Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01

Minor. Individualizarea pedepselor. Nedenunţarea unor infracţiuni. Elemente constitutive
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Minoritatea

Indice alfabetic: Drept penal

- minor

- individualizarea pedepselor

- nedenunţarea unor infracţiuni

C. pen., art. 100, art. 262
1. În conformitate cu prevederile art. 100 C. pen., la alegerea sancţiunii - măsură educativă sau pedeapsă - care se aplică infractorului minor se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Prin urmare, la alegerea sancţiunii care se aplică infractorului minor instanţa trebuie să ţină seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, iar nu numai de elementele de natură să caracterizeze persoana minorului.

Aplicarea unei pedepse este justificată, în cazul în care infractorul minor a săvârşit infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav şi de tâlhărie, aflate în concurs, aducând atingere atât vieţii, cât şi patrimoniului victimei, iar modalitatea de comitere a faptei dovedeşte un comportament de o extremă violenţă şi indiferenţă faţă de viaţa victimei, pe care, după ce a lovit-o în cap, cu putere, cu o piatră, pentru a-i sustrage un bun pe care victima îl avea asupra sa, a lăsat-o în stare de inconştienţă în stradă.

2. Potrivit art. 262 alin. (1) C. pen., infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni constă în omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 174, art. 175, art. 176, art. 211, art. 212, art. 215¹, art. 217 alin. (2) - (4), art. 218 alin. (1) şi art. 276 alin. (3) C. pen. Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea prevăzută în art. 262 C. pen. constă în inacţiunea aceluia care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni grave, la care se referă acest text de lege, omite să o denunţe de îndată.

Verificarea măsurii în care obligaţia de denunţare a fost îndeplinită de îndată se face în raport cu împrejurările concrete ale fiecărei cauze, întrucât, numai în raport cu aceste împrejurări, se poate stabili momentul în care făptuitorul a avut posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 96 din 19 ianuarie 2009
Prin sentinţa nr. 197 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu, Secţia penală, s-a dispus, în baza art. 104 alin. (1) C. pen., internarea inculpatului S.P. într-un centru de reeducare, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzute în art. 174 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 99 C. pen.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii M.A. şi M.L. sub aspectul infracţiunii prevăzute în art. 262 alin. (1) C. pen. (nedenunţarea unor infracţiuni).

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în seara zilei de 21 iunie 2006, inculpaţii S.P., M.A., M.L. şi D.A., intenţionând să facă unele cumpărături, au ajuns în apropierea hotelului C., unde au întâlnit-o pe victima G.V.

În intenţia de a-l deposeda pe G.V. de bunurile pe care le avea asupra sa, inculpatul S.P. a lovit victima cu o piatră în cap, aceasta căzând la pământ, în urma loviturii primite.

Imediat, inculpatul i-a sustras victimei punga pe care aceasta o avea asupra sa, după care s-a alăturat celorlalţi inculpaţi, care se aflau în apropierea locului faptei. Cu toţii s-au deplasat apoi la locuinţa inculpaţilor M., unde verificând conţinutul pungii au constatat că aceasta conţinea un pachet de pampers pentru copii.

A doua zi, inculpata M.L. i-a dat punga cu pampers inculpatei D.A., care avea un copil mic.

La puţin timp după incident, victima a fost descoperită în stare de inconştienţă, la locul faptei, de către martorii C.E. şi S.R., fiind transportată la Spitalul Municipal M. Ulterior, victima a fost dusă la Spitalul Clinic Judeţean S., unde a încetat din viaţă la data de 25 iunie 2006. Din concluziile raportului de autopsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boltă şi bază craniană. S-a stabilit, totodată, că leziunile pot data din 21 iunie 2006 şi s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi cădere pe un plan dur.

Prima instanţă a reţinut că inculpatul minor S.P. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., în concurs real.

În raport cu prevederile art. 100 C. pen., prima instanţă a apreciat că, faţă de inculpatul minor, se impune luarea unei măsuri educative, respectiv cea a internării într-un centru de reeducare, considerată ca fiind suficientă pentru îndreptarea acestuia. Astfel, s-a reţinut că minorul avea cu puţin peste vârsta de 14 ani la data comiterii infracţiunilor, s-a născut şi a trăit într-un mediu sărac, iar din raportul de evaluare a rezultat că în ultimul timp a suferit influenţa negativă a inculpaţilor M.A. şi M.L.

