Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

ASHVINII sunt fraţii gemeni ai aurorei, care străbat zilnic bolta cerească, ducând în carul lor de foc pe SURYA, soarele zeităţi benefice ei ajutau pe oameni, mai ales pe cei care erau în primejdii pe mare.

ZEII ATMOSFERICI

INDRA este zeul principal al vedismului, zeu al furtunii, care prin violenţa sa devine şi zeu al războiului. Era fiul lui Dyaus Pitar, el este venerat şi ca o personificare a cerului senin. Se pare că el ar fi fost zeul suprem şi călăuza spirituală a triburilor arice, care au invadat India. Pe baza acestui caracter el devine un zeu al războiului.

Indra este reprezentat cu măciuca lui în mână, precum şi cu arma sa specială (vajra) prin care arunca săgeţi de foc (fulgere). El se poartă într-un car magic iar ca animal preferat are elefantul. Fapta sa cea mai importantă este uciderea Şarpelui Vrtra, care oprise apele primordiale faţă de zei şi de oameni. Dar pentru că Vrtra este un brahman, acesta nu poate fi ucis fără o pedeapsă: iar pedeapsa Indra o împarte cu oamenii. Astfel au apărut pe pământ pustietăţi, crăpături ale gliei, coaja crăpată la copaci prin care se scurge răşina şi chiar menstruaţia la femei (ca o scurgere a sângelui).

Este reprezentat cu patru braţe şi uneori cu trupul plin de ochi (deoarece refuzase să o privească pe frumoasa zeiţă, Tilottama – fecioara cerului şi atunci ca o refulare, tot trupul i s-a umplut de ochi). El este de asemenea cel care bea multă Soma, care îl ameţeşte şi atunci devine periculos şi imoral. Ulterior, pentru degradarea virtuţilor acestui zeu, cultul lui pierde din importanţă şi în locul lui se impune triada Brahma – Vishnu - Shiva, Indra rămânând un simplu paznic al cerului.

RUDRA (cel care urlă) este considerat zeul furtunii, divinitate rea, care locuia împreună cu soţia sa şi bandele sale prin munţii din Nordul Indiei, de unde se năpusteau asupra oamenilor. Mai târziu în epoca Puranelor, el devine un sinonim pentru zeul Shiva – distrugătorul. Era considerat ca fiind “mistreţul cel roşu al cerului”, care aduce furtuna cea năvalnică, dar în acelaşi timp el apare paradoxal, şi ca medicul medicilor, magicul tămăduitor. El este de fapt o zeificare demonică a musonului, atât de temut în India.

VAYU este personificarea vântului, divinitate binevoitoare oamenilor, care avea un rol purificator asupra lumii. El este considerat vântul care mişcă norii, dar şi principiul animator a tot ce respiră, chiar şi al zeilor. În imnul Purusha Sukta, Vayu este considerat respiraţia fiinţei supreme sau prana (esenţa vieţii, energia vitală). În Uppanishade, Vayu devine Atman, sufletul lumii. Animalul lui preferat este o antilopă iar în mâini el ţine o roză a vânturilor şi un steag. Vāta este soţia sa.
ZEI PĂMÂNTEŞTI

PRITVI (Pământul-Mamă) este pusă în legătură cu Dyaus, dar avea o importanţă destul de mică în vedism. Ea este cea care furnizează hrană oamenilor şi animalelor. Împreunându-se cu Dyaus ea naşte mai mulţi zei din panteonul indian. Se considera că există 3 pământuri, iar Pritivi este pământul nostru. Ea este considerată ca fiind cea care susţine munţii, care naşte şerpii sau mama tuturor animalelor sălbatice. Omul este în unele mituri născut din ea.

AGNI (focul) este considerat cel mai important dintre zeii pământeşti. Ele este de asemenea nu numai zeul focului ci şi al sacrificiilor prin ardere. El era paznicul clanurilor arienilor, între care şi cel al lui Bharata, strămoşii indienilor. Lui îi sunt dedicate cele mai multe imne vedice¹¹⁶ şi poate fi considerat simbolul central al civilizaţiei agricole a arienilor.¹¹⁷ Agnistoma este sacrificiul adus lui Agni, care datează de circa 5.000 de ani, deoarece arderea focului este unul din sacrificiile primare ale umanităţii. Ca aspect fizic, Agni are două capete, care simbolizează dubla sa natură: cea de lumină celestă şi cea de foc terestru. Prin aceasta el devine şi mesagerul zeilor pe pământ.

După un mit arhaic el se naşte prin frecarea a două bucăţi de lemn, pe care apoi le arde, fiind deci considerat fiul, care după ce se naşte îşi devorează părinţii. De asemenea, el este “devoratorul cărnii”, deoarece prin incinerare, trupurile erau devorate de acest zeu. El este prezentat ca o trinitate: soare-lumină-flacără, fiind prima prefigurare a lui Trimurti încă din perioada vedică.

Prin misiunea sa de a mistui, Agni este de asemenea simbolul Marelui Preot (Purohita), din culturile ariano-hinduse. Agni este focul în orice ipostază: focul din soare, din fulge, din vatră, adică din cele trei regiuni ale universului.

SOMA era de asemenea o altă divinitate importantă pentru oameni, fiind considerată băutura sacră a zeilor. Soma este în acelaşi timp şi zeul lunii. În realitate ea este o băutură ameţitoare, pe care misticii o identificau cu băutura nemuririi, Amrta. Soma era o plantă, care creştea prin munţi, asemănătoare cu hameiul, care le-ar fi fost adusă oamenilor de către un vultur. Asocierea dintre această băutură cu luna consta în faptul că luna era considerată ca deţinătoare a apei sacre, care trimite pe pământ fertilitate, deoarece soarele era principiul secetos. Când luna devenea plină, se considera că se umplea de soma şi descreşte după cum este consumată de zei.