Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
Yüklə 2,26 Mb.
|
PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGIIDECIDE: Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale. Admite recursurile declarate de reclamanţii S. I. D., M. A. şi pârâta S.C. T. H. R. M. N. SA Eforie Nord împotriva deciziei civile nr.178/COM din 3 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal. Casează decizia recurată şi sentinţa civilă nr.1895/COM din 1 iulie 2008 a Tribunalului Constanţa şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Constanţa ca instanţă civilă. Irevocabilă. Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal Judecători: Kamelia Vlad Erol Geli ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE SECŢIA COMERCIALĂ Decizia nr.213 Dosar nr.39621/3/2008 Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2010 Completul compus din :
Dorica Toacă - judecător Lucia Brehar - judecător Ana Măria Cojocaru - magistrat asistent S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE BUCUREŞTI, pârâta SC A. C. SRL BUCUREŞTI şi recurentul chemat în garanţie T. S. împotriva sentinţei comerciale nr.10 din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE BUCUREŞTI prin consilier juridic Bădescu Claudiu şi recurentul chemat în garanţie T. S. prin avocat Simona Bărăscu, lipsind recurenta-pârâtă SC A. C. SRL BUCUREŞTI. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul reclamantei este declarat şi motivat în cadrul termenului procedural, fiind legal timbrat, recursul pârâtei este nemotivat şi netimbrat, iar recursul chematului în garanţie este netimbrat şi netimbrat, după care: înalta Curte, constatând că părţile nu au formulat alte cereri şi chestiuni prealabile, apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor prezente asupra cererii de recurs formulată de către reclamantă şi asupra excepţiei de netimbrare a recursurilor declarate de pârâtă şi chematul în garanţie, invocate din oficiu de către instanţă. Reprezentantul recurentei reclamantă solicită admiterea recursului, în raport de motivul de nelegalitate invocat, respectiv art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Punctează aspectul referitor la faptul că reclamanta a formulat o acţiune în grăniţuire şi nu în revendicare, competenţa de soluţionare a cauzei fiind în favoarea judecătoriei şi nu a tribunalului. În consecinţă, solicită admiterea recursului propriu, modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii acţiunii. In ceea ce priveşte celelalte recursuri solicită anularea acestora. Reprezentantul recurentului chemat în garanţie solicită respingerea recursului reclamantei şi anularea recursurilor declarate de pârâtă şi chematul în garanţie ca netimbrate.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată la 16 mai 2008 în dosarul nr.7931/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti reclamantul SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE a chemat în judecată pârâta SC A. C. SRL BUCUREŞTI, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: grănituirea şi stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăţi învecinate, anume terenul aflat în proprietate publică a statului şi administrarea Serviciului de Informaţii Externe, în suprafaţă de 163.288 mp situat în Bucureşti, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr.280-284, sector 1, nr.cadastral 4748/1/1 şi terenul proprietatea pârâtei în suprafaţă de 28.812 mp situat în Bucureşti , Şos. Bucureşti-Ploieşti nr.172-178, sector 1, nr.cadastral 6451-12921/2; urmare a grăniţuirii, pârâta să fie obligată să respecte posesia reclamantului asupra suprafeţei de teren de 1661 mp care face obiectul suprapunerii dintre cele două terenuri, cu cheltuieli de judecată. Pârâta a formulat o cerere de chemare în garanţie împotriva lui T. S. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.979.600 lei reprezentând valoarea terenului în suprafaţă de 1661 mp, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată. Prin sentinţa nr.10981 din 19 septembrie 2008 cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială, reţinându-se că imobilul pârâtei face parte din fondul său de comerţ, că litigiul este unul comercial, rezultând dintr-un fapt de comerţ ce poate fi calificat atât subiectiv, cât şi conex, în strânsă legătură cu activitatea comercială, cu punerea în valoare a fondului de comerţ al pârâtei. