Outline of research on social inclusion in moldova
Yüklə 1,51 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Tabel 4.
- Desriminaţi pe criterii de cetăţenie
- Cât de mândru sunteţi de calitatea de cetăţen al Republici Moldova 2004 2006
- Deloc mândru 6% 5% N/Ş, N/R 2% 2%
- Excluşii din Transnistria
- Ce avem în Republica Moldova
- V. DE CE SUNT EXCLUŞI Deficienţe instituţionale şi motivaţii politice Mentalitatea tradiţională şi reflexele sovietice
- Nivelul de educaţie şi cultură politică
- Discrepanţe dintre legislaţie şi uzanţele politice
- IMPACTUL ECLUZIUNII POLITICE
Concluzii: În anul 2008 în Republica Moldova a crescut numărul abuzurilor asupra jurnaliştilor şi al presiunilor asupra mass-media, care au fost tolerate de instituţiile statului, îndeosebi de către organele de forţă. În majoritatea cazurilor nu au fost investigate circumstanţele presiunilor, abuzurilor şi intimidărilor comise şi nu au fost pedepsite persoanele vinovate. În urma obstacolelor puse de autorităţi contra mass-media a avut de suferit cititorul, radioascultătorul şi telespectatorul. O mare parte a populaţiei a fpst privată de dreptul de aşti şi, ca rezultat, a perdut posibilitate de participareconştientă la procesul electoral. Tabel 4. Barometrul de Opnie publică.
Fosta guvernare, din motivaţii ideologice şi subiectiviste, a interzis cetăţenilor cu dublă şi multiplă cetăţenie să ocupe cele mai înalte funcţii în stat. O atare persoană nu poate deţine mandatul de deputat, nu poate fi aleasă preşedinte al republicii şi nu are cum să fie desemnată în funcţia de prim-ministru sau şef al unui serviciu secret. Toate acestea constituie nişte abuzuri impardonabile, deoarece încalcă principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii. Interdicţia în cauză şi-ar fi avut justificare doar în cazul în care Constituţia nu ar fi prevăzut dreptul la dubla sau multipla cetăţenie. În situaţia în care aceasta este permisă, orice restricţie pe criterii de cetăţenie lezează drepturile omului. Şi cum în Republica Moldova, potrivit unor statistici, cel puţin 300 000 de cetăţeni au două sau chiar trei paşapoarte, aceste persoane erau într-o anumită măsuri excluse de la participarea politică la cel mai înalt nivel.
La 18 noiembrie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curtea) a pronuntat hotararea Tanase si Chirtoaca c. Moldovei (cererea nr. 7/08). In fata Curtii, reclamantii s-au plans, in temeiul art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO, ca dreptul lor de a candida la alegeri a fost incalcat. Potrivit lor, nu a existat un interes public de a limita accesul la Parlament a unui numar foarte mare de cetateni moldoveni ce detin cetatenia altor state si, in acelasi timp, in limitarea drepturilor alegatorilor de a-si exprima liber opinia in procesul de alegere a corpului legislativ. Curtea a constatat, in unanimitate, violarea art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO. Prin urmare, Curtea a concluzionat ca metodele folosite de Guvernul Moldovei in vederea asigurarii loialitatii deputatilor sai fata de stat au fost diproportionate si a constatat violarea art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO***. CEDO este de părere că legea care interzice persoanelor cu multiplă cetăţenie accesul la funcţii publice în Republica Moldova este una discriminatorie şi contrară Convenţiei pentru drepturile omului şi Convenţiei pentru cetăţenie. Potrivit Curţii Europene pentru Drepturile Omului, într-o democraţie, loialitatea faţă de un stat nu neapărat înseamnă loialitatea faţă de guvernarea acestui stat sau faţă de un anumit partid politic. Curtea de la Strasbourg a făcut publică marţi decizia adoptată la 4 noiembrie pe marginea plângerii