Pentru vitalitatea fiziologică a organizmului uman şi a decurgerea normală a biosintezei este nevoe de un anumit set de aminoacizi
Yüklə 0,99 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Summary The modern conception in homeostasis by paticents whis aderenceal procesus after surgical intervention
- Scopul
- Sarcina multiplă Gheorghe Paladi, Uliana Tabuica, Ludmila Tăutu
- Clasificarea sarcinilor gemelare
- Etiologia
- d) paritatea
|
OBSTETRICĂ ŞI GINECOLOGIE 
CONCEPŢII MODERNE PRIVIND MODIFICĂRILE HOMEOSTAZEI LA PACIENTELE CU STERILITATE TUBAR-PERITONEALĂ ŞI LAPAROTOMII ÎN ANAMNEZĂ Olga Cerneţchi, Constantin Ostrofeţ, Zinaida Sarbu Catedra Obstetrică şi Ginecologie (rezidenţiat) Summary The modern conception in homeostasis by paticents whis aderenceal procesus after surgical intervention The rezults of this study, related that maintenance of oxiprolini, lisini and prolini was increase by paticents whis aderenceal procesus after surgical intervention in comparated whis healthy women. If comparated this date by pactients after laparoscopical treatmen of sterility and aplicatin in moment intervention Regesan the maintenance of oxiprolini, lisini and prolini was vere match decrease -7,9% in comparation whis patients had not administration regesan – 149,9%. In conclusion Regesan decrease considerable that maintenance of collagen whis pacientoc after laparoscopic adesiolizis( P (t) = 0,95 ). Rezumat Rezultatele obţinute în studiul dat denotă că nivelul seric al de oxiprolina, lisină şi prolina este majorat considerabil la pacientele cu process aderenţial postchitutgical în comparaţie cu grupul sănătos de paciente, iar la pacientele cărora în timpul laparoscopiei s-a aplicat regesan nivelul lor s-a micşorat considerabil constituind 7,9% comparativ cu cele care nu au folosit regesanul – 149,9%. Deci, Regesanul micşorează considerabil nivelul de conagen la apcientele supuse adesiolizei laparoscopice( P (t) = 0,95 ). Actualitatea În literatura de specialitate din ultimii ani tot mai frecvent apar informaţii despre rolul procesului aderenţial în survenirea sterilităţii tubar-peritoneale. Conform datelor lui Haney A.F., Doty E., 1994 procesul aderenţial se formează între suprafeţele cu peritoneu traumat numai la 10% din paciente. Cercetările efectuate de C. Eddy, A. Ascy (1980) au demonstrat că la pacientele care au suportat rezecţia sub formă de clin a ovarelor, se dezvoltă aderenţe peritubare şi periovariene în 35% din cazuri. Iar datele publicate de J. Goldzieher şi coautorii (1981), M.P. Diamond, 2001, T. Tulandi, 2001, relatează că incidenţa procesului aderenţial după intervenţii chirurgicale la organele bazinului mic variază de la 55% până la 90%. Menzies D., 1993, în urma analizei a rezultatelor tratamentelor chirurgicale a 210 paciente care au suportat macar o singură operaţie, a constatat prezenţa procesului aderenţial în 92,9% cazuri. Liakakos T et all., 2001 relatează aderenţe postchirurgicale se formează la 55-100% după operaţiile ginecologice. Datele prezentate de Bronson R.A., Wallach E.E., 1977; Diamond M.P., 1979; Hershlag A.,1990, relatează că aderenţele după intervenţii chirurgicale la organele bazinului mic în antecedente sunt cauza infertilităţii în 20% cazuri. După datele lui Земляной А.Г., 1985, Мынбаева О.