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, care a pronunţat sentinţa nr.13897 din 16 decembrie 2008 prin care, la rândul său, s-a dezinvestit cu soluţionarea acţiunii căreia i-a atribuit caracter civil, competenţa fiind declinată în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă. Prin regulator de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a pronunţat sentinţa nr.10 din 2 februarie 2009 şi, în temeiul art.22 alin.2 Cod procedură civilă a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia civilă. în motivarea soluţiei, Curtea a reţinut că prezumţia de comercialitate dată de calitatea de comerciant a pârâtei are caracter relativ, iar aceasta este răsturnată de caracterul exclusiv civil al obligaţiei, decurgând din necesitatea grăniţuirii proprietăţilor învecinate, potrivit art.584 Cod civil, care constituie temeiul juridic al acţiunii. Prezumţia de comercialitate este răsturnată nu numai de caracterul de bunuri imobile al celor două terenuri învecinate, dar şi de caracterul civil al acţiunii în grăniţuire, care decurge din caracterul perpetuu şi real al dreptului de proprietate imobiliară. Cum prin acţiunea în grăniţuire se apără însuşi dreptul de proprietate asupra terenurilor învecinate, rezultă că aceasta are caracter de acţiune reală privind dreptul de proprietate imobiliară. Reţinând însă că acţiunea este patrimonială, privind două terenuri din care, numai imobilul pârâtei rezultă că ar avea o valoare situată în jurul sumei de 2.148.250 lei, competenţa în primă instanţă aparţine tribunalului, ca instanţă civilă, cu atât mai mult cu cât, este posibil ca, în cadrul operaţiunii de grăniţuire să se constate suprapuneri ale celor două terenuri, sub acest aspect acţiunea îmbrăcând parţial forma unei acţiuni în revendicare. Împotriva acestei sentinţe părţile au declarat recurs. Reclamantul solicită prin cererea de recurs stabilirea în mod irevocabil a competenţei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, susţinând că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii, în speţă, a art.l pct. 1 şi art.2 pct. 1 lit.b Cod procedură civilă, precum şi Deciziei nr.32/2008 în interesul legii. În motivare susţine că acţiunea pe care a formulat-o este în grăniţuire, întemeiată pe art.584 Cod civil, şi are natură civilă, patrimonială, fiind de competenţa în primă instanţă a judecătoriei. Prin aceasta s-a cerut instanţei de judecată să stabilească hotarul dintre două proprietăţi. Precizează că nu a formulat o acţiune în revendicare imobiliară, pentru care nici nu avea calitate procesuală activă, şi nici nu a pretins vreun drept de proprietate asupra terenului aflat în proprietatea pârâtei. În privinţa Deciziei nr.32/2008 susţine că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial la o dată ulterioară promovării acţiunii, motiv pentru care cererea a fost socotită, şi prin raportare la dispoziţiile cuprinse în art.3 lit.i din Legea nr.146/1997, ca o cerere neevaluabilă în bani. Pe de altă parte, recurenta susţine că valoarea obiectului litigiului nu poate fi constituită din însumarea valorii terenurilor supuse grăniţuirii (28.812 mp proprietatea pârâtei + 168.192 mp aflaţi în administrarea reclamantei), ci doar prin raportare la valoarea suprafeţei de suprapunere de 1661 mp, ceea ce dă o valoare sub plafonul de 500.000 lei stabilit de lege. Pârâta şi chematul în garanţie au declarat recurs, însă tară a fi depuse motivele de nelegalitate şi tară a se face dovada legalei timbrări, deşi părţile au fost citate în acest sens şi cu această menţiune, motiv pentru care, în privinţa lor urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, în sensul anulării celor două recursuri, ca netimbrate. Cât priveşte recursul declarat de reclamant se vor reţine următoarele: Acţiunea promovată de reclamant este o acţiune civilă în grăniţuire, pentru stabilirea hotarului, a liniei despărţitoare, prin semne exterioare, între două proprietăţi învecinate, întemeiată pe art.584 Cod civil şi nu are caracterul unei acţiuni în revendicare imobiliară decât după precizarea corespunzătoare a titularului cererii, potrivit principiului disponibilităţii. Acest tip de acţiune nu poate avea natură comercială, deoarece nu este generată nici de o faptă de comerţ obiectivă, nici de una subiectivă ori unilaterală sau mixtă. Faptele de comerţ obiective sunt actele juridice şi operaţiunile prevăzute , în principal, în art.3 Cod comercial, considerate ca atare datorată naturii lor şi pentru motive de ordine publică, independent de calitatea persoanei care le săvârşeşte. În temeiul art.4 Cod comercial, actele şi operaţiunile săvârşite de comerciant sunt considerate fapte de comerţ subiective. Astfel , inclusiv actele de natură civilă devin comerciale pentru că