Referitor la inculpata D.A., prima instanţă a reţinut că din declaraţiile date de aceasta în timpul urmăririi penale, menţinute în cursul cercetării judecătoreşti, coroborate cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi cu cele ale martorei R.C., a rezultat că primind punga cu pampers a ştiut că aceasta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Drept urmare, s-a reţinut că inculpata a săvârşit, în modalitatea arătată mai sus, infracţiunea de tăinuire prevăzută în art. 221 alin. (1) C. pen.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii M.A. şi M.L., prima instanţă a dispus achitarea acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., constatând lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de nedenunţare a unor infracţiuni, prevăzută în art. 262 alin. (1) C. pen. S-a apreciat că, în cauză, nu s-a putut demonstra că a existat intenţia acestora de a omite denunţarea infracţiunilor comise de inculpatul S.P., atâta timp cât ambii inculpaţi au fost audiaţi în ziua imediat următoare săvârşirii faptelor, relatând despre acestea tot ce ştiau.

Prin decizia nr. 24/A din 5 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 197 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi, în consecinţă:

A fost desfiinţată sentinţa penală atacată, numai sub aspectul soluţionării laturii penale privind pe inculpaţii M.A. şi M.L., al individualizării sancţiunii penale aplicate inculpatului minor S.P. şi al aplicării pedepsei accesorii, prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. în ce o priveşte pe inculpata D.A. şi, procedându-se la o nouă judecată în fond a cauzei, în aceste limite:

I. A fost condamnat inculpatul M.A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută în art. 262 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi art. 109 C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de un an şi 6 luni, format din durata pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp de un an.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută în art. 71 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

II. A fost condamnată inculpata M.L. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută în art. 262 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută în art. 71 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. a fost menţinut beneficiul liberării condiţionate, privind restul de pedeapsă de 559 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 177/2002 a Tribunalului Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 319/A/2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.

III. A fost condamnat inculpatul minor S.P. la pedepsele de:

- 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută în art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi art. 109 C. pen;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi art. 109 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului minor, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului S.P. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută în art. 71 alin. (1) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.

IV. A fost înlăturată pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. aplicată inculpatei D.A., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că inculpaţii M.A. şi M.L. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută în art. 262 alin. (1) C. pen., atâta vreme cât au avut posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile, lucru pe care însă nu l-au făcut.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul minor S.P., s-a reţinut că prima instanţă nu a avut în vedere toate criteriile menţionate în textul art. 100 C. pen., ci numai pe cele legate strict de persoana inculpatului minor, lăsând la o parte, în mod nejustificat, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, precum şi urmarea produsă, astfel că s-a apreciat că numai o pedeapsă cu privare de libertate este de natură să asigure îndreptarea minorului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.P. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., susţinând că instanţa de apel a greşit, aplicându-i inculpatului pedepse pentru faptele săvârşite, cu executare prin privare de libertate şi că sancţiunea stabilită de prima instanţă, respectiv internarea într-un centru de reeducare, era cea corectă, temeinică, corespunzătoare datelor care caracterizează persoana inculpatului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând atât motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanţa de apel a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Deşi instanţa de fond a luat faţă de inculpatul S.P. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi de omor calificat şi deosebit de grav, considerând că luarea măsurii este suficientă pentru îndreptarea minorului, cu toate acestea, în alegerea sancţiunii, s-a argumentat doar că inculpatul avea puţin peste vârsta de 14 ani la data săvârşirii faptelor, provine dintr-o familie numeroasă care îşi asigură cu greu traiul, prezintă tulburări de conduită şi că a abandonat şcoala, absolvind trei clase, până la vârsta de 16 ani.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că alegerea sancţiunii de către instanţa de fond nu s-a făcut conform art. 100 C. pen., fiind exclus criteriul gradului de pericol social al faptelor comise şi urmărilor pe care acestea le-au produs.

Prin săvârşirea celor două infracţiuni s-a adus atingere nu doar patrimoniului persoanei atacate, dar şi vieţii acesteia, fiind în mod direct afectată şi familia victimei.