prin care primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte al Partidului Liberal, şi Alexandru Tănase, vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat, contestau restricţiile introduse la ocuparea de demnităţi publice pentru deţinătorii de mai multe cetăţenii, modificări introduse de Parlamentul moldovean în luna aprilie la legea cu privire la cetăţnie. Daca am decis ca putem avea cetatenie dublă şi multiplă, atunci trebuie sa respectam drepturile a peste un milion(sunt diferite estimari) de cetateni a Moldovei care detin si cetatenia altor state, de exemplu, a Ucrainei, Romaniei, Rusiei, Israelului, Bulgariei etc. Cetăţenia multiplă există doar datorită faptului că diferite ţări au mai multe criterii, care nu sunt neapărat exclusive, de acordare a cetăţeniei. Prin urmare, o persoană poate deveni cetăţean al mai multor ţări deorece statele, şi nu persoanele decid cine e sau nu un cetăţean. Nativii americani au niciun cuvânt de spus dacă o altă ţară (spre exemplu Irlanda îi consideră cetăţeni. Unele ţări acordă automat cetăţenie la naştere persoanelor care au un părinte naţional al ţării respective (dreptul strămoşesc sau jus sanguinis), sau persoanelor născute pe teritoriul ţării respective (dreptul pământean sau jus soli), sau prin căsătorie persoanelor care se căsătoresc cu cetăţeni ai ţării respective (dreptul matrimoninial jus matrimonii). În condiţiile în care o ţară consideră dubla sau multipla cetăţenie drept dezirabilă, orice restricţie aplicată persoanelor care au mai multe paşapoarte se constituie într-o gravă încălcare a drepturilor omului, conduce la excluderea cetăţenilor din procesul decisional la nivel înalt chiar şi în cazul în care respectivele personae obţin, de exemplu, un mandat de deputat în urma votului popular.
Privite din acest unghi, interdicţiile impuse de fosta guvernare persoanelor cu dublă şi multiplă cetăţenie prin legea 273 din 2007 sunt abusive şi generează fenomenul excluziunii politice.**** Tabel 5. Barometrul de Opnie Publică
Motivaţiile ideologice şi speculaţiile politice au determinat fosta guvernare să declanşeze în societate o campanie antiromânească pe toate planurile, fapt ce-a pus în condiţii extrem de dificile cetăţenii cu o conştiinţă etnică românească. S-a creat o situaţie, de fapt, în care era periculos să te identifici drept „român”. În consecinţă, ca să te simţi confortabil în Republica Moldova, trebuie să te declari „moldovean”, „rus”, „ucrainean”, în niciun caz însă „român”. Preşedintele Voronin i-a acuzat pe cei ce se consideră români de lipsă de maturitate, iar românismul a fost taxat drept o boală. Aceste politici au creat premise pentru o segregare pe criterii de apartenenţă naţională. Practic, oamenii care se considerau români sau care afirmau că vorbesc limba română nu aveau nicio şansă să acceadă într-o funcţie de stat sau să facă o carieră în domeniul lui de activitate.
În stânga Nistrului, pe teritoriul care nu este controlat de autorităţile de la Chişinău, cel puţin 100 000 de cetăţeni au paşaport moldovenesc. Totuşi, majoritatea dintre ei sunt excluşi de la participarea politică. Chiar dacă aceştia pot lua parte, formal vorbind, la alegeri, de regulă ei trebuie să meargă să voteze pe malul drept, la distanţe destul de mari mari, de la localitatea lor. Ca să nu mai spunem că orice activitate politică a oficialităţilor moldovene, dar şi a partidelor din Republica Moldova, este imposibilă pe teritoriul Transnistriei. În plus, regimul politic separatist de la Tiraspol este restrictiv şi se opune cu vehemenţă oricărei prezenţe politice moldoveneşti. Iată de ce moldovenii din autoproclamata republică nistreană sunt de fapt excluşi de la o reală participare politică.
