Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01

ÎNALTA CURTE,

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 2 octombrie 2007 reclamanta S.C. D. M. SRL Ploieşti cheamă în judecată pe pârâta S.C. N. C. SRL Ploieşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la demontarea ferestrelor termopan amplasate pe peretele din spate al imobilului reclamantei şi a materialelor de ornament amplasate pe peretele de la stradă, iar în caz de refuz abilitarea reclamantei de a efectua lucrările pe cheltuielile pârâtei, precum şi să oblige pe pârâtă să aducă pereţii la stadiul existent anterior efectuării lucrărilor menţionate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr.586 din 16 iunie 2008 Tribunalul Prahova-Secţia comercială şi de contencios administrativ respinge excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtă, admite acţiunea reclamantei şi obligă pârâta să demonteze ferestrele termopan amplasate pe peretele din spate al imobilului în litigiu şi să aducă peretele la stadiul anterior efectuării lucrărilor, iar în caz de refuz abilitează reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, cu 4020,30 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Reţine instanţa, pentru a decide astfel, că în litigiu fiind spaţii comerciale în care societăţile comerciale în cauză îşi desfăşoară activitatea şi care fac parte din fondul lor de comerţ, iar obiectul litigiului constând într-o obligaţie de a face, neevaluabilă în bani, pricina este de competenţa tribunalului conform art.2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă. Mai reţine instanţa că ferestrele termopan au fost montate de pârâtă fără a deţine o autorizaţie de construcţie în acest sens şi fără acordul reclamantei, căreia i se produce un prejudiciu prin închiderea ferestrei de aerisire a spaţiului de depozitare alimente, fiind incidente dispoziţiile art.1075 Cod civil.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe este respins ca nefondat prin decizia nr.197 din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti-Secţia comercială şi de contencios administrativ,care reţine, pentru a decide astfel, că hotărârea atacată nu este lovită de nulitate, întrucât a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor procedurale ce reglementează competenţa materială a instanţelor, litigiul fiind corect calificat ca litigiu comercial neevaluabil în bani, precum şi că expertiza contestată de apelantă s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art.208 Cod procedură civilă, expertul făcând dovada convocării părţilor care au şi fost prezente la faţa locului împreună cu consilierii desemnaţi de instanţă la cererea lor, nedepunerea de către expertul consilier, desemnat la cererea apelantei, a unui punct de vedere cu privire la raportul de expertiză, solicitat de instanţă, neputând conduce la concluzia că s-a produs apelantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; mai reţine instanţa de apel că apelanta pârâtă a adus modificări spaţiului în litigiu fără acordul reclamantei intimate, fără autorizaţie de construcţie şi de natură a o prejudicia pe reclamantă cât priveşte ventilaţia depozitului de alimente.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art.304 pct.3,5 şi 9 Cod procedură civilă, admiterea acestuia şi, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Ploieşti şi, în subsidiar, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la instanţa de apel în vederea analizării motivului de apel de ordine publică, ori pentru refacerea raportului de expertiză cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.208 Cod procedură civilă, sau modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii introductive de instanţă ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În fundamentarea recursului său, în limitele motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, recurenta critică instanţa de apel pentru a fi pronunţat o hotărâre cu încălcarea normelor de ordine publică privind competenţa după materie, instanţa respingând neîntemeiat motivul de apel privitor la necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea cauzei, reţinând eronat caracterul comercial al pricinii, în condiţiile în care, faţă de dispoziţiile art.4 Cod comercial raportat la art.3 Cod comercial, obiectul cauzei este de natură civilă, fiind de competenţa judecătoriei în primă instanţă.

Invocând prevederile art.304 pct.5 Cod procedură civilă, recurenta reproşează instanţei de apel neexaminarea motivului de apel de ordine publică, invocat la termenul de judecată din data de 13 octombrie 2008 şi privind lipsa capacităţii procesuale a intimatei reclamante S.C. Dealul Mare SRL, care fusese radiată conform încheierii nr.4936/19 mai 2008 a judecătorului delegat la ORC Prahova, decizia recurată fiind astfel pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art.295 alin.1 Cod procedură civilă.

Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita apreciere a regularităţii raportului de expertiză faţă de încălcarea dispoziţiilor art.208 alin.1 Cod procedură civilă, expertul neprocedând la convocarea regulată a părţilor litigante, astfel că, prin neparticiparea expertului consilier la desfăşurarea lucrărilor de expertiză, recurentei i s-a ştirbit dreptul fundamental la apărare şi prin aceasta, i s-a produs o vătămare.