ele sunt făcute de un comerciant cu ocazia exercitării comerţului său, legea instituind o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul. Aşadar, prezumţia are caracter relativ ea putând fi răsturnată, combătută, în condiţiile art.4 Cod comercial. Acţiunea juridică în grăniţuire nu este generată, ea nu are la bază o faptă de comerţ subiectivă, adică un act juridic (manifestare de voinţă în scopul producerii de efecte juridice) ori o operaţiune săvârşită de comerciant (societatea pârâtă), cu ocazia exercitării comerţului său. Nu sunt incidente nici dispoziţiile art.3, nici cele ale art.4 din Codul comercial, ori ale art.56 Cod comercial care reglementează faptele de comerţ unilaterale sau mixte, în care „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act, legii comerciale", deoarece, aşa cum s-a reţinut mai sus, nu a avut Ioc nici un act sau operaţiune săvârşită de pârâtă, în calitate de comerciant şi în exerciţiul comerţului său. Fiind stabilită natura civilă a acţiunii, urmează a se determina caracterul patrimonial ori neevaluabil în bani a cererii, acest lucru prezentând interes, deoarece, Codul de procedură civilă prevede reguli de competenţă diferite în funcţie de acest criteriu. Independent de poziţia oscilantă a reclamantei din cererea de recurs, care califică acţiunea când nepatrimonială (introdusă anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.32/2008 şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr.146/1997 referitoare la timbraj cu taxă fixă), când patrimonială (oferind şi o variantă de calcul a valorii suprafeţei de 1661 mp raportat la un preţ de 137,5 lei/mp), se va reţine că în acţiunea în grăniţuire părţile nu sunt obligate să dovedească existenţa dreptului de proprietate, obiectul cererii în speţă nefiind evaluabil în bani, iar, pe de altă parte, prin raportare la Decizia nr.32/2008 reţinută de instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă, urmează a se constata că acţiunea de faţă a fost promovată anterior publicării acesteia în Monitorul Oficial. Prin urmare, în raport de prevederile art.312 alin.l şi 2 precum şi art.l pct.l coroborat cu art.2 pct.l lit.b Cod procedură civilă se va admite recursul reclamantului, cu consecinţa modificării sentinţei recurate şi trimiterii cauzei spre soluţionare la Judecătoria Sector 1 Bucureşti, ca instanţă civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Anulează recursurile declarate de pârâta SC A. C. SRL BUCUREŞTI şi chematul în garanţie T. S. împotriva aceleiaşi sentinţe ca netimbrate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010. PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR A. Chioseaua D. Toacă L. Brehar
A. M. Cojocaru Red. L.B. Dact. SA/5 exp. 16.02.2010 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială Jud. Măria Speranţa Cornea
1. Aprecierea probelor, jurisprudenţa 2. Individualizarea pedepselor 3. Infracţiuni economice 4. Mandatul european de arestare 5. Revizuirea
Lămurirea cauzei pe bază de probe. Aprecierea probelor. Declaraţiile investigatorului sub acoperire şi ale colaboratorului
Indice alfabetic: Drept procesual penal - lămurirea cauzei pe bază de probe - aprecierea probelor - declaraţiile investigatorului sub acoperire şi ale colaboratorului
C. proc. pen., art.62, art.63 În vederea aflării adevărului, instanţa de judecată este obligată, potrivit art.62 C. proc. pen., să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, aprecierea fiecărei probe făcându-se, conform art.63 din acelaşi cod, în urma examinării tuturor probelor administrate. Dacă între declaraţiile investigatorului sub acoperire şi ale colaboratorului date în cursul urmăriri penale şi cele date de aceştia în cursul cercetării judecătoreşti există contradicţii, care creează dubii privind situaţia de fapt cu care a fost sesizată instanţa de judecată, iar în afara acestor declaraţii nu există nici o probă din care să rezulte participarea inculpatului la săvârşirea infracţiunii, instanţa, achitând pe inculpat, a răspuns exigenţelor art.62 C. proc. pen. şi a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.63 din acelaşi cod.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr.5826 din 12 octombrie 2006 Prin sentinţa nr.575 din 28 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 alin.(1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul V.A. pentru infracţiunea prevăzută în art.9 din Legea nr.143/2000, prin aceeaşi sentinţă fiind condamnaţi, în temeiul art.9 din Legea nr.143/2000, inculpaţii G.B. şi M.D. