Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2003/2009 Dosar nr. 637/122/2007

Şedinţa publică din 28 mai 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 181 din 3 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. - art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.N. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 256 alin. (1) C. pen., rap.la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplic art. 74 lit. a) şi c) C. pen. - art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit că inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 martie 2007 la 06 iunie 2007.

S-a dispus încetarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului G.N., măsură dispusă prin încheierea din data de 06 iunie 2007 a Tribunalului Giurgiu.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 27 martie 2007 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie asupra sumei de 400 Euro şi a sumei de 577,50 Ron.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul G.N. a sumei de 400 Euro şi a sumei de 577,50 Ron, sume ce au fost consemnate în sub-conturile Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi la dispoziţia acesteia pe numele inculpatului, conform extraselor de cont din 30 martie 2007 (pentru suma de 400 Euro) şi nr. 7 din 30 martie 2007 (pentru suma de 577,50 Ron).

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 27 martie 2007 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie asupra unui aparat de aer condiţionat marca TOYO având seria TA-09CHSC403611 01 FC, ce se află instalat la locuinţa inculpatului G.N. din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, bun lăsat în custodia numitei G.N., conform procesului verbal de aplicare a sechestrului din 29 martie 2007 încheiat de Direcţia Naţională Anticorupţie.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul G.N. a 1(un) aparat de aer condiţionat marca TOYO având seria TA-09CHSC403611 01 FC, instalat la locuinţa inculpatului G.N. din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 10300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul G.N. a avut calitatea de ofiţer de poliţie şi a fost şeful Biroului pentru Străini Giurgiu.

În această calitate, inculpatul a primit de la martora denunţătoare P.M. suma de 200 Euro, la data de 15 decembrie 2007, pentru derularea cu uşurinţă a procedurilor privind eliberarea unui permis de şedere temporară în România pentru numita B.D.

La data de 20 decembrie 2006, inculpatul a primit tot de la martora denunţătoare P.M. suma de 200 Euro pentru efectuarea formalităţilor privind prelungirea vizei de şedinţă temporară în România a numitului B.M.

La data de 16 martie 2007, inculpatul a primit suma de 1.000 Euro tot de la martora denunţătoare P.M. pentru ca cetăţenii turci O.H. şi B.M. să primească viză de şedere temporară în România, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Cu privire la aceste fapte, prima instanţă a reţinut că vinovăţia inculpatului a fost dovedită cu declaraţia martorei P.M. şi înregistrarea audio - video a dialogului purtat în mediul ambiental între martoră şi inculpat.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că la sfârşitul lunii noiembrie 2006 - începutul lunii decembrie 2006, inculpatul G.N. a primit foloase necuvenite de la martorul B.E.M.A. constând în achitarea consumaţiei făcută de inculpat şi numitul U.M.A. la restaurantul „P.” din municipiul Giurgiu, primirea unui aparat de aer condiţionat marca „Toyo” şi a unor pachete de produse alimentare (conţinând carne de porc şi produse lactate) în valoare de 210 Euro, pachete primite de inculpat prin intermediul martorului M.T.

În cursul anului 2007, inculpatul G.N. a primit de la cetăţeanul străin J.N., prin intermediul martorului M.G. un miel, iar în primăvara anului 2006 a primit de la acelaşi cetăţean un miel prin intermediul martorului B.S.C.

Aceste bunuri au fost oferite inculpatului ca o consecinţă a îndeplinirii îndatoririlor de serviciu referitoare la derularea formalităţilor privind acordarea dreptului de şedere în România pentru cetăţeanul străin.

Instanţa de fond a reţinut că , în drept, faptele inculpatului, aşa cum au fost expuse, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., respectiv luare de mită şi art. 256 alin. (1) C. pen., respectiv primire de foloase necuvenite, ambele texte fiind raportate la dispoziţiile Legii nr. 78/2000.

Fiind săvârşite mai multe acte materiale, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., iar faţă de împrejurarea că inculpatul a săvârşit două infracţiuni înainte de a fi condamnat pentru vreuna din ele, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

Individualizarea pedepselor s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., reţinându-se circumstanţele atenuante în favoarea inculpatului cu consecinţa reducerii pedepselor sub limita minimului special.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi inculpatul G.N..

Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:

- greşita individualizare a pedepselor aplicate, în sensul să acestea sunt prea blânde în raport de faptele comise;

- omisiunea de a se aplica dispoziţiile art. 35 C. pen.;

- omisiunea de a se aplica dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen.;

- greşita ridicare a sechestrului asigurător.

Inculpatul a criticat sentinţa cu privire la individualizarea pedepsei, în sensul că pedepsele aplicate sunt greşit individualizate sub aspectul modalităţii de executare, solicitând suspendarea condiţionată a executării pedepsei, întrucât nu are antecedente penale, a avut o conduită ireproşabilă în societate, a recunoscut şi regretat faptele pe tot parcursul procesului penal.

Prin decizia penală nr. 5 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de inculpatul G.N. împotriva sentinţei penale nr. 181 din 03 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Giurgiu.

S-a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând în fond s-a dispus ca inculpatul să execute alături de pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 teza a ll-a lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 81 C. pen. şi art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

S-a mai dispus înlăturarea dispoziţiei referitoare la ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 27 martie 2007 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie asupra unui aparat de aer condiţionat marca „Toyo”, seria TA-09CHSC403611 01 FC, asupra sumei de 400 Euro şi a sumei de 577,50 Ron.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, examinând cauza în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371, art. 372 şi art. 378 C. proc. pen., a constatat că ambele apeluri sunt fondate.

S-a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, făcând şi o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de inculpat.

S-a constatat că, fapta inculpatului care, în calitatea sa de ofiţer de poliţie, şef al Biroului pentru Străini Giurgiu a primit în mod repetat bani de la martora denunţătoare P.M. în scopul de a facilita derularea unor proceduri privind prelungirea vizei de şedere temporară în România pentru cetăţeni străini, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat care a primit bani sau alte foloase materiale, în mod repetat, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 356 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de control judiciar a reţinut că nu s-au avut în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare la limitele sancţiunii, gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârşite faptele şi datele personale ale inculpatului.

S-a constatat că prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., întrucât inculpatul a avut o bună conduită înainte de săvârşirea faptelor, neavând antecedente penale, iar după săvârşirea infracţiunilor a avut o atitudine corectă, prezentându-se în faţa autorităţilor după punerea sa în libertate, ori de câte ori a fost necesar, recunoscând şi regretând faptele, însă a apreciat că se impune o analiză mai atentă asupra modalităţii de executare a pedepsei.

S-a reţinut că, o pedeapsă poate fi corectivă numai dacă ţine seama de persoana căreia i se aplică, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii, fiind necesar să existe o proporţie între pedeapsă, infracţiunea comisă şi persoana inculpatului.

S-a constatat că inculpatul este în vârstă de 52 ani, este absolvent al facultăţii de Tehnologie Chimică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, din anul 1990 lucrează în poliţie, are în întreţinere un copil în vârstă de 20 ani, care este student şi are probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu tulburare depresiv anxioasă şi hemangion hepatic, aşa cum rezultă din certificatul medical eliberat de Spitalul de Urgenţă „Profesor Doctor D. Gerota” Bucureşti.

În completarea profilului inculpatului, s-au analizat concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, din care rezultă că perspectivele de reintegrare în societate ale inculpatului sunt mari.

Instanţa de apel a concluzionat că este în afară de orice dubiu că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, dar în raport de cele arătate, scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea acesteia, pronunţarea condamnării constituind un avertisment pentru inculpat.

Pentru aceste considerente, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei inculpatului, apreciindu-se că nu este fondată susţinerea parchetului, referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, în sensul că sunt prea blânde.

S-a constatat, însă, că prima instanţă a omis să aplice dispoziţiile art. 35 C. pen., acest text de lege fiind incident, deoarece instanţa de fond a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, alături de pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. în această situaţie, făcând aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, instanţa de fond ar fi trebuit să dispună ca inculpatul să execute alături de pedeapsa principală cea mai grea şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a mai reţinut că este întemeiat şi motivul de apel, referitor la omisiunea de a se aplica dispoziţiile art. 35 C. pen., întrucât, în cauză, se impunea să se interzică inculpatului şi exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., având în vedere că acesta avea la momentul săvârşirii faptelor calitatea de funcţionar public.