А., 1997 mecanizmul patofiziologic de dezvoltare a procesului aderenţial depinde de acţiunea factorilor mecanici, adezivi şi humorali. Pentru vitalitatea fiziologică a organizmului uman şi decurgerea normală a biosintezei este nevoe de un anumit set de aminoacizi (cantitativ şi calitativ). Deoarece conform datelor lui Ленинджер А. 1985, Березов Т. Т., Коровкин Б.Ф.б 1998б neajunsul macăr a unui aminoacid conduce la disbalans care limitează sinteza de proteine în general. Nivelul de aminoacizi liberi şi a derivaţilor lor, este factorul decesiv în multe zvenouri care reglează balansul metabolic. După caracteristicele fiziologice aminoacizi liberi se devizează în următoarele grupe: inlocuiţi, neânlocuiţi, imunoactivi, glicogeni, ketogeni. Este evidenţiată o clasă aparte de aminoacizi liberi cu radical de grupă SH, care este reglatorul de bază a metabolismului intracelular. Scopul studiului a fost de a aprecia schimbările bioumorale la pacientele care au fost tratate cu Regesan în timpul laparoscopiei. Materiale şi metode În investigaţii au fost folosite următoarele metode de examinare a pacientelor şi de prelucrare a datelor experimentale:
Lucrarea a fost efectuatăîn în Instituţia Medico-Sanitară Publică SCM nr.1, secţia de ginecologie aseptică în colaborare cu laboratorul Institutului de Chimie al AŞ,. Analiza nivelului de aminoacizi în plasmă s-a efectuat cu analizatorul T 339 M după metoda Kazarenco şi al.,1881, prin metoda cromatografii ioniţilor care se obţine în rezultatul schimbului de ioni, astfel, efectuândză aprecierea la 40 de aminoacizi liberi şi a derivaţilor lor. Pregătirea plasmei sângelui pentru analiză s-a efectuat după metoda Izatullaev E.I. et all, 1986. Acestei analize s-au supus 90 paciente care în funcţie de tratamentul aplicat şi momentul colectării sângelui, au fost divizate în 5 grupe:
Pentru aprecierea stării homeostazei femeii şi prognozarea procesului aderenţial au fost efectuate un complex de investigaţii bioumorale speciale:
Totodată, s-a determinat suma aminoacizilor ce conţin sulf: acid cisteinic, taurin, homocistein, metioni, cistein şi cistationin; indexul Fisher care caracterizază starea funcţională a ficatului; coeficientul S care relatează despre starea funcţională a proceselor inflamatorii în organizm; coeficientul R care relatează despre starea funcţională a pancreasului şi raportul tirosin/fenilalanin care denotă funcţia glandei tiroide. Rezultate şi discuţii Aşadar, analiza datelor obţinute evidenţiază că vârsta pacientelor examinate varia între 18-39 ani, în medie 28 ± 1,44 ani ( P (t) = 0,95 ). Conform rezultatelor studiului actual despre durata sterilităţii în căsnicie la pacientele estimate varia între 2-15 ani, în medie 7,5 ± 0,9 ( P (t) = 0,95 ). Analizând rezultatele examenului bioumoral am constatat că la pacientele care au fost incluse în studiu până la intervenţia laparoscopică nivelul aminoacizilor liberi ân comparaţie cu lotul control (femei de vârstă reproductivă fără intervenţii chirurgicale în anamneză - sănătoase) sunt micşoraţi cu: grupul “a” -18,6, în grupul “b”-19,2, în grupul “c”- 20,1 în grupul “c”- 12,3. După datele lui Nusgens B., Lapierere C.M., 1973, oxiprolina şi prolina sunt aminoacizii liberi de bază din care se formează ţesutul conjunctiv. Analizând rezultatele obţinute în fig. 1, constatăm că prolin s-a mărit cu 38,3% în grupul “a”, cu 16,9% în grupul “b”, cu 35,9% în grupul “c”, cu 12,4% în grupul “d” comparative cu norma caracteristică pentru pacientele sănătoase din grupul “k”. Nivelul seric al lisinei s-a mărit cu 30,2% în grupul “a”, cu 11,9% în grupul “b”, cu 31,8 % în grupul “c”, cu 10,3% în grupul “d” comparative cu norma caracteristică pentru pacientele sănătoase din grupul “k” ( P (t) = 0,95 ). Deoarece conform datelor lui Кадурина Т.