RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE
Relaţiile politice naţionale şi internaţionale au o mare importanţă
în problematica lumii contemporane. Există unele situaţii şi valori
comune atât politicii interne, cât şi politicii externe, din care decurg
probleme comune celor două sfere:
– Problema normelor: relaţiile (între state, naţiuni, organisme
internaţionale) trebuie să se bazeze pe reguli şi norme sau pe voinţa
arbitrară ori pe libertatea nelimitată?
– Problema forţei: relaţiile trebuie să fie guvernate de forţa
dreptului sau de dreptul forţei?
– Problema scopului final: scopul trebuie să fie găsirea unui
modus vivendi, a unui mod de cooperare şi convieţuire paşnică, sau
dominarea unor agenţi de către alţii?
– Problema „regulilor jocului”: competiţiile care se nasc trebuie
şi ele să fie guvernate de reguli şi norme sau să se desfăşoare fără nici
o regulă?
99
– Problema distincţiei factual-normative: faptele nu trebuie confundate
cu normele.
– Problema responsabilităţii.
– Problema autonomiei.
– Problema corelării binelui individual cu cel general.
Ca răspuns la aceste probleme au apărut, de milenii, anumite
principii de politică internaţională, care au fost uneori (dar nicidecum
totdeauna) respectate, însă care au fost foarte des evocate ca argumente
în disputele internaţionale.
Pe de altă parte, este esenţial să se observe că, pe lângă elementele
comune, există şi deosebiri foarte mari între politica internă şi cea
internaţională.
Concepţiile optimiste asupra relaţiilor internaţionale au primit
denumiri diverse, după cum se urmărea evidenţierea uneia sau alteia
dintre trăsăturile lor caracteristice. Ele se numesc normativiste, în special
pentru că afirmă încrederea în posibilitatea fondării raporturilor
internaţionale pe norme.
Concepţiile optimiste sunt în general raţionaliste, în mai multe
sensuri. Mai întâi, în sensul că privesc omul în general, precum şi
omul politic în special, ca pe o fiinţă raţională, ale cărei decizii şi
conduite sunt fundamentate pe intenţii şi calcule raţionale. În al doilea
rând, ele sunt raţionaliste pentru că pleacă de la premisa posibilităţii
aşezării raporturilor internaţionale pe baze raţionale, pe baze morale.
În al treilea rând, concepţiile optimiste sunt idealiste, deoarece ele tind
să încurajeze o viziune ideală asupra oamenilor, naţiunilor şi statelor.
Este foarte greu de evaluat în ce măsură aceste premise optimiste
au contribuit la îmbunătăţirea climatului internaţional. Adepţii
idealismului sau normativismului susţin că această contribuţie a fost
deosebit de importantă, în schimb criticii lor pretind că un asemenea
optimism nu a făcut decât să falsifice realitatea politică şi să creeze
aşteptări sau speranţe nerealiste.
Realismul politic este principalul adversar al idealismului, raţionalismului
şi internaţionalismului politic normativist. În opoziţie cu
teoriile amintite mai sus, realismul politic pleacă de la o viziune mai
puţin optimistă despre om şi relaţiile interumane. El continuă nu tradiţia
raţionalistă kantiană, ci pe cea pesimistă, hobesiană, de interpretare
a naturii umane şi a relaţiilor sociale. În acest context, fiecare
dintre agenţi este definit de încercarea de a câştiga în dauna celorlalţi.
Politica, în ansamblu, apare ca luptă pentru putere şi dominaţie, ca
100
activitate concurenţială, şi nu cooperativă, guvernată de interese şi
ambiţii, nu de idealuri nobile sau norme morale.
Dostları ilə paylaş: |