Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01

Şedinţa publică de la 7 octombrie 2009

Completul compus din:
Aurelia Motea – Preşedinte

Ioana Dragomir – Judecător

Nela Petrişor – Judecător

Mariana Lupulescu – Magistrat asistent

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.2 din Camera de Consiliu de la 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia Comercială.

La apelul nominal a răspuns recurentul-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin consilier juridic Sabina Mureşan lipsind intimaţii-reclamanţi O. S. I. şi S. I. şi intimaţii-pârâţi Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Mureş şi SN Aeroportul Internaţional Traian Vuia.

Procedura legal îndeplinită.

Magistratul asistent referă că recursul a fost declarat şi motivat în termen, după care constatând că recursul este în stare de judecată acordă cuvântul părţii prezente în susţinerea recursului.

Recurenta-pârâtă prin reprezentant pune concluzii de admitere a recursului, modificarea în tot a sentinţei şi stabilirea competenţei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
ÎNALTA C U R T E

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Timişoara reclamanţii O. S. I. şi S. I. au chemat în judecată paraţii S.N. Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara, Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generala a Finanţelor Publice Timiş şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâţilor S.N. Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului la ridicarea gardului împrejmuitor de pe proprietăţile lor, înscrise în C.F. nr.2096 şi nr.2097 Remetea Mare, de îndată şi necondiţionat, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere, obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pe perioada 26 iunie 2005 şi până la eliberarea completă a imobilelor, iar dacă din motive obiective gardul menţionat nu poate fi ridicat să se constate că reclamanţii au fost expropriaţi de facto în mod abuziv, cu obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a unei despăgubiri juste la valoarea de circulaţie a terenului, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii.

Prin sentinţa civilă nr.10945 din 16 septembrie 2008 Judecătoria Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a cererii reclamanţilor în favoarea Tribunalului Timiş apreciind că acţiunea conţine doua petite principale: unul constând într-o obligaţie a face, iar celalalt de acordare a despăgubirilor ca urmare a constatării exproprierii.

Prima instanţă învestită a considerat ca solicitarea reclamanţilor de a obliga pârâta S.N. Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara de a ridica un gard amplasat pe proprietăţile lor constituie o obligaţie comercială, potrivit dispoziţiilor art.4 din Codul comercial, neevaluabila în bani, competenţa de soluţionare revenind, faţă de dispoziţiile art.2 pct.1 lit.a) teza a II-a din Codul de procedura civila, tribunalului în primă instanţă.

Cu privire la acordarea despăgubirilor juste la valoarea de circulaţie a imobilului ca urmare a constatării exproprierii de facto, raportat la dispoziţiile Legii nr.33/1994, judecătoria a reţinut că şi aceasta reprezintă o cerere dată spre soluţionare în primă instanţă tribunalului, instanţa care are o competenţa exclusivă, ce nu poate fi înlăturată prin voinţa părţilor. Tribunalul, fiind competent să soluţioneze petitele principale ale acţiunii, va soluţiona şi cererile accesorii, cum ar fi cea de acordare a unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilelor, potrivit art.17 din Codul de procedura civilă.

Prin declinare s-a format la Tribunalul Timiş dosarul nr.10397/325/2008, în care, prin sentinţa civilă nr.1064 din 7 noiembrie 2008 această instanţă şi-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că judecătoria a în mod corect a constatat că obiectul acţiunii nu este evaluabil în bani, însa a considerat în mod eronat că litigiul ar avea natură comercială. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea unei societăţi comerciale şi a unui minister la ridicarea gardului împrejmuitor de pe proprietatea a doua persoane fizice. Potrivit art.4 din Codul comercial, se socotesc, în afară de cele obiective, ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă din însuşi actul nu rezultă contrariul. Această normă instituie o prezumţie relativa de comercialitate tuturor actelor comerciantului, prezumţie ce poate fi răsturnată în cazurile limitativ prevăzute de acelaşi text de lege.

S-a apreciat că natura obligaţiei de a face este civilă, pentru că, deşi parata S.N. Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara S.A. este comerciant, prestaţia la care reclamanţii solicită a fi obligată este străină comerţului, ridicarea gardului nefiind cerută în virtutea activităţii comerciale a acesteia, neavând legătură cu fondul său de comerţ. Referitor la capătul de cerere privind constatarea exproprierii s-a reţinut că acesta este formulat ca fiind unul eventual, în situaţia în care, din motive obiective, gardul nu poate fi ridicat de pe proprietatea reclamanţilor. In consecinţa, s-a considerat de către tribunal că litigiul are natură civilă, iar cum obiectul principal al procesului este neevaluabil în bani, competenţa soluţionării cauzei în prima instanţa revine judecătoriei, conform art.1 pct.1 raportat la art.2 pct.1 lit.b) din Codul de procedură civilă.

Examinând conflictul negativ de competenţă apărut între Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş, Curtea de apel, prin sentinţa civilă nr.2 din camera de consiliu de la 13 ianuarie 2009, a constatat că în prezenta cauză competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Timiş, cauza fiind una comercială.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii care a susţinut caracterul civil al pricinii.