И., 2000, prolina şi lisina sunt precusorii procolagenului, schimbarea lor cantitativă în serul sanguin, relatează despre dereglarea procesului de sinteză a colagenului. Analizând rezultatele obţinute s-a constatat nivelul seric al prolinei şi lisinei este considerabil mărit la pacientele până la intervenţia chirurgicală şi puţin mărit la cele după lisisul laparoscopic al aderenţielor comparative cu norma caracteristică pentru pacientele sănătoase din grupul “k” (P (t) = 0,95 ). Dacă este să comparăm nivelul seric al prolinei şi lisinei la pacintele care au fost supuse laparoscopiei constatăm că la pacientele cărora în timpul laparoscopiei s-a aplicat regesan nivelul prolinei a scăzut cu 17,3%, iar a lisinei -16,4% comparativ cu cele care nu sa folosit regesanul, ce permite să concluzionăm că Regesanul micşorează nivelul de conagen la apcientele supuse adesiolizei laparoscopice. Analiza rezultatelor obţinute despre nivelul de oxiprolină în serul sangvin am constatat majorarea nivelului de oxiprolină cu 127,2% în grupul “a”, cu 31,3% în grupul “b”, cu 141,9 % în grupul “c”, cu 7,9% în grupul “d” comparative cu norma caracteristică pentru pacientele sănătoase din grupul “k”. Rezultatele obţinute ne denotă că nivelul seric este majorat considerabil la pacientele cu process aderenţial postchitutgical în comparaţie cu grupul sănătos de paciente. Comparând rezultatele obţinute dintre pacientele care au fost supuse laparoscopiei constatăm că la pacientele cărora în timpul laparoscopiei s-a aplicat regesan nivelul ociprolinei s-a micşorat considerabil fiind de 7,9% comparativ cu cele care nu sa folosit regesanul – 149,9%, ce permite să concluzionăm că Regesanul micşorează considerabil nivelul de conagen la apcientele supuse adesiolizei laparoscopice ( P (t) = 0,95 ). Analiza rezultatelor obţinute a constatat, că la pacientele incluse în studiu as-a micşorat consoderabil indicele Fişer, care denotă despre starea funcţională a ficatului. În studiul dat indicele Fişer constitue 1,84 ±0,39 pentru în grupul “a”, 2,5,9 ±0,27 pentru grupul “b”, 1,81±0,35 pentru grupul “c”, 2,49 ±0,35 pentru grupul “d” comparative cu norma caracteristică pentru pacientele sănătoase din grupul “k” 2,70±0,09 pentru. grupele estimate( P (t) = 0,95 ). Datele lui Zschocke J., Hoffmann G., 2004 relatează că dacă indexul Fişer este mai mic de 2,0, aceasta denotă despre insuficienţa funcţiei ficatului. Analiza comparativă a rezultatelor obţinute denotă că la pacientele din grupele “a” “c” indexul Fişer este mai mic de 2,0, şi conform datelor lui lui Zschocke J., Hoffmann G., 2004 vorbesc despre o insuficienţă a funcţiei ficatului, care se normalizează după tratamentul complex aplicat.Analiza rezultatelor obţinute a constatat, că la pacientele incluse în studiu s-a majorat consoderabil coeficientul S, care denotă despre prezenţa procesului inflamator în cavitatea abdominală. În studiul dat coeficientul S, constitue 6,90 ±1,5 pentru în grupul “a”, 4,42±0,46 pentru grupul “b”, 7,94±1,86 pentru grupul “c”, 4,42 ±0,46 pentru grupul “d” ( P (t) = 0,95 ) comparative cu norma caracteristică pentru pacientele sănătoase din grupul “k” 3,65±0,29 pentru grupele estimate (tab.1). Analiza comparativă