Deşi Republica Moldova este catalogată de Freedom House drept o ţară parţial liberă, există partide doctrinare şi o competiţie politică autentică, toate aceste mecanisme democratice nu au funcţionat în ultimul timp, întrucât fosta guvernare PCRM a pus beţe în roate prin fraude, şantaj şi abuz de putere. Preşedintele Voronin îşi permitea, de exemplu, să dea public indicţii şi ordine primarilor sau miniştrilor, cu toate că nu are prerogative constituţională pentru asta. Tot prin ingerinţe ilegale autorităţile comuniste au intervenit în activitatea audioviyualului public şi a sistemului judecătoresc. În consecinţă, anul trecut , Republica Moldova a fost taxată de instituţiile paneuropene pentru lacunele din justiţie, iar Freedom House consideră că aceasta e o ţară fără presă liberă. Cu toate că, potrivit aceloraşi estimări Freedon House, Republica Moldova este cea mai coruptă ţară din Europa, în opt ani de zile, cât s-au aflat comuniştii la putere, nici un înalt demnitar nu a fost tras la răspundere pentru favoritism sau luare de mită În schimb, aproape toţi liderii opoziţiei aveau câte 2-3 dosare de urmărire penală. Zeci de oameni politică sau oponenţi ai regimului a fost arestaţi ţi a zăcut mai multe luni în închisoare. Nici una dintre acuzaţii nu s-a confirmat. Unii dintre cei persecutaţi şi întemniţaţi au fost eliberaţi numai după ce s-a pronunţat Curtea Supremă pentru Drepturile Omului de la Srabourg. Astfel, treptat, Republica Moldova a început să degenereze într-un stat poliţienesc. Se spulberase senzaţia de siguranţă politică şi personală. Sistemul politic şi cel electoral, în urma imixtiunilor abuzive a preşedinţiei, se dereglase, producând abuzuei, injustiţie, discriminare.
Conform specialiştilor Juan J. Linz şi Alfred Stepan, în fostele state socialiste sovietice mai degrabă s-a realizat o liberalizare a instituţiilor politice şi sociale decât o democratizare. Această realitate rezidă în faptul că Republica Moldova nu a fost în stare de a-şi determina exact interesele sale naţionale şi direcţiile concrete de dezvoltare naţională. Este nespus de dificil până în prezent de a-şi stabili chiar identitatea sa naţională şi lingvistică atât la nivel cotidian, cât şi la cel academic şi statal. La aceasta se mai poate adăuga şi confuzia şi deruta în ceea ce priveşte politica externă. Anume politica sa externă duplicitară până la începutul sec. XXI i-a adus Republicii Modova o serie de insuccese şi incertitudini. De fapt, problema eficientizării unui sistem politic se începe de la actualizarea problemelor din societate. Făcând o retrospectivă regimului democrat, care s-a dezvoltat în Republica Moldova, trebuie de spus că în doar 10 ani sistemul democrat a funcţionat în 5 regimuri: 1) parlamentar (27 aprilie 1990 – 3 septembrie 1990); 2) semiprezidenţial / semiparlamentar (3 septembrie 1990 – 5 martie 1991); 3) prezidenţial (5 martie 1991-29 iulie 1994); 4) semiprezidenţial / semiparlamentar ( 29 iulie 1994 – 5 iulie 2000);
Sistemul politic, în urma unor prevederi constituţionale defectuoase, rămâne încă exlectic şi de accea generează diverse sincope şi blocaje politică. Chir şi după alegerile parlamentare din 29 iulie Republica Moldova a intrat într-a adevărată criză politică, deoarece Parlamentul nu a reuşit să aleagă şeful statului. Acest fapt arată clar de ce până în prezent democraţia în Republica Modova nu a avut mari succese, deoarece toată energia decizională se pierdea în transformări de regimuri şi de instituţii democratice. Buna funcţionare a sistemului democrat nu avea o funcţionare eficientă, întrucât