Totodată, s-a apreciat că este întemeiată şi critica referitoare la greşita ridicare a sechestrului asigurător instituit în cauză, întrucât această măsură a fost dispusă în faza urmăririi penale, în vederea confiscării speciale a bunurilor primite de inculpat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi trebuie să dureze până la momentul în care se confiscă în mod efectiv bunurile primite de inculpat.

Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în baza art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi pe fond reidividualizarea pedepsei inculpatului, în sensul majorării cuantumului şi dispunerii executării acesteia în regim de detenţie, întrucât nu au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

Conform art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop, preventiv şi educativ al pedepsei, este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.

Înalta Curte constată că, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului G.N., instanţa de apel a realizat o justă apreciere a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., prin luarea în considerare atât a circumstanţelor reale de comitere a infracţiunilor, cât şi a datelor favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, care evidenţiază posibilitatea reală a reeducării acestuia, chiar şi fără executarea pedepsei, pronunţarea hotărârii de condamnare constituind un avertisment suficient pentru acest inculpat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 5 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul G.N.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 5 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul G.N.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2009.

Legitimă apărare. Atac imediat. Circumstanţe atenuante legale. Provocare
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracţiunea. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

Indice alfabetic: Drept penal

- legitimă apărare

- provocare
C. pen., art. 44, art. 73 lit. b)
1. Legitima apărare presupune ca atacul material, direct şi injust pentru înlăturarea căruia persoana săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală să fie imediat - iminent sau actual. Nu se află în stare de legitimă apărare, în sensul art. 44 C. pen., persoana care săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală după scurgerea unui interval de timp de la consumarea atacului, în timp ce victima se retrăgea în fugă, întrucât atacul nu era nici iminent şi nici actual.

2. Circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., presupune săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, iar nu a altei persoane, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă. Prin urmare, circumstanţa atenuantă legală a provocării nu poate fi reţinută, dacă făptuitorul nu a avut certitudinea că violenţa a fost exercitată de persoana vătămată.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 945 din 17 martie 2009
Prin sentinţa nr. 674 din 5 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, în baza art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 33 C. pen., a condamnat pe inculpatul G.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, iar în baza art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 33 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În baza art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedepse accesorii.

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că între martorul Ţ.D. şi inculpatul G.V. a izbucnit un conflict privitor la martora A.V. (fosta prietenă a lui Ţ.D. şi actuala prietenă a inculpatului), iar în dimineaţa zilei de 15 aprilie 2007, Ţ.D. l-a sunat de mai multe ori pe inculpat, între cei doi existând discuţii în cursul cărora şi-au adresat reciproc injurii şi ameninţări, discuţii care s-au terminat cu concluzia că trebuie să se întâlnească seara în parc la Obor.

În jurul orelor 23⁰⁰, Ţ.D. împreună cu alţi nouă prieteni au venit în parc, loc în care s-au întâlnit cu rudele şi prietenii inculpatului, între cele două grupuri având loc o încăierare în urma căreia numitul G.A. (unchiul inculpatului) a fost înjunghiat în fesa dreaptă. Datorită faptului că grupul inculpatului era format din persoane mai în vârstă şi mai puternice, Ţ.D. împreună cu grupul său, după înjunghierea numitului G.A., au fugit spre un magazin, fiind urmăriţi de cei din grupul advers. Ţ.D. împreună cu alte patru persoane din grupul său au fugit spre piaţă, iar celelalte cinci persoane din grupul său printre care şi cele două victime (P.M. şi T.A.) au fugit spre Şoseaua Colentina. În dreptul colţului unui magazin, în timp ce fugeau, cei cinci au fost ajunşi de inculpat şi o parte din grupul lui, loc în care inculpatul i-a aplicat victimei P.M. o lovitură de cuţit în spate. Profitând de faptul că în acelaşi timp T.A., care se îndrepta spre o staţie de tramvai, s-a împiedicat, inculpatul şi cei care-l însoţeau s-au îndreptat spre cel căzut. În apropierea gardului staţiei de tramvai, pe carosabil, T.A. a fost ajuns de inculpat, care i-a aplicat o lovitură de cuţit în partea stângă a toracelui şi alte lovituri cu pumnul şi mânerul cuţitului în cap. P.M. a mai alergat până la staţia de tramvai, loc din care a fost ridicat de salvare, decedând la scurt timp. T.A., după ce a plecat inculpatul, a sunat pe alţi membrii ai grupului său, care au venit cu un autoturism şi l-au transportat la spital.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, moartea numitului P.M. a fost violentă, s-a datorat şocului hemoragic, consecinţa unei plăgi înjunghiate toracice penetrante cu intersectarea pleurei, pulmonului şi pericardului, cu hemotorax masiv şi hemopericard consecutiv. Leziunile traumatice tanatogeneratoare au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător (tip cuţit) care a acţionat pe o lungime de cca. 12 cm şi o lăţime maximă de 1,2 cm. La examenul extern s-au mai constatat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu şi de corp/plan dur, în acelaşi context traumatic, iar între leziunile toracice descrise şi cauza medicală a decesului există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată, moartea putând data din 15 aprilie 2007.