Relevantă este şi modalitatea de comitere a faptelor, care dovedeşte nu doar un comportament de o extremă violenţă, dar şi indiferenţă faţă de viaţa victimei. Astfel, nu poate fi ignorat faptul că, după ce inculpatul a lovit victima în cap, cu putere, cu o piatră, pentru a-i sustrage punga de pampers pe care aceasta o avea asupra sa, a lăsat-o în stare de inconştienţă în stradă.

Alegerea unei măsuri educative pentru inculpatul minor era cu atât mai puţin indicată cu cât după punerea sa în libertate în prezenta cauză, a săvârşit alte infracţiuni - furt calificat şi tâlhărie - pentru care s-a luat din nou măsura arestării preventive a acestuia.

Toate aceste aspecte, combinate cu atitudinea oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul cercetărilor, prin prezentarea mai multor variante ale săvârşirii faptelor, din care ultima exclude orice participare a sa şi a inculpatei M.L., incriminându-l doar pe inculpatul M.A., în pofida probelor administrate în cauză, demonstrează că inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea publică şi că este predispus să comită şi alte fapte antisociale. De aceea, o măsură educativă, care durează până la împlinirea vârstei de 18 ani şi care ar putea fi prelungită pe o durată de cel mult doi ani, după împlinirea acestei vârste, nu este de natură să asigure îndreptarea minorului.

Având în vedere şi faptul că partea civilă G.I. a suferit o severă traumă psihică prin pierderea soţului său şi, respectiv, a tatălui minorului rezultat din căsătoria sa, precum şi faptul că inculpatul S.P. a comis o infracţiune de o gravitate deosebită, sancţionată în toate timpurile şi tipurile de societate sub forma paricidului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a efectuat o corectă individualizare în cauză, atât sub aspectul naturii sancţiunii aplicate inculpatului, cât şi a modalităţii de executare a acesteia.

Examinând din oficiu cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, de asemenea, că instanţa de apel, în mod legal, a dispus condamnarea inculpaţilor M.A. şi M.L.

Cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţare a unor infracţiuni prevăzută în art. 262 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, deşi au fost de faţă când inculpatul S.P. a comis faptele, au omis să le denunţe de îndată.

Obligaţia de a denunţa de îndată săvârşirea unei infracţiuni apare ca o excepţie de la regula potrivit căreia, în legislaţia penală, nu este stabilită obligaţia generală de denunţare a infracţiunilor.

În raport cu infracţiunile ce trebuiau denunţate, fapta de nedenunţare apare ca o infracţiune subsecventă, dar autonomă.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea cuprinde, ca element material, o inacţiune ce se înfăţişează sub forma unei atitudini pasive a celui care, luând cunoştinţă de săvârşirea unor infracţiuni grave, omite a le denunţa de îndată.

Nedenunţarea unor infracţiuni implică aşadar săvârşirea, în prealabil, de către o anumită persoană a uneia dintre infracţiunile expres prevăzute în art. 262 alin. (1) C. pen.

Pentru realizarea laturii obiective este suficient ca subiectul activ să fi omis a denunţa una dintre infracţiunile enumerate de textul legal.

Verificarea măsurii în care obligaţia de denunţare a fost îndeplinită, de îndată, se face în raport cu împrejurările concrete ale fiecărei cauze, deoarece, numai în raport cu aceste împrejurări, se poate stabili momentul în care făptuitorul a avut posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că probele administrate în cauză au relevat faptul că despre săvârşirea de către inculpatul S.P. a infracţiunii de tâlhărie au avut cunoştinţă, din momentul comiterii ei, atât inculpatul M.A., cât şi inculpata M.L., aceştia fiind de faţă atunci când inculpatul a luat victimei, căzută la pământ, punga pe care aceasta o avea asupra sa şi care conţinea mai multe bucăţi de pampers.

Cu toate acestea, inculpaţii nu au încunoştinţat organele de poliţie, nici în noaptea săvârşirii faptei şi nici a doua zi dimineaţa, când - conform declaraţiei date de inculpata M.L. în faţa instanţei de fond - au fost opriţi de doi poliţişti în târgul de animale şi întrebaţi unde se află inculpatul S.P.