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.A., instanţa a înlăturat susţinerile colaboratorului şi ale investigatorului sub acoperire, a căror folosire a fost autorizată în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora acesta ar fi adus la o masă din localul său, la 3 noiembrie 2003, un recipient cu anhidridă acetică cu capacitatea de 0,5 l. Instanţa a motivat că declaraţia colaboratorului nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, iar pe de altă parte există contradicţii între declaraţiile colaboratorului şi ale investigatorului sub acoperire de la urmărirea penală şi instanţă, precum şi în conţinutul proceselor verbale încheiate de investigatorul sub acoperire. S-a relevat că în cursul cercetării penale colaboratorul a declarat că a discutat cu inculpatul V.A. despre posibilitatea procurării de anhidridă acetică din străinătate, în timp ce la cercetarea judecătorească colaboratorul şi investigatorul sub acoperire au declarat că discuţia s-a referit numai la înstrăinarea unor autoturisme. Instanţa a reţinut ca fiind cert numai faptul că recipientul din plastic de 0,5 l ce conţinea anhidridă acetică i-a fost remis colaboratorului de inculpatul G.B., care l-a predat investigatorului sub acoperire. Faţă de aceste considerente instanţa a dispus achitarea inculpatului V.A., făcând aplicarea art.10 alin.(1) lit. c) C. proc. pen. - fapta nu a fost săvârşită de inculpat. Prin decizia nr.954 din 7 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul procurorului şi a desfiinţat în parte sentinţa, dispunând, între altele, condamnarea inculpatului V.A. pentru infracţiunea prevăzută în art.9 din Legea nr.143/2000. Recursul declarat, între alţii, de inculpatul V.A. este fondat. Prima instanţă a răspuns exigenţelor art.62 C. proc. pen., potrivit cărora era obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe şi a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.63 din acelaşi cod referitor la aprecierea probelor. În mod corect a relevat contradicţiile între declaraţiile colaboratorului şi investigatorului sub acoperire de la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, ceea ce creează dubii în reţinerea stării de fapt cu care a fost sesizată instanţa. Chiar trecând peste aceste contradicţii şi reţinând ca fapt real împrejurarea că inculpatul V.A. ar fi fost prezent la momentul în care a fost manipulat recipientul ce s-a dovedit a conţine anhidridă acetică, aceasta nu este suficientă pentru a concluziona că inculpatul a fost angrenat într-o acţiune de traficare de precursori în scopul producerii sau fabricării ilegale de droguri de mare risc. Această acţiune rămâne singulară în contextul faptelor investigate de organele de urmărire penală. Or, aceste organe au avut autorizaţii de ascultare a convorbirilor persoanelor implicate în operaţiile ilicite cu anhidridă acetică şi nici una dintre transcrierile aflate la dosarul cauzei nu relevă participarea lui V.A. la procurarea şi vânzarea substanţei menţionate. În afară de declaraţiile colaboratorului şi ale investigatorului sub acoperire nu există nici o probă care să susţină participarea lui V.A. la comercializarea anhidridei acetice. Pe de altă parte, potrivit art.9 din Legea nr.143/2000, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc. Din examinarea textului rezultă că pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii, atunci când obiectul material al infracţiunii este un precursor, este necesar ca făptuitorul să fi acţionat cu intenţie calificată - adică să fi efectuat operaţii cu precursori în scopul producerii sau fabricării ilicite de droguri de mare risc. Or, în cauză, chiar dacă s-ar accepta că a avut în mână recipientul cu anhidridă acetică, din nici o probă nu rezultă că V.A. ar fi fost conştient de un astfel de scop, care în cazul inculpatului G.B. a fost dovedit prin referire expresă în discuţiile înregistrate. Este acceptabil a se raţiona că un astfel de scop poate fi relevat şi prin alte elemente de fapt care nu implică o discuţie explicită, cum ar fi clandestinitatea operaţiei, anvergura operaţiilor, cantitatea de substanţă etc. În cauză, însă, nici un element de fapt nu susţine participarea inculpatului V.A. la operaţiuni cu precursori în scopul producerii sau fabricării drogurilor de mare risc. Aşa fiind, fapta acestuia nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere al vinovăţiei, aşa cum este reglementată în art.19 C. pen. şi, prin urmare, recursul inculpatului a fost admis, dispunându-se achitarea sa în temeiul art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 alin.(1) lit. d) C. proc. pen.