Analizând decizia atacată din perspectiva criticii formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.2 pct.1 lit.a) din Codul de procedură civilă tribunalul judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard lei (ROL), precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

Ambele instanţe aflate în conflict în mod just au reţinut că obiectul litigiul pendinte, cel puţin în aceasta faza procesuală, nu este unul evaluabil în bani. Totuşi, doar judecătoria a calificat corect natura litigiului, ca fiind una comerciala. Prin capătul de cerere principal reclamanţii au solicitat obligarea paratei S.N. Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara la ridicarea, de îndată şi necondiţionat, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, a gardului împrejmuitor de pe proprietatea lor, însa, desfiinţarea acestui gard a fost cerută de reclamanţi tocmai în virtutea activităţii comerciale întreprinse de pârâtă, împrejmuirea fiind realizată de societate în stricta legătură cu "comerţul" desfăşurat - prestarea de activităţi aeronautice civile, respectiv pentru asigurarea unei zone de protecţie ca urmare a aplicării normelor de siguranţă aeroportuara cuprinse în Codul aerian şi în Programul naţional de securitate aeronautică.

Pe de alta parte, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, printre altele, şi pe dispoziţiile art.998-999 din Codul civil. Or, art.4 din Codul comercial statuează ca "se socotesc ( ... ) ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul". De asemenea, potrivit art.7 din acelaşi cod, "sunt comercianţi ( ... ) societăţile comerciale", iar art.890 stabileşte fără echivoc la pct.1 că aparţin jurisdicţiei comerciale "toate contestaţiunile relative la faptele de comerţ între orice persoane".

Aşadar, legiuitorul a socotit obligaţii de natură comercială şi acele angajamente ce rezultă pentru persoana ce exercită un comerţ din săvârşirea unor delicte sau cvasidelicte în cadrul exercitării comerţului. Altfel spus, în raport de prezumţia de comercialitate instituită de art.4, vor constitui fapte de comerţ nu numai obligaţiile contractuale, ci şi obligaţiile derivând din fapte licite sau din săvârşirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul de faţă, unde, răspunderea pe care reclamanţii o atribuie societăţii pârâte are un caracter vădit comercial. Aceasta, întrucât printre faptele juridice stricto sensu, ca izvor de posibile obligaţii, alături de gestiunea intereselor altuia, plata lucrului nedatorat şi îmbogăţirea fără justă cauză, se regăseşte şi fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, fiind lipsit de relevanţă împrejurarea că ea nu este cuprinsă de art.3 din Codul comercial.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei civile nr.2 din Camera de Consiliu de la 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia Comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei civile nr.2 din Camera de Consiliu de la 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia Comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2009.

PREŞEDINTE	JUDECĂTOR	JUDECĂTOR
A. Motea	I. Dragomir	N. Petrişor

Pentru dna. judecător I. Dragomir, pensionată, semnează Domnul Preşedinte de Secţie Gh. Buta

MAGISTRAT ASISTENT

M. Lupulescu

Pentru doamna magistrat asistent M. Lupulescu, pensionată, semnează doamna magistrat asistent şef M. Iliescu

Red. N.P.

Dact. G.E./15.12.2009

Ex. 5

______________________________________

Curtea de Apel Timişoara – Secţia Comercială

Judecător: Csaba Bela Nasz

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.2543 Dosar nr.6187/105/2007

Şedinţa publică de la 22 octombrie 2009

Completul compus din:
Brânduşa Ştefănescu - Preşedinte

Emilia Ezer - Judecător

Mărioara Isailă - Judecător

Floarea Mocanu - Magistrat asistent

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. N. C. SRL Ploieşti împotriva deciziei nr.197 din 20 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă S.C. N. C. SRL Ploieşti prin avocat Mihai Popa, intimaţii-pârâţi B. W.-G., D. C. şi N. R. prin avocat Plăiaşu Tănase, lipsă fiind intimata-reclamantă S.C. D. M. SRL Ploieşti.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat, declarat şi motivat în cadrul termenului procedural.

Reprezentantul recurentei-pârâte solicită, ca o chestiune prealabilă, aprobarea cererii în probaţiune cu înscrisuri noi.

Apărătorul intimaţilor-pârâţi se opune admiterii acestei probaţiuni întrucât aceste acte puteau fi oricând administrate în instanţă.

Înalta Curte, deliberând, respinge cererea de probaţiuni formulată de recurenta-pârâtă şi, nemaifiind alte chestiuni prealabile, apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor asupra cererii de recurs.

Reprezentantul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului întrucât instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 punctul 5 Cod procedură civilă, deoarece nu a verificat şi analizat toate motivele de apel invocate. De asemenea, arată reprezentantul recurentei-pârâte, instanţa de apel a respins în mod greşit excepţia necompetenţei materiale întrucât cauza nu este o cauză comercială având în vedere izvorul obligaţional; îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Apărătorul intimaţilor-pârâţi pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat şi arată că la calificarea comercialităţii cauzei nu s-a avut în vedere calitatea părţilor ci faptul că spaţiile comerciale sunt incluse în fondul de comerţ al societăţii; cu cheltuieli de judecată conform actelor doveditoare.