structura şi instituţiile sale nu erau deplin finisate. Pe parcursul anilor de independenţă, Republica Moldova a lucrat mult şi într-un mod dificil la crearea instituţiilor sale democratice cum ar fi: partidele politice, alegererile democratice, sistemul legislativ, drepturile omului, modul de guvernare etc. În prezent pare că dezvoltarea acestor instituţii este în faza de încheiere: s-a stabilit, în final, care este regimul democratic; ultimele alegeri generale, conform multor specialişti autohtoni şi internaţionali, s-au petrecut conform tuturor normelor democratice; sunt garantate prin lege drepturile omului; dispunem de un sistem pluripartidist şi lista ar putea fi continuată. O posibilă refomă constuţională ar fi măsură să readucă sistemul politic pe linia de plutire. Îne încă mult până departe.Un efort siuţinut în crearea unei funcţiuonalităţi eficiente a sistemului politic din Republica Moldova, cu toate instituţiile sale politice, trebuie depus pentru ridicarea culturii politice şi dezvoltarea societăţii civile în care, de fapt, şi rezidă democraţia durabilă. Este evident că un factor important în atingerea acestui scop este factorul timp, şi cunoaştem care a fost societatea civilă şi cultura politică la începutul anilor ’90 şi cum s-a transformat până în prezent. De asemenea, migraţia populaţiei din n Republica Moldova are un aspect pozitiv la acest capitol schimbînd mult mentalitatea cetăţenilor noştri. Însă un rol important îl are şi condurea de vârf care ar putea atinge acest scop, peste o anumită perioadă de timp, prin programe educaţionale şi o politică de dezvoltare în acest sens. Oricum,, competiţia politică, garantată de constituţie, nu a eliminat fenomenul excluziunii. Dimpotrivă, sfidând legislaţia în vigoare, fosta guvernare a tratat opoziţia democratică drept un duşman care trebuie eliminat, fapt care a speriat foarte mulţi cetăţeni. De aceea, mulţi dintre ei ori s-au retras din viaţa politică, ori s-au văzut constrânşi să se înregimenteze în partidul de guvernământ pentrua scăpa astfel de probleme.
.Funcţionalitatea unei democraţii se apreciază nu numai după felul cum este „repartizată diviziunea muncii” (crearea unui mecanism de check and balance între puteri) între instituţiile statului sau după calitatea legislaţiei care este adoptată, ci şi după felul în care se desfăşoară alegerile într-un stat. Sistemul electoral implementat este de o importanţă majoră într-o democraţie întrucât în dependenţă de tipul sistemului practicat se poate proiecta voinţa (puterea) reală a poporului. În privinţa alegerilor parlamentare, în prezent, sunt practicate 3 mari tipuri de sisteme electorale: majoritar, proporţional şi mixt. Această clasificare vine după modul în care sunt câştigate (repartizate) mandatele de deputat. Astfel, majoritare sunt acele sisteme în care cel care obţine majoritatea este declarat învingător, se aplică principiul „câştigătorul ia tot”. Majoritatea poate fi relativă, în acest caz scrutinul este cu un singur tur, iar cel care obţine cele mai multe voturi se consideră învingător, fie majoritatea poate fi absolută, caz în care scrutinele sunt organizate în două tururi, iar câştigător este acela care obţine 50 plus unul din voturile valabil exprimate. Sistemele majoritare sunt în principal uninominale, ceea ce înseamnă că fiecărei circumscripţii îi corespunde un singur loc disputat, alegătorul alege între candidaţi individuali şi are un singur vot. Dar sistemele majoritare pot fi şi plurinominale (în bază de listă), acest sistem este folosit în SUA pentru alegerea preşedintelui, astfel