Indice alfabetic: Drept procesual penal - audierea martorilor acuzării - dreptul la un proces echitabil
C. proc. pen., art.327 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.6 paragraf 3 lit. d)
1. Potrivit dispoziţiilor art.6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, orice acuzat are dreptul, între altele, să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării. În raport cu aceste dispoziţii, dacă martorii acuzării au fost audiaţi numai în cursul urmăririi penale, în lipsa inculpatului, iar în cursul judecăţii aceşti martori nu au fost audiaţi, instanţa neepuizând mijloacele legale pentru aducerea lor spre a fi audiaţi în prezenţa inculpatului, nu sunt respectate exigenţele dreptului la un proces echitabil, prevăzute în art.6 paragraf 3 lit. d) din Convenţie. 2. Prevederile art.327 alin.(3) C. proc. pen. - conform cărora, dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei - sunt aplicabile, în lumina dispoziţiilor art.6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, numai în cazul în care, în ciuda eforturilor rezonabile ale instanţei, martorii nu pot fi aduşi în faţa acesteia pentru a fi audiaţi. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr.5023 din 26 octombrie 2007 Prin sentinţa penală nr.413 din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului Hunedoara inculpatul R.I. a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art.174 raportat la art.175 alin.(1) lit. c) şi d) C. pen. şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 alin.(1) lit. a) şi b) C. pen. Prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost căsătorit cu victima R.D. din anul 1973 şi, în ultimii ani, între soţi au apărut neînţelegeri frecvente care degenerau în agresiuni pe fondul obiceiului celor doi de a consuma băuturi alcoolice. În luna august 2005, soţii R. se ocupau cu păstorirea oilor unor localnici în zona S., locuind într-o cabană silvică abandonată, zonă frecventată şi de alţi păstori, precum şi de muncitori forestieri, între care martorul F.D. În hotărârea primei instanţe se motivează că persoanele din anturajul soţilor R. se familiarizaseră cu comportamentul acestora, caracterizat de consumul frecvent de alcool urmat de agresiuni ale inculpatului asupra victimei R.D. Instanţa a reţinut că, în dimineaţa zilei de 14 septembrie 2005, inculpatul i-a invitat pe martorii F.M., S.G., F.D., N.E. şi alţi muncitori forestieri să consume băuturi alcoolice, după care, ajungând în stare de ebrietate, inculpatul le-a cerut să plece. Inculpatul a continuat să consume, împreună cu soţia, băuturi alcoolice până în jurul orei 14,45, când au fost vizitaţi de martorii B.R. şi B.V. Instanţa a mai reţinut că cei doi martori au observat că inculpatul şi victima se aflau într-o avansată stare de ebrietate şi că în acest timp la cabană au sosit martorii S.G., N.E. şi S.I. care, de asemenea, au văzut că soţii R. erau în stare de ebrietate şi că inculpatul îi cererea „nervos” soţiei să-i gătească, cerându-le martorilor să se îndepărteze de cabană sub ameninţarea unei securi. În continuare, instanţa motivează că inculpatul şi-a agresat soţia cu o coadă de topor găsită la faţa locului şi că a doborât-o la podea, după care s-a urcat cu picioarele pe ea producându-i leziuni în urma cărora aceasta a decedat. Ulterior, pentru a disimula uciderea soţiei, inculpatul a stropit-o cu motorină şi i-a dat foc. Când martorul F.D. a urcat în cabană, a simţit mirosul de fum şi s-a deplasat în camera soţilor R., unde a găsit cadavrul victimei R.D., în flăcări. În momentul în care inculpatul a sesizat prezenţa martorului s-a ascuns, iar după ce martorul a părăsit cabana, inculpatul a prins victima de picioare şi a tras-o afară din cameră, simulând că încearcă să o resusciteze. Prima instanţă a reţinut că inculpatul a negat constant că şi-ar fi ucis soţia, susţinând că aceasta singură şi-a dat foc şi a motivat că apărarea inculpatului este nesinceră, combătută de declaraţiile martorilor prezenţi la faţa locului şi de actul medico-legal din care rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea corpului pe un plan dur cu obstrucţionarea orificiilor buco-nazale, urmată