Primele declaraţii au fost date de către inculpaţi abia în după amiaza zilei de 22 iunie 2006, când au fost convocaţi la poliţie.

În raport cu aceste circumstanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în mod corect, instanţa de apel a constatat că obligaţia denunţării de îndată a infracţiunii de tâlhărie nu a fost îndeplinită de către cei doi inculpaţi, deşi aceştia aveau posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile în acea noapte sau în dimineaţa zilei următoare. Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie cu care inculpaţii au săvârşit infracţiunea este intenţia.

În acest sens se poate observa că inculpaţii nu numai că nu au anunţat organele de poliţie despre comiterea faptei de tâlhărie de către inculpatul S.P., dar au şi lăsat victima căzută la pământ.

Ca atare, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut lipsa intenţiei de a omite denunţarea infracţiunii de tâlhărie, atâta vreme cât inculpaţii au avut posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile, lucru pe care nu l-au făcut, implicarea lor în procesul penal, într-un interval relativ scurt de timp, datorându-se doar diligenţei organelor de urmărire penală.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P.

Individualizarea pedepselor. Detenţiunea pe viaţă. Contopirea pedepsei cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente pentru care există o condamnare definitivă

 

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor   

Indice alfabetic: Drept penal

- individualizarea pedepselor

           

               C. pen., art. 72, art. 85

 

1. În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii, cum este infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 C. pen., dacă prima instanţă a aplicat pedeapsa închisorii, instanţa de apel care apreciază că se impune aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă trebuie să motiveze alegerea pedepsei alternative a detenţiunii pe viaţă în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen.

2. În conformitate cu Decizia nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă. Din considerentele deciziei rezultă că, prin excepţie de la regula instituită prin dispozitiv, instanţa de control judiciar poate dispune direct în calea de atac contopirea pedepselor, dacă prima instanţă, fiind legal învestită, a omis să se pronunţe în această privinţă.

Prin urmare, dacă necontopirea pedepselor nu reprezintă o omisiune a primei instanţe, instanţa de apel nu poate dispune direct în calea de atac a apelului anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei conform art. 85 C. pen. şi contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile care au făcut obiectul judecăţii cu pedepsele aplicate infracţiunilor concurente pentru care există o condamnare definitivă cu suspendarea condiţionată a executării.

 

  I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 487 din 10 februarie 2010

 

A. Prin sentinţa penală nr. 182 din 22 iunie 2009 a Tribunalului Mureş au fost condamnaţi inculpaţii:

1. M.A. la pedepsele de:

- 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) şi cu aplicarea art. 80 C. pen.;

            - în baza art. 65 alin. (2) raportat la art. 175 alin. (1) teza finală şi art. 176 alin. (1) teza finală C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani;

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută în art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) şi cu aplicarea art. 80 C. pen.;

- în baza art. 65 alin. (2) raportat la art. 197 alin. (2) teza a ll-a C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., alături de pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare, s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

2. T.V. la pedepsele de:

- 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. şi art. 109 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) şi cu aplicarea art. 80 C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută în art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) şi cu aplicarea art. 80 C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. şi a Decizie nr. LI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.

În baza mijloacelor de probă instrumentate în cauză, prima instanţa a reţinut că inculpaţii au consumat băuturi alcoolice la bufetul din comuna S., începând cu după amiaza zilei de 14 martie 2008. Seara, s-a aşezat cu ei la masă şi victima K.Z., la invitaţia inculpatului M.A., după ce victima i s-a plâns că o persoană vrea să-l bată. Înainte de ora închiderii, victima a plecat înspre casă, apoi şi inculpaţii. Ajungând-o pe drum, inculpatul M.A. a lovit victima, fiind oprit de inculpatul T.V., care l-a prins de haină. Victima a reuşit să ajungă şi să intre în curtea locuinţei sale, însă a fost urmată de cei doi inculpaţi. Aceştia au început să o lovească cu pumnii şi picioarele, în reprize, timp de aproximativ 30 de minute. Au călcat-o în picioare, apăsând-o puternic în zona gâtului.

În aceeaşi seară, la bufetul din sat a fost şi cea de-a doua victimă, V.M.