Referitor la leziunile suferite de T.A., raportul de expertiză medico-legală a conchis că numitul T.A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (posibil cuţit/briceag sau similar) şi prin lovire cu şi de corp/plan dur, leziunile traumatice pot data din 15 aprilie 2007 şi au necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale; plaga penetrantă toracică a pus în primejdie viaţa victimei şi leziunile expertizate nu constituie infirmitate.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 222/A din 9 octombrie 2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, reiterând motivele susţinute în faţa instanţei de apel referitoare la legitima apărare, depăşirea limitelor legitimei apărări, scuza provocării şi reţinerea circumstanţelor atenuante.

În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul formulat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. referitor la comiterea unei grave erori de fapt cu consecinţa greşitei condamnări a inculpatului şi, respectiv, art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. referitor la greşita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.

Astfel, există o eroare gravă de fapt, în sensul art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., atunci când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor dosarului.

Rezultă că pentru a fi reţinută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, adică greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru inculpat şi pentru celelalte părţi din proces, inclusiv cu privire la soluţionarea laturii civile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, pe baza probelor administrate în cauză (probe care au fost analizate pe larg de către prima instanţă) a fost reţinută situaţia de fapt expusă anterior, însuşită şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, situaţie de fapt care a fost încadrată corespunzător şi în drept.

Fapta inculpatului G.V. care la data de 15 aprilie 2007, în public, l-a înjunghiat mortal pe numitul P.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Fapta inculpatului care, la aceeaşi dată, în public, l-a înjunghiat pe numitul T.A., provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

1. Referitor la motivul de recurs privind legitima apărare:

Potrivit art. 44 C. pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

De esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obştesc şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile ameninţate.

Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acţiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat şi injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obştesc şi să le pună în pericol grav.

De asemenea, şi fapta săvârşită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu gravitatea atacului.

Ori, în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele referitoare la apărare.

Astfel, după cum rezultă din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpatul a început să exercite acţiuni violente cu cuţitul asupra victimelor, nu exista un atac actual sau iminent din partea vreunei persoane din grupul advers asupra sa sau asupra vreunei alte persoane din grupul care îl însoţea, iar între vătămarea martorului G.A. şi violenţele exercitate de inculpat s-a scurs un interval de timp, existând posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.

În momentele în care inculpatul a aplicat loviturile cu cuţitul asupra celor două victime, atacul nu era în curs de executare şi nici pe punctul de a se declanşa.

Împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă şi din desfăşurarea acţiunilor, astfel cum a fost relatată constant şi de către inculpat în declaraţiile date.

Astfel, infracţiunile au fost comise după ce grupul din care făceau parte victimele încerca să părăsească în fugă zona, fiind urmărit de grupul inculpatului.

În aceste momente, în care victima P.M. fugea, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură de cuţit în spate, după care l-a abandonat, întrucât observase că victima T.A. se împiedicase şi căzuse, momente în care, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, i-a aplicat o lovitură de cuţit în partea stângă a toracelui, urmată şi de alte violenţe cu pumnul şi mânerul cuţitului în cap.

În aceste condiţii, susţinerea inculpatului că apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului, care, de altfel, la momentul exercitării violenţelor, după cum s-a menţionat, nu exista, întrucât victimele infracţiunilor s-au retras în faţa ripostei agresive a grupului inculpatului, nu este fondată.

