ (mai ales în coaliţii), puternice,

reprezentative, active.

Există astăzi, în peisajul viu al lumii partidelor, şi partidele

naţionale. Unite în jurul ideii şi spiritului naţional, aceste partide se

orientează în întreg spectrul doctrinar, dreapta, stânga şi centru,

formând „fronturi” sau uniuni naţionale. O altă familie, opusă acestora

din urmă, este cea a partidelor autonomiste, regionaliste sau federaliste,

etnice, contrare statului naţional-unitar, cu o filosofie politică

promotoare a separaţiei sau rupturii statale, sau de-a dreptul iredentistă.

Un alt grup de partide ar putea fi cel al protopartidelor europeniste.

Ele se exprimă mai mult doctrinar sau prin grupuri din interiorul

unor partide care militează pentru integrarea europeană. Alăturate

acestora sunt şi astăzi partide transnaţionale.

Am mai putea menţiona şi o altă familie, fără o bază socială

importantă: partidele care mai păstrează vie ideologia grupurilor fermierilor

(în special, în ţările nordice).

Toate aceste familii de partide (la care le adăugăm pe cele ecologiste)

au o tendinţă comună – aceea a unificării lor la scară euro-peană

sau universală. Se favorizează astfel nu numai un schimb politic

doctrinar, ci şi unul strategic-tactic, o creştere generală a eficienţei

activităţii partinice, un sprijin pentru împrejurări speciale sau pentru

punerea în practică a unor obiective ce ţin de anumite oportunităţi sau

de tendinţe de ordin general ale evoluţiei sociale. „Internaţionalele”

sunt şi azi active. Nu în spiritul secolului XIX sau al primei jumătăţi a

secolului XX. Interesant este că acestea au migrat din zona partidelor

muncitoreşti către tot spectrul doctrinar.

VI. GRUPURILE DE PRESIUNE.