a rezultatelor obţinute denotă că la pacientele din grupele “a” “c” coeficientul S, este mai mic cu 44,3% decât în grupul “c”, şi 5,0% mai mic în grupul “d” făţă de grupul “b” şi conform datelor lui Standara S., 1989 vorbesc despre faptul că activitatea procesului inflamator este mult mai mică la pacientele cărora în timpul laparoscopiei li s-a aplicat Regesan, comparativ cu cele ce nu au folosit regesan în tratament. Analiza rezultatelor obţinute a constatat, că la pacientele incluse în studiu s-a majorat considerabil coeficientul R, care reprezintă raportul dintre nivelul acidului glutaminic către suma nivelelor serice a tirosinei şi fenilalaninei. În studiul dat coeficientul R, constitue 1,48 ±0,29 pentru în grupul “a”, 1,44±0,18 pentru grupul “b”, 1,38±0,35 pentru grupul “c”, 1,44 ±0,18 pentru grupul “d” comparative cu norma caracteristică pentru pacientele sănătoase din grupul “k” 1,58±0,21( P (t) = 0,95 ). Analiza comparativă a rezultatelor obţinute denotă că coeficientul R, este mai mare cu 4,2% la pacientele din grupul “d” decât în grupul “c”, şi cu 24,6% mai mic în grupul “d” făţă de grupul “b” şi conform datelor lui Newsholme E.A., 1994 vorbesc despre faptul că activitatea proceselor metabolice şi endocrine este mult mai mare la pacientele cărora în timpul laparoscopiei li s-a aplicat Regesan, comparativ cu cele ce nu au folosit regesan în tratament( P (t) = 0,95 ). Analiza rezultatelor obţinute a constatat, că la pacientele incluse în studiu s-a schimbat considerabil raportul tirosin/fenilalanin. În studiul dat acest raport, constitue 0,99 ±0,15 pentru în grupul “a”, 1,03±0,12 pentru grupul “b”, 1,09±0,12 pentru grupul “c”, 1,03 ±0,18 pentru grupul “d” comparative cu norma caracteristică pentru pacientele sănătoase din grupul “k” 1,04±0,15( P (t) = 0,95 ). Analiza comparativă a rezultatelor obţinute denotă că raportul tirosin/fenilalanin, este mai mică cu 5,6% la pacientele din grupul “d” decât în grupul “c”, şi cu 4,2% mai mare în grupul “d” făţă de grupul “b” şi conform datelor lui Newsholme E.A., 1994 vorbesc despre faptul că activitatea proceselor metabolice şi endocrine este mult mai mare la pacientele cărora în timpul laparoscopiei li s-a aplicat Regesan, comparativ cu cele ce nu au folosit regesan în tratament ( P (t) = 0,95 ). Concluzii
Bibliografie
Sarcina multiplă Gheorghe Paladi, Uliana Tabuica, Ludmila Tăutu Catedra Obstetrică şi ginecologie rezidenţiat Summary Multiple gestation Multiple gestation is an actual subject due to the frequent maternal and fetal complications and its continuing increasing incidence as a result of a large application of assistant reproduction technologies. This article brings in several review data and the results of a clinical study that was based on analyzing 641 women with multiple gestation that were hospitalized in NR.1 Municipal Hospital in the period of 1994-2007.The incidence of multiple gestation was observed to make up 1.01%, the complications we pointed out were - premature rupture of the membranes (67,9%),gestation hypertension (12,4%),preeclampsia (2,9%), placenta previa(1%), abruptio placentae (3,2%),umbilical cord prolapse (2,26%),postpartum uterine atony (4,58%); the medical tactics included the justifiably enlargement of cezarian surgery indications - its rate increased from 20% (1994-1999) to 48% (2000-2007) fact that contributed to a decline of the perinatal mortality from 97‰ to 47,3‰.