alegătorii votează în fiecare stat pentru Mari electori (ci nu pentru candidaţii propriu-zis), care la rândul lor îl aleg pe Preşedinte. Acest tip de sistem electoral oferă o serie de avantaje materializate într-o legătură personalizată ales-alegător (respectiv creşte responsabilitatea alesului în faţa alegătorului ) şi în simplitatea procesului electoral (alegătorul votează un singur candidat, nu o mulţime de candidaţi ca în cazul listelor), dar, totodată acest sistem prezintă şi un minus substanţial prin faptul că nu oferă reprezentare celor care nu se regăsesc în majoritate. Sistemele majoritare uninominale de regulă permit formarea unor majorităţi stabile şi a unor guverne puternice. Sistemul proporţional se focusează în principal asupra problemei reprezentativităţii, aici fiind asigurată reprezentarea nu doar a majorităţii, ci şi a minorităţii. Reprezentarea proporţională, cel mai des, înseamnă votarea listelor de candidaţi, iar repartizarea mandatelor se face proporţional cu numărul de voturi obţinute de partide. Dar, odată cu reprezentarea tuturor categoriilor de voturi, reprezentarea proporţională duce şi la dispersarea voturilor prin accederea în Parlament a mai multor partide. Astfel, realizarea unor majorităţi stabile şi puternice în astfel de sisteme este mai dificilă, prin urmare este afectată stabilitatea politică. Este important de menţionat că sistemele proporţionale – prin votarea listelor de partid – oferă un mai mare avantaj partidelor politice, care pot include după bunul plac fără a ţine cont opinia electoratului diverse persoane pe listă, şi respectiv dezavantajează alegătorii care votează o listă şi nu candidat concret. Sistemul mixt combină în forme diferite atât votul majoritar cât şi reprezentarea proporţională. În principiu, acest sistem presupune alegerea unei parţi a deputaţilor prin vot uninominal majoritar, iar a celeilalte părţi pe listă de partid, fiecare alegător având la dispoziţie 2 voturi – unul pentru un candidat individual din circumscripţia uninominală, iar celălalt pentru lista de partid. În mod firesc, toate sistemele au avantaje, dar şi dezavantaje. Prin urmare, s-a purces la identificarea unor mecanisme pentru a echilibra dezavantajele. Astfel, s-au pus în aplicare următoarele mecanisme:
Ce avem în Republica Moldova? În Republica Moldova, în prezent, avem un sistem electoral proporţional care se organizează pe bază de listă de partid la nivelul unei singure circumscripţii electorale care reprezintă 101 de mandate. Din păcate acest sistem nu este unul făcut să avantajele alegătorii, ci unul menit să reprezinte cât mai substanţial voinţa partidelor politice. Astfel, sistemul electoral moldovenesc: · nu reprezintă o legătură personalizată directă între alegător-ales, legătură care poate fi creată prin fie vot uninominal sau mixt, fie, în cazul scrutinelor pe bază de listă, prin aplicarea votului preferenţial. · alegerea candidaţilor este îndepărtată şi mai mult de alegători prin faptul că alegerea listei se face la nivel naţional, ci nu la nivel regional (ex.: în ţările UE toate scrutinele proporţionale pe bază de listă se organizează în baza mai multor circumscripţii regionale care au repartizate un anumit număr de mandate, ci nu în baza unei singure circumscripţii naţionale cum e în cazul Moldovei) · creează disproporţii de reprezentare (pragul electoral destul de ridicat duce la nereprezentarea unui număr mare de voturi ale partidelor care nu trec pragul). Exemplul anului 2001 când pragul de asemenea a constituit 6% ne arată circa 28% din numărul de voturi nereprezentate.