Acţiunile vătămătoare ale inculpatului au fost plasate în timp şi în afara intervalului în care atacul putea fi iminent şi a momentului în care acesta putea fi consumat, astfel că cerinţa necesităţii nu a fost îndeplinită, întrucât actul pe care l-a invocat recurentul inculpat nu era nici iminent şi nici nu mai era actual.

Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar considera că erau îndeplinite condiţiile atacului, iar apărarea inculpatului era necesară pentru înlăturarea atacului, în cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie a apărării referitoare la proporţionalitatea acesteia cu gravitatea atacului.

Astfel, faptele săvârşite de inculpat nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul, în primul caz, a lovit-o pe victimă cu cuţitul în timp ce aceasta fugea şi se afla cu spatele la el, iar în al doilea caz, victima era căzută la pământ, având posibilităţi minime de ripostă.

Rezultă, din considerentele expuse, că inculpatul nu a acţionat în legitimă apărare atunci când a săvârşit faptele prevăzute de legea penală, întrucât nu a recurs la violenţe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimelor, victime care încercau să fugă de grupul format din mai multe persoane, din care făcea parte şi inculpatul.

În aprecierea inexistenţei legitimei apărări nu trebuie omisă nici împrejurarea că inculpatul era înarmat cu un cuţit, iar victimele nu.

2. Referitor la motivul de recurs privind excesul scuzabil:

Art. 73 lit. a) C. pen. reglementează circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări, iar pentru existenţa acesteia este necesar ca făptuitorul să se fi aflat, la începutul acţiunii sale, în legitimă apărare, să fi depăşit limitele acestei apărări, însă această depăşire să nu fie determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac.

Ori, în cauză, se constată că inculpatul nu avea cum să depăşească limitele legitimei apărări, legitimă apărare care, după cum s-a menţionat, nu există în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile acesteia privind atacul şi apărarea.

3. Referitor la motivul privind reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării:

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Rezultă că pentru reţinerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv: infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate.

De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acţiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.

În cauză se poate reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunile într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimelor.

În declaraţiile sale, inculpatul a arătat că, după înfruntarea celor două grupuri, s-a înarmat cu un cuţit pe care l-a găsit pe jos, după care a început să lovească cu acesta haotic, pentru a se apăra.

Apărarea inculpatului este infirmată de celelalte probe administrate în cauză. Astfel, inculpatul, însoţit de alte persoane, pornise în urmărirea mai multor persoane, între care se aflau şi victimele, după ce a avut loc confruntarea între cele două grupuri, moment în care a lovit victimele în modalitatea arătată.

Probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a fost provocat de cele două victime, mai ales că iniţiativa confruntării între cele două grupuri a aparţinut inculpatului şi martorului Ţ.D., în vederea soluţionării unui conflict determinat de disputa cu privire la o fată.

După încăierarea care a avut loc între cele două grupuri, riposta inculpatului a fost îndreptată împotriva celor două victime, fără ca acesta să fi avut certitudinea că victimele erau autoarele violenţelor exercitate asupra sa sau asupra unchiului său, împrejurare care determină ca inculpatul să nu beneficieze de circumstanţa atenuantă a provocării.

4. Referitor la reţinerea circumstanţelor atenuante:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în raport cu natura infracţiunilor săvârşite, cu gradul de pericol social sporit al acestora, determinat şi de urmările socialmente periculoase ale faptelor (în cazul victimei P.M. urmarea fiind ireversibilă), cu împrejurările în care acestea au fost săvârşite şi modul extrem de violent în care a acţionat inculpatul, care nu a ezitat să folosească cuţitul cu care se înarmase, nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

La individualizarea pedepselor aplicate, pe lângă circumstanţele reale arătate, au fost avute în vedere şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, respectiv era minor la data săvârşirii faptelor, a regretat şi recunoscut comiterea faptelor, cu nuanţările menţionate, s-a predat organelor de poliţie, iar anterior săvârşirii infracţiunilor a avut un comportament corespunzător în familie şi societate.

Circumstanţele personale ale inculpatului au stat la baza aplicării pedepselor într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, pedepse care corespund, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului scop educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există motive pentru reducerea pedepselor aplicate recurentului G.V.

În consecinţa, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.