Sarcina multiplă e un subiect de mare actualitate datorită complicaţiilor frecvente materne şi fetale şi incidenţei sale în continuă creştere ca urmare a aplicării tehnologiilor de reproducere asistată. În articolul nostru vă prezentăm câteva date de literatură şi rezultatele unui studiu clinic ce a avut la bază analiza a 641 de femei cu sarcini multiple internate în SCM Nr 1 pe parcursul anilor 1994-2007. Am constatat că rata gemelarităţii a constituit 1,01%.Complicaţiile sarcinii semnalate de noi au fost - ruperea prenatală a pungii amniotice(67,9%), hipertensiune indusă de sarcină (12,4%) , preeclampsie (2,9%), DPNI (3,2%), placenta previa (1% ), prolabarea anselor cordonuui ombelical(2,26%), hemoragia hipotonă (4,58%).Tactica medicală a prevăzut lărgirea indicaţiilor pentru operaţia cezariană rata cărea a crescut de la 20%(1994-1999) la 48%(2000-2007) ceea ce a condus la scaderea mortalităţii perinatale de la 97 ‰ la 47,3‰. Sarcina multiplă, graţie multitudinii de complicaţii obstetricale şi perinatale pe care le comportă, este atribuită sarcinilor cu risc major. Cu atât mai actual este acest subiect având în vedere creşterea vertiginoasă a incidenţei sale în ultimele decenii ale sec.20 şi începutul sec.21,ceea ce s-ar datora tehnologiilor de reproducere asistată. Institutul Francez Naţional de statistică şi Studii Economice semnalează valori record al incidenţei sarcinii gemelare în 2000, în comparaţie cu ultimele două secole (vezi fig.1).
Fig.1 Incidenţa sarcinii multiple în Franţa (1850 - 2000). Dacă luăm în consideraţie faptul că ponderea cuplurilor sterile la noi în republică atinge valoarea de 17%,ne putem da bine seama că incidenţa sarcinilor multiple în perspectivă va creşte mult, iar medicii specialişti obstetricieni – ginecologi se vor confrunta din ce în ce mai frecvent cu sarcina multiplă. Iată de ce ne-am propus să revizuim acest subiect atât teoretic cât şi practic efectuând un studiu clinic prezentat în cele ce urmează.
Două treimi din sarcinile gemelare ( aproximativ 66 % ) sunt dizigotice ( dizigotice-diamniotice ) şi o treime monozigotice : diamniotice - dicorionice ( 11%) , diamniotice – monocorionice ( 22%) , şi monoamniotice – monocorionice( 1%). Gemenii dizigoţi apar în urma unei ovulaţii multiple urmate de fecundarea a două ovocite ( adesea din ovare diferite) de către doi spermatozoizi.Gemelaritatea dizigotă nu rezultă în urma acţiunii unor factori teratogeni,ci e exspresia unor varietăţi fiziologice.Asemănarea dintre gemenii dizigoţi e ca şi între orice alţi fraţi. Sarcina gemelară monozigotică este rezultatul fecundării unui singur ovul de către un singur spermatozoid cu ulterioara clivare a blastomerului format.Separarea are loc într-un studiu precoce ( 1 – 5 zile de facundare) de blastomer – morulă rezultând configuraţia dicorionică – diamniotică.Dacă clivarea a avut loc în stadiul de blastocist ( zilele 6 – 9) , când trofoblastul e deja individualizat, iar amniosul nu e încă format fiecare buton embrionar v-a induce propriu amnion rezultând o sarcină monocorionică – diamniotică.Clivarea în stadiul de disc embrionar ( după a 10 zi ) , amnionul fiind individualizat ,numai embrionul se divide , duce la apariţia sarcinii monocorionice – monoamniotice. Separarea după formarea axului embrionar primitiv ( 12 – 13 zi ) are ca consecinţă apariţia gemenilor conjugaţi (vezi Fig.2). 