Victima V.M., trecând prin dreptul curţii numitului K.Z., a auzit gălăgie şi a intrat să vadă ce se întâmplă. În acel moment, tot inculpatul M.A. a fost primul care a lovit-o cu pumnul peste faţă, iar femeia s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de zidul casei. A fost luată de inculpatul M.A. şi aşezată pe scări, a fost dezbrăcată, după care acesta a întreţinut cu ea raport sexual. Femeia era conştientă, însă, din cauza loviturilor şi de frică, nu s-a putut opune. La propunerea lui M.A., şi inculpatul T.V. a întreţinut raport sexual cu victima V.M. În momentul în care cel de-al doilea inculpat s-a ridicat de pe femeie, aceasta nu mai mişca.

În acest timp, victima K.Z. nu mai reacţiona, iar inculpaţii au sesizat că nu mai putea vorbi, ci doar horcăia.

La propunerea lui M.A., cei doi inculpaţi au luat mai întâi victima K.Z. de mâini şi picioare, au scos-o din curte, au traversat drumul şi au aruncat-o peste digul de piatră de la marginea şoselei, în râul Mureş. Victima a fost aruncată de la o înălţime de aproximativ 2,60 m, căzând pe malul apei. Inculpaţii au coborât pe o scară de lemn improvizată, au apucat din nou victima de mâini şi de picioare şi au aruncat-o în apă, inculpatul M.A. urmărind să vadă dacă o duce apa. S-au întors în curte, au lovit-o din nou pe victima V.M. şi, fără să ştie dacă aceasta mai era sau nu în viaţă, au procedat la fel ca prima dată, aruncând-o peste parapet de la 2,60 m înălţime, coborând pe malul Mureşului şi aruncând-o în apele râului, după care au plecat acasă.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpaţilor M.A. şi T.V. de a aplica multiple lovituri cu pumnii şi picioarele victimelor K.Z. şi V.M. (în curtea victimei K.Z.), iar apoi de a le arunca de pe şosea, de la înălţime de peste 2 m, peste un parapet până la malul Mureşului, iar de acolo în apele râului, cu intenţia de a le suprima viaţa, urmare care s-a şi produs, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.;

- fapta aceloraşi inculpaţi de a întreţine (cu aceeaşi ocazie) raport sexual cu victima V.M., profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, faptă prevăzută în art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen.;

- fapta aceloraşi inculpaţi de a pătrunde fără drept - împreună şi pe timp de noapte - în curtea victimei K.Z., fără consimţământul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

B. Prin decizia nr. 82/A din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 182 din 22 iunie 2009, care a fost desfiinţată în parte şi, rejudecând cauza, a dispus următoarele:

I. A descontopit pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. aplicată inculpatului M.A. în pedepsele componente şi a dispus înlăturarea faţă de acesta a aplicării circumstanţelor atenuante reţinute şi prevăzute în dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi, implicit, a dispoziţiilor art. 80 C. pen. şi, pe cale de consecinţă, a majorat pedepsele aplicate acestui inculpat la:

-    detenţiunea pe viaţă şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.;

-  10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă incriminată în dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.;

            - 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. a) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind ca, în final, inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea - a detenţiunii pe viată şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

II. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului T.V. în pedepsele componente şi a dispus înlăturarea faţă de acesta a aplicării circumstanţelor atenuante reţinute şi prevăzute în dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi, implicit, a dispoziţiilor art. 80 C. pen. şi, pe cale de consecinţă, a majorat pedepsele aplicate acestui inculpat la:

- 15 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, incriminată în dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V., prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin neapelare, pedeapsă pe care a descontopit-o în pedepsele componente - 3 pedepse de câte 5 luni închisoare, aplicate pentru comiterea a trei infracţiuni de furt calificat şi 3 pedepse de câte 200 lei amendă penală, aplicate aceluiaşi inculpat minor pentru săvârşirea a trei infracţiuni de distrugere.

Conform dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele stabilite inculpatului minor T.V. prin prezenta decizie cu cele stabilite prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, în pedeapsa cea mai grea, cea de 15 ani închisoare.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale criticate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii M.A. şi T.V. împotriva aceleaşi sentinţei penale.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs procurorul, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 85 C. pen. faţă de inculpatul minor T.V., precum şi pentru greşita obligare a acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părţile responsabile civilmente.