Concluzii. Astfel, alegătorul este privat de posibilitatea de a avea un anumit deputat în propria circumscripţie, dar şi de a vota persoana, nu numai partidul. Cred că în aceste condiţii s-ar impune un sitem electoral mixt, când o parte din legislatori ar fi aleşi direct în circumscripţii, iar ceilalţi - pe liste. V. DE CE SUNT EXCLUŞI? Deficienţe instituţionale şi motivaţii politice
Din punct de vedere antropologic, în fiinţa umană concurează două instincte aparent contradictorii: nevoia de libertate şi nevoia de a fi protejat. În mod normal, omul are neve şi de una, şi de alta. Astfel, din acest punct de vedere nu există două tipuri de oameni. Totuşi, într-un anumit context social este cu putinţă să se pună accentul sau pe libertate, sau pe protecţie. În consecinţă, se constituie pe un anumit teritoriu un tip distinct de cultură şi chiar un tip aparte de civilizaţie. Privită din acest unghi, civilizaţia iudeo-creştină, unde s-a impus o cultură a libertăţii, este considerată preponderent individualistă, aici acordându-se o prioritate libertăţilor individuale. În acelaşi timp, societăţile musulmane sau budiste care au cultivat cu preponderenţă conceptul de supunere, sunt eminamente holiste, unde corpul social prevalează asupra individului. Totuşi, aceste civilizaţii au căutat să evite antagonismul dintre cele două arhetipuri sociale. Regimurile comuniste din ţările europene, care desconsiderau şi chiar călcau în picioare drepturile fundamentale ale omului, au stabilit norme de conduită publică care au suprimat nevoia de liberate şi, din contra, au forţat tentaţia de subordonare a conduşilor faţă de conducători. În fond, comunismul de tip sovietic de pe teritoriul Republicii Moldova a impus un mod paternalist de a fi în care partidul unic juca rolul căpeteniei de clan care avea grijă, în schimbul supunerii şi asimilării ideologiei dominante, şi de prezentul, şi de viitorul tuturor indivizilor. Astfel, mentalităţile tradiţionale ale cetăţenilor care în 1991 au ieşit din comunism trădau supunere, conformism, inerţie, pasivitate politică, nevoia de protecţionism, ura de clasă, complexe faţă de opinii divergente, precum şi faţă de modelele sociale occidentale care se băteau cap în cap cu uzanţele regimului sovietic. Toate acestea s-au suprapus pe principiile de libertate, pluralism, toleranţă politică, supremaţie a legii, declarate după dispariţia URSS şi puse la temeliile noului sistem politic. Nu e de mirare că din capul locului, bunăoară, piaţa liberă a devenit apanajul unor interlopi sau al unor înalţi funcţionari corupţi. Oamenilor oneşti, în ciuda unor capacităţi intrinsece, le lipsea, totuşi, exerciţiul iniţiativei private. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în viaţa politică. Multiplele tabu încorsetau conştiinţa politică a oamenilor în primii ani de după proclamarea independenţei, fapt care, pe de o parte, a generat multă indiferenţă amestecată cu aşteptări de mană cerească, iar pe de altă parte, a creat condiţii ca vechea nomenclatură, prin manipulare şi dezinformare, să îndepărteze publicul de la o participare politică efectivă şi, profitând de asta, să transforme puterea politică într-o sursă de căpătuială personală. În acelaţi timp, reflexele sovietice au rerodus apucăturile vechii nomenclaturi comuniste în sţnul noii clase politice. Nu e de mirare că birocraşia cu ticurile eu autoritarise a netezit calea spre putere unui partid comunist dogmatic şi demodă veche.
Din păcate, în ceea ce priveşte educaţia şi instruirea, fosta republică sovietică moldovenească era la coada clasamentului în URSS. Cu o populaţie preponderent rurală, unde peste 65 la sută din totalul de cetăţeni locuia la ţară, numărul persoanelor cu studii superioare şi medii de specialitate aici era mai mic decât în toate celelalte teritorii din spaţiul european al Uniunii Sovietice. Această stare de lucruri şi-a pus amprenta după 1991 atât asupra participării politice, cât şi asupra actului guvernării. Pe de o parte, inerţia şi rătăcirea conduşilor, iar pe de alta, ignoranţa conducătorilor care trebuiau să înveţe din mers, au silit societatea moldovenească, ori de câte ori trebuia să ia o decizie capitală, să facă un pas înainte, şi doi paşi înapoi.