Fig 2 Corionicitatea şi amnionicitatea A. Bicorional B. Monocorional biamniotic C. Monocorional monoamniotic Gemenii monozigotici sunt genotipic şi fenotipic identici .Totuşi , pe parcursul vieţii , în urma influienţei diverşilor factori de mediu pot apărea diferenţe fenotipice , ba char şi genotipice între gemeni monozigoţi. Noţiunea de heterocariotip semnifică discordanţa rară citogenetică între gemenii monozigoţi. Etiologia Sarcinile dizigote variază în funcţie de : a) rasă E cea mai mare în rasa neagră( aproximztiv la 80 naşteri ) şi cea mai mică în rasa galbenă ( 1 : 150 naşteri ). Rasa albă are o frecvenţă de aproximativ 1 : 100 de naşteri. E de remarcat faptul că rata gemelarităţii dizigote creşte la femeile de rasă galbenă născute în alte zone geografice decât Asia. b) ereditate Se consideră, că o genă existentă pe cromozomul 3, ar cauza o secreţie mai mare de FSH, cu o creştere ulterioară a raportului FSH : LH , ceea ce duce maturizarea a mai multor foliculi ovarieni şi sporirea posibilităţii apariţiei sarcinii multiple dizigote. Prezenţa gemelarităţii la părinţi sau la ascendenţii acestora sporeşte posibilitatea survenirii unei sarcini multiple de 3 ori . Genotipul matern ar juca un rol mai important decât cel patern , în etiologia genetică a gemelarităţii.
Incidenţa sarcinii multiple creşte cu vârsta datorită sporirii nivelului bazic de FSH , fiind maximă între 35 – 37 ani. Sunt autori care consideră ca vârsta femeii ar influienţa şi frecvenţa sarcinilor monozigote. S-a stabilit că alterarea ovogenezii prin dezechilibru hormonal se întâlneşte la vârste foarte tinere ( > 20 ani ) d) paritatea După unii autori creşterea numărului sarcinilor multiple dizigote e proporţională cu paritatea. e) starea de nutriţie Nivelul crescut de sarcini dizigote în rândul populaţiei de culoare s-ar datora consumului în alimente de rădăcinoase, esenţial pe continentul african. f) inducerea ovulaţiei şi fertilizarea în vitro Inducerea ovulatiei cu citrat de clomifen creste incidenta sarcinilor multiple cu 6 – 8 %, iar după utilizarea gonadotropinei se constată o creştere de 20 – 30 %.Fertilizarea în utero contribuie la creşterea frecvenţei sarcinilor multiple în special a celor de ordin înalt. În jur de 23% din sarcinile obţinute prin fertilizarea în vitro sunt multiple . Se cunoaşte că sarcinile monozigote au o frecvenţă constantă de 3,5% şi nu sunt influenţate de factorii de mai sus.
Cheia succesului evoluţiei şi terapiei (în caz de necesitate ) a sarcinii multiple e diagnoza precoce. Diagnoza clinică o omitem, ea fiind bine cunoscută de cititori. Cu toate acestea în 1980 o pătrime din sarcinile gemelare rămâneau nediagnosticate până la debutul travaliului. Astăzi cel mai precis examen paraclinic este ecografia, având o acurateţe în stabilirea diagnozei din cele mai mici termene de 99,3% . Utilizarea ecografiei permite obţinerea de informaţii deosebit de utile precum ar fi :
De o importanta majora in sarcinile multiple e stabilirea amnionicitatii şi corionicitatii. La etapa actuală, fară această informaţie ar fi imposibilă exercitarea a aşa intervenţii ca reducerea, fetuciderea selectivă, ar fi greu de adopdat decizii terapeutice în cazul morţii intrauterine a unui făt; e bine cunoscut că frecvenţa complicaţiile sarcinilor şi naşterilor multiple e în stânsă corelaţie cu corionicitatea şi amnionicitatea. Pâna la 10 saptamini de sarcina ,diferenţa dintre sarcina dicorionică şi cea monocorionica se face prin observarea inelului corionic ce înconjoara sacul gestational. Între saptamina 10-14 corionicitatea se determină prin stabilirea semnului „lambda” sau „tween-peak” pentru prima oara descris de Finberg în 1992 . Acest semn se prezintă doar în sarcinile dicorionice şi se caracterizează prin forma triunghiulară constituită între tesutul placentaar şi foiţele membranelor separatoare.El devine greu de individualizat dupa saptamina 16 de gestatie. În sarcinile monocorionice diamniotice se vizualizează semnul “T”. In sarcinile triple ,la locul fuzionarii celor trei membrane se determina asa numitul semn „epsilon”
Yüklə 0,99 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