Recurenta mai critică instanţa de apel şi pentru ignorarea realităţii că nu sunt întrunite condiţiile de fond ale acţiunii în răspundere civilă delictuală în raport la situaţia de fapt reţinută eronat de instanţă, imobilul în litigiu fiind construit de Municipiul Ploieşti, iar recurenta operând doar schimbarea geamurilor şi a tâmplăriei de fier, anterioară, cu geamuri termopan şi tâmplărie PVC, lucrare ce nu necesită autorizaţie de construire conform dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

Examinând recursul recurentei pârâte prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat.

Între motivele invocate de recurentă urmează a se examina cu prioritate cel întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă vizând necompetenţa materială a instanţelor comerciale.

Într-adevăr, obiectul litigiului este de natură civilă şi nu de natură comercială cum eronat a stabilit instanţa de fond şi a confirmat instanţa de apel.

Faţă de concepţia obiectivă reţinută de codul comercial în vigoare în calificarea actelor juridice ca fiind comerciale, considerarea unui act juridic drept comercial dacă acesta vizează un bun ce face parte din fondul de comerţ este profund eronată şi fără suport legal. Calificarea unui act juridic ca fiind comercial, chiar dacă este încheiat între doi comercianţi - ca în cauza de faţă, trebuie făcută în lumina dispoziţiilor art.4 Cod comercial, coroborat cu art.3 Cod comercial care procedează la enumerarea faptelor juridice – lato sensu – considerate a fi comerciale, enumerare în care nu se încadrează operaţii referitoare la lucrări asupra spaţiului comercial ce face parte din fondul de comerţ, cum eronat au stabilit instanţele criticate.

Conform art.4 Cod comercial au caracter comercial şi „celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”, dispoziţie legală care – raportată la pricina de faţă – nu permite calificarea litigiului dintre părţile litigante ca fiind comercial chiar dacă acestea au calitate de comercianţi, întrucât nu are legătură - prin natura sa - cu obiectul de activitate al menţionatelor societăţi comerciale, respectiv cu specialitatea capacităţii lor de folosinţă, în speţă fiind o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru un fapt juridic de natură civilă.

Faţă de natura civilă a litigiului dedus judecăţii, neevaluabil în bani, competenţa de judecată în primă instanţă revenea judecătoriei, conform art.1 pct.1 raportat la art.2 alin.1 lit.b Cod procedură civilă, cum fondat a arătat recurenta.

Constatarea caracterului fondat al primului motiv de recurs - motiv de ordine publică, vizând necompetenţa materială a tribunalului ca instanţă de fond - şi a netemeiniciei şi nelegalităţii deciziei instanţei de apel, care a confirmat soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei comerciale, invocată de pârâtă, face inutilă examinarea celorlalte motive invocate de recurentă în recursul său.

Astfel fiind, recursul recurentei pârâte urmează a fi admis şi, cu aplicarea dispoziţiilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă, decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe care urmează a fi desfiinţată şi cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti ca instanţă civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.C. N. C. SRL Ploieşti împotriva deciziei nr.197 din 20 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de S.C. N. C. SRL Ploieşti împotriva sentinţei nr.586 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti ca instanţă civilă.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.

Preşedinte,	Judecător,	Judecător,
B. Ştefănescu	E. Ezer	M. Isailă

Magistrat asistent,

F. Mocanu

Red.	B.Ş.
Dact.	R.F./2.11.2009
Ex.	5

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ

Judecători: Alexandrina Urleţeanu

Teodor Niţu

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2757 Dosar nr.1027/1371/2007
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2009
Completul compus din:

Mărioara Isailă	-	Preşedinte
Brânduşa Ştefănescu	-	Judecător
Emilia Ezer	-	Judecător
Ruxandra Petre	-	Magistrat asistent

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.C. M. P. SRL Târgu Mureş, împotriva deciziei nr.83/A din 20 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, atât a recurentei-reclamante, cât şi a intimatului-pârât M. L..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, învederându-se că recursul este legal timbrat, declarat şi motivat în cadrul termenului procedural prevăzut de dispoziţiile art.301 Cod procedură civilă, după care, constatând pricina în stare de judecată, Înalta Curte reţine cauza spre soluţionare.