Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

Problema dreptăţii internaţionale

De cele mai multe ori, prin „dreptate” se înţelege în această sferă

respectarea normelor dreptului internaţional. Unii gânditori au mers

chiar mai departe, evocând ideea unei dreptăţi internaţionale care ar

cere o redistribuire a bogăţiei între state şi o obligaţie a tuturor statelor

de a ajuta cetăţenii altor state să depăşească obstacole ca: sărăcia extremă,

persecuţia politică, lezarea drepturilor fundamentale ale omului

etc.

Dezbateri intense se desfăşoară în legătură cu dreptatea şi în

sfera protecţiei drepturilor omului. Adepţii universalismului susţin că

drepturile omului au un caracter universal, că toate statele sunt obligate

să le respecte, şi că intervenţia unui stat pentru apărarea drepturilor

lezate ale cetăţenilor altui stat este legitimă, dreaptă (chiar obligatorie

din punct de vedere moral), cu toate că ea încalcă principiul

respectării suveranităţii şi independenţei. Cu alte cuvinte, universaliştii

presupun că principiul respectării drepturilor omului este mai presus

decât cel al respectării suveranităţii naţionale. Criticii universalismului

adoptă poziţia opusă: evocând adesea diferenţele culturale, de valori şi

tradiţii, dintre naţiuni, ei resping ideea universalităţii drepturilor omului,

apărând în schimb ideea multiculturalismului.

O dispută similară s-a născut şi în legătură cu globalizarea.

Adepţii acesteia susţin că globalizarea (economică, politică, informaţională)

a determinat o reducere a independenţei şi a suveranităţii naţionale

şi, deci, că intervenţia străină sau internaţională într-un anumit

stat (unde, spre exemplu, sunt lezate drepturile omului) nu mai poate fi

considerată drept simplă încălcare a suveranităţii, drept simplă nedreptate.

Adversarii acestui punct de vedere obiectează însă că globalizarea

nu este doar o realitate de fapt, ci şi o ideologie, un mit justificator

pentru hegemonia unor state care obţin maximum de avantaje

economice, politice şi culturale de pe urma ei – în acest context, ei

critică şi resping ca nedrepte numeroase iniţiative care încalcă suveranitatea

naţională.

Problematica relaţiilor internaţionale rămâne un domeniu deosebit

de controversat, nu numai între state şi politicieni, ci şi între

politologi.

101

XIV. SECURITATEA NAŢIONALĂ

Conceptul de securitate (în sensul de securitate naţională sau

internaţională) este relativ nou, chiar dacă din toate timpurile a existat

preocuparea pentru găsirea unor mecanisme prin care să se realizeze

prezervarea identităţii statelor.

Conceptul de securitate şi elementele sale componente au suferit

de-a lungul timpului modificări mai mult sau mai puţin importante, în

raport de schimbările care au avut loc pe plan internaţional.

În general, securitatea şi conceptele sale corelative au pornit de

la situaţia obiectivă potrivit căreia în lume există o pluralitate de state

care, în anumite condiţii, ar putea permite asigurarea existenţei fiecărui

stat, precum şi a ansamblului acestora.

În istoria relaţiilor internaţionale, concepţiile politico-militare şi

strategice au avut, în general, la bază, ideea forţei, considerându-se că

pacea şi securitatea, ca, de altfel, însăşi supravieţuirea statelor, depind

de puterea militară, economică, demografică şi puterea aliaţilor lor. În

acest context au apărut concepte precum „echilibrul de forţe”, „descurajarea”,

„neutralitatea”, „coexistenţa paşnică”, „nealinierea”, iar mai

de curând, „securitatea colectivă”, „securitatea comună”, „securitatea

democratică”, „securitatea multidimensională” etc.

Fără a face o trecere în revistă a multitudinii de definiţii care au

fost sau sunt date securităţii la modul comun, putem spune că prin

securitate înţelegem acea situaţie în care se găseşte un stat, care-i permite

să se afle la adăpost de o eventuală agresiune, să-şi prezerve valorile

fundamentale şi să-şi promoveze interesele.

Dificultatea definirii acceptabile a securităţii este determinată de

o serie de factori cum ar fi:

• securitatea este în primul rând o problemă de percepţie. Acest

element subiectiv inerent politicii de securitate determină o goană

frenetică a tuturor statelor după securitate, rezultatul fiind de fapt

contrar. Vezi dilema securităţii formulată de John Hertz (1950).

Demersurile statelor pentru satisfacerea propriilor nevoi de securitate

lipsite de intenţii agresive conduc la o creştere a insecurităţii pentru

alte state, care le interpretează ca pe potenţiale ameninţări, deşi aceste

demersuri au un caracter pur defensiv;

• securitatea este un concept relaţional care presupune o ajustare

permanentă a unui set de parametri interni la condiţiile mediului internaţional,

un proces cu o dinamică variabilă, orientat spre prezervarea

spaţiului şi valorilor;

102

• securitatea este stare şi proces în acelaşi timp, în funcţie de

faptul dacă o privim în sincronie sau diacronie;

• securitatea este o problemă de cunoaştere care trebuie tratată

într-o manieră ştiinţifică, deşi conceptul este utilizat preponderent

politic. Depăşind cadrul strict al domeniului militar, în care riscurile şi

ameninţările sunt mai uşor de evaluat, există şi alte tipuri de riscuri şi

ameninţări neconvenţionale, de factură nouă, care, dacă nu sunt

percepute şi evaluate corespunzător, pot avea consecinţe dintre cele

mai nefaste (vezi 11 septembrie 2001);

• securitatea este un concept multidimensional, încorporând elemente

militare, politico-diplomatice, economico-financiare, ecologice,

societale etc. Aceste elemente nu acţionează neapărat independent

unul de altul, ci, de regulă, interdependent.

Din aceste considerente, abordarea conceptuală a securităţii trebuie

făcută din perspectivă sistemică, în care securitatea trebuie văzută

ca o stare de echilibru dinamic a unui anumit sistem, în care au loc

diverse procese organizante şi dezorganizante.

De asemenea, în definirea securităţii trebuie utilizate o serie de

criterii cum ar fi: centralitatea valorilor, momentul şi intensitatea ameninţărilor,

natura politică a securităţii ca obiectiv al statului etc.

Există mai multe paliere ale securităţii: subnaţional (individul

fiind ultimul nivel), naţional şi internaţional.