Împotriva aceleiaşi decizii, în termen legal, au declarat recurs şi inculpaţii M.A. şi T.V., criticând-o, primul, pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de viol ce a fost comisă asupra victimei V.M. doar de către coinculpatul T.V., care a exercitat şi violenţele asupra acestei victimei; pe cale de consecinţă, inculpatul M.A. a solicitat achitarea pentru infracţiunea prevăzută în art. 197 alin. (1) şi (2) C. pen. şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. în cea prevăzută în art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Totodată, a solicitat menţinerea pedepsei de 18 ani aplicate de instanţa de fond.

Cel de-al doilea inculpat, T.V., a criticat decizia instanţei pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17, 17¹, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt întemeiate pentru următoarele motive:

1. Referitor la grava eroare de fapt ce ar fi avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a inculpatului M.A. pentru infracţiunile de viol şi omor deosebit de grav, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această critică este nefondată, activitatea infracţională a inculpatului, sub aceste aspecte, stabilindu-se pe baza autodenunţului formulat la data de 6 mai 2008 şi a declaraţiilor de recunoaştere date la urmărirea penală, ce se coroborează cu autodenunţul formulat de celălalt inculpat la aceeaşi dată şi cu declaraţia de recunoaştere dată de acesta în aceeaşi fază. În acest fel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, recunoaşterile referitoare la agresiunea sexuală se coroborează reciproc, inclusiv cu relatările făcute lucrătorilor serviciului de probaţiune care au efectuat evaluarea dispusă de instanţă, căpătând astfel veridicitate şi constituindu-se în probe certe ale comiterii respectivelor infracţiuni. De altfel, inculpatul M.A. a revenit asupra declaraţiei date la urmărirea penală abia în faza de recurs, după ce a fost condamnat de instanţa de apel la detenţiune pe viaţă. Cum potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar în speţă instanţele anterioare au făcut o examinare complexă a tuturor probelor administrate în cauză, reţinându-le pe cele care concordă şi care, în concret, sunt în sensul existenţei faptelor şi a săvârşirii lor cu vinovăţie de către inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că simplele susţineri ale inculpatului, M.A. în sensul că nu a violat-o pe victima V.M. şi nici nu a exercitat violenţe asupra acesteia, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus, analizate detaliat de instanţa de fond, aceasta evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora şi vinovăţia inculpatului, soluţia fiind menţinută sub aceste aspecte şi de instanţa de apel.

Totodată, în raport cu aceste considerente, cererea subsidiară de schimbare a încadrării juridice dată faptei de omor deosebit de grav prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., nu este întemeiată, întrucât inculpatul a săvârşit uciderea a două persoane în aceeaşi împrejurare.

2. Critica formulată de inculpatul M.A., în ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepsei aplicată de către instanţa de apel, este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În primul rând, instanţa de apel a încălcat tehnica de individualizare, deoarece, cum pentru infracţiunea prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, instanţa de apel trebuia să argumenteze alegerea pedepsei alternative a detenţiunii pe viaţă, iar nu să motiveze simplist că, în raport cu criteriile expuse în considerente, se impune majorarea pedepsei, întrucât în speţă nu este vorba de o majorare a pedepsei de 18 ani închisoare aplicată de instanţa de fond, ce putea atinge maxim 25 de ani, ci de alegerea altei pedepse alternative prevăzute de lege.

În al doilea rând, indiferent de modalitatea în care a ajuns să aplice pedeapsa respectivă - a detenţiunii pe viaţă -, instanţa de fond a făcut o individualizare greşită, întrucât, deşi circumstanţele de fapt sunt corect reţinute, iar gravitatea faptelor este de necontestat, în raport cu circumstanţele personale ale inculpatului - care a recunoscut, nu neapărat formal, faptele şi este la prima încălcare a legii penale - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se justifică aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, aceasta nefiind în măsură să asigure reeducarea inculpatului, în vârstă de doar 22 de ani la momentul comiterii faptei, practic acesta nemaiîntrevăzând nicio perspectivă socială.

