şi societatea civilă
Preocupări teoretice cu privire la societatea politică şi societatea
civilă sunt prezente încă din Antichitate. Astfel, Democrit, sofiştii,
Socrate, Platon, Aristotel arătau că societatea trebuie să fie condusă de
o grupare de iniţiaţi, de înţelepţi cu competenţă profesională şi conduită
morală, care să exercite conducerea politică având consimţământul
cetăţenilor. Contribuţii importante sunt aduse în epoca modernă.
Astfel, Ch. Montesquieu arată în lucrarea sa Despre spiritul legilor
77
că societatea civilă există în mod autonom de societatea politică şi că
ea controlează statul şi puterile sale distincte. Totodată, el precizează
că legile sunt obligatorii, ele fiind „raporturi necesare ce derivă din
natura lucrurilor” şi urmăresc reglementarea raporturilor dintre cetăţeni
şi guvernanţi. De asemenea, Montesquieu subliniază şi preponderenţa
societăţii politice asupra societăţii civile, care defineşte libertatea
„despre dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile”. Observăm aici
însă o tendinţă a societăţii politice de a-şi subordona societatea civilă.
J.J. Rousseau, în cunoscuta lucrare Contractul social, a acreditat ideea
raporturilor contractuale între conducători şi conduşi, respectiv între
societatea politică şi societatea civilă. În declaraţia Revoluţiei Franceze
asupra drepturilor omului şi cetăţeanului (1789) se subliniază că
societatea civilă, înţeleasă ca o comunitate de oameni liberi şi egali,
există înaintea autorităţii de stat şi că puterea în stat se fundamentează
pe consensul poporului, pe contractul social. În acest document un
semnificativ rol a fost rezervat opiniei publice, aceasta fiind „voinţa
colectivă” ce conferă legitimitate activităţii politice.
Deci, la începutul epocii moderne, în timpul revoluţiilor burgheze,
cât şi în etapele care au urmat, problema delimitării sau a
raportului dintre societatea politică şi societatea civilă a deţinut un rol
prioritar, aducându-se clarificările necesare atât conceptelor de
societate politică şi civilă, raporturilor dintre ele, cât şi rolului lor în
viaţa socială. În multe cazuri, însă, cele două concepte nu apar
formulate cu suficientă claritate în lucrările diferiţilor gânditori.
Au existat autori care au conturat tendinţa de „topire” a sferei
societăţii civile în aceea a „vieţii de stat” sau a societăţii politice. De
exemplu, la John Locke conceptul de „societate civilă” este sinonim
cu cel de stat, la J.J. Rousseau conceptul de „societate civilă” se
identifică cu statul, pe care el îl denumeşte „stat civil”. Nici Immanuel
Kant şi nici Johann Fichte nu au recunoscut existenţa unei societăţi
civile, confundându-le cu societatea politică. În concepţia lui Kant,
„statul civil” este sinonim cu „statul politic”. Considerând, pe bună
dreptate, că societatea civilă este o creaţie a lumii moderne, Friederich
Hegel o defineşte ca fiind „diferenţa care intervine între familie şi
stat”. În scrierile sale se observă că termenul de societate civilă este
distinct de cel de societate politică.
Contribuţii la clarificarea conceptului de „societate civilă” a
adus şi Charles Alexis de Tocqueville, considerat, de Marcel Prélot,
primul politolog modern, un „Montesquieu” al secolului XIX.
78
Machiavelli, în lucrarea sa Principele, subliniază şi el diferenţa
dintre societatea politică şi societatea civilă. Cetatea, în concepţia
autorului, se împarte în popor şi organismele sale sociale şi societatea
politică, „cei mari”.
2. Societatea politică
Pe baza valorificării contribuţiilor menţionate, precizăm că prin
Dostları ilə paylaş: |