de incendierea ei cu lichid inflamabil. Motivarea instanţei relevă constatările raportului medico-legal, referitoare la leziunile găsite de medicul legist pe corpul victimei la nivelul capului, a coapsei şi trunchiului şi extrage mecanismul producerii morţii acesteia din datele raportului medico-legal, care a concluzionat că leziunile faciale s-au produs prin comprimarea capului victimei pe un plan dur, leziunile craniene şi la nivelul fesei şi coapsei s-au produs prin lovire activă cu corpuri contondente, iar cele de la nivelul trunchiului, prin comprimarea corpului victimei între două planuri dure. Instanţa a mai relevat concluzia din raportul medico-legal, potrivit căreia leziunile combustionale s-au produs după moarte şi a enumerat mijloacele de probă care au fost avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, între acestea fiind şi declaraţiile martorilor F.D., S.I., S.G., B.V., B.R., F.M., N.E., M.N. şi B.I. Prin decizia penală nr.83/A din 5 iunie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul procurorului, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului la 18 ani închisoare. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care, în motivele de recurs, a susţinut că hotărârile pronunţate sunt supuse casării, întrucât martorii care au făcut depoziţii considerate esenţiale de instanţe au fost audiaţi numai la urmărirea penală, prin aceasta procedându-se contrar dispoziţiilor art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, inculpatul consideră că martorii S.I., S.G. şi N.E. trebuiau audiaţi şi la instanţă, pentru a-i da posibilitatea să le pună întrebări. Recursul este fondat. Potrivit art.6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, orice acuzat are, în special, dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Din examinarea dispoziţiilor citate ale Convenţiei - la care România este parte, astfel că, potrivit art.11 şi art.20 din Constituţie, aceste dispoziţii fac parte din dreptul intern - rezultă că încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată („acuzat”) aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil. Or, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit. d) din Convenţie şi cum relevă practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată şi aflat în faţa instanţei de a pretinde ascultarea martorilor în prezenţa lui, cu posibilitatea de a le pune întrebări. Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art.6 paragraf 3 lit. d) din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a casării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe. Cazul de casare ar putea fi subsumat situaţiilor reglementate în art.3859 alin.(1) pct. 10 C. proc. pen. Inculpatul din cauză a invocat că martorii S.I., S.G. şi N.E. nu au fost audiaţi la instanţă pentru a-i da posibilitatea să beneficieze de prevederile art.6 paragraf 3 lit. d) din Convenţie, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Din examinarea dosarului cauzei rezultă că, într-adevăr, martorii menţionaţi nu au fost audiaţi decât la urmărirea penală, în absenţa inculpatului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în raport cu prevederile Convenţiei, dispoziţiile art.327 alin.(3) C. proc. pen. referitoare la citirea în instanţă a depoziţiilor date în cursul urmăririi penale sunt aplicabile numai în situaţia în care, în ciuda unor eforturi rezonabile ale instanţei, martorii nu pot fi aduşi spre audiere. Or, în cauză, nu există dovada că instanţa a epuizat mijloacele pentru aducerea martorilor spre a fi audiaţi în prezenţa inculpatului, conform exigenţelor prevederilor art.6 paragraf 3 lit. d) din Convenţie. Prin urmare, există îndoială că inculpatul s-a bucurat de un proces echitabil relativ la cerinţele Convenţiei, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile cazului de casare prevăzut în art.3859 alin.(1) pct. 10 C. proc. pen. şi art.38515 pct. 2 lit. c) din acelaşi cod. În consecinţă, recursul a fost admis, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr.413 din 22 noiembrie 2006 au fost casate şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara.
Yüklə 2,26 Mb. Dostları ilə paylaş:
|