Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

DEFINIŢIE, CARACTERISTICI, TIPURI

Grupurile de presiune reprezintă unul din fenomenele cele mai

interesante ale societăţii politice contemporane. Ele sunt, mai ales,

instituţii politice ale actualităţii, deşi presiune politică, privită ca tip de

69

acţiune politică specifică, s-a făcut încă din ANTICHITATE; sau, cum

scria J. Meynaud, activitatea de presiune este o activitate universală.

Studiul teoretic al acestor grupuri este însă de dată recentă. El

apare, normal, în clipa în care fenomenul politic al presiunii capătă nu

numai o pondere semnificativă în viaţa socială, când devine evidenţiabil

ca adevărată instituţie care desfăşoară o activitate politică organizată,

vizibilă, eficace. Fenomenul se petrece la începutul secolului

XX şi îşi găseşte imediat corespondenţa conceptuală şi lingvistică în

lucrări de specialitate sau în formulări gazetăreşti, unde, de altfel, face

o carieră deosebită. De atunci încoace, fenomenul şi conceptul au

dobândit, treptat, o arie de influenţă tot mai mare.

Aceasta nu înseamnă că, din punct de vedere conceptual,

lucrurile ar fi definite clar. Dimpotrivă, atât ca fenomen, cât şi teoretic,

conceptul este destul de dificil de reprezentat. Evoluţia societăţii moderne,

până în faza celei actuale, a pus în faţa practicii politice grupuri

de o asemenea natură, tot mai numeroase şi mai variate. Această

continuă difuziune provoacă nu numai analize suplimentare, ci şi

dificultatea de a le înţelege. Avem de-a face, de exemplu, în această

structură în extensie, cu sindicate muncitoreşti sau patronale, mişcări

feministe, organizaţii ale marilor investitori, diverse asociaţii pentru

iniţiative sociale, organizaţii ale fermierilor, mişcări de protecţie a

mediului ambiant, grupuri religioase, mişcări ale tineretului, diverse

asociaţii ale intelectualilor, grupuri pentru protecţia familiei sau

planificare familială, diverse asociaţii de caritate sau pentru eradicarea

sărăciei, alte componente ale societăţii civile etc., toate putând acţiona

şi ca grupuri de presiune.

Într-un asemenea spectru de preocupări, cu finalităţi atât de

variate, se înţelege că travaliul definirii grupului de presiune devine

laborios. Există destule tentative de a defini grupurile de presiune.

Distincţia primară se face între grupul de presiune şi cel de interes. Se

poate considera că grupul de presiune este subinclus în cel de interes.

Astfel, grupul de interes este un ansamblu de indivizi, care, în virtutea

unor interese comune (materiale, morale, profesionale etc.), se organizează

într-un anumit grad cu scopul de a reprezenta, apăra şi promova

aceste interese în viaţa politică, economică, socială şi culturală.

Grupul de presiune este „grupul cu un grad relativ de organizare,

desigur neoficială, care urmăreşte influenţarea directă sau indirectă a

activităţii parlamentare şi guvernamentale în direcţia propriilor sale

interese”.

70

Există şi alte încercări de definire a unor asemenea grupuri de o

condiţie politică specială. Astfel, grupul de presiune este un „grup

social determinat cu un grad variabil de formalitate, care caută să

promoveze şi/sau să apere interesele specifice ale membrilor săi prin

exercitarea unei presiuni asupra puterii politice sau administraţiei”.

Într-un alt caz, conceptul se prezintă astfel: „Un grup de presiune

se poate defini ca o organizaţie constituită pentru apărarea intereselor

şi exercitarea unei presiuni asupra puterii publice cu scopul de

a obţine de la aceasta decizii conforme intereselor lor”.

Conceptual, grupul de presiune poate fi reprezentat prin reunirea

a cel puţin trei elemente: 1) organizarea; 2) apărarea (protecţia) sau

promovarea unor interese; 3) exercitarea unei presiuni (politice în chip

iminent, supusă deci unor finalităţi speciale).

Conceptul de grup de presiune cuprinde, firesc, şi alte reprezentări.

Definiţia angajează şi alte elemente. Astfel, se consideră că

pot fi evidenţiate, ca trăsături esenţiale ale grupurilor de presiune, trei

elemente majore: 1) caracterul asociativ (adeziunea la un grup şi minima

organizare presupusă de asociere); 2) caracterul promoţional (urmărirea

unui anume scop); 3) caracterul politic (deşi grupul nu are, în

sine, caracter politic, totuşi acţiunea sa are şi obiective politice). Distincţia

oferită aici, faţă de alte definiţii, ar putea fi legată de această

finalitate politică expresă. Nu interesează deci, în prim plan, obiectivele

de ordin general, ci mai ales cele cu o încărcătură politică evidentă.

Grupurile de presiune de o asemenea natură se orientează categoric

spre finalităţi care modelează sau influenţează acţiunea politică a

puterii.

J. Meynaud aduce şi el în discuţia conceptului trei elemente, de

asemenea, considerate definitorii: 1) legăturile stabile în interrelaţiile

dintre membrii care aparţin grupului; 2) sentimentul apartenenţei la

colectivitatea (grupul) respectivă; 3) comunitatea de ţel, organizată,

care dă eficienţă în acţiune.

Dar credem că, din punct de vedere conceptual, cel mai important

pas lămuritor privind grupurile de presiune poate fi realizat atunci

când acestea sunt comparate direct cu grupul politic al partidului.