Ca atare, considerând critica întemeiată pentru motivele mai sus arătate, după descontopirea pedepsei rezultante aplicate de instanţa de apel şi repunerea pedepselor componente în individualitatea lor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va schimba pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., în pedeapsa închisorii în cuantumul maxim, de 25 ani închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

3. Referitor la motivul de critică al procurorului ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 85 C. pen. faţă de inculpatul minor T.V., direct de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este întemeiat, cu următoarele precizări:

În motivarea recursului procurorului s-au invocat dispoziţiile Deciziei nr. LXX din 15 octombrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de prima instanţă. Examinând considerentele acestei decizii se poate observa că există şi excepţii de la regula instituită prin dispozitiv, respectiv în cazul în care prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la contopire, în condiţiile în care a fost legal sesizată. În speţă, instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 85 C. pen. faţă de inculpatul minor T.V. - dispunând anularea suspendării condiţionate a pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V. prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin neapelare, pedeapsă pe care, după descontopire, a contopit-o conform dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. cu pedepsele stabilite inculpatului minor T.V. prin prezenta decizie - întrucât la momentul sesizării instanţei - 4 septembrie 2008 - condamnarea pentru fapta concurentă încă nu fusese dispusă. De altfel, copia sentinţei penale  nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin a fost depusă la dosar pentru prima oară la instanţa de apel, odată cu motivele de apel.

Ca atare, constatând că nepronunţarea cu privire la anularea pedepsei 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V. prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin şi necontopirea cu pedeapsa din prezenta cauză nu reprezintă o omisiune a instanţei de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după descontopirea pedepsei rezultante aplicate de instanţa de apel şi repunerea pedepselor componente în individualitatea lor, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 85 C. pen.

4. Recursul procurorului este întemeiat şi sub aspectul criticii vizând greşita obligare a inculpatul minor T.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, în condiţiile în care nu a existat şi o obligare a aceloraşi părţi la repararea pagubei.

Potrivit dispoziţiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. În cauză, niciunul dintre inculpaţi nu a fost obligat la despăgubiri civile, întrucât singura parte civilă - K.M., a renunţat la pretenţiile civile, poziţie de care instanţa de fond a luat act.

Ca atare, obligarea inculpatului minor T.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, de către instanţa de fond şi de către cea de apel, în temeiul art. 191 alin. (3) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., este greşită şi urmează a fi înlăturată, menţinându-se doar obligarea inculpatului la plata acestor cheltuieli.

5. Sub un ultim aspect, recursul inculpatului T.V., ce a criticat decizia instanţei pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei, este neîntemeiat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciind că instanţa de apel a făcut o justă individualizare, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. şi cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 52 C. pen.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, pedeapsa nu trebuie să constituie doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii. În concret, la individualizarea judiciară a pedepsei s-a ţinut cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea de săvârşire a faptei, de împrejurările acesteia, precum şi de persoana inculpatului, care nu este la prima confruntare cu legea penală şi prezintă perspective medii de reintegrare în societate, astfel că modalitatea de executare stabilită şi cuantumul pedepsei corespund scopului acesteia. Totodată, circumstanţele personale ale inculpatului şi atitudinea lui procesuală nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., în sensul solicitării inculpatului, pentru considerentele deja expuse şi, pe cale de consecinţă, nici reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de procuror şi inculpaţii T.V. şi M.A. împotriva deciziei nr. 82/A din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia atacată numai în ceea ce priveşte pedepsele principale aplicate inculpaţilor T.V. şi M.A., precum şi cheltuielile judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul T.V., sub acest ultim aspect casându-se şi sentinţa penală nr. 182 din 22 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Mureş.

Rejudecând, în fond:

I. A descontopit pedeapsa rezultantă a detenţiunii pe viaţă şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, aplicate inculpatului M.A. în pedepsele componente, a schimbat pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., în pedeapsa de 25 ani închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin prezenta decizie, dispunând ca, în final, inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

II. A descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată inculpatului T.V. în pedepsele componente şi a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 85 C. pen. privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V. prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin neapelare.

Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului minor T.V. în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, cea de 15 ani închisoare.

A înlăturat obligarea părţilor responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu inculpatul minor T.V., menţinând obligarea la sumele ocazionate de soluţionarea fondului şi apelului doar a acestui din urmă inculpat.

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.