Gradul de educaţie scăzut şi superficialitatea actului de guvernare a condus la o mulţime de abordări subiective, fapt ce a tergiversat reformele democratice. Constituţia Republicii Moldova, de exemplu, s-a dovedit a fi un text eclectic, foarte confuz şi contradictoriu care ridică şi astăzi multe întrebări, creând adesea insurmontabile blocaje politice. Marcată de subiectivism şi conjuncturism a fost şi transformarea la cumpăna dintre milenii a republicii semi-prezidenţiale în una parlamentară. Realizată în grabă pentru a satisface anumite interese politice de moment, această reformă a dat naştere unei forme de guvernare hibrid care acuză acum mai multe desfuncţionalităţi. Arbitrare s-au dovedit a fi şi multe dintre legile care au structurat autonomia găgăuză din sudul republicii pe principii etnice, ceea ce a generat ulterior mai multe probleme. Găgăuzii, bunăoară, au multe drepturi la nivel local, dar nu se pot manifesta plenar ca o comunitate etnică la nivel naţional. Ei nu pot să-şi creeze un partid politic naţional care ar putea participa la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Din acest punct de vedere, găgăuzii sunt excluşi de la participarea la viaţa politică pe plan naţional.
Deşi legislaţia Republicii Moldova, în ciuda unor incoerenţe şi pastişări accidentale, corespunde în linii generale standardelor europene, marea hibă a sistemului politic autohton sunt uzanţele şi practicile guvernării care de multe ori sfidează şi Constituţia, şi normele de drept. Fosta putere a PCRM a început să se deterioreze de la cap, atribuindu-i şefului statului un rol pe care el, potrivit legii supreme, nu o are. Preşedintele republicii, deşi dispune de prerogative minore, el urmând mai mult să domnească decât să guverneze, şi-a adjudecat dreptul să conducă şi guvernul, şi preşedinţii raioanelor, şi primarii, şi directorii de întreprinderi etc. Şeful statului nu are dreptul, bunăoară, să demită un ministru decât la propunerea primului-ministru şi cu contrasemnătura acestuia din urmă. În realitate însă miniştrii erau destituiţi după bunul plac al preşedintelui. Încălcând principiul autonomiei locale, acesta a făcut în 2007, înainte de alegerile locale, o vizită la primăria Chişinăului, unde a dat indicaţii ”preţioase” primarului şi i-a promis bani pentru nevoile capitalei, deşi Constituţia nu-i oferă dreptul să conducă primăria şi cu atât mai puţin să dispună de mijloace financiare pentru a le pune la dispoziţia administraţiilor locale. Un abuz, care venea în contradicţie cu legislaţia, a fost şi constituirea Ministerului Administraţiei Publice Locale care neglija principiul ordonării sistemului politic pe orizontală. De fapt, preşedintele a creat astfel o verticală a puterii care, în ciuda Constituţiei, sfida standardele europene şi se mula pe nişte practici preluate din Federaţia Rusă. S-a pornit de la ideea eronată că o concentrare a puterii de tip sovietic ar eficientiza actul guvernării. În realitate însă un astfel de model de gestionare a ţării n-a făcut altceva decât să genereze abuzuri, corupţie, favoritism
Studiul "Naâiuni in tranziâie" a monitorizat 29 de tari din Europa si Asia Centrala in care procesele democratice sunt in tranzitie. Pentru fiecare tara au fost notate sapte categorii. Acestea sunt: guvernarea la nivel national, procesul electoral, societatea civila, independenta presei, guvernarea la nivel local, organizarea si independenta justitiei si coruptia. Este folosita o scala de la 1 la 7, in care 1 reprezinta un nivel inalt de democratizare, iar 7 un nivel scazut. In functie de punctajul obtinut la aceste categorii, pentru fiecare tara este calculat un scor al democratizarii. RepublicaMoldova are un scor general de 5,07, mai prost decat in 2007 cand a avut un scor general de 5,00. Cu acest scor general de 5,07, Moldova este in partea a