Punerea lor în paralel dă o imagine şi mai clară asupra subiectului în

discuţie. În această distincţie se impune sublinierea că, spre deosebire

de partide, în disputa politică pentru influenţarea puterii şi a opţiunilor,

grupurile de presiune nu numesc candidaţi.

O altă distincţie este dată de faptul că aceste grupuri nu sunt

preocupate de opiniile elaborate de partide. Interesele lor au un alt loc

71

de geneză. Acesta se află în acţiunea împotriva sau pentru protejarea

unor proiecte particulare.

Există şi un alt element demn de luat în consideraţie în această

separaţie, utilă totuşi, dintre partide şi grupurile politice pe care le

analizăm, şi anume faptul că ele nu participă direct la cucerirea şi

exercitarea puterii, ci rămân într-o zonă de umbră, oricum exterioară

anturajului puterii.

Ar mai putea fi considerat ca element de distincţie între partide

şi grupurile de presiune şi faptul că ultimele pot desfăşura şi o

activitate clandestină.

S-ar cuveni să mai adăugăm şi alte deosebiri pe care le putem

considera ca semnificative. Prin numărul lor, prin caracterul lor special,

prin varietatea direcţiilor de acţiune, prin aria largă a opţiunilor,

prin caracterul lor efemer etc., grupurile de presiune creează o imagine

extrem de compozită a peisajului politic. Ele îşi difuzează eforturile şi

îşi dispersează efectele, aşa încât de multe ori puterea nu receptează

un impact puternic, hotărâtor, demolator. Puterea poate, dacă este

abilă, să manevreze într-un astfel de spaţiu prolix, prezervându-se în

faţa unei ofensive destrămate, să conserve un anumit echilibru sieşi

favorabil.

Distincţia faţă de partide mai poate fi susţinută şi prin faptul că

activitatea grupurilor de presiune este doar ocazională, nu permanentă.

Nefiind originate în trunchiuri ideologice, cum sunt cele care

orientează şi modelează activitatea partidelor, grupurile de presiune au

alt tip de tactică politică.

O problemă de interes în această chestiune este cea a tipurilor

grupurilor de presiune. R. Schwartzemberg fixa două mari categorii de

astfel de grupuri: grupuri de interes, înţelese ca grupuri de presiune

specifice, profesionale, şi grupuri de idei.

Grupurile de presiune ar mai putea fi considerate şi din alte

perspective. Toate grupurile menţionate până acum sunt grupuri de

presiune privată. În afara lor există şi grupuri care ar putea fi numite

grupuri publice.

S-ar mai putea distinge între grupurile de presiune şi o altă clasificare:

grupuri de cadre, pe de o parte, iar pe de alta, grupuri de masă.

Funcţiile grupurilor de presiune sunt orientate de finalităţile lor,

de calitatea activităţii puterii, de tipul de regim politic, de condiţiile

democraţiei etc. Cele mai importante ar fi următoarele: de articulare a

intereselor, de revendicare (manifestă) şi de integrare (latentă).

72

Grupurile de presiune acţionează în direcţii variate: a) asupra

puterii (a tuturor componentelor sale); b) asupra partidelor; c) asupra

opiniei publice.

Ar mai trebui menţionat şi faptul că, în ciuda unei creşteri generale

semnificative a rolului grupurilor de presiune, poziţia acestora nu

se distribuie egal în diversele ţări ale lumii de azi. Există astfel

diferenţe, în ce priveşte capacitatea acestor grupuri, între SUA, Italia

sau Germania, unde ponderea acestui gen de presiune este mai mare

(are şi alte tradiţii), şi în ţări ca Franţa sau Anglia, unde influenţa lor

este mult diminuată.

Există şi un exemplu clasic al grupurilor de presiune, cele

acceptate (integrate în sistem) şi oficializate, cel al lobbysmului politic

din SUA.

Ca o observaţie finală putem semnala deci că ponderea, calitatea

şi eficienţa acestor grupuri diferă de la o societate la alta, de la un

sistem politic la altul, de la un regim politic la altul. Existenţa lor însă

nu poate fi contestată. Dimpotrivă, prezenţa lor este tot mai vizibilă,

mai palpabilă. Ele au devenit organisme deja instituţionalizate, sunt

parte a sistemului politic, influenţează, direct sau indirect, deciziile

majore ale puterii chiar dacă nu dintr-o perspectivă structurală. Pe plan

intern sau internaţional, aceste grupuri de presiune intervin în viaţa

politică printr-o tot mai evidentă prezenţă; compun, într-un fel, prin

activitatea lor, regulile jocului uneori, în cazuri speciale, pot modela

chiar fundamental viaţa politică. Acomodarea cu aceste grupuri de

presiune, în sistemul politic, este inevitabilă.

VII. DEMOCRAŢIA

Democraţia – termen de origine greacă, provenind de la demos

„popor” şi kratos – „putere” – înseamnă puterea poporului şi datează

din Antichitate, când au existat şi primele forme democratice de

organizare, ceea ce a făcut pe mulţi politologi să definească democraţia

ca formă de organizare politică a societăţii în care conduce

poporul. Astfel de definiţii le întâlnim curent şi în literatura actuală

din ţara noastră.

O definiţie a democraţiei, pe care o considerăm mai apropiată de

realitate, ar fi următoarea: democraţia este o formă de organizare şi