Poezii alese de bloggerii zum, Alexandru, bughi

p.d.s. 17 – de criza

Cand ne-a dat Radu Vancu tema asta simpatica foc mi-au venit automat in cap doi poeti: Marius Ianus si Frank O’Hara. Ianus in general, O’Hara cu o poezie anume. Bine ca am mai cautat, ca O’Hara a mai fost la pedese la mine (si cat sa-l rasfat? eee, nu prea tare, mi-am zis eu) iar pe Marius Ianus l-a ales chiar nasul pedeseului de azi.

Deci cum spuneam am mai cautat – nu prea mult, recunosc – si am ales pana la urma o poezie de Emily Dickinson:

***

Crisis is a Hair

Toward which the forces creep
Past which forces retrograde
If it come in sleep

To suspend the Breath

Is the most we can
Ignorant is it Life or Death
Nicely balancing.

Let an instant push

Or an Atom press
Or a Circle hesitate
In Circumference

It – may jolt the Hand

That adjusts the Hair
That secures Eternity
From presenting – Here -

***

Si totusi nu ma pot abtine, imi place prea mult. Ascultati aici: To the Film Industry in Crisis – Frank O’Hara.

p.d.s. 18 – the dancer / the dance

Din cartea mea nou-nouta si foarte aratoasa cu poeme de W.B. Yeats, a VIII-a parte a unui poem prea lung ca sa-l pun aici pe tot.

Among School Children

VIII

Labour is blossoming or dancing where

The body is not bruised to pleasure soul.
Nor beauty born out of its own despair,
Nor blear-eyed wisdom out of midnight oil.
O chestnut-tree, great-rooted blossomer,
Are you the leaf, the blossom or the bole?
O body swayed to music, O brightening glance,
How can we know the dancer from the dance?

p.d.s. 19 – cu o bucata de cas

Azi la pds un poet pe care-mi doream de o groaza de vreme sa-l citesc dar e cam de negasit. Noroc cu Alexandru, altfel n-aveam eu de unde sa iau poeziile lui Sorin Ghergut.

Fragmentul lui din Tablou de familie se numeste Cronici digestive & ecologicale. Iata si o poezie (am incercat sa aleg una mai scurta si nu-s prea multe ):

Pompe funebre

simti cum se dezumfla un pic
roata mea de la dric
rotile toate de la dricul meu
pina strigi aoleu
si simti cum ultima roata
se face aiurea, patrata

pe bulevardul fost gheorghiu-dej

bucata de cas mi-a sarit din gitlej
am sarit din sicriu
numele meu a sarit din ferpar
ghergut exista iar
ghergut e viu

cad capace sar plombe

sarpele-si muta clopoteii-n clopotnita
ingrijitoarea impinge mizeria sub covorul de bombe
imi pun botnita
si cu o singura mina
scot ultima camila din fintina

***

Tare mi-ar placea sa mai citesc dar… de unde sa iau?  Din cate stiu mai are o carte aparuta la editura Timpul, deci clar nu am unde s-o gasesc. Vreun anticariat, vreo librarie ascunsa printr-un colt de oras mic, cine stie? Niste fragmente mai gasiti aici. Am citit ca vine la Berlin impreuna cu alti poeti la sfarsitul lunii, sper sa fie adevarat si poate o sa mai aud acolo ceva poezii noi.

p.d.s. 20 – Aprikosen

Da, sunt una dintre persoanele nesuferite, lingusitoare si profitoare care au rasfoit zilele trecute o carte de Herta Mueller. Ce vreti acuma, asa-s oamenii. Si numai bine ca rasfoind eu cartea asta – Regele se-nclina si ucide - am gasit si pds-ul pentru azi. E destul de lung si cumva neconventional pentru un pds, dar sper sa va placa si voua.

***

“Berlinul nu-i un tinut al caisilor, prea e rece aici. Nu am simtit lipsa caisilor la Berlin, dar apoi am dat dintr-o data peste unul fara sa-l fi cautat macar. Se gaseste chiar langa sinele unui pod de tren urban – nu duce nici un drum pana la el, nu apartine nimanui, sau cel mult orasului. A crescut intr-o adancitura din terasament, coroana ii ajunge la inaltimea balustradei podului, dar nu-i foarte la-ndemana, si ai risca oarecum incercand sa te-apleci peste balustrada ca sa culegi caise. La cateva zile o data trec pe langa el. Pentru mine, copacul asta e o frantura de sat refugiata aici, si are mult mai multi ani decat am petrecut eu aici, in Germania. Ca si cum catorva copaci li s-ar fi urat si lor cu satul si-ar fi sters-o pe neobservate din gradini. Ca si cum copacii ce fug ar pati la fel ca oamenii ce fug: parasesti un loc primejdios in ultimul moment, dai undeva peste tara cat de cat potrivita, dar te stabilesti aici in locul gresit si nu mai gasesti in tine vointa sa pleci. Cand merg pentru o cumparatura la pravalie, drumul ma duce pe langa cais. Fireste, strada are doua margini si-as putea sa-l evit tinand-o de cealalta parte a strazii. Din cauza acestui cais, mi-e cu neputinta sa ma duc la cumparaturi pur si simplu. Sa aleg o parte sau alta a strazii inseamna sa ma decid de fiecare data daca vreau sa-i fac copacului o vizita ori prefer sa-l evit. Nu-i mare drama intr-asta. Imi zic: ia sa vedem cum arata azi. Sau: sa ma mai lase azi in pace! Nu tatal meu ma-mpinge la aceste vizite, nici satul, nici tara – nici un strop de nostalgie. Vederea copacului nu ma apasa si nu ma face sa ma simt usurata. El doar sta infipt acolo, avand izul timpului. In preajma lui, in cap imi scrasneste ceva – pe jumatate zahar, pe jumatate nisip. Cuvantul “caise” e mangaios in germana, “Aprikosen” suna a “liebkosen” (a dezmierda). Asa ca pana la urma tot am pus pe hartie un colaj de cuvinte cu textul:

pisicile din parcare se preling pe cate

cinci-sase labute
fosnind fiecare
pe trepte ca tecile de acacii
acasa-n sat mancam caise turtite cu
zecile
pisicile-n jur miorlaite si-arcuiau coada
facand nasul lung basca
rotindu-si ochii cat ceasca iar cand
mergeau sa se culce
blana li se-nfoia in somn la fiece
rasuflare
caisa face rau infrigurat-febrila
ramuroasa dulce
inca si azi mai salut pisicile din parcare”