doua a clasamentului, pe poziţia 19 din 29, care o incadreaza la categoria "regim autoritar semiconsolidat sau teritoriu sub administrare internationala", ca si Armenia si Kosovo. RepublicaMoldova are un scor mai bun decat Rusia (6,11), Kirgizstan (6,04) sau Tadjikistan (6,14), dar mai prost decat Georgia (4,93) sau Ucraina (4,39). In preambulul capitolului dedicat Republicii Moldova se arata ca relatiile sale cu Romania au ramas tensionate in 2008, in pofida intalnirilor la nivel inalt din luna iunie dintre sefii celor doua state. In principalele orase au izbucnit proteste dupa ce Guvernul moldovean a refuzat sa semneze acordul de mic trafic la frontiera, sustinand ca mai intai trebuie semnat tratatul de baza. Premierul roman si-a anulat o vizita la Chisuinau la sfarsitul anului 2008, dupa ce Ministerul moldovean de Externe a cerut Romaniei sa se abtina de la declaratii publice impotriva statalitatii si suveranitatii Republicii Moldova. Pe de alta parte, formatul international de negocieri pentru solutionarea conflictului transnistrean, care include UE si Statele Unite, a fost in mare parte ignorat de autoritatile moldovene si ruse. in plus, ridicarea partiala a embargoului rus asupra vinurilor moldovenesti si discutiile bilaterale secrete despre solutionarea conflictului transnistrean au dovedit ca relatiile Chisinaului si Moscovei erau in curs de ameliorare. La capitolul "Guvernare democratica nationala", raportul mentioneaza ca presedintele Vladimir Voronin a continuat sa exercite controlul asupra tuturor autoritatilor statului. Inlocuirea premierului Vasile Tarlev, in martie, cu prima femeie sef de guvern din istoria tarii, Zinaida Greceanii, nu a risipit indoielile cu privire la lipsa de independenţa a guvernului fata de Voronin. Deşi noul guvern a anunţat un acces mai mare la informaţii publice si un grad mai mare de deschidere in relaţiile cu presa şi societatea civila, cooperarea a ramas in mare parte formala. Mai mult, Voronin si-a depasit prerogativele si le-a incalcat pe cele ale Parlamentului, ordonând serviciilor de informaţii să examineze finanţarea partidelor politice si a institutiilor de presa. Scorul Moldovei pentru guvernare democratica ramane neschimbat, la 5,75, din cauza perpetuarii exercitarii centralizate a puterii de catre ramura executiva. La capitolul proces electoral, raportul mentioneaza modificarea codului electoral, sustinuta in Parlament de comunisti si PPCD, ridicand pragul electoral de la 4 la 6%, interzicand aliantele electorale si introducand restrictii persoanelor cu cetatenie multipla. Aplicarea selectiva si cu intarziere a noii legi a partidelor politice a ridicat temeri cu privire la posibilitatea partidelor de opoziţie de a candida la alegerile care urmau. Liderii opoziţiei s-au confruntat cu harţuieli constante si presiuni, prin intermediul unor cazuri penale "fabricate" de autoritati si cu atacuri ale presei Astăzi nu mai încape îndoială cu o mare parte din miile de cetăţeni care pleacă peste hotare emigrează nu numai din cauza sărăciei, ci şi a exluziunii politice. Vine să confirme acest lucru faptul că în alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, circa 90 la suă din alegătorii moldoveni din diasporă au votat pentru schimbare şi contra partidului deguvernământ. Totodată, explozia de nemulţumire de după alegeri, soldate cu ample manifestaşii de protest la 7 aprilie 2009, a fost provocată şi de sentimentul de la participare efectivă la viaţa politică. Republica Moldova se transformă treptat într-o ţară a excluşilor, ceea ce se constituie într-un impediment în calea inişiativei civice şi a celei private, ceea ce conduce la stagnarea economiei naşionale, la lâncezirea vieţii publice, la acumularea de tensiuni latente în toate straturile sociale. Yüklə 1,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|